Draga copac,

ma tin de ceva timp sa va povestesc pe scurt cum a fost la retreaturile pe care le-am organizat in Bali cu Crina Palmierul. MAGIC!MAGIC !MAGIC! acestea erau cuvintele pe care mi le pronunta Crina inainte sa vad cu ochii mei.

Sincer, mie orice imi dai cu palmieri si nuci de cocos imi pare magic :)) insa ce am trait in Bali cu cele 38 de copacite care m-au insotit in cele doua editii a fost departe de toate asteptarile pe care fara sa vreau mi le-am setat.

Desi am avut acelasi program , iar ghizii au ramas aceiasi adica eu si Crina, cele doua grupuri pe care le-am avut au fost atat de diferite, cu experiente atat de diferite.

Sa va povestesc despre primul grup. Imi aduc aminte dimineata intalnirii cu fetele, cand eu si Crina am mers cu betigase parfumate in toate camerele si ne rugam sa fie energie buna  in cele 10 zile impreuna :)). Imi aduc aminte cum m-am trezit cu doua pungi mari cu petale si mi-am dat frau liber sa decorez cum simt , si din petale am desenat cu Yana ( fii-mea)  inimioare din flori si am scris un rezumat a ceea ce simteam “VA IUBIM COPACI”. Imi aduc aminte cate emotii aveam  cand am aprins zeci de lumanari romanice de intampinare, cat de curioase si nerabdatoare eram sa se intample odata. Insa ceva din noi stia ca totul va fi foarte bine. Pentru ca intentiile noastre au fost cele mai bune si amandoua ne-am setat ca obiectiv comun sa facem posibil ca aceasta experienta sa fie una de neuitat pentru copacelele care ne-au trecut pragul. Stiam ca amandoua suntem pregatite sa oferim din noi ce este mai bun pentru ca experienta lor sa fie departe de tot ceea ce ofera o agentie de turism normala. Noi cred ca am reusit sa le oferim sansa sa se intalneasca cu ele.

Acest grup a fost diferit in felul sau. Unit. Din primul moment in care fetele au venit, desi nu se cunosteau intre ele,  am stiu ca suntem un TOT,  parca ne stiam de o viata si ne-am reintalnit sa ne amintim cine suntem. Acest grup a fost atat de interesat sa nu piarda nimic din program, sa se descopere, si sa descopere tot.

Cand am inceput retreatul si ne-am asezat in cerc, le-am rugat sa-si seteze ca intentie bunatatea. Sa fie bune cu ele insele in aceasta tabara si sa fie bune cu toate colegele si cu noi. Stiu ca pare banal, insa sa fii bun cu tine este unul dintre cele mai grele lucruri, chiar si intr-un loc paradisiac cum este Bali. A fost mantra care poate ne-a unit in cele 10 zile impreuna, si chiar daca rareori au fost momente mai tensionate pentru ca eram obosite sau arse de soare :), intotdeauna am gasit o solutie sa ne tratam cu multa bunatate si iubire.

Cum spuneau si fetele, am facut de toate: am ras in hohote, dar am si plans la fel de tare, ne-am imbratisat si ne-am spus cat de minunate si cat de mult ne iubim cat nu am primit o viata intreaga de la ceilalti, am facut la shopping de se clatina avionul :), ne-am cutremurat de uimire la vizitele la vracii locali,  am speriat turistii la piscina cu pozele noastre in “downward dog” 🙂  , am invatat sa daruim dar mai ales am invatat sa primim si atat de bine este….

Stiu ca te astepti sa-ti spun despre ce am vizitat, insa nu vreau sa pun accent pe asta, desi nu am ratat niciun obiectiv turistic important. Vreau sa pun accept pe ceea ce am simtit. Am simtit ca am fost o familie. O familie maaaare care se trezea la 7.30 sa faca yoga si care punea capul pe perna recunoscatoare pentru inca o zi in viata. Am invatat sa fim mai recunoscatoare, sa pretuim mai mult ce avem si ce suntem.

