Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Eliberare prin masaj

draga copac,

am facut cunostinta cu masajul acum vreo 11 ani… la sotul meu :). Pe atunci era student la medicina si facea practica masajului in cabinetul tatalui sau de kiroterapie :). Faza este ca ne-am indragostit asa de tare incat de atunci formam o familie si am lasat masajul in baza terapeutilor profesionisti :). Cu mainile lui calde si pline de iubire el a fost cel care m-a facut dependenta de masaj. De atunci,  cel putin o data pe saptamana sunt pe patul de masaj la o terapie. Am 2 prieteni pe care ii frecventez des si pe care ii iubesc si un centru holistic de suflet @Centrul Shakti   care inglobeaza toate terapiile din lume menite sa ma relaxeze si sa-mi ofere si mie o parte din zen-ul pe care il daruiesc mai departe la studioul meu.

Multa lume ma intreaba eu de unde ma incarc sau unde ma eliberez? Ei iata, una din tehnicile mele este pe masa de masaj atunci cand ma abandonez in mainile vindecatoare ale terapeutilor de la Shakti. Uneori ma relaxez atat de tare incat am revelatii ca intr-o stare de meditatie profunda :).

Nevoia omului de conexiune, de atingere, este vitală, încă din primele ore de viaţă. Conform unor studii recente, copiii care nu au fost mângâiaţi suficient în primele luni de viaţă, vor avea tendinţa, ca adulţi, să fie mai anxioşi, mai depresivi sau să dezvolte diverse adicţii. Atingerea, schimbul de energie dintre oameni este deosebit de benefic pentru sănătate. Însă, din păcate, în timpurile în care trăim, prinşi în tumultul cotidian, între deadline-uri şi griji familiale, uităm că trebuie să ne hrănim şi cu…atingeri. Chiar şi relaţiile de cuplu, după un anumit timp, devin sterile din punct de vedere al atingerilor tandre.

Image may contain: one or more people, people sitting and text

“NIMIC NU ATAT DE PROFUND VINDECATOR, PRECUM ATINGEREA UMANA”, BOBBY FISHER.

Încă din cele mai vechi timpuri, masajul a constituit o formă de vindecare. Iată câteva motive pentru care masajul nu este un moft, ci o necesitate pentru bunăstarea noastră fizică, mentală şi chiar emoţională.

BENEFICII MASAJ IN PLAN FIZIC

  • masajul stimuleaza secretia de endorfine, ce ajuta la prevenirea starilor depresive si a anxietatii, intarind in acelasi timp sistemul imunitar;
  • relaxarea profunda a muschilor si tesuturilor, decontracturarea muschilor tensionati;
  • cresterea mobilitatii articulatiilor;
  • imbunatatirea circulatiei sanguine si fluxului limfatic;
  • reducerea retentiei de apa si eliberarea toxinelor din organism;
  • cresterea elasticitatii pielii;
  • preventia si/sau combaterea celulitei;
  • reducerea sau diminuarea durerilor de spate, musculare, de cap, ale articulatiilor;

BENEFICII MASAJ IN PLAN MENTAL

  • tonus psihic imbunatatit;
  • eliminarea starilor de stres ;
  • un plus de energie si buna dispozitie;
  • o putere de concentrare mai buna, pentru ca masajul ne ajuta sa ne focusam pe momentul prezent;Image may contain: one or more people and people sitting

BENEFICII MASAJ IN PLAN EMOTIONAL

  • cresterea increderii in sine;
  • sporirea sentimentului de abandon, pentru ca atunci cand te relaxezi te aboandonezi practic în mainile terapeutului.

La centrul Shakti, esti rasfatat  cu masaje inspirate din diferite culturi: de la masajul balinez, la cel suedez, la masajul Hawaian Lomi Lomi, la cel de inspiratie ayurvedica, pana la terapiile care lucreaza si planul emotional, cum ar fi terapia Raindrop, ce provine din cultura nativilor indieni americani. Aceste mici „calatorii” senzoriale te vor aduce mai aproape de cea mai buna versiune a ta.

Daca scopul tau insa este remodelarea corporala, iti recomanda masajul tonifiant cu bete de bambus sau cel anticelulitic.

Iar daca masajul pentru tine este o formula de vindecare a diferitelor afecituni ale aparatului osteo-articular si nu numai, iti recomandam masajul Yumeiho, Deep Tissue, Terapeutic Segmentar, reflexologia si drenajul limfatic.

Daca vrei sa te relaxezi pur si simplu si sa te recompensezi cu un binemeritat masaj, iti sugeram masajul cu lumanari, masajul de relaxare, masajul facial, masajul rejuvance, masajul cu roci vulcanice detoxifiant, masajul la 4 maini sau chiar chair massage, daca esti pe graba. Iti poti lua chiar partenerul de viata sau prietena cea mai buna si sa va bucurati de un masaj reconectant in cuplu.

Eu una prefer masajele asiatice, dar te las si pe tine sa experimentezi sa vezi ce ti se potriveste.

Ii  recomand cu mare iubire si  incredere pe prietenii mei de la Centrul Shakti.

 

Namaste!

