Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

Cu fiecare “la revedere” inveti. Chiar si atunci cand nu iti spune “la revedere”. O “vulpita” din livada

Leave a comment

cropped-dsc_0912-modified.jpg
foto: suntuncopac

locatie: la iaz in satul bunicii

rochite: Livada cu rochii

Draga Copac,

ieri am fost la petrecerea Marie Claire 7 ani care a avut loc la Summer Place by Clubul Diplomatic (unde btw ma bate gandul sa fac un eveniment copacesc la piscina 😀 ) , si ca de fiecare data, am cautat sa raman cu o experienta si o poveste dincolo de poza la panou si clasicul: “ce mai faci? ce bine arati, ma bucur sa te vad, vorbim”.
Discutam cu niste prietene, un subiect foarte des intalnit: de ce dispar unii barbati aparent OK din viata lor, dupa o oarecare perioada de relatie, fara sa dea nici macar un semn?! De ce nu au curajul sa spuna “nu mai pot, nu mai merge, adio, fuse si se duse, hasta la vista baby”!?
Mi-am rugat sotul si cativa cunoscuti sa-si dea cu parerea si am primit raspunsuri care de care mai confuze si fara de sens: “poate pentru ca le este mai usor”, “pentru ca nu vor sa se complice”, “pentru ca nu au chef de explicatii”, “pentru ca le este jena”, “pentru ca sunt lasi”, “pentru ca le este frica”, “pentru ca nu-si gasesc cuvintele”, etc…
“O vulpita” din livada,  imi povestea cum i-a scris o lunga scrisoare, in care, dupa ce Dl. s-a facut diparut din viata ei, ii spunea cate lucruri bune a adus in viata ei, si ii multumea pentru toate experientele impreuna, chiar daca el a decis sa nu mai continue, alegand sa taca malc. Cata intelepciune, cat respect fata de sine si fata de oameni!

Totusi, am ramas uimita ca el nu a raspuns, macar cu 2-3 cuvinte banale, nici macar dupa ce EA si-a pus inima pe tava, cum veti vedea mai jos, dar am inteles amandoua, ca fiecare persoana are propria realitate si propriul filtru, si oricat de ciudata ar parea din exterior o situatie, ar trebui acceptata si respectata.

I-am zis ca toate se intampla sau nu se intampla cu un scop, si pana la urma cu fiecare “la revedere” spus sau nespus, inveti. Am rugat-o sa se aseze langa “un copac cu mere” si sa asculte “merele” care cad in jurul ei pe rand, unul cate unul… irosindu-si dulceata.

Si sa-i spuna vietii, Copacului si  lui cat de recunoscatoare ii este ca a gustat din copacul dragostei cat de mult a putut . ❤

