Pe Radu l-am cunoscut acum vreo 2 ani si ceva prin prisma serviciului meu (marketing la cel mai mare lant de fitness din Romania). Se facea ca aveam nevoie peste noapte de un fotograf pe barter si Radu mi-a sarit in ajutor. Am rezonat cu Radu de la primul salut. Mi-am zis: “e clar, e copac de-al meu 🙂 “! Eu cred foarte mult in relatiile interumane la locul de munca, eu cred in emotii, in sperante si idealuri. Eu cred in oameni si in reusita lor.
Si Radu avea o speranta si un ideal: sa slabeasca, sa alerge la maratoane si sa predea cycling. Imi aduc aminte ca mi-a zis la telefon: “Va ajut cu foto.Te rog, ajuta-ma si tu! Vreau enorm sa slabesc!”. Determinarea unui strain mi-a facut pielea de gaina si m-a convins ca mi-as dori sa-l am pe ‘aproape, sa ma ajute si sa il ajut si eu, atat cat pot.
Si l-am avut, si i-am urmarit evolutia, si sunt extrem de mandra si fericita pentru el. ❤
Iata povestea lui Radu:
“Ziua în care am plâns la alergat și în care mi-am dat seama: e datoria mea să-i fac pe alții să plângă”
de Radu Restivan
Acum ceva timp, am ieșit la alergat. M-am trezit la 6.30 dimineața, mi-am tras niște haine de alergare pe mine. Am coborât în fața blocului, mi-am făcut încălzirea, apoi am început să alerg spre parc. Până-n parc sunt aproape 2 km, pe care nu i-am simțit. Acolo, în parc, totul era pustiu. Doar câțiva oameni ieșiți cu câinii la plimbarea de dimineață. Orașul încă nu se trezise, totul era tăcut și un pic rece.
Alerg cu telefonul în mână. La fiecare kilometru parcurs, o voce îmi spune distanța, timpul petrecut și viteza alergării. Mă ajută să-mi reglez ritmul. În dimineața aceea l-am auzit prima oară când a spus “10 kilometers. Time…”.
Atunci a fost momentul în care mi-am dat seama. Anul trecut, fix în aceeași zi, mă chinuiam să mă leg la șireturi.Mi-a spus doctorul că nu-i OK să am peste 0,1 tone. Când am auzit cuvântul “tone”, ceva s-a cutremurat în mine, chit că el a spus-o ca pe o glumă. Eram un om trist, incapabil să își depășească condiția. Dar cel mai rău este că nici nu speram la o schimbare în bine. . Îmi era greu să mă închei la șireturi. Arătam ca o bilă. Totuși, îndrăzneam să visez: în luna mai 2014, i-am spus doctorului meu că am o mare dorință, aceea de a alerga un maraton în această viață. “La cum e situația în acest moment, nu prea cred, dar eu sper să reușești”, mi-a spus el. Eram prea gras, aveam articulațiile slăbite și câteva zeci de kilograme în plus. Repet, eram tare trist.
Mi-am oferit un nou inceput.Imi aduc aminte ca mi-am cumpărat pantofi de indoor cycling și am început să merg regulat la clasele de cycling de la World Class, chiar și de 10-12 ori pe săptămână, dimineața și seara. Aveam un program draconic si o dorinta nebuna de schimbare. Am reusit sa slabesc 20 de kilograme.
Și iată-mă, fix un an mai târziu, trăind o dimineața perfectă. Reușisem să alerg minim 10 km, când cu un an în urma leșinam după 200 metri. Eram singur într-un parc imens, iar în câteva secunde m-a cuprins o emoție pe care nu o mai trăisem. Eram cu adevărat fericit că mi-am schimbat viața. Trebuia să fiu recunoscător pentru schimbarea prin care am trecut, pentru munca depusă și pentru oamenii care mi-au fost alături.
M-a pufnit plânsul în timpul alergării. Știu, nu e tocmai masculin să povestesc asta, dar așa a fost. Mi-am dat seama cât de norocos sunt. Cât de mult a contat că Andreea, copacul, a văzut ceva în mine și a avut încredere. Schimbarea este în fiecare dintre noi, iar scopul meu de acum înainte este să îi ajut și pe alții să plângă de bucurie că și-au depășit condiția. Că pot face lucruri la care abia dacă îndrăzneau să viseze.Mi-am dat seama ca dintr-un om de “0,1 tone” ( O Doamne, cum suna! ), am ajuns profesor de cycling si alerg la maratoane.
A fost dimineața aceea perfectă, în care am mulțumit pentru că sunt și pentru că pot. Și mi-am luat în serios misiunea: nu sunt un atlet desăvârșit și nici un model de performanță, însă știu cât de greu e drumul schimbării și care sunt bucuriile de la final. Iar pentru asta, promit ca zi de zi să fiu, atât cât pot, o inspirație pentru cei din jur. Și, de aproape jumătate de an, sunt câteva zeci de oameni care mă urmează în calea schimbării: la alergare sau la indoor cycling.
