Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


1 Comment

Sunt aici sa te sustin!

CRINA(April22,2019)-99

Dupa ce am terminat cursul de Theta Healing am renuntat sa mai folosesc o expresie pe care o aveam foarte des in vocabular “te ajut”.

Am descoperit ca atunci cand spuneam ca ajut pe cineva de fapt ma pozitionam undeva deasupra si actionam din ego – “am eu ceva in plus fata de tine si te invat eu pe tine”. Ceea ce este complet fals. Oamenii nu au nevoie de ajutor pentru ca acest lucru le creeaza neputina si le incurajeaza victima interioara. Ei au nevoie sa fie ghidati si sustinuti sa se conecteze cu Sursa Infinita. Eu nu ajut oameni si imi dau seama ca nici nu ma consider mai presus de nimeni, nu am absolut nimic in plus, pur si simplu impart din ce sunt si invat de la fiecare persoana care imi trece pragul, de la toti oamenii cu care interactionez si cu care am contact, real sau virtual.

Ma conectez cu Dumnezeu si Il las sa lucreze prin mine , noi suntem doar canale.

Ce fac eu de fapt? Sustin si creez spatiu. Ofer uneltele necesare si le fac accesibile cui are nevoie de ele.

O expresie alta expresie pe care o folosim des, dar nu ar fi cazul – sa ne vindecam. Bali este denumit healing place (loc vindecator) dar am auzit de curand acolo o teorie care mi-a placut mai mult si anume ca nu este cazul sa spunem ca “ne vindecam” – de ce sa ne vindecam pentru ca nu suntem bolnavi?! Corect ar fi sa spunem ca “evoluam” sau ca ne extindem.

Eu cred in puterea cuvintelor si cred ca acestea sunt capabile sa ne ridice vibratia, sa ne-o coboare, sa ucida visuri sau sa creeze un viitor luminos. Cuvintele si afirmatiile pe care le folosim ne formeaza realitatea.

Asadar sunt aici ca sa te sustin sa te extizi, iti ofer spatiul sa te dezvolti si sa te transformi.

Sunt aici sa iti sustin procesul prin care treci si sa cautam impreuna solutiile cele mai potrivite pentru tine.

Sunt aici sa impart cu tine tot ce am invatat si experimentat pe propria piele.

Sunt aici sa te sustin sa iti sadesti semintele visurilor noi si sa le privim impreuna cum rasar si iti lumineaza viata.

Sunt aici sa te sustin atunci cand simti ca ai nevoie de cineva langa tine, pentru ca sustinandu-te pe tine, evoluam impreuna, crestem impreuna, ne trasformam impreuna.

Tu ai toate resursele, eu te pot sustine sa-ti dau un “branci” catre sine.

Namaste❤🤗


Leave a comment

Cum am devenit in sfarsit un copac – de Anastasia

56904948_2123841511070325_3648350198536601600_n

De cativa ani buni am remarcat-o si observat-o (ca o stalkrita, da) pe Andreea pe facebook. Mi se parea o tipa draguta si-mi placeau postarile ei, rezonam cu ele…

Apoi am vazut ca are un studio de yoga si am ras ca o cretina de numele ales de ea: “Auzi, tu? Suntuncopac…” pfiuuuu, femei din astea de si-o ard goale imbratisand copaci pentru ca nu au pe cine sa imbratiseze pe bune. Au urmat postarile despre retreaturile din Bali si deja le urmaream cu admiratie si cu invidie, chiar i-am aratat unul dintre event-uri unei prietene bune si i-am zis: “As vrea si eu sa merg intr-un retreat din asta, dar n-am bani…”.

La care ea mi-a raspuns: “Astea-s femei cu bani, baby… Sunt femei deja implinite, cu familii, cu copii, cu cariere, etc etc”. Eram la o piscina si ma gandeam cum sa fac sa cheltuiesc cat mai putini bani pe consumatie, asa ca m-am gandit: “Asa e, eu nu sunt inca acolo. Trebuie sa ajung mai intai sa fiu o femeie implinita si apoi sa-mi permit sa-mi doresc asa ceva”. Ce sunt astea? Astea sunt convingeri care te limiteaza. Te limiteaza nu numai sa ramai exact in punctul in care esti in prezent si, mai mult, te seteaza sa te simti inferioara, ca nu ai tot ce-ti trebuie ca sa faci ce-ti doresti, ca nu esti suficienta si ca, in general, esti defecta, pentru ca ai ajuns la o anume varsta si uite, ca nu ai reusit, cum au reusit alte femei, sa fii implinita.

Dar daca lucrurile stau de fapt invers? Daca o practica anume, cum ar fi yoga si o comunitate faina te pot ajuta sa fii o femeie implinita? Au trecut 2 ani pana cand am ajuns la concluzia asta, timp in care am urmarit tacit postarile Andreei si ale studioului Suntuncopac.

Si m-am trezit in decembrie 2018 sa caut un studio yoga unde sa ma simt bine, sa nu existe influente negative si sa simt ca pot sa fac fata claselor, sa inteleg ce fac eu acolo. Asta pentru ca eu am inceput sa fac yoga in 1998, de la 17 ani, la singura scoala de yoga disponibila la acea vreme. Da, recunosc, mi s-a parut cel putin curios ca atunci cand am decis sa urmez cursurile acestei scoli, a trebuit sa semnez un contract in care specificam clar ca daca voi avea pe viitor probleme psihiatrice sau tentative de sinucidere, scoala se absolva de orice fel de raspundere.

