Draga copac,

Cine sunt? Ce caut aici si nu in alta parte?
Ma inteleg? Ma iubesc ? Am incredere in mine? Ma cunosc?
Inteleg lucrurile pe care le fac, reactiile mele, emotiile mele?
Am reusit sa trec peste hopurile din trecut? Mi-am vindecat ranile, fricile, mi-am lipit perfect cioburile sparte, astfel incat acum am doar niste cicatrici decente, sau poate inca mai sangerez pe alocuri?
Cateodata simt ca sunt mai puternica ca un munte, ca si cum nu as fi cunoscut vreodata durerea, dezamagirea si frica. Alteori un vis, o intamplare, o amintire aduce in prezent niste emotii din trecut, si am impresia ca cineva scormoneste in cicatrici, lasandu-mi ranile iarasi deschise.
Cand stim cu adevarat ca am trecut peste o suferinta, o frica, un esec? Cand putem privi cicatricile precum niste observatori detasati?
Sa te regasesti din cand in cand in usa durerii nu te omoara, inca suntem noi, intregi, in doua picioare. Inca ne bate inima, suntem vii.
Sa scapi de durere inseamna sa nu fugi de ea, sa o renegi ca si cum nu ar fi existat. Insemna sa treci prin ea, sa o accepti, sa o intelegi, sa-ti infrunti demonii. Sa o “revizionezi” daca iti cere asta. Poate are un mesaj pentru tine.