Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


2 Comments

“Daniel nu a murit, e doar puțin plecat pe munte ” de niste copaci din Livada

Draga copac,

 

fugim de ideea de moarte si de lectiile ei. Povestea de mai jos este despre viata si libertate,despre moarte constienta si frumusetea din spatele alegerii ei. Pe Dani, omul superb care a fost nu il cunosc, dar ii cunosc pe finii sai Larisa si Ferdi pe care ii iubesc cu toata fiinta. Larisa a ales sa-si serbeze ziua sa pe 1 martie cu prietenii la clasa de yoga de la studioul pentru ca odata cu plecarea lui Dani multi s-au trezit in urma sa.

 

La revedere, prietene! Ne vor lipsi zâmbetul tău și cuvintele sincere prin care făceai lumea un loc mai bun.

Undeva, pe Valea Coștilei în Bucegi, zăpada cade din cer într-o liniște deplină. De jur împrejur se înalță culmile albe și cerul senin-senin, de nu-ți mai poți ține ochii deschiși. Tăcerea asta de început de lume și frumusețea neatinsă a muntelui erau motivele ce-l făceau pe Daniel să se aventureze pe munți iar și iar, fie că era vorba de Mont Blanc sau Retezat, de vârful Khan Tengri sau Bucegi.

N-o să vorbim dramatic despre Dani. Nu i-ar fi plăcut și ar fi râs: “Frăție, ce-i asta?” O să-i lăsăm pe cei care l-au iubit și l-au înțeles să spună lecția pe care Dani ne-a lăsat-o. “Cred că marile lui iubiri în viață am fost eu și muntele, în aceeași măsură. Nu știu dacă ar fi putut să renunțe la vreuna dintre ele. Oricum, și eu am considerat că n-ar trebui”, spune cu sinceritate Octavia, soția lui. Muntele i-a legat și le-a dat amândurora ceva ce prețuiau mai presus de orice. “Daniel era o persoană liberă, poate ăsta e cuvântul care-l descrie cel mai bine: “libertate”. A făcut întotdeauna ce și-a dorit și ce a simțit.”

Muntele a fost mereu parte din viața și din dragostea lor. Cele mai frumoase momente le-au scris în aerul tare al vârfurilor. În masivul Retezat, pe o vreme cumplită și având ca martor un câine zgribulit, Daniel a îngenuncheat și i-a promis Octaviei că o va face fericită toată viața. “M-a cerut de soție în mijlocul viscolului. Eram doar noi doi și totul a fost atât de romantic”, povestește Octavia.

Marmota de pluș era mascota fiecărei expediții pe munte.

Acum, când muntele l-a luat pe Daniel pentru totdeauna, Octavia simte că nu poate fi supărată nici pe munte, nici pe Daniel. Deși îi e cumplit de greu. Rucsacul, casca spartă a lui Dani și marmota de pluș norocoasă, pe care o purta mereu cu el pe munte, sunt singurele lucruri ce au fost recuperate în urma avalanșei. Căutările lui Daniel vor continua, cel mai probabil, la primăvară.
“Mi-au povestit ceilalți patru prieteni cu care era pe munte în ziua accidentului că era foarte fericit. Și ultimele chestii despre care a vorbit erau despre mine, despre noi. E important pentru mine să știu că a fost fericit”, spune cu vocea sigură. Între ei n-au rămas cuvinte nespuse sau regrete, doar un mare gol pe care nimic nu-l va mai putea umple. “O să-mi fie cel mai dor de afecțiunea lui, mă îmbrățișa foarte mult. A fost un sprijin mereu, cu o dragoste foarte sinceră. Dragostea lui era ca în filme.”

„MUNTELE ERA COMBUSTIBILUL LUI”
Daniel a început să simtă amețeala plăcută a înălțimilor în munții Retezat, aflați aproape de orașul natal, Hunedoara. Mai întâi ca o îndrăgosteală de liceu, când ajuta salvamontiștii la marcări de trasee, sau ca ranger în Parcul Național Retezat. Apoi ca o pasiune calmă, matură și calculată în care a investit timp și energie și pe care o împărtășea cu cei dragi: “Când ajungea la munte, ne arăta fiecare vârf în parte și ne spunea povestea lui. Avea încărcate în inimă și în creier toate hărțile munților. Muntele ii dădea oxigen. Muntele era combustibilul lui,” spune Adelina Maria, prietenă apropiată a lui Daniel și omul care l-a adus în familia LEADERS.

