Draga copac,

De 6 saptamani sunt mama. Si sunt o mama buna!
Da, sunt convinsa ca simtirea mea yogina ma face o mama mai buna. Si mai prezenta.
Nu degeaba am zis ca am renascut odata cu fetita mea.
Cu atatea schimbari din ultimul timp, sa fiu mindful imi aduce aminte ca trebuie sa iau lucrurile mai incet. Uneori, sa -ti incetinesti ritmul de viata poate fi cea mai buna decizie pe care un parinte ar putea sa o ia.
Sfatul meu catre tine, invatat in aceste 6 saptamani: fa cate un lucru pe rand, dar fa-l cu iubire, prezenta si sigur pe tine.
Cand mi-am revenit cat de cat din efectele rahi-anesteziei, mi-am indreptat privirea catre patul sotului meu si totul s-a luminat. O tinea pe fata noastra cu atata iubire si siguranta in brate, o schimba de scutec, ii vorbea cu caldura. Pe fundal se auzea playlistul pregatit de el cu balade indie rock, remixate pentru copii. Yana a stat cu noi in rezerva din prima ei zi de viata.
Cand i-am vazut pe amandoi, am inteles ca tot ce ne trebuie pentru a convietui in armonie in 3 este iubirea, rabdarea si siguranta exprimata in fata copilului nostru. Insufletirea ideii ca este pe maini bune.

Fara frica, pas cu pas, cu un lucru facut pe rand, am invatat sa devenim parinti.
Fetita noastra si-a pastrat aceeasi privire impacata ca in prima ei zi de viata. Eu nu am cunoscut oboseala cronica, depresiile post -nastere, nervii si neputinta. Eu nu am bone si nu am nevoie de ajutoare, am simtit ca nimeni nu poate sa faca mai bine ca mine aceasta treaba de mama.

Desi toate experientele erau noi pentru mine, am stiut exact ce trebuie sa fac. Mi-am dat seama ca si atunci cand plange si este prost-dispusa, daca o privesc cu bunatate in ochi, daca o rog sa ma lase sa o ajut si sa o inteleg, daca o tratez ca de la egal la egal, daca ii arat iubirea mea fara de frica, daca ii arat ca este in siguranta in bratele mele, ca este protejata, pentru ca eu mama ei sunt puternica, ea se linisteste. Pana la urma este normal- cum sa avem pretentia sa linistim un copil care urla infricosat de tot ce-l inconjoara daca noua ne dardaie chiloteii pe noi de neputinta si frica:)?
Eu nu sunt adepta neluatului in brate ca se rasfata copilul. Eu ii ofer bratele mele de fiecare data cand are nevoie de ele. Eu o alaptez cu zambetul pe buze si cu mare drag. Eu ii cant minute in sir la culcare seara “nani-nani puiul mamei” pentru ca vreau sa stie ca ii voi veghea somnul si nu are de ce sa -i fie frica de noapte.Eu ii vorbesc ca unui suflet egal, si ii spun cat de fericita sunt ca m-a ales pe mine, ca o iubesc mult, si ca mi-as dori sa devina un suflet bun, nobil, luminos, inteligent, puternic, frumos. Eu ii soptesc de viitorul ei, ca va fi cea mai fericita, cea mai iubita, cea mai implinita, ca va deveni o fiinta exceptionala. Eu ii citesc povesti si ii cant pentru ca sunt constienta de puterea cuvantului meu. Chiar daca pe moment nu intelege nimic, cuvintele mele se vor inregistra in subconstientul ei.
Fetita mea m-a invatat sa ma focusez pe un singur lucru in convietuirea cu ea si sa renunt la abilitatile multi-tasking pe care nu mi le premiaza nimeni pentru ca in jobul de mama nu exista competitie. Am realizat ca daca sunt mai constienta in tot ceea ce fac cu ea, mai linistita, mai calma, devin mult mai prezenta. Iar ea simte prezenta mea si imi raspunde cu un comportament pasnic si inteligent.
Ce incerc sa va spun este ca inainte sa va educati copilul sa fie asa si pe dincolo, incepeti prin a va educa pe voi. Priviti-va pe voi cu iubire si siguranta ca sunteti cei mai in masura sa va cresteti armonios sufletelul ce v-a fost incredintat. Inainte de hainute, carucioare si jucarii scumpe, aratati-i dragostea, caldura si protectia bratelor voastre. Aratati-i ca nu va este frica sa-l cresteti, ca nu sunteti neputinciosi, si ca in casa voastra va gasi iubirea de care are nevoie.

Si el va va raspunde inapoi asa cum va doriti.