Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

Cum am devenit in sfarsit un copac – de Anastasia

Leave a comment

56904948_2123841511070325_3648350198536601600_n

De cativa ani buni am remarcat-o si observat-o (ca o stalkrita, da) pe Andreea pe facebook. Mi se parea o tipa draguta si-mi placeau postarile ei, rezonam cu ele…

Apoi am vazut ca are un studio de yoga si am ras ca o cretina de numele ales de ea: “Auzi, tu? Suntuncopac…” pfiuuuu, femei din astea de si-o ard goale imbratisand copaci pentru ca nu au pe cine sa imbratiseze pe bune. Au urmat postarile despre retreaturile din Bali si deja le urmaream cu admiratie si cu invidie, chiar i-am aratat unul dintre event-uri unei prietene bune si i-am zis: “As vrea si eu sa merg intr-un retreat din asta, dar n-am bani…”.

La care ea mi-a raspuns: “Astea-s femei cu bani, baby… Sunt femei deja implinite, cu familii, cu copii, cu cariere, etc etc”. Eram la o piscina si ma gandeam cum sa fac sa cheltuiesc cat mai putini bani pe consumatie, asa ca m-am gandit: “Asa e, eu nu sunt inca acolo. Trebuie sa ajung mai intai sa fiu o femeie implinita si apoi sa-mi permit sa-mi doresc asa ceva”. Ce sunt astea? Astea sunt convingeri care te limiteaza. Te limiteaza nu numai sa ramai exact in punctul in care esti in prezent si, mai mult, te seteaza sa te simti inferioara, ca nu ai tot ce-ti trebuie ca sa faci ce-ti doresti, ca nu esti suficienta si ca, in general, esti defecta, pentru ca ai ajuns la o anume varsta si uite, ca nu ai reusit, cum au reusit alte femei, sa fii implinita.

Dar daca lucrurile stau de fapt invers? Daca o practica anume, cum ar fi yoga si o comunitate faina te pot ajuta sa fii o femeie implinita? Au trecut 2 ani pana cand am ajuns la concluzia asta, timp in care am urmarit tacit postarile Andreei si ale studioului Suntuncopac.

Si m-am trezit in decembrie 2018 sa caut un studio yoga unde sa ma simt bine, sa nu existe influente negative si sa simt ca pot sa fac fata claselor, sa inteleg ce fac eu acolo. Asta pentru ca eu am inceput sa fac yoga in 1998, de la 17 ani, la singura scoala de yoga disponibila la acea vreme. Da, recunosc, mi s-a parut cel putin curios ca atunci cand am decis sa urmez cursurile acestei scoli, a trebuit sa semnez un contract in care specificam clar ca daca voi avea pe viitor probleme psihiatrice sau tentative de sinucidere, scoala se absolva de orice fel de raspundere.

In acelasi contract, trebuia sa promiti ca nu vei divulga vreodata “secretele” la care vei avea acces de-a lungul practicii tale si ca nu vei spune vreodata cuiva ce ai vazut acolo. Am semnat, bineinteles, eu avida sa practic yoga si sa intru in orice era esoteric, cat mai esoteric… Tin sa precizez faptul ca in timpul cursurilor se faceau doar asane, ni se explica foarte clar pentru ce chakre lucram, totul era foarte corect.

Ca practicant, erai incurajat sa te alaturi comunitatii, sa participi la diverse evenimente organizate de scoala, cu ocazia sarbatorilor crestine sau la diverse evenimente astrale. Nu era un secret faptul ca in cadrul evenimentelor se faceau spirale. Eu am simtit profund sa nu particip la aceste evenimente. Ca sa nu mai zic ca, in decursul a 2 ani cat am frecventat cursurile scolii, nu am discutat cu absolut nimeni de acolo, am simtit ca este cazul sa ma feresc…

Insa, stii cum e, de ce te feresti, de aia nu poti sa scapi. Ba dimpotiva, chiar asta atragi. Si uite asa, nedorindu-mi vreo experienta cu oamenii de acolo, am ajuns intr-o zi sa vad o tipa de anul 10 (eu eram anul 2 atunci), care astepta sa intre la clasa dupa mine. Nu voi uita niciodata cum mi-a zambit femeia asta cu toata fiinta ei si cum, instant, mi-a aratat aura ei si, sincer, a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am experimentat in viata asta. Aura ei era cam cu 50 de centimetri in jurul corpului fizic si era in toate culorile posibile care se miscau si se ingemanau intre ele.

O alta experienta minunata a fost cand am intrat din greseala la o clasa avansata…nu stiu ce an era, insa un tip de acolo levita. Da, chiar levita, era pe orizontala, la peste 20 de centimetri deasupra solului si pur si simplu plutea acolo. Am vazut asta cateva secunde, pentru ca mi s-a trantit direct usa in nas. Nu aveam voie sa vad si sa simt asa ceva… Am frecventat 2 ani cursurile acestei scoli de yoga, pana cand am simtit cu toata fiinta mea ca oamenii de acolo (indrumatorii) ma pot influenta exact cum vor ei. Asadar, mi s-a facut frica, nu am acceptat genul acesta de influenta si am renuntat sa mai merg la cursuri.

