de un cadou de la viata sunt sigura! Am harul de a conecta oamenii potriviti impreuna, care se sustin sa creasca si sa evolueze, iar eu impreuna cu ei.
Acum aproape un an a organizat o tabara de feminitate la Paltinis si hop observ dupa ca 6 din cele 20 de femei prezente in tabara, desi nu se cunosteau si erau din orase diferite, au ramas cele mai bune prietene. Se intalnesc sa mediteze impreuna,sa gateasca, sa faca yoga, fotografii, sa picteze si sa experimenteze ……prietenia.
Acesta este un articol despre prietenie si o voi lasa mai jos pe una dintre fete sa vi-l creioneze:
“Pentru mine totul a inceput la Convetia de yoga. Unde cam stiam ce se intampla deja ma obisnuisem cu exercitiile si totul era asa yoga fitness. Si uite ca ma trezesc intr-o clasa…hmmm cu petale, mirosuri, clopotei…..atmosfera zen si o “domnisorica” intr-o rochita dantelata roz…care mai presus de toate avea si o bentita sau coronita cu paiete si fulgi….E na dracie …chiar fulgi (cred ca iti aduci aminte copacito).
Well asa a inceput incursiunea mea in feminitate in aceea zi. Si pentru ca multe din exercitiile de acolo au rezonat cu mine si cu pasii de pana acum facuti pentru dezvotarea mea, mi-am zis …”Buei cineva la noi in Bucuresti face chestii din astea misto pt care trebuie sa dai bani seriosi pe afara”. Bingo
Nu mult a trecut si am investigat site-ul Suntuncopac si facebookul si tot ce era de vazut.Si trebuie sa recunosc, nu m-am incumentat initial sa merg la studio dar am ajuns in alta parte ….in Tabara de feminitate si yoga…. Nu va mai spun cate ganduri si acolo …daca vreau, daca e bine ,daca da, daca nu….
Mi-am dat doua la fund si am plecat sigura singurica intr-o tabara cu 20 de muieri ….de care habar nu aveam.
Si povestea Zuzelor de la Paltinis incepe aici…chiar pe facebook inainte de gruparea in masini.
Suntem 6: Luiza, Diana, Nico, Andrada, Oana si eu
Eh si nu am cuvinte sa spun cat de variante sunt personalitatile:
Luiza e un vulcan de energie, zambet, dezinvoltura si in acelasi timp o furtuna care te prinde din toate partile, ea grupeaza si energizeaza.
Diana, a mai mica, te cucereste cu zambetul si copilaria din ochi, te prinde repede cu povestile ei si este mereu ca o pisicuta alintata.
Nico, oh Nico, introspectia este la casa ei. Ne vrajeste mereu cu povesti despre pietre si energii pe care le simti clar in preajma ei.
Andrada, hmmm un izvor de emotii de toate felurile, langa ea nu poti decat sa te simti acceptata si libera sa te exprimi.
Si Oana, Oana este un ingeras iubitor si cald si intelegator, mereu fina si aranjata, mereu mereu aroma de ingeras si lumina.
Ne-am adunat pe un chat…initial Diana, Luiza, Nico, Andrada si eu. Si a inceput chitaiala.
Luiza s-a remarcat repede ca fiind cea mai vorbareata, iar Andrada cea mai sceptica, greu domne greu scoateai cuvintele de la ea.
Dupa cateva zile de organizat si aranajat( Luiza si Nico veneau de la Galati) dupa ce totul era stabilit cu 5 dintr-o lovitura intru-un logan, uite ca a aparut si Oana sa ne “strice” aranjamentele. Si bine a facut! Toata galagia dintr-o masina s-a transformat in galagie in 2 masini.
A mers impreuna la drum (ne-am oprit la mici de Dedulesti), ne-am intors impreuna si ne-am oprit din nou la ciorba de burta de Kon Tiki. Numai expereinte autohtone, fara fitze fara mofturi.
In tabara trebuie sa mergi ca sa simti nu ca sa gandesti. Noi ne-am jucat ,am ras, am plans, am admirat femei frumoase si autentice. Am trait si am impartasit. O iarna feerica era in jurul nostru.