Toți îl știu pe Daniel ca fiind extrem de prudent. Lua mereu în calcul riscurile și se pregătea temeinic. Știa că, de cele mai multe ori, pe munte e vorba de cum te organizezi, mai mult decât despre rezistență fizică. De aceea, Octavia ar vrea să le spună tuturor să nu se mai frământe căutând vinovați. “Aș vrea ca prietenii lui și apropiații să nu fie supărați pe el, să nu fie supărați nici pe munte. Să nu considere că a fost vina cuiva. El făcea ture din astea destul de des și nu cred că acum erau condiții mai speciale ca în alte dăți. Cred că, pur și simplu, a fost un mare-mare ghinion. Erau cinci persoane în grup și doar el a căzut…”

Pentru Adrian Fako, bun prieten al lui Daniel și omul alături de care a trăit una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții lui, expediția pe vârful Khan Tengri, ce s-a întâmplat este încă de neconceput. “Nu trebuie să justifici nimic nimănui când se întâmplă ceva pe munte, pentru că nu poți să înțelegi contextul. Daniel era precaut, avea experiență, nu se aventura. Modul cum aborda lucrurile era ca în business: trebuie să fii precaut, dar, dacă ești prea precaut, nu te apuci de nimic. Și-atunci când te apuci și încerci?”

Adrian și Daniel se știu de ani buni, s-au întâlnit prima dată prin anul 2006 în Retezat, apoi, patru ani mai târziu, au legat o prietenie durabilă în București, în timpul facultății. I-au unit muntele și pasiunea pentru antreprenoriat. Sunt prieteni de pe vremea când urcau pe munte cu pungi în bocanci și aveau week-end-uri în care se gândeau cum să facă rost de un milion de lei pentru a-și lua bilet de tren până la munte. “De la poza lui de profil până la pozele de pe pereții de-acasă, totul era despre munții înalți pe care a fost sau pe care voia să meargă. Daniel n-o făcea pentru că cineva îți dă o medalie și te apreciază, ci pentru că avea o pasiune pentru a merge pe munte.

DANIEL NU AVEA PRIETENI, AVEA O FAMILIE
În nopțile reci pe munte, când se spun vrute și nevrute la adăpostul cortului, Adrian și Daniel au vorbit și despre eventualitatea în care unul dintre ei nu s-ar mai întoarce. Și cum le-ar plăcea ca ceilalți să gestioneze situația. “Dani ar fi vrut ca noi toți să fim mult mai calmi și echilibrați, să căutăm soluții reale, fără să ne agităm, fără să consumăm energie și resurse în van. I-ar fi plăcut să avem grijă unii de alții și să știm că, dacă te închizi în tine, rămâi acolo și e greu și neplăcut”, o spune cu vocea tremurând și nu știi dacă e conexiunea la Internet proastă sau emoțiile au devenit prea puternice. Adrian nu e în țară, altfel ar fi fost și el unul din cei 50 de oameni care l-au căutat pe Daniel prin zăpadă zile la rând pe Valea Coștilei.

Daniel era extrem de mândru de cele două expediții pe “șaptemiari”. Visa să urce curând și pe un vârf de peste 8000 de metri.

În aceste zile, Daniel a făcut din nou ceea ce știa să facă cel mai bine: a adus oamenii împreună și a scos ce e mai bun din ei. “Sunt oameni care au dat la lopată pe munte, deși era poate prima dată când au urcat în condițiile astea, alții care și-au asumat toate riscurile pentru a-l găsi, alții care și-au sunat toate contactele în miezul nopții, cerând drone, colțari, haine. E incredibil. Asta făcea el mereu. Avea un magnet la oameni fundamental buni, ne punea împreună și ne transforma într-o familie”, spune și Adelina Maria.

Pentru Adrian, amintirea expediției din Khan Tengri va rămâne mereu o experiență specială. Deși n-au reușit să atingă vârful din cauza condițiilor meteo, lecțiile învățate au fost neprețuite. Au plecat patru oameni din România spre Kazahstan. Lui Adi, fratele lui Daniel, i s-a făcut rău în timpul cățărării și a făcut o pneumonie urâtă, celălalt prieten – Mișa, a cedat și el pe la 5000 de metri. Mai rămăseseră doar Daniel și Adrian și decizia firească ar fi fost ca Dani să se întoarcă în țară cu fratele lui. “Era foarte greu în condițiile astea să-i cer să urce în continuare. Dar Dani, după ce s-a asigurat că fratele lui e în siguranță, a găsit puterea să nu renunțe. Ar fi regretat toată viața dacă n-ar fi încercat în continuare. Și, deși n-am reușit să ajungem în vârf, n-aș schimba experiența asta pentru nimic în lume. Brusc, s-a schimbat vremea și, la ultima tabără, pe la 6400 de metri, a trebuit să ne întoarcem.”