Image may contain: one or more people, people sitting, text and closeup

 


Leave a comment

Prietenia este gratis

Draga copac,
de un cadou  de la viata sunt sigura! Am harul de a conecta oamenii potriviti impreuna, care se sustin sa creasca si sa evolueze, iar eu impreuna cu ei.
Acum aproape un an a organizat o tabara de feminitate la Paltinis  si hop observ dupa ca 6 din cele 20 de femei prezente in tabara, desi nu se cunosteau si erau din orase diferite, au ramas cele mai bune prietene. Se intalnesc sa mediteze impreuna,sa gateasca, sa faca yoga, fotografii, sa picteze si sa experimenteze ……prietenia.
Acesta este un articol despre prietenie si o voi lasa mai jos pe una dintre fete sa vi-l creioneze:
“Pentru mine totul a inceput la Convetia de yoga. Unde cam stiam ce se intampla deja ma obisnuisem cu exercitiile si totul era asa yoga fitness. Si uite ca ma trezesc intr-o clasa…hmmm cu petale, mirosuri, clopotei…..atmosfera zen si o “domnisorica” intr-o rochita dantelata roz…care mai presus de toate avea si o bentita sau coronita cu paiete si fulgi….E na dracie …chiar fulgi (cred ca iti aduci aminte copacito).

Well asa a inceput incursiunea mea in feminitate in aceea zi. Si pentru ca multe din exercitiile de acolo au rezonat cu mine si cu pasii de pana acum facuti pentru dezvotarea mea, mi-am zis …”Buei cineva la noi in Bucuresti face chestii din astea misto pt care trebuie sa dai bani seriosi pe afara”. Bingo

Nu mult a trecut si am investigat site-ul Suntuncopac si facebookul si tot ce era de vazut.Si trebuie sa recunosc, nu m-am incumentat initial sa merg  la studio dar am ajuns in alta parte ….in Tabara de feminitate si yoga…. Nu va mai spun cate ganduri si acolo …daca vreau, daca e bine ,daca da, daca nu….

Mi-am dat doua la fund si am plecat sigura singurica intr-o tabara cu 20 de muieri ….de care habar nu aveam.

Si povestea Zuzelor de la Paltinis incepe aici…chiar pe facebook inainte de gruparea in masini.

Suntem 6: Luiza, Diana, Nico, Andrada, Oana si eu

Eh si nu am cuvinte sa spun cat de variante sunt personalitatile:

  •  Luiza e un vulcan de energie, zambet, dezinvoltura si in acelasi timp o furtuna care te prinde din toate partile, ea grupeaza si energizeaza.
  •  Diana, a mai mica, te cucereste cu zambetul si copilaria din ochi, te prinde repede cu povestile ei si este mereu ca o pisicuta alintata.
  •  Nico, oh Nico, introspectia este la casa ei. Ne vrajeste mereu cu povesti despre pietre si energii pe care le simti clar in preajma ei.
  •  Andrada, hmmm un izvor de emotii de toate felurile, langa ea nu poti decat sa te simti acceptata si libera sa te exprimi.
  •  Si Oana, Oana este un ingeras iubitor si cald si intelegator, mereu fina si aranjata, mereu mereu aroma de ingeras si lumina.

Ne-am adunat pe un chat…initial Diana, Luiza, Nico, Andrada si eu. Si a inceput chitaiala.

Luiza s-a remarcat repede ca fiind cea mai vorbareata, iar Andrada cea mai sceptica, greu domne greu scoateai cuvintele de la ea.

Dupa cateva zile de organizat si aranajat( Luiza si Nico veneau de la Galati) dupa ce totul era stabilit cu 5 dintr-o lovitura intru-un logan, uite ca a aparut si Oana sa ne “strice” aranjamentele. Si bine a facut! Toata galagia dintr-o masina s-a transformat in galagie in 2 masini.

A mers impreuna la drum (ne-am oprit la mici de Dedulesti), ne-am intors impreuna si ne-am oprit din nou la ciorba de burta de Kon Tiki. Numai expereinte autohtone, fara fitze fara mofturi.

In tabara trebuie sa mergi ca sa simti nu ca sa gandesti. Noi ne-am jucat ,am ras, am plans, am admirat femei frumoase si autentice. Am trait si am impartasit. O iarna feerica era in jurul nostru.
Unele femei mai calme si mai emotionate, altele mai vesele si mai expansive. Atata liniste si galagie in aceeasi palarie 🙂
 
Pentru noi tabara a fost punctul nostru de start. Locul care ne-a grupat intr-un fel magic. Si Copacelul este omul minunat care a venit cu energia, pe langa toate ideile minunate si care a facut posibila intalnirea noastra.
 Si ca sa vorbim si despre ce s-a simtit. Pai lucrurile stau asa: eu nu am mai trait de mult(poate din coplilarie) sentimentul ala ca poti sa vorbesti cu cineva orice fara sa stii nimic despre el. Si sa te simti iubit si acceptat desi nici celalat nu stie mare lucru despre time ca sa justifice iubirea pe care o da. Asa m-am simti eu cu fetele astea din prima clipa in care am pus energie langa energie.

Eh si acum?!  Acum ne cunoastem.
Acum realizez ca azi sarbatorim aproape un 1  an de relatie. Asa ca la multi ani fetelor si la cat mai multe luni pline de veselie si de lacrimi si de energie si dragoste neconditionata. Langa voi am invatat ,sau poate doar mi-am adus aminte, ca prietenia exista si este gratis!”

 

Si tu poti inspira comunitatea de copacei! Ne vedem pe saltelute ❤ !

 

Namaste!


Leave a comment

Este oki sa nu fii pe placul tuturor

Draga copac,

Este oki sa nu fii pe placul tuturor.  Intelegerea acestui lucru iti ofera o libertate imensa, ca si cum ai ales sa iesi din cusca si sa iti oferi timp. ….din cusca mintii tale pentru ca doar acolo este limitarea majora.

