Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Meditatia prin spalat :)

draga copac,

Am si eu lipsurile mele si mi le asum.

Clar sotu’ nu m-a luat de nevastuica ca- s o gospodina grozava❤️, chiar nu este punctul meu forte…….insa dintre toate “serviciile” mie imi place sa spal. Cand sunt nervoasa pun 3-4 masini la spalat sau stau in baie si ma spal pe cap cu orele. Apa este terapie, este purificatoare. Curata incaperile, hainele, trupul dar si mintea si goliciunea sufletului.
Deseori sunt intrebata “care e meditatia ta preferata”?  Oricat as cauta sa par uberspirituala si sa vin cu un raspuns intelept demn de un “ghid”, de fiecare data zic acelasi lucru: sa observ masina de spalat cum spala rufele, sa spal vase cu atentie  sau sa ma spal pe cap. Sa ma spal pe cap bineeee! Pana si

 Wall Street Journal    a scris despre meditatia spalatului 🙂 . Se pare ca s-a facut un experiment cu niste studenti de la  Florida State University, ghidandu-i sa fie complet prezenti atunci cand spalau vasele, sa se concentreze asupra formelor vaselor, textura detergentului si a buretelui, pe detalii …. de fapt vorbim de o meditatie prin concentrare. Pe cand o partea dintre acestia practicau meditatia prin concentrare, ceilalti au avut ca obiectiv doar sa termine odata treaba. Cu siguranta cu totii au spalat vasele, insa s-a demonstrat ca cei care au fost foarte prezenti atunci cand au facut-o au inregistrat o scadere a nivelului de stres cu 27% si o crestere a inspiratiei cu 25 %. E ceva…

In yoga numim aceasta forma de  meditatie prin concentrare-DHARANA. Ne putem “concentra” si relaxa privind o lumanare sau un bat parfumat cum arde, ne putem concentra ascultand sau cantand o mantra, rostind o afirmatie pozitiva, uitandu-ne la cerul instelat, etc …. insa cred ca putem practica DHARANA in fiecare secunda a zilei noastre, fiind foarte atenti si prezenti in tot ceea ce facem. Parintii mei practica DHARANA prin gradinarit si habar nu au ca mediteaza dar se simt bine, o prietena prin pictat constient, altcineva prin cantat in baie.

Cum va spuneam, meditatia mea preferata este atunci cand ma spal pe cap :). Daca ma spal mai des decat e cazul pe cap, este clar un semn ca sunt nervoasa si anxioasa :).  Hai sa-ti spun cum fac. Imi pun apa in cada, sare de mare si ulei esential ( prefer lavanda si ceva citric). Imi pun mantre pe fundal si imi aprind o lumanare pe care sa o am in vizor. Incep sa ma spal pe cap foarte delicat si in detaliu ca si cum as fi la coafor, insa cu multa grija si iubire. Ma concentrez asupra masajului scalpului, atingerea degetelor, mirosul samponului, sunetele facute de picaturile de apa, si uneori cand vreau sa o fac ca la carte fie inchid ochii fie ma uit in timp ce clabucesc scalpul la lumanarea care arde. Daca vreau sa ma eliberez de ceva anume imi imaginez in timp ce ma spal ca ma curat de tot stresul respectiv, de emotiile negative, de durere si de suferinta. Vizualizez cum cu fiecare miscare, corpul meu  si mintea sunt mai curate. Stau asa si o ora doua. Apoi, uneori cand am chef, cand ma clatesc mai am o tehnica, intru cu capul in apa, si  imi tin un pic respiratia ascultand sunetele din afara sau  bataile inimii.  Ce fac nu e mare scofala, insa acest act de prezenta imi aduce multa claritate mentala si relaxare.

Acesta este propriul meu ritual, insa oricand iti poti inventa si tu propria tehnica de relaxare si eliberare prin meditatia concentrarii. Pentru ca pana la urma yoga ne invita la creativitate :).

Namaste!

 


Leave a comment

Barfa, otrava pentru sufletul nostru!

 

Draga copac,

Sunt multe feluri prin care ne putem otravi, prin mancarea nesanatoasa, prin stresul si oboseala la care ne supunem, prin gandurile noastre, prin actiunile noastre. La fel este si barfa, o otrava pentru societate si pentru sufletul nostru.

Eu am fost mult timp o barfitoare. Vorbeam lucruri despre altii care nu erau necesare deloc blande si deseori neadevarate, atat despre persoane pe care nu le cunosteam foarte bine, insa din pacate deseori si despre persoane dragi, iubiti, prieteni, rude. Stiu… urat! Deseori am fost si eu subiectul barfelor si poate inca mai sunt. Urat din nou  :)!