Pe munte, Daniel era un camarad desăvârșit. Te puteai baza pe el la orice, de la pus cortul, săpat în zăpadă, la cărat și gătit. “Nu trebuia să am cu Dani discuții, să-i spun fă și tu asta că n-ai făcut suficient. Făceam mișto că lui tot timpul îi era mai frig la mâini decât îmi era mie, iar mie mai frig la picioare și cum am putea rezolva asta,” povestește Adrian Fako. Glumele și grija față de celălalt erau atuurile lui când treceau prin momente dificile.

Trei ani mai târziu, în 2016, Daniel și fratele lui și-au luat revanșa. Au urcat pe un alt “șaptemiar”, Korjenevskaya, în Tadjkistan. “A lipsit în jur de o lună, la fiecare expediție. Ultima oară, ar mai fi încercat și un alt munte din zonă, dar a avut degerături la degete și a trebuit să se întoarcă. Mă rog, aveam și nunta în câteva săptămâni. A zis totuși să ajungă”, spune Octavia zâmbind.

Pe lângă munte, Adrian și Daniel împărtășeau interesul pentru antreprenoriat și, așa cum spune Octavia, a reușit cu brio să-și aducă pasiunea în carieră, înființând o firmă de alpinism utilitar. „Era atașat emoțional de firmă, era puiul lui. Și vedea în ea tot un fel de familie, avea aceiași angajați de foarte mult timp, avea o relație de prietenie cu cei trei oameni din nucleu. Și m-a emoționat că și ei au mers pe munte acum să-l caute pe Daniel.” Ca o dovadă a pasiunii lui Daniel pentru înălțimi și business, Octavia își dorește să țină în viață firma în continuare.

LIDER GENEROS, “STÂLP” ȘI REPER PENTRU CEI DIN JUR
Despre oamenii care nu mai sunt se spun, de obicei, lucruri mari. În cazul lui Daniel, toate sunt adevărate și ne-a fost foarte greu să păstrăm un echilibru. Cu zâmbetul lui din suflet și cu disponibilitatea de a ajuta și de a face lucrurile temeinic, nu aveai cum să nu-l îndrăgești și să-l respecți. Daniel a fost un lider care oferea din timpul, experiența și iubirea lui fără să ceară nimic în schimb. “Era omul ăla fundamental bun, cu valori de neclintit, cu viziune, mereu la curent cu tot ce se întâmplă, mereu vertical, fără să rănească pe cineva, mereu cu argumentele la el, cu o putere de muncă incredibilă și, de departe, cel mai optimist și pasionat om pe care l-am întâlnit”, îl descrie Adelina Maria.

Cosmin Neacșu este prieten bun și naș de cununie pentru Octavia și Daniel. Încă nu se obișnuiește să vorbească la trecut despre Daniel, pentru că încă nu poate să creadă că Daniel nu mai e. “Obișnuiam să facem multe adunări la mine acasă, cu mulți prieteni. O gașcă mare mereu și majoritatea – tineri părinți cu copii mici. De fiecare dată când apărea Dan, toți copiii fugeau la el. Avea o atracție magică în fața lor. Poate aura lui, bunătatea lui, calmul lui, spiritul lui…”, își amintește Cosmin.

Daniel aduna oameni în jurul lui fără să-și propună și inspira prin felul în care găsea echilibru între viața personală, familie și carieră. “Inspira încredere celor din jur. Și forță. Da, cred că era un lider”, spune și Octavia. În urechile tuturor prietenilor sună cuvintele lui pline de înțelegere “Cum ți-a fost ziua, scumpa mea?” sau “Ce mai faci tu, frăție?” Și nu era nimic de complezență în vorbele lui, de aceea toți prietenii îi cereau sfatul. “Fie ca era o decizie la limita valorilor și aveai nevoie de o analiză profundă, fie că voiai să-ți iei un apartament, să mergi la un interviu, să faci un copil sau să slăbesti, Daniel te sfătuia mereu fără să te îngrădească și reușea mereu să scoată din noi tot ce era mai frumos. Doamne, cât de frumoși eram toți prin ochii lui”, spune cu emoție Adelina.

Daniel credea în puterea comunității și a faptelor de zi cu zi care pot schimba lumea în bine.

