Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

Cum comunicarea nonviolenta i-a schimbat viata Silviei, un copacel din Livada

1 Comment

Draga copac,

am cunoscut-o pe Silvia in vara anului trecut cand mi-a facut o vizita in casa parinteasca de la tara, in gradina si livada copacului unde am organizat o masa campeneasca si o yoga in talpile goale pentru copacei. De cand am vazut-o pentru prima oara, parca o stiam de o viata. In cadrul unui exercitiu de impartasit povesti stiu ca eu  le-am spus fetelor ca mi-ar placea sa las “in borcan” comunicarea mea violenta fata de sotul meu (care uneori ma scoate din pepeni cu igiena casei adusa la extrem:)  si stiu ca ea mi-a spus de existenta unei carti “Comunicarea nonviolenta” si de un curs in care ea urma sa se certifice cu aceeasi tema. Mi-a impartasit cu lacrimi in ochi cate schimbari a adus in viata ei aceasta noua viziune pe care avea sa o imbratiseze.

In scurt timp am primit cadou cartea de la ea, iar mai departe va las si pe voi sa va inspirati cu povestea & schimbarea Silviei. Ne propunem sa organizam impreuna si un workshop de dezvoltare personala pe aceasta tema, asadar sper sa va fie cu folos aceasta prima interactiune cu conceptul de comunicare nonviolenta:

“‘Fac pace cu tine, fac pace cu mine, cu sufletul meu. Și mă întorc spre sufletul meu cu blândețe și grijă.[…] Și gura vorbește și sufletul tremură, nu sunt în armonie, vibrațiile sunt diferite. Cum poți opri cuvintele, cum poți închide gura, să ai grijă de suflet? Dar, oare, trebuie oprită dacă ea vrea să vorbească sau oare poate învăța graiul sufletului? Și atunci vor fi în armonie și sufletul va înflori în mângâierea cuvintelor.’

                                                             -citat din jurnalul meu

Stau cu laptop-ul în față și mă gândesc la ce să vă spun despre mine, nu e că nu aș avea ce, dar nu știu ce aș alege, pentru că fiecare pas din ultimii ani are valoare pentru mine, e drumul meu, presărat cu de toate.

Am intrat într-un proces lung de transformare, care a început înainte să știu că îmi voi dori să împărtășesc cunoștințele mele și cu alții, alegând să devin trainer de comunicare nonviolenta. Pentru mine comunicarea nonviolentă este limbajul sufletului, menit să mă conecteze, atât cu mine însămi, cât și cu ceilalți. Dar nu aș spune că este un limbaj și atât, ci este un stil de viață, transformarea mea  începând din interior către exterior, prin conectarea cu sentimentele și nevoile mele, ce stau în spatele judecăților sau a reacțiilor și acțiunilor mele.

Mulți ani am aruncat cu vorbe, menite să stârnească reacții puternice, în cei din fața mea. Sau, dacă nu aruncam cu vorbe, le opream și mă transformam într-o ‘bombă cu ceas’. Mulți ani de durere și neputință în a exprima ce se întâmpla în mine, astfel încât să reușesc să fiu auzită/văzută și să mă conectez cu cel căruia îi adresam cuvintele. Ani de furie, de judecăți, de idei preconcepute, de căutare a vinovatului. Fie eu eram vinovată, fie celălalt, altă posibilitate nu vedeam.

Drumul meu spre cunoaștere a sinelui, spre transformarea mea ca ființă a început în urmă cu 6 ani, pe 2 octombrie, de Ziua Internațională a Non-violentei, când am participat la primul meu curs de comunicare nonviolentă, găzduit de Monica Reu si Ian Peatey. Eram mamă de jumătate de an, în depresie post natală, disperată, debusolată, furioasă, frustrată, cu încrederea de sine la pământ.  Toate schimbările din viața mea mă depășeau și faptul că nu reușeam să mă vad, să mă conectez cu mine și să cer ajutor contribuiau la lipsa de ușurință a întâmplărilor din viața mea.

Am plecat plângând de acasă, cu copila după mine și lacrimile au continuat să îmi curgă pe obraji, fără încetare, pe tot parcursul zilei. Îmi aduc aminte de momentul de empatie, în esență pură, în care Ian m-a ascultat, fără să intervină, fără să mă judece. Îmi aduc aminte de sentimentul de rușine pe care îl aveam atunci când fiica mea făcea zgomote, gândindu-mă că nu aș avea acceptare. Dar nu a fost așa, oamenii aceia m-au primit cu blândețe și compasiune. A fost pentru prima oara când am înțeles ce înseamnă un spațiu sigur, în care poți fi tu și oamenii să te primească cu brațele deschise.

