Povesti de la cea de-a doua editie in talpile goale de la Zarnesti

Dragi copaci,

Salcamul, Scorusul, Sakura, Nucul, Nuca, Lamaiul, Smochinul, Ciresul, Liliacul, Magnolia, Teiul, Stejarul, Maslinul, Pinul, Rodiul, Ficusul, Cedrul, Plopul s-au alaturat celei de-a doua editii in talpile goale organizate de Copac si Mirt( Alexandra Radescu- consilier psihoterapie prin culoare).Ne-am numit asa, pentru ca am vrut sa lasam acasa tot ce ne defineste precum sotia/sotul cuiva,angajatul cuiva, ruda cuiva. In aceasta tabara nu am avut gen feminin sau masculin, nu a contat daca in vietile reale suntem manageri sau subalterni, saraci sau bogati. A contat doar sa traim aici si acum. ❤

Stiti, inainte sa incepem calatoria excursiei impreuna, avem un ritual 🙂 . Ne intalnim in cerc, langa focul de tabara si incepem sa ne dezvaluim pe rand in toata esenta noastra pana la nuditatea sufletului nostru, impartasind pe rand bucuriile, sperantele, convingerile dar si fricile, supararile, neajunsurile. La sfarsit, scriem pe niste hartiute niste “secrete”:), si le dam foc. Este momentul acela in care se leaga ceva. Din momentul in care iti vine randul sa vorbesti si sa treci peste anumite blocaje si ajungem la foc impreuna, se intampla o magie: devenim o familie, o padure de copaci liberi si dornici de autocunoastere. Se spune ca cei care s-au intalnit in cerc s-au mai intalnit in alte vieti si se vor mai intalni. Eu asa cred, pentru ca altfel nu-mi explic cum dai nas in nas cu niste oameni pe care nu i-ai vazut niciodata dar ti se pare ca ii cunosti de o viata.

Familia noastra de copaci a respirat la unison prin sesiunile de yoga, prin jocurile de dezvoltare personala, prin terapia prin pictura cu Mirtul, prin mersul in talpile goale in iarba si pe pietre in rau, prin zambitul la soare, prin cantatul de matre, prin strangerile de mana si ascultarea inimii prin palme.
La aceasta editie, pot spune ca am venit destul de nepregatita, parca stiam natural ce trebuie sa fac, sa vorbesc, sa ascult. Este drept ca trebuie sa-mi mai imbunatatesc partea tehnica la yoga pentru ca intotdeauna vorbesc prea mult si nu apuc sa fac toate asanele, dar sunt pe drumul cel bun zic eu, intrucat incerc sa-i invat sa fie prezenti si asta e cel mai important. Sub orice forma. Am una dintre cele mai frumoase amintiri cand in dimineata de sambata, copacii mei s-au plimbat si au facut yoga printre caluti, iar soarele isi facea loc printre copaci si raze de lumina desprinse din povestile pentru copii, ne luminau fata.

Copacii nostri din aceasta editie aveau varste cuprinse intre 15-50 de ani.Da, un esantion destul de mare, dar surpriza ne-a fost ca s-au completat de minune. Avem noi o vorba : “ce se spune in tabara in talpile goale, ramane in tabara in talpile goale”. Si asa este, cand ne strangem in brate la final, stim ca impreuna am facut o treaba buna, si ne-am ajutat pe noi, sa fim, un pic-un picut mai buni cu noi si cu ceilalti.

Eu personal am invatat enorm. Am invatat de la Sakura, copacelul cel mai mic de doar 15 ani-lectia simplitatii, de la Scorus lectia experientei de viata si a schimbarii, de la Pin lectia locului fericit din inima fiecarui om, de la Lamai lectia educatiei de sine inainte de educatia celorlalti, de la Nuc lectia increderii, de la Nuca lectia veseliei, de la Salcam lectia ajutorului, de la Cedru si Plop lectia completarii, de la Magnolie lectia prieteniei, de la Liliac lectia creativitatii, de la Cires lectia raspandirii de bucurie, de la Ficus lectia acceptarii, de la Maslin lectia copilariei, de la Smochin lectia ascultarii, de la Rodiu lectia perfectiunii, de la Tei lectia frumosului, de la Stejar lectia stabilitatii. Nu in ultimul rand de la Mirt ( partenera mea 🙂 ), lectia seriozitatiii si increderii de la Mesteacan(sotul meu) lectia acceptarii si curateniei pana si in vacanta 😀 si de la Copacel (fetita mea) lectia fericirii noului.

