Draga copac,

 

am dat repost ieri la un articol mai vechi cu durerea, si am primit destul de multe mesaje de la voi: multi  va confruntati cu asa -zisa durere, sau cel putin considerati asta.

Coincidenta a facut ca ieri sa-mi treaca printre degete o pagina din “Relaxeaza-te, esti deja perfect!” care dezbatea in cateva randuri perceperea de catre noi a durerii, randuri  cu care, cel putin eu,  rezonez foarte bine.

Psihiatrul Carl Jung spunea ceva f interesant: “Intregul este posibil prin existenta opozitiilor”. 

Concret, noi ca si entitati fizice simtim nu doar iubire, bucurie si armonie ci si mahnie , ura si experiente dureroase. Ca sa ajungem sa cunoastem cea mai inalta si mai pura forma de a noastra- Iubirea deplina, alegem sa experimentam mai mult sau mai putin …. durerea. Si mai concret, alegem sa ne lovim peste degete cu ciocanul. De ce?  Pentru ca ne simtim atat de bine dupa aceea:).

Poate parea amuzant, dar este fix ceea ce facem. Avem nevoie de experiente pe care le numim “rele” pentru a ne apropia mai mult de adevar, iubire, lumina.

Absolut tot ceea ce se intampla in viata noastra se intampla cu un scop. Si oricat de dureroasa ar putea fi situatia in care ne aflam , ea  are cumva indirect si o parte buna. Sa ne conduca undeva. 

Ne amintim cum e sa nu te doara, doar atunci cand incetam sa ne mai dam peste degete cu ciocanul. Ne amintim ce este Iubirea doar dupa ce experimentam absenta ei.

Face cumva sens?