Insaaaaaa oricand ne putem schimba, oricand putem alege un nou fel de a ne trai viata. Oricand putem deveni responsabili pentru gandurile, vorbele si actiunile noastre!

Eram mai fericita facand asta? Eram mai puternica? Nicidecum! Eram doar pierduta de sufletul meu, cu multe rani, pe care in loc sa le ling si sa le mangai le proiectam ca un caine batut asupra celorlalti. Cu totii avem aceste rani, unii poate nu suntem constienti de ele, dar ele exista.

Dar ce e barfa? “Barfa este atunci cand nu oferi iubire si poate cauza mult rau persoanelor invocate. Barfa inseamna sa dai negativitate si asta este exact ceea ce primesti inapoi. Barfa este periculoasa pentru persoana barfita dar mai ales ii atinge pe cei care barfesc pentru ca se intoarce multiplicat la ei” Rhonda Byrne.

Si totusi de ce barfim?  Poate ca sa ne simtim superiori, poate din mandrie si razbunare,  poate pentru ca ne plictisim, poate pentru a deveni mai populari si a fi integrati in alte grupuri de barfa, poate pentru a fi bagati in seama, poate din furie sau nefericire interioara. Mai de graba ultima varianta, pentru ca toate proiectiile astea din exterior sunt niste iluzii, cand de fapt barfa atunci cand o proiectam arata cat de suferinzi suntem in interior, ce rani purtam dupa noi in carca, de la familie, din generatiile trecute, arata fix relatia cu noi insine. Un om care barfeste pe ceilalti este un om care se barfeste pe el insusi, este un om nesigur, care nu se iubeste, nu se respecta si nu se cunoaste. Eu am trecut pe aici si este tare dureros sa traiesti in singuratatea sufletului, insa in momentul in care am gasit blandetea fata de mine am gasit-o si in interior. De fiecare data cand barfim, oglindim o parte din interiorul nostru si alegem sa otravim mai mult sufletelul nostru, in loc sa-l bandajam si sa-l ingrijim.

Deci ce-i de facut? Pai e simplu! Este de observat si de ales pentru noi! De fiecare data cand ne surprindem barfind pe cineva sa ne intrebam ce parti din noi oglindeste, ce barfim de fapt la noi si cum putem sa ne imblanzim mai mult relatia cu noi insine. Sa ne intrebam care sunt nevoile noastre de am gandit acele lucruri urate, ce emotii ne incearca si cum putem sa imbunatatim dialogul spiritual cu noi insine. Ce putem face pentru cei pe care i-am “otravit” cu gandurile si cuvintele noastre ( in inima noastra)? Pai sa le trimitem lumina si iertare fata de noi si fata de persoana in cauza, sa gasim motive de recunostinta pentru prezenta lor in viata noastra, sa le multumim pentru ca ne ajuta sa ne descoperim, sa le trimitem acceptare si iubire, sa ne vizualizam pe amandoi ca parte din aceeasi constiinta si prin rejectarea celuluilalt intelegem ca de fapt ne rejectam parti din  noi, sa practicam Ho’oponopono  si multe alte lucruri, important este sa avem vointa sa schimbam lucruri in noi si in ceilalti.

Eu am invatat sa ma imblanzesc in minte si in cuvant prin yoga si meditatie. Gasind acea iubire fata de noi pe saltea este natural sa proiectam aceeasi iubire si in exterior. Nu spun ca sunt o sfanta nicidecum, inca mai cad in capcana atractiva a barfei, dar daca o fac macar ma observ constient si invat din greseli.

Namaste, ne vedem in talpile goale!


1 Comment

“Cu frica de D-zeu!!!” pe buneee????? “Poate cu iubire de D-zeu”, Aleluia!

Draga copac,

sa-ti spun un secret D-zeu te iubeste oricum, e super de treaba si iubitor neconditionat! Orice voce ai auzi diferita de aceasta sa stii ca nu e adevarata :).

De cand am descoperit acest secret nu imi mai este frica de nimic, parca am cucerit Soarele, nu mai am nevoie sa stiu nimic. Stiu pana in strafundurile sufletului meu ca ma iubeste si cand imi pun un motz in frunte dar si cand ma ascund te toti de si toate, cand fac lucrurile bine si imi urmez misiunea dar si cand mai gresesc si cand imi iau bobarnace in nas. Stiu ca este aici cu mine si ma insoteste in calatorie. Si nu ma mai simt singura, l-am gasit in sufletul meu si este bland si bun, nu ma pedepseste cand o mai dau in bara, nu vrea sa ma simt vinovata si nu vrea sa-mi fie frica de el. Si nu vrea sa ma simt separata de el.

