Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Sa te lasi inlocuit & despre sincronicitate de Andreea si Adrian

60399423_2300491230214005_5681460383567577088_n
draga copac,
“Abia ma intorsesem din Bali si urma intr-o saptamana sa plec in retreatul in Italia. Imi facusem o gasca superba de femei cu care urma sa petrecem ceva timp impreuna, multe dintre ele stiam ca vin special pentru mine, nu erau nici din Bucuresti si abia asteptam sa contribui la un pic de motivatie, relaxare si incredere in viata lor, a noastra.
In aceasta perioada nu m-am simtit prea bine insa  si cu o zi inainte de retreat am aflat ca nu mai pot sa plec ca trebuie sa ma intrenez pentru perfuzii dimineata si seara intrucat aveam o sinuzita acuta cu risc. Un milion de ganduri in acelasi timp, printre care chiar ma gandeam sa -mi fac singura perfuziile dar totusi sa plec in retreat ;)). Apoi m-am linistit si mi-am spus “faca-se voia Ta!”. Iar voia Lui era sa iau o pauza, pentru ca pusesem intr-adevar multa presiune pe mine in ultimul timp.
Cumva in toata agitatia aia din cap, in toata panica ca “ce o sa fac?” , am gasit liniste si mi-a rasunat ideea ca este oki orice s-ar intampla, este oki sa fiu de inlocuit, ca lucrurile merg si vor merge si fara mine si ca totul porneste de la energia mea mai departe. Am vizualizat cum fetele vor primi cu intelegere vestea si l-am vizualizat pe colegul meu Adrian facand treaba minunata in locul meu. M-am vizualizat pe mine cumintica beneficiind de tratament, relaxandu-ma si lasand vindecarea sa se produca. Am binecuvantat lipsa mea si am avut incredere ca totul va fii bine. Este minunat sa-ti mai lasi haina Egoului din cand in cand care crede ca doar el poate face cel mai bine lucrurile, care vrea sa controleze si sa -si planteze tentacolele de caracatita peste tot. Am avut incredere, m-am aruncat in “Ce o fi, o fi”. Si mai departe am anuntat fetele, l-am anuntat si pe Adrian si logistica din Italia si intr-o zi avea sa fie organizat un nou retreat, fara mine.
A fost o lectie frumoasa pentru mine sa inteleg ca totul este trecator, nimic nu este stabil, ca este oki sa te lasi inlocuit  si ca energia curge indiferent de forma ei, insa este aceeasi superba si divina. “ Andreea.
Adrian:“Dacă vrei să obții un rezultat diferit e bine să faci ceva diferit. Pentru ca ceva nou să apară în viața ta, atunci ar fi bine să îi faci loc. Astea sunt concluziile mele după aproape o jumătate de an în care mă sforțam să continui o colaborare de care trăgeam cu dinții. Am acest obicei, când intru într-o relatie, într-un proiect parcă sunt hipnotizat și nu mai îmi dau voie să văd altceva. Este și o parte bună aici, desigur, însă atunci când manifești mai multă curiozitate, deschidere spre lucruri și experiențe noi, ieși din tunelul unidirecțional și vezi că există o sumedenie de posibilități pentru a face același lucru, unele chiar mai bune decât cele pe care le aveai tu inițial.M-a lăsat inima cu greu și am anulat două retreaturi într-o zi. Știam totuși că este bine ceea ce fac, chiar dacă în mod rațional părea că este o mișcare greșită pe tabla de șah a vieții. Zis și făcut… Am postat atunci în story-ul meu că ”Nimic nu este întâmplător și Totul are un Scop!”. Da, este o convingere a mea și cred totodată că mă ajută.A doua zi mă sună  Andreea Copacul , o femeie pentru care port multă admirație pentru că îi cunosc puterea interioară și exterioară și îmi cere să îi țin eu locul în retreatul în trulli Italia retreatul care urma sa inceapa intr-o zi pentru ca a facut o sinuzita acuta. M-am simțit pur și simplu copleșit să văd cât de frumos și de darnic este Universul… De fapt, motivul pentru care eu renunțasem la acele retreaturi este că nu mă consideram suficient de bun pentru a organiza de unul singur un retreat și dădeam vina ca toată lumea pe faptul că ”nu am timp”, ”am prea multe de făcut”, ”de ce să fac eu asta”. Universul, Dumnezeu, mi-a dat un șut în fund efectiv și mi-a arătat nu numai că mă pot descurca de minune dar pot improviza și gestiona într-o zi totul. Pe scurt, este important să avem încredere în forțele noastre proprii și să ne deschidem spre nou, să lăsăm vechiul în urmă și să ne luăm lecțiile de acolo, să avem încredere în oamenii de lângă noi și în Dumnezeu… că el știe foarte bine ce e bine pentru noi. Nu zic că făcusem Ishwara Pranidhana o săptămână la rând continuu, în fiecare seară ”Doamne, îți las ție grijile mele, gândurile mele, nemulțumirile, business-ul meu. Doamne îți las ție deciziile și alegerile mele spre binele meu cel mai înalt.” Si uite asa am ghidat in Italia un retreat magic alaturi de 16 femei intelepte care nu numai ca au fost extrem de flexibile si au acceptat schimbarea si lipsa Andreei, dar s-au si adaptat au lucrat cu sufletul lor si am legat o frumoasa prietenie.”
60668595_1045683442309042_4239035371423268864_n
Ce vrem sa va spunem amandoi este sa va abandonati in bratele Universului. El chiar stie binele vostru Suprem si le aranjeaza inspre beneficiul tuturor, chiar daca da, uneori mintea nu vrea sa inteleaga si actiunile sunt contrar asteptarilor.
…..si uneori este benefic sa te retragi, sa spui nu pot sau nu , sa inchizi capitole pentru ca altele noi sa -si faca loc.
Namaste,
Andreea& Adrian