Ca să-și desăvârșească calitățile native, Daniel a studiat și a căutat oportunități de a se dezvolta. Așa a ajuns, în anul 2010, la LEADERS School, unul dintre programele Fundației LEADERS, destinate tinerilor antreprenori. Aici și-a conturat viziunea, și-a găsit echilibrul și a început să pună bazele propriei afaceri. A rămas aproape de noi de-a lungul anilor, fie când a fost vorba să inspire generații noi din LEADERS, fie când am vrut să construim o comunitate puternică. “El mi-a zis imediat că vrea să contribuie, că el crede mult în forța comunității, că e nevoie să devenim o voce, să ne asumăm lucruri și să luptăm pentru ele. La prima întâlnire a comunității LEADERS, Daniel a spus că vrea să se uite la știri cu copilul lui și să-i zică: uite, la schimbarea asta am contribuit și eu”, spune Adelina.

LECȚIA LUI DANIEL
Mulți dintre cei apropiați lui Daniel se întreabă de ce a trebuit ca unui om atât de bun să i se întâmple ceva atât de absurd și nedrept. Octavia crede cu tărie că scopul lui în viață a fost să adune mulți oameni frumoși pe lângă el, pentru a-i pregăti ei un fel de familie. A simțit-o în dăruirea prietenilor care și-au riscat viața să-l caute pe munte, în căldura și grija lor de a sta în fiecare seară cu ea, acasă, doar să n-o lase singură în momentele astea. “Daniel ne învață să avem mai multă răbdare, să avem întotdeauna un cuvânt bun pentru ceilalți, să luăm mai ușor provocările vieții care până la urmă nu sunt atât de importante. Să zâmbim mai mult, să luăm fiecare zi ca și cum e cea mai bună zi din viața noastră. Să nu renunțăm la lucrurile care ne fac fericiți, să fim liberi și să ne trăim viața așa cum ne dorim”, crede Octavia.

Pentru Adrian Fako, prietenul lui Daniel, lecția este una pe care o știa, dar își dorește să nu i se fi confirmat niciodată atât de dur. “Tot ce am vorbit în anii ăștia despre munți, riscuri și oameni dragi, este adevărat. Muntele înseamnă să încerci să gestionezi riscul, să fii uneori la limită, o treci, și poate nu te întorci. E adevărat și asta. Nu știu ce ar putea face Daniel mai mult pentru ceilalți. Asta a făcut întotdeauna. Sper ca povestind despre el unor generații noi de la LEADERS, fiecare să desprindă ceva din asta și să se dezvolte ca oameni. Nu este o lecție nici pozitivă, nici negativă, e vorba de impact. Și așa sper să rămână în amintirea tuturor”, explică cu emoție Adrian.

Și nu sunt puțini cei asupra cărora Dani a avut impact. Pentru că lui Daniel nu i-ar fi plăcut tonul grav și dramatic al unei înmormântări, Octavia se gândește să adune la un eveniment de rămas-bun oamenii care l-au iubit și fiecare să povestească o amintire cu semnificație despre Daniel. “Ca să-mi mențin echilibrul, mă gândesc tot timpul la ce mi-ar spune el în aceste momente. Cred că mi-ar spune să-mi continuu viața cu putere, să nu mă închid în mine, să fiu deschisă la orice oportunitate mi se ivește. Și că, probabil, o să ne mai vedem la un moment dat…”, spune cu lacrimi în ochi Octavia.

Undeva, pe un munte înalt, ninge liniștit și senin. Data viitoare, când o să ridicați ochii spre cer și fulgii vi se vor lipi de gene, să zâmbiți și să aveți un gând bun pentru Daniel. Sigur i-ar plăcea asta. Și, stați liniștiți, vi se pare. Pe obraji nu vă curg lacrimi, sunt doar fulgi de nea care se topesc.


Leave a comment

Joc Magia Recunostintei, ziua 2: Piatra Magica

piatra Buna dimineata din nou,

Ascultati exercitiul zilei aici:

Incepeti  ziua de azi cu enumerarea in scris a celor 10 binecuvantari  pentru care sunteti recunoscatori  si motivele pentru care va simtiti binecuvantati. Cititi-le in gand sau cu voce tare si dupa fiecare binecuvantare, rostiti cuvantul magic: “multumesc, multumesc, multumesc!”. Nu uitati ca trebuie sa va faceti lista aceasta in fiecare zi, cat mai devreme, in toate zilele jocului.
TEMA 2
Tehnica noua de azi, parca seamana cu o scena din “Stapanul inelelor”. Mie imi aduce aminte foarte mult de copilarie, cand credeam ca am puteri supranaturale si puteam sa transform pietrele in bani sau bomboane, cand credeam ca sunt o zana cu bagheta magica sau un spiridus cu puteri supranaturale.
 