Mult timp l-am cautat in exterior. In biserici, in rugaciuni, in preoti si acatiste, pentru ca am trait intr-o familie religioasa si destul de bisericoasa. Si cred ca era si este si acolo dar nimeni nu mi-a zis vreodata ca el petrece cel mai mult timp in inima mea, ca si in a ta. Eu de mica ma intelegeam bine cu el, vorbeam cu el vrute si nevrute ca si cum as vorbi cu un prieten, il intrebam de subiecte la teste si el imi zicea in avans :), era tare bun. Pana la un moment dat, cand la scoala, profa de religie ne-a pus sa-i scriem o rugaciune lui D-zeu din cele invatatate insa eu i-am scris o scrisoare simpla si deloc pompoasa asa cum iti scriu tie aici, si atunci profa mi-a taiat aripile, a zis ca Dzeu asculta doar rugaciunile astea standard si sa nu-i mai scriu ce vreau eu sau sa vorbesc cu el ca si cum l-as trage de sireturi. De atunci de multe ori, am gasit momente in care parca parti din religia clasica voia sa ma indeparteze de el asa cum il stiam eu jucaus in sufletul meu, imi spuneau ca o sa ma pedepseasca daca fac lucruri rele, voiau sa ma faca sa ma simt vinovata si sa imi fie frica de el. Si o perioada mi-a fost, pentru ca am crezut. Cat mi-a fost frica de el, mi-a fost frica de viata si de moarte. Mi-a fost frica de tot. E  dureros sa-ti fie frica de ceva ce stii ca e doar bunatate si iubire, dar in sinea mea stiam ca aceasta frica indusa nu este adevarat. “Cu frica de D-zeu!!!”- pe buneee????? Poate cu iubire de D-zeu, Aleluia!

Si asta am aflat, odata cu schimbarea mea, cu visul meu de a-mi schimbat viata, am aflat ca D-zeu este vesnic bland si iubitor si ne iubeste neconditionat indiferent de religie avem, ce haine purtam si ce facem. Am mai aflat ca nu e musai sa-l caut in temple si biserici si ca este aici la indemana in inima, traieste in fiecare dintre noi. Unii oameni m-au intrebat daca m-am lasat de Dzeu de cand fac yoga… :)) . Imi vine sa rad, pentru ca nu a fost niciodata mai viu ca acum si niciodata nu m-am simtit mai apropiata de el.  Mi-a placut ce am citit intr-o carte, ca absolut toate actiunile bune si mai putin bune din viata noastra, toti oamenii, atat cei care ne aduc bucurii dar si cei care ne aduc lacrimi, toate experientele au fost stabilite de comun acord cu bunul D-zeu ca parte din lectiile vietii,  ale iubirii si  ale cunoasterii.

“Namaste” cuvantul pe care -l folosim noi la yoga, inseamna lumina din mine vede si recunoaste lumina din tine, pentru mine a fost “wow” sa inteleg ca doar descoperindu-l pe D-zeu in interior, in bunatatea si lumina interioara il pot gasi in fiecare alta fiinta, situatie, intamplare.

AHIMSA- un concept din yoga care inseamna bunatate, imi aduce aminte ca blandetea fata de noi si fata de ceilalti aceasta este adevarata religie.

Religia din inima unde este iubire si blandete. Pentru ca religia este ca iubirea are un inceput dar niciun sfarsit!

“Religia nu este crez. Nu poate fi o traditie. Nu poate fi o dogma acceptata. Religia este total individuala, pana cand tu nu o cunosti, nu exista nicio cunoastere. Omul trebuie sa cunoasca realitatea religiei singur. Osho”

 

Namaste!

 


Leave a comment

“Baiatul cu inima de piatra si fata care-si crestea aripile” de Cristina Tigroiaca

Draga copac,

 

imi aduc aminte de Cristina la prima noastra intalnire, la initierea in yoga. Atunci le-am impartit niste carti oracol si ei i-a picat Imbratisarea animalului putere- Tigrul. Parca o aud “Dar mie nu mi se potriveste…:)”, urmand ca la finalul cursului sa realizeze ca era Tigroaica aceea interioara care urla dupa recunoastere si imputernicire, era trezirea ei la viata.

De atunci a trecut ceva, Tigroaica a inceput aceasta frumoasa calatorie a cunoasterii Sinelui, astfel incat la un moment dat a fost atat de incantata de ce a gasit incat chiar si-a tatuat tigroaica pe brat :). Apoi a urmat o pauza de 2-3 luni, nu am mai vazut- o pe Tigroaica pana acum cateva zile la 108 salutari cand dupa curs ne-a povestit “ca s-a indragostit un pic” si ca treaba asta a scuturat-o, a dat-o cu putere de pamant dar a ajutat-o sa prinda si aripi si sa se cunoasca mult mai bine.