Unele femei mai calme si mai emotionate, altele mai vesele si mai expansive. Atata liniste si galagie in aceeasi palarie 🙂
Pentru noi tabara a fost punctul nostru de start. Locul care ne-a grupat intr-un fel magic. Si Copacelul este omul minunat care a venit cu energia, pe langa toate ideile minunate si care a facut posibila intalnirea noastra.
Si ca sa vorbim si despre ce s-a simtit. Pai lucrurile stau asa: eu nu am mai trait de mult(poate din coplilarie) sentimentul ala ca poti sa vorbesti cu cineva orice fara sa stii nimic despre el. Si sa te simti iubit si acceptat desi nici celalat nu stie mare lucru despre time ca sa justifice iubirea pe care o da. Asa m-am simti eu cu fetele astea din prima clipa in care am pus energie langa energie.
Eh si acum?! Acum ne cunoastem. Acum realizez ca azi sarbatorim aproape un 1 an de relatie. Asa ca la multi ani fetelor si la cat mai multe luni pline de veselie si de lacrimi si de energie si dragoste neconditionata. Langa voi am invatat ,sau poate doar mi-am adus aminte, ca prietenia exista si este gratis!”
Si tu poti inspira comunitatea de copacei! Ne vedem pe saltelute ❤ !
noul meu job mi-a dat sansa sa cunosc multi oameni si sa ma oglindesc si sa cresc prin ei. Ii iubesc pe toti, insa am cateva persoane despre care as vorbi o viata. De exemplu despre cuplul Larisa si Ferdi care au ales acum jumatate de an sa vina cu mine si Crina in Bali in retreat si cu alte 25 de femei, ei fiind in Honeymoon :)! Atat de wow mi s-a parut cererea lor de HoneyYogaMoon in Bali, incat am vrut neaparat sa-i cunosc bine inainte, mai ales pe Dl Ferdi, sa ma asigur ca nu este carat cu forta, ca nu-si da ochii peste cap, ca vine nesilit de nimeni pe propria vointa :)). Si am cunoscut cele mai frumoase perechi de ochi din Univers, am cunoscut o iubire pura si blanda, au fost un exemplu pentru noi in tabara si de fiecare data cand ma viziteaza la studio parca simt cum locul meu este binecuvantat cu samanta iubirii. Ii las pe ei sa va povesteasca despre relatia cu copacii, cu ei, cu oamenii si cu viata:
“Anul trecut pe vremea asta eu si Ferdi ne pregateam de cea mai tare petrecere a vietii noastre alaturi de toti oamenii frumosi care si-au pus amprenta asupra universului nostru. Am ales sa vorbim despre dragostea ce ne-o purtam unul altuia, despre trecut, prezent si viitor, despre familie si prieteni, printr-un simbol care era foarte aproape de sufletul nostru: Copacul.
Intr-o seara, pe cand sapam printre rafturile ticsite ale online-ului despre aranjamente florale copacesti, invitatii de nunta, destinatii de luna de miere si alte asemenea, ma IZBESC de blogul Andreei www.suntuncopac.com. “Ia uite dom’le ce intamplare” imi zic eu in gand, intrigata de potrivirea nemaipomenita. Le sunt si astazi recunoscatoare algoritmilor care au facut posibila aceasta intalnire virtuala 🙂 . Si incep sa citesc cu sufletul la gura despre ea si despre retreat-ul din Bali in care aveam sa traim una dintre cele mai intense experiente de pana atunci. Ii arat si lui Ferdi super entuziasmata ce-am gasit (tocmai ce concluzionasem zilele trecute ca Bali ramane pe short list-ul nostru pentru luna de miere), dupa care parca ma intristez un pic. Incep sa ma gandesc ca poate nu e tocmai cea mai potrivita activitate pentru un cuplu de proaspat casatoriti, poate nu o sa fie pe placul lui, poate nu ar trebui sa ma las condusa de primul instinct. El in schimb, nu avea nici o indoiala! Dupa cateva zile, stabilim o intalnire sa ne cunoastem cu Andreea si sa vorbim mai pe indelete despre retreat, sa ne convingem daca e sau nu potrivit pentru noi. Si cam asta a fost – inceputul! 🙂
Calatoria in Bali a insemnat pentru noi vreo cativa ani dati pe fast forward de autocunoastere, bucurie, recunostinta si mult mai multa dragoste decat credeam ca suntem in stare sa ne purtam unul altuia si celor din jur. Am avut multe lectii de invatat de la oglinzile din jurul nostru (aka “sotiile lui Ferdi” cum aveam sa glumim pana la finalul retreat-ului J) ), de la oamenii vesnic zambitori si primitori ai Bali-ului, orezariile inverzite, marea turcoaz si nispul alb.
