
Înainte de a ne gândi la atragerea unui suflet pereche ar trebui să ne intrebam dacă sufletul nostru este acasă ca să-l poata primi :). Adica sa constientizam ca suntem suflete, dincolo de minte, emoții și corp. Că suntem mult mai mult de atat!
Suflet înseamnă acea parte vitală din noi, care se reîncarnează viață după viață, experimentează multe evenimente pentru a se cunoaște, pentru a trăi iubirea și a o împărtăși, pentru a evolua conștient. Un suflet pereche presupune o legatură de la suflet la suflet!
Cu toții dorim o uniune, o iubire adevarată, să fim gasiți cu adevărat, văzuți, ințeleși sau integrați. Însă când majoritatea dintre noi ne imaginăm un cuplu suflet-pereche, avem tendința să ne gândim la romantismul intens și fals din filme cu haine rupte, cearceafuri tăvălite, lacrimi, haos și vârtej și credința HAPPILY EVER AFTER!


Dar cu ce preț acest HAPPY? Știi că această credință a fost inventată într-un timp în care majoritatea oamenilor mureau pe la 40 de ani? Dar, în timp ce aceste povești de dragoste emoționante și adesea tragice ne-au dat o strălucire de speranță că propriile noastre povești de dragoste ar putea fi la fel de fermecătoare, în realitate ne luptăm cu romanțe care sunt în cele mai bune cazuri nesatisfăcătoare și complet incompatibile în cel mai rău caz.
Sufletele pereche sunt departe de aceste povești, iar mulți dintre noi au trecut prin atâtea relații încât nu le mai știm numărul și nu am înțeles nimic din ele, alții dintre noi au avut relații rare, dar de lungă durată, care s-au sfârșit și, în sfârșit, unii dintre noi nu au avut niciodată o relație, așa că este de înțeles că acest concept este departe de noi.
Asumă-ți că ești suflet TU, înainte de a cere un suflet!

Un suflet-pereche, așa cum îi spune numele, este perechea altui suflet. Asta înseamnă că tu ai nevoie să-ți asumi că ești Suflet și să-ți crești această credință în sufletul tău. Sufletul pereche nu este jumătatea ta, pentru că atât cât tu și Sufletul tău sunteți compleți, nu sunteți aici să vă salvați unul pe altul și să vă completați, ci să vă recunoașteți în latura voastră Divină.
Conform poveștilor ebraice, se spune că Dumnezeu l-a creat pe Adam cu două fețe, iar apoi l-a tăiat în bărbat și femeie. Aceasta este originea dorului față de cealaltă persoană și înțelegerea “foamei” către reîntregirea cu sufletul-pereche. De fapt ne căutăm pe noi înșine!
Un suflet-pereche este cineva care îți împărtășește calea completă, împărtășește tot ceea ce faci și vă susțineți reciproc. Îmi plăcea un proverb care spunea că un suflet pereche este același care înțelege și chiar iubește că ai visuri și vise poate diferite față de el. Cineva care vă împărtășește timpul divin. Sufletele sunt catalizatorii noștri spirituali. Nu te completează, dar te ajută să devii cea mai bună versiune a ta.
De ce nu te completează? Pentru că suntem deja compleți în centrul nostru și pe parcursul vieții noastre. Ești în procesul de a redescoperi asta. Sufletele pereche vibrează la aceeași frecvență ca și tine. Acesta este doar un mod fantezist de a spune că partenerii sufletului nu numai că îți împărtășesc gusturile și obiectivele, dar îți împărtășesc și valorile, credințele și visele tale mai profunde și vibrația divină.

Sufletul pereche te ghidează către sinele tău superior și te face să-ți recunoșți adevăratul sine. Conform tradiției spirituale, sufletul tău emite energie care spune totul despre corpul fizic, mental, emoțional. Legătura cu partenerul spiritual de suflet duce la unitatea energiilor ambelor suflete. Atunci când vibrațiile vostru și sufletul vostru pereche spiritual se combină, se produce o energie unică care este benefică pentru voi în toate felurile. Te schimbă în întregime, dar pozitiv, și nu poate trece neobservată. Alături de partenerul spiritual de suflet, ai ajuns la tine acasă și este cel mai sacru loc de pe pământ. Un Suflet pereche este cineva pe care l-ai cunoscut până acum, cineva pe care l-ai cunoscut în alt timp și loc, altă viață.
Unii cred că o viață dinainte a existat înainte de a veni aici și că va există ulterior. Există o atracție fizică cu sufletul pereche iar dacă nu sunteți atrași fizic – lipsește o componentă. Sufletul pereche te ajută la atingerea misiunii vieții. Este unul dintre semnele spirituale ale sufletului că te ajută să-ți cunoști scopul real din viață. Sufletele pereche vin în viața ta cu un scop anume, iar când misiunea lor este finalizată, uneori pleacă.


“Un fir roșu invizibil îi conectează pe cei care sunt destinați să se întâlnească, indiferent de timp, loc sau circumstanță. Firul se poate întinde sau încurca, dar nu se va rupe niciodată.” – Proverb Chinezesc
Andreea și Adrian sunt aici pentru tine să te ghideze într-o călătorie către înțelegerea legii atracției! Nu în ultimul rând, suntem aici să te susținem într-o conectare cu ține, cu tot ceea ce ești și tot ceea ce ai deja! Cu Sufletul tău! O călătorie de peste 4 ore magice cu noi.
Am conceput împreună un program magnet de creștere a vibrației și de atragere a unui partener compatibil & a unei relații sănătoase: ritualuri de 11 zile de practică, peste 4 ore de informații, exerciții psihologice şi de coaching, ritualuri spirituale, terapie, meditații și teme pentru acasă! Până acum acest program a schimbat sute de vieți inclusiv pe ale noastre, acum este rândul tău.
De ce sa faci acest program cu noi?
🔥Pentru ca firul rosu al conectarii tale cu sufletul tau pereche te asteapta sa-l activezi!
🔥Pentru ca acest program a schimbat vietile a sute de oameni pana acum, inclusiv pe ale noastre- atat Andreea cat si Adrian au atras firul rosu al sufletelor pereche pentru ei si au ghidat spre iubire multe alte cupluri sa se reuneasca;
🔥Vei avea o relatie mai buna cu tine in primul rand, mai multa incredere si stima de sine, te vei cunoaste pe tine si vei cunoaste sufletul pereche din tine, pe tine;
🔥Vei depista sabotorul interior, acea voce galagioasa care are si ea totusi o poveste proprie si din acest motiv iese la iveala si iti saboteaza relatiile; Vei invata sa lucrezi cu gandurile tale care iti blocheaza manifestarea si programele de rezistenta care se opun unui suflet pereche;
🔥Te vei conecta cu resursele, darurile si harul tau, iti vei aduce aminte ce irezistibil esti. Tu chiar esti unic si diferit si poti atrage din unicitatea ta!
🔥Vei fi mai asumat si resposabil, vei avea curajul sa ALEGI pentru tine si SA CERI ! Vei invata cum sa faci alegerile potrivite in acord cu valorile tale interne;
Activează și tu magnetul tău de atracție și firul roșu al sufletelor pereche!
REDUS CU 50% ÎN LUNA IUBIRII!