Au urmat șase ani în care am participat la alte cursuri, atât de comunicare nonviolenta cât și de parenting și dezvoltare personală, căutându-mi rostul în viață. Stăteam acasă cu cei doi copii și aveam grijă de ei, ‘ atât’ –  în viziunea altora, dar și în a mea.  Șase ani, din care aproape 5 presărați, în mare parte, cu sentimente de teamă, furie, frustrare, deznădejde, disperare, tristețe,  care arătau că multe nevoi nu îmi sunt împlinite. Însă setea mea de cunoaștere, de transformare devenea din ce în ce mai puternică.

Aș mai povesti despre mine, cea de ieri, însă, acum, aleg să vă povestesc cum sunt eu astăzi și cum contribuie comunicarea nonviolentă în viața mea, pentru că, în tot ce aleg sa fac, cel mai tare își pune amprenta acest limbaj al sufletului.

Astăzi mă uit la mine, cea din trecut, și nu mă învinovățesc, ci aleg să privesc cu blândețe, cu compasiune și iubire către mine, către acțiunile pe care le-am ales atunci în încercarea disperată de a-mi împlini niște nevoi.

Astăzi aleg să nu mai caut vinovați, nici în mine, nici în ceilalți, ci mă uit la sentimentele și nevoile din spatele fiecărei acțiuni, căutând să mă conectez.

Astăzi aleg să nu mă mai las ghidată de imaginea de inamic pe care obișnuiam să o creez cu atât de multă ușurință la adresa celorlalți, ci mă îndrept către ei cu compasiune și îi privesc ca pe ființe vii, cu sentimente și nevoi.

Astăzi pot să spun nu, pentru că știu că ‘nu’, nu are legătură cu celalalt, ci cu faptul că în momentul acela aleg să îmi spun mie da, pentru o nevoie care e mai puternică în mine. Pentru că știu că pot să mă uit spre celălalt și să îl ascult, să știu cum este pentru el să audă un ‘nu’ și să îi ofer empatie.

Astăzi știu diferența dintre empatie și simpatie. Și aleg sa nu mai simpatizez sau când o fac, să spun. Dar știu și să empatizez și am momente în care oameni, pe care abia i-am cunoscut, îmi spun lucruri atât de intime lor, pe care nu le-ar spune oricui, pentru că se simt liniștiți, că au un spațiu sigur unde pot spune lucruri, fără să fie judecați . Și eu primesc vorbele lor ca pe un cadou.

Astăzi îmbrățișez orice sentiment, pentru că știu că nu există sentimente bune sau rele, ci sentimente care ne îndeamnă spre o conectare cu sinele, cu nevoile vii din noi.

Astăzi trăiesc mai mult în prezent și mai puțin în trecut și viitor.

Astăzi îmi doresc și aleg să contribui în viețile oamenilor și o fac cu bucurie, ținând cont și de alte nevoi din mine, în acel moment.

Astăzi nu mă mai ‘plâng’, pentru că știu unde găsesc empatie și nu judecată. Acolo nu îmi spune nimeni ca mă ‘plâng’, ci mă vede, mă aude, îmi e alături, îmi identifică sentimente și nevoi.

Astăzi aleg, tot mai des, să nu mai țip, să nu mai înjur, pentru că știu și vreau să ‘țip’ în limbaj de comunicare nonviolentă.

Astăzi aleg să nu mai tac, pentru că știu să exprim ce se întâmplă în mine, în așa fel încât mesajul meu să ajungă  la celălalt .

Astăzi, în loc să mă judec, aleg să îmi ofer empatie.

Astăzi mă accept în toate formele mele, mă iubesc și îmi dau voie să fiu iubită și să ofer iubire.

Astăzi știu că intențiile mele sunt sincere, că poate, uneori, acțiunile mele nu arată asta, dar știu că pot să mă întorc oricând la ceva ce am făcut și să vorbesc deschis despre ce s-a întâmplat în mine și de ce am ales să fac asta.

Astăzi pot să mă simt recunoscătoare și primesc cu atât de multă bucurie sentimentul acesta în viața mea.

Astăzi fac loc vulnerabilității, pentru că nu o consider o slăbiciune, ci un dar de preț în călătoria mea.

Astăzi mai țip, mai simt furie, mai creez imaginea inamicului, însă, tot azi, pot și vreau să mă întorc spre mine, să aleg să mă descopăr si să văd ce e viu în mine, pentru a crește și pentru a-mi alinia acțiunile cu valorile mele în viață.

Astăzi încă îmi vindec sufletul, dar sunt pe drum, sunt acolo și sunt fericită.

Astăzi aleg să fiu, deși, în trecut, aș fi ales de multe ori să nu fiu!

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

Author: suntuncopac

Suntuncopac si-mi place sa vorbesc despre asta! www.suntuncopac.com

One thought on “Cum comunicarea nonviolenta i-a schimbat viata Silviei, un copacel din Livada

  1. Pingback: Frumusetea rivalitatii dintre femei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s