In acelasi contract, trebuia sa promiti ca nu vei divulga vreodata “secretele” la care vei avea acces de-a lungul practicii tale si ca nu vei spune vreodata cuiva ce ai vazut acolo. Am semnat, bineinteles, eu avida sa practic yoga si sa intru in orice era esoteric, cat mai esoteric… Tin sa precizez faptul ca in timpul cursurilor se faceau doar asane, ni se explica foarte clar pentru ce chakre lucram, totul era foarte corect.

Ca practicant, erai incurajat sa te alaturi comunitatii, sa participi la diverse evenimente organizate de scoala, cu ocazia sarbatorilor crestine sau la diverse evenimente astrale. Nu era un secret faptul ca in cadrul evenimentelor se faceau spirale. Eu am simtit profund sa nu particip la aceste evenimente. Ca sa nu mai zic ca, in decursul a 2 ani cat am frecventat cursurile scolii, nu am discutat cu absolut nimeni de acolo, am simtit ca este cazul sa ma feresc…

Insa, stii cum e, de ce te feresti, de aia nu poti sa scapi. Ba dimpotiva, chiar asta atragi. Si uite asa, nedorindu-mi vreo experienta cu oamenii de acolo, am ajuns intr-o zi sa vad o tipa de anul 10 (eu eram anul 2 atunci), care astepta sa intre la clasa dupa mine. Nu voi uita niciodata cum mi-a zambit femeia asta cu toata fiinta ei si cum, instant, mi-a aratat aura ei si, sincer, a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am experimentat in viata asta. Aura ei era cam cu 50 de centimetri in jurul corpului fizic si era in toate culorile posibile care se miscau si se ingemanau intre ele.

O alta experienta minunata a fost cand am intrat din greseala la o clasa avansata…nu stiu ce an era, insa un tip de acolo levita. Da, chiar levita, era pe orizontala, la peste 20 de centimetri deasupra solului si pur si simplu plutea acolo. Am vazut asta cateva secunde, pentru ca mi s-a trantit direct usa in nas. Nu aveam voie sa vad si sa simt asa ceva… Am frecventat 2 ani cursurile acestei scoli de yoga, pana cand am simtit cu toata fiinta mea ca oamenii de acolo (indrumatorii) ma pot influenta exact cum vor ei. Asadar, mi s-a facut frica, nu am acceptat genul acesta de influenta si am renuntat sa mai merg la cursuri.

Intre timp, la TV se vehiculau acuzatii foarte serioase impotriva unui tip care avea o scoala de yoga si am realizat ca era vorba despre scoala la care mergeam si eu. Am aruncat la gunoi toate cursurile scrise pe care le aveam de acolo si abia atunci am observat ca toate erau semnate la final, cu litere de-o schioapa, cu numele lui. M-am felicitat ca am avut puterea de a renunta usor la practica asta si ca nu am simtit vreo influenta negativa din acest motiv. Tot in contractul de care povesteam mai devreme, era specificat urmatorul aspect: atunci cand renunti la practica yoga la respectiva scoala, te angajezi sa explici motivul pentru care ai renuntat si sa o faci in scris. Nu am simtit sa fac acest lucru, asa ca nu l-am facut.

Am renuntat la practica yoga, cu toate ca o simteam ca fiind parte din mine si ca ma ajutase foarte mult sa ma cunosc, sa ajung la aspecte profunde ale mele si ale vietii in general. Dar, stii cum e… Poti sa negi ce esti si ce ai nevoie doar pentru o vreme… Asa ca dupa 10 ani, in 2008, am decis sa ma inscriu la o alta scoala de yoga, dupa ce m-am documentat serios inainte si am realizat ca pot avea incredere in persoana respectiva pentru a ma ghida in practica yoga.

Am inceput sa merg la cursuri, insa la cele de incepatori ma simteam over-qualified, iar la cele de avansati ma simteam ultima cretina. Simteam parca aveam nevoie de un mare dictionar sa inteleg ce ziceau, ce faceau si ce simteau oamenii aia acolo. Si asta pentru ca asa erau organizate cursurile: aveai cursurile anului in care te inscriai si toata lumea acces la cele de avansati. Asadar, dupa jumatate de an am renuntat pentru ca simteam ca as fi vrut sa rezonez cu zona de avansati, insa ma depasea mult si as fi avut nevoie de o perioada de acomodare si invatare, care lipsea. Si uite asa am ajuns dupa inca 10 ani sa caut scoli de yoga, pe simtite, nu rational. Asta cu toate ca aveam exact in fata mea studioul pe care il cautam, si anume Suntuncopac.