Eu clar nu -s pe placul tuturor si nu ma astept sa ma placa si sa ma iubeasca toata lumea. Multi  ma vad inteleapta, frumoasa si ispirationala, altii plictisitoare, nepriceputa si falsa. Destui de  multi ma vad nebuna :). Atat de mult am fost “neplacuta” de unii( chiar colegi de breasla) incat la un moment dat au incercat sa-mi blocheze pagina de facebook sau sa-mi dea review-uri  de pe conturi false. Fiecare face cum, cat poate , insa Universul isi face intotdeauna treaba .Am invatat sa respect fiecare parere,fiecare are calatoria lui si este responsabil pentru gandurile, faptele cuvintele sale. Am ajuns intr-un punct in care sunt oki cu toate aceste etichete….. asta pentru ca nu-mi apartin. Ce vine din exterior apartine gandurilor colective si nu are nicio treaba cu ceea ce suntem de fapt. Nici eu habar nu am inca cine sunt si cum sunt, cum poate sti cineva din exterior mai bine ca mine asta?

Sunt departe de  a fi perfecta si sunt ok cu asta.

Nu arat perfect, nu scriu si nu vorbesc perfect, nu sunt un profesor de yoga perfect, nu-s o mama si o sotie perfecta,   nu ma comport exemplar, nu-s o sfanta si nici nu vreau sa fiu. Nu vreau si nici nu ma astept sa fiu vreodata ….perfecta si nu concurez cu nimeni. Nu vreau sa iau nimanui painea. Mai am mult de invatat si de imbunatatit si sunt constienta de asta.

Vreau doar ca in fiecare zi sa fiu un om mai bun  si sa inteleg mai multe din cele din jurul meu.Vreau sa –mi aduc aminte cine sunt. Sa fiu impacata ca traiesc in mine. Sa ma intalnesc cu sufletul meu si sa-mi zambesc cu bunatate.

Poate nu este vorba intotdeauna despre a castiga ceva, a fi in competitie cu cineva, a fi altcineva.

******

Iti spun aceste lucruri pentru ca vreau sa stii ca si eu am fost ca tine. Un moment in care imi petreceam toata viata multumind pe ceilalti, incercand sa-i conving pe cei care nu ma plac sa ma placa. Am pierdut ceva? Da clar, TIMPUL meu! Tu cum stai cu al tau? Se spune ca unul dintre cele mai mari regrete  pe care un om le are pe patul de moarte este ca si-a petrecut intreaga viata incercand sa fie pe placul celorlalti si uitand complet de chemarea sufletului lor. Asa ca eu am ales intr-un punct, sa pun punct acestor asteptari absurde de a fi placuta de toata lumea. Nici nu-ti dai seama cata libertate mentala mi-a adus aceasta eliberare, cat spatiu a facut in fiinta mea.

 

Cand cineva te place sau nu te place, vreau sa stii ca nu are nicio treaba cu tine! Are legatura doar cu convingerile, educatia, perceptiile persoanei in cauza. Fiecare vede in exterior oglinda sa. Cu cat vedem mai mult “urat” in exterior si dorim sa schimbam , cu atat este un semnal de alarma ca avem de lucru sa ne imblanzim fiinta, pentru ca realitatea exterioara este o proiectie a realitatii interioare. Vezi “Cele 4 legaminte” de Don Miguel Ruiz. ( A nu lua lucrurile la modul personal)

 

Deseori in sedintele private de yoga pe care le tin, copacii doresc sa gaseasca solutii sa fie placuti de toti si toate si sa nu dezamageasca. Observ cat de mult timp isi pierd depunand eforturi sa schimbe convingeri limitate din exterior. Sunt surprinsi cand le spun ca este oki sa nu fii placut de toti si toate si ca este o eliberare sa accepti asta pentru ca iti ofera o sansa incredibila sa fii adevarat, sincer, transparent cu tine, sa nu te minti. Iti ofera o sansa sa -ti manifesti compasiunea fata de oameni, intelegerea ca suntem diferiti ca suntem cu totii raniti si atunci cand suntem raniti dorim sa ranim la randul nostru. Acceptand asta, te face mai puternic, mai autentic, mai viu si mai uman.

 

Este oki sa nu fii pe placul tuturor. Practica Ahimsa si fii pe placul tau, fii bland cu tine, intelegator, bun si detasat si vei cuceri astfel intreaga lume. Mai ales pe cea din inima ta.

Elibereaza-te si priveste in gradina ta, pentru ca timpul e scurt si are nevoie de apa sa infloreasca.

Namaste! Ne vedem pe saltelute!

 

 


Leave a comment

Avocata care medita la taiatul de varza

Draga copac,

iti prezint mai jos  ” avocata spagat 🙂 “. Spun asa despre Eva pentru ca dupa multi ani de gimnastica este extrem de mobila, si ma amuza extrem de mult pozele cu ea de la tribunal in asane extreme. O apreciez enorm, pentru ca este altfel: zbarnaie de desteapta dar este vie, blanda  si exploziva ca un copil. Am ramas  profund impresonata cand in Bali mi-a povestit cum a descoperit ea prima oara meditatia, taind varza pana i s-au umflat mainile prea obosite de la dosarele de avocatura:

“Mi-era dor de mine pentru ca meseria mea de avocat in subordine (desi inaltatoare) ajunsese sa ma inghita.

