Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Despre dragostea traita cu sinceritate, dincolo de definitii – de Iulia Anastasia

60863991_1309088452590095_6456439175741702144_n

 

“Dar cine a zis ca dragostea trebuie sa curga de la sine, fara conflicte, fara intrebari, fara sa-ti pui la indoiala sinele si propriile valori? Cine a zis sau ne-a bagat in cap ca dragostea trebuie sa fie din start un izvor de pace si liniste absoluta? Cine a zis ca dragostea e simpla si ca nu trebuie sa ne puna intrebari fundamentale? Cine a zis ca dragostea nu e menita sa ne schimbe? Daca stai sa te gandesti ca pana si un simplu trezit de dimineata, la o ora mai matinala, presupune atat efort… Ca e nevoie de snooze, uneori de mai multe snooze-uri repetate ca sa te trezesti intr-un final maraind, chiar daca e o zi frumoasa si stii ca te asteapta tot felul de experiente minunate.

Pentru mine, metafora asta a trezitului de dimineata e tare potrivita pentru starea de indragostire. Pentru ca eu asa simt, ca dragostea te gaseste mereu nepregatit si ca orice noua dragoste prespupune un mare risc, de a te face una (vrei, nu vrei) cu tot ce inseamna alta fiinta, la toate nivelurile: valori, credinte, dorinte, cutume, prejudecati, limite si dorinta de a depasi aceste limite. Dincolo de chimia presupusa implicit de dragostea trupeasca, raman ca o mare necunoscuta toate cele enumerate anterior. O mare necunoscuta, pe care, daca iti dai voie sa o traiesti plenar, nu ai decat de castigat.

Si nu ma refer aici la rezultatul final, la acel ….”si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, ma refer la simplul fapt ca e tare minunat sa te vezi oglindit in celelalt si sa inveti din experienta asta lucruri despre tine. Lucruri care erau acolo, desigur, dar care, pentru a ti se revela, aveau nevoie exact de o anume fiinta care sa le trezeasca si sa le manifeste in tine. Si este foarte posibil sa nu-ti placa ce gasesti acolo, in oglinda. E foarte posibil sa te superi, sa te enervezi, sa-ti pierzi rabdarea, sa ti se para mult prea greu (ca doar dragostea e usoara, nu?!), sa vrei sa pui stop experientei asteia de dragoste pentru ca o simti ca pe o durere. Pai cum poti oare sa simti altfel decat o durere o experinta care te provoaca sa dizolvi parti ale egoului tau pentru a face loc altei fiinte in viata ta? Si sinelui tau divin, pana la urma.

Spun asta pentru ca am parte exact de aceasta experienta acum in viata mea. Si nu, nu mi-e deloc usor si mi vine sa fug, si chiar am fugit de cateva ori. Am apasat inutil butonul de snooze, doar, doar…. Numai ca, ce crezi? De fiecare data cand am fugit, am fost trasa inapoi, tot de sufletul meu, care isi doreste cel mai mult sa integreze experienta dragostei, oricat de dureroasa ar fi ea pe moment. Pentru ca realizez ca nu experienta in sine e dureroasa, ci ceea ce imi arata clar despre mine. Adica propriile pareri preconcepute, niste standarde conditionate social, niste valori mai mult sau mai putin ale mele. Cu alte cuvinte, ma sperie propria relativitate, ma sperie puterea schimbarii guvernate de iubire. Si stii ce fac? Ma las in voia dragostei mele si imi dau frau liber sa-i invat toate lectiile. Gowing with the flow is not easy. Dar eu cred ca merita.

Hai sa-ti marturisesc ceva. Am fost ranita in trecut. Foarte ranita, exact asa cum ai fost si tu. Mi se pare ca e important sa recunoastem ca toti am fost raniti in dragoste, in mai mica sau mai mare masura, in functie de cum ne-am lasat, in functie de ce am avut nevoie in acel moment al evolutiei noastre si in functie de cat de mult ne-am dorit sa tragem de o situatie pentru a o face “a noastra”. In aceeasi masura, mi se pare important sa extragem fiecare propriile concluziiii ale dezamagirilor din trecut, sa vedem si sa intelegem de ce ai ajuns acolo si la ce ne-a servit. Pentru ca, in mod cert, propriul sufletul a cautat si a avut nevoie de experienta respectiva, tocmai pentru a scoate ce e mai bun din tine.