Dar eu am tot cautat si am citit reviewuri zile intregi…. Si apoi am intrat pe site-ul Suntuncopac si am fost tare dezamagita ca am vazut clase cu oricine altcineva in afara de Andreea… (Am aflat ulterior ca de fapt era plecata in India Retreat cu un grup de la studio si in mod normal are clase)… mi-am zis; ‘Ce rost are sa ma inscriu la scoala unei persoane de la care vreau sa invat, daca ea nu preda, pana la urma?’ Si am ramas asa, dezamagita si cu buza umflata (si nu de botox :)))) cateva zile. Pana cand mi-am zis: “Mai, hai sa merg sa vad despre ce e vorba. Nu-mi place, nu mai merg si gata. Ce mare filosofie?” Mi-a fost greu sa ma urnesc, pentru ca dupa orice dezamagire sau dezamagiri este greu s-o iei de la capat, sa ai incredere intr-o persoana care sa te ghideze spiritual. Iar pentru mine aspectul spiritual este tot ce ma intereseaza, este estenta si prezenta. Fac aici o paranteza pentru ca eu asociez aspectul spiritual cu cel relational. Si in ceea ce priveste relatiile, fie ele de cuplu sau de prietenie, e mereu greu sa o iei de la capat si sa ai incredere. Da, ai fost dezamagita si cu siguranta vei mai fi. Da, ai suferit si cu siguranta vei mai suferi. Da, ai ranit si tu constient sau inconstient si vei mai rani. Si ce daca? Traim si invatam si frumusetea vietii este ca putem face asta doar impreuna, oglindindu-ne unii in altii si realizand ca pana la urma, nu exista separare. Si ca suferinta mea e suferinta ta, asa cum bucuria mea e bucuria ta.

Si hai sa va spun cum m-am decis cu adevarat sa fiu un copac.

A postat Andreea la un moment dat o poza cu ea plangand, in care i-am simtit vulnerabilitatea, am simtit ca se lasa sa fie om, ca nu se pune pe un piedestal al unui guru care e deasupra oricarei suferinte. Si exact in acel moment am rezonat cu ea. De ce? Pentru ca, uite, si eu acum 2 ani, am postat o poza cu mine plangand, chiar de revelion, pentru ca ma simteam tare singura si neiubita. Si am stiut ca eu vreau sa lucrez cu un om adevarat, cu un om complex, cu stari multiple, pentru ca simt ca doar asa pot invata, doar asa pot evolua, acceptandu-ma pe mine in orice stare si facand pace cu mine…

Si uite-asa am devenit un copac.

In sfarsit.


Leave a comment

I left my soul in Bali- de Maria Solara

I left my soul in Bali

Articol preluat de pe mariasolara.com

Draga copacel, mai jso gasesti experienta uneia dintre “palmierele” experientelor noastre in Bali, lovely Maria :

“Am lăsat băieții la aeroport, am luat-o pe Spiridușa Aurelia dinspre Indii spre Victoriei și-acuma nu, nu o să pun dim light și stroboscop și beat de bas, cum mi-a sugerat Frumosu’. N-ai cu cine, dom’le! O să fac cel mai probabil maraton de seriale și ciocolată caldă.

Dar până una alta vreau să scriu musai despre locul în care mi-am lăsat o parte din suflet, atât cât să se bucure și să se încarce de lumină și culoare și bunătate necondiționată și mi-o transmită mie într-un fel magic peste două mări, un golf (Bengal) și un ocean. Indian.

fullsizeoutput_1ce

Doamne’ câtă iubire am simțit în Bali, căci despre insula asta cu vibrație înaltă-i vorba. Așa, prin toți porii mei, închiși și deschiși.

Și pace și împăcare și armonie.

fullsizeoutput_4ae

Cu Iubita de Andreea am fost și Draga de Crina și Curajoasa de Ana. Și cu alte 26 de femei, cu mine cu tot, venite care de te miri unde din lumea asta mare.

Au fost 10 zile pline ochi, doldora, până-în-buză cu emoții și cu activități.

fullsizeoutput_4e9

La început pur și simplu nu puteam să pășesc atât eram de fericită. Și mă trezeam într-una în pasul ștrengarului prin curtea  hotelului de 5 stele,  superba noastră cazare din Ubud, gazdă pentru oameni, nenumărate șopârle gecko, un șarpe lung și fricos (sau poate mai mulți), gâze mii și mii și păsări făclii.

fullsizeoutput_5dc

A, și mă mai suprindeam chițăind! De fericire și de recunoștință supremă că trăiesc experiența asta.

Și când n-am sărit în pasul ștrengarului și n-am chițăit și n-am stat cu zâmbet laaarg blocat pe față de atâta minune, am călătorit și am lucrat.

fullsizeoutput_25a

Am călătorit prin tot Ubudul în lung și-n lat, am fost la palat. La temple (la Tanah Lot-ul romantic, apoi să ne curățăm cu apă la Tirta Empul, să ne curățăm cu foc la Wira în curte -asta nu implică niciun act piromanic whatsoever, ci doar o ceremonie locală, la care am fost invitate cu iubire să participăm-, în lanurile de orez, la cascadă, la ashramuri, pe coclauri. Cu biclele.

fullsizeoutput_58d

Am dansat ecstatic cu oamenii cool de la Yoga Barn șiii, opțional, mi-am îmbrățișat monștrii și am urcat noaptea pe Vulcanul (activ) Batur. Așa cum face tot omul în timpul săptămânii, după miezul nopții. Răsăritul superb peste lacul Batur, cu vedere către Vulcanul vecin și prieten Agung a meritat fiecare dintre cei 1717 metri urcați la galop.

fullsizeoutput_5ad

Iar când n-am călătorit și n-am chițăit, ne-au ținut fetele astea din yoga, în tapping și în meditație și în cercuri, până am scos tot plânsul de-l aveam la noi, tot râsul (ei, asta nu chiar, mai avem!), tot căscatul și tot scuturatul.
Și doamneee, cât de bine e să reziști acolo tu cu tine și cu alte minuni de femei (chiar și în silent day – 12 ore – U HUUU!) și să vezi tot ce iese, tot ce vine, tot ce se spală, tot ce alege să se desprindă și tot ce apare să se înoiască.

fullsizeoutput_467

E magie, e iubire, e aur curat picurat din copaci, e armonie.