Dupa cele 10 zile petrecute alaturi de copaceii din retreat, ne-am retras si noi ca un cuplu mai normal la cap pe o insula romantica, bungalow pe plaja, doar noi si soparlitele. Nu ne dadeam inca seama ce ne-a lovit, incercam sa integram toate experientele, sa ne facem un pic de ordine in ganduri. Dupa care ne-am oprit din atata gandit si cu zambetul tamp pe fata, ne-am bucurat de ultimele zile pe plaja pustie :).
Intorsi acasa, inca avem grija de semintele pe care le-am sadit in noi atunci. Eu sunt proaspata studenta la Psihologie, iar Ferdi isi urmareste propria lui cale. Am devenit mai curajosi. Intentiile noastre sunt mai clare, faptele au devenit mai concrete.
Andreea este o inspiratie. O iubim mult. Ii multumim pentru ca este.
Am lucrat de la 18 ani in diverse corporatii, am trecut prin toate functiile, de la promoter de esantiaone de sampon, la asistent, prezentator si producator TV, jurnalist, executive si senior account BTL si PR manager in agentii de publicitate si director de marketing national la cel mai mare centru de fitness din tara.
Stiu ce inseamna aceasta eticheta. Am invatat multe, foarte multe. Am avut coborasuri cat si suisuri. Usi trantite in nas si catapulte pana la cer.
Mai stiu ce inseamna si team building in cele mai multe cazuri. Din ce am vazut eu pana acum, un prilej de “iesit din cusca” si “spart mintile” cu bauturica si alte vicii, sub umbrela a unei pacaleli mentale ca “ne relaxam” :).
Relaxare… ce cuvant mare!
Da, eu cred in relaxare si angajati relaxati, insa altfel de relaxare. Eu cred ca daca esti relaxat, daca esti multumit tu in banca ta acolo, tu cu tine, nu “tu” angajatul companiei X, nu are cum sa nu-ti mearga bine si profesional.
Pentru ca am fost/sunt de partea ambelor baricade, cred ca am solutii interesante pentru niste evenimente/workshopuri/ teambuildinguri/retreaturi altfel. Cred ca pot motiva angajatii sa vada potentialul incredibil din ei. Cum? Facand apel la resursele lor de creativitate si echilibru de toate felurile.
Cred ca pregatirea mea in domeniul fitnessului, in zona spirituala si certificarea in dezvoltare personala ma pot recomanda pentru o colaborare interesanta:
Clase de yoga/ yogilates/pilates concepute cu abordari de dezvoltare personala evolutiva ;
Clase de respiratie/ mantras chanting/ meditatie pentru incepatori;
Jocuri/ workshopuri foarte interactive de dezvoltare personala pentru grupuri, care abordeaza diverse teme: detox de stress, sporirea increderii, gasirea de motivatiei, angajatul in relatia de cuplu, feminitate, Yin & Yang etc;
Psiho-drama / roll play. O tehnica de dezvoltare personala pe care o iubesc este aceea de a interpreta anumite roluri din viata noastra si a celorlalti pentru a exersa detasarea fata de problemele noastre. Este disctractiv si in acelasi timp foarte profund si emotionant.
Ateliere de creativitate: pictura intuitiva o terapie incredibila in eliberarea emotiilor si gasirea resurselor pentru a o lua de la capat, unde nu conteaza talentul tau la desen ci doar increderea in libertatea ta creativa;
Ateliere de mestesugarit: ateliere de realizat dream cathers, talismane, ofrande balinze, coalaje, etc;
Ateliere de meditatie prin dans: o meditatie activa.Este un dans constient care iti trezeste corpul si odata cu el mintea si sufletul. Fiecare nota muzicala, fiecare pas, fiecare pirueta este ca un partener de dans in aceasta poveste. Este langa tine acolo daca suferi sau daca plangi de bucurie. Prin terapia prin dans iti lasi pur si simplul corpul tau sa vorbeasca;
Cercuri de feminitate: Un ritual profund in care ne vom reaminti de forta feminina din noi si vom celebra impreuna pasiunea, iubirea, frumusetea, increderea si binecuvantarea de a fi femei in viata asta. Clasa va combina tehnici de dezvoltare personala prin cresterea increderii in feminitatea noastra, story- telling, psiho-sexologie, traditii stravechi de feminitate, elemente din yoga si meditatie prin dans. Frumusete.