Eu m-am daruit total in aceasta excursie, asa cum si Crina a facut-o: fizic dar mai ales emotional. Uneori cadeam late de la efort, insa stiam, stiam ca facem ceva care sa conteze. Imi aduc aminte ca intr-o zi, dupa stat la o piscina mirifica, am plecat cu 2 ore mai devreme sa pregatesc clasa de yoga. Si cum eram eu entuziasmata si aranjam saltelele, le vad cum vin de la piscina un pic arse si mult prea distrate :)) si imi spun ” Andreea stii, mai bine nu te mai deranja, ca noi parca nu am mai face yoga am vrea sa mergem la club :)).” Eu sunt adepta cluburilor, si imi place la nebunie distractia, insa in acel moment sincer mi-a venit sa plang , ca unui copil caruia i se ia jucaria. M-a durut. Desi stiam ca nu pot intra cu forta in sufletul omului si ca noi profesorii daruim atat cat ni se cere, am simtit sa discut sincer cu ele, si le-am rugat sa se intoarca in ele la initiativa de inceput a acestui retreat: una spirituala. Stiu ca am gresit un pic, pentru ca vorbea mai mult egoul din mine dar cred ca relatia noastra a trecut la un alt nivel atunci cand am resit sa vorbim din suflet ce ne deranjeaza, cum reactionam la atitudinea si parerea celorlalti, cum reactionam atunci cand ni se ia jucaria, etc.  Si pentru mine a fost o mare lectie sa invat sa ofer atat cat mi se cere si sa nu mai mai atasez de lucruri, chiar si de pasiuni. Iar in momentul in care am practicat yoga in acea seara cu tematica “dance”, dupa acesta discutie, am simtit cu toate “yuj” “uniunea”, esenta a ceea ce inseamna cu adevarat yoga, sinceritatea si chestia aia profunda “imi pasa”.

Trebuie sa va povestesc cum a fost la Silent Day, da ziua in care nu am vorbit! O mare provocare sa vrei sa mergi la toaleta si sa te intelegi prin semne cu localnicii :). A fost o zi profunda pentru ca a coincis cu ziua in care am fost la preoteasa care facea curatarile spirituale cu apa, experienta care ne-a marcat deplin pe fiecare dintre noi. Sa tii pentru tine acea emotie, sa nu o dispersezi bombanind cu ceilalti, a fost o mare lectie iarasi sa te asculti, sa ne ascultam, chiar si atunci cand suntem in afara zonei de confort. Desi a fost un challenge destul de mare, sa traiesti in sillent fie si cateva ore, poate fi un pansament incredibil pentru suflet. Nu, nu este un chin, este o binecuvantare sa te gasesti, sa te cunosti, sa inveti sa te asculti.

Am primit atatea lectii de la fiecare in parte. Maslinul ( poti citi povestea ei aici), mi-a oferit lectia curajului. Desi a venit in aceasta vacanta ajutata de baston, avand scleroza multipla mi-a aratat cum viata este frumoasa cu toate surprizele ei. Tot ea a oglindit in toate fetele prezente cele mai frumoase parti, pentru ca toate, absolut toate au ajutat-o cu atat de multa iubire sa urce scari, sa coboare carari inguste, sa mearga prin nisipul fierbinte. Cacao ne-a facut milioane de fotografii si ne-a facut sa ne simtim atat de frumoase si chiar si fara fond de ten si mancate de tantari. Flori Artarul ne inveselea cu rasul ei necontenit de copil in fiecare moment al zilei. Am citit linistea si puterea “silent-ului” in chipul Danielei Lamai. Anca Ciresul ne-a demonstrat ca nu distractia este mantra zilei, in fiecare zi :)).Si tot asa, atatea suflete frumoase ne-au fost alaturi, cu atatea povesti incredibile.

