Draga copac,

Multi ani am crezut ca nu sunt buna de nimic. Ca nu sunt destul de frumoasa, inalta, citita, destul de desteapta, destul de atragatoare, creativa,  interesanta, populara, etc. Mult timp ii consideram pe toti ceilalti superiori mie.  In adolescenta, chiar am avut o perioada in care mi se parea ca sunt de’a dreptul “invizibila”, ca nimeni nu ar observa vreodata prezenta mea pe strada, pentru ca simteam ca nu am nimic deosebit sa ies in evidenta si nimic de oferit. Asta pentru ca ma uitam doar in “gradina” altora si habar nu aveam de “gradina” infloritoare de sub nasul meu.

Cred ca abia dupa 30 de ani cand mi-am indreptat “coloana vertebrala” prin yoga si dezvoltare personala, am inceput sa-  mi indrept privirea catre mine, sa-mi vad sclipirea din ochi,  sa ma accept si chiar sa ma indragostesc de mine, de ceea ce sunt si de ceea ce fac. Sa simt ca sunt suficienta. Pentru mine primirea acestui dar al increderii in mine a fost o eliberare de criticile si judecatile altora, si intelegerea faptului ca singura persoana care-mi datoreaza acceptare sunt eu insami. Am castigat astfel  timp. Mult timp si multa energie pe care le pierdeam in exteriorul meu.

Totusi,aproape in fiecare zi observ la studioul de yoga sau la probele la rochite din @livadacurochii cat de multe dintre fete nu isi iubesc corpul, feminitatea, nu-si cunosc valoarea, stima de sine, nu sunt recunoscatoare pentru ce sunt si ce au. Totusi fac un prim pas si se cunosc pe “salteaua de yoga” si le multumesc pentru ca mi-au dat o sansa sa le ghidez in aceasta calatorie inspre ele.

“Nu sunt destul de bun! Nu sunt suficient! Puteam sa fiu /arat altfel! Puteam sa fac mai bine! “Tu copac, ai auzit vreodata vocea asta in capul tau? Daca da, voiam sa iti confirm ca nu esti singurul si ca noi toti lucram in fiecare zi cu aceasta provocare a increderii in sine.

Increderea in sine se vede de cand intram prima oara pe usa. Daca suntem “cocosati”, cu sprancenele cazute si zambetul trist, exact imaginea si valoarea pe care noi o avem despre noi o vor percepe si ceilalti.

Increderea in sine ii inspira pe ceilalti sa creada in noi, sa ne doreasca compania dar totusi, porneste de la noi, din noi. Increderea in sine este determinata de ceea ce stim sau ceea ce credem ca stim ca suntem buni si  de valoarea pe care o putem oferi. Dar stim? Stim cine suntem si care sunt darurile noastre? Stim cat de valorosi suntem?   Asteptam de la ceilalti sa aiba incredere in noi, sa ne ajute in insuficientele noastre, dar oare nu uitam ca o cheie magica se afla in inima noastra?

Cred ca nu stim ce este increderea in sine atunci cand nu stim cine suntem.Cred ca  increderea in sine inseamna chiar  acceptarea insuficientelor noastre si chiar si cu acestea inca sa ne fie drag de noi. Apoi cu blandete sa facem tot ce ne sta in puteri sa ne crestem stima de sine si sa ne traim cu dragoste de noi si de viata  fiecare zi a vietii noastre.