Stii foarte bine ca e tare usor sa te simiti dezamagita in dragoste. Pentru ca atunci cand esti si iti dai voie sa fii indragostita esti in cea mai vulnerabila stare posibila. Iti pui sufletul pe tava si speri sa fie la fel si de cealalta parte, speri sa fii apreciata pentru asta si, nu in ultimul rand, speri sa nu fii ranita. Toate (si toti) ne dorim asta. In aceeasi masura, toate ajungem sa fim de cele mai multe si in repetate randuri ranite si dezamagite. Iar intrebarea care ne macina sufletul dupa este: ce facem de aici incolo? Cum ne ferim de suferinta in dragoste si cum putem, in acelasi timp, sa reusim sa ne dam frau liber ca sa ne indragostim din nou?

Ultima mea experienta in dragoste nu este in niciun caz nici cea mai minunata, deloc cea mai importanta, nici cea mai proverbiala posibila. Este pur si simplu experienta mea dintr-o relatie de 7 ani, din care cred ca poti sa tragi cateva concluzii si poti castiga o perspectiva in plus la nivel relational.

N-o sa-ti ascund faptul ca a a fost o relatie toxica, profund conflictuala, in aceeasi masura in care era profund afectiva si sexuala. Existau foarte multe diferente intre noi, de ordin intelectual, cultural, relational, social si spiritual. Cu toate astea, existau multe similitudini ce cantareau, la vremea respectiva, mai greu in balanta pentru mine: rani similare din copilarie, structuri afective compatibile, ce au creat o aviditate de afectiune reciproca. Aceasta relatie s-a terminat, din pacate, cu distrugerea casei mele si cu amenintari cu moartea din partea iubitului meu.

Asa ca, am decis o vreme sa ma inchid din punct de vedere al dragostei, sa trag obloanele si sa rezist cu stoicism in umbra lor. Ce crezi ca s-a intamplat? Avand in vedere ca toate experientele la care rezistam, persista, m-am trezit din nou indragostita. Fara sa cer si fara sa vreau. Pur si simplu a venit peste mine valul acesta al dragostei noi, cu multe intrebari, indoieli si conflicte la pachet. Care nu-mi fac deloc viata mai usoara, dar sincer, nu cred ca rolul dragostei in viata noastra e sa ne faca viata mai usoara, ci sa ne faca sa fim mai noi.

Si am mare noroc ca sunt un copac si ca am parte de o comunitate de copaci minunata, in care pot sa ma expun in toata vulnerabilitatea mea si stiu ca nimeni nu ma judeca. Si uite asa invat si eu sa nu ma mai judec si sa nu mai judec. Si e un proces permanent, sa las tot ce e sa fie si sa nu mai incerc sa etichetez sau sa bag experientele in cutiutele mici ale mintii mele care cu asta se ocupa.

Las mintea la o parte, ca stiu ca ma minte si las experientele sa curga exact asa cum vin ele si sa ma aduca mai aproape de sinele meu divin.”

De un copacel din Livada – Iulia Anastasia


Leave a comment

Iubirea este cand ai vazut cine esti

yoga

suntuncopac

Draga copac,

asculta -ma  m-am inregistrat pentru tine cu iubireee.

Iubirea este si religia mea. Sunt fascinata de puterea unei imbratisari, de tancurile din inima atunci cand tresalta, de corpul fierbinte atunci cand iubeste, de vindecarea lacrimilor atunci cand inima sufera, de momentele goale de pauza din retentia respiratiei atunci cand sunt luata pe sus de vibratia ei … sunt fascinata de iubire si insetata sa o traiesc si sa ma scald in ea.

Deseori intreb fetele la clase ce este iubirea pentru ele, pentru ca sunt curioasa unde si cum dulceata ei se prelinge. Totusi, este nedrept din partea mea sa intreb ce este CEVA ce nu poate fi descris in cuvinte, si doar exista, este… Iubirea incepe acolo unde frica se duce.