Am intrat în povestea asta incredibilă a taberelor anul trecut cu Iubita mea Lia și de atâta frumusețe mi-am promis că an de an mă voi scufunda câte o dată în câte o cultură incredibilă din care experiență unică să renasc și mai întreagă.

fullsizeoutput_625

Cu o inimă albastră PLINĂ ochi de iubire,

Maria”


1 Comment

“Cu frica de D-zeu!!!” pe buneee????? “Poate cu iubire de D-zeu”, Aleluia!

Draga copac,

sa-ti spun un secret D-zeu te iubeste oricum, e super de treaba si iubitor neconditionat! Orice voce ai auzi diferita de aceasta sa stii ca nu e adevarata :).

De cand am descoperit acest secret nu imi mai este frica de nimic, parca am cucerit Soarele, nu mai am nevoie sa stiu nimic. Stiu pana in strafundurile sufletului meu ca ma iubeste si cand imi pun un motz in frunte dar si cand ma ascund te toti de si toate, cand fac lucrurile bine si imi urmez misiunea dar si cand mai gresesc si cand imi iau bobarnace in nas. Stiu ca este aici cu mine si ma insoteste in calatorie. Si nu ma mai simt singura, l-am gasit in sufletul meu si este bland si bun, nu ma pedepseste cand o mai dau in bara, nu vrea sa ma simt vinovata si nu vrea sa-mi fie frica de el. Si nu vrea sa ma simt separata de el.

Mult timp l-am cautat in exterior. In biserici, in rugaciuni, in preoti si acatiste, pentru ca am trait intr-o familie religioasa si destul de bisericoasa. Si cred ca era si este si acolo dar nimeni nu mi-a zis vreodata ca el petrece cel mai mult timp in inima mea, ca si in a ta. Eu de mica ma intelegeam bine cu el, vorbeam cu el vrute si nevrute ca si cum as vorbi cu un prieten, il intrebam de subiecte la teste si el imi zicea in avans :), era tare bun. Pana la un moment dat, cand la scoala, profa de religie ne-a pus sa-i scriem o rugaciune lui D-zeu din cele invatatate insa eu i-am scris o scrisoare simpla si deloc pompoasa asa cum iti scriu tie aici, si atunci profa mi-a taiat aripile, a zis ca Dzeu asculta doar rugaciunile astea standard si sa nu-i mai scriu ce vreau eu sau sa vorbesc cu el ca si cum l-as trage de sireturi. De atunci de multe ori, am gasit momente in care parca parti din religia clasica voia sa ma indeparteze de el asa cum il stiam eu jucaus in sufletul meu, imi spuneau ca o sa ma pedepseasca daca fac lucruri rele, voiau sa ma faca sa ma simt vinovata si sa imi fie frica de el. Si o perioada mi-a fost, pentru ca am crezut. Cat mi-a fost frica de el, mi-a fost frica de viata si de moarte. Mi-a fost frica de tot. E  dureros sa-ti fie frica de ceva ce stii ca e doar bunatate si iubire, dar in sinea mea stiam ca aceasta frica indusa nu este adevarat. “Cu frica de D-zeu!!!”- pe buneee????? Poate cu iubire de D-zeu, Aleluia!

Si asta am aflat, odata cu schimbarea mea, cu visul meu de a-mi schimbat viata, am aflat ca D-zeu este vesnic bland si iubitor si ne iubeste neconditionat indiferent de religie avem, ce haine purtam si ce facem. Am mai aflat ca nu e musai sa-l caut in temple si biserici si ca este aici la indemana in inima, traieste in fiecare dintre noi. Unii oameni m-au intrebat daca m-am lasat de Dzeu de cand fac yoga… :)) . Imi vine sa rad, pentru ca nu a fost niciodata mai viu ca acum si niciodata nu m-am simtit mai apropiata de el.  Mi-a placut ce am citit intr-o carte, ca absolut toate actiunile bune si mai putin bune din viata noastra, toti oamenii, atat cei care ne aduc bucurii dar si cei care ne aduc lacrimi, toate experientele au fost stabilite de comun acord cu bunul D-zeu ca parte din lectiile vietii,  ale iubirii si  ale cunoasterii.

“Namaste” cuvantul pe care -l folosim noi la yoga, inseamna lumina din mine vede si recunoaste lumina din tine, pentru mine a fost “wow” sa inteleg ca doar descoperindu-l pe D-zeu in interior, in bunatatea si lumina interioara il pot gasi in fiecare alta fiinta, situatie, intamplare.

AHIMSA- un concept din yoga care inseamna bunatate, imi aduce aminte ca blandetea fata de noi si fata de ceilalti aceasta este adevarata religie.

Religia din inima unde este iubire si blandete. Pentru ca religia este ca iubirea are un inceput dar niciun sfarsit!

