Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

Cum a ajuns “Ana Paz” un copacel din Elvetia

Leave a comment

12208495_1518350638477337_3286264396406533532_n

unnamed (4) unnamed (5)

Draga copac,

Am cunoscut-o pe “Ana Paz” in parc. Ma inspira oamenii care renasc, care se redefinesc, care nu inceteaza sa-si coloreze viata. Planuim sa organizam impreuna un workshop cand va veni din Elvetia in tara la studioul meu pe care il voi deschide in septembrie ( te astept!) sau cine stie, poate intre copaci la munte.

Pana una alta, sper sa te inspiri si tu asa cum am fost eu inspirata de povestea ei.

“Ma gandeam cum si de unde sa incep povestea si o imagine din copilarie mi-a aparut in ochii mintii.  Aveam poate 12 ani, impreuna cu alte prietene ne imaginam cu voce tare cum o sa fie viata noastra  in anul 2000 cand credeam ca o sa se termine viata pe pamant. La acea vreme, prin anii ’80, mi se parea foarte, foarte departe…era un viitor aproape de neatins.  Mi-am adus minte ca toate prietene mele au zis ceva asemanator cu “ma vad mireasa sau/si cu sotul meu si 1, 2, 3 copii “.  Cand a venit randul meu am spus dintr-o suflare “eu vreau sa vad lumea inainte sa mor “  si am tacut speriata  si surprinsa de ceea ce am zis, ca si de expresiile care se citeau pe fetele prietenelor mele.  Era pe vremea cumunismului, “sa vezi lumea” era un vis scump, periculos si  aproape imposibil la vremea respectiva.

Sa fiu sincera am avut o copilarie si adolescenta de vis . Fiind singurul copil la parinti am fost iubita, alintata si protejata fara sa fiu confruntata cu problemele vietii dar in acelasi timp am avut parinti tineri, sportivi si libertini, care au stiut sa-mi insufle multa independenta si libertate de gandire. Curios este ca dupa revolutie  cand valuri de romani au emigrat in occident, pe mine nu m-a luat nici un val.

La nivel constient nu imi doream sa plec din tara, eram fericita in micul meu univers bucurestean,  dar citeam mult si imi doream sa vad acele locuri pe care le exploram doar la nivel mental, imaginativ.

Insa destinul, karma sau subconstientul nostru este mult mai puternic. Cand am plecat prima data din tara nici in cele mai complexe vise nu mi-am putut imagina traiectoria pe care viata mea o va avea. Am ajuns in Spania, atunci m-am simtit prima oara “acasa”. Povestea scurta este ca am trait acolo 10 ani , m-am integrat perfect ,am invatat limba, cultura, obiceiurile, mentalitatea, etc.  incat  am fost considerata una de-a lor, nascuta, crescuta in Spania.  Am avut multe joburi, fiind o persoana care imi place sa explorez si ma plictisesc repede, mai mult de 2 ani nu am putut sa rezist in acelasi job. Printre multe lucruri pe care le-am invatat au fost si competitia si ambitia de a ma realiza la nivel profesional.  Am lucrat pentru unul dintre cele mai cunoscute institutii de inovatii si dezvoltare tehnologica din cadrul Facultatii Politehnice din Valencia –  http://tsbtecnologias.es/   . In acelasi timp, cum nu era suficient, colaboram cu Guardia Civil si Policia Local ca traducator si interpret.   In paralel cu viata profesionala, viata sentimentala la randul ei parea un succes  din moment ce prietenul meu de cativa ani voia sa ne casatorim si sa avem copii cat mai curand. Provenea dintr-o familie buna, parintii lui ma admirau pentru ceea ce realizasem si erau ferm convinsi ca sunt cel mai frumos lucru din viata fiului lor iar el era visul oricarei femei…asa cum este vandut in filme  🙂 , mic dejun la pat si vacante doar in hoteluri de 5* , weekenduri  cu yahtul pe Mediterana…vis!

