Copacei,

va era dor de postarile mele despre Bali :))? Urmeaza cel mai lung articol cu cele mai multe poze din ultimii 4 ani, si asta pentru ca nu l-am scris eu, ci copacelul Glicina aka Sinziana care a facut parte din cercul nostru magic al editiei din octombrie 2016 in Bali.

Sinzi imi este tare -tare draga. Ma regasec in ea acum niste ani, parca o simt drept surioara mea, parca vreau sa ma grija de ea. Este un om extrem de frumos la chip si mai ales la inima. Este blanda, este curioasa, este vie. O simt ca este la inceputul acestui drum magic al autocunoasterii si  sunt extrem de bucuroasa ca am facut parte din planul ei de redescoperire de sine.

Iata povestea ei alaturi de noi cu muuulte poze din Bali mai jos (sursa http://www.blackwhitestyle.ro/)  iar pe voi va asteptam la editia din octombrie 2017 intrucat cea din aprilie este deja completa.

#SinziInCalatoria vietii este hashtagul pe care l-am folosit pe Instagram in timpul acestui retreat (puteti sa-l cautati) si cand spun Calatoria Vietii organizata de Crina  si Andreea,  nu ma refer doar la cea mai frumoasa excursie, ci la o experienta care mi-a schimbat felul de a vedea viata.

Cred ca m-am intors o persoana schimbata si am alta atitudine fata de orice mi se intampla. Limitele sunt doar in mintea noastra, sunt niste inventii, niste nascociri care ne opresc sa traim momente magice, nu exista in realitate. Asa mi-am infrant frica de inotat in larg, am avut curajul, curiozitatea si bucuria de  a privi persoane noi in ochi si a ma regasi in povestea lor, am invatat ca trebuie sa fiu mai recunoscatoare pentru ceea ce sunt si ce am de la localnicii lor care traiesc intr-o armonie perfecta chiar daca este in saracie, l-am cunoscut pe D-zeu artistul si m-am minunat de toate locurile magice pe care a reusit sa le creeze in Bali, am tremurat si plans sub curatarile cu apa ale preotesei Idei si mi-am aruncat supararile si fricile in foc.

Iata cum a inceput.

Cand am deschis ochii dimineata, razele soarelui intrau printre frunze de palmieri si ne inundau toata camera. Doi pereti imensi erau din sticla, iar afara in jurul nostru era numai vegetatie si o piscina superba. Am facut din nou o rugaciune de multumire si recunostinta, apoi ne-am imbracat in alb asa cum ni s-a spus si am coborat in foisorul in care se face yoga pentru ceremonia in care urma sa facem cunostinta cu celelalte 30 de femei frumoase.

Continuare aici  

View-ul din camera:

Ajunse in foisorul pentru yoga, ne-am asezat in cerc cate doua fete fata in fata si a trebuit timp de cateva minute sa ne privim in ochi cu acea persoana straina, sa ne tinem de maini si sa respiram in acelasi timp cu ea. Cand a fost ultima data cand ati facut asa ceva? Eu nu mai facusem asta niciodata. 😀

Apoi timp de un minut trebuia sa-i povestesti noii tale prietene: pentru ce esti recunoscatoare, pe cine iubesti si un lucru amuzant despre tine. Am uitat sa va precizez ca acolo toate ne-am ales nume de copaci, nu ne strigam pe numele real, iar eu eram Glicina. 😀

Urmatorul pas a fost sa ne prezentam cu voce tare intregului grup, dar fara sa vorbesti despre tine ci despre colega ta si sa te prezinti ca si cum tu esti ea, povestind exact ce ea ti-a spus mai devreme. A fost amuzant. 😀

La sfarsit ne-am luat in brate, ne-am pus la gat ghirlande de flori parfumate, apoi am plecat spre Shanti Toya Ashram.Acolo am petrecut ziua de dimineata pana seara, in compania catorva doamne super, mega, extra bune, amuzante si simpatice, localnice din Bali, care ne-au aratat cateva din obiceiurile lor.