“Religia nu este crez. Nu poate fi o traditie. Nu poate fi o dogma acceptata. Religia este total individuala, pana cand tu nu o cunosti, nu exista nicio cunoastere. Omul trebuie sa cunoasca realitatea religiei singur. Osho”

 

Namaste!

 


Leave a comment

Tot ce rejectezi la parintii tai, DEVII TU in relatia de cuplu, profesionala, parentala

 

Draga copac,

O sa incep cu un adevar crud pe care il stii deja: Tot ce nu functioneaza asa cum vrei in viata ta de adult (relatie, profesional, social) sau in relatia cu copiii se trage din ceea ce rejectezi la parintii tai. Devii ceea ce rejectezi sau vei atrage in viata ta pe altcineva care sa te invete aceasta lectie a ceea ce ai respins.

Daca vreau o relatie sanatoasa de cuplu, muncesc pentru ea, desi e al naibii de greu. Vreau ca fiica mea sa traiasca in mai putina frica, sa fie un spirit liber, jucaus si puternic si iubitor. Vreau sa nu mosteneasca durerile si neajunsurile mele, vreau sa fie mai sanatoasa emotional sa nu mai fie nevoie sa cerseasca in exterior iubire, asa cum eu am facut. Daca vreau asta, atunci trebuie sa lucrez cu mine. Iar ca sa lucrez cu mine trebuie sa incep prin relatia cu parintii mei. Asta e cursul. Fiecare generatie mai mica pleaca capul in fata celei mai mari. Daca ne punem in fata acestei ordini, si ne dam cocosi,  iese fum.

La cursurile de constelatii familiale am aflat un adevar dureros: TOT CE REJECTEZI si nu accepti, DEVII. Incepand cu ceea ce nu acceptam la parintii nostri.

Ca familia ancestrala este o lectiei a deschiderii inimii, a iubirii, bucuriei si  a pacii.A includerii a ceea ce a fost exclus. Despre puterea sangelui. Despre onorarea a ceea ce a fost si constientizarea a ceea ce este

Relatia cu parintii tai este un etalon in relatia ta de cuplu, profesionala, de parenting, sociala. Si vrei, nu vrei, i-ai ales deja, ai venit, te-ai nascut prin ei. Felul in care alegem sa simtim, gandim, traim azi isi are radacinile in ce ne-au dat si ce am preluat de la parintii nostri, si ce au preluat ei de la generatiile trecute si tot asa.

Odata ce “fugim’ de acasa, din bratele parintilor, mancand pamantul, tot ce facem este sa cautam iubire si recunoastere in bratele cuiva sau a ceva, cineva care sa ne umple rezervorul, sa ne indeplineasca nevoile. Totusi, aceasta cautare este o iluzie, ceea ce cautam de fapt este iubirea si prezenta parintilor nostri, CAUTAM PE UNUL DINTRE EI. Este  uimitor ce am aflat de curand, ca absolut in toate relatiile mele de iubire tot ce am cautat a fost afectiunea pe care tata nu prea a stiut cum sa ne-o arate fizic pe baza suferintelor lui din trecut cu parintii sai si loialitatea, perfectiunea mamei, mostenita de la tatal sau.  Aceste lucruri trebuie sa le vindec eu in inima mea acum. In momentul in care incepem sa vindecam in noi, se vindeca toate liniile ancestrale noua.

In religie (biblie), in shamanism, in yoga, psihologie,  peste tot se vorbeste despre cat de important este sa aducem pace in realtia cu parintii, indiferent de cat de intunecata este treaba.  Odata ce au ales sa ne dea viata si noi am ales sa venim prin unirea celor doi, indiferent daca aceasta a fost in iubire sau disfunctionala, onorarea lor  este extraordinar de importanta. De cand ne nastem, dorim sa ne “schimbam” parintii in binele nostru, asa cum vedem noi binele. Daca mama nu ne da “lapte”, cautam lapte in alta parte si o rejectam din titlu. Laptele poate fi orice. Indiferent de amprenta relatiei cu ei, buna sau rea, daca ii judecam, daca ii invinovatim, daca ii vorbim de rau, daca ii rejectam, nu facem decat sa ne provocam rau, foarte mult rau noua si generatiilor care vin prin noi, copiilor nostri, carne din carnea noastra care sufera datorita respingerii noastre.

In momentul in care intelegem ca este spre binele nostru sa ne onoram parintii, sa plecam capul in fata lor, indiferent de durerea pe care au provocat-o sau nu, in acel moment energia iubirii va curge prin noi si prin copiii nostri. Vindecandu-ne pe noi, vindecam generatiile trecute si toate generatiile care vor veni dupa noi. Este nevoie de multa compasiune sa intelegi aceste lucruri, dar durerea provocata de parinti, este o proiectie a durerii pe care ei au primit-o de la parinti si tot asa. Este un ciclu care nu se opreste si depinde doar de noi daca alegem sa facem lucrurile diferit.

 

Te iubesc mama, te iubesc tata! Plec capul in fata voastra! Azi am inteles ca voi sunteti mari si eu sunt mica  si de fiecare data cand incalc legea firii si vreau sa va arat “ca’s mai mare” platesc pentru asta.  Tot ce sunt astazi va datorez voua!

 

Namaste!

