Draga copacel,

 

“Orice s-ar afla deasupra capului unui copil, ochii sai oglindesc pururea cerul”(Un citat despre nevinovatie de Victor Hugo care imi place mult). Ce bine ar fi daca ne-am aduce aminte cu totii cat de nevinovati suntem si sa lasam cerul sa se oglindeasca in ochii nostri blanzi, dar deseori uitam.  La studio vorbesc mult cu fetele inainte si dupa clase si nu de putine ori am ascultat povesti interminabile de invinovatire, despre iluzia “pacatului” si “vinovatie” ale copilului in relatie cu parintele, ale parintelui in relatie cu copilul, in relatia de cuplu, in societate, din considerente religioase, sexuale, dogmatice ( de exemplu unele persoane se simt vinovate ca fac yoga pentru ca daca sunt crestine, si yoga  nu este o disciplina specifica acestei religii simt ca “inseala” sistemul religios. Ce iluzie!), etc, etc…  Ne pierdem atat de mult timp invinovatindu-ne pe noi sau pe ceilalti. La ce bun?  Avem atat de mult timp?

Cat de des cerul nostru senin din ochi este umbrit de aceste ganduri iluzorii. Budistii nici macar nu au accest concept de “pacat” si “vina” asa cum este perceput la noi. La ei aceasta idee a vinovatiei merge mai mult in zona de ignoranta si iresponsabilitate, si bine graiesc! Este despre Karma si Dharma!

Daca ne-am scrie gandurile pe o hartie am fi ingroziti de cat de multa vinovatie zace in ele. Pentru mine, Yoga a adus iluminare in gandurile mele. A adus acceptare, apoi pur si simplu filtrul meu interior nu a mai lasat sa prinda rod gandurile de invinovatire. Pur si simplu a venit un moment in care am ales! Am ales sa nu ma mai invinovatesc nici macar pentru tampenii pentru ca nu ducea decat la pierderea secundelor, minutelor, zilelor, saptamanilor sau chiar lunilor din viata mea. Am ales sa fiu responsabila pentru gandurile mele si sa lucrez la treaba asta. Am ales sa fiu “prietena mea cea mai buna”. Sa fiu AHIMSA ( blandete).

Cand o copacita imi spune ca se simte vinovata de ceva incerc sa o fac sa inteleaga ca de fapt atasand  aceasta emotie de vibratie foarte joasa nu face decat sa devina sclava propriei ei nefericiri si frici. O intreb ce este in spatele acestei vinovatii? Si mai tot timpul este o frica de ceva… Vinovatia este un act prin care ne asumam ca nu suntem responsabili pentru viata noastra exact asa cum este ea. Este un act prin care ne permitem sa fim manipulati ( de multe ori chiar de noi insine) . Vinovatia este o fateta vicleana a fricii, o forta distructiva. In panelul emotiilor ea este la capatul listei, inainte de rusine cu doar 30 , pe cand pacea are 600 asa ca de ce sa nu aspiram si sa ne ocupam timpul cu emotii mai …iluminate?

Deci,de ce sa ne fie frica? Suntem doar iubire!

A observa aceste lucruri inseamna a deveni constienti. Nu inseamna sa ne facem ca ploua atunci cand gresim sau ceilalti gresesc 🙂 , inseamna sa invatam ceva de acolo, sa observam , sa vindecam frica din spate si sa facem loc iubirii.Si sa stii ca este oki sa mai si gresim, de aia suntem oameni, “Barbosul”  nu ne asteapta acolo sus sa ne numere greselile, el vrea doar sa ne imbratiseze ca am inteles lectiile iubirii  din ele.

Iti recomand cartea “Efectul umbrei” si “Calea renuntarii” in acest sens si te astept cu drag pe saltea.

Adu-ti aminte ca esti un copil nevinovat care priveste cerul!

 

Namaste!