Draga copac,

postul de astazi este despre iubire, despre iertare, despre constientizare, despre puterea de a merge pe propriul drum in viata  si a intelege ca valorile adevarate care iti aduc fericirea, nu sunt cele materiale si nici cele bazate pe siguranta si confort, ci cele care iti fac sufletul sa cante  sau sa manance tort de bezele, cum zice copacelul de mai jos: 

“Ma numesc “Floarea Soarelui” (dupa cartea mea preferata Ce ne spunem cand nu ne vorbim de Chris Simion), am 22 de ani si adresez cuvintele mele de astazi “Baiatului Albastru”, care stiu ca te citeste cu drag.

Sa incep cu inceputul, m-am gandit sa iti scriu acesta poveste si pentru ca sunt sigura ca se vor regasi in ea multe fete,  si poate intamplarea mea va schimba ceva, cat de mic in viitorul lor.

M-am nascut intr-o familie in care din pacate atat eu cat si mama mea am fost nevoite sa ne parasim  casa in care am crescut, din cauza nesigurantei si violentei.Este o decizie pe care prea putine femei o iau din cauza fricilor pe care le au si a neincrederi in propriile forte. O respect pentru curajul ei pe mama mea, pentru puterea de a lua vietile noastre in brate si pentru lupta de a-mi oferi mie mai multa siguranta si armonie. Atat cat a putut.

In adolescenta am crescut fara tata, atunci cand aveam mai multa nevoie de el. Aceasta perioada mi-a fost profund marcata de  lipsa de afectiune si de  amintirile triste pe care le aveam legate de el. Mereu cautam afectiune la cei din jurul meu devenisem un vampir de atentie si iubire tocmai din lipsa ei.

Am crescut in Bucuresti, un oras foarte mare, pentru un copacel mic care deja prinsese forme armonioase dar dezorientat ,visator si intr-o continua cautare al acelui taram al fericirii promovat de societate.Imi doream sa ajung cineva, visam cu ochii deschisi, la aceea lume minunata pe care ajungeam sa o ating cu degetul in vis, dar cand inchideam ochii si voiam sa o prind disparea, se spargea…ca un balon de sapun.

Ma trezeam intr-o lume care nu se apropia nici gand de ceea ce imi povestise mama mea cand eram mica despre oameni si despre dragostea lor,despre bunatate,sinceritate si adevar.

Intr-o zi,  am intalnit un barbat. Poate ma vei judeca, aveam doar 17 ani, iar el mai in varsta  ca mine cu 20 de ani. A devenit familia mea si cel mai bun prieten al meu, era un barbat foarte sarmant si bogat. Mi-a creat o viata fara responsabilitati, vacante foarte frumoase,  am cunoscut o lume pe care nu credeam vreodata ca o pot cunoaste,  mai ales dupa foarte multe lipsuri afective si materiale.

Auzeam adesea de la fetele din jur expresia “Ti-a pus Dumnezeu mana in cap” , dar am descoperit ca nu atunci mi-a pus mana in cap Dumnezeu ci intr-o vara acum doi ani cand intamplator in Bucuresti am cunoscut un tanar “Baiatul Albastru”. Ah,ce zi minunata parca mi-a zambit pentru prima data in acest moment, asa de prezente imi sunt zambetele lui. Atunci mi-am dat seama ca acei 5 ani de relatie pe care ii avusesem pana in acel moment, erau 5 ani de refugiu in confort si  siguranta dupa care tanjeam de cand eram mica. Mi-am dat seama ca aveam sentimente diferite fata de acel barbat si ca sentimentele care ma trezeau noaptea din somn cu zambetul pe buze erau cele din dragoste pentru Baiatul Albastru. Doar ca odata ce iubirea mi-a patruns in fiecare celula nu am mai putut sa fac nimic.Viata mea se schimbase total ….Era ca si cum o luam de la capat de cand m-am nascut, din acel moment in care nu mai doream nimic din lumea materiala si superficiala care mi-a adus confortul, pentru ca tanjeam doar dupa iubirea pura.