“Dragă L,

Se spune că pentru a aprecia iubirea trebuie mai întâi să trăim starea de neiubire, de fapt de asta am şi fost trimişi pe pământ ca să experimentăm iubirea. Putem să extindem probabil şi să folosim această teorie şi la atenţie, pentru a aprecia micile atenţii trebuie să trăim cumplita formă a neatenţiei.
“Baby” eşti foarte “neatent” în ultima perioadă… şi dorul de tine,  mă face foarte ciudată, atât de ciudată că m-am apucat de scris.
Mi-am întrebat îngerii dacă te-am supărat cu ceva şi nu mi-au răspuns, de parcă aţi fi complici întorşi împotriva liniştii inimii mele.
Îmi permiţi să-ţi povestesc prin ce stări a trecut sufletul meu de când te-am cunoscut? M-ai transformat din om in neom, pentru că m-am purtat cu tine mai ciudat decât cu orice alt bărbat, uite şi tu m-am apucat să scriu scrisori… şi poate că ar fi normală această răsucire dacă aş şti că sentimetele sunt venite din ambele părţi, dar tu mi-ai spus “că tu eşti aiurea” şi-ai plecat… şi în plus, abia ce mi-am făcut un test de am descoperit că tu îmi deschizi 10 chakre din 12… Lucru surprinzător, alte cupluri nu ating nici două, dar care crezi totuşi că sunt cele 2 la care întâmpinăm probleme?! Comunicarea şi Puterea. Se pare că nu ne-am comunicat suficient nişte lucruri.
Eu cea mai vorbăreaţă femeie din lume îmi dau seama că aşa este, pentru că la umbra ta mie mi s-au ruşinat cuvintele şi nu m-au mai lăsat să-ţi povestesc despre mine, despre tine, despre noi…
Când te-am întâlnit prima dată privirea ta îmi şoptea “Zâmbeşte, vei fi iubită bine!” şi după asta toate s-au potrivit… mirosul tău, atingerile, sărutările, mângâierile, credinţele, opiniile, obsesiile, promisiunile, gusturile, viziunile, aprecierile, muzica, mâna mea în mâna ta şi mirosul părului tău când adormeai obosit lângă mine.
Pentru prima dată spectacolul oferit de un bărbat pentru mine m-a fascinat complet, am admirat suficiente “spectacole” cu rezonanţă mai mare sau mai mică în mine, dar niciodată complet şi acum m-am trezit că eu nu aş fi schimbat nimic din tine. Odată pentru că am trecut prin multe maturizări şi apoi pentru că subiectul, Tu, m-a ajutat în acest sens. Universul pare că te-a construit perfect din toate dorinţele inimii mele
Cum îmi zâmbeşti, de parcă îmi zâmbeşti numai mie şi faci să pară o mare realizare că am reuşit să te fac să zâmbeşti…
Cum eşti singurul bărbat din viaţa mea care pare că n-are răni, pare că alte femei nu şi-au lăsat deja urmele pe coala frumoasă a sufletului tău, pare că nu le-ai primit să măzgălească cu pix ieftin poveşti oribile şi că ai avut răbdare, ai aşteptat să vină cineva care să picteze o operă de artă.
Cum am ajuns să nu vreau să-ţi cunosc fostele iubiri… pentru că mă uit în ochii tăi şi trăiesc stări confuze. Le urăsc pentru că n-au fost în stare să te facă fericit, mi-e milă de ele pentru că te-au avut şi n-au putut să te ţină lângă ele… şi apoi mă apuc să le îndrăgesc pentru că datorită lor iubeşti frumos, cu o pasiune rar întâlnită. Tot ce eşti astăzi este rezultatul a ceea ce ele te-au ajutat să fii. Pervers şi tandru, atent şi indiferent, iubitor şi capabil de prea multă pasiune, iertător şi înţelegător, nervos dar calm într-o simplă sărutare. Mâinile tale au fost educate atât de bine datorită lor, ele cunosc căi pe care mâinile unui bărbat trebuie să le cunoscă şi pe mine, nefiind deloc o ţintă slabă, au reuşit să mă fascineze şi să nu mai vreau să-mi dau sufletul, mintea, trupul şi inima spre descoperire altcuiva… Ele ţi-au educat sărutările, mângâierile, reacţiile, trupul intreg, inima şi sufletul… şi într-un final n-am cum să nu îndrăgesc “maculatura” pe care ţi-ai făcut conştiincios temele până să vii perfect, ideal, complet… să mă “posezi” pe mine.
Cum a fost totul atât de intens că-mi zvâcnea fiecare celulă… chiar şi după câteva zile, mi se strângea stomacul, mi se agita respiraţia şi-mi muşcam buzele sfârşind într-un zâmbet tâmpit.
Cum te-am descoperit atât de spiritual… şi mi-ai înţeles toate afirmaţiile pentru că le cunoşteai deja şi tu prea bine…
Cum m-ai dezarmat pentru câteva clipe şi totodată mi-ai dat speranţă când mi-ai spus că frumuseţea nu contează atât de mult pentru tine ci felul cum te simţi lângă cineva, dacă vrei sau nu să fii în altă parte…
Cum pari căutător de comori în fiecare persoană, pari că ai răbdare să sapi până găseşti esenţa reală dintr-un om, cum pari deţinătorul a timpului tot din lume…