In primul rand am invatat sa facem ofrande.Bali inseamna “a oferi” si ne spunea balineza care se ocupa de ashram ca in urma cu foaaaarte mult timp, in acea zona oamenii mureau pe capete, iar cel care-i conducea s-a rugat mult la zei si spirite sa-i arate ce poate sa faca sa-si salveze poporul. Atunci a primit ca raspuns ofrandele si faptul ca ei trebuie sa ofere recunostinta, frumustete zi de zi.Fiecare om are si acum un altar alb in fata casei si unul negru in spatele casei si acolo aseaza zilnic ofrande. Cel alb este pentru spiritele bune, iar cel negru este pentru spiritele rele. Ei sunt constienti ca exista si acestea de aceea cand le ofera ofrande le roaga sa-i lase in pace sa fie sanatosi, sa nu aduca ghinion in casele lor si nici sa le tulbure linistea in familie, la serviciu e.t.c

Ofrandele se fac din frunze si flori, uneori se pun in ele si fructe sau bani.

Totodata ei considera ca tot ce este in jurul tau trebuie infrumusetat, de aceea au flori absolut peste tot, in case, pe scari, la masa, in curte si ce m-a impresionat este ca toate fetele si doamnele indiferent de statutul social, pentru ca majoritatea sunt foarte sarace, se imbraca extraordinar de frumos, colorat si ingrijit. Au parul frumos pieptanat si floricele dupa urechi. 😀Dupa ce am facut toate cate o ofranda delicata si colorata, doamnele ne-au invatat sa dansam dans traditional balinez.

A fost partea mea preferata. Mi s-a parut incredibil cat de gratioase sunt si ce miscari ciudate si expresive fac in timpul dansului cu fata si mainile. Ulterior am citit pe internet ca dansurile lor sunt inspirate din niste piese de teatru Indiene, de acolo toate expresiile care mie mi se pareau ciudate, fiecare reprezenta ceva.Daca vreti sa vedeti cum am dansat eu ca o balerina pe maslina, am pus video pe Facebook si link AICI. :))

Seara pentru ca era Luna Noua, cativa localnici si un preot au organizat pentru noi tot afara inconjurati de jungla, Ceremonia Focului pe care ei o fac de 2 ori pe luna. (de luna plina si noua).

Timp de doua ore am stat cu ei in jurul focului, am cantat mantre, am meditat, ne-am pus dorinte si ne-am incarcat cu energie magica din Univers si din cerul instelat de deasupra noastra.

Am plecat la cazare super Zenuite 😀 si am cazut din nou lateeeee in pat.

A2a zi ne-am trezit la ora 7 pentru yoga si mic dejun.Mantra pe care incepeam fiecare dimineata in foisor este ACEASTA, si de fiecare data cand o ascult aici in Bucuresti mi se face pielea de gaina.Este o rugaciune pentru trezirea constiintei si chiar va rog sa o ascultati intr-un moment de liniste si relaxare.

Dupa ora de yoga ne-am dus in Ubud la Monkey Forest.Era superb locul, insa maimutele foarte nebune si destul de rele.

Eu nu am putut sa stau relaxata total nici o clipa, pentru ca era posibil in orice moment sa sara sa-ti fure telefonul, aparatul sau bijuteriile. :))Am facut cateva selfie-uri cu ele, mai exact mi-am riscat viata. Hahahah.

Oki am ajuns in a 3-a zi…

Toata dimineata am ascultat Maria Tanase, dar acum am pus pe youtube niste muzica balineza traditionala ca sa-mi intru in starea necesara si ca sa-mi reinvie in memorie mult mai bine toate trairile.

Din nou trebuie sa va spun ca majoritatea fotografiilor sunt facute cu telefonul, caci eram prea aeriana sa-mi tin aparatul dupa mine. Abia aveam chef sa folosesc telefonul. 😀 In locurile alea iti vine sa te rupi de orice tine de tehnologie, va dati seama.

Ziua a3a a inceput cu yoga si un mic dejun sanatos, ca de obicei. Mi-e dor sa mananc toate fructele Universului, parfumate, colorate si dulci zi de zi.

Apoi am fost in Tagalalang Rice Terace, in lanurile de orez, un loc sublim, un peisaj Paradisiac, care mi se pare ca reprezinta Bali-ul cel mai bine.

Cand m-am dat jos din masina si am vazut unde am ajuns mi s-a taiat respiratia, am reusit sa urcam pana undeva susss intr-o jungla, unde am gasit un leagan imens in care ne-am odihnit si de unde puteam sa vedem de la umbra toata privelistea in ansamblu si toata minunea pe care a facut-o Dumnezeu acolo.

