Draga copac,
Nu stiu cum esti tu, dar eu cand dau gres la ceva simt ca o sa cada cerul pe mine, simt ca-mi ingheata picioarele si ca-mi plesnesc tamplele. Simt ca-mi vine sa plang. Nu pot sa cred ca nu am fost in stare sa fac un lucru anume.
Simt ca ma doare.
Totusi, iata cum am invatat sa imbratisez cu forta acest sentiment, si sa incerc sa-l accept :
- Ma gandesc la profesorul de Yoga- Carlos , care repeta de vreo 100 de ori pe ora : Respira, let it go ! Asa ca respir, incerc sa ma detasez de situatie si realizez in final ca nu e sfarsitul lumii, si ca problema e minora ;
- Ma gandesc ca poate nu e un esec, poate e un feedback. Adica un proces de invatare. Ca nu este un esec al meu ca om, ci un esec al metodei aplicate, ceea ce inseamna ca trebuie sa schimb metoda.
- Fac primul pas. Problema in sine poate fi devastatoare si probabil ca nu poate fi rezolvata peste noapte, dar totusi putem sa facem un pas mic timid pe varfuri. Care conteaza enorm.
Acel mic pas timid pe varfuri iti arata ca situatia nu e atat de neagra si imposibila, si in final toate au o rezolvare .
Eu azi sunt recunoscatoare pentru momentele cand dau gres, pentru ca imi ofera alte perspective, ma fac sa vad si alte cai. Ma fac sa merg pe varfuri si sa nu raman incimentata in procesul de esec.
Tu pentru ce esti recunoscator azi ?
muzica:Moloko – Time is now
inspirata de: momentele cand sunt pusa la colt pe coji de nuci:)
Suntuncopac 
March 12, 2014 at 15:44
Draga copac,
Toti dam gres, si din ce in ce mai des…Ne lasam cuprinsi de “cursa” asta nebuneasca dupa bani si uitam esentialul. Uitam se ne bucuram de lucrurile simple, de persoanele dragi. Si marea majoritate dam gres adoptand indiferenta. Indiferenta fata de aproapele nostru, de vecini, de oamenii de pe strada, de cei care au cu adevarat nevoie. Am ajuns din cauza excrocilor sa ne fie teama sa mai donam bani pentru cauze umanitare – de teama sa nu se foloseasca banii in alte scopuri sau cazul sa fie fals, din comoditate renuntam sa mai donam lucrurile de care nu mai avem nevoie si le aruncam pur si simplu la gunoi, te teama repercursiunilor ascundem capul sub birou cand o colega este jignita de superior, si lista poate continua. De unul singur nu poti schimba lumea si mentalitatea, trebuie sa fim mai multi – o comunitate, dar din pacate lucrul asta este aporape imposibil. Cum putem face sa schimbam lucrurile si mentalitatea oamnenilor?
Recunoscatoare sunt pentru tot ce am azi: pentru sotul minunat, parintii iubitori, bunicii de care ma bucur zi de zi ca ii am alaturi, sunt recunoscatoare pentru casa minuntata pe care o am, job-ul perfect, prieteni minunati. Dar vrea mai mult. Mai mult de la cei din jur, mai mult si de la mine!