Intre timp, la TV se vehiculau acuzatii foarte serioase impotriva unui tip care avea o scoala de yoga si am realizat ca era vorba despre scoala la care mergeam si eu. Am aruncat la gunoi toate cursurile scrise pe care le aveam de acolo si abia atunci am observat ca toate erau semnate la final, cu litere de-o schioapa, cu numele lui. M-am felicitat ca am avut puterea de a renunta usor la practica asta si ca nu am simtit vreo influenta negativa din acest motiv. Tot in contractul de care povesteam mai devreme, era specificat urmatorul aspect: atunci cand renunti la practica yoga la respectiva scoala, te angajezi sa explici motivul pentru care ai renuntat si sa o faci in scris. Nu am simtit sa fac acest lucru, asa ca nu l-am facut.

Am renuntat la practica yoga, cu toate ca o simteam ca fiind parte din mine si ca ma ajutase foarte mult sa ma cunosc, sa ajung la aspecte profunde ale mele si ale vietii in general. Dar, stii cum e… Poti sa negi ce esti si ce ai nevoie doar pentru o vreme… Asa ca dupa 10 ani, in 2008, am decis sa ma inscriu la o alta scoala de yoga, dupa ce m-am documentat serios inainte si am realizat ca pot avea incredere in persoana respectiva pentru a ma ghida in practica yoga.

Am inceput sa merg la cursuri, insa la cele de incepatori ma simteam over-qualified, iar la cele de avansati ma simteam ultima cretina. Simteam parca aveam nevoie de un mare dictionar sa inteleg ce ziceau, ce faceau si ce simteau oamenii aia acolo. Si asta pentru ca asa erau organizate cursurile: aveai cursurile anului in care te inscriai si toata lumea acces la cele de avansati. Asadar, dupa jumatate de an am renuntat pentru ca simteam ca as fi vrut sa rezonez cu zona de avansati, insa ma depasea mult si as fi avut nevoie de o perioada de acomodare si invatare, care lipsea. Si uite asa am ajuns dupa inca 10 ani sa caut scoli de yoga, pe simtite, nu rational. Asta cu toate ca aveam exact in fata mea studioul pe care il cautam, si anume Suntuncopac.

Dar eu am tot cautat si am citit reviewuri zile intregi…. Si apoi am intrat pe site-ul Suntuncopac si am fost tare dezamagita ca am vazut clase cu oricine altcineva in afara de Andreea… (Am aflat ulterior ca de fapt era plecata in India Retreat cu un grup de la studio si in mod normal are clase)… mi-am zis; ‘Ce rost are sa ma inscriu la scoala unei persoane de la care vreau sa invat, daca ea nu preda, pana la urma?’ Si am ramas asa, dezamagita si cu buza umflata (si nu de botox :)))) cateva zile. Pana cand mi-am zis: “Mai, hai sa merg sa vad despre ce e vorba. Nu-mi place, nu mai merg si gata. Ce mare filosofie?” Mi-a fost greu sa ma urnesc, pentru ca dupa orice dezamagire sau dezamagiri este greu s-o iei de la capat, sa ai incredere intr-o persoana care sa te ghideze spiritual. Iar pentru mine aspectul spiritual este tot ce ma intereseaza, este estenta si prezenta. Fac aici o paranteza pentru ca eu asociez aspectul spiritual cu cel relational. Si in ceea ce priveste relatiile, fie ele de cuplu sau de prietenie, e mereu greu sa o iei de la capat si sa ai incredere. Da, ai fost dezamagita si cu siguranta vei mai fi. Da, ai suferit si cu siguranta vei mai suferi. Da, ai ranit si tu constient sau inconstient si vei mai rani. Si ce daca? Traim si invatam si frumusetea vietii este ca putem face asta doar impreuna, oglindindu-ne unii in altii si realizand ca pana la urma, nu exista separare. Si ca suferinta mea e suferinta ta, asa cum bucuria mea e bucuria ta.

Si hai sa va spun cum m-am decis cu adevarat sa fiu un copac.

A postat Andreea la un moment dat o poza cu ea plangand, in care i-am simtit vulnerabilitatea, am simtit ca se lasa sa fie om, ca nu se pune pe un piedestal al unui guru care e deasupra oricarei suferinte. Si exact in acel moment am rezonat cu ea. De ce? Pentru ca, uite, si eu acum 2 ani, am postat o poza cu mine plangand, chiar de revelion, pentru ca ma simteam tare singura si neiubita. Si am stiut ca eu vreau sa lucrez cu un om adevarat, cu un om complex, cu stari multiple, pentru ca simt ca doar asa pot invata, doar asa pot evolua, acceptandu-ma pe mine in orice stare si facand pace cu mine…

Si uite-asa am devenit un copac.

In sfarsit.

Author: suntuncopac

Suntuncopac si-mi place sa vorbesc despre asta! www.suntuncopac.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.