Ne-am indragostit amandoi foarte tare dar eu, un copacel care a crescut cu putina iubire, nu stiam sa gestionez aceste sentimente, nu stiam sa respect sentimentele sublime ale Baiatului Albastru. Nu mai cunoscusem iubirea adevarata pana atunci, si m-am speriat.

Am renuntat la iubire, am renuntat la Baiatul Albastru desi sufeream enorm.Nu stiam atunci  sa ma bucur de prezent si nici sa las in spate durerea in trecut. Ma gandeam la un viitor nesigur langa o persoana care ma poate rani, care ma poate minti, insela, parasi ….Imi era frica sa nu raman singura, pentru ca nu stiam sa ma iubesc nici pe mine incat sa imi fiu suficienta in momentele de singuratate. Baiatul Albastru mi-a spus ca niciodata nu ar vrea sa priveasca cerul langa o persoana ca mine. Si eu l-am inteles si am inteles si faptul ca oamenii nu pot sa vada in sufletele altor oameni.Am inteles si faptul ca sunt pregatiti sa iti puna o eticheta fara sa te cunoasca dar si ca ei vor intelege intotdeauna ceea ce este hranitor pentru Ego-ul lor.

In timp  am invatat sa ma iubesc si sa imi deschid aripile catre noi orizonturi fara frica de nesiguranta sau de viitor. Am invatat ca trebuie sa traiesc prezentul daca vreau sa fiu fericita si sa imi iubesc libertatea.

Cel mai important, am invatat cat de important este sa fii independenta, sa imi asum alegerile pe care le fac in viata dar si sa caut taramul fericiri mele singura, nu cel impus de societate.

“Baiatul Albastru” mi-a oferit cel mai important lucru pe care un om il poate oferi cuiva, IUBIREA lui.

Si ii multumesc pentru asta dar si pentru ” Îţi mai aduci aminte ziua când ai luat soarele şi mi l-ai pus în suflet? ” -Lucian Blaga si pentru faptul ca mi-a pus soarele in suflet .

Imi pare rau ca in nimicimea mea nu am stiut sa il iubesc.

Astazi studiez actorie si voi juca in prima distributie a unui regizor roman din Italia. Si asta doar datorita Iubirii lui. Astazi inca invat sa iubesc si indemn toate fetele sa fie libere, independente si sa iubeasca pentru ca atunci cand ai sufletul bun si frumos Universul te va ajuta mereu, si nu te simti singura niciodat.Iesirea din zona de confort este o aventura care aduce multe satisfactii sufletesti. Aduce Curaj.

Relatia noastra s-a terminat inainte sa inceapa cu adevarat.

A fost o iubire pe care eu nu am stiut sa o gestionez si mereu o sa imi cer scuze pentru asta fata de mine, fata de tine. Albastrule, te rog sa ma crezi ca nu am vrut sa-ti intristez sufletul niciodata.  

Imi lipesti foarte mult, tu prietenul meu cel mai bun, si poate candva vei gasi  puterea, curajul si intelegerea sa ma ierti.

Sa stii ca ma rog pentru tine sa fii fericit, si ca iti multumesc enorm ca te-am intalnit: m-ai ajutat sa cunosc Iubirea, si sa devin EU, o entitate individuala, nu o anexa a altcuiva.

Vreau sa stii ca sunt bine, si sa intelegi ca oamenii se mai pot schimba,rar, dar exista minuni, asa cum mi s-a intamplat mie.

Nu am avut curajul sa-ti spun lucrurile astea la momentul potrivit, dar am simtit sa-ti spun acum ca esti un om minunat, ca ma bucur enorm ca te-am intalnit si ca meriti sa fii cel mai fericit dintre Albastri.

Si ca…… inca manac tort de bezele, preferatul nostru  🙂  .”

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.

Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!  

❤