2 Comments

Nu voi mai uita niciodata sa-mi ud radacinile, de Alexandra

Draga copacel,

Alexandra este studenta la medicina. Este desteapta foc,  frumoasa, superba chiar, insa cel mai important este  “treaza” sau ales sa se trezeasca si sa-si prioritizeze viata.

Iti las mai jos gandurile ei  ce au inspirat-o de cand practiva yoga si cunoasterea de sine:

 

“Daca vrei sa fii fericit si sa stii cum e sa traiesti din plin, renunta la frica. Darama zidurile si da-ti voie sa fii vulnerabil. Nu poti sluji la doi stapani: frica si iubirea. Alege fericirea sau tristetea.
Trebuie sa traiesti in prezent. Trecutul nu poate fi schimbat, iar viitorul e o iluzie care iti scapa printre degete. Trecutul se joaca cu tine, punand stapanire pe puterea ta interioara.
Mereu am avut o frica de respingere. Mi-era teama ca nu sunt suficient de buna, suficient de frumoasa, desteapta, capabila, iar asta m-a tinut din a-mi urma visele si din a incerca.
Mi am dorit fericire si iubire, stiind cat pot oferi. Am avut temeri si m am asteptat mereu sa se intample ceva rau, sa se indeparteze orice era bun in viata mea.
Mintea mea nu se opreste niciodata, functioneaza non-stop, cautand sa rezolve probleme reale si inventate, scotocind prin labirinturile interioare si incapatanandu-se sa gaseasca solutia perfecta. Intoarce pe toate partile o situatie, pana cand ii schimba ireversibil istoria. Oare imi pot prescrie un antidot impotriva zbuciumului mintii?
Avand grija de tine din interior, poti muta munti. Yoga m-a ajutat mai mult decat m-as fi asteptat. Nu orice tip de yoga, ci yoga practicata cu dragoste in cea mai frumoasa gradina, unde crestem cu totii impreuna. Efectiv simti cum iti cresc radacinile de fiecare data cand parasesti studioul.
Meditatia si conceptul de a fi prezent in momentul de fata, constientizarea faptului ca nimic nu ne apartine, nici macar un obiect, o persoana, o amintire, ci doar clipa de fata, respiratia asta care te impiedica sa mori, au incercat sa calmeze agitatia.
Fii prezent in momentul asta. lasa controlul asupra universului inconjurator si gaseste control asupra mintii tale. Fa-o aliatul tau. gaseste motivatia interioara si tine-te de ea. intra in subconstient prin intermediul mintii tale si desluseste misterul.
Nu stiu despre voi, dar eu sunt obsedata sa detin controlul, in felul in care nu imi place sa fiu luata prin surprindere sau sa astept. Sa astepti e dureros. Sa uiti e dureros. Sa nu stii ce cale sa alegi, e si mai dureros. Am fost nevoita sa imi accept obsesia si sa incerc sa scap de ea. Nu e usor. Stau in fata destinului si vad cum situatiile imi scapa printre degete, iar eu nu stiu ce decizie trebuie luata. La yoga imi linistesc mintea si imi sadesc noi seminte pline de incredere si speranta.
Fiecare zi ne daruieste un nou inceput. Daruieste-ti clipa asta in care sa te unesti cu tine si sa faci alegeri pentru linistea ta.
Nu mai lasa ca fericirea ta sa depinda de altii. Nu uita, ne nastem si murim singuri. Ceilalti sunt in viata noastra temporar, invata ce poti din fiecare relatie.
Gandurile sunt totul. Alunga le pe cele rele, pentru ca sunt pline de viclenie, pun stapanire pe tine si fac ce vor din tine. Niste ganduri gresit pozitionate pot atrage o intamplare nefericita chiar si atunci cand ea exista doar in mintea ta. Mai bine fii naiv si cauta doar lucrurile frumoase, decat sa le regreti absenta.
Lasa convingerile limitative si preconceptiile. Cine esti tu cu adevarat nu atinge limite. Poti face orice.
Renunta la acuzatii si fa loc in inima pentru pace si iubire. Cauta exact ce anume te tine pe loc si renunta la rezistenta, control si capituleaza. Let go. Si viata se va aseza. Viata stie ce e mai bine. Nu forta lucrurile. Fa ce ai de facut, apoi ia loc. Nu te grabi. Pur si simplu ai incredere in proces. Trimite gandul in univers si el va stii ce sa faca. Totul se va intampla asa cum trebuie, asa cum iti doresti. Lasa obsesiile.
Noi atragem ceea ce suntem, cu ceea ce rezonam si vibram. Fii iubire si vei primi iubire. Tu esti cea mai importanta persoana din viata ta. In momentul cand vei crede asta, nimeni din jur nu va mai conta.
Odata ce te eliberezi de orice lucru pe care il tii strans, vei trai cum trebuie.
Nu trebuie sa cauti dragostea. Trebuie sa cauti si sa dobori toate barierele din tine care o tin afara. Cauta-te pe tine pe fundul sufletului tau si apoi hraneste-l cu ce are nevoie. Cauta sa te cunosti mai bine decat ar face-o oricine. Tu esti suficient. Cand vei realiza ca nimeni nu te poate completa, atunci va aparea persoana potrivita, care doar te va complimenta.
Renunta la atasamentul bolnav si lasa dragostea sa iti iasa prin pori si sa te elibereze de orice. Nu posedam nimic. Nu avem nimic. Decat pe noi.
Nu mai lasa intunericul sa te amageasca si sa te otraveasca. Daca in tine e bezna, cum poti da lumina celor din jur? Nu mai rani oamenii care incearca sa-ti aprinda lumina. Esti mai mult decat te consideri tu.

