Draga copac,

Ultimii 15 ani din viata mea au fost extrem de “ocupati”. Sunt un om al proiectelor, task-urilor si deadline-urilor, sunt un om serios si responsabil caruia ii place sa aiba tot timpul ceva de facut si rezolvat. Well, de cand am nascut nu am facut nimic. :D. De cand stau acasa am trait experiente magice, dar recunosc ca a fost putin ciudat sa nu am niciun plan sa nu  fac … nimic. Adica,  am fost foarte ocupata sa schimb scutecele si sa o iubesc, iar asta mi-a ocupat tot timpul, dar daca m-ai intreba concret ce am facut ti-as raspunde naiv “uhhhmm nimic!?”.

La inceput mi-a placut la nebunie aceasta vacanta  de facut “nimic”, dar recunosc ca am avut momente cand am fost destul de critica cu mine si ma simteam un pic vinovata ca ziua trece fara niciun plan. Este presiunea asta sociala in care trebuie sa arati ce ai facut.Sa invinuim Facebook? Instagram? Media? Angajatorii? Nu stiu, dar presiunea este aici, o simt.

Fetita mea este foarte cuminte, si recunosc ca daca as fi un pic mai organizata as avea timp sa fac multe lucruri, doar ca in jobul nou de mama, toate indatoririle astea au fost asa noi, incat ziua trecea asa de repede si cand puneam capul pe perna ma intrebam: doamne, cand a trecut ziua? Ce am facut azi? Nimic!

Dar azi, ma uitam la fetita mea cat de repede creste, si cum nu o mai cuprind hainutele, si am  realizat insa ca “nimic-ul meu ” este “nimic-ul meu”, ca nu trebuie sa impresionez pe nimeni, si ca nimeni nu se uita mai mult si mai atent la mine,  ca mine insami. Nimeni nu ar trebui sa ne zica cum sa ne petrecem o zi. Doar noi avem aceasta putere, asa ca hai sa o folosim inspre fericirea noastra. Sa ne bucuram de rutina celei mai simple zile. Viata este mai scurta decat realizam asa ca poate face sens doar sa ne-o petrecem cu cei dragi.

Totusi, am incercat sa organizez mai bine acest “nimic”,  si in fiecare zi sa fac un “nimic” interesant. Spre exemplu, sa organizez un studio foto, in care sa schimb decorul de fiecare data si sa surprind evolutia fetitei mele prin foto amuzante. Sau sa pictam impreuna. Am facut primul tablou impreuna, folosind amprentele manutelor si picioarelor ei ( ps: elefantii sunt mainile noastre, copacii sunt talpitele ei). De asemenea, am incercat sa ma organizez sa citesc ceva in fiecare zi, si sa-i citesc si ei cate o poveste. O poveste cu talc. Sa invatam cate un cantecel in fiecare zi.  Sa facem sport in fiecare zi ( ea bicicleta, eu yoga sau exercitii cu benzi elastice) este o adevarata provocare, dar ne prinde tare bine.Sa ne uitam la un film pe zi.  Si lista continua in fiecare zi. Acum, mai nou, mi-am propus sa-mi iau o masina de cusut si sa-i fac hainute:). Ah, si bine ca a venit vremea buna iar sa luam la picior muzeele, parcurile, expozitiile, pietele, targurile. Bineinteles, fac tot posibilul sa continui sa scriu pe blog.

Deci, da, mi-am dat permisiunea sa nu fac nimic. Un nimic numit iubire. Ca mama. Ca persoana. Doar sa fiu aici si acum, cu mine, cu fetita si sotul meu.

Deci cum e sa nu faci nimic? E bineeeeee :))))))