Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu

D-ra L.: “Uneori, suferinta este cea mai buna cale pentru a ne deschide mai bine ochii”

Leave a comment

 

foto: Pinterest

Draga Copac,

Am fost invitata la un eveniment acum un an, unde am cunoscut-o pentru prima data pe “D-ra. L”.  Poate era cea mai frumoasa femeie prezenta acolo. Am crezut ca e model. Pasea suava ca un fulg, avea tenul luminos, parul ca abanosul, zambetul perfect si buzele carnoase. Acesta este tabloul pe care l-am pictat in minte atunci cand am vazut-o prima oara. Chiar stiu ca imi ziceam: “Doamne, femeia asta ar putea avea orice barbat si ar merita sa fie fericita pana la sfarsitul vietii, pentru ca simpla ei prezenta acolo, lumina incaperea.

Ei bine, “D-ra. L” nu era doar un chip frumos. Desi nu o stiam personal, modestia si felul in care isi privea familia prezenta la eveniment, cu iubire, m-au facut sa imi doresc sa o cunosc.

Cand la sfarsitul evenimentului i-am strans mana si i-am simtit caldura si vocea inocenta ca de copil, am stiut ca are o poveste pentru mine, si pentru voi, si ca vreau sa mai aud de ea.

Sunt asa de fericita cand copacii simt sa-si deschida inima aici in livada, desi stiu, ca uneori poate fi extrem de greu. Ii multumesc nespus ca avut incredere in mine. ❤

Cand m-am vazut cu  ” D-ra. L”  si mi-a aratat cu zambet, pozele cu ea nemachiata, cu buzele sangerande si rani pe fata, am crezut ca ma uit la un film. Nu puteam intelege de ce femeia asta inger, a trebuit sa cunoasca o forma extrem de severa a Lupusului, o boala  care este in stare sa te desfigureze.

Habar nu aveam de boala asta pana sa imi zica ea…. Habar nu aveam ca te poate tranti pe colacul de WC sa-ti versi sufletul acolo si tot ce ai depozitat in corpul tau. Habar nu aveam ca poti muri de asa ceva.

Lucrurile se bateau cap in cap in mintea mea: cum o fata asa frumoasa sa sufere de o boala care urateste?de ce?

Totusi, seninatatea din ochii ei, acceptarea situatiei, speranta si bunatatea ei, m-au facut sa inteleg ca o niciodata o situatie nu este prea ….rea, depinde doar de noi prin ce filtru o trecem si ce invatam din ea:

“Zile de-a randul putem trai fericirea pe care fiecare moment il aduce in viata unui copil ce abia invata sa-si scrie propria poveste. Zile care devin saptamani, saptamani care formeaza luni, luni transformate in ani in care te bucuri de viata si de felul in care curge linistita spre tine.

Ma obisnuisem cu acea stare de bine, dar curand aveam sa descopar ca singura constanta din acest Univers este schimbarea si ca lucrurile nu stau intotdeauna dupa cum ne dorim.

De la varsta de 13 ani am fost diagnosticata cu Lupus, o boala in care sistemul imunitar lupta impotriva lui. Leziunile de pe piele, sangerarile la nivelul cavitatii bucale sau hemoragii nazale imi furau putin cate putin din zambetul pe care obisnuiam sa-l afisez. Copila fiind, am incercat sa nu pun foarte mult la suflet “bascaliile” celorlalti colegi de la scoala, intrebarile naive de genul “dar de ce mai iesi din casa” sau privirile nedumerite ale persoanelor de pe strada care nu intelegeau ce se intampla cu pielea mea.

O alta lupta era si cu vizitele constante la doctor si discutiile tensionate de pe holurile sau din salonul spitalului, sau cu pacientii suferinzi care nu mai aveau putere sa vada “partea frumoasa a lectiei”. Uneori, toate acestea pot fi coplesitoare si iti aborb fiecare strop de energie pozitiva ramas.

O experienta care m-a marcat puternic a fost in urma cu sase ani de zile, in perioada Pastelui, cand am avut un puseu foarte urat si doctorii au crezut ca voi muri. Cumva, am reusit sa nu-mi pierd credinta si am simtit din interior ca o sa trec peste tot, ca o sa invat lectia si o sa fiu si mai puternica.

Si asa a fost!

De atunci, ma trezesc in fiecare zi si ii multumesc Universului ca ma pot bucura de viata, ca pot merge din nou si manca de una singura, ca pot simti pamantul si iarba sub talpi, ca am un job pe care il iubesc si datorita caruia pot transmite lucruri frumoase celor din jurul meu. Nu o sa va pacalesc, am uneori si momente cand imi vine in minte citatul Maicii Tereza: “I know God won’t give me anything I can’t handle. I just wish He didn’t trust me so much!” (Ştiu că Dumnezeu nu îmi va da ceva ce nu pot îndura. Mi-aş dori doar să nu se încreadă atât de mult în puterile mele.), cand simt ca obosesc si ca poate “ii obosesc” si pe cei dragi, dar imi revin repede si ma incred Universului.