Ps: Daca vrei sa intelegi acest proces iti recomand cu mareee incredere constelatiile familiale. Anca Maftei, prietena noastra tine constelatii lunare iar zilele acestea, la Bucuresti si Brasov este un mare Saman Constelator care dezleaga itze incurcate ale familiei -Eric Lopez, poti merge la cursurile lui sau poti stabili in privat (Inscrieri aici la Romania Healing https://www.facebook.com/events/1945736749006640/)

 


Leave a comment

Prietenia este gratis

Draga copac,
de un cadou  de la viata sunt sigura! Am harul de a conecta oamenii potriviti impreuna, care se sustin sa creasca si sa evolueze, iar eu impreuna cu ei.
Acum aproape un an a organizat o tabara de feminitate la Paltinis  si hop observ dupa ca 6 din cele 20 de femei prezente in tabara, desi nu se cunosteau si erau din orase diferite, au ramas cele mai bune prietene. Se intalnesc sa mediteze impreuna,sa gateasca, sa faca yoga, fotografii, sa picteze si sa experimenteze ……prietenia.
Acesta este un articol despre prietenie si o voi lasa mai jos pe una dintre fete sa vi-l creioneze:
“Pentru mine totul a inceput la Convetia de yoga. Unde cam stiam ce se intampla deja ma obisnuisem cu exercitiile si totul era asa yoga fitness. Si uite ca ma trezesc intr-o clasa…hmmm cu petale, mirosuri, clopotei…..atmosfera zen si o “domnisorica” intr-o rochita dantelata roz…care mai presus de toate avea si o bentita sau coronita cu paiete si fulgi….E na dracie …chiar fulgi (cred ca iti aduci aminte copacito).

Well asa a inceput incursiunea mea in feminitate in aceea zi. Si pentru ca multe din exercitiile de acolo au rezonat cu mine si cu pasii de pana acum facuti pentru dezvotarea mea, mi-am zis …”Buei cineva la noi in Bucuresti face chestii din astea misto pt care trebuie sa dai bani seriosi pe afara”. Bingo

Nu mult a trecut si am investigat site-ul Suntuncopac si facebookul si tot ce era de vazut.Si trebuie sa recunosc, nu m-am incumentat initial sa merg  la studio dar am ajuns in alta parte ….in Tabara de feminitate si yoga…. Nu va mai spun cate ganduri si acolo …daca vreau, daca e bine ,daca da, daca nu….

Mi-am dat doua la fund si am plecat sigura singurica intr-o tabara cu 20 de muieri ….de care habar nu aveam.

Si povestea Zuzelor de la Paltinis incepe aici…chiar pe facebook inainte de gruparea in masini.

Suntem 6: Luiza, Diana, Nico, Andrada, Oana si eu

Eh si nu am cuvinte sa spun cat de variante sunt personalitatile:

  •  Luiza e un vulcan de energie, zambet, dezinvoltura si in acelasi timp o furtuna care te prinde din toate partile, ea grupeaza si energizeaza.
  •  Diana, a mai mica, te cucereste cu zambetul si copilaria din ochi, te prinde repede cu povestile ei si este mereu ca o pisicuta alintata.
  •  Nico, oh Nico, introspectia este la casa ei. Ne vrajeste mereu cu povesti despre pietre si energii pe care le simti clar in preajma ei.
  •  Andrada, hmmm un izvor de emotii de toate felurile, langa ea nu poti decat sa te simti acceptata si libera sa te exprimi.
  •  Si Oana, Oana este un ingeras iubitor si cald si intelegator, mereu fina si aranjata, mereu mereu aroma de ingeras si lumina.

Ne-am adunat pe un chat…initial Diana, Luiza, Nico, Andrada si eu. Si a inceput chitaiala.

Luiza s-a remarcat repede ca fiind cea mai vorbareata, iar Andrada cea mai sceptica, greu domne greu scoateai cuvintele de la ea.

Dupa cateva zile de organizat si aranajat( Luiza si Nico veneau de la Galati) dupa ce totul era stabilit cu 5 dintr-o lovitura intru-un logan, uite ca a aparut si Oana sa ne “strice” aranjamentele. Si bine a facut! Toata galagia dintr-o masina s-a transformat in galagie in 2 masini.

A mers impreuna la drum (ne-am oprit la mici de Dedulesti), ne-am intors impreuna si ne-am oprit din nou la ciorba de burta de Kon Tiki. Numai expereinte autohtone, fara fitze fara mofturi.

In tabara trebuie sa mergi ca sa simti nu ca sa gandesti. Noi ne-am jucat ,am ras, am plans, am admirat femei frumoase si autentice. Am trait si am impartasit. O iarna feerica era in jurul nostru.
Unele femei mai calme si mai emotionate, altele mai vesele si mai expansive. Atata liniste si galagie in aceeasi palarie 🙂
 
Pentru noi tabara a fost punctul nostru de start. Locul care ne-a grupat intr-un fel magic. Si Copacelul este omul minunat care a venit cu energia, pe langa toate ideile minunate si care a facut posibila intalnirea noastra.
 Si ca sa vorbim si despre ce s-a simtit. Pai lucrurile stau asa: eu nu am mai trait de mult(poate din coplilarie) sentimentul ala ca poti sa vorbesti cu cineva orice fara sa stii nimic despre el. Si sa te simti iubit si acceptat desi nici celalat nu stie mare lucru despre time ca sa justifice iubirea pe care o da. Asa m-am simti eu cu fetele astea din prima clipa in care am pus energie langa energie.

