Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

Ce poți face diferit anul acesta?

1 Comment

© Ruxandra Scripcariu

“Anul 2020, va fi la fel ca ceilalţi ani, dacă nu iei decizia să te dedicit unor noi obiceiuri, practici şi altă setare a minţii”. R. Y.

Cum te simți în 2020?

Dacă nu te-ai uita în calendar probabil nici nu ai sesiza o schimbare, nu?

De câte ori nu ai început un an plin de speranțe, ai verificat zodiacul anual și toate premisele erau bune, erai entuziasmat și la final ai constatat că nu s-au petrecut schimbările pe care le dorești.

Eu știu sigur că am trăit povestea aceasta de multe ori, pentru că lăsăm acțiunea în brațele circumstanțelor, în afară de energie pozitivă nu făceam nimic diferit.

Vestea bună este că poți lua astăzi o decizie diferită, aproape toate lucrurile se pot schimba dacă ne mobilizăm noi să schimbăm circumstanțele.

Pentru că schimbarea vine din tine. Din alegerile pe care le faci și mai ales dedicația ta în procesul schimbării, dezvoltarii personale și creșterii darurilor tale.

Degeaba cumpărăm cursuri, cărți și mergem la Workshop-uri dacă nu suntem dedicați acestui proces.

Când spui da schimbării, spui da și acțiunilor pe care trebuie să le realizezi pentru a vedea rezultatele.

Ce poți face diferit anul acesta?

🍀 În primul rând să ieși din energia lui “Nu sunt suficient”.

– suficient de bun, de talentat, de frumos, de merituos, de bogat in resurse sau calități, alege tu pentru că suntem foarte talentați la acest capitol și toți avem câte un pitic pe creier.

În realitate, suntem exact unde trebuie să fin dar avem şi resursele pentru ce ne energizează inima.

Indiferent de unde ai auzit tu că nu ești suficient, scoate-ți această idee din cap. (Theta healing, Matrix reimprinting sau Constelațiile Familiale sunt o metodă minunată pentru acest lucru sau chiar afirmaţiile în fata oglinzii în fiecare zi.)

🍀 Poți să alegi îți setezi intențiile corect.

🍀 Poți să alegi să descoperi ce te ține în loc.

🍀 Poți alege să elimini credințele celorlalți despre cum “ar trebui să fie viața ta” și să faci alegerile după ce simte inima ta.

🍀 Poți să începi să îți descoperi adevărata valoare și să te folosești de potențialul tău la maxim.

🍀 Poți să abordezi lucrurile diferit ca până acum, devii prietenul tău cel mai bun și viața îți va răspunde.

De aceea, în cursul Online Magia Intenției – Setare și Manifestare găsești meditații și exerciții practice pentru a face lucrurile diferit de data aceasta.

Și nu lucrăm doar cu suprafața, pentru că și eu și Ana am descoperit în propriul proces de dezvoltare că munca cea mai importantă, dar și mai dificilă este cu ce avem noi în interior.

Odată ce descoperi ce te ține intern în loc, totul în jurul tău se schimbă.

Așadar, esti pregatit/ pregătită să faci această muncă internă? Să faci curățenia de anul nou, în cea mai importantă casă a ta?

Tocmai pentru a-ți da o mână de ajutor și inspirație în acest demers am creat programul “Magia intenției – Setare și Manifestare“, unde împreună cu Ana îți spunem ce am făcut noi ca să trecem din punctul dorinței și visării la manifestare și experimentare.

Fii pregătit pentru teorie, meditații revelatoare, exerciții pentru descoperirea și eliberarea de credințele limitative, frici și abordarea unei perspective diferite.

Găseşti mai multe detalii şi programul aici.

Eu și Ana îți dorim ție ce ne dorim și nouă:
Sănătate
Abundență
Iubire
Bucurie
Vitalitate
Pasiune
Prosperitate
Pace și
Fericire!

Namaste!

79037597_435877787086611_904153665927905280_n

Author: suntuncopac

Suntuncopac si-mi place sa vorbesc despre asta! www.suntuncopac.com

One thought on “Ce poți face diferit anul acesta?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.