De la bun-inceput, am tot cautat sa lupt contra bolii si am trecut prin fel si fel de tratamente, fie ele conventionale sau mai putin conventionale.

Mi-a luat 15 ani de zile sa inteleg ca trebuie sa fac pace cu dizarmonia mea si sa ma imprietenesc cu anticorpii care in loc sa atace agentii infectiosi externi, isi ataca tesuturile propriului organism. Cu alte cuvinte, isi ataca propria casa, precum unii copii devin agresivi si isi ataca proprii parinti.

Se spune ca starea noastra de sanatate este zestrea daruita de Sursa creatoare. Cine a spus asta, sau ca ne nastem egali, s-a inselat. E zestrea pe care noi ne-o daruim prin intreg parcursul nostru de-a lungul fiecarei vieti, prin felul in care obisnuim s-o traim.

Cred cu tarie ca iubirea invinge totul si ca invatand sa ma iubesc mai mult pe mine, sa petrec mai mult timp cu mine si sa ma ascult mai mult, toate acestea vor avea un efect mai bun decat orice alta forma de disciplinare. Si pana acum aceasta gandire a functionat.

Exista o legatura speciala pe care adesea o ignoram intre bolile fizice si frustrarile spirituale, iar specialisti precum Jacques Martel vin in intampinarea acestei idei cu tratate ce explica inradacinarea fiecarei afectiuni fizice (ca de exemplu “Marele Dictionar al Bolilor si Afectiunilor”). Atunci cand in viata noastra se instaleaza dizarmonia, apare si boala drept un semnal de avertisment, ceva din ceea ce noi facem este in neregula. Si ce bine ar fi daca am putea sa ne dam seama la timp si sa ne constientizam “greseala”, dar din pacate, de cele mai multe ori, nu acordam suficienta atentie acestor aspecte, scrasnim din dinti si ne trezim in situatii in care am lasat lucrurile sa se agraveze.

Invatam intotdeauna din experientele vietii, iar scopul este calatoria, si nu destinatia. Si vrem sau nu sa acceptam, prin suferinta si lectii trimise “de Sus” ajungem sa ne cunoastem pe noi insine cel mai bine. Boala mea este una fara de care poate n-as fi reusit niciodata sa inteleg toate aceste lucruri si nu mi-a fost deloc usor sa invat sa imi privesc boala ca pe o binecuvantare.

Din momentul in care am invatat sa ma iubesc mai mult am realizat ca suntem suflete intrupate ce au la dispozitie o minte pentru a reusi sa-si implineasca parcursul evolutiv. Am inceput sa mananc sanatos si cat mai verde posibil si sa ma apropii mai mult de natura si de mine insami.

Am invatat sa fiu mai ingaduitoare cu mine si cu cei din jurul meu, si cel mai important, sa fiu foarte atenta la gandurile ce-mi trec prin minte, sa fie cat mai pozitive posibil.

Am invatat ca nimeni nu este perfect si ca venim aici, pe Pamant, pentru a asimila invataturi si pentru a le impartasi cu cei din jurul nostru.

Se spune ca sunt sase trepte pe care noi trebuie “sa le urcam” constant si acestea sunt: iertarea, iubirea, daruirea neconditionata, smerenia, treapta rabarii si cea de-a sasea, cea a ingaduintei pentru cei din jurul nostru. Acesta este secretul starii de armonie si de instalare a homeostaziei celulare (proprietatea unui organism de a mentine, in limite foarte apropiate, constantele mediului sau intern).

Uneori suferinta este cea mai buna cale de a ne deschide mai bine ochii pentru a observa toate sentimentele negative de neacceptare si de ura fata de sine. Iar atunci cand ne umplem acel gol din inima cu iubire, va fi facut deja primul pas spre vindecare.

Uneori trebuie sa acceptam si sa nu ne mai impotrivim, iar in acel moment o noua realitate ni se infatiseaza in cale.

Succes, viata e minunata, dar pentru a aprecia si mai mult lumina, uneori trebuie sa confruntam intunericul!”

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY
Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Am mai mult timp liber, odata cu cresterea copacelului si vreau sa profit la maxim de aceasta perioada, sa cunosc cati mai multi copaci cu emotii si povesti interesante.

Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

Author: suntuncopac

Suntuncopac si-mi place sa vorbesc despre asta! www.suntuncopac.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s