Adevarul este ca nu cred ca am inteles catusi de putin iubirea pana sa ma apuc de yoga si meditatie. Credeam ca iubirea este ceva exterior mie si stateam ca o cersetoare cu mana intinsa sa o primesc, sa fiu salvata. Am fost indragostita de ideea de iubire astfel incat sa creionez povesti frumoase sau dramatice pentru EGO-ul meu, dar adevarul este ca nu prea am inteles-o mult timp.

Vreau sa-ti citesc cateva randuri de Osho care rezuma in cateva randuri centrarea iubirii in sine.

« Ce-i iubirea ? “IUBIREA este stralucirea ta, aroma cunoașterii de sine, a faptului că ești total, intreg in fiinta.

Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonanţe în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţă. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi. Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, aveti o întâlnire în Fiinţă « 

Dragostea este plină de bucurie. Iubirea este când ai văzut cine ești; atunci nu mai rămâne nimic decât să împărtășești ființa ta plina de iubire cu ceilalți. Iubirea este atunci când ai văzut că nu esti  separaț de existență. Iubirea  este atunci când ai simțit o unitate organică, orgasmică cu tot ceea ce este.

Dragostea nu este o relație. Dragostea este o stare de a fi; nu are nimic de-a face cu altcineva. Nu e nimeni indragostit, esti iubirea insasi deja . Și bineînțeles, atunci când devii iubirea insasi,  esti si indragostitul  îndragostit – dar acesta este un rezultat, un produs secundar, care nu este sursa. Sursa este ca…. suntem déjà iubire. “

 

Namaste draga copac, am venit pe aceasta lume ca sa-mi aduc aminte ca ma si te iubesc!

 

 


Leave a comment

Activia m-a intrebat cum traiesc eu InSync

dsc_0949-modified

Draga copac,

Multa lume imi spune : “Vai, ce dragut de tine, stai toata ziua,  te fotografiezi fericita in rochii cu spatele gol si talpile goale in pozitii de yoga, fara nici o grija, fara nici un stres…”

Este adevarat ca, in acest moment, starea mea este una foarte buna, insa am  muncit enorm cu mine ca sa ajung aici. Duc o munca de auto-cunoastere si dezvoltare personala continua ca sa-mi intretin aceasta stare de spirit. La propunerea brandului Activia, odata cu lansarea initiativei ”Traieste InSync”,  impartasesc cateva dintre lucrurile care ma inspira sa ma simt in armonie cu mine si sa-mi valorific la maxim potentialul si calitatile.

Ca in oricare alt domeniu, este nevoie de perseverenta si vointa. Totusi, nu tot timpul sunt vesela. Uneori ochii mei sunt tristi, alteori plang, zambetul meu este dezamagit sau privirea mea este stearsa. Ca si tine, sunt o femeie cu experiente, o femeie care a si suferit, o femeie careia i-a fost frica de ea insasi, de relatia ei.  In final, insa, am devenit o femeie care se accepta exact asa cum este. Am invatat ca ceea ce ma tinea pe loc se afla inauntrul meu. Treptat, mi-am dat seama ca trebuie sa-mi reevaluez relatia cu vocea mea interioara si sa o folosesc in avantajul meu.

Pana la urma, este vorba despre acceptare si blandete!

Si ca sa realizezi ca sunt o femeie ca si tine, vreau sa-ti mentionez cateva din momentele mai grele si cum am reusit eu sa le depasesc. Iata cum am reusit sa imi gasesc armonia in viata profesionala si cea personala, sa fiu in sincron si sa devin InSync cu mine si cu ceilalti:

  • Primul moment in care am luat decizia de a incepe blogul/proiectul meu de yoga si dezvoltare personala, “Suntuncopac”, a fost acum 4 ani. Nimeni in afara de sotul si sora mea nu a avut incredere in mine. Toti spuneau ca sunt nebuna. Mi-am pierdut multi prieteni, insa am castigat altii noi. Si, totusi, iata ca visul meu – yoga,  a devenit un trend , a luat amploare si a devenit un stil de viata.  Ma bucur ca am avut incredere in visul meu. Cum am reusit? Mi-am urmat intuitia, vocea din interior care ma asigura in permanenta ca merg pe drumul cel bun. Mi-am transformat vocea critica interioara in cel mai de nadejde aliat.
  • Imbratisarea feminitatii si a deschiderii mele emotionale mi-a adus, uneori, perceptii diferite din partea altor femei. Oamenii judeca fara sa cunoasca povestile celorlalti. Da, imi iubesc corpul si feminitatea si nu consider ca trebuie sa le ascund. Cred ca ne-a fost dat sa evoluam impreuna in aceasta viata. Cred cu tarie ca pot fi spirituala si pe tocuri si in talpile goale, si cred ca pot fi extrem de buna in ceea ce fac si cu ruj pe buze. Cum trec peste aceste obstacole si cum reusesc sa raman InSync? Ma iubesc si mai mult, ma accept, ma inteleg. Iubindu-ma pe mine, inteleg si respect mai usor lumea inconjuratoare care, uneori, din suferinta proiecteaza lucruri in exterior.
  • Relatia cu sotul meu – cum reusesc sa mentin echilibrul astfel incat sa ma simt InSync in relatia mea? Desi este sufletul meu pereche, relatia cu el nu este tot timpul roz. Partenerii nostri sunt oglinzile noastre menite sa ne ajute sa ne vedem mai bine. Sotul meu este extrem de diferit fata de mine, fiind foarte pragmatic, serios, rational, obsedat de curatenie, fix opusul meu. Eu sunt visatoare si afectuoasa. Diferentele acestea intre noi duc uneori la certuri si usi inchise. Cum trec peste? Realizez ca iubirea noastra este perfecta,  insa comunicarea nu este. Realizez ca lucrurile care ma deranjeaza la el sunt fix lucrurile pe care ar trebui sa le imbunatatesc la mine.  Inspir, expir cand sunt nervoasa , meditez, spun rugaciuni, si ma uit la fetita noastra care este rodul iubirii noastre pure. Apoi ma uit in ochii lui si ii multumesc ca m-a ajutat sa ma regasesc;
  • Rolul de mama – cum imbin acest rol cu celelalte din viata mea . Da, am avut o sarcina usoara si fiica mea este un inger, insa am muncit mult ca sa ajung in acest punct. Am citit sute de carti de parenting, de relaxare, respiratie si pregatire a mamei, am meditat, am facut yoga, am avut incredere in mine. Accept uneori ca nu sunt perfecta, accept ca ofer cat si cum pot, si inteleg ca trebuie sa am grija de mine inainte sa-i pot oferi ei particele din mine. Am incredere ca reusesc pentru ca totul porneste din interiorul meu, din modul in care imi rezolv propriile conflictele launtrice si devin mai echilibrata.
  • Facturile – cum nu las sa ma acapareze grijile financiare. Am renuntat la 15 ani de cariera in marketing/management. Am lasat in spate studii, cursuri, multi  bani investiti in perfectionarea mea in acest domeniu… pentru a sta in lotus ! Este grozav, nu exista job mai bine platit decat cel care-ti ofera  linistea. Sunt, insa, luni petrecute la studio in care ma intreb daca-mi pot acoperi chiria, pentru ca am cheltuieli foarte mari. Cum trec peste ele? Cu incredere ca pasiunea, iubirea si intentiile bune intotdeauna vor fi rasplatite. Si asa este, din neant apar proiecte pe langa, comenzi la rochii, retreats, invitatii la evenimente,  care ma ajuta sa nu ma blochez in aceasta sfera si sa evoluez;
  • Creativitatea este atuul meu principal, dar care uneori ma oboseste. Sunt un spirit extrem de creativ, am har la scris, toate clasele mele sunt diferite, la fel si exercitiile de coaching. Totusi, desi este un dar, uneori se transforma intr-o provocare. Si, deseori,obosesc tare.  Ca sa pot sa-mi intretin creativitatea si  sa-mi ating potentialul maxim cand vine vorba de inspiratie, citesc o carte la 3-4 zile, merg in continuare la multe cursuri de inspiratie si meditez. Aceste lucruri nu vin din neant, ci printr-un efort si o munca sustinute continuu.
  • Cum depasesc momentele melancolice si mahnirea. Uneori sunt furioasa si mai scap cuvinte nu foarte frumoase, alteori fara motiv cad pe ganduri in contemplatie si tristete duse la extrem. Hei, sunt si eu om, e normal! 🙂 Cum reusesc sa ma recalibrez, sa imi gasesc momentul InSync care ma ajuta sa merg mai departe? Realizez ca eu nu sunt egala cu gandurile si actiunile mele . Imi accept umbrele si incerc sa ma inteleg, sa aflu lucruri noi despre mine, sa ma recalibrez. Ce functioneaza cel mai bine? Sa transform supararea si furia in arta. De aceea, scriu articole, pictez, dansez si merge tare bine!