Am decis sa mor fata de trecut ca sa ma pot naste in prezent. Nu voi mai uita niciodata sa-mi ud radacinile 🙂


Leave a comment

“Umbra mea, Frica ” de Ana din livada

draga copacel,

la unii oameni vorbeste “sclipirea” prin ei. Ana este unul dintre ei si sunt onorata sa o cunosc si sa iti impartasesc povestea sa despre prietenele sale umbrele si fricile. Daca rezonezi cu povestea eu te asteapta cu iubire la cursul sau din aprilie, detalii aici.

Pana in urma cu aproximativ 4 ani traiam total deconectata de mine insami. Ajunsesem sa cred ca toti oamenii sunt impotriva mea, ca intregul univers este impotriva mea si astfel traiam intr-o stare de victima de care nici macar nu eram constienta. Ma identificam cu absolut tot ce simteam si credeam ca sunt pedepsita de soarta, ca nu sunt demna de a fi iubita si ma revoltam pe tot ce era in exterior. Imi inchisesem inima si devenisem astfel o femeie de gheata,o razboinica neinfricata ce vedea doar atacuri din partea celorlalti, atacand la randul meu si mai puternic, pentru a ma proteja. Eram eu impotriva tuturor. Sau asa credeam pe atunci. La inceputul anului 2015, o simpla schimbare de atitudine mi-a schimbat total si pentru totdeauna modul in care percepeam viata si pe cei din jur. Fiind ingenunchiata de propria insatisfactie, de propriul sentiment de nevrednicie, m-am intrebat atunci: Cine sunt eu? Care este rolul meu aici? Cum as putea sa fiu cu adevarat fericita? Din acel moment, in fata mea s-a creionat un traseu nou, un drum magic care m-a condus in cele mai profunde colturi ale mintii mele subconstiente. Mi s-a aratat de unde vine toata suferinta mea, trecand printr-un profund proces de constientizare a ranilor interioare, a modului in care eu insami ma respingeam si a faptului ca traiam crezand ca sunt nedemna de iubire, ca nu sunt suficient de buna si ca orice as face… este in zadar. Fiecare pas facut in aceasta calatorie interioara imi dezvaluia ceva si cu fiecare dezvaluire simteam cum ceva in interiorul meu se transforma. Ma simteam ca o nimfa care este pe punctul de a deveni libelula si nu este constienta de mutatia genetica prin care trece. Au fost luni de zile cand experimentam diverse stari de constiinta, atat de multe si atat de dese incat credeam ca o iau razna. Nu m-am oprit, am continuat cautarea interioara si atunci am intalnit-o pe Ea. Pe Umbra mea. In decembrie 2015 a fost momentul in care i-am perceput cu adevarat povestea, fara sa ma mai identific cu ea. Umbra reprezinta polaritatea personalitatii noastre exprimata constient. Umbra este totalul convingerilor, credintelor si caracteristicilor pe care le reprimam. In umbra gasim toate partile din noi de care nu suntem constienti sau pe care le respingem. Din acel moment viata mea s-a transformat inca o data, din acel moment am inceput cu adevarat sa-mi iau puterea inapoi si sa ma recreez pe mine. Intalnirea mea cu Umbra poate parea un film SF pentru unii, insa este cu adevarat o binecuvantare. Initial 11 zile si 11 nopti am stat de vorba cu aceste aspecte din mine, percepandu-le ca pe o entitate separata de mine, desi tot ceea ce ele imi spuneau, imi veneau in constient sub forma unor ganduri. La finalul celor 11 zile, am cerut ajutor crezand ca sunt atacata sau posedata de vreun demon ceva, insa ulterior totul s-a revelat de la Sine. Am inceput sa le cunosc pe fiecare in parte, sa le ascult povestea, sa le vad iubirea din spatele actiunilor si sa le iubesc si eu la randul meu. Am inceput sa integrez una cate una, facand pace