Draga copac,

Odata ca niciodata, eram doar eu si tatal ei. Faceam ce voiam, cand voiam, unde voiam,  fara sa ne treaca prin cap ca acele momente vor disparea fara  sa ne dam seama.  Ieseam la cluburi, la restaurante, la petreceri. Ne trezeam dimineata si mergeam fara chef cu ochii cat cepele la serviciu.Era o vreme cand nu trecea zi sau saptamana fara sa mergem undeva, la doi pasi sau peste mari si tari. Fara responsabilitati prea mari. Fara griji. Fara explicatii. Ne pasa doar de noi.

Niciodata nu va mai fi la fel.Am devenit parinti peste noapte  si totul era si este    nou. Am invatat ce inseamna prima data pentru multe: prima baita, primul schimbat de scutec, prima data cand a deschis ochii, cand ne-a zambit, primul moment la san, prima vizita la doctor, primul planset, prima data cand ne-a tinut treji noaptea, prima masina de spalat cu hainutele tale, primul pas, primul cuvant, prima vacanta impreuna… Prima.. Primul…

Minunat, sublim insa uneori sincer ma intreb: unde suntem noi in povestea asta? Noi doi, doar noi doi….

Ne-am maturizat.

Ce-i drept nu am schimba nimic la vietile noastre. Poate acum e ea mai mult, si noi mai putin.Dar este perfect. Este asa  frumos.

Acum la nici doi ani, vrea sa o dau cu ruj 🙂 si  iar eu stau cu primele ei hainute in mana si nu imi vine sa cred ca vin la papusi. Cand a crescut?Cand s-a transformat intr-o domnisoara?

Mi-e frica  sa o urmaresc in fiecare zi si sa realizez ca nu ma voi mai intalni niciodata cu aceste clipe rupte din nori. Ca pe masura ce hainutele ei raman mici de la o zi la alta, figura ei, expresia ei, mirosul ei, vocea ei… se schimba.

Si totusi, am invatat lectia. Ea nu are nevoie de prea multe. Nu are nevoie de cel mai tare carucior, cele mai colorate jucarii, cel mai mare pat, cele mai scumpe haine.  Are nevoie de noi.

Am inteles ca tot ce ne trebuie pentru a convietui in armonie in trei este iubirea, rabdarea si siguranta exprimata in fata ei. Armonia. Insufletirea ideii ca este pe maini bune.

Fara frica, pas cu pas, cu un lucru facut pe rand, am invatat sa devenim parinti mai buni si mai buni. Desi toate experientele erau  noi pentru noi, am stiut exact ce trebuie sa facem. Ne-am dat seama ca si atunci cand plange si este prost-dispusa, daca o privim cu bunatate in ochi, daca ii vorbim precum unui adult, daca o rugam sa ne lase sa o ajutam si sa o intelegem, daca ii aratam iubirea noastra fara de frica si ca este in siguranta in bratele noastre, ca este protejata, pentru ca  noi, parintii ei suntem puternici si ne iubim, ea se linisteste.

Nu am gasit potiunea magica sa ne intoarcem iar la statutul de iubiti de la inceput si sunt zile in care parca acele emotii sunt tot mai departe.Insa extazul matur pe care il traim  acum este ceea ce avem nevoie sa evoluam. Separat si impreuna.