Inchei prin a-ti spune ca suntem toate la fel. Toate venim pe aceasta lume ca sa experimentam! Uneori nu traim numai bucurii, ci mai trecem si peste obstacole, lucru care este normal si care ne conduce, in cele din urma, catre un drum frumos.! Toate avem nevoia de a fi iubite si de a iubi, insa, sa nu uitam sa ne iubim si pe noi insene! Cand avem o relatie buna cu criticul nostru interior ne simtim bine si in echilibru cu noi insene si cu restul lumii. Aceasta influenta pozitiva se reflecta in toate aspectele noastre. Tu cum traiesti InSync? Te invit sa urmaresti pagina de Facebook Activia luni de la ora 18.00, cand alaturi de Oana Stoianovici (coach transformational), vom impartasi modul in care ne gasim echilibrul in fiecare zi.


Leave a comment

Castiga un retreat cu mine in luna noiembrie!

14446175_10150692243044950_4161841252390857752_n

Draga copacel,

Cu recunostinta vin cu salteluta in spate, in fiecare zia studioul meu si nu-mi vine sa cred ce intorsatura a luat viata mea: sunt libera, sunt prezenta in mine, sunt atenta cu mine si cu ceilalti!

Totusi, recunosc ca imi e dor de natura, imi e dor de copaci… Asadar, la sfarsit de luna dau o fuga in Bali sa vizitez prietenii mei, palmierii :), iar cand ma intorc te astept sa mergem un weekend, la munte, printre brazii de la Hadar Chalet. Acolo, impreuna cu Cori Gramescu si Liliana Ogun (coach profesionist), am pregatit 3 zile ( 25-27 noiembrie) de energie pozitiva in care poti explora intalnirea cu tine in Activia Wellbeing Camp.

Inscrierea se face pe www.activia.ro , iar 20 dintre voi ( femei copace  )au sansa de a participa gratuit in Activia Wellbeing Camp– in acest loc de poveste cazarea, mesele delicioase si toate activitatile sunt incluse; alte premii mici, precum si video-uri de pe salteluta de yoga va asteapta pe http://www.activia.ro.

In acest weekend de relaxare aduc cu mine emotie si constientizare interioare, asa cum bine ma cunoasteti. Voi accentua mai putin partea fizica si mai mult conexiunea cu noi insene, autocunoasterea, latura noastra creativa. Vom invata sa ne  deconectam de toate grijile și responsabilitatile cotidiene si sa ne “intalnim cu noi” pe saltea si in afara ei, in natura.

Iata care este partea de program pe care eu o acopar, alaturi de ceilalti ghizi ai proiectului:

Vineri – ”Cerc de cunoastere”: Aici vom face un  schimb de energii si de povesti prin activitati ce ne vor aduce mai aproape de ceea ce suntem noi in esenta. Ne vom face planuri marete pentru cele trei zile pe care le vom petrece impreuna.  Si pentru ca vrem sa ne deconectam de toate grijile și responsabilitatile cotidiene si sa ne conectam cu noi insene, in aceasta escapada de relaxare vom fi cu totii egali. Vom fi copacei. Vom respira si vom trai fiecare moment exact asa cum este el. Asadar, te-ai gândit ce copacel vei fi in Activia Wellbeing Camp?