In urma cu 2 ani ma satusarem: de rutina, de faptul ca imi cenzuram mintea pentru ca „nu dadea bine” sa spun chiar ceea ce gandesc in fata sefului/clientului de standardele societatii de temerile mamei cum ca ar fi foarte neadecvat sa raman fara job de lipsa mea de timp pentru sport sa ma odihnesc in scopul de a face fata programului sa fiu etern obosita psihic. In concluzie, ma cam saturasem de mine.

So…I Quitted ! Fara nici cel mai mic plan pentru ziua de maine, fara nici un fel de economie (depozit), mi-am dat demisia. Cred ca…fara sa fiu macar constienta de ceea ce fac. Undeva in sinea mea simteam ca am nevoie sa incep un nou capitol. Dupa 6 ani de avocatura, ma simteam capabila sa incep sa lucrez dupa propria mea viziune dar mi-era frica sa accept asta. Gandul ca „daca nu o sa-mi iasa” ma urmarea zilnic. Decembrie nu e o luna inspirata pentru schimbare!  Ca sa nu mai pun la suflet atatea ganduri, am plecat impreuna cu jumatatea mea, cu masina spre Scotia. Scopul?! 2 saptamani la terapie de taiat de varza :)) / 2 saptamani sa calatorim. FABRICA ne-a primit in conditii…de fabrica. Era frig si ni se umflau degetele de la atata munca, de la atata taiat de varza, DAR mereu ne gandeam ca noi suntem gazduiti intr-o casa frumoasa cu semineu in timp ce, ceilalti oameni merg dupa program sa se odihneasca in rulote. Eram recunoscatoare ca nu imi mai suna telefonul, ca reuseam sa imi pun atat de frumos ordine in ganduri, ca socializam cu oameni simpli veniti din multe alte tari, ca aveam atat de multe deprinderi de invatat din noua mea activitate provizorie. A fost terapie curata! Retreatul de varza 🙂 a venit ca o manusa; pentru un nou inceput si pentru a-mi fi lectie de viata, m-a invatat sa traiesc in prezent, sa valorific clipa si sa-mi linistesc mintea  iar eu l-am primit ca pe un lucru nemaipomenit ce mi se intampla si am povestit tuturor despre experinta, fara sa ma gandesc o clipa la „ce o sa zica lumea?! „ Revenind in tara, din ianuarie lucrurile au inceput sa se aseze, progresiv, fiind din ce in ce mai bine. Eram coplesita de energia de care eram condusa, de entuziasmul si pasiunea cu care imi gestionam activitatea. Dar cum scopul meu in viata nu este sa ma transform intr-o workaholica pe cont propriu, odata pus totul pe picioare, am decis sa iau o pauza si pentru suflet. Asa ca am plecat in Bali, in retreatul organizat de Copac. Si a fost cea mai inspirata alegere ever!!! Pentru ca noi oamenii avem nevoie sa ne mai oprim din cand in cand din vacarmul care ne conduce instinctual, avem nevoie sa ne ascultam gandurile in liniste, avem nevoie sa ne reconectam cu noi insine.  Avem nevoie sa ne acceptam asa cum suntem, chiar si atunci cand nu suntem perfecti, cand gresim si ne luam lectii. Multumesc Copacule pentru intensitatea experientei la studio si in Bali , pentru ca nu existi intamplator ci pentru ca noi avem nevoie de tine sa ne aduci aminte ca suntem faini si valorosi! Multumesc pentru ca m-ai lasat sa vorbesc despre “terapia mea cu varza :)”, si despre faptul ca asa am descoperit  prima oara meditatia 🙂 . Si functioneaza.

Namaste!” 


Leave a comment

Jurnalul unei anxioase, de Irina, un copacel din livada

 

Draga copac,

cel de-al 5-le retreat in Bali a fost cu peripetii. Exact pe picior de plecare unul dintre cei mai mari vulcani ai lumii, Agung din Bali statea sa erupa, alerta gradul 4.

Eu am stiut/ intuit ca va  fi bine, dar presiunea organizatorica imi sadise si mie o oarescare samanta in sufletel. 4 participanti renuntasera de frica cu cateva ore/zile inainte. Frica. Frica . Frica.

Totusi, cand am pasit pe pamant balinez am facut o rugaciune ca ne-a primit, am facut o meditatie cu totii de protectie, iertare  si recunostinta si am inteles ca odata ce am depasit frica am cules cu totii atat de multe roade. M-am abandonat in ceea ce este.

Mai jos vreau sa impartasesc cu tine, trairile celei mai anxioase dintre participante, draga noastra Irina care si-a rezolvat o mare parte din frica de frica prin aceste experiente impreuna:

“O saptamana inainte de plecarea in Bali..sunt atat de entuziasmata incat deja imi fac bagajele, in sfarsit visul meu de multi ani se implineste!!! Nimic nu imi poate sta in cale, pasaportul e in poseta, hainele impachetate, banii schimbati, concediul luat.

La un moment dat, primesc pe grupul de facebook un link cu o stire legata de vulcanul Agung, cum ca ar fi posibil sa erupa. Sunt linistita, sigur e doar o stire exagerata.