cu ele si dandu-le locul care li se cuvine de drept in viata si inima mea. Am cunoscut partea din mine care era agresiva, pe cea care era nedreapta, pe cea care judeca, pe cea care era aroganta, am cunoscut propria superioritate si inferioritate, pe cea care abandona si pe cea care trada etc… le-am ascultat povestea fiecareia dintre ele si am inteles astfel cat de mult ma iubeau si cata nevoie aveau ele de iubirea si acceptarea mea, nu a altora… ci a mea. Am inteles cat de mult incercau sa ma protejeze de fapt si cat de agresiva si nedreapta eram eu cu ele. Am inteles cat de multe aspecte din mine abandonasem si respinsesem. Cu fiecare integrare facuta, toate aceste aspecte mi-au oferit un dar, m-au ajutat sa le includ in viata si actiunile mele intr-un mod constructiv si benefic pentru mine si ceilalti. Mi-au oferit o putere de care nu eram constienta pana atunci, puterea iubirii de sine. Intoarce-ti si tu fata catre propriile umbre si asculta-le povestile, imbratiseaza-ti fricile si cauta sa vezi iubirea din spatele lor, patrunde adanc in propria suferinta si iti garantez ca te vei ridica intocmai ca pasarea Phoenix, iar atunci lumea ta va fi mai colorata si iubirea va fi tot ceea ce vei vedea… oriunde te vei uita. Esti demn de iubire si intotdeauna ai fost! Fii bland si intelegator cu tine, ofera-ti iubire neconditionata si totul se va schimba!

Fa pace cu tine. Namaste!”


2 Comments

“Daniel nu a murit, e doar puțin plecat pe munte ” de niste copaci din Livada

Draga copac,

 

fugim de ideea de moarte si de lectiile ei. Povestea de mai jos este despre viata si libertate,despre moarte constienta si frumusetea din spatele alegerii ei. Pe Dani, omul superb care a fost nu il cunosc, dar ii cunosc pe finii sai Larisa si Ferdi pe care ii iubesc cu toata fiinta. Larisa a ales sa-si serbeze ziua sa pe 1 martie cu prietenii la clasa de yoga de la studioul pentru ca odata cu plecarea lui Dani multi s-au trezit in urma sa.

 

La revedere, prietene! Ne vor lipsi zâmbetul tău și cuvintele sincere prin care făceai lumea un loc mai bun.

Undeva, pe Valea Coștilei în Bucegi, zăpada cade din cer într-o liniște deplină. De jur împrejur se înalță culmile albe și cerul senin-senin, de nu-ți mai poți ține ochii deschiși. Tăcerea asta de început de lume și frumusețea neatinsă a muntelui erau motivele ce-l făceau pe Daniel să se aventureze pe munți iar și iar, fie că era vorba de Mont Blanc sau Retezat, de vârful Khan Tengri sau Bucegi.

N-o să vorbim dramatic despre Dani. Nu i-ar fi plăcut și ar fi râs: “Frăție, ce-i asta?” O să-i lăsăm pe cei care l-au iubit și l-au înțeles să spună lecția pe care Dani ne-a lăsat-o. “Cred că marile lui iubiri în viață am fost eu și muntele, în aceeași măsură. Nu știu dacă ar fi putut să renunțe la vreuna dintre ele. Oricum, și eu am considerat că n-ar trebui”, spune cu sinceritate Octavia, soția lui. Muntele i-a legat și le-a dat amândurora ceva ce prețuiau mai presus de orice. “Daniel era o persoană liberă, poate ăsta e cuvântul care-l descrie cel mai bine: “libertate”. A făcut întotdeauna ce și-a dorit și ce a simțit.”

Muntele a fost mereu parte din viața și din dragostea lor. Cele mai frumoase momente le-au scris în aerul tare al vârfurilor. În masivul Retezat, pe o vreme cumplită și având ca martor un câine zgribulit, Daniel a îngenuncheat și i-a promis Octaviei că o va face fericită toată viața. “M-a cerut de soție în mijlocul viscolului. Eram doar noi doi și totul a fost atât de romantic”, povestește Octavia.