Sambata dimineata clasa  de Yoga” Fata in fata cu tine” : Copacu’ ti-a pregatit o clasa fluida si blanda in care vei invata sa te apreciezi si mai mult. Miscarile  sunt gandite in asa fel incat, coordonand respiratia cu miscarea, vei  trece destul de rapid si fluid de la o pozitie la alta. Precum notele muzicale sunt insirate intr-o partitura, astfel incat la final sa te bucuri de o melodie ritmta, asa te vei sincroniza si cu aceasta clasa. Este o sansa sa mai faci un nou pas inspre tine. Cu blandete.

dsc_0773

Mic Dejun cu Copacu’: Vom lua mic dejunul impreuna si va voi povesti  despre energia pe care o punem in mancare si in puterea cuvantului.

Sambata dupa-amiaza: “Meditatie prin pictura cu Copacu’.  Acest atelier nu are ca obiectiv lansarea de pictori celebri. Nu urmarim niciun castigator si niciun premiu. Nu avem  nicio regula stricta in aranjarea culorilor in pagina. Ghidati de vocea noastra interioara, de emotiile noastre si de intuitia noastra magica ne vom lasa mainile sa picteze dand glas unei creativitatii. Vom invata picta cu sufletul.

dsc_0893

 

Duminica dimineata: Yoga Yin ( Yoga Feminina) Femeia divina. Copacu’ ti-a pregatit o clasa prin care vom celebra femeia magica. Aceasta clasa presupune mai multe posturi “linistite” care se fac in sezut pe saltea, si pe care le tinem mai mult timp, de exemplu  intr-o clasa normala, intre 3 si 5 minute. Practica Yin -feminina presupune sa “stresam” mai intai muschii, apoi sa ii relaxam stand nemiscati in postura. Cand practicam Yin, energia noastra “Chi” sau “Qi”  traverseaza corpul nostru in special prin cele 12 meridiane chinezesti, dar mai ales in meridianul  ficat, rinichi, splina, plamani, inima, vezica urinara, vezica biliara. Este o  practica care ne linisteste mintea, si aduce mai multa claritate acolo unde este nevoie. Este o practica profunda de vindecare, acceptare si de eliberare a emotiilor, fie ele pozitive sau negative.

dsc_0351

 

Tot duminica va invitam la o plimbare in liniste, in natura, daca vremea tine cu noi. In liniste vom medita asupra magiilor naturii si, in profunda constientizare, vom aduce recunostinta fiecarui element din natura. Vom respira constient. Pentru ca activitatea sa fie mai interesanta, ne vom folosi de telefoanele sau camerele noastreurprinzand in miscare fiecare emotie a noastra sau a naturii care ne primeste cu atata iubire. Daca frigul ne va provoca, ne vom intoarce la semineu, la o cana cu ceai aromata, unde vom impartasi in cerc cu totii cum am trait aceasta experienta fiecare dintre noi.

In afara activitatilor mele, Cori  si Liliana ti-au pregatit si ele activitati super interesante, si impreuna te invitam sa-ti acorzi si mai multa atentie, daruire si  liniste sufleteasca.

Cum participi? Te inscrii pe http://www.activia.ro unde primesti cadou o serie de video-uri pentru corp si minte, apoi ai sansa sa fi ales printre cei 20 de partcipanti in Activia Wellbeing Camp. Pentru cei alesi, cazarea, transportul, mesele si toate activitatile sunt oferite gratuit cu multa daruire.

Iata locatia noastra superba de la Hadar Chalet unde ne vom relaxa timp de trei zile impreuna:

Daca mai ai nevoie de detalii, imi poti scrie si mie pe suntuncopac@gmail.com.

Pana atunci te astept la clase, la studioul meu boem din Calea Victoriei 26 , mestesugarit cu multa dragoste.

Namaste!


Leave a comment

Cum a ajuns “Ana Paz” un copacel din Elvetia

12208495_1518350638477337_3286264396406533532_n

unnamed (4) unnamed (5)

Draga copac,

Am cunoscut-o pe “Ana Paz” in parc. Ma inspira oamenii care renasc, care se redefinesc, care nu inceteaza sa-si coloreze viata. Planuim sa organizam impreuna un workshop cand va veni din Elvetia in tara la studioul meu pe care il voi deschide in septembrie ( te astept!) sau cine stie, poate intre copaci la munte.