Daca nu ati facut rost ieri de o piatra magica, incercati sa o gasiti azi: o piatra potrivita, fara margini ascutite, pe care puteti sa o tineti in pumn.
Inainte sa va duceti la culcare azi, luati aceasta piatra si puneti-o la capataiul patului, intr-un loc in care sa o vedeti cu usurinta. Luati piatra in mana, strangeti-o in pumn, amintiti-va de toate lucrurile bune care s-au intamplat azi si alegeti cel mai bun lucru pentru care va simtiti recunoscator.La final, rostiti cuvantul magic “multumesc”  si puneti piatra magica la loc, aproape de  capataiul vostru.
In urmatoarele 27 de zile repetati aceasta tehnica in fiecare seara inainte de culcare.
In timp, veti vedea ca  daca va  veti trezi si va veti culca intr-un spirit de recunostinta, se vor produce multe evenimente magice in viata voastra, si in sufletul vostru  va domni mai multa pace. Practic, aceasta tehnica impreuna cu tehnica celor 10 binecuvantari de dimineata, sunt printre cele mai simple dar si cele mai importante pentru ca va vor ajuta ca lucrurile pe care le doriti sa fie atrase rapid in viata voastra.
Pe atat de simplu. Si cand te gandesti cate pietre sunt pe lumea asta, si toate gratis. ❤
INDICIUL PENTRU MAINE
Acum va voi da un indiciu  pentru tehnica de maine, deoarece aveti nevoie sa faceti rost de niste fotografii. Alegeti  trei relatii dintre cele mai stranse din viata voastra, 3 oameni pentru care sunteti recunoscatori ca sunt…. asa cum sunt, de exemplu: mama/tata, iubitul/a si cel mai bun prieten/a. Faceti rost de fotografiile lor in format  printat (nu digital), dar aveti grija sa fie singuri in fotografie sau impreuna cu voi.
Pentru restul, ne auzim maine la 9, dar intre timp, imprastiati magia recunostintei si asupra cunoscutilor vostri,  astfel incat sa fim cati mai multi cei care vom intra in joc si puterea cat mai mare. Cei care se alatura mai tarziu jocului nostru  trebuie sa inceapa cu prima tehnica, din prima zi.
La sfarsit,  va invit sa vedeti acest video al calugarului David Steindl-Rast, privind importanta fiecarei zile din viata noastra, odata ce ne deschidem ochii recunostintei.
Sa aveti o zi magica azi !


1 Comment

O poveste despre un inger

DSC_0824 copy

 

Draga copac,

azi i-am citit fetitei mele o poveste tare frumoasa, despre un …. inger.

Asculta -ma si tu aici:

 

A fost odata, in ceruri, un copil pe cale sa se intrupeze. Intr-o zi, el i se adresa lui Dumnezeu:
– Stiu, Doamne, ca maine ma vei trimite pe Pamant, dar spune-mi, te rog, cum voi supravietui acolo asa mic si neajutorat?
Dumnezeu ii raspunse:
– Dintre miile de ingeri, am ales unul pentru tine. Te va astepta si va avea grija de tine.
– Dar aici, in Rai, eu nu fac altceva decat sa cant si sa zambesc. De asta am nevoie ca sa fiu fericit!
– Ingerul tau iti va canta in fiecare zi. Tu vei simti iubirea lui si vei fi fericit, raspunse Dumnezeu.
– Si, continua copilul, cum voi intelege ce imi vor spune oamenii daca eu nu stiu limba lor?
– Asta este simplu, spuse Creatorul, ingerul tau iti va spune cele mai frumoase si mai dulci cuvinte pe care le vei auzi si, cu multa rabdare si grija, te va invata sa rostesti tu insuti cuvinte.
Copilul privi catre Dumnezeu, spunand:
– Si ce voi face cand voi vrea sa vorbesc cu Tine?
Dumnezeu ii zambi copilului si-i spuse:
– Ingerul tau te va invata cum sa te rogi.
Copilul adauga:
– Am auzit ca pe Pamant sunt oameni rai. Cine ma va ocroti?
Dumnezeu raspunse:
– Ingerul tau te va ocroti chiar cu pretul vietii sale!
Intristandu-se, copilul zise:
– Dar eu voi fi mereu trist pentru ca nu te voi mai vedea.
– Ooo, ingerul tau iti va vorbi continuu despre Mine si te va invata calea spre Mine. Astfel, Eu voi fi cu tine intotdeauna.
In acel moment, era atata liniste si pace in Rai incat se auzira vocile de pe Pamant.
In graba, copilul puse, oftand, o ultima intrebare:
– Oh, Doamne, eu trebuie sa plec acum. Spune-mi, te rog, numele ingerului meu!
– Numele ingerului tau nu are nicio importanta.Tu ii vei spune simplu: MAMA, raspunse Dumnezeu.

