Draga copac,

ea este Maslin.  Ti-am mai povestit mai demult despre ea, aici.

Maslin m-a insotit in Bali  in prima editie a retreatului spiritual pe care l-am organizat cu Crina Palmierul. Si nu oricum. In baston.

Nu, nu vreau sa -ti fie mila de ea! Am spus-o fetelor care i-au fost colege in tabara si ti-o spun si tie. Mila este poate una dintre cele mai josnice stari pe care o fiinta umana le poate simti.

Sunt convisa ca, citind randurile ce vor urma vei simti insa admiratie fata de Maslin si curaj fata de tine sa te infrunti cu adevarata ta fiinta asa cum si ea a facut-o.

Maslin a primit acum cativa ani o lectie de la viata, aceea prin care al ei corp s-a imbolnavit cu scleroza multipla. De atunci priveste viata prin alte filtre. Poate mai recunoscatoare, poate mai prezenta, poate mai vie.

Cel putin pentru mine in tabara, Maslin mi-a fost lectie in fiecare zi.  In timpul orelor de yoga auzem deseori “POC!” 🙂 . Stiam ca Maslin  a cazut, insa de fiecare data ma amuzam, pentru ca atunci cand intorceam privirea, ea era deja in picioare ca o diva, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Erau zile cand pana la plaja trebuia sa coboram multe trepte pe drumuri anevoioase, si cu toatele ne ofeream sa o luam in spate sau sa o ridicam pe sus de brat. Insa ea, “nu”! Si-a infruntat boala si corpul in fiecare moment si a reusit sa tina singura pasul cu noi.  Imi voi aduce aminte intreaga viata cand  in cadrul unui exercitiu de setare a intentiilor, maslin a inchis ochii si si-a setat ca dorinta “sa mearga drept” . Atunci am simtit cu adevarat iubirea tuturor participantilor din tabara si am realizat ca este in locul in care trebuie, pentru ca era printre 20 de ingerasi care au avut grija de ea cu mult drag.

Multa lume m-a luat drept iresponsabila pentru ca am provocat-o la toate aceste actiuni din tabara, insa mie nu mi-a fost o secunda teama si stiam ca nu eu eram cea curajoasa, ci ea. Maslin este unul dintre cei mai curajosi si puternici oameni pe care ii cunosc. A fost o cascada de inspiratie si putere pentru toate copacele din tabara in fiecare zi. Uita-te pe poze, vezi cum sta in maini? Maslin este incredibila, este minunata!

Maslin iubeste yoga, maslin isi iubeste corpul chiar daca uneori o mai tranteste la pamant, maslin iubeste oamenii, maslin isi iubeste si isi accepta drumul.

Citeste randurile maslinului de mai jos, si urmareste-i mai departe povestile  inspirationale de pe blogul ei, aici.

Maslinule te iubeeeeeescccc, iti multumesc enorm ca ai aparut in calea mea. Si eu sunt tare, tare mandra de tine.

“Draga Copac,

Revin la tine, sa iti povestesc ultimele emotii si lectiile pe care le-am invatat in aceasta ultima , minunata perioada.

Am avut curaj sa te insotesc intr-o minunata excursie intr-un loc de vis, in Ubud, Bali. Si sunt atat de mandra de mine ca am facut asta! Am invatat atat de multe, mi-am consolidat relatia cu mine, cu sinele meu launtric, mi-am dat seama ca m-am eliberat de suferinta pe care o purtam dupa mine , pentru simplul fapt ca nu traiam in prezent, ci eram agatata de trecut, in atatea aspecte.

Trezitul de dimineata in Bali ( pentru yoga de dimineata) nu mai era un chin. Dimpotriva, deschideam ochii , imi repetam cat de recunoscatoare sunt ca am ajuns in Paradis, ca sunt inconjurata de niste fete minunate, care imi arata parti din mine in fiecare zi , si care mi-au demontat convingeri nesanatoase pe  care le aveam, despre mine si despre lume. Iar apoi intorceam capul, iar in dreapta mea era colega mea de camera, cu zambetul ei larg si ras contagios, cu care radeam de dimineata pana noaptea tarziu.

Ok…am Scleroza Multipla. Si ce daca? Mi-am aratat mie ca pot sa ma bucur de orice,din inima, asa cum mi-am propus cand am plecat de acasa.  Mai mult de atat, am vazut ca acceptand-o ca parte din mine, ne-am bucurat “amandoua”  de tot ce era in jurul nostru. Si ea, fiind acolo cu mine, mi-a aratat cand sa ma opresc, cand sa imi iau “liber” de la numeroasele activitati, cand sa nu incerc prea mult. Sincer, mi-a lasat mana libera destul de mult 🙂 . Bineinteles, au mai fost si fetele, sufletele minunate care nu m-au lasat niciodata singura, care m-au carat efectiv in spate prin paduri si plaje insorite, care au facut asta sa para doar o alta activitate amuzanta. Si le iubesc pe toate pentru asta, si nu numai. Fiecare in parte a lasat o urma in sufletul meu. Mi-au aratat ca nu am probleme sa ma integrez in grupuri noi, doar ca sunt mai selectiva. Si asta e ok. Unii oameni pe care ii intalnim, poate trec prin viata noastra doar sa isi invete ei o lectie, e ok sa nu ne fortam.

In fiecare zi am inteles ceva nou despre mine: la Preoteasa Ida, care ne-a facut ritualul de purificare cu apa, am realizat ca nu mai este atat de multa suferinta in mine, ca eu sunt cea care o tine strans in suflet, si am reusit sa ii dau drumul. La excursia la ashram am putut sa ii punem o gramada de intrebari Pradnyei, despre Bali, despre spiritualitate si zei. Ea ne-a raspuns cu dragoste fiecareia in parte, desi era coplesita de intrebari din toate partile.

Cand am fost intr-un alt fel de club. Unde oamenii vin sa danseze pur si simplu. Asa cum le dicteaza sufletul, fara sa ii judece pe cei de langa si sa fie judecati , fara selfie-uri, fara alcool. Sa isi exprime sentimente prin dans, in aer liber, in haine comode, pe jos, prin aer, oricum.

Am realizat ca,desi stiu, la nivel constient, ca vindecarea e in mine, subconstientul meu nu o crede. Stiu ca se poate sa ma vindec singura, ca totul e in sufletul meu, dar pur si simplu nu ma consider suficient de buna, de capabila, sa fac asta. In momentul asta sunt la etapa “fake it ‘til you make it”. Important este ca am realizat asta, de acum incolo voi lucre pe asta.

Apoi a  fost “silent day”. Ziua in care nu vorbeam. Normal ca pentru 20 femei laolalta , a fost o adevarata provocare. Dar este incredibil ce iti poate spune sufletul tau atunci cand privesti in interior. Cand am stat linistita , eu cu mine, fara sa ma simt obligata sa umplu linistea. Cand mi-am dat seama ca vorbim uneori atat de mult, si de inutil.

S-au intamplat mult mai multe. Mult mai multe lectii in fiecare zi, de la tine, de la Palmier, si de la fiecare copac din tabara. Pentru care sunt recunoscatoare si voi fi recunoscatoare in fiecare zi. Am invatat sa apreciez frumusetea simpla, de la balinezii care faceau in fiecare zi ofrande de flori pentru zeii lor, de la zambetele copacesti si iubirea sincera din tabara.

Iti multumesc, Copacule”

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.

Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!