Cateva zile mai tarziu incepe sa ma roada curiozitatea si incep sa caut si pe alte site-uri si stirile nu arata deloc bine, alarma este gradul 4 din 4 iar vulcanul sigur va erupe. Prietenii incep sa ma intrebe daca sunt sigura ca vreau sa ma duc. Fiind o fire anxioasa de fel, frica incepe sa creasca in sufletul meu si odata cu ea si ‘dar daca-urile’. Daca o sa erupa? Daca o sa mor? Daca raman blocata acolo? Daca ma accidentez? Si daca nu mor si nu ma accidentez, daca raman socata de panica creata? “Dar daca-urile” au inceput sa se inmulteasca pe zi ce trecea astfel incat aveam o stare de agitatie continua si nu mai puteam dormi noaptea, fiind asaltata de filmele horror din capul meu.

Pe grupul retreat-ului, parerile erau impartite, cei mai multi erau entuziasmati in continuare, parca chiar si-ar fi dorit sa erupa vulcanul pentru a le ramane in amintire, cateva persoane deja se gandeau sa renunte.

I-am innebunit cu intrebari: v-ati luat masti? aveti bani la voi? planul b care este, incotro ne indreptam daca erupe vulcanul?

Eu eram din ce in ce mai dezorientata, in ce tabara ma incadram? Ce imi lipsea mie si aveau ceilalti de voiau sa se duca orice s-ar fi intamplat? Ma simteam oarecum precum o paria ce le strica cheful celorlalti punand non stop intrebari.

Fiind o combinatie intre un tipar sentimental si unul structural, cand e vorba de situatii extreme, imi este foarte greu sa iau o decizie pentru ca inima si intuitia imi spun ceva  dar  creierul le refuza poftele si le anuleaza.

De multe ori am ales sa imi reduc la tacere intuitia si am regretat . De data aceasta imi doream din tot sufletul sa o ascult dar nu stiam cum. Astfel incat miercuri seara inainte sa dau raspunsul final, am sunat-o pe Adriana, colega mea de antrenamente la coaching si am rugat-o sa ma asculte si sa imi puna intrebari pentru a-mi face ordine in ganduri si simtiri. O ora am turuit fara noima, vorbind ba din inima, ba din gandire. Dupa o serie de intrebari, una din ele m-a scos la liman desi frica era la undeva 7-8, o intensitate destul de mare.

–          Irina ce se intampla daca ramai si ce se intampla daca pleci?

–          Pai daca raman , o sa regret din nou ca nu am facut ce imi doresc si simt din cauza fricii. Daca plec, posibil sa resimt in continuare frica dar mai apoi voi fi mandra ca am depasit-o si voi ramane cu amintiri si experiente de neuitat  (simteam ca asa o sa fie).

–          Ok, deci daca ramai o sa te simti vinovata, daca pleci posibil sa simti frica. Care emotie te hraneste mai mult?

Intrebarea aceasta, ce emotie ma hraneste mai mult a fost revelatoare. Mi-am dat seama ca frica ma hraneste, odata ce trec de ea, creste increderea in sine si ma pot bucura cu adevarat de viata , pe cand dupa vinovatie, nu urmeaza decat si mai multa vinovatie, distantare de propria persoana si o gramada de regrete.

Asa ca am luat decizia pe loc, ma duc orice ar fi. Noapte de dupa decizie a fost crunta. Desi luasem decizia, ma comportam ca si cum e posibil sa nu ma mai intorc. Stiu, exageram dar pentru o persoana ce a avut un accident de masina cu un an inainte perspectiva este usor diferita, si deloc roz, credeti-ma.

M-am asigurat ca le-am zis celor dragi ‘te iubesc’ inainte de a pleca, alui meu i-am compus si cateva poezii de dragoste, sa fiu sigura ca le las toata iubirea mea.

A doua zi in aeroport aflu ca au mai renuntat doua persoane, practic din grupul de panicati eram singura ce mai ramasese dar cumva deja frica fusese consumata, poate pentru ca o recunoscusem, dialogasem cu ea si nu am incercat sa o inchid cu forta in mine si sa o ignor. Asta este, mi-am zis : cum o vrea Domnul! Ciudata expresie pentru o persoana nu foarte spirituala, cumva in astfel de momente, vrei nu vrei, te apropii mai mult de tot: de tine, de cei dragi si de ce nu…de Divinitate.

Ajunsa in Bali, mi-am dat seama ca toate ‘dar daca-urile’ din creierul meu erau doar niste proiectii negativiste si nu aveau nici o legatura cu linistea si paradisul de acolo.

Pe parcursul retreat-ului, am mai dat nas in nas cu frica, caci doar e parte din mine. Intr-o singura zi m-am lovit de trei ori la piciorul operat si m-am speriat  ca o sa trec iarasi prin calvarul de acum doi ani. Apoi m-am dus sa fac snorkeling desi habar n-am sa inot. M-am pierdut in targ (teama de abandon) fara sa pot suna pe nimeni, aparent roaming-ul nu functiona.  La intoarcerea din Gili , valurile ne-au dat emotii mari, leganand de mama focului barca. Frica, frica, frica…si totusi sunt teafara si am ramas cu multe alte emotii mult mai frumoase: iubire, recunostinta, mandrie, fericire si as putea sa enumar la nesfarsit.

Culmea, la unul din exercitiile pregatite de Andreea, constand intr-o piesa de teatru menita sa simbolizeze o emotie am picat in grupul ‘frica’, poi credeti ca se putea altfel?  Cu ocazia aceasta am scris si o mica poezie ce m-a ajutat sa imi gasesc solutia perfecta pentru a face pace cu frica.  Nimic nu este intamplator si sunt recunoscatoare si fericita pentru ca s-a intamplat astfel.