Sunt milioane de ingeri pe pamant. Pretuieste-l pe al tau si constientizeaza cand devii si tu unul.

 

 


2 Comments

Cum e sa nu faci nimic

Draga copac,

Ultimii 15 ani din viata mea au fost extrem de “ocupati”. Sunt un om al proiectelor, task-urilor si deadline-urilor, sunt un om serios si responsabil caruia ii place sa aiba tot timpul ceva de facut si rezolvat. Well, de cand am nascut nu am facut nimic. :D. De cand stau acasa am trait experiente magice, dar recunosc ca a fost putin ciudat sa nu am niciun plan sa nu  fac … nimic. Adica,  am fost foarte ocupata sa schimb scutecele si sa o iubesc, iar asta mi-a ocupat tot timpul, dar daca m-ai intreba concret ce am facut ti-as raspunde naiv “uhhhmm nimic!?”.

La inceput mi-a placut la nebunie aceasta vacanta  de facut “nimic”, dar recunosc ca am avut momente cand am fost destul de critica cu mine si ma simteam un pic vinovata ca ziua trece fara niciun plan. Este presiunea asta sociala in care trebuie sa arati ce ai facut.Sa invinuim Facebook? Instagram? Media? Angajatorii? Nu stiu, dar presiunea este aici, o simt.

Fetita mea este foarte cuminte, si recunosc ca daca as fi un pic mai organizata as avea timp sa fac multe lucruri, doar ca in jobul nou de mama, toate indatoririle astea au fost asa noi, incat ziua trecea asa de repede si cand puneam capul pe perna ma intrebam: doamne, cand a trecut ziua? Ce am facut azi? Nimic!

Dar azi, ma uitam la fetita mea cat de repede creste, si cum nu o mai cuprind hainutele, si am  realizat insa ca “nimic-ul meu ” este “nimic-ul meu”, ca nu trebuie sa impresionez pe nimeni, si ca nimeni nu se uita mai mult si mai atent la mine,  ca mine insami. Nimeni nu ar trebui sa ne zica cum sa ne petrecem o zi. Doar noi avem aceasta putere, asa ca hai sa o folosim inspre fericirea noastra. Sa ne bucuram de rutina celei mai simple zile. Viata este mai scurta decat realizam asa ca poate face sens doar sa ne-o petrecem cu cei dragi.

Totusi, am incercat sa organizez mai bine acest “nimic”,  si in fiecare zi sa fac un “nimic” interesant. Spre exemplu, sa organizez un studio foto, in care sa schimb decorul de fiecare data si sa surprind evolutia fetitei mele prin foto amuzante. Sau sa pictam impreuna. Am facut primul tablou impreuna, folosind amprentele manutelor si picioarelor ei ( ps: elefantii sunt mainile noastre, copacii sunt talpitele ei). De asemenea, am incercat sa ma organizez sa citesc ceva in fiecare zi, si sa-i citesc si ei cate o poveste. O poveste cu talc. Sa invatam cate un cantecel in fiecare zi.  Sa facem sport in fiecare zi ( ea bicicleta, eu yoga sau exercitii cu benzi elastice) este o adevarata provocare, dar ne prinde tare bine.Sa ne uitam la un film pe zi.  Si lista continua in fiecare zi. Acum, mai nou, mi-am propus sa-mi iau o masina de cusut si sa-i fac hainute:). Ah, si bine ca a venit vremea buna iar sa luam la picior muzeele, parcurile, expozitiile, pietele, targurile. Bineinteles, fac tot posibilul sa continui sa scriu pe blog.

Deci, da, mi-am dat permisiunea sa nu fac nimic. Un nimic numit iubire. Ca mama. Ca persoana. Doar sa fiu aici si acum, cu mine, cu fetita si sotul meu.

Deci cum e sa nu faci nimic? E bineeeeee :))))))


1 Comment

Sa devenim ceea ce suntem


DSC_0283

Buna Copac,

Azi am avut o reflectie: sa ramanem ceea ce suntem.

