draga copac,
“Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide,” Cuvinte simple, spuse de cel mai important maestru pe care le uităm din păcate și nu le folosim la potențialul lor maxim. Întâlnesc în călătoria mea atât de multe persoane nemulţumite de calea pe care se află dar atunci când le întreb ce vor să schimbe sau cum ar vrea să fie viaţa lor îmi ridică din umeri şi spun că nu ştiu.
Lucrurile se mişcă doar atunci când ştim ce vrem.
Poate nu este uşor să ne dăm seama imediat ce ne-ar aduce fericire, poate am ştiut la un moment dat şi ne-am dat seama pe parcurs că nu este ce ne dorim cu adevărat şi ne-am împotmolit. Poate ni se pare că ce vrem noi este imposibil, poate cărăm în spatele nostru ani de concepţii negative accumulate de la părinţi, prieteni, experienţe trecute.
Dar revenit la citatul de la care am pornit am veşti minunate: Toate problemele au o rezolvare, toate situaţiile ce par fără ieşire se pot rezolva mai devreme sau mai târziu.
Am să-ţi povestesc despre câtiva paşi care mă ajută pe mine atunci când mă aflu într-o astfel de situaţie:
1. Detaşearea de problemă.
O prietenă mi-a spus odată “Eu când am o problemă, mă duc să dansez!” şi mi se pare un sfat genial. Dacă stai cu mintea încreţită căutând soluţii şi fiind doar încordat, sunt slabe şanse să poti găsi rezolvarea cea mai bună. Aşadar, o ieşire la dans, o şedinţă de yoga, o cafea cu prietenii sau poate chiar o vacanţă departe de casă, te pot ajuta să vezi viaţa dintr-o perspectivă nouă, poate chiar să cunoşti oameni noi care te pot ajuta cu o idee nouă sau chiar să rezolvi problema cu care te confrunţi acum. Ai dreptul să-ţi dai o pauză, indiferent de situaţia ta din acest moment.
2. Meditaţia / Rugăciunea
Cele mai mari revelaţii le-am avut în cadrul unei meditaţii sau după, în timpul visului, ca răspuns la mediaţiile mele. Inima noastră, conştiinţa noastră ştiu întotdeauna ce este mai bine pentru noi dar fiind prinşi în viaţa noastră de zi cu zi uităm să ascultăm cu atenţie. Meditaţia este o oportunitate perfecta pentru a ne conecta la sinele nostru şi să ne întrebăm ce avem nevoie cu adevărat. Inima ne va răspunde întotdeauna.
3. Să ne lăsăm inspiraţi.
Nu suntem noi deţinătorii problemelor unice cu care ceilalţi să nu se fi confruntat niciodată. Atunci când începi să cauţi răspunsuri, găseşti oamenii, situaţiile, cărţile potrivite care să –ţi răspundă la întrebări. Trebuie doar să te deschizi către acest lucru, să pui întrebări oriunde şi oricând şi să te îndrepţi către oamenii care te inspiră şi pare că au învins situaţii asemănătoare cu ale tale. Nu-ţi fie teama să le scrii, să le pui întrebări s-ar putea să te surprindă cât de mult te pot ajuta şi cât de receptivi ar putea să fie.
4. Fă doar afirmaţii pozitive
Dacă ai ajuns la o idee despre ce îţi doreşti nu îţi pune piedică singur spunându-ţi numai lucruri negative. “Nu sunt suficient de bun”, “nu am suficienţi bani”, “este prea devreme”, “nu sunt pregatit pentru asta” sunt afirmaţii care nu au de ce să aibă loc în vocabularul tău. Indiferent dacă pare imposibil sau nu, tu trebuie să îţi spui mereu “Totul este posibil pentru cel ce crede”.
O să fii surprins cum vibraţia inimii tale pozitive o sa atragă cele mai potrivite situaţii pentru realizarea visului tău. Nu trebuie să crezi că ştii toate căile pe care susţinerea poate să vină pentru tine. Lasă-ţe surprins şi deschide-ţi viaţa pentru căi nebănuite. Mintea nostră este limitată, Universul însă nu.
După ce ţi-ai descoperit visul, calea şi dorinţele…. lasă-ţe în braţele Universului. Nu bate din picior şi ai răbdare. Timpul Universului nu este la fel cu timpul nostru. Ai încredere în proces şi nu uita să afirmi mereu “Să se întâmple ce trebuie pentru binele meu suprem.”
Namaste!