Si cum in Universul asta perfect mereu exista echilibru, dupa orele toride petrecute in lanurile de orez, cerul s-a intunecat si se pregatea sa ne mangaie pielea arsa de soare cu o ploaie torentiala! :))

Faza amuzanta si aventuroasa este ca aceasta furtuna a urmat exact cand noi am ajuns la Holy Spring Water Temple.Acesta este locul cu cea mai mare energie din Bali, acolo aflandu-se inzvoarele sfinte si tamaduitoare.

Ploile lor de obicei sunt foaaarte scurte, dar de data asta a plouat ore in sir, iar picaturile de ploaie erau extrem de reci, iar noi am stat la cozi sa ne luam de la ei saronguri (un fel de esarfe foarte mari), in care trebuia sa te infasori inainte sa intri in apa, apoi tot in ploaia cu care deja ne obisnuisem am ascultat instructiunile si ce face fiecare izvor in parte.

Unul curata trupul, altul sufletul, altul visele rele, altul intentiile negative, altul aducea prosperitate, la altele iti puneai tu dorinte etc, etc. Cu apa aceea trebuia sa te speli pe cap si pe fata. Iar eu eram machiata cu eyeliner si mascara. Hahaha. Stiu, nu trebuia sa ma machiez, dar am vrut sa fiu draguta in lanurile de orez!. 😀

Ei bine, acela a fost unul dintre momentele in care am iesit mult din zona mea de confort, in primul rand pentru ca mi-era frig, apa era foarte rece, iar pe mine purtam un sarong care mai fusese purtat de sute de oameni.

Cand am ajuns insa la primul izvor am reusit sa ma deconectez de toate gandurile si sa ma conectez doar la dorintele si intentiile mele bune. Incepuse chiar sa-mi placa ploaia si mi se parea ca purificarea este cu atat mai frumoasa.

Cand am ajuns la ultimul izvor, as fi vrut sa o iau de la capat, sa experimentez totul din nou. Sunt misto tare momentele astea in care iesi din zona ta de confort, dar pana la urma reusesti sa vezi frumosul in acea situatie si sa o termini victorios. 😀

A 4 a zi a fost cea mai frumoasa zi din viata mea.

Despre ea am vorbit la inceputul articolului si acum o sa va explic si de ce.

Dimineata ne-am trezit foarte devreme, am sarit peste clasa de Yoga si am plecat direct la  Tegenungan Waterfall Kemenuh Gianyar.Pe langa faptul ca a fost pentru prima data in viata mea cand am vazut o cascada, evident ca a fost si prima data cand am facut baie intr-una.

Nu cred ca se putea sa fac asta in alt loc mai frumos. Cum am ajuns in la fata locului mi-am aruncat hainele de pe mine (mi-am facut poze :)) ) apoi m-am aruncat in apa involburata care ma chema ca un magnet.

Doamne ce senzatieee, ce senzatieeeeeeeee, ce putere si ce energie avea apa aia in cadere peste tot corpul meu. Atunci am zis ca nu m-am mai simtit atat de fericita si libera niciodata.

Eram contopita, eram una cu apa, cu pamantul cu cerul, stateam cu ochii inchisi si doar ascultam zgomotul puternic al cascadei, simteam apa cum imi maseaza fiecare muschi din corp, iar mirosul pur si curat imi invada fiecare celula. Am stat acolo cred ca o ora fara sa ies. Imi venea sa plang de fericire. 

In stanga jos in apa se formase un curcubeu absolut sublim, in dreapta era cascada, iar in fata in departare, multa vegetatie.

Dumnezeu e un artist!

Si cand am crezut ca mai fericita de atat nu pot sa fiu, am ajuns la singura preoteasa din Bali acasa -IDA  Resi .

IDA este the High Priestess of Bali si face ceremonii de curatare cu apa.Este o femeie cu care trebuie sa te intalnesti macar o data in viata, cu cel mai luminos si bland chip pe care l-am vazut vreodata.

Crina ne avertizase ca o sa toarne foaaaarte multa apa pe noi, de aceea din nou ne-am imbracat in saronguri. Ne-a mai spus ca in cazul in care apa ni se pare prea rece, sa dam din picioare ca sa nu amortim.

Timp de o ora Ida a stat cu spatele la noi si a sfintit apa. A spus tot felul de rugaciuni si cantece in Sanscrita, iar noi am stat cu ochii inchisi in meditatie si am ascultat-o. Unele dintre noi chiar am inceput sa plangem, pentru ca felul in care canta era din alta lume.