Dragă copac, îți spun sincer, simt o bucurie enormă când văd câți oameni reușesc să mobilizez în fiecare săptămână la cycling. Iar momentul în care ei îmi mulțumesc mă copleșește teribil. Îi iubesc mult mai mult pe cei din jur pentru că văd în fiecare un potențial enorm. Și la urma urmei, mi-am dat seama că toți suntem oameni simpli, egali, iar în sport ne putem găsi un prieten bun.
Am reusit sa devin cea mai buna versiune a mea, si sunt extrem de fericit.
MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea.
Ca in fiecare dimineata, incepeti ziua cu mentionarea in scris a celor 10 binecuvantari pentru care sunteti recunoscatori (pot fi diferite sau aceleasi in fiecare zi), iar seara la culcare, luati piatra magica in mana si alegeti cel mai bun lucru al zilei pentru care sunteti recunoscatori. Incepeti si terminati ziua de azi, in spirit de recunostinta.
TEMA DE AZI
Cu totii am primit la un moment dat un ajutor de la un mentor, un calugar, un invatator, un ghid care ne-a indrumat in calea noastra de cunoastere spirituala, in momentele in care am avut cea mai mare nevoie de acestia. Uneori, nici nu realizam impactul acestor oameni in viata noastra. Fie si un zambet sau o vorba buna, poate schimba cursul vietii noastre.
Poate fi oricine: mama, tata, bunicul, bunica, o sora sau un frate, un invatator sau un profesor, un prieten, un iubit,un doctor, un antrenor, un vecin, un sef sau un coleg, un preot, un guru, un scriitor, un caine sau chiar un cersetor de pe strada. Poate fi oricine.
Aseazati-va confortabil, si ganditi-va la toti oamenii care au avut un impact semnificativ in viata voastra. Selectati trei dintre acestia, si purtati pe rand cate o discutie imaginara (in gand sau cu voce tare) cu fiecare in parte, spunandu-le cat de recunoscatori le sunteti, cat de mult le multumiti ca v-au ajutat si motivele pentru care le sunteti recunoscatori. Este important sa le spuneti de ce va simtiti recunoscatori pentru a ajuta fluxul magiei recunostintei sa curga.
Dumnezeu este unul singur, dar uneori ia mai multe forme, de exemplu forma unui profesor. Iar profesorul vine cand elevul este pregatit.
Cam atat pentru azi, ne revedem maine dimi, dar intre timp, imprastiati magia recunostintei si asupra cunoscutilor vostri, astfel incat sa fim cati mai multi cei care vom intra in joc si puterea cat mai mare. Cei care se alatura mai tarziu jocului nostru trebuie sa inceapa cu prima tehnica, din prima zi.
Draga mea fetita,
Astazi am vazut un film cu tatal tau. Doar noi doi si cu Jadi- surioara ta sforaitoare, intinsi pe canapea relaxati, asa cum obisnuiam inainte sa vii tu.
Am ras si ne-am alintat.
Tu dormeai. Doar noi doi.
Era o vreme in vietile noastre cand faceam ce voiam, cand voiam, unde voiam fara sa ne treaca prin cap ca acele momente vor disparea fara sa ne dam seama. Era o vreme cand nu trecea zi sau saptamana fara sa mergem undeva, la doi pasi sau peste mari si tari. Fara responsabilitati prea mari. Fara griji. Fara explicatii.
Niciodata nu va mai fi la fel. Am devenit parinti.
Au trecut doua saptamani de cand suntem parinti. Nasterea ta. Primul schimbat de scutec. Prima baita. Prima data cand ai deschis ochii, cand ne-ai zambit. Primul rasarit. Prima data cand ne-ai tinut treji noaptea. Prima masina de spalat cu hainutele tale… Prima.. Primul…
Sa-ti veghem explorarea lumii pentru prima data poate fi epuizant, recunoastem.
Tu stii asa de bine ce trebuie sa faci. Parca ai venit la pachet cu un plan de supravietuire bine pus la punct.
Dar pentru noi totul e nou. Poate uneori suntem mai stangaci. Poate mai gresim. Poate alteori pur si simplu nu stim ce trebuie sa facem.
Te rugam sa fii rabdatoare cu noi.
Stii, in spital, cand mi-am revenit cat de cat dupa operatie/anestezie si l-am vazut pe tatal tau cu cata siguranta si iubire te ingrijeste, si cat de linistita esti tu in bratele lui, am realizat ca vom avea un job de parinti foarte usor si ca tot ce trebuie sa pluteasca intre noi este increderea, iubirea si armonia.
Dupa ce tatal tau s-a intors la munca si am ramas doar noi doua fara niciun alt ajutor, am crezut ca ma voi trage cu mainile de par 😀 asa cum ma avertizau toti cunoscutii si siteurile de profil, dar vreau sa-ti multumesc ca m-ai luat usor si ingrijirea ta este una dulce. Chiar daca poate durerile de burtica in curand ne vor tulbura somnul, vreau sa stii ca nu ma supar si voi face tot ce -mi sta in puteri sa te linistesc.
