Vintage picture taken at the departure of the Italian training ship “Amerigo Vespucci” in Egypt, 1963.

Draga copac,

Acum ceva timp, m-a contactat “Doamna Cedru” in privat. Mi-a zis ca are o poveste pentru mine. La inceput m-a amuzat, a inceput cu ” scuza-ma Copacule ca te abordez asa, si eventualele greseli, am o masca pe fata si nu prea vad bine. Sa incep cu inceputul, sunt casatorita de 25 de ani cu un marinar (nu stiu daca ai vazut vreunul), un barbat bine, tare aratos, de care sunt indragostita“.

Am simtit azi sa va dezvalui restul povestii, si sa va las pe voi sa trageti concluziile:

“Eram prin 2004.

Valurile marii, trebuiau sa-mi aduca sotul  marinar acasa. A deschis usa apartamentului, am vrut sa-i sar la gat si sa-l imbratisez, insa m-a izbit un parfum frantuzesc  scump.

Urma sa aflu in scurt timp ca sufletul meu pereche, tatal celor doi copii ai mei, era indragostit de alta femeie, capitan pe vasul unde lucra.

Pe loc am simtit cum imi ingheata sangele in vene, si ma voi sparge in cioburi pe gresie. Ma durea. Durea tare.

M-am intrebat fireste: unde am gresit? dar eu il mai vreau? ma mai iubeste? dar eu il mai iubesc? pot sa mai fac ceva?  Mi-a cerut divortul. Voia sa procedeze corect, nu voia o aventura.

Am strans din dinti, i-am zis ok, iti inteleg si iti respect iubirea, dar mai asteapta un pic. Am simtit ca pot sa-l aduc inapoi, in familia noastra, si nu pentru ca imi era confortabil, sau dintr-un compromis fata de copii, ci pentru ca il iubeam ca o nebuna si stiam ca si el in sinea lui, dincolo de parfumul frantuzesc care-l vrajise, ma iubea de fapt pe mine, mama copiilor lui, iubirea lui din tinerete.

Poate ai crede ca trebuia sa arunc cu pietre in el, sa-i reprosez si sa-l tratez cu dispret, sa-i inchid usa in nas si sa-l dau afara din casa,  dar eu stiam in sinea mea ca am gresit amandoi. Chiar daca eram de 14 ani impreuna si ne spuneam te iubesc, uitasem unul de altul, uitasem sa ne deschidem inimile, uitasem ca o relatie se construieste in fiecare zi, nu doar in cea in care am semnat actele.

A fost greu. Erau zile cand se scuza sa iasa  din camera si vorbea cu ea in franceza la telefon. Erau zile cand se uita pierdut in zare si stiu ca se gandea la ea, dar eu am ales sa il iubesc si sa ii arat asta, i-am oferit atentia pe care credea ca nu o merita. Eu stiu ca merita toata iubirea si iertarea din lume. Pentru ca doar eu stiu cum mergeam ca doi copii pe strada tinandu-ne peste tot de mana, eu stiu cand ma incalta si ma descalta, eu stiu cand imi punea sosete, si ma saruta cald pe frunte, pana in adancul fiintei mele. Doar eu stiu cat de mult ma aprecia pe mine, sotia lui. De exemplu, odata in  Istanbul, m-a asteptat 10 ore pe scari pentru ca autocarul meu intarziase si cand ne-am intalnit,  i-am zis ca nu trebuia sa ma astepte atat,  ca doar ma descurcam eu cumva. Mi-a zis ” tu ma astepti de-o viata si eu nu puteam sa te astept cateva ore ?”

Asa este. L-am asteptat. Si l-as astepta din nou, si din nou. Pe mine lucrurile astea m-au ajutat sa -l iert pe el, barbatul meu frumos, dar  m-au ajutat si pe mine sa ma iert si sa ma inteleg, sa imi mai dau o sansa, sa-mi arat alaturi de el cea mai buna parte din mine, pe care poate o uitasem.

Aceasta intamplare este poate una din cele mai bune lectii pe care puteam sa le primesc de la viata, si sunt profund recunoscatoare, pentru ca datorita ei, traiesc acum, la 25 de ani de la casatorie, cea mai frumoasa si sincera poveste de dragoste cu sotul meu, iubitul meu din tinerete.

Ne-am schimbat amandoi, am invatat unul de la altul, ne-am apreciat in adevaratul sens al cuvantului, am devenit importanti unul pentru altul.  Cand pleaca, ne scriem sute de mailuri ca in tinerete, si ne simtim iubirea printre valurile marii care ne despart.

Aceasta este o lectie despre iertare fata de sine si fata de celalalt. O lectie despre noi inceputuri chiar si atunci cand poate ai putea crede ca viata nu mai are multe surprize de aratat pentru tine.

Am reusit sa -i sterg usor, usor parfumul frantuzesc de pe haine, de pe piele, din inima, mai intai cu detergenti, apoi cu sarutarile mele, cu atentia mea, cu iubirea mea de mama si de sotie. De suflete pereche. Pentru ca sufletele pereche raman o viata impreuna, si poate multe vieti dupa.”

Cand i-am aratat azi D-nei Cedru articolul final sa-si dea Ok-ul, a fost extrem de amuzanta iar, pentru ca mi-a sugerat ca nu prea are timp de povesti deoarece trebuie sa mearga la plimbare cu sotul…la clasica plimbare de seara, de mana, de care vorbea mai sus.   ❤

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.

Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc! ❤