Draga copac,

“Mi se pare o prostie sa-ti iei nume de copac!”,  “Esti copac inseamna ca esti cam tamp!”, “Eu nu am chef sa-mi aleg un copac!”, “Ce rost are joaca aceasta de-a copacii?”, “Iti limitezi evolutia daca te crezi un copac, copacii stau doar intr-un loc.” – Sunt doar cateva dintre “parerile” pe care le-am auzit de-a lungul vremii de cand m-am apucat de blogul meu si de cand am ales “sa fiu un copac  “.  :). Totusi majoritatea reactioneaza foarte bine la acest joc de imaginatie si mi se pare foarte amuzat cum unele persoane pot intra cu usurinta in joc iar altii au reticente si isi dau ochii peste cap.

Pentru ca fiecare adapteaza o fraza atat de simpla la propriile stari, credinte si convingeri. Cand de fapt ceea ce vedem in copaci, lucruri si ceilalti oameni din jurul nostru este ceea ce vedem noi, in noi. Amuzant nu?
“Arborii poseda un sistem circulator, circulatia sevei avand drept corespondenta presiunea sanguina specifica organismelor vii.” Copacii seamana mai mult decat am crede cu noi.
Pentru mine a devenit cel mai amuzant joc sa observ reactiile oamenilor si sa aflu astfel lucruri despre ei.
Acum ceva timp o prietena de-ale  mele mi se plangea ca nu-i mai place de ea, ca s-a abandonat, ca a imbatranit si cand am rugat-o sa se aseze la poalele unui copac, sa-i povesteasca ofurile sale, am observat-o cautand mult un copac pe gustul ei, mi-a si precizat expres “oricare dar nu pe asta, este batran si urat”, cuvinte pe care le folosise si pentru a se descrie pe sine.
Am zambit, pentru ca eu nu vedeam un pom batran si urat ci un pom pe jumatate inverzit, care desi a fost batut de vreme si conditii nefaste, era inca dornic de viata, era dornic sa-si revina si sa creasca din nou.

Copacii ne pot fi perfecte oglinzi in care sa ne cautam pe sine si sa aflam despre noi, cum la fel orice obiect din jurul nostru ne poate invata despre noi.
Daca ne este greu sa ne privim pe noi in relatia cu tot ce ne inconjoara sa facem un exercitiu pentru inceput sa-i observam pe ceilalti.
Zilele astea stateam la plaja intre doua cupluri, cei din dreapta mea se plang de conditiile de la micul dejun, de faptul ca nu le merge umbrela si ca cei trei copiii sunt mofturosi si nu le convine nimic si cei din stanga mea povestesc cu pasiune despre “un om exceptional dintr-o carte” pe care o citeste ea. Daca le analizezi fetele, posturile, cuvintele observi cu usurinta ca multe din situatiile de care se plang ar putea fi foarte simplu evitate daca si-ar schimba perspectiva de a vorbi, de a renunta la a se concentra pe “ce nu merge” si sa observe daca nu cumva vaicarindu-se de lucruri minore scapa din ochi lucrurile care merg chiar frumos, toti eram pe aceeasi plaja superba, cu o vreme minunata dar vedeam lucrurile atat de diferit.

De asemenea in mai toate taberele mele de feminitate fac meditatie de impamantare langa un copac, o parte din exercitiu este cand te conectezi cu un copacel din fata ta. Acelasi copacel, obiect de meditatie pentru mai multe femei, si totusi fiecare il percepea diferit. Unele il vedeau trist si plangacios, altele stramb si ignorant, unele il percepeau copilaros altele rautacios si tot asa…. Interesant, nu?

Sa ne concentram pe lucrurile frumoase din viata noastra chiar si in momentele in care nu merge totul “cum ar trebui” nu este intotdeauna usor dar depinde doar de noi.
Sa radem cand ceva ne iese prost poate parea stupid la inceput dar cu exercitiu devine din ce in ce mai usor.
Eu chiar cred ca atunci cand ne plangem si ne vaitam atragem si mai multe situatii asemanatoare in viata noastra.
Uneori ne plangem de nimicuri, ca nu am gasit loc la masa la micul dejun, ca ni s-a stricat umbrela de plaja dar in final sursa nemultumirilor noastre provine dintr-o relatie proasta cu propria persoana.
Vedem lucrurile asa cum suntem noi de fapt.

Am ales de referinta pentru mine copacii pentru ca mi se par cei mai reprezentativi, ei sunt ca noi, doar ca mult mai intelepti. Ei nu se vaita de lucrurile exterioare, ci doar incearca sa creasca in ciuda conditiilor nefaste, ninsoare in mijlocul primaverii, ploi de gheata… dar indiferent de conditii ei cresc, se intind, isi cresc radacinile si infloresc, cu insistenta, fara sa se compare cu ceilalti pomi si fara sa le pese daca cineva ii admira sau nu, daca dezvoltarea si rodirea lor foloseste cuiva sau nu. Ei cresc pentru ca pur si simplu aceasta este menirea lor sa faca.
De aceea cred ca avem atat de multe de invatat de la un copac.
Daca ai vreo problema pe suflet, iti recomand sa te asezi la umbra unui copac si sa-i povestesti gandurile tale. Cred cu tarie ca este una dintre cele mai bune terapii pentru suflet. Ei sunt aici pentru noi sa ne asculte, sa ne dea aer curat, liniste si viata.

Si eu sunt aici pentru tine sa te imbratisez si sa te sustin! Te astept la clasele de yoga din fiecare seara sau in tabere ca sa vorbim ca intre “copaci” :).

Namaste!