Marmota de pluș era mascota fiecărei expediții pe munte.

Acum, când muntele l-a luat pe Daniel pentru totdeauna, Octavia simte că nu poate fi supărată nici pe munte, nici pe Daniel. Deși îi e cumplit de greu. Rucsacul, casca spartă a lui Dani și marmota de pluș norocoasă, pe care o purta mereu cu el pe munte, sunt singurele lucruri ce au fost recuperate în urma avalanșei. Căutările lui Daniel vor continua, cel mai probabil, la primăvară.
“Mi-au povestit ceilalți patru prieteni cu care era pe munte în ziua accidentului că era foarte fericit. Și ultimele chestii despre care a vorbit erau despre mine, despre noi. E important pentru mine să știu că a fost fericit”, spune cu vocea sigură. Între ei n-au rămas cuvinte nespuse sau regrete, doar un mare gol pe care nimic nu-l va mai putea umple. “O să-mi fie cel mai dor de afecțiunea lui, mă îmbrățișa foarte mult. A fost un sprijin mereu, cu o dragoste foarte sinceră. Dragostea lui era ca în filme.”

„MUNTELE ERA COMBUSTIBILUL LUI”
Daniel a început să simtă amețeala plăcută a înălțimilor în munții Retezat, aflați aproape de orașul natal, Hunedoara. Mai întâi ca o îndrăgosteală de liceu, când ajuta salvamontiștii la marcări de trasee, sau ca ranger în Parcul Național Retezat. Apoi ca o pasiune calmă, matură și calculată în care a investit timp și energie și pe care o împărtășea cu cei dragi: “Când ajungea la munte, ne arăta fiecare vârf în parte și ne spunea povestea lui. Avea încărcate în inimă și în creier toate hărțile munților. Muntele ii dădea oxigen. Muntele era combustibilul lui,” spune Adelina Maria, prietenă apropiată a lui Daniel și omul care l-a adus în familia LEADERS.

Toți îl știu pe Daniel ca fiind extrem de prudent. Lua mereu în calcul riscurile și se pregătea temeinic. Știa că, de cele mai multe ori, pe munte e vorba de cum te organizezi, mai mult decât despre rezistență fizică. De aceea, Octavia ar vrea să le spună tuturor să nu se mai frământe căutând vinovați. “Aș vrea ca prietenii lui și apropiații să nu fie supărați pe el, să nu fie supărați nici pe munte. Să nu considere că a fost vina cuiva. El făcea ture din astea destul de des și nu cred că acum erau condiții mai speciale ca în alte dăți. Cred că, pur și simplu, a fost un mare-mare ghinion. Erau cinci persoane în grup și doar el a căzut…”

Pentru Adrian Fako, bun prieten al lui Daniel și omul alături de care a trăit una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții lui, expediția pe vârful Khan Tengri, ce s-a întâmplat este încă de neconceput. “Nu trebuie să justifici nimic nimănui când se întâmplă ceva pe munte, pentru că nu poți să înțelegi contextul. Daniel era precaut, avea experiență, nu se aventura. Modul cum aborda lucrurile era ca în business: trebuie să fii precaut, dar, dacă ești prea precaut, nu te apuci de nimic. Și-atunci când te apuci și încerci?”

Adrian și Daniel se știu de ani buni, s-au întâlnit prima dată prin anul 2006 în Retezat, apoi, patru ani mai târziu, au legat o prietenie durabilă în București, în timpul facultății. I-au unit muntele și pasiunea pentru antreprenoriat. Sunt prieteni de pe vremea când urcau pe munte cu pungi în bocanci și aveau week-end-uri în care se gândeau cum să facă rost de un milion de lei pentru a-și lua bilet de tren până la munte. “De la poza lui de profil până la pozele de pe pereții de-acasă, totul era despre munții înalți pe care a fost sau pe care voia să meargă. Daniel n-o făcea pentru că cineva îți dă o medalie și te apreciază, ci pentru că avea o pasiune pentru a merge pe munte.

DANIEL NU AVEA PRIETENI, AVEA O FAMILIE
În nopțile reci pe munte, când se spun vrute și nevrute la adăpostul cortului, Adrian și Daniel au vorbit și despre eventualitatea în care unul dintre ei nu s-ar mai întoarce. Și cum le-ar plăcea ca ceilalți să gestioneze situația. “Dani ar fi vrut ca noi toți să fim mult mai calmi și echilibrați, să căutăm soluții reale, fără să ne agităm, fără să consumăm energie și resurse în van. I-ar fi plăcut să avem grijă unii de alții și să știm că, dacă te închizi în tine, rămâi acolo și e greu și neplăcut”, o spune cu vocea tremurând și nu știi dacă e conexiunea la Internet proastă sau emoțiile au devenit prea puternice. Adrian nu e în țară, altfel ar fi fost și el unul din cei 50 de oameni care l-au căutat pe Daniel prin zăpadă zile la rând pe Valea Coștilei.