Acum ceva timp ma ciondaneam cu sotul meu pe numele fiicei noastre. El vroia sa o numim doar Anastasia eu mai simteam nevoia unui al doilea nume, dar pe care nu-l gasisem  inca. Pentru ca s-a nascut in cea de- a doua zi de Sf Ion, am auzit o soapta sa o numesc si Yana (Ioana in greaca) si se pare ca am ales bine pentru ca de curand am aflat ca are si origini grecesti…..
L-am convins intr-un final pe sot, si iata ca-mi strig  cu drag fetita Yana acum 😀   dar in fine,  nu despre asta voiam sa va vorbesc ci despre faptul ca am realizat zilele astea ca am ales pentru ea, asa cum ai mei au ales multe lucruri pentru mine. Poate nu-i place numele asta, si acum va trebui sa-l care dupa ea toata viata. Poate nu-i va conveni ca am ales pentru ea sa-i dau gauri in urechiuse din spital….Poate va comenta ca scriu despre ea pe acest blog, si tot asa…
Pe scurt, facem alegeri pentru copiii nostri, si cumva este normal, dar apoi educatorii, invatatorii, profesorii, doctorii, partenerii de viata, sefii  etc aleg si ei pentru copiii nostri si tot asa. Societatea isi da cu parerea inca de la nastere in identificarea noastra ca fiinte, a ceea ce suntem.
Nu este de mirare ca la un moment dat, nu mai stim cine suntem si nu mai stim sa ne traim propria viata ci o traim pe a altora. Suntem ceea ce altii vor sa vada.Suntem ceea ce altora le este pe plac. Suntem ceea ce pe altii ii face fericiti.  Credem ca viata noastra trebuie sa indeplineasca asteptarile celorlalti.
Poate ar trebui sa insistam sa ramanem ceea ce suntem. Poate nu ar mai trebui sa cerem permisiunea sa ne traim viata noastra si  nu versiunile celorlalti asupra vietii noastre.
Ai nevoie de curaj sa cresti intelept si sa devii la un moment dat ceea ce esti.
Si uite asa, astazi este prima zi din restul vietii tale.


1 Comment

Soapte pentru fetita mea: O poveste despre cele 4 sotii

poveste despre cele 4 sotii

Frumoasa mea fetita,

este duminica, suntem la bunici la tara.Simti mirosul de ceai si paine prajita? Auzi cantecul cocosilor si latratul lui Smigel care abia asteapta sa cresti sa mergeti la joaca?

Te privesc cum imi zambesti strengar si stiu ca esti fericita… cu mine.. cu noi. Te incrunti cand nu imi mai auzi vocea, asa ca am simtit nevoia sa iti spun o poveste. Am uitat cartea de povesti acasa dar am gasit  una pe internet care pana si mie mi-a facut ziua mai luminata.

Asa,   deci sa incepem Povestea celor 4 sotii:

A fost  odata ca niciodata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai buna.

De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa. 

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape.Se gandi la viata lui plina si isi spuse: “Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur.”

O intreba pe cea de-a patra nevasta: “Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumoase haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”

“Nici vorba!” replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

 Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: “Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”

“Nu!” veni raspunsul celei de-a treia sotii. “Viata e prea buna! Cand vei muri,ma voi recasatori!”
Inima regelui se stranse de durere.

 Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: “Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?”

“Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!” replica cea de-a doua sotie. “Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau.”Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: “Eu te voi urma oriunde vei merge!” Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.

Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale.

Adanc indurerat, regele spuse: “Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!”

 In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie sunt FAMILIA si PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea cuarata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul o sa traiasca si dupa. Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Si -am incalecat pe o sa, si v-am spus povestea asa.

Sfarsit”

Ai doar 3 saptamani, cum e posibil sa imi urmaresti vocea si buzele ca un spectacol la Tandarica?

Cum este posibil ca atunci cand “am incalecat pe -o sa si ti-am spus povestea asa” tu sa imi zambesti parca confirmand talcul acesteia si raspunzandu-mi cu o privire “vezi, ti-am zis eu, ca totul sta in suflet?!”

Pana la urma, dincolo de trupul tau minuscul se oglindeste un suflet fara varsta, stiu asta. Uneori ma uit in ochii tai si vad mai multa intelepciune si experienta ca intr-ai mei.

Chintesenta acestei povesti este sufletul adesea neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea cuarata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul o sa traiasca si dupa. Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.”

