Draga copac,

Asculta-ma aici:

Multe mame ma intreaba cum reusesc sa fac atat de multe pe langa treburile clasice de crescut copilul. Cand am timp sa stau in cap,sa  scriu pe blog, sa fac poze, sa citesc, sa fac yoga, sa pictez, sa -i dau mailuri la fii-mea, sa -mi fac haine, sa-i scriu in jurnal, sa-i citesc povesti, sa gatesc, sa fac cumparaturi, sa ies  la cluburi si restaurante? Uneori ma simt si prost, ca am un program asa de plin de lucruri si nu ma plang de nimic. Da, stiu, e ciudat, dar oamenii te privesc aiurea cand nu te plangi de nimic. De aceea, cateodata, mai bag de la mine baliverne gen “ah , sunt putin obosita ca nu prea am dormit azi-noapte” ca sa intru in randul lumii. 😀
In timp ce ma plimbam prin parc azi, am realizat ca totusi, am fost destul de “stalinista” cu mine: “azi, trebuie sa scriu un post”, “azi, trebuie sa citesc 30 de pagini”,” azi trebuie sa-i fac poze in costumul de iepure”,”azi trebuie sa fac yoga” ,”azi trebuie sa arat ca nu sunt obosita”. Chiar daca iubeam ceea ce faceam, uneori, chiar eram obosita si ma cam fortam sa ma tin de program.
Parca imi facusem o lista cu lucruri care trebuiau sa-mi justifice existenta si pe care,cineva ma alerga  sa o bifez. “Azi trebuie sa arat ca pot”!?
De copil, din totdeauna, am fostul genul de om care trebuie sa demonstreze ca poate. Parintilor, profesorilor, iubitilor, prietenilor. MIE.
Ii judecam pe ceilalti in baza a ceea ce faceau, la fel de aspru cum ma judeca pe mine cand nu reuseam ce imi propun.
Cred ca aceasta credinta o am din copilarie. De ce mama mea nu mi-a zis ca sunt minunata fara sa fie nevoie sa demonstrez asta, ei, celorlalti, si mie?
Sa recunosc credinta asta de a fi aprobata si apreciata, mie si tie, nu este deloc usor.
Ma vezi fara scoarta, in toata umanitatea mea, cu defecte si parti umbrite. Il vezi pe adversarul meu.
O voce a copilului din mine imi sopteste: “Andreea, scoala s-a terminat. Nu mai trebuie sa te stresezi ca nu ai luat nota maxima si ii vei dezamagi pe ceilalti. Nu ai cu cine sa te intreci. Nimeni nu iti va mai rupe foile din caiet. Nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic. Nu trebuie sa te gandesti ca trebuie sa faci ceva iesit din comun sau sa iti intreci limitele, ca sa iti arati ca valorezi mult, sau ca esti buna cu adevarat la ceva. Esti minunata asa cum esti.”
Acesta a fost gandul meu de azi, asa ca te intreb si pe tine: “te apreciezi doar atunci cand esti apreciat de ceilalti”?
Cu totii am primit o viata, si acesta este cadoul pe care trebuie sa-l valorificam.
Cand dam nastere, ajungem sa apreciem miracolul vietii, dar pe masura ce timpul trece uitam cat de pretioasa este viata in sine si ne cramponam de cautarea pretuirii de sine in ceilalti.
Fiecare generatie aduce un aport de spiritualitate si intelegere. Si atunci va intreb din nou: nu este cazul sa ne facem copii sa inteleaga ca nu trebuie sa demonstreze nimic? Si ca AZI este mereu aici……dar maine, niciodata?