Ah, dar trebuie sa ti-l prezint pe Wira, soferul nostru spiriual de care ne-am indragostit. Wira ne-a spus milioane de povesti si traditii balineze, ne-a invatat mantre, ne-a scos  in oras, si ne-a adus satul in vizita la noi: a organizat o petrecere de plecare cu localnicii satului in care acestia ne-au cantat si dansat ❤

De asemenea, un invitat special a fost Pradnya, o femeie zeita minunata care ne-a primit in ashramul ei balinez si a organizat special pentru noi o ceremonie a focului cu preotii localnici. Ne-a povestit despre zeitatile balineze, despre familia ei, despre dragostea pentru yoga.

Un moment inspirational, a fost intalnirea chiar in Bali, cu o romanca pictorita- Oana Deac, care ne-a predat o clasa de pictura intuitiva. Si-a ales si ea un nume de copacel, Baobab :).

In fiecare zi am conceput un program diferit, care ne tinea mintea si inima ocupate  in prezent. Fiecare zi a avut o tematica de dezvoltare personala, o vizita intr-un loc altfel cum ar fi orfelinatul de copii, ashramul balinez,   un invitat spiritual si inspirational localnic, o poveste , o revelatie.

Mai jos impartasesc cu voi cateva din emotiile fetelor care ne-au insotit, iar daca simti sa ne insotesti in editia din octombrie,  gasesti detalii aici. 

Ps: avem o vorba in taberele noastre: What happens in Bali stays in Bali :)), insa nu iti voi da prea multe indicii pentru ca as vrea sa vezi pe pielea ta de copacel dornic de sine, la ce ma refer 😀 ❤

 

 

 

Oana Nuca“Cand a decis Bali-ul sa ma primesca intr-o scurta vizita si sa ma uimeasca cu tot ce are de oferit…Incepand cu cei mai frumosi copaci ce au facut posibila aceasta conexiune cu natura in cea mai frumoasa forma a ei si cu alti copaci divini cu suflete prea frumoase, continuand cu localnicii ce te copleseau cu privirile lor sincere si ale lor zambete colorate, chiar si atunci cand nu obtineau de la tine atat cat aveai disponibil sa le dai ci doar, poate, un sfert M-am oglindit in toti ce imi ieseau in cale si m-am redescoperit ca pe un vechi, frumos si foarte bun prieten. Radiam de energie in acel rai inconjurata de acel tot.Am avut parte de povesti emotionante si coplesitoare, de oameni asa de frumosi…mult mai frumosi decat profilele acelea afisate cu detalii perfecte pe un perete din Facebook. Mi-a placut asa de tare de mine si de parul meu ce s-a asezat asa cum nu o mai facuse niciodata, statea perfect multumit de el in acea umiditate nederanjanta, nici ciupiturile furnicilor si ale tantarilor nu m-au deranjat…mi s-a parut fantastic ca natura vrea sa ma pupe…Clar! O particica din sufletul meu a ramas acolo…si astept cu nerabdare octombrie sa ma intorc sa-l intreb daca pe bune acolo ar vrea sa traiasca.Namaste.”

 Flori artarul:” Bali, m-a primit cu bratele deschise si mi-a propus o experinte interioara unica pe care am trait-o prin toti porii.Bali este raiul celor rataciti spiritual, vindeca si bucura atat sufletul cat si ochiul.Natura te imbratiseaza, te rasfata si te indeamna sa fii copil, sa fii liber, sa fii fericit iar spiritualitatea care pluteste in aer, te prinde de mana si te coboara in cele mai adanci locuri ale interiorului tau.O experienta unica atat la exterior cat si in interior.Bali, impreuna cu oamenii care m-au ghidat in aceasta calatorie, m-au ajutat sa ma intorc acasa, de mana cu mine…”

 