Ashramul acela unde traia ea, mi s-a parut magic. Era acolo o liniste pe care n-am mai intalnit-o.Dupa ora in care a sfintit apa, s-a intors cu fata la noi si a inceput ceremonia. Am stat si am privit reactia celorlalte persoane, caci intram cate 3 in fata ei, pentru a termina cat mai repede.

Am vazut ca o parte nu aveau nici o reactie, nu se miscau, nu scoteau niciun sunet, altele dadeau foarte mult din maini si picioare, plageau, tipau si se exteriorizau foarte mult.

Eu ma gandeam: “Ma, cat de rece poate sa fie apa aia de-ti vine sa faci asa? Sunt 35 de grade afara! Eu nici daca-mi toarna gheata nu fac asa”! :))

Ei si am tot asteptat. am tot asteptat cu Cristina si Creata, am intrat aproape ultimele, deja ni se facuse un pic frica. Era din nou frica de necunoscut.

Ne-am pus in fata ei in picioare, cu mainile in pozitie de rugaciune, s-a uitat la noi plina de iubire si bunatate, ne-a spus sa inchidem ochii si sa respiram adanc.

Din nou a inceput sa cante in sanscrita si inainte sa inceapa sa toarne apa din belsug a aruncap pe noi doar cativa stropi.

In momentul cand acei stropi m-au atins am inceput sa tremur. In ultimul hal.

Stiti cum e senzatia aia cand iti amorteste piciorul, nu-l mai simti si te furnica ingrozitor? Ei senzatia aceea o aveam in TOT corpul, dar de 100 de ori mai puternica decat o mai simtisem vreodata. Asta asa ca sa incerc sa va explic in cuvinte, de fapt este o chestie ireala, nepamanteana, pe care nu am cum sa o exprim.

Cand a inceput sa toarne apa multa nu-mi mai simteam deloc mainile si picioarele si le scuturam incontinuu, simteam ca o sa lesin, sau o sa cad din picioare, simteam cum imi iese energie din cap cu viteza foarte mare si se duce spre cer, simteam ca atunci respir pentru prima oara. Ida zicea din cand in cand: Scream, Cry, Let it Go.

Plangeai si scoteai sunete necontrolat. Sunete de eliberare pe expiratie, de parca e prima gura de aer pe care o iei dupa ce era sa te ineci.

Apa pe care o sfintise era incarcata cu atat de multa energie, de parca te curenta, dar intr-un sens bun, super misterios ce nu poate fi explicat.

Sunt foarte putini oameni in lume cu atata har si ma simt recunoscatore ca am ajuns la ea.

Dupa ceremonie ne-a pus sa stam in soare o vreme, sa ne uscam si sa ne incarcam, apoi ne-am schimbat in haine uscate si am mers intr-un foisor splendid inconjurat de jungla, in care am facut tot cu ea o meditatie. Timp de vreo 40 de minute am stat cu ochii inchisi in pozitie de lotus, iar ea ne-a cantat la mai multe feluri de Boluri Tibetane pana ne-a bagat in transa. Pur si simplu imi vibra creierul si nu mai stiam unde sunt. Simteam ca plutesc in alta lume. Asa suna bolurile tibetane pentru cine nu stie, Link AICI.

Cand toata experienta asta s-a terminat, simteam in sufletul meu toata PACEA din Univers. Pur si simplu eram LINISTITA si fericita.

Nu o fericire de-aia care te face sa topai si sa fii extaziat, ci o fericire in care simteam ca totul este PERFECT, ca ingeri stau pe umerii mei, ca viata e frumoasa, ca in Inima mea e Paradisul oriunde m-as afla. Simteam ca totul e de ajuns si nu mai tanjesc dupa nimic.

A fost MAGIC. Acum cand povestesc parca iar imi vine sa plang, si mi se face pielea de gaina.

Ca sa intelegeti mai bine despre ce vorbesc am gasit pe youtube 2 filmulete cu Ida. Exista mai multe, dar astea doua vreau eu sa vi le arat. Intr-unul apare o tipa care vorbeste foarte frumos despre ea si e misto sa ascultati tot ce zice, iar in timpul ceremoniei nu are nicio reactie, caci v-am zis, multi nu aveau. Link AICI.

Iar in al 2 lea filmulet sunt doua femei care incep sa tremure exact cum v-am spus ca am patit si eu. Link AICI.

Privind asa de la distanta cred ca ti se face frica atunci cand le vezi, dar credeti-ma ca nu e asa cum pare. Trairile pe care le ai acolo sunt O BINECUVANTARE.