Pana una alta, sper sa te inspiri si tu asa cum am fost eu inspirata de povestea ei.

“Ma gandeam cum si de unde sa incep povestea si o imagine din copilarie mi-a aparut in ochii mintii.  Aveam poate 12 ani, impreuna cu alte prietene ne imaginam cu voce tare cum o sa fie viata noastra  in anul 2000 cand credeam ca o sa se termine viata pe pamant. La acea vreme, prin anii ’80, mi se parea foarte, foarte departe…era un viitor aproape de neatins.  Mi-am adus minte ca toate prietene mele au zis ceva asemanator cu “ma vad mireasa sau/si cu sotul meu si 1, 2, 3 copii “.  Cand a venit randul meu am spus dintr-o suflare “eu vreau sa vad lumea inainte sa mor “  si am tacut speriata  si surprinsa de ceea ce am zis, ca si de expresiile care se citeau pe fetele prietenelor mele.  Era pe vremea cumunismului, “sa vezi lumea” era un vis scump, periculos si  aproape imposibil la vremea respectiva.

Sa fiu sincera am avut o copilarie si adolescenta de vis . Fiind singurul copil la parinti am fost iubita, alintata si protejata fara sa fiu confruntata cu problemele vietii dar in acelasi timp am avut parinti tineri, sportivi si libertini, care au stiut sa-mi insufle multa independenta si libertate de gandire. Curios este ca dupa revolutie  cand valuri de romani au emigrat in occident, pe mine nu m-a luat nici un val.

La nivel constient nu imi doream sa plec din tara, eram fericita in micul meu univers bucurestean,  dar citeam mult si imi doream sa vad acele locuri pe care le exploram doar la nivel mental, imaginativ.

Insa destinul, karma sau subconstientul nostru este mult mai puternic. Cand am plecat prima data din tara nici in cele mai complexe vise nu mi-am putut imagina traiectoria pe care viata mea o va avea. Am ajuns in Spania, atunci m-am simtit prima oara “acasa”. Povestea scurta este ca am trait acolo 10 ani , m-am integrat perfect ,am invatat limba, cultura, obiceiurile, mentalitatea, etc.  incat  am fost considerata una de-a lor, nascuta, crescuta in Spania.  Am avut multe joburi, fiind o persoana care imi place sa explorez si ma plictisesc repede, mai mult de 2 ani nu am putut sa rezist in acelasi job. Printre multe lucruri pe care le-am invatat au fost si competitia si ambitia de a ma realiza la nivel profesional.  Am lucrat pentru unul dintre cele mai cunoscute institutii de inovatii si dezvoltare tehnologica din cadrul Facultatii Politehnice din Valencia –  http://tsbtecnologias.es/   . In acelasi timp, cum nu era suficient, colaboram cu Guardia Civil si Policia Local ca traducator si interpret.   In paralel cu viata profesionala, viata sentimentala la randul ei parea un succes  din moment ce prietenul meu de cativa ani voia sa ne casatorim si sa avem copii cat mai curand. Provenea dintr-o familie buna, parintii lui ma admirau pentru ceea ce realizasem si erau ferm convinsi ca sunt cel mai frumos lucru din viata fiului lor iar el era visul oricarei femei…asa cum este vandut in filme  🙂 , mic dejun la pat si vacante doar in hoteluri de 5* , weekenduri  cu yahtul pe Mediterana…vis!

Doar ca ceva in mine se sufoca, cu cat incercam sa ma conving cat de norocoasa sunt, cate am realizat si cat de fericita sunt cu atat simteam cum golul din mine se facea tot mai mare ,fara sa inteleg de ce.  Plangeam fara un motiv (aparent) , cumparam haine care ramaneau cu etichetele pe ele si …cel mai rau, uitasem sa zambesc . Experimentam o forma de depresie  de care nu eram constienta si pe care, evident, nu stiam cum sa o tratez .