Daniel era extrem de mândru de cele două expediții pe “șaptemiari”. Visa să urce curând și pe un vârf de peste 8000 de metri.

În aceste zile, Daniel a făcut din nou ceea ce știa să facă cel mai bine: a adus oamenii împreună și a scos ce e mai bun din ei. “Sunt oameni care au dat la lopată pe munte, deși era poate prima dată când au urcat în condițiile astea, alții care și-au asumat toate riscurile pentru a-l găsi, alții care și-au sunat toate contactele în miezul nopții, cerând drone, colțari, haine. E incredibil. Asta făcea el mereu. Avea un magnet la oameni fundamental buni, ne punea împreună și ne transforma într-o familie”, spune și Adelina Maria.

Pentru Adrian, amintirea expediției din Khan Tengri va rămâne mereu o experiență specială. Deși n-au reușit să atingă vârful din cauza condițiilor meteo, lecțiile învățate au fost neprețuite. Au plecat patru oameni din România spre Kazahstan. Lui Adi, fratele lui Daniel, i s-a făcut rău în timpul cățărării și a făcut o pneumonie urâtă, celălalt prieten – Mișa, a cedat și el pe la 5000 de metri. Mai rămăseseră doar Daniel și Adrian și decizia firească ar fi fost ca Dani să se întoarcă în țară cu fratele lui. “Era foarte greu în condițiile astea să-i cer să urce în continuare. Dar Dani, după ce s-a asigurat că fratele lui e în siguranță, a găsit puterea să nu renunțe. Ar fi regretat toată viața dacă n-ar fi încercat în continuare. Și, deși n-am reușit să ajungem în vârf, n-aș schimba experiența asta pentru nimic în lume. Brusc, s-a schimbat vremea și, la ultima tabără, pe la 6400 de metri, a trebuit să ne întoarcem.”

Pe munte, Daniel era un camarad desăvârșit. Te puteai baza pe el la orice, de la pus cortul, săpat în zăpadă, la cărat și gătit. “Nu trebuia să am cu Dani discuții, să-i spun fă și tu asta că n-ai făcut suficient. Făceam mișto că lui tot timpul îi era mai frig la mâini decât îmi era mie, iar mie mai frig la picioare și cum am putea rezolva asta,” povestește Adrian Fako. Glumele și grija față de celălalt erau atuurile lui când treceau prin momente dificile.

Trei ani mai târziu, în 2016, Daniel și fratele lui și-au luat revanșa. Au urcat pe un alt “șaptemiar”, Korjenevskaya, în Tadjkistan. “A lipsit în jur de o lună, la fiecare expediție. Ultima oară, ar mai fi încercat și un alt munte din zonă, dar a avut degerături la degete și a trebuit să se întoarcă. Mă rog, aveam și nunta în câteva săptămâni. A zis totuși să ajungă”, spune Octavia zâmbind.

Pe lângă munte, Adrian și Daniel împărtășeau interesul pentru antreprenoriat și, așa cum spune Octavia, a reușit cu brio să-și aducă pasiunea în carieră, înființând o firmă de alpinism utilitar. „Era atașat emoțional de firmă, era puiul lui. Și vedea în ea tot un fel de familie, avea aceiași angajați de foarte mult timp, avea o relație de prietenie cu cei trei oameni din nucleu. Și m-a emoționat că și ei au mers pe munte acum să-l caute pe Daniel.” Ca o dovadă a pasiunii lui Daniel pentru înălțimi și business, Octavia își dorește să țină în viață firma în continuare.

LIDER GENEROS, “STÂLP” ȘI REPER PENTRU CEI DIN JUR
Despre oamenii care nu mai sunt se spun, de obicei, lucruri mari. În cazul lui Daniel, toate sunt adevărate și ne-a fost foarte greu să păstrăm un echilibru. Cu zâmbetul lui din suflet și cu disponibilitatea de a ajuta și de a face lucrurile temeinic, nu aveai cum să nu-l îndrăgești și să-l respecți. Daniel a fost un lider care oferea din timpul, experiența și iubirea lui fără să ceară nimic în schimb. “Era omul ăla fundamental bun, cu valori de neclintit, cu viziune, mereu la curent cu tot ce se întâmplă, mereu vertical, fără să rănească pe cineva, mereu cu argumentele la el, cu o putere de muncă incredibilă și, de departe, cel mai optimist și pasionat om pe care l-am întâlnit”, îl descrie Adelina Maria.