Am ramas foarte impresionata cand dupa clasa, eram la Alt Shift cu mai multi colegi de la Yoga si a insistat sa ne citeasca o poveste speciala terapeutica despre trairile ei. Nu mai spun nimic, te las si pe tine sa intri in terapia scrisului alaturi de Tigroaica si de noi:

A fost o data ca niciodata, o fata Cristina, indragostita pana peste cap de un baiat Petru Iulian. Baiatul, avea o inima de piatra si fata credea ca, asemenea vulcanilor care erup, asa se va topi si piatra lui din inima. Fata, nu si dorea nimic mai mult decat ceea ce ar fi putut sa -i ofere baiatul cu inima de piatra. Aveau amandoi aceleasi vise. Sa calatoreasca prin lumea larga, altfel decat isi doresc oamenii obisnuiti. Sa observe lucrurile, care sunt ascunse ochiului, cele care conteaza doar pentru cei pregatiti sa le vada. Fata il vedea cel mai frumos baiat din lume si cel mai placut om cu care ea si ar fi dorit sa fie. El avea o voce pe care fata ar fi ascultat o la nesfarsit. Avea multe calitati care- i placeau fetei. Fata si baiatul cu inima de piatra au petrecut clipe impreuna. Dar nu au petrecut timp impreuna, pentru ca, amandoi si au dat seama ca timpul nu exista. Nu au vorbit despre asta dar atunci cand se uitau unul in ochii celuilalt, stiau ! Fetei ii placea sa se uite in ochii lui pentru ca vedea acolo vesnicia. O data, l -a facut sa rada cu ochii, poate chiar de mai multe ori, si ea, atunci a fost foarte fericita. Atunci,cand se gandea la asta ( o facuse de mii de ori ) se pierdea in privirea lui si intra intr un labirint foarte intortochiat. Labirintul acela era adevarat si ducea chiar in locul unde ar fi trebuit sa fie inima lui. Si fata, petrecea foarte mult timp plimbandu se prin acest labirint, fiind foarte fericita si visand si dansand. Am uitat sa va spun ca fata, era o fata vesela si plina de viata si frumoasa. Fata, pana atunci, avuse se o viata plina de complicatii si de compromisuri si ea nu se cunostea pe ea, pentru ca avea un obicei de a se darui persoanelor de langa ea. Fata era inca naiva si pura si de aceea era atat de fericita prin labirintul baiatului cu inima de piatra. Pentru ca, baiatul o lasa sa salasluiasca acolo. Era de fapt, sufletul lui. Dar el nu- si cunostea sufletul pentru ca el nu voia sa se plimbe cu ea prin labirint. Si atunci, fata si a dat seama ca baiatul avea un mare secret. Atunci, fetei i- a venit o idee. Mergea zilnic acolo si se uita dupa ceva anume. Si a cautat ea ce a cautat, zile si nopti si a trecut prin toate starile, pentru ca era deznadajduita. A ras, a plans, a jelit, a topait, a cantat si iar a plans. A plans cel mai mult, din cate s a plans pe aceasta lume. Si plangand ea asa, langa inima piatra a lui, pentru ca acolo ajunse se dupa mult vreme, a observat ca in mijlocul pietrei era, asa, ca o crapatura. Si parca se intrezarea ceva acolo. Crestea ceva. Dar in acelasi timp, fata, simtea ca si ei ii creste ceva pe spate. Nu se putea uita pe spatele ei pentru ca nu avea oglinda acolo. El nu suporta oglinzile si nu avea asa ceva. Atunci fata, a inceput sa aiba rabdare. Pana atunci, nu prea stia ce e aceea rabdarea. Si uite asa, fata a trebuit sa se gandeasca mult la ea si la ce isi doreste si la ce ar face o fericita. Pentru ca nu avea ce sa faca altceva si pentru ca baiatul a fost incantat sa o aiba pe ea acolo chiar daca inima lui era de piatra. Si el inca nu stia ca ii creste ceva in inima. Si nici ea nu stia ce i va creste pe spate. Amandoi aveau niste simtaminte dar nici unul nu stia sa si le explice. Era, un fel de dezamagire. Amandoi simteau asa, dar nu au facut nimic pentru asta, amandoi erau foarte obisnuiti cu dezamagirile. Dupa ceva vreme, s a intrezarit ce era acolo in inima lui. Crestea o floare. Exista niste flori pe lumea