Georgiana :” Bali, acest loc in care m-am simtit EU in moduri ce nu credeam ca sunt: nebuna si dezlantuitoare-n dans, un soi de precupeata in piata – desi negociam doar pentru mine, spirituala la ceremonii… senzuala, dar si echilibrata si puternica la orele de yoga. Atat melancolica dar si copil jucaus la malul oceanului, intelegatoare cu soparlitele, furnicile, broscutele si paianjenii ce practic m-au primit in “casa” lor. Am inspirat de zeci de ori mirosul florilor de franjipani, am savurat fiecare muscatura din fructul dragonului, din snake fruit, din jack fruit si mangostino si am sorbit din ochii toate plajele si statuetele din temple. Impreuna cu fetele minunate pe care le-am intalnit acolo, in frunte cu Andreea si Crina, am descoperit cat de mult am putut din insula – din ce are vechi si nou, si m-am bucurat de fiecare clipa petrecuta acolo.Bali este pentru mine un mozaic de traditii, spiritualitate, temple, plaje, gusturi, mirosuri si libertate”

 

 

 Loredana Arborele de Cacao :“Experienta “Cu talpile goale” pentru mine a insemnat un cumul de “Prima Data” – prima data cand am fost intr-un loc nou cu 20 de persoane (extraordinare) noi; prima data cand am lasat complexele deoparte si m-am aventurat in tot felul de activitati ce in mod normal nu le-as fi facut; prima data cand am zambit de cand am aterizat cu avionul si pana la terminalul Plecari, 10 zile mai tarziu; prima data cand am fost “free” cu adevarat si am crezut mai mult in mine; prima data cand am crezut vorbele frumoase spuse de alte persoane la adresa mea; prima data cand am mers cu moto si asta cand eram in pijamale smile  emoticons; prima data cand am trait intens, frumos si fara prejudecati; prima data cand imi este un dor teribil de un loc si de anumite persoane.”

Florenta Maslinul : Am avut curaj sa te insotesc intr-o minunata excursie intr-un loc de vis, in Ubud, Bali. Si sunt atat de mandra de mine ca am facut asta! Am invatat atat de multe, mi-am consolidat relatia cu mine, cu sinele meu launtric, mi-am dat seama ca m-am eliberat de suferinta pe care o purtam dupa mine , pentru simplul fapt ca nu traiam in prezent, ci eram agatata de trecut, in atatea aspecte.Ok…am Scleroza Multipla. Si ce daca? Mi-am aratat mie ca pot sa ma bucur de orice,din inima, asa cum mi-am propus cand am plecat de acasa.  Mai mult de atat, am vazut ca acceptand-o ca parte din mine, ne-am bucurat “amandoua”  de tot ce era in jurul nostru. Si ea, fiind acolo cu mine, mi-a aratat cand sa ma opresc, cand sa imi iau “liber” de la numeroasele activitati, cand sa nu incerc prea mult. Sincer, mi-a lasat mana libera destul de mult . Bineinteles, au mai fost si fetele, sufletele minunate care nu m-au lasat niciodata singura, care m-au carat efectiv in spate prin paduri si plaje insorite, care au facut asta sa para doar o alta activitate amuzanta. Si le iubesc pe toate pentru asta, si nu numai. Fiecare in parte a lasat o urma in sufletul meu. Mi-au aratat ca nu am probleme sa ma integrez in grupuri noi, doar ca sunt mai selectiva. Si asta e ok. Unii oameni pe care ii intalnim, poate trec prin viata noastra doar sa isi invete ei o lectie, e ok sa nu ne fortam.In fiecare zi am inteles ceva nou despre mine.S-au intamplat mult mai multe. Mult mai multe lectii in fiecare zi, de la tine, de la Palmier, si de la fiecare copac din tabara. Pentru care sunt recunoscatoare si voi fi recunoscatoare in fiecare zi. Am invatat sa apreciez frumusetea simpla, de la balinezii care faceau in fiecare zi ofrande de flori pentru zeii lor, de la zambetele copacesti si iubirea sincera din tabara.Iti multumesc, Copacule”