Cosmin Neacșu este prieten bun și naș de cununie pentru Octavia și Daniel. Încă nu se obișnuiește să vorbească la trecut despre Daniel, pentru că încă nu poate să creadă că Daniel nu mai e. “Obișnuiam să facem multe adunări la mine acasă, cu mulți prieteni. O gașcă mare mereu și majoritatea – tineri părinți cu copii mici. De fiecare dată când apărea Dan, toți copiii fugeau la el. Avea o atracție magică în fața lor. Poate aura lui, bunătatea lui, calmul lui, spiritul lui…”, își amintește Cosmin.

Daniel aduna oameni în jurul lui fără să-și propună și inspira prin felul în care găsea echilibru între viața personală, familie și carieră. “Inspira încredere celor din jur. Și forță. Da, cred că era un lider”, spune și Octavia. În urechile tuturor prietenilor sună cuvintele lui pline de înțelegere “Cum ți-a fost ziua, scumpa mea?” sau “Ce mai faci tu, frăție?” Și nu era nimic de complezență în vorbele lui, de aceea toți prietenii îi cereau sfatul. “Fie ca era o decizie la limita valorilor și aveai nevoie de o analiză profundă, fie că voiai să-ți iei un apartament, să mergi la un interviu, să faci un copil sau să slăbesti, Daniel te sfătuia mereu fără să te îngrădească și reușea mereu să scoată din noi tot ce era mai frumos. Doamne, cât de frumoși eram toți prin ochii lui”, spune cu emoție Adelina.

Daniel credea în puterea comunității și a faptelor de zi cu zi care pot schimba lumea în bine.

Ca să-și desăvârșească calitățile native, Daniel a studiat și a căutat oportunități de a se dezvolta. Așa a ajuns, în anul 2010, la LEADERS School, unul dintre programele Fundației LEADERS, destinate tinerilor antreprenori. Aici și-a conturat viziunea, și-a găsit echilibrul și a început să pună bazele propriei afaceri. A rămas aproape de noi de-a lungul anilor, fie când a fost vorba să inspire generații noi din LEADERS, fie când am vrut să construim o comunitate puternică. “El mi-a zis imediat că vrea să contribuie, că el crede mult în forța comunității, că e nevoie să devenim o voce, să ne asumăm lucruri și să luptăm pentru ele. La prima întâlnire a comunității LEADERS, Daniel a spus că vrea să se uite la știri cu copilul lui și să-i zică: uite, la schimbarea asta am contribuit și eu”, spune Adelina.

LECȚIA LUI DANIEL
Mulți dintre cei apropiați lui Daniel se întreabă de ce a trebuit ca unui om atât de bun să i se întâmple ceva atât de absurd și nedrept. Octavia crede cu tărie că scopul lui în viață a fost să adune mulți oameni frumoși pe lângă el, pentru a-i pregăti ei un fel de familie. A simțit-o în dăruirea prietenilor care și-au riscat viața să-l caute pe munte, în căldura și grija lor de a sta în fiecare seară cu ea, acasă, doar să n-o lase singură în momentele astea. “Daniel ne învață să avem mai multă răbdare, să avem întotdeauna un cuvânt bun pentru ceilalți, să luăm mai ușor provocările vieții care până la urmă nu sunt atât de importante. Să zâmbim mai mult, să luăm fiecare zi ca și cum e cea mai bună zi din viața noastră. Să nu renunțăm la lucrurile care ne fac fericiți, să fim liberi și să ne trăim viața așa cum ne dorim”, crede Octavia.

Pentru Adrian Fako, prietenul lui Daniel, lecția este una pe care o știa, dar își dorește să nu i se fi confirmat niciodată atât de dur. “Tot ce am vorbit în anii ăștia despre munți, riscuri și oameni dragi, este adevărat. Muntele înseamnă să încerci să gestionezi riscul, să fii uneori la limită, o treci, și poate nu te întorci. E adevărat și asta. Nu știu ce ar putea face Daniel mai mult pentru ceilalți. Asta a făcut întotdeauna. Sper ca povestind despre el unor generații noi de la LEADERS, fiecare să desprindă ceva din asta și să se dezvolte ca oameni. Nu este o lecție nici pozitivă, nici negativă, e vorba de impact. Și așa sper să rămână în amintirea tuturor”, explică cu emoție Adrian.

Și nu sunt puțini cei asupra cărora Dani a avut impact. Pentru că lui Daniel nu i-ar fi plăcut tonul grav și dramatic al unei înmormântări, Octavia se gândește să adune la un eveniment de rămas-bun oamenii care l-au iubit și fiecare să povestească o amintire cu semnificație despre Daniel. “Ca să-mi mențin echilibrul, mă gândesc tot timpul la ce mi-ar spune el în aceste momente. Cred că mi-ar spune să-mi continuu viața cu putere, să nu mă închid în mine, să fiu deschisă la orice oportunitate mi se ivește. Și că, probabil, o să ne mai vedem la un moment dat…”, spune cu lacrimi în ochi Octavia.