Ce putem face sa ne fie mai drag de noi, sa ne crestem  increderea in noi si sa alungam vocea aceasta insuficienta:

• Sa ne pozitionam in calitate de observator atunci cand nu ne suntem alaturi, sa observam cu blandete aceste voci “insuficiente” care ne spun cum nu suntem si cum am putea fi si sa intelegem ca sunt doar niste voci, doar niste ganduri. Asa cum pe cer sunt nori, acestea reprezinta norii nu cerul in toata splendoarea lui. Noi suntem cerul, noi suntem mai mult de atat!
• Sa ne intrebam cine suntem si sa incepem sa cautam raspunsul la aceasta intrebare! Sa ne aflam darurile pe care le-am adus in lume.
• Sa facem cel putin 21 de zile o lista de recunostinta pentru toate lucrurile bune din viata noastra, incepand cu faptul ca suntem in viata si sanatosi, ca traim, apoi sa nu uitam de toate lucrurile pe care le facem cu iubire si suntem increzatori. Punctele noastre forte. Poti urma si tu #maratonul de recunostinta aici.
• Sa ne intoarcem privirea din exterior in interior. Sa nu ne mai comparam, judecam, criticam pe baza realitatii celorlalti. Sa nu mai incercam sa-i multumim pe ceilalti.Cel mai bun lucru este sa incepem “treaba” acolo unde este nevoie de ea , in noi, cu noi;
• Repetitia este mama invataturii :). Sa ne repetam cat mai des, chiar si in fata oglinzii afirmatiile positive de care avem nevoie, cu zambetul pe buze. La inceput poate ne vom forta, dar apoi crede-ma va fi natural “ Sunt suficient! Sunt frumos! Sunt deja perfect! Sunt iubit! Bravo! Foarte bine! Etc..”. Putem sa ne lasam mesaje pe oglinda din baie, pe telefon, putem sa ne trimitem mailuri.
• Sa fim buni cu noi atunci cand ceialti nu sunt.Sa nu luam nimic la modul personal. Sa ne transformam in cel mai bun prieten atunci cand ceilalti incearca sa ne devalorizeze. Sa intelegem ca oamenii “dau note” pe baza proriului lor sitem de valori care nu are nicio legatura cu al nostru. Realitatile noastre sunt diferite.
• Cand ne vine un gand “insuficient” asupra a ceva ce nu suntem , nu am facut sau nu avem sa-l neutralizam cu un gand “suficient” in care ai fost fericit cu/de noi  intr- o situatie similara;
• Sa acceptam ca uneori este ok sa nu fim perfecti. Sa facem tot ceea ce ne sta in putinta sa fim cea mai buna versiune a noastra dar sa avem rabdare si sa ne acceptam limitele impuse de moment. Sa dam drumul la controlul de a face totul de nota 10. Permite-ti sa faci greseli si transforma-le in idei de crestere.
• Sa ne oferim timp. Sa ne relaxam mintea. Sa respiram. Sa dormim. Doar intr-o minte relaxata si un creier oxigenat va locui armonios increderea in sine. Sa facem lucruri pentru sufletul nostru: sa ne petrecem timp in natura, cu animalele, cu copiii, sa facem yoga, sa citim, etc…
• Sa ne inconjuram de oameni care sa ne inspire, sa ne ridice. Sa renuntam daca este posibil la oamenii toxici care ne vad doar punctele slabe. De exemplu, sa ne rugam persoanele dragi sa ne scrie cateva randuri asupra a ceea ce iubesc la noi. Aceste vorbe vor fi de aur atunci cand  nu iti vei gasi increderea in tine.
• Sa nu incetam sa invatam noi lucruri. Sa ne surprindem cu noi hobby-uri, noi proiecte, sa iesim din zona de confort! Sa ajutam, sa ne implicam in proiecte de voluntariat, de responsabilitate sociala, etc.

Stii ce fac mai cand increderea in sine ma paraseste? Ma asez intr-o pozitie foarte simpla  din yoga, pozitia fetusului, ma iau in brate si realizez ca bratele mele sunt suficient de lungi astfel incat sa ma cuprind pe de-a’ntregul, sa ma ridic, sa ma iubesc, sa ma sustin. Si stau asa cateva minute bune. Poate la inceput plang, dar apoi un sentiment de pace rasare in suflet… si este atat de intim si atat de placut. Apoi simt ca am cucerit lumea. Asta pentru ca m-am cucerit din nou pe mine insami din centrul inimii.

Namaste, ne vedem la clase!