Uneori, invatam mai multe dintr-o poveste pentru copii decat prin experientele de adult…

Ps: citind aceasta poveste despre suflet, am avut o revelatie: Hei, este 1 Februarie! Livada sufletelor de copaci a implinit un an! La multi ani noua! Revin cu un post nou pe acest subiect! ❤ ❤


2 Comments

Alte soapte pe care as vrea sa ti le spun inainte sa devii prea cool ca sa ma asculti

cool
Draga mea fetita,
uneori, parca te vad in viitor butonandu-ti telefonul pe cine stie ce retele de socializare, rujandu-te in oglinjoara si dandu-ti ochii peste cap la spusele mele.
Parca te vad cum societatea te-a facut “prea cool” ca sa ma mai asculti. Prea “ocupata” ca sa ma mai vezi.  Prea “interesanta” ca sa imi mai vorbesti.
As vrea sa-ti mai spun cateva lucruri inainte(daca o) sa se intample asta.
Inainte de toate, vreau sa iti spun ca iti voi da libertatea sa experimentezi viata asa cum simti tu, ca te voi lasa sa iei propriile decizii , ca te voi lasa sa gresesti dar te voi sprijini sa fii unica, puternica si responsabila.
Deci:
Fii ceea ce vrei tu sa fii nu ceea ce vor altii sa fii. Este usor sa copiezi modele, dar vei vedea ca cel mai greu va fi sa ramai tu, autentica, reala, umana.
Viata, experienta vietii tale, este felul in care vrei sa o vezi tu prin filtrul tau personal. Este vorba de perceptiile tale care creeaza credintele tale. Credintele tale dau nastere la actiunile tale. Iar actiunile sunt in fapt experientele tale, ale tale si numai ale tale. Ceea ce pentru tine poate parea “alb” la fel de bine pentru altcineva poate parea “negru”.
Nu are rost sa te plangi de ceea ce nu esti, ce  nu ai si ce experimentezi. Traieste fiecare moment cu recunostinta, gandeste-te ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie si ca pe masura ce vei incerca sa vezi mai mult partea plina a paharului, cu atat acesta se va umple. Inainte sa -ti pierzi timpul fiind nervoasa, invidioasa, dezamagita gandeste-te mai bine cat de pretioasa este fiecare secunda din viata ta, si cum ai putea sa o valorifici la maxim. Gandeste-te la ceea ce ai nu ceea ce nu ai, ceea ce esti nu ceea ce nu esti.
Nu amana pe maine ce poti repara azi. Niciodata nu stii ce iti rezerva ziua de maine, daca mai exista sau daca tu mai existi. Spune ce trebuie spus acum, fa ce trebuie facut acum. Singura metoda sa mergi mai departe este sa te confrunti cu tot ce te sperie si te incolteste.
Totul este in schimbare. Totul, eu, tu, fiecare secunda, fiecare fir de praf, fiecare situatie in care te afli. Schimbarea este necesara. Indiferent de cat de grava ti se pare o experienta , singurul lucru pe care te poti baza este ca oricum este in transformare. Nimic nu este blocat intr-un punct. Intotdeauna este o usita, o scapare.
Daca cazi este ok, este un nou prilej sa te ridici. In viata nu toate merg ca pe roate; uneori vei fi trantita la pamant, vei fi ranita, te va durea si poate vei crede ca nu poti merge mai departe sau nu o mai poti lua de la capat. Dar NU! Uita-te in oglinda si vezi cat de puternica esti si ce forta zace in cele mai slabe parti din tine. Gandeste-te ca cel care nu are probleme este cel care nu face nimic. Intampina cu capul sus toate provocarile din viata ta!
Fa o arta din tot ceea ce faci. Fie ca vei alege sa proiectezi avioane sau bete de chibrit, ai grija sa fie cele mai bune! Gaseste un scop in toata munca ta, un scop care sa te tina treaza si plina de incantare in fiecare moment. Iubeste ceea ce faci , si nu va trebui sa muncesti nici o secunda.
Nu inceta sa visezi. Sa crezi in magie si miracole. Totul este posibil.Fii bucuroasa ca esti in viata. Traieste aceasta clipa asta fara regrete.Zambeste fara motiv. Fa pe cineva sa zambeasca. Canta in baie. Respira. Gandeste mai putin si simte mai mult. Permite-ti unele momente in care sa nu faci nimic. Fii buna. Danseaza in ploaie. Apreciaza lucrurile mici. Profita de sansele pe care ti le ofera viata. Iarta. Spune adevarul. Tine-ti promisiunile. Gandeste-te inainte sa spui ceva. Prinde curajul de a spune NU. Ajuta pe cineva cu ceva. Cunoaste pe cineva total necunoscut, oriunde, oricand. Fii normala. Sau fii ciudata. Spune TE IUBESC in gura mare. Spune multumesc si imi pare rau. Razi la glume tampite. Daca simti sa plangi, plangi! Daca simti ca vrei sa incalci regulile, incalca-le! Permite-ti sa faci greseli. Fii responsabil. Spune cuiva, oricui, cat de mult inseamna pentru tine. Viseaza. Razi pana cand te doare burta.
Imbratiseaza un copac.

Te iubesc.