Draga  Copac,

astazi te invit la o calatorie prinlume, privita prin ochii Roxanei, un copacel de aici din livada, indragostita vesnic de natura, de familia ei, de fotografie, de sotul care o insoteste peste tot, de viata, de oameni din toate colturille lumii, si evident de …. calatorii.

Iti trebuie doar cateva  secunde pe blogul ei sau pe profilul ei,  sa-ti doresti sa fii acolo mic, in posetuta ei, si sa o insotesti in toate locurile minunate in care merge.

Ar mai fi de adaugat ca Roxana nu este un calator risipitor, nu stiu cum, dar de fiecare data gaseste cele mai bune combinatii in cele mai traznite locuri. Pe mine, sfaturile ei m-au ajutat sa salvez ceva banuti seriosi prin calatoriile in Asia. ❤

Hai sa o ascultam pe copacita calatoare, si sa facem si noi un zbor virtual cu ea:

“Bine mai Copacel, hai sa iti povestesc de unde si pana unde toata isteria asta cu plimbatul si calatoritul. De ce toate economiile se duc pe bilete de avioane, de ce la inceput de primavara raman fara zile de concediu pe tot anul, de ce mereu inainte de culcare ma gandesc unde sa mai merg si ce sa mai vad. Si de ce nu ma satur de asta, de ce a devenit totul ca un drog si de ce nu pot si nu vreau sa ies din cercul acesta vicios ☺

Cand eram copil, in scoala generala, mi-am setat un vis. Voiam sa calatoresc, sa vad lumea, iar pana la 30 de ani imi propusesem sa ajung in toate capitalele tarilor din Europa. La vremea aceea, mi se parea imposibil sa ajung vreodata in viata pe un alt continent decat Europa, asa ca imi setasem un plan cat de cat realist. Pe masura ce a trecut timpul, mi-am readaptat putin visul. In liceu spuneam ca pana la 30 de ani sa ajung sa pun piciorul pe toate continentele lumii. Indiferent ca era vorba de o singura tara sau un singur oras din acel continent. Trebuia sa ajung pe toate continentele! Acum insa, aproape de deadline si aproape de realizarea visului, imi doresc  sa vad fiecare colt al lumii, sa descopar fiecare tarisoara, fiecare popor, fiecare insula uitata de lume in mijlocul oceanului. Pentru ca fiecare calatorie imi trezeste si mai mult entuziasm . Si mai mult interes. Si mai multa dorinta de a vedea mai mult din lumea asta.

Si spre norocul meu, el are acelasi vis. Asa ca ne-am gasit. Doi nebuni care vor sa vada lumea impreuna. Suna siropos, asa-i? Ah, si uite ca-mi vin toate amintirile navala, ca pur si simplu nu stiu ce sa-ti povestesc mai intai. Cum plangeam de fericire in fata Angkor Wat-ului, dupa ani de zile in care nici nu indrazneam sa visez ca voi ajunge acolo. Cum mi se invinetisera mainile de frig in plina iarna in Beijing, dar nu voiam sa renunt sa vad fiecare colt din Orasul Interzis. Cum alergam de nebuna pe pontonul din Maldive, doar ca sa ajung odata la nisipul acela fin si alb. Cum tipam ca din gura de sarpe in mijlocul oceanului in plina furtuna in Perhentian, cand localnicul high si baut brazda valurile de parca am fi fost in cine stie ce catamaran periculos, nu intr-o barca gonflabila. Cum ne asezam pe jos si ne uitam la lume, in mijlocul pietei Dam, de fiecare data cand ajungeam in Amsterdam. Cum ne plimbam pe The Bund in Shanghai, uitandu-ne la tot haosul si aglomeratia din jur, la zgarie norii inalti din Pudong si luminile orbitoare de pe strazi. Cum il zoream pe soferul din Bali ca sa ajunga mai repede la Tanah Lot, cat sa nu ratam imaginea templului luminat de soarele la apus, cu plaja si pietrele pline de alge din jur. Sau cum strigam numaratoarea inversa in limba romana, incercand sa acoperim vocile miilor de taiwanezi din jurul nostru, in noaptea de Revelion, uitandu-ne la focurile de artificii de la Taipei 101. Cum am condus 1300 de kilometri doar ca sa ajungem sa vedem pentru cateva minute cascada Niagara. Si cum ne trezeam in fiecare dimineata cu noaptea-n cap ca sa prindem KLM-ul aterizand la Maho Beach. Cum ne bucuram ca doi copii sa vedem pentru prima oara ciresii infloriti in Kawagoe, satucul din Japonia. Cum nu ne mai lasam plecati din fata muntelui Fuji. Sau cum ne invarteam bezmetici in mijlocul intersectiei Shibuya din Tokyo, in vreme ce sute de oameni treceau de-o parte si de alta, fara oprire. Cum ne-a oprit politia de frontiera in Groningen, pentru ca le pareau suspecte actele noastre de identitate. Cum opream rand pe rand, in fiecare satuc din Valonia. Sau din Bavaria. Cum ne certam cu rusii in microbuzul catre Cricova, in Chisinau. Cum alergam din restaurant in restaurant in Tokyo, doar ca sa vedem cum este ramen-ul, si sushi-ul, si okonomiaki-ul, si soba si tempura!  Cum negociam la sange colierul din Marele Bazar din Istanbul. Cum imi pierdeam mintile printre buticurile artizanale din Ubud, cu produse traditionale, lucrate manual. Cum ne plimbam in fata castelului Frontenac si-apoi ne pierdeam printre stradutele din Quebec. Si cum mancam zi de zi poutine, la mereu acelasi La Fabrique du Smoked Meat. Cum am ajuns pentru prima oara in fata Turnului Eiffel. Sau cum ciocneam pahar dupa pahar de Sangria, in Madrid. Si cum ne-am dus de nebuni in Sardinia pentru o zi, in plina furtuna, doar pentru ca ne era dor sa zburam.

Cu ce sa incep? Si ce sa iti povestesc  mai intai? Ti-as putea vorbi ore in sir despre toate acestea, trecand de la o idee la alta, de la amintire la alta. Asa ca hai, ne vedem la o cafea pe Calea Victoriei si depanam amintiri impreuna. Ca pana una alta, si tu ai drogul asta in sange. Si ai sa-mi povestesti despre pietele din Vietnam, despre plajele din Cambodgia si despre locurile secrete pe care le-ai descoperit in Thailanda. “

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.

Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc! ❤