“Frica, un sentiment deloc comod si greu de controlat
De vrei sa o ascunzi, nu iti da pace
Te urmareste orice ai face
De te cuprinde te blocheaza
Sa stai in loc ea te forteaza
Si totusi…cum o faci sa dispara?
Sa poti fi tu insati iara
Fara convingeri limitate
Cu incredere pasibd spre libertate
Poate sa te imprietenesti cu ea?
Sa o intrebi si sa o asculti ce vrea?
Sa ii multumesti ca are incredere in tine dar….
Doar tu stii si poti sa faci ce e mai bine pentru viata ta
Sa ai nevoie sa ii asculti inima
O iei in brate si o trimiti in lumina
Spunandu-i ca nu va fi singura
Si alte frici o sa mai  vina”

Multi ani am fugit de emotiile negative in loc sa le ascult, sa le recunosc ca fiind umane si ca parti din mine. Si in loc sa le fac sa dispara cumva le-am dat putere, atat de multa ele ajunsesera sa aleaga in locul meu, mereu situatii si evenimente, care sa nu ma scoata deloc din zona de comfort. Am fost in safety zone dar nu am facut ce mi-am dorit, fapt care de-a lungul timpul mi-a hranit neputinsa si lipsa stimei de sine.

Mi-am recunoscut frica, am ascultat-o si ma felicit si imi multumesc pentru acest lucru: pentru ca mi-am oferit ocazia sa traiesc experiente de neuitat alaturi de niste omuleti minunati, sa invat sa ma reconectez la mine si la ceilalti si sa imi ascult intuitia. Sa imi ofer cea mai frumoasa experienta de pana acum.

Sunt sigura ca voi mai da nas in nas cu fricile dar le voi ruga sa ma insoteasca, de manuta impreuna,  in necunoscut. Si de nu vor vrea , duca-se in lumina, unde se afla si celelalte frici de pana acum, cu care am facut pace!

Asa ca dragilor, fie sa va ascultati inima si intituitia si sa va urmati calea, oricare ar fi aceea!

 


Leave a comment

“Yoga-religia iubirii” de Nati un copacel din livada

Draga copac,

pe Nati am cunoscut-o acum un an inainte de plecarea in Bali, urma sa vina alaturi de sotul sau in retreat. Accentul ei moldovenesc, fatzuca ei usor asiatica, zambetul de copil si sensibilitatea din ochi mi-au confirmat a 1000-a oara cat de norocoasa sunt sa atrag oameni atat de deschisi, frumosi, buni. De atunci Nati este o studenta sarguincioasa, i-am urmarit evolutia nu doar pe saltea ci si in sufletel si am invitat-o sa va impartaseasca cum a ajutat-o yoga sa inteleaga ca totul este iubire:

“Nu sunt vedeta, nu am nici blog, sunt doar un suflet pasionat de yoga. Aceasta pasiune mi-a fost cultivata si de Copacul (aka Andreea) cu care am inceput sa fac yoga in octombrie 2016. Primul meu contact cu Copacul a fost in studioul ei cladurors in care mi-a dat o imbratisare foarte puternica. In acel moment am crezut ca este o “prefacuta”, eu nefiind obisnuta cu oameni care imbratizeaza necunoscuti la prima intalnire. In timp, am inteles ca asa este Copacul in viata reala  – calda, deschisa, iubitoare.

Sunt mii de motive pentru care am ales sa fac yoga. Unul din motive este ca am invatat ca yoga este diferita pentru fiecare dintre noi. Asa am descoperit ce inseamna yoga pentru mine. Yoga este o combinatie intre eliberare, acceptare, miscare, iertare si echilibrare. Sunt o persoana rationala si, cred eu, bine impantata. Cu toate acestea, Copacul a reusit, in cadrul multor meditatii, sa ma plimbe prin lumi nebanuite in care m-am putut lua in brate chiar si atunci cand, poate, nu am meritat. Simt ca am creat deja o legatura cu studioul Copacului unde ma simt ca in orezariile din Bali, libera, tanara si proaspata.

Pentru mine yoga este terapie, este vindecare lenta, este o lupa prin care imi poti vedea sufletul. Practicand diferite forme de yoga, inca imi cunosc limitele corpului, precum si limitele mintii.

Nu stiu cum sunt clasele cu alti instructuri de yoga, am ramas loiala Andreei care este o sursa de inspiratie, disciplina, optimism si iubire. Nicio clasa nu seamana cu cealalta, toate clasele sunt unice, toate au o bucatica din Copac, toate au o noua energie si cate o lectie de oferit. Si acum, dupa un an de practica yoga in cadrul aceluiasi studio Suntuncopac, inca ma suprinde cu noi asane, cu invartiri sufiste si cu teme profunde de meditat. Apreciez mult la clasele de yoga faptul ca se comporta ca o adevarata profesoara, ne corecteaza si ne explica in detaliu cum ar trebui sa facem asanele astfel incat sa nu ne accidentam.

Dar cel mai important este ca in cadrul orelor de practica yoga am invatat cum sa respir corect in diferite moduri. Respiratia focului este cea care ma revigoreaza si imi da multa energie pentru fiecare activitate in cadrul activitatilor de la studio, precum si viata de zi cu zi. De multe ori respiratia corecta m-a ajutat sa trec rapid peste atacurile de panica pe care acum  le am rar.

De asemenea, intr-o lume care se vrea atat de perfecta, am invatat prin yoga sa fiu asa cum pot eu sa fiu, cea mai buna forma a mea, m-a invatat sa-mi accept vulnerabilitatile, defectele si trairile. Am invatat sa plang, sa rad, sa nu judec si nici sa nu concurez cu nimeni atunci cand fac anumite asane.