Clase de dezvoltare personala, miscare si creativitate pentru copiii angajatilor;
Meditatie prin fotografie in natura; etc
Am milioane de idei si in functie de personalitatea echipei pot concepe ceva din suflet care sa lase un “aha” in urma. Spre exemplu, la Google am simtit sa –mi desfasor practica in jurul “Puterii cuvantului”, la intalnirea Top-Performerilor din Asigurari si Banci , avand un public majoritar feminism le-am tinut un “Ritual de feminitate” de doua zile, pentru un brand de bebelusi m-am axat pe educatia mamei cum ca ea trebuie sa fie fericita si implinita inainte sa aiba asteptari de la copilul ei sa fie in asa fel.
Daca iti suna interesant ce iti spun si daca simti ca am face o echipa buna impreuna propune-ma la cei in masura sa ia decizii pentru aceste activitati de relaxare altfel pentru angajati si hai la o plimbare in parc sa povestim.
Ah, am uitat sa-ti spun ca in taberele mele toata lumea poarta nume de copaci, asa ca ai face bine sa te gandesti la unul care te reprezinta!
Am cunoscut-o pe “Ana Paz” in parc. Ma inspira oamenii care renasc, care se redefinesc, care nu inceteaza sa-si coloreze viata. Planuim sa organizam impreuna un workshop cand va veni din Elvetia in tara la studioul meu pe care il voi deschide in septembrie ( te astept!) sau cine stie, poate intre copaci la munte.
Pana una alta, sper sa te inspiri si tu asa cum am fost eu inspirata de povestea ei.
“Ma gandeam cum si de unde sa incep povestea si o imagine din copilarie mi-a aparut in ochii mintii. Aveam poate 12 ani, impreuna cu alte prietene ne imaginam cu voce tare cum o sa fie viata noastra in anul 2000 cand credeam ca o sa se termine viata pe pamant. La acea vreme, prin anii ’80, mi se parea foarte, foarte departe…era un viitor aproape de neatins. Mi-am adus minte ca toate prietene mele au zis ceva asemanator cu “ma vad mireasa sau/si cu sotul meu si 1, 2, 3 copii “. Cand a venit randul meu am spus dintr-o suflare “eu vreau sa vad lumea inainte sa mor “ si am tacut speriata si surprinsa de ceea ce am zis, ca si de expresiile care se citeau pe fetele prietenelor mele. Era pe vremea cumunismului, “sa vezi lumea” era un vis scump, periculos si aproape imposibil la vremea respectiva.
Sa fiu sincera am avut o copilarie si adolescenta de vis . Fiind singurul copil la parinti am fost iubita, alintata si protejata fara sa fiu confruntata cu problemele vietii dar in acelasi timp am avut parinti tineri, sportivi si libertini, care au stiut sa-mi insufle multa independenta si libertate de gandire. Curios este ca dupa revolutie cand valuri de romani au emigrat in occident, pe mine nu m-a luat nici un val.
La nivel constient nu imi doream sa plec din tara, eram fericita in micul meu univers bucurestean, dar citeam mult si imi doream sa vad acele locuri pe care le exploram doar la nivel mental, imaginativ.