Doar ca ceva in mine se sufoca, cu cat incercam sa ma conving cat de norocoasa sunt, cate am realizat si cat de fericita sunt cu atat simteam cum golul din mine se facea tot mai mare ,fara sa inteleg de ce.  Plangeam fara un motiv (aparent) , cumparam haine care ramaneau cu etichetele pe ele si …cel mai rau, uitasem sa zambesc . Experimentam o forma de depresie  de care nu eram constienta si pe care, evident, nu stiam cum sa o tratez .

Salvarea mea sau mai bine zis, inceputul calatoriei mele a venit dintr-o directie pe care o ignoram complet la acea vreme. Intr-o zi cand ma intorceam de la serviciu, in masina, la un stop am vazut pe trecerea de pietoni un grup de persoane, printre care si un calugar budist imbracat in portocaliu. Mi-a atras imediat atentia fara sa stiu de ce si i-am urmarit cu privirea pana am auzit claxonul masinii din spatele meu . Fara nici o logica, urmand primul impuls am intors masina in sensul opus directiei pe care trebuia sa o urmez si am urmarit grupul cu calugarul budist pana unde am putut parca in fata lor. Am sarit din masina, m-am dus direct  la el si i-am zis dintr-o suflare ca vreu sa stiu tot ceea ce stie el. Apoi am vrut sa intru in pamant de rusine si panica.  Ceilalti din grup m-au privit un pic ciudat ce este drept, dar calugarul budist mi-a luat mana zambind, m-a privit in ochi si mi-a zis ca deja stiu tot ce stie el doar trebuie sa-mi aduc aminte.  De atunci  am frecventat cursurile lui de filozofie budista si meditatie. Incet, incet  “imi aduceam aminte”, am inceput sa identific emotiile sa le constientizez si sa le modific pe cat imi statea in puteri. Pentru o perioada, acele cursuri erau  singura raza de lumina din viata mea, dar fiecare zi la serviciu era un cosmar pe care il suportam doar pentru ca mai aveam cateva credite de platit .

Pe scurt, intr-o buna zi m-am hotarat  sa ma despart de prietenul meu, sa-mi dau demisia si sa plec in lume, sa ma izolez si sa caut ce este gresit cu mine, in mine.  Usor de zis dar greu de facut, dupa multa drama, frici, plansete si indoieli in ceea ce priveste toate deciziile mele si a ceea ce simt mi-am dat demisia si am plecat “sa ma caut”.

Mi-a fost foarte frica, frica materiala, ca o sa raman fara bani la un moment dat, frica de necunoscut, frica de ce o sa fac in viitor, frica de a fi “a loser” al societatii, ca nu o sa ma mai pot integra, etc .

Am inchiriat o cabanuta mica la munte, complet izolata la 1300m unde am petrecut singura 6 luni, de iarna. Acolo mi-am analizat viata, deciziile, actiunile  si efectele lor  dar mai mult decat orice mi-am analiza sistemul de credinte. De unde vine fiecare credinta (idee, gand ) , daca este a mea sau de la parinti, prieteni, scoala, sistem, societate.  Am devenit mai constienta ca nu trebuie sa cred in ceea ce mintea mea debiteaza 24h/24h si mai mult decat atat, si cel mai important CA POT SCHIMBA  orice credinta, orice gand, orice stare.  Iarasi, usor de zis, greu de facut.  Mi-am dat seama ca am nevoie de ajutor, adica sa fiu protejata de un anumit mediu inconjurator, sustinuta de oameni care cred in ceea ce cred si eu, care traiesc deja asa cum as fi vrut eu sa traiesc, asa ca am inceput sa caut acest Enviroment .