Eh si acum?!  Acum ne cunoastem.
Acum realizez ca azi sarbatorim aproape un 1  an de relatie. Asa ca la multi ani fetelor si la cat mai multe luni pline de veselie si de lacrimi si de energie si dragoste neconditionata. Langa voi am invatat ,sau poate doar mi-am adus aminte, ca prietenia exista si este gratis!”

 

Si tu poti inspira comunitatea de copacei! Ne vedem pe saltelute ❤ !

 

Namaste!


Leave a comment

Ce este rusinea si cum poti sa scapi de ea, de Ana un copac din livada

Draga copacel,

Cand am citit  Calea Renuntarii si am vazut ca Rusinea in panelul emotiilor are vibratia cea mai joasa ( 20 comparativ cu pacea 600) am inteles multe lucruri. Am inteles mai mult fetele care vin la studio, m-am inteles pe mine cat timp din viata mea mi-am pierdut nefacand diverse lucruri…. de rusine si cat de eliberator este sa traiesti liber fara povara rusinii, sa FII TU EXACT ASA CUM ESTI. Rusinea perceputa prin ideea de “a lasa capul jos” a fost curatata din viata mea odata cu practica yoga si dezvoltarea personala prin carti si diverse cursuri. Ana prietena mea si a copacilor, a simtit sa completeze si ea acest aspect al rusinii care ne tine pe loc si nu ne lasa sa exploram viata, asa ca enjoy!

“Namaste!  La cursul Copacului despre Brandingul personal, cuvantul care statea pe buzele fiecaruia dintre noi, cuvantul ce statea in calea descoperirii adevaratei esente a sinelui nostru era Rusinea. 

“Rusinea – sentiment penibil cauzat de umilirea in fata altora, sentimentul contrar demnitatii, onoarei.” 
De cate ori nu v-ati surprins spunand:

* Nu fac asta! Imi este rusine!
* Nu merg la piscina pentru ca imi e rusine de corpul meu.
* Imi e rusine sa ies pe strada fara sutien pentru ca am sanii mici. 
* Imi este rusine sa iau cuvantul la sedinta pentru ca poate spun colegii mei ca propunerea mea este idioata sau imi uit cuvintele. 
* Nu imi deschid sufletul in fata celui pe care il iubesc pentru ca se poate ca el sa nu simta la fel si o sa ma fac de ras. 
* Nu imi deschid un blog pentru ca cine ar vrea sa citeasca ideile mele? 
Pot sa o tin asa pana maine dimineata pentru ca lista de frici si mecanisimele de aparare care ne tin in zona noastra de confort sunt nesfarsite, cu toate ca, fiecare afirmatie de mai sus poate fi demontata in cateva secunde.
“Ceea ce ucide in secret inovatia este rusinea. Ea nu poate fi masurata, dar este acolo” si clar a omorat multe visuri si fantezii din fasa. 
Acest sentiment provine din copilaria noastra, din credintele ce ne-au fost transmise de parintii, profesorii chiar prietenii nostri. 
Si acum imi amintesc cum o prietena buna din tinerete, care cred ca avea cele mai bune intentii, mi-a sugerat ca la intalniri “sa nu mai fiu atat de EU, cu ideile mele ciudate, credintele mele atat de diferite, obsesiile si obiceiurile mele si mai ales, sa imi pun sutien cu burete pentru ca ~da mai bine~”.
Abia dupa 10 ani am localizat de unde provenea aceasta teama a mea de a ma deschide cu adevarat la o intalnire, cu riscul ca cel din fata mea sa nu ma mai caute niciodata si de a ~ma face de rusine~. 
Noi suntem programati psihologic, emotional, cognitiv si spiritual sa avem nevoie de o legatura cu ceilalti, de iubire si de apartenenta. Legaturile emotionale profunde dau sens vietii. 
De aici si incercarea de ne prezenta altfel la primele intalniri pentru a nu ne face de rusine si pentru a incerca sa nu pierdem oamenii care ne-ar putea abandona daca ne-ar descoperi exact asa cum suntem. 
Dar… a nu ma accepta pe mine asa cum sunt si a incerca din “rusine” sa ma prezint altfel, este o greseala care m-a taiat de doua ori. Odata ca am atras oamenii nepotriviti in viata mea care mi-au aratat, prin experientele traite impreuna, exact fricile mele pe care incercam sa le “pudrez” la primele intalniri si in al doilea rand, prin aceasta atitudine imi refuzam sansa de a-mi descoperi propria valoare, unica, diferita si personala.  
Ne este teama sa impartasim familiei, prietenilor, lumii intregi ce am creat din cauza rusinii. 
Victimele perfecte ale rusinii sunt perfectionistii care asteapta sa fie “impecabila” creatia lor. Uneori nici atunci cand creatia este “perfecta” nu o prezentam lumii, pentru ca nu stim sa facem diferenta intre ceea ce “facem”,  dorinta de a placea celorlalti, dorinta de a avea respectul si admiratia pentru ce “am facut” si ceea ce suntem. Uitam ca “Nu suntem ceea ce ni s-a intamplat. Suntem ceea ce am ales sa devenim.” (Jung). 
Cand reusim totusi sa ne depasim teama si sa ne incercam norocul, ne dam seama ca pe langa toate vocile trecutului, ce ne spun ca nu suntem buni, nu suntem suficienti, cel mai dur critic al nostru suntem chiar noi.
Aceasta asteptare a ~perfectiunii~ mi-a adus sansa de fi martora la aparitia unor oameni care au iesit in lume cu produse care in viziunea mea erau incomplete sau nefinisate si totusi s-au bucurat de succes sau oameni cu pregatire si experienta mai putina, care au ocupat pozitii mai bune decat ale mele deoarece eu alesesem “sa mai astept” din frica de esec sau din teama de a ma face de rusine. 
Totusi la afirmatia rusinata ca “As fi vrut sa am increderea si curajul acesta mai de mult, pentru ca as fi ajuns mai departe acum” am primit un raspuns foarte bun: “Toate vin cand este timpul lor… atunci poate era prea devreme pentru tine.” Trebuie sa ne acceptam si sa ne intelegem ritmul propriu. 
Se poate sa incercam, sa ni se para ca ne-am facut de ras pentru ca nu ne-am bucurat de succes si ne decidem sa nu ne mai asumam riscuri niciodata sau putem sa ne spunem “Infrangerea asta ma doare. Sunt foarte dezamagit. Dar succesul, recunoasterea si aprobarea celorlalti nu sunt valorile dupa care-mi duc viata. Pentru mine, cel mai mult conteaza curajul si tocmai am fost curajos. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa imi fie rusine.”
Rusinea este una dintre emotiile cu vibratia cea mai joasa. Daca de exemplu facem o greseala si ne simtim vinovati, incercam sa reparam raul facut, ne cerem scuze etc. in schimb cand vine vorba de rusine, cercetatorii au descoperit ca ea nu se coreleaza cu nici un comportament pozitiv – pentru ca rusinea duce la comportamente distructive. Ne izolam, vrem sa ne evaporam. 
“Solutia pentru a scapa de rusine este sa o contientizam.
* Sa o recunoastem si sa intelegem ce anume a declansat-o. Ce asteptari sau idei anume au format rusinea? 
* Sunt asteptarile care pun in miscare rusinea realiste? Exprima ele ceea ce-ti doresti cu adevarat sau, mai degraba, ceea ce crezi ca-si doresc ceilalti de la tine? 
* Deschide-te fata de o persoana apropiata. Iti asumi intreaga experienta a rusinii? Esti dispus sa impartasesti cu cineva ce simti pentru a primi empatie?”
* Vorbeste despre rusine si astfel vei vedea perspective diferite fata de situatiile ce au provocat-o, atatia oameni, atatea pareri.
Dar mai ales intreaba-te: Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca as spune acest lucru, daca as fi eu insumi? Si de cele mai multe ori raspunsul nu este atat de infricosator. 
Si nu in ultimul rand sa ne intrebam daca este cu adevarat atat de importanta parerea celorlalti si daca ne dorim sincer sa fim in preajma oamenilor care ne judeca si in prezenta carora nu putem sa fim autentici.  
A nu lupta cu rusinea ne dauneaza atat psihologic dar si fizic. Sentimentul de rusine ne imbolnaveste treptat. 
“Problemele de piele, de exemplu, se dovedesc a fi frecvente la persoanele ce sufera de rusine. Cu cat simti mai mult rusinea cu atat mai putin te accepti pe tine insuti si vei face mai multe piruete ca sa fii o persoana mai buna, iar toate acestea vor fi in detrimentul adevaratelor tale nevoi.” 
Cunosc o persoana care din rusinea ca este amanta s-a imbolnavit de cancer… s-a vindecat insa atunci cand s-a iertat. 
Toti oamenii simt rusine, intr-un anumit grad. Nu este, deci, rusinos sa ai rusine. Este omenesc. Cum contrariul rusinii este mandria, dezvolta-ti mai mult Iubirea si Stima de sine.
Sta in puterea ta sa decizi ce alegi sa crezi si sa fii.
 Sentimentul propriei valori ne inspira sa fim vulnerabili (aceasta rara virtute), sa avem curaj sa impartasim celorlalti ceea ce am creat… si nu se stie niciodata ce viata schimbam prin curajul nostru de a fi vulnerabili, de a nu ne fi rusine sa prezentam o idee, o experienta, un complex transformat in calitate, o carte, un curs, o pasiune transformata in job… 
La final as vrea sa impartasesc o poveste care mie imi da mereu curaj. O poveste de care nu mai aflam daca autorul ar fi avut “rusine” si ar fi ascultat parerile celorlalti. 

“Lolita lui  Nabokov a fost refuzata de multe ori inainte de a fi acceptata de o editura din Franta. O scrisoare de respingere a cartii suna asa: ”E copleșitor de scârboasă, chiar și pentru un freudian luminat. Iar pentru public va fi revoltătoare. Nu se va vinde și va dăuna teribil reputației noastre (…) recomand să fie îngropată sub o piatra pentru următoarea mie de ani”

Ana D.

Articol inspirat din cartile lui Lise Bourbeau si “Curajul de a fi vulnerabil” de Brené Brown.

Daca ai si tu o poveste pentru padurea de copaci da-mi de veste la suntuncopac@gmail.com!

Namaste!