“Și eu, la fel ca tine, am trecut prin varii experiențe de viață iar unele mi se păreau efectiv imposibil de depășit. Cu fiecare, greutate, suferință, durere și lacrimă am ajuns doar mai aproape de mine, de Sinele meu cel mai Înalt.
Așadar, cine sunt eu? Sunt ceea ce mi-am dorit să devin!
Într-o altă ordine de idei, eu nu sunt nici măcar realitatea din prezent, sunt propriul meu vis, visul unui băiat de 24 de ani, ușor temător și anxios care se trezise spiritual și știa pur și simplu încotro să apuce. Pe la acea vârstă mi s-a trezit Sinele și l-am lăsat să îmi netezească Drumul meu Dharmic. Mulți au impresia că a fost o călătorie ușoară, că nu am avut piedici și rezistențe. Vreau să îți mărturisesc că a fost exact invers. Majoritatea prietenilor și cunoștințelor mele m-au pus în fața acelor cuvinte dureroase pe care nu numai că le auzim cu toții, ci și începem să le credem:
Nu poți!
Nu o să reusești niciodată!
Ești prea visător!
Ești nebun!
… și da, chiar aveau dreptate!
Eram un visător! Una dintre CHEILE VIETII este UTOPIA prin care Viața vine să ne spună:
”Orice realitate a fost mai înainte un vis. Visurile tale se materializează doar dacă ai încredere în ele! Fii un visător, fii un nebun, un nebun de iubire, un nebun de lume!”
Iată că am îndrăznit să visez! Iată că am avut curaj să văd totul într-un mod diferit decât era văzut de ceilalți și asta m-a scos din mediocritate. Chiar ieri, un prieten a extras acest card la intenția lui de a înțelege care este mesajul Vieții în legătură cu visul lui, un proiect de suflet. Am ramas cu toții uimiți și ne-a pătruns un sentiment de contopire cu Întregul.
Da, lumea aceasta este o lume creată de visători, de acei oameni care au îndrăznit să creadă într-o viziune, într-un țel ambițios, înalt și plin de lumină. Această lume este a acelora ca ei. Această lume este a acelora ca tine, cititorule, care ai poposit pe acest blog și ți-ai dat voie să faci un pas înainte pe Drumul Vieții tale.
Dacă arhetipul lui SHIVA ne aduce VIZIUNE și INTENȚIE, atunci arhetipul lui SHAKTI este acela care umple cu energie și emoție.
Cele două ingrediente de căpătâi ale tale, Visătorule, sunt:
- SENS: să știi ce vrei și încotro te îndrepți
- ENERGIE: să pui energie și plăcere în ceea ce faci
Nu există un know how ideal al împlinirii viselor, există doar Visători care cred în puterea viziunii lor.
Mult sens, energie și mai ales iubire îți doresc pe Calea ta!
Pe Adrian il gasesti aici: https://adrianbajenaru.ro/