.

Ascultati-ma aici:

Dragi copaci,

Am impresia ca nu imi ajunge timpul. Sa o miros. Sa o sarut. Sa o ascult cum gangureste si cum rade in hohote. Sa o privesc cum se linisteste la sanul meu si cum imi zambeste cu coltul gurii.
Lucrurile se intampla prea repede, si uneori, am impresia ca nu fac fata la asa progres din partea ei. In fiecare zi se schimba. In fiecare zi e mai aproape de a fi un om in toata firea. In fiecare zi e mai departe de “mine” si mai aproape de “ea”.
Cand sunt cu ea, parca nu sunt eu. Parca este copilul din mine, de care mi-a fost asa de dor, insetat sa iasa la joaca, insetat de cunoastere, libertate si iubire neconditionata. Uneori, ii plang in hohote in poala ei mica, si imi sterg lacrimile cu talpile ei, pentru ca nu imi vine sa cred cat de fericita sunt. Ma rog sa raman sanatoasa mult timp de acum inainte sa pot sa -i fiu alaturi atata timp cat va avea nevoie de aripa mea.
Au trecut aproape trei luni, si uneori, nasterea ei, prima intalnire a noastra pare asa departe. Uneori… toate aceste prime experiente par sa fi avut loc acum 100 de ani. Nu vreau sa uit si nici ea nu as vrea sa uite cat de mult ne-am iubit din prima clipa cand i-am dat suflare.
Asa ca, am hotarat sa ii tin un jurnal si i-am facut o adresa de mail unde o tin la curent cu viata ei. Si i le voi da la momentul potrivit cand  isi va pune si ea intrebarea, care mie mi-a schimbat de curand traiectoria vietii: “dar eu cine sunt?”
In jurnal, copilul din mine, scrie experientele vazute prin ochii ei. Ii scriu in detaliu tot ce face, ce aude, ce vede, ce atinge,  tot ce invata, tot ce incepe sa iubeasca, ii iau amprentele picioarelor, ii scriu despre ce ii citesc, ce ii cant, ce ii pictez. Ii lipesc poze.

Sper ca astfel va incepe sa se cunoasca.

Stiu ca exista in piata si cateva jurnale comerciale, am si unul asa, dar un jurnal clasic asa cum am avut noi cand eram mici da aripi imaginatiei de zi cu zi. Cateva franturi din jurnalul nostru: “25 martie. draga jurnal, dupa cum se vede astazi am avut ora de pictat. Mama profita de mine cand atipesc, imi mazgaleste talpile in culori tipatoare si facem astfel tabloase impreuna. Simt ca sunt iubita” ; “mama imi citeste des, ea crede ca eu nu inteleg , dar de fapt inteleg totul. Azi am retinut ceva de genul:D-zeul tau interior iti atrage mediul si familia de care ai avea nevoie sa descoperi iubirea in urmatoarea viata”; “astazi a fost ziua lui tati. Am participat la prima petrecere din viata mea; ai mei s-au distrat asa de tare, incat la un moment dat m-au uitat pe hol. Sunt foarte amuzanti impreuna, as vrea sa ramanem pentru totdeauna asa de fericiti cum suntem acum”; “1 aprilie.draga jurnal, viata e frumoasa.Azi am fost in parc, si am mirosit prima floricica”; “draga jurnal, azi tati mi-a luat o chitara mica si mi-a zis ca abia ma asteapta sa cantam impreuna. Cand plang imi zdrangane cu aceasta chitara neacordata, dar ce-i drept, imi place”; “draga jurnal, imi privesc in ochi parintii si stiu ca am ales bine. Sunt linistita.”
In fiecare zi ii fac mii de poze si filmulete. I-am inregistrat ganguritul, rasetul si plansul. Nu o data mi s-a intamplat sa pierd poze foarte dragi, asadar, pe langa faptul ca m-am hotarat sa i le printez, i-am facut si o adresa de mail unde ii trimit zilnic sau o data la cateva zile, poze/inregistrari cu ea de care simt ca ar vrea sa-si aminteasca la un moment dat. Pe mail, ii tin un fel de jurnal online, dar privit din ochii mei, fiecare mail fiind semnat cu: “te iubeste mama”.

Incerc sa fiu cat mai prezenta. Sa nu pierd nimic. Vreau sa fiu acolo cand va deveni EA, o entitate individuala desprinsa de mine.

Daca inchid ochii pentru o secunda, parca ne vad peste cativa ani. Ea, o faptura minunata, cu ochii jucausi si parul impletit in spic, sufland fericita in tort, pentru ca a mai trecut un an. Eu, o faptura cu ochii un pic mai obositi, parul un pic mai carunt, cantandu-i  “la multi ani” si dandu-i “parola” inceputului ei.

“……. te iubeste mama”