Cautam comunitati unde oamenii traiesc diferit, fara competitivitate exacerbata, unde lumea este mai umana, mai sincera, mai reala, unde ceea ce este in interior este mai important ca exteriorul.  Am descoperit cateva comunitati spirituale si ashramuri  si m-am decis sa petrec un timp in fiecare din ele. M-am indragostit de o comunitate spirituala in Italia, aproape de Assisi  – http://ananda.it ,unde am stat aproape 2 ani.  Cu oameni frumosi  la suflet  si deschisi , unde se practica yoga si  meditatia de 2 ori pe zi, dimineata si seara iar in schimbul cazarii si a meselor se lucreaza intre 4 si 8 ore. Eu am lucrat mereu 4h si am trecut prin toate departamentele: gradinarit, bucatarie, agricultura, apicultura, house keeping, media  si website builder, arta.  Am incercat pe cat a fost posibil sa fac mereu ceea ce-mi place  dar sa si invat lucruri noi. Si cum eram in Italia , unde se respira arta , eleganta si frumos m-am decis sa particip la un workshop de pictura ( Healing Journey – A Journey of  Self Discovery and Inner TRANSFORMATION)  care era impartasit de o renumita pictorita din USA. Workshopul consta in exprimarea sentimentelor/emotiilor prin pictura si dans fara  a avea nevoie de cunostinte prealabile de pictura sau un specific tip de dans/coregrafie. Am paricipat un pic scepica la inceput, stiind ca nu am nici un talent in ceea ce priveste pictura, dar in schimb imi placea sa dansez. Pe parcursul workshopului, cu surprindere mi-am dat seama ca nu ma puteam opri din pictat, eram intr-o transa care imi umplea inima de fericire . Am invatat apoi de la Dana cum sa organizez si ghidez aceste workshopuri .

Pana la urma am simtit nevoia sa plec din Ashram unde ma simteam iar prea protejata  si …plictisita,  lipsea ceva,  nu era locul meu. Deja facusem toate cursurile, vazusem cum functioneaza o comunitate spirituala si invatasem tot ceea ce ma interesase. Explorasem directii in interiorul mintii care nu credeam ca exista. Am trait singura in padure 40 de zile , intr-un cort , fara mancare. Da, este posibil ! Atunci cand iti propui ceva cu multa tarie si convins ca ceea ce faci este bine pentru tine, corpul urmeaza mintea. Prin mediatie si yoga poti cunoaste aspecte  foarte profunde ale mintii si emotiilor umane. A fost o experienta care m-a eliberat de multe frici si care m-a invatat cat de putine lucruri avem nevoie in viata pentru a fi fericiti. Atunc , in acea ”singuratate” m-am gasit pe mine, complet expusa, fara nici una mediu extern care sa-mi atraga atentia de la ceea ce se intampla in interiorul meu , mi-am acceptat toate emotiile asa cum veneau , le-am trait si le-am lasat sa plece . A fost cel mai frumos “ job” pe care l-am avut pana atunci in viata . Jobul de a ma elibera de ceea ce nu mai este folositor.

La un moment dat am simtit ca timpul meu in ashram expirase si trebuia sa zbor  in alta directie. Dar unde ?   Am trait iar in cateva tari, am incercat diferite joburi  sezoniere dar in acelasi timp am incercat  a da curs dorintei de a face ceea ce-mi place si de a afla care sunt darurile mele cu care am venit inzestrata  in viata aceasta . De mic copil am stiu sa fac haine, fara sa ma fi invatat nimeni asta si mi-am adus aminte cat de mult imi placea sa stau ore uitand de timp si spatiu pana terminam o bluzita sau o fustita . Asa ca am inceput sa fac haine si bijuterii crosetate si cu pietre semipretioase si se la vand on line sau la un magazine al unei prietene din Altea, Spain. https://www.facebook.com/Indigo-by-Ann-449435571815097/

Am incercat dar nu a functionat atat de bine pe cat ma astepa, sau nu era ceea ce trebuia sa fac, asa ca m-am mutat iar  din Spania, iar  Italia si intr-un sfarsit am aterizat in Elvetia.