Insa destinul, karma sau subconstientul nostru este mult mai puternic. Cand am plecat prima data din tara nici in cele mai complexe vise nu mi-am putut imagina traiectoria pe care viata mea o va avea. Am ajuns in Spania, atunci m-am simtit prima oara “acasa”. Povestea scurta este ca am trait acolo 10 ani , m-am integrat perfect ,am invatat limba, cultura, obiceiurile, mentalitatea, etc. incat am fost considerata una de-a lor, nascuta, crescuta in Spania. Am avut multe joburi, fiind o persoana care imi place sa explorez si ma plictisesc repede, mai mult de 2 ani nu am putut sa rezist in acelasi job. Printre multe lucruri pe care le-am invatat au fost si competitia si ambitia de a ma realiza la nivel profesional. Am lucrat pentru unul dintre cele mai cunoscute institutii de inovatii si dezvoltare tehnologica din cadrul Facultatii Politehnice din Valencia – http://tsbtecnologias.es/ . In acelasi timp, cum nu era suficient, colaboram cu Guardia Civil si Policia Local ca traducator si interpret. In paralel cu viata profesionala, viata sentimentala la randul ei parea un succes din moment ce prietenul meu de cativa ani voia sa ne casatorim si sa avem copii cat mai curand. Provenea dintr-o familie buna, parintii lui ma admirau pentru ceea ce realizasem si erau ferm convinsi ca sunt cel mai frumos lucru din viata fiului lor iar el era visul oricarei femei…asa cum este vandut in filme 🙂 , mic dejun la pat si vacante doar in hoteluri de 5* , weekenduri cu yahtul pe Mediterana…vis!
Doar ca ceva in mine se sufoca, cu cat incercam sa ma conving cat de norocoasa sunt, cate am realizat si cat de fericita sunt cu atat simteam cum golul din mine se facea tot mai mare ,fara sa inteleg de ce. Plangeam fara un motiv (aparent) , cumparam haine care ramaneau cu etichetele pe ele si …cel mai rau, uitasem sa zambesc . Experimentam o forma de depresie de care nu eram constienta si pe care, evident, nu stiam cum sa o tratez .
Salvarea mea sau mai bine zis, inceputul calatoriei mele a venit dintr-o directie pe care o ignoram complet la acea vreme. Intr-o zi cand ma intorceam de la serviciu, in masina, la un stop am vazut pe trecerea de pietoni un grup de persoane, printre care si un calugar budist imbracat in portocaliu. Mi-a atras imediat atentia fara sa stiu de ce si i-am urmarit cu privirea pana am auzit claxonul masinii din spatele meu . Fara nici o logica, urmand primul impuls am intors masina in sensul opus directiei pe care trebuia sa o urmez si am urmarit grupul cu calugarul budist pana unde am putut parca in fata lor. Am sarit din masina, m-am dus direct la el si i-am zis dintr-o suflare ca vreu sa stiu tot ceea ce stie el. Apoi am vrut sa intru in pamant de rusine si panica. Ceilalti din grup m-au privit un pic ciudat ce este drept, dar calugarul budist mi-a luat mana zambind, m-a privit in ochi si mi-a zis ca deja stiu tot ce stie el doar trebuie sa-mi aduc aminte. De atunci am frecventat cursurile lui de filozofie budista si meditatie. Incet, incet “imi aduceam aminte”, am inceput sa identific emotiile sa le constientizez si sa le modific pe cat imi statea in puteri. Pentru o perioada, acele cursuri erau singura raza de lumina din viata mea, dar fiecare zi la serviciu era un cosmar pe care il suportam doar pentru ca mai aveam cateva credite de platit .
Pe scurt, intr-o buna zi m-am hotarat sa ma despart de prietenul meu, sa-mi dau demisia si sa plec in lume, sa ma izolez si sa caut ce este gresit cu mine, in mine. Usor de zis dar greu de facut, dupa multa drama, frici, plansete si indoieli in ceea ce priveste toate deciziile mele si a ceea ce simt mi-am dat demisia si am plecat “sa ma caut”.
Mi-a fost foarte frica, frica materiala, ca o sa raman fara bani la un moment dat, frica de necunoscut, frica de ce o sa fac in viitor, frica de a fi “a loser” al societatii, ca nu o sa ma mai pot integra, etc .
Am inchiriat o cabanuta mica la munte, complet izolata la 1300m unde am petrecut singura 6 luni, de iarna. Acolo mi-am analizat viata, deciziile, actiunile si efectele lor dar mai mult decat orice mi-am analiza sistemul de credinte. De unde vine fiecare credinta (idee, gand ) , daca este a mea sau de la parinti, prieteni, scoala, sistem, societate. Am devenit mai constienta ca nu trebuie sa cred in ceea ce mintea mea debiteaza 24h/24h si mai mult decat atat, si cel mai important CA POT SCHIMBA orice credinta, orice gand, orice stare. Iarasi, usor de zis, greu de facut. Mi-am dat seama ca am nevoie de ajutor, adica sa fiu protejata de un anumit mediu inconjurator, sustinuta de oameni care cred in ceea ce cred si eu, care traiesc deja asa cum as fi vrut eu sa traiesc, asa ca am inceput sa caut acest Enviroment .
