Draga copac,

sa-ti spun un secret D-zeu te iubeste oricum, e super de treaba si iubitor neconditionat! Orice voce ai auzi diferita de aceasta sa stii ca nu e adevarata :).

De cand am descoperit acest secret nu imi mai este frica de nimic, parca am cucerit Soarele, nu mai am nevoie sa stiu nimic. Stiu pana in strafundurile sufletului meu ca ma iubeste si cand imi pun un motz in frunte dar si cand ma ascund te toti de si toate, cand fac lucrurile bine si imi urmez misiunea dar si cand mai gresesc si cand imi iau bobarnace in nas. Stiu ca este aici cu mine si ma insoteste in calatorie. Si nu ma mai simt singura, l-am gasit in sufletul meu si este bland si bun, nu ma pedepseste cand o mai dau in bara, nu vrea sa ma simt vinovata si nu vrea sa-mi fie frica de el. Si nu vrea sa ma simt separata de el.

Mult timp l-am cautat in exterior. In biserici, in rugaciuni, in preoti si acatiste, pentru ca am trait intr-o familie religioasa si destul de bisericoasa. Si cred ca era si este si acolo dar nimeni nu mi-a zis vreodata ca el petrece cel mai mult timp in inima mea, ca si in a ta. Eu de mica ma intelegeam bine cu el, vorbeam cu el vrute si nevrute ca si cum as vorbi cu un prieten, il intrebam de subiecte la teste si el imi zicea in avans :), era tare bun. Pana la un moment dat, cand la scoala, profa de religie ne-a pus sa-i scriem o rugaciune lui D-zeu din cele invatatate insa eu i-am scris o scrisoare simpla si deloc pompoasa asa cum iti scriu tie aici, si atunci profa mi-a taiat aripile, a zis ca Dzeu asculta doar rugaciunile astea standard si sa nu-i mai scriu ce vreau eu sau sa vorbesc cu el ca si cum l-as trage de sireturi. De atunci de multe ori, am gasit momente in care parca parti din religia clasica voia sa ma indeparteze de el asa cum il stiam eu jucaus in sufletul meu, imi spuneau ca o sa ma pedepseasca daca fac lucruri rele, voiau sa ma faca sa ma simt vinovata si sa imi fie frica de el. Si o perioada mi-a fost, pentru ca am crezut. Cat mi-a fost frica de el, mi-a fost frica de viata si de moarte. Mi-a fost frica de tot. E  dureros sa-ti fie frica de ceva ce stii ca e doar bunatate si iubire, dar in sinea mea stiam ca aceasta frica indusa nu este adevarat. “Cu frica de D-zeu!!!”- pe buneee????? Poate cu iubire de D-zeu, Aleluia!

Si asta am aflat, odata cu schimbarea mea, cu visul meu de a-mi schimbat viata, am aflat ca D-zeu este vesnic bland si iubitor si ne iubeste neconditionat indiferent de religie avem, ce haine purtam si ce facem. Am mai aflat ca nu e musai sa-l caut in temple si biserici si ca este aici la indemana in inima, traieste in fiecare dintre noi. Unii oameni m-au intrebat daca m-am lasat de Dzeu de cand fac yoga… :)) . Imi vine sa rad, pentru ca nu a fost niciodata mai viu ca acum si niciodata nu m-am simtit mai apropiata de el.  Mi-a placut ce am citit intr-o carte, ca absolut toate actiunile bune si mai putin bune din viata noastra, toti oamenii, atat cei care ne aduc bucurii dar si cei care ne aduc lacrimi, toate experientele au fost stabilite de comun acord cu bunul D-zeu ca parte din lectiile vietii,  ale iubirii si  ale cunoasterii.

“Namaste” cuvantul pe care -l folosim noi la yoga, inseamna lumina din mine vede si recunoaste lumina din tine, pentru mine a fost “wow” sa inteleg ca doar descoperindu-l pe D-zeu in interior, in bunatatea si lumina interioara il pot gasi in fiecare alta fiinta, situatie, intamplare.

AHIMSA- un concept din yoga care inseamna bunatate, imi aduce aminte ca blandetea fata de noi si fata de ceilalti aceasta este adevarata religie.

Religia din inima unde este iubire si blandete. Pentru ca religia este ca iubirea are un inceput dar niciun sfarsit!

“Religia nu este crez. Nu poate fi o traditie. Nu poate fi o dogma acceptata. Religia este total individuala, pana cand tu nu o cunosti, nu exista nicio cunoastere. Omul trebuie sa cunoasca realitatea religiei singur. Osho”

Namaste!