Aici este locul unde traiesc de 3 ani, locul unde am deblocat complet instictul creativ, ignorat aproape o viata intrega si am dat curs creativatatii sa se manifeste in toate directiile, prin toate planurile.  Impreuna cu prietenul meu contruim un instrument muzical numit hangpan, lucram cu metal iar eu creez decoratiunile de pe intrumente. Imi place sa lucrez cu lemn si am inceput sa fac lampi . Dar cel mai mult ma atrage pictatul pe canvas(panza), lemn, pereti, tricouri, etc.  Este forma in care ma exprim cel mai usor si complex si care imi umple sufletul de pace si bucurie . Este forma prin care meditez, uitand de timp si spatiu,  forma prin care ma unesc cu ceea ce eu numesc Dumnezeu, acel ceva care respira prin acest corp, care se manifesta acum liber prin acest corp numit Ana.  Am ales sa adopt  numele de artist Ana Paz pentru ca este conectat la ceea ce este o parte din mine, la  cultura spaniola care m-a cizelat ca om, asa cum a facut-o si  cultura romana in care am crescut, copil fiind. Este un nume simplu care reprezinta noua  viata pe care am creat-o  constient, simpla,  fara complicatii.

In acesti 6 ani care au  trecut  dupa ce mi-am dat demisia si am abandonat o pare din mine, de care nu mai aveam nevoie, am trait in diferie tari facand joburi sezoniere, am descoperit filozofia hindu, yoga, meditatia , Ayurveda, veganismul, fizica quantica si cum sa traiesti intr-un ashram – comunitate spirituala, cum sa traieti singur si sa-ti descoperi sistemul de credinte, ceea ce iti  defineste viata. Cum sa-ti creezi viata pe care o vrei, m-am reinventat de nenumarate ori si am descoperit ca cel mai frumos in viata este sa-ti asculti sufletul chiar daca asta inseamna o schimbare radicala si poate definitiva a vietii tale. Sa fac ceea ce-mi place in fiecare moment, sa nu am nici o constrangere si sa fiu libera de a experimenta ceea ce simt , de a ma exprima asa cum simt , pentru mine, acum,  este cea mai mare bogatie existenta pe aceasta planeta. Si, ca orice poveste frumoasa care se termina cu happy end, mi-am gasit si “printul” . Sau poate el m-a gasit pe mine. Ne-am intalnit dansand , dar nu intr-o discoteca sau bar ci la un art workshop numit “5Rhythm dance” acum 3 ani. De atunci suntem nedespartiti , avem aceeasi pasiune pentru orice tip de sport , am trait 6 luni intr-o caravana si de un an si jumatate ne-am stabilit intr-un mic satuc de munte la poalele Alpilor.  Amandoi avand aceasta chemare  de a da frau liber dorintei creative care se afla in fiecare din noi si care se manifesta in fiecare diferit .

Bineneteles calatoria, povestea nu se termina aici. Prin arta descopar  alte aspect ale mele si de fiecere data cand incep sa pictez, panza reflecta ca o oglinda starea pe care o am. Imi spune daca sunt grabita in a vedea rezultatul final si ma obliga sa incetinesc, sa fiu in clipa prezenta. Cateodata am o anumita viziune despre ceea ce vreau sa pictez dar culorile se amesteca complet diferit si ma invata sa accept orice schimbare cu curiozitate si incredere in ceea ce o sa se intample. De fiecare data cand sunt in fata unei panze noi, complet alba, imi aduce aminte ca viata este la fel, o panza alba, blank, neutra, lipsita de insemnatate si ca in mine sta toata puterea creativa de a picta ceea ce simt in fiecare moment.

Sa avem un drum minunat plin de noi insine :)! “

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

 

Author: suntuncopac

Suntuncopac si-mi place sa vorbesc despre asta! www.suntuncopac.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s