Cautam comunitati unde oamenii traiesc diferit, fara competitivitate exacerbata, unde lumea este mai umana, mai sincera, mai reala, unde ceea ce este in interior este mai important ca exteriorul. Am descoperit cateva comunitati spirituale si ashramuri si m-am decis sa petrec un timp in fiecare din ele. M-am indragostit de o comunitate spirituala in Italia, aproape de Assisi – http://ananda.it ,unde am stat aproape 2 ani. Cu oameni frumosi la suflet si deschisi , unde se practica yoga si meditatia de 2 ori pe zi, dimineata si seara iar in schimbul cazarii si a meselor se lucreaza intre 4 si 8 ore. Eu am lucrat mereu 4h si am trecut prin toate departamentele: gradinarit, bucatarie, agricultura, apicultura, house keeping, media si website builder, arta. Am incercat pe cat a fost posibil sa fac mereu ceea ce-mi place dar sa si invat lucruri noi. Si cum eram in Italia , unde se respira arta , eleganta si frumos m-am decis sa particip la un workshop de pictura ( Healing Journey– A Journey of Self Discovery and Inner TRANSFORMATION)care era impartasit de o renumita pictorita din USA. Workshopul consta in exprimarea sentimentelor/emotiilor prin pictura si dans fara a avea nevoie de cunostinte prealabile de pictura sau un specific tip de dans/coregrafie. Am paricipat un pic scepica la inceput, stiind ca nu am nici un talent in ceea ce priveste pictura, dar in schimb imi placea sa dansez. Pe parcursul workshopului, cu surprindere mi-am dat seama ca nu ma puteam opri din pictat, eram intr-o transa care imi umplea inima de fericire . Am invatat apoi de la Dana cum sa organizez si ghidez aceste workshopuri .
Pana la urma am simtit nevoia sa plec din Ashram unde ma simteam iar prea protejata si …plictisita, lipsea ceva, nu era locul meu. Deja facusem toate cursurile, vazusem cum functioneaza o comunitate spirituala si invatasem tot ceea ce ma interesase. Explorasem directii in interiorul mintii care nu credeam ca exista. Am trait singura in padure 40 de zile , intr-un cort , fara mancare. Da, este posibil ! Atunci cand iti propui ceva cu multa tarie si convins ca ceea ce faci este bine pentru tine, corpul urmeaza mintea. Prin mediatie si yoga poti cunoaste aspecte foarte profunde ale mintii si emotiilor umane. A fost o experienta care m-a eliberat de multe frici si care m-a invatat cat de putine lucruri avem nevoie in viata pentru a fi fericiti. Atunc , in acea ”singuratate” m-am gasit pe mine, complet expusa, fara nici una mediu extern care sa-mi atraga atentia de la ceea ce se intampla in interiorul meu , mi-am acceptat toate emotiile asa cum veneau , le-am trait si le-am lasat sa plece . A fost cel mai frumos “ job” pe care l-am avut pana atunci in viata . Jobul de a ma elibera de ceea ce nu mai este folositor.
La un moment dat am simtit ca timpul meu in ashram expirase si trebuia sa zbor in alta directie. Dar unde ? Am trait iar in cateva tari, am incercat diferite joburi sezoniere dar in acelasi timp am incercat a da curs dorintei de a face ceea ce-mi place si de a afla care sunt darurile mele cu care am venit inzestrata in viata aceasta . De mic copil am stiu sa fac haine, fara sa ma fi invatat nimeni asta si mi-am adus aminte cat de mult imi placea sa stau ore uitand de timp si spatiu pana terminam o bluzita sau o fustita . Asa ca am inceput sa fac haine si bijuterii crosetate si cu pietre semipretioase si se la vand on line sau la un magazine al unei prietene din Altea, Spain. https://www.facebook.com/Indigo-by-Ann-449435571815097/
Am incercat dar nu a functionat atat de bine pe cat ma astepa, sau nu era ceea ce trebuia sa fac, asa ca m-am mutat iar din Spania, iar Italia si intr-un sfarsit am aterizat in Elvetia.