Cristina Cocos: “Bali a fost pentru mine acea experienta pe care nu o pot descrie prin cuvinte sau poze. Multi m-au intrebat cum a fost si pur si simplu am raspuns “complet” si am afisat un zambet tamp   In timp ce cu ochii mintii derulam imaginile pline de verdeata, momentele in care am plans si cele in care am ras cu pofta, chipurile frumoase ale oamenilor care m-au inconjurat si care acum sunt parte din viata mea, ploile vindecatoare si  soarele generos. Si am spus atat de des “te iubesc” si a fost asa de bine. Si de atunci am ramas cu o stare de recunostinta si admiratie care mi umple sufletul de bucurie. Aceasta experienta va fi in inima mea mereu si e motorul de a merge mai departe cu zambetul pe buze stiind ca Raiul exista si pe Pamant si ca eu l-am trait acolo.”

Cristina Salcam: “Scrie in jurnal. Scrie in jurnal pentru ca toate trairile alea ale tale usor-usor se uita, chiar daca vei crede ca le vei purta in inima mereu. Dar inima e capricioasa si mai uita. Te vei intoarce bucuroasa la trairile asternute pe hartie. Nu-ti fie teama ca nu o sa vina cuvintele, lasa sa curga. Trebuie doar sa incerci.Sa nu te sperie trairile tale. NICIODATA! Ai incredere in ele, pentru ca acolo e inceputul descoperirii tale. Viata e despre emotii, iar daca    vei ajunge in Bali cu      Copacelul vei vedea asta cu mult mai multa deschidere. Incearca sa nu ii incarci pe cei din jurul tau cu prea multe emotii sau cu prea mult despre tine. Fiecare are bagajul sau emotional si pentru ca vei gasi acel spatiu primitor, vei vrea sa oferi. Incearca totusi sa respecti spatiul creat dintre voi. Nu-l incarca… lasa-l sa respire iubirea, iar daca vei vrea sa spui muuult, sa te descarci, alege-ti pe cineva in care ai incredere. Si fa-o in privat. Azi razi. Maine razi din nou. Poimaine poate plangi sau vrei sa te certi cu cineva. Sau poate doar vei vrea sa stai in liniste. In tot zgomotul insulei balineze am descoperit oaze de liniste pe care daca ai vointa si atentie vei fi in stare sa le descoperi sau sa le creezi peste tot in lume.”

Dora Sequoia “Am plecat in aceasta noua experienta fara asteptari sau dorinte si normal ca am ramas profund impresionata am cunoscut niste femei minunate, am plans in fiecare zi, am mancat cele mai bune fructe de pana acum, am inceput sa fac yoga sa incep sa imi cunosc corpul sa il ascult.M-au impresionat copacii, florile, oceanul,sumedeniile de arome noi. Localnicii cu bunatatea lor, cu modul de viata asa diferit, legatura stransa pe care o au cu natura, respectul pe care il au fata de planeta noastra. Eu inca am impresia ca am fost in rai, cred ca asta a fost si prima experienta in care am facut tot posibilul sa fiu prezenta si sa traiesc acum si aici. Am invatat sa accept lucrurile mult mai usor in viata mea si sa nu mai caut atatea explicatii, am plans in fiecare zi de emotie, de fericire, de teama. Mi-a placut foarte mult clasa de yoga dance a Azucai si ea ca prezenta si mai ales am aflat de existenta zeitei Kali. M-am intors din Bali cu magie, ma simt mult mai frumoasa, am incredere in mine, parca si lumea in jurul meu s-a schimbat sau m-am schimbat eu, in acelasi timp mi-e foarte dor de tot de acolo stiu ca fericirea vine din interior si nu din exterior si ca pentru a fi fericiti nu e important locul in care suntem dar energia si trairile de acolo nu le-am simtit nicicand in viata mea…”