Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Ce este rusinea si cum poti sa scapi de ea, de Ana un copac din livada

Draga copacel,

Cand am citit  Calea Renuntarii si am vazut ca Rusinea in panelul emotiilor are vibratia cea mai joasa ( 20 comparativ cu pacea 600) am inteles multe lucruri. Am inteles mai mult fetele care vin la studio, m-am inteles pe mine cat timp din viata mea mi-am pierdut nefacand diverse lucruri…. de rusine si cat de eliberator este sa traiesti liber fara povara rusinii, sa FII TU EXACT ASA CUM ESTI. Rusinea perceputa prin ideea de “a lasa capul jos” a fost curatata din viata mea odata cu practica yoga si dezvoltarea personala prin carti si diverse cursuri. Ana prietena mea si a copacilor, a simtit sa completeze si ea acest aspect al rusinii care ne tine pe loc si nu ne lasa sa exploram viata, asa ca enjoy!

“Namaste!  La cursul Copacului despre Brandingul personal, cuvantul care statea pe buzele fiecaruia dintre noi, cuvantul ce statea in calea descoperirii adevaratei esente a sinelui nostru era Rusinea. 

“Rusinea – sentiment penibil cauzat de umilirea in fata altora, sentimentul contrar demnitatii, onoarei.” 
De cate ori nu v-ati surprins spunand:

* Nu fac asta! Imi este rusine!
* Nu merg la piscina pentru ca imi e rusine de corpul meu.
* Imi e rusine sa ies pe strada fara sutien pentru ca am sanii mici. 
* Imi este rusine sa iau cuvantul la sedinta pentru ca poate spun colegii mei ca propunerea mea este idioata sau imi uit cuvintele. 
* Nu imi deschid sufletul in fata celui pe care il iubesc pentru ca se poate ca el sa nu simta la fel si o sa ma fac de ras. 
* Nu imi deschid un blog pentru ca cine ar vrea sa citeasca ideile mele? 
Pot sa o tin asa pana maine dimineata pentru ca lista de frici si mecanisimele de aparare care ne tin in zona noastra de confort sunt nesfarsite, cu toate ca, fiecare afirmatie de mai sus poate fi demontata in cateva secunde.
“Ceea ce ucide in secret inovatia este rusinea. Ea nu poate fi masurata, dar este acolo” si clar a omorat multe visuri si fantezii din fasa. 
Acest sentiment provine din copilaria noastra, din credintele ce ne-au fost transmise de parintii, profesorii chiar prietenii nostri. 
Si acum imi amintesc cum o prietena buna din tinerete, care cred ca avea cele mai bune intentii, mi-a sugerat ca la intalniri “sa nu mai fiu atat de EU, cu ideile mele ciudate, credintele mele atat de diferite, obsesiile si obiceiurile mele si mai ales, sa imi pun sutien cu burete pentru ca ~da mai bine~”.
Abia dupa 10 ani am localizat de unde provenea aceasta teama a mea de a ma deschide cu adevarat la o intalnire, cu riscul ca cel din fata mea sa nu ma mai caute niciodata si de a ~ma face de rusine~. 
Noi suntem programati psihologic, emotional, cognitiv si spiritual sa avem nevoie de o legatura cu ceilalti, de iubire si de apartenenta. Legaturile emotionale profunde dau sens vietii. 
De aici si incercarea de ne prezenta altfel la primele intalniri pentru a nu ne face de rusine si pentru a incerca sa nu pierdem oamenii care ne-ar putea abandona daca ne-ar descoperi exact asa cum suntem. 
Dar… a nu ma accepta pe mine asa cum sunt si a incerca din “rusine” sa ma prezint altfel, este o greseala care m-a taiat de doua ori. Odata ca am atras oamenii nepotriviti in viata mea care mi-au aratat, prin experientele traite impreuna, exact fricile mele pe care incercam sa le “pudrez” la primele intalniri si in al doilea rand, prin aceasta atitudine imi refuzam sansa de a-mi descoperi propria valoare, unica, diferita si personala.  
Ne este teama sa impartasim familiei, prietenilor, lumii intregi ce am creat din cauza rusinii. 
Victimele perfecte ale rusinii sunt perfectionistii care asteapta sa fie “impecabila” creatia lor. Uneori nici atunci cand creatia este “perfecta” nu o prezentam lumii, pentru ca nu stim sa facem diferenta intre ceea ce “facem”,  dorinta de a placea celorlalti, dorinta de a avea respectul si admiratia pentru ce “am facut” si ceea ce suntem. Uitam ca “Nu suntem ceea ce ni s-a intamplat. Suntem ceea ce am ales sa devenim.” (Jung). 
Cand reusim totusi sa ne depasim teama si sa ne incercam norocul, ne dam seama ca pe langa toate vocile trecutului, ce ne spun ca nu suntem buni, nu suntem suficienti, cel mai dur critic al nostru suntem chiar noi.
Aceasta asteptare a ~perfectiunii~ mi-a adus sansa de fi martora la aparitia unor oameni care au iesit in lume cu produse care in viziunea mea erau incomplete sau nefinisate si totusi s-au bucurat de succes sau oameni cu pregatire si experienta mai putina, care au ocupat pozitii mai bune decat ale mele deoarece eu alesesem “sa mai astept” din frica de esec sau din teama de a ma face de rusine. 
Totusi la afirmatia rusinata ca “As fi vrut sa am increderea si curajul acesta mai de mult, pentru ca as fi ajuns mai departe acum” am primit un raspuns foarte bun: “Toate vin cand este timpul lor… atunci poate era prea devreme pentru tine.” Trebuie sa ne acceptam si sa ne intelegem ritmul propriu. 
Se poate sa incercam, sa ni se para ca ne-am facut de ras pentru ca nu ne-am bucurat de succes si ne decidem sa nu ne mai asumam riscuri niciodata sau putem sa ne spunem “Infrangerea asta ma doare. Sunt foarte dezamagit. Dar succesul, recunoasterea si aprobarea celorlalti nu sunt valorile dupa care-mi duc viata. Pentru mine, cel mai mult conteaza curajul si tocmai am fost curajos. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa imi fie rusine.”
Rusinea este una dintre emotiile cu vibratia cea mai joasa. Daca de exemplu facem o greseala si ne simtim vinovati, incercam sa reparam raul facut, ne cerem scuze etc. in schimb cand vine vorba de rusine, cercetatorii au descoperit ca ea nu se coreleaza cu nici un comportament pozitiv – pentru ca rusinea duce la comportamente distructive. Ne izolam, vrem sa ne evaporam. 
“Solutia pentru a scapa de rusine este sa o contientizam.
* Sa o recunoastem si sa intelegem ce anume a declansat-o. Ce asteptari sau idei anume au format rusinea? 
* Sunt asteptarile care pun in miscare rusinea realiste? Exprima ele ceea ce-ti doresti cu adevarat sau, mai degraba, ceea ce crezi ca-si doresc ceilalti de la tine? 
* Deschide-te fata de o persoana apropiata. Iti asumi intreaga experienta a rusinii? Esti dispus sa impartasesti cu cineva ce simti pentru a primi empatie?”
* Vorbeste despre rusine si astfel vei vedea perspective diferite fata de situatiile ce au provocat-o, atatia oameni, atatea pareri.
Dar mai ales intreaba-te: Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca as spune acest lucru, daca as fi eu insumi? Si de cele mai multe ori raspunsul nu este atat de infricosator. 
Si nu in ultimul rand sa ne intrebam daca este cu adevarat atat de importanta parerea celorlalti si daca ne dorim sincer sa fim in preajma oamenilor care ne judeca si in prezenta carora nu putem sa fim autentici.  
A nu lupta cu rusinea ne dauneaza atat psihologic dar si fizic. Sentimentul de rusine ne imbolnaveste treptat. 
“Problemele de piele, de exemplu, se dovedesc a fi frecvente la persoanele ce sufera de rusine. Cu cat simti mai mult rusinea cu atat mai putin te accepti pe tine insuti si vei face mai multe piruete ca sa fii o persoana mai buna, iar toate acestea vor fi in detrimentul adevaratelor tale nevoi.” 
Cunosc o persoana care din rusinea ca este amanta s-a imbolnavit de cancer… s-a vindecat insa atunci cand s-a iertat. 
Toti oamenii simt rusine, intr-un anumit grad. Nu este, deci, rusinos sa ai rusine. Este omenesc. Cum contrariul rusinii este mandria, dezvolta-ti mai mult Iubirea si Stima de sine.
Sta in puterea ta sa decizi ce alegi sa crezi si sa fii.
 Sentimentul propriei valori ne inspira sa fim vulnerabili (aceasta rara virtute), sa avem curaj sa impartasim celorlalti ceea ce am creat… si nu se stie niciodata ce viata schimbam prin curajul nostru de a fi vulnerabili, de a nu ne fi rusine sa prezentam o idee, o experienta, un complex transformat in calitate, o carte, un curs, o pasiune transformata in job… 
La final as vrea sa impartasesc o poveste care mie imi da mereu curaj. O poveste de care nu mai aflam daca autorul ar fi avut “rusine” si ar fi ascultat parerile celorlalti. 

“Lolita lui  Nabokov a fost refuzata de multe ori inainte de a fi acceptata de o editura din Franta. O scrisoare de respingere a cartii suna asa: ”E copleșitor de scârboasă, chiar și pentru un freudian luminat. Iar pentru public va fi revoltătoare. Nu se va vinde și va dăuna teribil reputației noastre (…) recomand să fie îngropată sub o piatra pentru următoarea mie de ani”

Ana D.

Articol inspirat din cartile lui Lise Bourbeau si “Curajul de a fi vulnerabil” de Brené Brown.

Daca ai si tu o poveste pentru padurea de copaci da-mi de veste la suntuncopac@gmail.com!

Namaste!


1 Comment

Ne ocupam de noi doar cand suntem “down”?

