Draga copac,

de curand a fost ziua Danutei, un copacel mai mic si mai special din livada, iar  pe aceasta cale vreau sa-i urez “la multi ani” minunati  alaturi de familia ei care o iubeste enorm.

Postul de azi este scris de mamica ei si este prea profund ca sa-l mai completez eu cu ceva:

“Este tarziu, dar e ora mea de liniște, asa ca i-am compus o poezie fetitei mele, a carei zile de nastere a fost de curand:

Dana
Nelinistea ma roade,
Inima ma doare…
Cum sa pot eu oare?
Destinul sa il schimb?
Copilei mele-n suferinta…
O stea ce straluceste…
Dorinte ce implineste…
Durere de parinte….

Strigata parca intr-o pestera…fara ecou…
Speranta negasita
La capat de curcubeu….
Durere de parinte…

Alinanta de un zambet de copil…
Copil …fara copilarie….

Ei, sa-ti spun povestea mea. In vara, în livada mea s-a întâmplat ceva minunat, un măr deja incarcat cu mere a înflorit,mi s-a părut minunat și atunci m-am gândit la pagina ta ,..si că poate as putea si eu să mă alătur livezii voastre. Povestea noastră a început în urmă cu 20 de ani,când m-am căsătorit cu cel mai minunat bărbat din lume.Eram ca doi copii fericiți , visam cu ochi deschisi, la viața pe care o aveam înainte.

Nu eram bogați și nu ne doream sa fim bogați,ne doream mult insa să devenim părinți, era pentru noi poate cea mai mare împlinire, era o dorința imensă! După după aproape 2ani, dorința ni s-a îndeplinit .Să devenim părinți și mai ales să devin mamă, a însemnat cel mai prețios dar pe care l-am primit vreodată. Eram în culmea fericirii, am nascut-o pe fetița mea, un copil minunat. Avea 3,200kg si atunci am devenit cu adevarat cei  mai bogați părinți din lume.

Totul a fost minunat până la vârsta de 3 luni,când sa întâmplat ceva.

Dana se albise la față,iar  buzele îi erau albastre.

Era inconștiență, totul a decurs foarte  repede.Eram speriați, am chemat salvarea…nu știu cum a trecut timpul,nu știam ce sa întâmplat. După 20 de minute,doamna Dr.ne-a spus că a suferit o criză de convulsii și va trebui să consultăm un medic specialist. Chiar nu am înțeles de ce s-a  întâmplat asa ceva,am avut o sarcină fără probleme, ținută sub control, amândoi proveneam din familii fara astfel de antecedente.

 După ce a fost consultata de un medic spealist, diagnosticul a fost dezastros,..paralizie cerebrală.

 În acel moment am simțit cum se mișcă pământul sub picioare,cum tot Universul nostru se prăbușește.

Au urmat zeci de întrebări fără răspuns.Nimeni nu știa nimic. Nici macar noi.

Dar viață fetiței era importantă, trebuia să mergem mai departe cautand drumuri în vindecarea ei.Au urmat zeci de tratamente pentru convulsii care din păcate un încetau,la cea mai mică bucurie sau emoție aceste convulsii se declanșau din nou și din nou.

Fetița creștea, ani treceau,era copilul care nu avea voie să se bucure.  Cum e posibil asa ceva?

Eu mereu am considerat că a fi mamă e cel mai minunat lucru, dar nu am știut cât de greu poate fi să-mi ascund durerea și frica, de ochii inundați de emotii si tacere ai fetiței mele.Chiar dacă nu vorbea ne intelegea  și orice îngrijorare ea o simtea.

Viața noastra s-a schimbat,au urmat ani, și sute de ore de recuperare,dar fără nici un rezultat.Totul a devenit doar o luptă pentru viața fetiței mele.

Speranțele noastre spre recuperare s-au stins încet.

Ani în șir am căutat șansa spre vindecare dar fetita noastra  nu a reușit să facă vreodată primi pași sau să se joace singură sau să auzim vreodată cuvintele mult dorite de noi…mamă…. tată….

Doar ochi ei frumoși parcă ne spuneu cât de mult ne iubește și zâmbetul de pe chipul ei care ne da puterea să mergem mai departe.

Totusi, in toți acești ani,am reușit să îi creăm o lume frumoasă plină de iubire. Ea mereu a fost un copil sănătos, doar că era un copil special și mă bucur enorm că la fel o tratează toată lumea.

În timp,convulsiile au cedat în sfârșit și am putut să o vedem că se bucură,că  râde.

Poate este greu de crezut, dar ne-am dorit un al doilea copil. Dana se simțea minunat în preajma lor,după privirea  ei și bucuria pe care o trăia alături de ei, parcă era de înțeles ca acesta i-ar fi cea mai mare dorință.

Asa a venit pe lume baietelul nostru  care acum are  11 ani, care este lumina ochilor noștri, alături de care Dana a înțeles sensul copilăriei.

Bucuria și emoția pe care o trăiește acum  prin băiețelul nostru este cel mai binecuvantat lucru. Sincer, cred că cel mai mare progres l-a făcut iubindu-l pe frățiorul ei drag,Daniel.

Până la urmă cred că am reușit, poate altfel decat ne-am dorit, sa avem familia fericita, unita, completa pe care am visat-o atunci cand ne-am casatorit.

Draga Copac,am scris acest post, nu ca sa provoc mila copaceilor tai, ci ca sa-mi exprim recunostinta pentru viata pe care o traiesc acum, asa cum este ea,  pentru Dana mea speciala si pentru toate experientele prin care am trecut si de la care am invatat lectii.

Sunt convinsa ca toate se intampla cu un scop, si poate aceasta este lectia noastra: sa invatam sa iubim si sa ne lasam iubiti neconditionat.

Sa fiu mama este cel mai minunat lucru, chiar daca Dana mea e speciala.

Uneori, tacerea ei ma invata sensul vietii.”

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!