Dupa,  am meeers, si am meeers, si am meeers cu masina si stiti unde am ajuns?

LA OCEAN!

Nu-mi venea sa cred. Era prima data in viata mea cand vedeam oceanul, caci orasul unde stateam noi cazate nu avea iesire la ocean. Ei si fix acolo pe malul lui am luat masa la o terasa supeeeerba care avea si piscina pe plaja.

In aceeasi zi sa fac baie pentru prima data si in cascada, si in ocean, si sa ajung si la Ida, a fost ceva waw:iubireee, recunostinta, multumire, divin!

Oceanul din Bali nu este ceva iesit din comun ca si peisaj, caci nisipul de pe plaja e negru, dar tot a fost minunat, iar deserturile comandate Rai in gura! :))

Seara, dupa o zi atat de intensa, la cazare am facut cu Andreea Yoga Feminina, cu exercitii foarte usoare, de relaxare, care se fac doat intinse pe saltea. De altceva nici nu cred ca mai aveam putere.A fost o clasa superba, la care din nou am plans pentru ca la sfarsit trebuia sa ne privim in ochi cu diferite fete din grup si sa ne povestim: Pe cine iubim, Pe cine iertam, Cui ii multumim si Cui ii suntem recunoscatoare.

Si uite asa ieseam iar din zona de confort si ii vorbeam unei persoane straine despre chestii atat de intime.

La sfarsit s-a lasat ca de obicei cu imbratisari stranse.

Seara am fost la cel mai mare centru de Yoga din oras la clasa Ecstatic Dance.

Aveam o vaga impresie despre ce inseamna chestia asta, insa nu mai fusesem niciodata.

Practic intr-un foisor imens si superb, timp de 2 ore, impreuna cu zeci de oameni superbi din toate colturile lumii, dansezi fara sa te opresti, in marea majoritate a timpului cu ochii inchisi.

Nu ai voie sa vorbesti absolut niciun cuvant cu nimeni, singura forma in care ai voie sa te exprimi este dansul.

Doamne ce terapieeeeeeeee. La inceput in primele minute ma simteam un pic ciudat si eram oleaca stinghera, dar Dj-ul ala punea o muzica de pe alta planeta care te facea sa iti smulgi hainele de pe tine, nu stiu cum sa va explic. :)) Nu in sensul ala, ci pur si simplu te trecea prin toate starile cele mai frumoase. Eram toti lac de transpiratie, dar nimanui nu-i pasa. Nimeni nu se uita la nimeni, fiecare danseaza in cel mai frumos, unic sau ciudat fel fara sa-i pese de ce-i in jur.

La sfarsitul celor 2 ore, am deschis ochii pe o melodie extrem de lenta si hipnotizanta si am vazut in lumina aia difuza cum toti oamenii in slow motion incep sa se intinda pe jos. Am crezut ca sunt intr-un film.

Si uite asa intinsi, cu podeaua vibrand sub noi si inimile batand la maxim s-a incheiat seara aia, CEA MAI FRUMOASA DIN VIATA MEA. 

Bali este un loc Divin cu o energie coplesitoare.Oamenii desi sunt saraci sunt foarte fericiti si buni si partea buna este ca te molipsesc si pe tine.

VREAU SA MA MUT IN BALI!

Dar intre timp iata am ajuns in insula Gilli. 

Dupa ce am calatorit vreo 3 ore cu vaporul, am ajuns in Paradis, pe Insula Gili Air. Din port pana la cazare singura metoda de transport era cu o caruta trasa de cai. Asa aratau taxiurile la ei. :)) Am pus doar bagajele in caruta bineinteles, nu ne-am suit si noi sa chinuim animalele.

Acolo nisipul era aaaalb stralucitor, apa turquoise, iar apusurile cele mai spectaculoase pe care le-am vazut vreodata.Ajunse la cazare, cand am vazut camera extrem de draguta ne-am entuziasmat exact cum am facut si in Singapore, ne-am pus costumele de baie pe noi si am plecat diiiiiireeeeeect in apa.

Doamne cat de calda si limpede era!Iar eram bete de fericire!