asta, care cresc in stanca si se numesc floare de colt. Poate mai sunt si alte flori care cresc in stanci dar baiatului aceasta floare ii crestea. Si fetei ii cresteau pe spate niste aripi. Cand aripile se facusera mai mari ea le a putut vedea, doar intorcand privirea. Si atunci fata, a fost atat de uimita ca nu a stiut ce altceva sa faca, decat, sa il cheme si pe el acolo. Era vorba doar de ei doi. Nimeni, de pe lume nu stia despre ei. Intr un fel, erau singuri pe lume. Nimanui nu le pasa de soarta lor. Si atunci, s au intalnit in acel loc atat de sacru, unde lui ii crestea o floare in inima de piatra, poate de acea ei ii placea numele lui, de Petru, pentru ca seamana putin cu piatra, si au stat nemiscati si s au privit in ochi. Si fata avea un infinit in ochi, asa ca si el s ar fi putut plimba prin infinitul acela frumos al ei. Dar asta, numai el stie, pentru ca el, nu prea vorbea si nu impartasea nimic din ce facea si simtea. Spunea el, ca nu simte nimic si atunci ea nu avea ce sa faca decat sa l creada ca asa este. Si, uitandu se unul in ochii celuilalt si pierzandu se in infinitul celuilalt au realizat dintr o data ca de fapt fiecare se uita la el insusi. Amandoi au realizat, ca, de aceea nu i placeau lui oglinzile. Se pare ca el stia mai bine decat ea, nedorindu si oglinzi. Pentru ca, numai asa s au putut vedea cu adevarat. Si se uitau uimiti unul la celalalt si tot descopereau minunatii. Si ei nici nu stiau ca au atata frumusete si atata putere in ei. Nici nu vorbeau pentru ca nu trebuia. Nu era nevoie de cuvinte aici, era dincolo de orice lucru…. Si in acelasi timp, crestea si floarea in inima lui de piatra si cresteau si aripile ei. Cand si au dat seama ca au crescut, pe amandoi, i a cuprins o tristete. Dar o tristete fericita. Numai ei puteau intelege aceasta tristete fericita. Chiar daca ar fi incercat sa explice cuiva, nu ar fi inteles nimeni si nimanui nu i ar fi pasat ce simt ei. Si, ei stiau, ca nu, nu ar fi avut cui sa spuna. Nici unul nu avea pe nimeni altcineva. Si amandoi au lasat linistea dintre ei sa vorbeasca, chiar daca ea ar fi vorbit vrute si nevrute cu el, dar pentru ca ea voia sa l respecte, a lasat si ea linistea sa vorbeasca. Si a fost bine. Da. A fost bine. El s a ales cu o floare atat de rara in inima lui. Nu v am spus, ca foarea asta poate fi nemuritoare si e la fel de frumoasa si peste mii de ani. Si ea, s a ales cu niste aripi superbe si mari si incantatoare si cu care va putea sa zboare peste mari si tari si peste toate minunatiile pamantului si poate zbura chiar si in sufletele unor oameni pe care ea va stii ca vor fi minunati. Poate va fi doar unul, dar asta va afla ea, si va fi suficient. Ea stie de multa timp ca un singur om are tot universul cuprins in el. Si atunci ea, a plecat din sufletul lui si din labirintul acela in care a stat ceva vreme. Si el nu a zis nimic. Nu stim, ce gandeste el, pentru ca v am spus ca lui nu i place sa vorbeasca. Doar, a lasat o pe fata acolo, la el in suflet si putem sa tragem concluzii ca si lui ia placut de ea. Si nu voi termina povestea ca si celelalte povesti. Ca au trait fericiti pana la adanci batraneti. Astea sunt pentru oamenii foarte obisnuiti pe care ii intalnesti peste tot. Povestea mea e chiar speciala si nu veti mai gasi un baiat cu inima de piatra si cu o floare de colt in ea si nici o fata cu aripi atat de frumoase zburand pe ici pe colo poate chiar si prin dreptul ferestrei voastre. E suficient sa ridicati din cand in cand privirea si poate aveti norocul sa o vedeti. Ca este chiar un noroc, este o fata cum nu s a mai vazut si daca o vei cunoaste o sa afli. Poate chiar baiatul cu floarea de colt in inima lui de piatra o va vedea vreodata pe fereastra cand isi va ridica privirea.”