In momentul in care i-am rugat sa lucreze in perechi si sa se “vindece reciproc”, am primit ca un semn, o voce mi-a spus “tu esti doar un mesager”, da mai departe:) !

Si asta am facut.

Am mai facut un pas. Un pas in talpile goale. Si nu l-am facut singura. Simt ca am mai dezvelit o “foita de ceapa” spre un suflet de copac mai bun si mai sincer. Imi place ceea ce fac. De fapt, rectific: Iubesc ceea ce fac! Iubesc la nebunie sa stau in natura, printre copaci, sa le spun povesti si sa le ascult pe ale lor.

Draga gashka de copaci, va multumesc! Lumina din mine, saluta lumina din voi! Adica in limba yoghi : NAMASTE!

Mai departe il las pe Mirt, sa va impartaseasca emotiile lui:
“S-a terminat si a doua tabara in talpile goale…Hmm…Asa de repede? Parca prea repede. Am avut tendinta, in cateva momente, sa iau ceasul si sa pun scotch pe limbile lui. Poate asa stateau orele-n loc. E atat de frumos cand esti inconjurat de oameni plini de lumina si culoare, cautari si intrebari, speranta si curaj.
De data asta am ajuns mai relaxata la Plaiul Foii. Poate pentru ca eram obisnuita cu zona, cine stie? Pregatirile de rigoare si gata, deja e seara si incep sa apara copaceii. smile emoticon Toata relaxarea s-a dus si inima a inceput sa o ia la galop. Aveam emotii mari. Ma aflam in fata unui grup de suflete atat de frumoase si dornice de cautari, incat ma gandeam daca pot sa ma ridic la asteptarile lor.
V-am ascultat pe fiecare in parte si uitandu-ma in ochii vostri am avut onoarea sa cunosc eroi de poveste, eroi de basme, eroi darzi si curajosi.
Parca orele aveau un avant nebun. Cand eram cu voi aveam impresia ca timpul, in sfarsit m-a ascultat si s-a oprit, dar cand ma uitam la ceas, vedeam cum patru ore au trecut parca intr-o clipita.
Va simteam atat de curiosi. Daca ati fi putut sa va primiti, instant v-ati fi indragostit de voi. Aveati ochii mari si plini de intrebari, tot corpul vibra si voia sa-l lasati sa va spuna din tainele lui, zambetul nu va mai incapea pe fata. Cu mult curaj si incredere v-ati lasat purtati de magia culorilor si ati explorat in interiorul vostru, fara sa va fie frica de ce o sa gasiti acolo. Erati cel mai frumos film pe care-l puteam privi.
Mereu imi e greu sa explim in cuvinte momentele frumoase pentru ca imi e frica sa nu le descriu asa cum au fost intr-adevar si sa le ciobesc din maretie. Asa e si acum.
Am in suflet fiecare momentel: povestile spuse in jurul focului, amorteala primei ore de yoga, curiozitatea despre art-terapie, entuziasmul cu care ati lucrat, dorinta de a impartasi emotiile aduse de lucrarea facuta, constiinciozitatea de care ati dat dovada in timpul exercitiilor de dezvoltare personala, bucuria clasei de seara de yoga, povestile impartasite la masa, bucuria de a medita in natura, emotia descoperirii ingerasului fiecaruia…
Nu cred ca puteam sa-mi doresc niste suflete mai frumose alaturi de mine! Am invatat atatea de la voi. Am invatat sa va ascult, pentru ca, cu totii aveti o poveste de viata extraordinara. Am avut mare noroc cu Misha aka Mesteacanul care a importalizat momentele din tabara asa putem sa le dam mai departe ca sa se bucure si alti oameni de bucuria noastra.
Acum daca ati fi in fata mea v-as lua pe rand in brate, v-as strange tare, tare de tot si v-as multumi in continuu pentru doua zile magice pe care mi le-ati oferit. Sunteti atat de frumosi tocmai pentru ca nu uitati sa va traiti fiecare zi din viata cu iubire, recunostinta, calm, incredere si un zambet cald si sincer pe fete.
Va multumesc pentru tot curcubeie yoghine ce sunteti!”