Aici este locul unde traiesc de 3 ani, locul unde am deblocat complet instictul creativ, ignorat aproape o viata intrega si am dat curs creativatatii sa se manifeste in toate directiile, prin toate planurile. Impreuna cu prietenul meu contruim un instrument muzical numit hangpan, lucram cu metal iar eu creez decoratiunile de pe intrumente. Imi place sa lucrez cu lemn si am inceput sa fac lampi . Dar cel mai mult ma atrage pictatul pe canvas(panza), lemn, pereti, tricouri, etc. Este forma in care ma exprim cel mai usor si complex si care imi umple sufletul de pace si bucurie . Este forma prin care meditez, uitand de timp si spatiu, forma prin care ma unesc cu ceea ce eu numesc Dumnezeu, acel ceva care respira prin acest corp, care se manifesta acum liber prin acest corp numit Ana. Am ales sa adopt numele de artist Ana Paz pentru ca este conectat la ceea ce este o parte din mine, la cultura spaniola care m-a cizelat ca om, asa cum a facut-o si cultura romana in care am crescut, copil fiind. Este un nume simplu care reprezinta noua viata pe care am creat-o constient, simpla, fara complicatii.
In acesti 6 ani care au trecut dupa ce mi-am dat demisia si am abandonat o pare din mine, de care nu mai aveam nevoie, am trait in diferie tari facand joburi sezoniere, am descoperit filozofia hindu, yoga, meditatia , Ayurveda, veganismul, fizica quantica si cum sa traiesti intr-un ashram – comunitate spirituala, cum sa traieti singur si sa-ti descoperi sistemul de credinte, ceea ce iti defineste viata. Cum sa-ti creezi viata pe care o vrei, m-am reinventat de nenumarate ori si am descoperit ca cel mai frumos in viata este sa-ti asculti sufletul chiar daca asta inseamna o schimbare radicala si poate definitiva a vietii tale. Sa fac ceea ce-mi place in fiecare moment, sa nu am nici o constrangere si sa fiu libera de a experimenta ceea ce simt , de a ma exprima asa cum simt , pentru mine, acum, este cea mai mare bogatie existenta pe aceasta planeta. Si, ca orice poveste frumoasa care se termina cu happy end, mi-am gasit si “printul” . Sau poate el m-a gasit pe mine. Ne-am intalnit dansand , dar nu intr-o discoteca sau bar ci la un art workshop numit “5Rhythm dance” acum 3 ani. De atunci suntem nedespartiti , avem aceeasi pasiune pentru orice tip de sport , am trait 6 luni intr-o caravana si de un an si jumatate ne-am stabilit intr-un mic satuc de munte la poalele Alpilor. Amandoi avand aceasta chemare de a da frau liber dorintei creative care se afla in fiecare din noi si care se manifesta in fiecare diferit .
Bineneteles calatoria, povestea nu se termina aici. Prin arta descopar alte aspect ale mele si de fiecere data cand incep sa pictez, panza reflecta ca o oglinda starea pe care o am. Imi spune daca sunt grabita in a vedea rezultatul final si ma obliga sa incetinesc, sa fiu in clipa prezenta. Cateodata am o anumita viziune despre ceea ce vreau sa pictez dar culorile se amesteca complet diferit si ma invata sa accept orice schimbare cu curiozitate si incredere in ceea ce o sa se intample. De fiecare data cand sunt in fata unei panze noi, complet alba, imi aduce aminte ca viata este la fel, o panza alba, blank, neutra, lipsita de insemnatate si ca in mine sta toata puterea creativa de a picta ceea ce simt in fiecare moment.
Sa avem un drum minunat plin de noi insine :)! “
Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!