Dupa ce am fost in Bali , in unul din retreaturile magice, as indrazni sa spun ca Andreea isi dedica tot sufletul pentru oameni si a invatat sa daruiasca intr-un mod atat de pur si sincer, cum multi dintre noi inca nu reusim sa o facem.

La inceputul unei sedinte de yoga, am primit o foaie pe care trebuia sa scriu ce reprezinta “crucea” pentru mine. Stiam ca yoga nu este religie, dar eu am simtit ca pentru mine yoga reprezinta religia mea interioara, modul in care imi pot purifica gandurile si prin care imi pot acepta toate nebuniile.Religia iubirii.

In acest contex, m-am gandit ca daca yoga ar fi o religie, in lume nu ar mai fi atata violenta, atata ura si frustare pentru ca oamenii ar afla ce este iubirea, in forma sa adevarata. Iar iubirea adevarata vindeca.”


Leave a comment

Ce este rusinea si cum poti sa scapi de ea, de Ana un copac din livada

Draga copacel,

Cand am citit  Calea Renuntarii si am vazut ca Rusinea in panelul emotiilor are vibratia cea mai joasa ( 20 comparativ cu pacea 600) am inteles multe lucruri. Am inteles mai mult fetele care vin la studio, m-am inteles pe mine cat timp din viata mea mi-am pierdut nefacand diverse lucruri…. de rusine si cat de eliberator este sa traiesti liber fara povara rusinii, sa FII TU EXACT ASA CUM ESTI. Rusinea perceputa prin ideea de “a lasa capul jos” a fost curatata din viata mea odata cu practica yoga si dezvoltarea personala prin carti si diverse cursuri. Ana prietena mea si a copacilor, a simtit sa completeze si ea acest aspect al rusinii care ne tine pe loc si nu ne lasa sa exploram viata, asa ca enjoy!

“Namaste!  La cursul Copacului despre Brandingul personal, cuvantul care statea pe buzele fiecaruia dintre noi, cuvantul ce statea in calea descoperirii adevaratei esente a sinelui nostru era Rusinea. 

“Rusinea – sentiment penibil cauzat de umilirea in fata altora, sentimentul contrar demnitatii, onoarei.” 
De cate ori nu v-ati surprins spunand:

