Suntuncopac

Draga copac,

de cand  fac yoga,  retreaturi de feminitate si am deschis studioul rad in hohote dar si plang de rup pamantu’ cand e cazul. Da, “yoga este unul din lucrurile alea ciudate care te fac sa plangi”  🙂 cum spun unele fete de la studio . Mi- aduc aminte primele clase de yoga cu Carlos acum vreo 5 ani, cred ca eram singura dubioasa de la Worldclass care bocea in downward dog in hohote. Imi aduc aminte de clasa de yoga feminina a Aliciei profa mea din Bali, care mi-a vizitat studioul in tara unde nu ma puteam din plans din recunostinta pentru schimbarea din viata mea, pentru tot ce ma invatase. De atunci “am dat drumul la robinet” cum s-ar zice. Plang cot la cot cu fetele in meditatie, bocesc la exercitiile mai profunde de “sharing circles”, plang in Bali si in “Baicoi” 🙂 ,pe strada, in magazine,  in baie, pe tocuri si-n talpile goale,la filme tampite, oriunde, oricat, oricum. Si e atat de bineeeee, ma simt de-a dreptul binecuvantata. Si de puternica.  Ma simt responsabila si intima in mine insami. Nu m-am simtit niciodata mai demna si mai inteleapta.

Asta le invat si pe fete. Sa se deschida. Sa priveasca in interior. Sa se confrunte. Sa se ierte ca s-au uitat pe ele pana acum.  Cred ca reusesc sa creez un spatiu safe si intim in care sa fim noi, nu ceea ce societatea asteapta de la noi.

Este normal sa plangi la yoga? Da, 100% :))

Insa la fel de oki este sa razi hilar, sa fii furios sau extaziat, horny sau whatever poker face sa nu ai nicio reactie si doar sa fii. Adica  sa fii sincer, tu exact asa cum esti in toata nuditatea ta emotionala.

Chiar m-a amuzat ieri o prietena care mai in gluma mai in serios imi spuse “Mai fetita, nu mai vin la tine, ca tu ma faci sa plang!” ,iar eu am felicitat-o ca a plans si am chicotit  ca o soricioaica foarte happy ca a reusit sa se deschida un pic. Yoga este ” acum si aici”! Acum si aici, nu sunt intotdeauna roz cu funda, “aici si acum” -sunt cum sunt- si asta invatam in yoga- sa imbratisam fiecare moment trist sau in extaz, sa profitam de fiecare secunda de pauza, de “aha” si sa mai aflam cate ceva despre noi, sa privim fiecare lacrima precum o oportunitate de cunoastere interioara.