In Bali, am invatat mai multe lectii. Printre acestea, am invatat diferenta intre mila si compasiune. Si nu am invatat-o de la ei localnicii, am invatat-o de la cineva dintre noi. Maslinul, una dintre fetele din retreat, a venit in baston in Bali, al ei corp fiind bolnav de scleroza multipla (mai multe despre maslin aici). Erau multe momente cand auzem “poc!”:), pentru ca al ei corp nu o asculta si mai cadea pe jos, erau momente cand observam o lupta interioara de a nu accepta sa fie carata in brate pe drumuri anevoioase, insa erau la fel de multe momente cand am simtit ca era cea mai puternica si inteleapta dintre noi. Sa-ti zic ca de curand a inotat la Swimathon, si ca sta in maini la yoga :))? De multe ori am observat mila in ochii colegelor si o privire de genul “vai saracuta”, insa am incercat sa schimbam impreuna aceasta viziune un pic deviata asupra unui om, care, de fapt nu sufera de o boala, ci se confrunta cu lectia vietii ei. Am sugerat fetelor sa-si schimbe perceptia asupra situatiei Maslinului si sa o priveasca cu iubire si compasiune intrucat ultimul lucru de care ea avea nevoie ar fi fost mila. Si uite asa, energia grupului s-a ridicat si Maslinul parca a zburdat printre noi 10 zile. I love you Maslin ❤ !
Sa-ti spun un pic despre diferenta intre mila si compasiune, in tine stand alegerea a ceea ce vei dori sa imbratisezi pe mai departe.
Mila este un sentiment de vibratie joasa.Mila presupune separare. Mila este un raspuns pentru frica. Este o manifestare a gandului, egoului, o emotie de superioritate, care te pune pentru o clipa in pielea persoanei de care ti-e mila, te gandesti cum ai simti tu in locul ei, apoi te bucuri ca nu esti in situatia respectiva. Expresii de genul: “vai saraca/ul, mi-e mila de ea/el”. Nu este niciun sentiment nobil ascuns in mila pentru ca scade stima de sine a celui cazut, iar tu te raportezi la el ca si cand nu ar avea resursele necesare pentru a reusi sa se ridice.
Compasiunea insa este cheia intr-o astfel de situatie. Compasiunea nu presupune separare. Compasiunea este unitate, este o manifestare a inimii. Compasiunea este un raspuns pentru iubire. Compasiunea are puterea magica sa vindece. Incepand cu noi, cu familiile noastre, apoi largind aria la mici comunitati si la LUME in general, compasiunea poate deschide inimi si suflete pentru o viata mai “treaza” si mai libera.
Patanjali, in sutrele sale spune ceva de genul “To curse the act of falling down on the path may be to curse the very thing you needed to experience to take the next step.” In alte cuvinte, daca alegi sa impartasesti mila fata de cineva , risti sa il privezi de lectia vietii lui prin experimentarea trairii X, fie ea, nu cea mai fericita. Si nu te putine ori, cele mai puternice lectii de viata ne sunt oferite in momente critice. Asadar cine suntem noi, care ne aflam in exteriorul situatiei X sa judecam, si sa catalogam persoana respectiva ca fiind neajutorata? Si da, fie ca este vorba de un copil, de multe ori, intr-un copil se gaseste mai multa intelepciune si putere de vindecare.
Cand iti e mila de cineva, intr-un fel poti contribui mai mult la suferinta lui, vazand persoana respectiva in zona de “victima”, ceea ce la nivel energetic chiar ar putea plasa persoana respectiva in postura de “victima”. Si poate chiar nu e cazul.
Cand ma uit in ochii Maicii Tereza in diverse videouri, nu vad niciodata o atitudine superioara, de a-i fi mila de respectivii care trec prin momente dureroase. Atitudinea ei este una blanda, dar totusi puternica, incurajatoare, de suport si ajutor. In momente in care viata este dura cu noi, avem nevoie de astfel de oameni ( si poate fi oricine dintre noi!), care sa ne ofere aceste spatiu sacru si increzator, pana la urma de respect reciproc si de egalitate, indifferent de situatia care ne pune la pamant.
Compasiunea se focuseaza pe momentul prezent, si este un mod mult mai eficient si curat de a face fata suferintei. Sa alegem compasiunea, poate reda libertatea si acceptarea trairii momentului resepectiv alaturi de persoana aflata in suferinta, exact asa cum este.
Asa ca data viitoare cand te vei intersecta cu o persoana aflata in suferinta, simte cu inima compasiunea, si fii constient ca poti produce miracole.
Mai mult de atat, nu uita ca viata noastra este un sir de lectii. Si oricat de trantiti am parea la pamant, intotdeauna sunt niste aripi invizibile in fiecare dintre noi care ne pot inalta inspre mai bine si mai sus.
Asculta -ma aici:
Suntuncopac 