* Nu fac asta! Imi este rusine!
* Nu merg la piscina pentru ca imi e rusine de corpul meu.
* Imi e rusine sa ies pe strada fara sutien pentru ca am sanii mici. 
* Imi este rusine sa iau cuvantul la sedinta pentru ca poate spun colegii mei ca propunerea mea este idioata sau imi uit cuvintele. 
* Nu imi deschid sufletul in fata celui pe care il iubesc pentru ca se poate ca el sa nu simta la fel si o sa ma fac de ras. 
* Nu imi deschid un blog pentru ca cine ar vrea sa citeasca ideile mele? 
Pot sa o tin asa pana maine dimineata pentru ca lista de frici si mecanisimele de aparare care ne tin in zona noastra de confort sunt nesfarsite, cu toate ca, fiecare afirmatie de mai sus poate fi demontata in cateva secunde.
“Ceea ce ucide in secret inovatia este rusinea. Ea nu poate fi masurata, dar este acolo” si clar a omorat multe visuri si fantezii din fasa. 
Acest sentiment provine din copilaria noastra, din credintele ce ne-au fost transmise de parintii, profesorii chiar prietenii nostri. 
Si acum imi amintesc cum o prietena buna din tinerete, care cred ca avea cele mai bune intentii, mi-a sugerat ca la intalniri “sa nu mai fiu atat de EU, cu ideile mele ciudate, credintele mele atat de diferite, obsesiile si obiceiurile mele si mai ales, sa imi pun sutien cu burete pentru ca ~da mai bine~”.
Abia dupa 10 ani am localizat de unde provenea aceasta teama a mea de a ma deschide cu adevarat la o intalnire, cu riscul ca cel din fata mea sa nu ma mai caute niciodata si de a ~ma face de rusine~. 
Noi suntem programati psihologic, emotional, cognitiv si spiritual sa avem nevoie de o legatura cu ceilalti, de iubire si de apartenenta. Legaturile emotionale profunde dau sens vietii. 
De aici si incercarea de ne prezenta altfel la primele intalniri pentru a nu ne face de rusine si pentru a incerca sa nu pierdem oamenii care ne-ar putea abandona daca ne-ar descoperi exact asa cum suntem. 
Dar… a nu ma accepta pe mine asa cum sunt si a incerca din “rusine” sa ma prezint altfel, este o greseala care m-a taiat de doua ori. Odata ca am atras oamenii nepotriviti in viata mea care mi-au aratat, prin experientele traite impreuna, exact fricile mele pe care incercam sa le “pudrez” la primele intalniri si in al doilea rand, prin aceasta atitudine imi refuzam sansa de a-mi descoperi propria valoare, unica, diferita si personala.  
Ne este teama sa impartasim familiei, prietenilor, lumii intregi ce am creat din cauza rusinii. 
Victimele perfecte ale rusinii sunt perfectionistii care asteapta sa fie “impecabila” creatia lor. Uneori nici atunci cand creatia este “perfecta” nu o prezentam lumii, pentru ca nu stim sa facem diferenta intre ceea ce “facem”,  dorinta de a placea celorlalti, dorinta de a avea respectul si admiratia pentru ce “am facut” si ceea ce suntem. Uitam ca “Nu suntem ceea ce ni s-a intamplat. Suntem ceea ce am ales sa devenim.” (Jung). 
Cand reusim totusi sa ne depasim teama si sa ne incercam norocul, ne dam seama ca pe langa toate vocile trecutului, ce ne spun ca nu suntem buni, nu suntem suficienti, cel mai dur critic al nostru suntem chiar noi.
Aceasta asteptare a ~perfectiunii~ mi-a adus sansa de fi martora la aparitia unor oameni care au iesit in lume cu produse care in viziunea mea erau incomplete sau nefinisate si totusi s-au bucurat de succes sau oameni cu pregatire si experienta mai putina, care au ocupat pozitii mai bune decat ale mele deoarece eu alesesem “sa mai astept” din frica de esec sau din teama de a ma face de rusine. 
Totusi la afirmatia rusinata ca “As fi vrut sa am increderea si curajul acesta mai de mult, pentru ca as fi ajuns mai departe acum” am primit un raspuns foarte bun: “Toate vin cand este timpul lor… atunci poate era prea devreme pentru tine.” Trebuie sa ne acceptam si sa ne intelegem ritmul propriu. 
Se poate sa incercam, sa ni se para ca ne-am facut de ras pentru ca nu ne-am bucurat de succes si ne decidem sa nu ne mai asumam riscuri niciodata sau putem sa ne spunem “Infrangerea asta ma doare. Sunt foarte dezamagit. Dar succesul, recunoasterea si aprobarea celorlalti nu sunt valorile dupa care-mi duc viata. Pentru mine, cel mai mult conteaza curajul si tocmai am fost curajos. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa imi fie rusine.”
Rusinea este una dintre emotiile cu vibratia cea mai joasa. Daca de exemplu facem o greseala si ne simtim vinovati, incercam sa reparam raul facut, ne cerem scuze etc. in schimb cand vine vorba de rusine, cercetatorii au descoperit ca ea nu se coreleaza cu nici un comportament pozitiv – pentru ca rusinea duce la comportamente distructive. Ne izolam, vrem sa ne evaporam. 
“Solutia pentru a scapa de rusine este sa o contientizam.
* Sa o recunoastem si sa intelegem ce anume a declansat-o. Ce asteptari sau idei anume au format rusinea? 
* Sunt asteptarile care pun in miscare rusinea realiste? Exprima ele ceea ce-ti doresti cu adevarat sau, mai degraba, ceea ce crezi ca-si doresc ceilalti de la tine? 
* Deschide-te fata de o persoana apropiata. Iti asumi intreaga experienta a rusinii? Esti dispus sa impartasesti cu cineva ce simti pentru a primi empatie?”
* Vorbeste despre rusine si astfel vei vedea perspective diferite fata de situatiile ce au provocat-o, atatia oameni, atatea pareri.
Dar mai ales intreaba-te: Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca as spune acest lucru, daca as fi eu insumi? Si de cele mai multe ori raspunsul nu este atat de infricosator. 
Si nu in ultimul rand sa ne intrebam daca este cu adevarat atat de importanta parerea celorlalti si daca ne dorim sincer sa fim in preajma oamenilor care ne judeca si in prezenta carora nu putem sa fim autentici.  
A nu lupta cu rusinea ne dauneaza atat psihologic dar si fizic. Sentimentul de rusine ne imbolnaveste treptat. 
“Problemele de piele, de exemplu, se dovedesc a fi frecvente la persoanele ce sufera de rusine. Cu cat simti mai mult rusinea cu atat mai putin te accepti pe tine insuti si vei face mai multe piruete ca sa fii o persoana mai buna, iar toate acestea vor fi in detrimentul adevaratelor tale nevoi.” 
Cunosc o persoana care din rusinea ca este amanta s-a imbolnavit de cancer… s-a vindecat insa atunci cand s-a iertat. 
Toti oamenii simt rusine, intr-un anumit grad. Nu este, deci, rusinos sa ai rusine. Este omenesc. Cum contrariul rusinii este mandria, dezvolta-ti mai mult Iubirea si Stima de sine.
Sta in puterea ta sa decizi ce alegi sa crezi si sa fii.
 Sentimentul propriei valori ne inspira sa fim vulnerabili (aceasta rara virtute), sa avem curaj sa impartasim celorlalti ceea ce am creat… si nu se stie niciodata ce viata schimbam prin curajul nostru de a fi vulnerabili, de a nu ne fi rusine sa prezentam o idee, o experienta, un complex transformat in calitate, o carte, un curs, o pasiune transformata in job… 
La final as vrea sa impartasesc o poveste care mie imi da mereu curaj. O poveste de care nu mai aflam daca autorul ar fi avut “rusine” si ar fi ascultat parerile celorlalti. 

“Lolita lui  Nabokov a fost refuzata de multe ori inainte de a fi acceptata de o editura din Franta. O scrisoare de respingere a cartii suna asa: ”E copleșitor de scârboasă, chiar și pentru un freudian luminat. Iar pentru public va fi revoltătoare. Nu se va vinde și va dăuna teribil reputației noastre (…) recomand să fie îngropată sub o piatra pentru următoarea mie de ani”

Ana D.

Articol inspirat din cartile lui Lise Bourbeau si “Curajul de a fi vulnerabil” de Brené Brown.

Daca ai si tu o poveste pentru padurea de copaci da-mi de veste la suntuncopac@gmail.com!

Namaste!