 

Draga copacel,

Ce ne face sa ne intoarcem la sufletul nostru? Raspunsul nu este prea placut dar… de obicei suferinta. Suferinta este o metoda minunata sa devenim constienti de ce se petrece in interiorul nostru. O despartire provizorie, una definitiva, moartea cuiva drag, o asteptare cu un rezultat dezamagitor, boala noastra sau a celor dragi, esecurile profesionale, nerealizarile noastre apasatoare sau pur si simplu vesnica goana dupa ceea ce credem ca ne va aduce fericire, nelinistea si zbaterile pana ajungem “acolo”, toate sunt momente cheie ce determina pana la urma munca noastra cea mai importanta pe acest pamant: Dezvoltarea personala. Dar ce inseamna aceasta “Dezvoltarea personala”? Suntem bombardati peste tot cu acest termen dar nu se stie exact ce presupune. O explicatie minunata pe care o da Lise Bourbeau este: “Omul nu este constient decat in proportie de 10% de ceea ce se intampla in interiorul sau. Dezvoltarea personala inseamna sa ne dam seama ca exista 90% talente, dorinte si alte atribute benefice pe care le avem in noi si pe care nu le-am folosit din cauza ca nu ne cunoastem suficient pe noi insine. Aceasta simpla constientizare ne da mari sperante. Cu cat invatam sa ne cunoastem mai bine, cu atat devenim mai constienti de puterea noastra interioara.” De fapt asta inseamna intoarcerea la noi, aceasta dezvoltare personala de care vorbeste toata lumea. Puterea noastra nu sta in bratele nimanui, nu are termen limita, nu este la parintii sau copiii nostri, nu este nici in bratele unui partener “minune”, visat si asteptat. Sa nu ne mai limitam si amanam pana cand ceva sau cineva va veni sa ne ajute sa ne schimbe viata sau perspectivele. Puterea este doar in noi. Sa ne facem placerile, sa ne urmam pasiunile, sa alegem sa fim fericite pur si simplu cu resursele actuale, indiferent de ce furtuni ne strabat viata acum, asta inseamna dezvoltare personala. Yoga este o minunata forma de dezvoltare personala, insa ca in orice alt domeniu este nevoie de disciplina si perseverenta. Am cunoscut persoane care folosesc timpul singuratatii ca sa se vaite de ce le lipseste, nu stiu sa gaseasca utilitatea acestui timp si li se pare ca fericirea se poate accesa doar in doi. Am cunoscut si persoane care dedica acest timp pentru a se dezvolta personal, alegere absolut minunata si recomandabila, dar care atunci cand intalnesc pe cineva renunta treptat la toate aceste procese si se intorc la sine doar cand relatia s-a stricat :). Adica concret si la yoga, observ unele copacite care apeleaza la yoga doar atunci cand sunt “down”, apoi dispar cand lucrurile se reaseaza in exteriorul lor, si iar sunt down si iar revin si tot asa…  Si tocmai asta este pattern-ul asta problematic … acest proces al dezvoltarii personale nu se termina niciodata, nici cand ti-ai intalnit iubirea vietii, nici cand ai copii, nici cand ti s-a indeplinit vreun scop. Mereu, mereu trebuie sa ne facem timp pentru noi. Dezvoltarea personala prin orice fel de instrument presupune perseverenta si disciplina.  Si responsabilitate. Chit ca este vorba de o pasiune doar a nostra, o clasa de yoga sau de meditatie, un masaj sau cinci minute inainte de culcare in care sa ne intrebam sufletul ce mai face, ce vrea cu adevarat, ce vrea sa realizeze, este fericit? Daca raspunsurile la aceste intrebari nu vin lin si clar atunci inseamna ca ai mare nevoie sa te cunosti mai bine si sa te asezi fata in fata cu tine mai des. Cineva “ne-a mintit” candva ca “daca o sa avem acel lucru” si “daca o sa facem acel ceva” o sa fim fericiti. Fericirile acestea pe care le cautam cu ardoare de obicei sunt trecatoare. Ce ne ofera fericire azi, maine poate sa ne ia presul de sub picioare. Si ce facem atunci? Disperam sau ne intoarcem la noi? Descoperirea puterii personale inseamna descoperirea fericirii autentice, a fericirii ce nu poate fi clatinata. Eu va rog sa nu uitati niciodata ca bucuria de viata nu sta niciodata in bratele altcuiva. Bucuria, placerile, fericirile mari sau mici, ne sunt accesibile oricand si oricum, trebuie doar sa ne dam voie sa fim asa cum suntem acum si sa ne deschidem bratele in fata darurilor Universului, fie ele si suferinte. Vacanta aceea pe care visezi sa o petreci alaturi de cineva ofera-ti-o tie acum, acel curs de care vrei sa te apuci, acea pasiune amanata, acea schimbare de imagine pentru care nu ai curaj, acele visuri lasate in asteptare din cauza gurii lumii, toate aceste lucruri sa ti le oferi si o sa vezi ca si celelalte visuri si preocupari se vor aranja de la sine.

Acea putere care sta ascunsa in tine, da-i voie sa iasa. Te rog.

Te astept pe salteluta sa ne ocupam de noi. Doar de sufletul nostru. Sa-l ingrijim si sa-l iubim astfel incat nu va mai fi nevoie sa cerseasca in exterior.

Namaste!