Daca ai si tu o poveste care poate inspira padurea de copacei te rog scrie-mi la suntuncopac@gmail.com

 

Namaste!


1 Comment

Esti propriul tau sabotor?

draga copac,

Hai sa-ti spun o poveste. Stii ca mi-a luat aproape 4-5 ani sa fac schimbarea din corporatie in antreprenoriatul zen. Au fost momente grele de conflict cu mine cand ascultam si credeam vocile celorlalti, ca e o mutare gresita, o prostie, o nebunie, ca va fi un esec din start, ca voi avea regrete, ca ma voi face de rusine, ca sunt prea multi care stiu sa faca asta bine si nu e loc de mine, ca intotdeauna sunt altii mai pregatiti care ma vor face sa ma simt “mica”, bla bla bla. Si uite asa am stat pe loc pana intr-un punct….. cand am avut o revelatie. Nu ceilalti ma tineau pe loc ci propria mea crezare, propria mea voce, gandire interioara imi spunea ca nu pot, iar actiunile mele urmau gandurile. Asa ca la un moment dat m-am trezit ca pasarea phoenix si mi- am zis ca daca gandurile mele sunt atat de puternice incat sa ma tina pe loc inseamna ca sunt la fel de puterice sa ma ajute sa obtin si ce vreau. Asa ca am ales! Am ales SA POT, am ales sa am CURAJ si sa risc sa –mi confrunt sabotorul interior.

-“Tu esti propriul tau sabotor?”  – “Nicidecum! Nu! Cum sa-mi fac rau singur?! Poate mama, tata, partenerul de viata, colegul, sefu’, pisica, catelul, dar clar nu eu. Ei sunt clar de vina pentru nefericirea mea si pentru ca eu nu pot fi si avea ceea ce vreau”

Eu clar mult am avut aceasta gandire defectuasa mult timp si probabil fiecare dintre noi a trecut pe aici.  Cu totii avem acest “prietenas” nedorit interior. O voce care ne spune ca nu putem face lucrurile dorite si nu putem deveni ceea ce am dori sa fim. Este o frica interioara care ne roade atunci cand iesim din zona de confort, care ne spune ca nu putem reusi, ca ceilalti sunt mai buni ca esuam si ca nu putem duce lucrurile la capat. Adevarul este ca noi suntem acest sabotor, gandurile noastre, mintea noastra atunci cand nu o controlam si o lasam sa ne puna in lesa neputintei.

Acest sabotor poate fi incurajat de gandurile noastre privind educatia/cresterea/rezervorul de incurajare si iubire pe care le-am primit de la parinti, neincurajarea, diverse etichete pe care le-am asumat de-a lungul vietii si le-am crezut, aceasta gandire colectiva pe care ne-am asumat-o ca fiind a noastra si i-am dat crezare. MINTEA NE MINTE, retine asta! Ea poate fi un instrument extraordinar  atunci cand plantam ganduri constructive si luminoase dar atunci cand sadim astfel de ganduri sabotoare nu facem decat sa culegem actiuni si realitati pe masura.

Ce e de facut? Pai sa ne trezim, sa devenim constienti de forta noastra incredibila pe care daca nu o folosim in folosul nostru ne poate distruge. Putem prinde sabatorul de coada atunci cand incearca sa preia controlul si  sa-l recunoastem  si sa-l demascam. Daca suntem constienti, devenim responsabili si preluam carma vietii noastre. Odata ce suntem la carma, depinde doar de noi daca mergem inainte, stam pe loc sau o luam inapoi.

Iti propun sa-i dai un nume sabotorului tau, poate chiar un nume caraghios astfel incat sa te amuze si pe tine de fiecare data cand alegi sa-i dai crezare  lui ” Titirica” ” Pacanel” “Branzoi” “Scuturica” “Scaryila”  si sa realizezi ca doar tu esti de fapt adavaratul actor de luat in seama in piesa vietii tale.

Yoga este o practica minunata in imblanzirea acestui sabotor interior.

Namaste!


Leave a comment

Tot ce rejectezi la parintii tai, DEVII TU in relatia de cuplu, profesionala, parentala

 

Draga copac,

O sa incep cu un adevar crud pe care il stii deja: Tot ce nu functioneaza asa cum vrei in viata ta de adult (relatie, profesional, social) sau in relatia cu copiii se trage din ceea ce rejectezi la parintii tai. Devii ceea ce rejectezi sau vei atrage in viata ta pe altcineva care sa te invete aceasta lectie a ceea ce ai respins.

Daca vreau o relatie sanatoasa de cuplu, muncesc pentru ea, desi e al naibii de greu. Vreau ca fiica mea sa traiasca in mai putina frica, sa fie un spirit liber, jucaus si puternic si iubitor. Vreau sa nu mosteneasca durerile si neajunsurile mele, vreau sa fie mai sanatoasa emotional sa nu mai fie nevoie sa cerseasca in exterior iubire, asa cum eu am facut. Daca vreau asta, atunci trebuie sa lucrez cu mine. Iar ca sa lucrez cu mine trebuie sa incep prin relatia cu parintii mei. Asta e cursul. Fiecare generatie mai mica pleaca capul in fata celei mai mari. Daca ne punem in fata acestei ordini, si ne dam cocosi,  iese fum.