O zi superba a fost cand am facut snorkeling impreuna cu grupul Cand m-am aruncat din barca la prima oprire insa, mi-am pus ochelarii, am inceput sa inot si cand m-am uitat in jos, mi-am dat seama ca nu vad nimic, nimic, doar negru. Atunci mi-am dat seama din nou ca e apa super adanca sub mine, m-am panicat si m-am urcat in barca. Vai si ma uitam la celelalte fete cum s-au dus cu instructorul spre mal si inotau ca niste sirene fericite. Nu eram singura fata care ma urcasem inapoi in barca, dar eram cea mai ofticata. Si iar am avut cateva discutii cu mine si am zis ca nu e posibil sa ratez o astfel de experienta, ca trebuie sa-mi depasesc frica si limitele.

M-am intalnit pe barca si cu Cristina care m-a incurajat, eu am incurajat-o pe ea, fii barbat, fii barbat si aia a fost! :))

La a2a oprire, la urmatoarea insula, ne-am aruncat primele in apa.

Nu mi-a mai fost frica deloc. Si asa se intampla mereu in viata, cand ai curaj si te avanti in tot felul de experiente, mereu Universul te rasplateste, asa ca am avut noroc si am dat de 2 broaste testoase uriase pe langa care am inotat.

Cum era sa ratez eu asa ceva?

Am invatat multe din ziua aia si in toata excursia de fapt am fost pusa in multe situatii asemanatoare, de-aia chiar cred ca m-am intors o persoana schimbata si am alta atitudine fata de orice mi se intampla. Limitele sunt doar in mintea noastra, sunt niste inventii, niste nascociri care ne opresc sa traim momente magice, nu exista in realitate.

A3a oprire a fost pe insula Gili Meno care este foarte putin populata, aproape pustie, insa am intrat intr-o terasa de pe plaja unde cativa turisti luau masa, ne-am luat cate un milkshake  rece de cocos, d-ala adevarat si delicios si pentru ca muzica era foarte buna am inceput toate sa dansam ca nebuneleeeee. Am dansat mai mult de 30 de minute fara oprire, curgeau apele pe noi, iar oamenii aia se oprisera din mancat si incepusera sa ne filmeze. Am facut spectacol, ce sa mai ! :))

Dupa 3 ore de snorkeling ne-am intors la cazare sa luam masa de pranz, apoi am plecat cu Creata si Crina sa  ne plimbam pe insula, caci mi-am dat seama ca eu am stat numai si numai in apa, nu vazusem nimic din ce se petrece pe acolo.

Acolo este un leagan in apa si fix cand am ajuns apunea si soarele.

M-am urcat intr-unul si am inceput sa ma legan cu viteza in el, cu fata spre cer si spre apa infinita de smarald si mi-am dat seama ca aia era ultima seara pe care o petreceam acolo. M-am uitat la Creata, ea era in leaganul de langa mine si fix ca intr-un film incepuse in spatele nostru o melodie super lacrimogena, asa ca am varsat si noi cate o lacrima de melancolie si fericire, dar dup-aia am pufnit in ras, caci eram super caraghioase. :))

Oricum e un sentiment de nedescris acolo in leaganul ala, in ocean, cu apus in ochi si vant in par. 

Ne-am intors la cazare, la ceremonia de ramas-bun.

Andreea a organizat pentru noi cateva momente foarte misto.Ne-am facut mici cadouri, ne-am privit din nou in ochi, i-am spalat mainile partenerului cu apa de flori, ne-am imbratisat, ne-am facut declaratii, am cantat mantre cu ochii in cerul instelat, apoi am scris fiecare pe cate o foaie orice grija sau gand negativ pe care il avem, orice ne tine in loc si nu ne lasa sa evoluam, orice boala, frica, sau anxietate, orice blocaj sau limitare si cu totii am aruncat apoi acele hartii in foc si odata cu ele tot ce ne incarca negativ.

Ce sa mai zic, ce mai zici cand nu mai e nimic de zis?

Cam asta a fost calatoria vietii mele .Pentru mine a fost cea mai frumoasa chestie pe care am facut-o vreodata si sigur o sa mai urmeze. Asta-i scopul meu de acum!

Vreau sa le multumesc din nou organizatoarelor, Andreei ( Sunt Un Copac) si Crinei ( My Barefoot Journey), pe care va invit sa le urmariti si voi si de ce nu, sa mergeti cu ele in retreaturile urmatoare pentru ca o sa va placa la nebunieeeee!

Va pup, va multumesc pentru atentie si pentru ca mi-ati citit cu atata interes aventurile.

Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa ajungem in cele mai frumoase locuri de pe Pamant cat mai des si sa intalnim cei mai minunati oameni intotdeauna.”