Undeva, pe un munte înalt, ninge liniștit și senin. Data viitoare, când o să ridicați ochii spre cer și fulgii vi se vor lipi de gene, să zâmbiți și să aveți un gând bun pentru Daniel. Sigur i-ar plăcea asta. Și, stați liniștiți, vi se pare. Pe obraji nu vă curg lacrimi, sunt doar fulgi de nea care se topesc.


Leave a comment

Avocata care medita la taiatul de varza

Draga copac,

iti prezint mai jos  ” avocata spagat 🙂 “. Spun asa despre Eva pentru ca dupa multi ani de gimnastica este extrem de mobila, si ma amuza extrem de mult pozele cu ea de la tribunal in asane extreme. O apreciez enorm, pentru ca este altfel: zbarnaie de desteapta dar este vie, blanda  si exploziva ca un copil. Am ramas  profund impresonata cand in Bali mi-a povestit cum a descoperit ea prima oara meditatia, taind varza pana i s-au umflat mainile prea obosite de la dosarele de avocatura:

“Mi-era dor de mine pentru ca meseria mea de avocat in subordine (desi inaltatoare) ajunsese sa ma inghita.

In urma cu 2 ani ma satusarem: de rutina, de faptul ca imi cenzuram mintea pentru ca „nu dadea bine” sa spun chiar ceea ce gandesc in fata sefului/clientului de standardele societatii de temerile mamei cum ca ar fi foarte neadecvat sa raman fara job de lipsa mea de timp pentru sport sa ma odihnesc in scopul de a face fata programului sa fiu etern obosita psihic. In concluzie, ma cam saturasem de mine.

So…I Quitted ! Fara nici cel mai mic plan pentru ziua de maine, fara nici un fel de economie (depozit), mi-am dat demisia. Cred ca…fara sa fiu macar constienta de ceea ce fac. Undeva in sinea mea simteam ca am nevoie sa incep un nou capitol. Dupa 6 ani de avocatura, ma simteam capabila sa incep sa lucrez dupa propria mea viziune dar mi-era frica sa accept asta. Gandul ca „daca nu o sa-mi iasa” ma urmarea zilnic. Decembrie nu e o luna inspirata pentru schimbare!  Ca sa nu mai pun la suflet atatea ganduri, am plecat impreuna cu jumatatea mea, cu masina spre Scotia. Scopul?! 2 saptamani la terapie de taiat de varza :)) / 2 saptamani sa calatorim. FABRICA ne-a primit in conditii…de fabrica. Era frig si ni se umflau degetele de la atata munca, de la atata taiat de varza, DAR mereu ne gandeam ca noi suntem gazduiti intr-o casa frumoasa cu semineu in timp ce, ceilalti oameni merg dupa program sa se odihneasca in rulote. Eram recunoscatoare ca nu imi mai suna telefonul, ca reuseam sa imi pun atat de frumos ordine in ganduri, ca socializam cu oameni simpli veniti din multe alte tari, ca aveam atat de multe deprinderi de invatat din noua mea activitate provizorie. A fost terapie curata! Retreatul de varza 🙂 a venit ca o manusa; pentru un nou inceput si pentru a-mi fi lectie de viata, m-a invatat sa traiesc in prezent, sa valorific clipa si sa-mi linistesc mintea  iar eu l-am primit ca pe un lucru nemaipomenit ce mi se intampla si am povestit tuturor despre experinta, fara sa ma gandesc o clipa la „ce o sa zica lumea?! „ Revenind in tara, din ianuarie lucrurile au inceput sa se aseze, progresiv, fiind din ce in ce mai bine. Eram coplesita de energia de care eram condusa, de entuziasmul si pasiunea cu care imi gestionam activitatea. Dar cum scopul meu in viata nu este sa ma transform intr-o workaholica pe cont propriu, odata pus totul pe picioare, am decis sa iau o pauza si pentru suflet. Asa ca am plecat in Bali, in retreatul organizat de Copac. Si a fost cea mai inspirata alegere ever!!! Pentru ca noi oamenii avem nevoie sa ne mai oprim din cand in cand din vacarmul care ne conduce instinctual, avem nevoie sa ne ascultam gandurile in liniste, avem nevoie sa ne reconectam cu noi insine.  Avem nevoie sa ne acceptam asa cum suntem, chiar si atunci cand nu suntem perfecti, cand gresim si ne luam lectii. Multumesc Copacule pentru intensitatea experientei la studio si in Bali , pentru ca nu existi intamplator ci pentru ca noi avem nevoie de tine sa ne aduci aminte ca suntem faini si valorosi! Multumesc pentru ca m-ai lasat sa vorbesc despre “terapia mea cu varza :)”, si despre faptul ca asa am descoperit  prima oara meditatia 🙂 . Si functioneaza.

Namaste!”