La cursurile de constelatii familiale am aflat un adevar dureros: TOT CE REJECTEZI si nu accepti, DEVII. Incepand cu ceea ce nu acceptam la parintii nostri.

Ca familia ancestrala este o lectiei a deschiderii inimii, a iubirii, bucuriei si  a pacii.A includerii a ceea ce a fost exclus. Despre puterea sangelui. Despre onorarea a ceea ce a fost si constientizarea a ceea ce este

Relatia cu parintii tai este un etalon in relatia ta de cuplu, profesionala, de parenting, sociala. Si vrei, nu vrei, i-ai ales deja, ai venit, te-ai nascut prin ei. Felul in care alegem sa simtim, gandim, traim azi isi are radacinile in ce ne-au dat si ce am preluat de la parintii nostri, si ce au preluat ei de la generatiile trecute si tot asa.

Odata ce “fugim’ de acasa, din bratele parintilor, mancand pamantul, tot ce facem este sa cautam iubire si recunoastere in bratele cuiva sau a ceva, cineva care sa ne umple rezervorul, sa ne indeplineasca nevoile. Totusi, aceasta cautare este o iluzie, ceea ce cautam de fapt este iubirea si prezenta parintilor nostri, CAUTAM PE UNUL DINTRE EI. Este  uimitor ce am aflat de curand, ca absolut in toate relatiile mele de iubire tot ce am cautat a fost afectiunea pe care tata nu prea a stiut cum sa ne-o arate fizic pe baza suferintelor lui din trecut cu parintii sai si loialitatea, perfectiunea mamei, mostenita de la tatal sau.  Aceste lucruri trebuie sa le vindec eu in inima mea acum. In momentul in care incepem sa vindecam in noi, se vindeca toate liniile ancestrale noua.

In religie (biblie), in shamanism, in yoga, psihologie,  peste tot se vorbeste despre cat de important este sa aducem pace in realtia cu parintii, indiferent de cat de intunecata este treaba.  Odata ce au ales sa ne dea viata si noi am ales sa venim prin unirea celor doi, indiferent daca aceasta a fost in iubire sau disfunctionala, onorarea lor  este extraordinar de importanta. De cand ne nastem, dorim sa ne “schimbam” parintii in binele nostru, asa cum vedem noi binele. Daca mama nu ne da “lapte”, cautam lapte in alta parte si o rejectam din titlu. Laptele poate fi orice. Indiferent de amprenta relatiei cu ei, buna sau rea, daca ii judecam, daca ii invinovatim, daca ii vorbim de rau, daca ii rejectam, nu facem decat sa ne provocam rau, foarte mult rau noua si generatiilor care vin prin noi, copiilor nostri, carne din carnea noastra care sufera datorita respingerii noastre.

In momentul in care intelegem ca este spre binele nostru sa ne onoram parintii, sa plecam capul in fata lor, indiferent de durerea pe care au provocat-o sau nu, in acel moment energia iubirii va curge prin noi si prin copiii nostri. Vindecandu-ne pe noi, vindecam generatiile trecute si toate generatiile care vor veni dupa noi. Este nevoie de multa compasiune sa intelegi aceste lucruri, dar durerea provocata de parinti, este o proiectie a durerii pe care ei au primit-o de la parinti si tot asa. Este un ciclu care nu se opreste si depinde doar de noi daca alegem sa facem lucrurile diferit.

 

Te iubesc mama, te iubesc tata! Plec capul in fata voastra! Azi am inteles ca voi sunteti mari si eu sunt mica  si de fiecare data cand incalc legea firii si vreau sa va arat “ca’s mai mare” platesc pentru asta.  Tot ce sunt astazi va datorez voua!

 

Namaste!

Ps: Daca vrei sa intelegi acest proces iti recomand cu mareee incredere constelatiile familiale. Anca Maftei, prietena noastra tine constelatii lunare iar zilele acestea, la Bucuresti si Brasov este un mare Saman Constelator care dezleaga itze incurcate ale familiei -Eric Lopez, poti merge la cursurile lui sau poti stabili in privat (Inscrieri aici la Romania Healing https://www.facebook.com/events/1945736749006640/)

 


Leave a comment

Eliberare prin masaj

draga copac,

am facut cunostinta cu masajul acum vreo 11 ani… la sotul meu :). Pe atunci era student la medicina si facea practica masajului in cabinetul tatalui sau de kiroterapie :). Faza este ca ne-am indragostit asa de tare incat de atunci formam o familie si am lasat masajul in baza terapeutilor profesionisti :). Cu mainile lui calde si pline de iubire el a fost cel care m-a facut dependenta de masaj. De atunci,  cel putin o data pe saptamana sunt pe patul de masaj la o terapie. Am 2 prieteni pe care ii frecventez des si pe care ii iubesc si un centru holistic de suflet @Centrul Shakti   care inglobeaza toate terapiile din lume menite sa ma relaxeze si sa-mi ofere si mie o parte din zen-ul pe care il daruiesc mai departe la studioul meu.