Nu avem niciun regret fetita noastra, nu am schimba nimic la vietile noastre. Poate ai adus schimbari majore in rutina de zi cu zi. Poate acum stau la coada la casa de marcat pentru copii, cu rochitele tale minuscule in brate si nimic pentru mine. Poate cand ma trezesc dimineata primul gand imi fuge acum la tine.
Dar este perfect. Este asa frumos.
Nu imi pot lua ochii de la tine.
Ti -am facut mii de poze, nu ma pot abtine. As vrea sa pastrez fiecare secunda cu tine pe loc.
Ma inspaimanta ca te urmaresc in fiecare zi si realizez ca nu ma voi mai intalni niciodata cu aceste clipe rupte din nori. Ca pe masura ce hainutele tale raman mici de la o zi la alta, figura ta, expresia ta, mirosul tau, vocea ta, gandirea ta se schimba. Ma uit la tine si imi reamintesc ca totul este in miscare, trecator. Ma uit la tine si viata se uita la amandoua cu impermanenta ei.
* copacul de esenta tare cu cea mai rapida crestere din lume. Daca este cultivat in conditii corecte, el poate ajunge la o inaltime de 20 metri in 3 ani .
Schimbarea sta in natura vietii. Tot procesul de creatie este intr-o continua evolutie: pamantul,astrele, apele, muntii, ziua de azi, relatiile noastre, corpul nostru, fiecare obiect, fiecare sentiment, fiecare gand, tu , eu…
Totul se misca, totul vibreaza. Nimic nu este in repaos. Nimic nu este incremenit in forma, nimic nu sta pe loc, toate lucrurile cunosc continuu schimbari si modificari. Oricat de stabil si de sigur ar parea un lucru, la un moment dat el se afla tot in miscare sau in schimbare.
Omul insusi evolueaza continuu. In afara si inauntrul nostru, totul se misca.
De fapt, un sinonim pentru viata ar fi schimbare. Dar cati dintre noi constientizam acest lucru? Pur si simplu ignoram lucrurile aflate in stadiul de “acum”, si nu vrem sa ne trezim sa constientizam “schimbarea” si ca lucrurile nu vor mai fi niciodata cum sunt acum.
Viata este ca muzica. Important este nu numai sa ne placa ritmul, bass-ul, trebuie sa cunoastem sa traim si sa intelegem cuvintele, sa simtim pauzele….
Simte “pauza” de acum, pentru ca imediat ce clipesti un alt spectacol incepe fara sa iti dai seama.
Eu azi sunt recunoscatoare pentru dimineta de azi parfumata cand mergand spre serviciu o babuta mi-a vandut niste capsuni delicioase:).
Mai devreme sau mai tarziu, toti suntem mai mult sau mai putin frustati pentru ca repetam niste obiceiuri/situatii/ relatii/ intamplari de care nu suntem deloc mandri. Pentru ca ne dezamagesc, ne fac furiosi, ne ranesc sau ne baga in depresii.
Mergem legati la ochi in fiecare zi pe acelasi drum.Si pur si simplu nu putem iesi din zona de confort alegand schimbarea si asumandu-ne responsabilitatea pentru viata noastra.
Suntem obisnuiti sa mergem pe acelasi ‘drum’ safe in fiecare zi, fara sa avem nicio tentativa, curiozitate sa mai incercam si alte carari poate mai putin asfaltate si mult mai stramte si intortocheate, dar poate presarate cu nou, magie, aventura si liniste.
Citeste urmatoarele capitole din viata ta, si vezi in care te afli acum:
Capitolul 1:
Mergi pe strada ta. E o mare groapa in fata ta.
Cazi in ea. Te simti neajutorat si pierdut.
Tu crezi ca nu e vina ta.Iti ia o groaza de timp sa iesi din ea si sa mergi mai departe.
Capitolul 2
Mergi pe aceeasi strada.
Este o mare groapa in fata ta.
Te prefaci ca nu o vezi. Cazi din nou.
Nu-ti vine sa sa crezi ca ai cazut iar in ea.
Nu e vina ta, dar tot iti ia o groaza sa iesi din ea.
Capitolul 3
Mergi pe strada ta. Aceeasi strada.
E o mare groapa in fata ta. O vezi, tot cazi in ea, ce sa-i faci e un obicei. Dar iti dai seama ca e vina ta si iesi imediat.
Capitolul 4 Mergi pe strada da.
E o mare groapa in fata ta.
De data asta, o ocolesti pe la dreapta.
Capitolul 5
O iei pe alta strada.
Eu azi sunt recunoscatoare pentru cafenele dragute aflate pe strazile necunoscute.
Tu in care capitol te afli acum :)? Tu pentru ce esti recunoscator azi?
Suntuncopac 