Cum reacţionezi la toate dantelăriile mele, la chiţibuşurile mele femeieşti, cum mă complimentezi în cele mai proaste zile ale mele, cum ai ajuns să apreciezi chiar şi culoarea roz, cum eşti atent la ce am nevoie şi cum ai grijă cel mai frumos de mine, de trupul meu, de sufletul meu…
Cum îmi spui bancuri ca să-mi dai motive să-mi amintesc de tine la 3 pm şi să rămân zâmbind prosteşte când nu-mi mai văd capul de treabă la birou…
Cum stai mereu cu picioarele bine înfipte în pământ, dezvăluind cât de mulţumit eşti de propria persoană, maxim îţi pui piciorul drept peste stângul ca să-mi laşi impresia că te simţi bine în compania mea…
Cum nu fugi să-ţi faci duş după ce faci dragoste şi rămâi îmbrăcat cu mine şi pielea îţi miroase a pasiune, e umedă şi sărată…
Cum pare că nimic nu te atinge şi eşti atât de relaxat şi încrezător, ca şi cum tu ai avut deja discuţii întime cu Universul, promisiunea viitorului tău este atât de frumoasă că nimic nu te-ar putea zdruncina…
Cum îţi pasă de prietenii tăi şi eşti atât de iubit de ei, atât de devotat şi preocupat, cum îţi pasă de familia ta şi povesteşti atât de frumos despre ea…
Cum mă ţii de gât, nu de mână, când mergem împreună pe stradă, ca să se înţeleagă foarte clar că tu mă domini şi mă posezi, nu doar îmi eşti alături….
Cum dărâmi toate piedicile “din calea fericirii” fără ruşine, având curaj şi în văzul lumii, pentru că ţie pur şi simplu nu-ţi pasă…
Cum ţi se potriveşte ţie perfect mâna pe coapsele mele…
Cum aş putea să te ascult zile întregi fără să mă plictisesc….
Cum îmi trezeşti dorinţe pe care nu le cunoşteam până acum…
Cum privirea ta caldă pare promisiunea celui mai bun suflet pe care aş putea să-l cunosc…
Cum eşti tu mereu cu un pas înainte la cărţile pe care trebuie să le citesc (uitând că sunt zeci de cărţi pe care probabil eu le-am citit şi tu nu) …
Cum pari impenetrabil şi intangibil…
Cum nu-mi tai aripile şi îmi spui liniştit că nu este prea târziu pentru niciun vis de-al meu, oricât de nebunesc…
Cum îmi săruţi fruntea, cum mă săruţi pe păr, pe mâini, pe suflet…
Cum ştii tu să-ţi alegi nuanţele de albastru care-ţi vin atât de bine…
Cum nu mă pot decide încă ce-mi place mai mult la tine… felul cum îmi mişti sufletul sau felul cum îmi atingi trupul, felul cum îmi stimulezi mintea sau felul cum îmi stimulezi… alte părţi….
Cum dai altă formă, culoare şi curaj fanteziilor mele…
Cum mi-ai fost model dându-mi curaj şi încredere că a venit momentul să devin propriul meu şef…
Cum nu mă deranjează diferenţele dintre noi… Privesc desenul Yin şi Yang şi mi se pare că ne îmbrăţişăm pefect.
Cum îmi sunt dragi mofturile tale, pretenţiile tale, cum mă mobilizezi să vreau să fiu varianta mea cea mai bună şi nu m-aş schimba pentru tine dar simt că m-aş îmbunătăţi permanent pentru mine prin tine…. Înţelegi ce vreau să spun?
Cum Eşti oglinda mea…
Cum alţi bărbaţi mă descifrează greu pe mine în timp ce eu m-am pricopsit cu fascinanta/complicata sarcină de a te desluşi pe tine… toate astea când probabil nici tu nu ţi-ai descoperit încă propriile secrete, obsesii şi taine…
Cum mă simt mândră alături de tine pe stradă…
Cum ai curaj să te opreşti în mijlocul străzii să mă săruţi în văzul lumii…
Cum m-ai răsturnat şi m-ai mâncat cu atâta poftă, m-ai tachinat şi m-ai avut la degetul mic… aş fi rupt atunci o bucăţică din tine să te păstrez pentru totdeauna atât de pasionat de mine…
Cum ai transformat clipe în amintiri perfecte…
Cum te-am descoperit pe trepte şi slăbiciunile tale, temerile, îngrijorările, fricile, dezamăgirile, eşecurile tale nu m-au speriat ci mi te-au făcut şi mai drag, cum privindu-te pe tine conştientizam maturizarea mea pentru că mi-am dat seama că toate mă făceau să-mi doresc să ţi le iau în cârcă şi să muncesc să-ţi demonstrez că nu ai dreptate… Şi astfel mi-am dat seama cât de curajoasă mă văd, că aş avea puterea să-ţi reinventez divinul, să te ajut să construieşti din toate resursele tale adunate în ani de suferinţe şi dezamăgiri cea mai frumoasă poveste…
Cum ai mereu răspuns la toate întrebările mele…
Şi dacă în mod normal aş fi plecat ~liniştită~ mai departe, de data această, nu ştiu de ce nu pot proceda la fel…
Aşadar… Dacă ai avut atât de multă răbdare să mă citeşti până aici, pot să-mi permit să te întreb… Ce este în sufletul tău, draga L. ?
Dragul meu drag, e greşit că simt aşa? Că-ţi scriu aşa?
Că-mi miroase permanet atât de tare a drag, dor şi nerăbdare?

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.
Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc! ❤

Author: suntuncopac

Suntuncopac si-mi place sa vorbesc despre asta! www.suntuncopac.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s