Multa lume ma intreaba eu de unde ma incarc sau unde ma eliberez? Ei iata, una din tehnicile mele este pe masa de masaj atunci cand ma abandonez in mainile vindecatoare ale terapeutilor de la Shakti. Uneori ma relaxez atat de tare incat am revelatii ca intr-o stare de meditatie profunda :).

Nevoia omului de conexiune, de atingere, este vitală, încă din primele ore de viaţă. Conform unor studii recente, copiii care nu au fost mângâiaţi suficient în primele luni de viaţă, vor avea tendinţa, ca adulţi, să fie mai anxioşi, mai depresivi sau să dezvolte diverse adicţii. Atingerea, schimbul de energie dintre oameni este deosebit de benefic pentru sănătate. Însă, din păcate, în timpurile în care trăim, prinşi în tumultul cotidian, între deadline-uri şi griji familiale, uităm că trebuie să ne hrănim şi cu…atingeri. Chiar şi relaţiile de cuplu, după un anumit timp, devin sterile din punct de vedere al atingerilor tandre.

Image may contain: one or more people, people sitting and text

“NIMIC NU ATAT DE PROFUND VINDECATOR, PRECUM ATINGEREA UMANA”, BOBBY FISHER.

Încă din cele mai vechi timpuri, masajul a constituit o formă de vindecare. Iată câteva motive pentru care masajul nu este un moft, ci o necesitate pentru bunăstarea noastră fizică, mentală şi chiar emoţională.

BENEFICII MASAJ IN PLAN FIZIC

  • masajul stimuleaza secretia de endorfine, ce ajuta la prevenirea starilor depresive si a anxietatii, intarind in acelasi timp sistemul imunitar;
  • relaxarea profunda a muschilor si tesuturilor, decontracturarea muschilor tensionati;
  • cresterea mobilitatii articulatiilor;
  • imbunatatirea circulatiei sanguine si fluxului limfatic;
  • reducerea retentiei de apa si eliberarea toxinelor din organism;
  • cresterea elasticitatii pielii;
  • preventia si/sau combaterea celulitei;
  • reducerea sau diminuarea durerilor de spate, musculare, de cap, ale articulatiilor;

BENEFICII MASAJ IN PLAN MENTAL

  • tonus psihic imbunatatit;
  • eliminarea starilor de stres ;
  • un plus de energie si buna dispozitie;
  • o putere de concentrare mai buna, pentru ca masajul ne ajuta sa ne focusam pe momentul prezent;Image may contain: one or more people and people sitting

BENEFICII MASAJ IN PLAN EMOTIONAL

  • cresterea increderii in sine;
  • sporirea sentimentului de abandon, pentru ca atunci cand te relaxezi te aboandonezi practic în mainile terapeutului.

La centrul Shakti, esti rasfatat  cu masaje inspirate din diferite culturi: de la masajul balinez, la cel suedez, la masajul Hawaian Lomi Lomi, la cel de inspiratie ayurvedica, pana la terapiile care lucreaza si planul emotional, cum ar fi terapia Raindrop, ce provine din cultura nativilor indieni americani. Aceste mici „calatorii” senzoriale te vor aduce mai aproape de cea mai buna versiune a ta.

Daca scopul tau insa este remodelarea corporala, iti recomanda masajul tonifiant cu bete de bambus sau cel anticelulitic.

Iar daca masajul pentru tine este o formula de vindecare a diferitelor afecituni ale aparatului osteo-articular si nu numai, iti recomandam masajul Yumeiho, Deep Tissue, Terapeutic Segmentar, reflexologia si drenajul limfatic.

Daca vrei sa te relaxezi pur si simplu si sa te recompensezi cu un binemeritat masaj, iti sugeram masajul cu lumanari, masajul de relaxare, masajul facial, masajul rejuvance, masajul cu roci vulcanice detoxifiant, masajul la 4 maini sau chiar chair massage, daca esti pe graba. Iti poti lua chiar partenerul de viata sau prietena cea mai buna si sa va bucurati de un masaj reconectant in cuplu.

Eu una prefer masajele asiatice, dar te las si pe tine sa experimentezi sa vezi ce ti se potriveste.

Ii  recomand cu mare iubire si  incredere pe prietenii mei de la Centrul Shakti.

 

Namaste!

Image may contain: one or more people, people sitting, text and closeup