Salvarea mea sau mai bine zis, inceputul calatoriei mele a venit dintr-o directie pe care o ignoram complet la acea vreme. Intr-o zi cand ma intorceam de la serviciu, in masina, la un stop am vazut pe trecerea de pietoni un grup de persoane, printre care si un calugar budist imbracat in portocaliu. Mi-a atras imediat atentia fara sa stiu de ce si i-am urmarit cu privirea pana am auzit claxonul masinii din spatele meu . Fara nici o logica, urmand primul impuls am intors masina in sensul opus directiei pe care trebuia sa o urmez si am urmarit grupul cu calugarul budist pana unde am putut parca in fata lor. Am sarit din masina, m-am dus direct  la el si i-am zis dintr-o suflare ca vreu sa stiu tot ceea ce stie el. Apoi am vrut sa intru in pamant de rusine si panica.  Ceilalti din grup m-au privit un pic ciudat ce este drept, dar calugarul budist mi-a luat mana zambind, m-a privit in ochi si mi-a zis ca deja stiu tot ce stie el doar trebuie sa-mi aduc aminte.  De atunci  am frecventat cursurile lui de filozofie budista si meditatie. Incet, incet  “imi aduceam aminte”, am inceput sa identific emotiile sa le constientizez si sa le modific pe cat imi statea in puteri. Pentru o perioada, acele cursuri erau  singura raza de lumina din viata mea, dar fiecare zi la serviciu era un cosmar pe care il suportam doar pentru ca mai aveam cateva credite de platit .

Pe scurt, intr-o buna zi m-am hotarat  sa ma despart de prietenul meu, sa-mi dau demisia si sa plec in lume, sa ma izolez si sa caut ce este gresit cu mine, in mine.  Usor de zis dar greu de facut, dupa multa drama, frici, plansete si indoieli in ceea ce priveste toate deciziile mele si a ceea ce simt mi-am dat demisia si am plecat “sa ma caut”.

Mi-a fost foarte frica, frica materiala, ca o sa raman fara bani la un moment dat, frica de necunoscut, frica de ce o sa fac in viitor, frica de a fi “a loser” al societatii, ca nu o sa ma mai pot integra, etc .

Am inchiriat o cabanuta mica la munte, complet izolata la 1300m unde am petrecut singura 6 luni, de iarna. Acolo mi-am analizat viata, deciziile, actiunile  si efectele lor  dar mai mult decat orice mi-am analiza sistemul de credinte. De unde vine fiecare credinta (idee, gand ) , daca este a mea sau de la parinti, prieteni, scoala, sistem, societate.  Am devenit mai constienta ca nu trebuie sa cred in ceea ce mintea mea debiteaza 24h/24h si mai mult decat atat, si cel mai important CA POT SCHIMBA  orice credinta, orice gand, orice stare.  Iarasi, usor de zis, greu de facut.  Mi-am dat seama ca am nevoie de ajutor, adica sa fiu protejata de un anumit mediu inconjurator, sustinuta de oameni care cred in ceea ce cred si eu, care traiesc deja asa cum as fi vrut eu sa traiesc, asa ca am inceput sa caut acest Enviroment .

Cautam comunitati unde oamenii traiesc diferit, fara competitivitate exacerbata, unde lumea este mai umana, mai sincera, mai reala, unde ceea ce este in interior este mai important ca exteriorul.  Am descoperit cateva comunitati spirituale si ashramuri  si m-am decis sa petrec un timp in fiecare din ele. M-am indragostit de o comunitate spirituala in Italia, aproape de Assisi  – http://ananda.it ,unde am stat aproape 2 ani.  Cu oameni frumosi  la suflet  si deschisi , unde se practica yoga si  meditatia de 2 ori pe zi, dimineata si seara iar in schimbul cazarii si a meselor se lucreaza intre 4 si 8 ore. Eu am lucrat mereu 4h si am trecut prin toate departamentele: gradinarit, bucatarie, agricultura, apicultura, house keeping, media  si website builder, arta.  Am incercat pe cat a fost posibil sa fac mereu ceea ce-mi place  dar sa si invat lucruri noi. Si cum eram in Italia , unde se respira arta , eleganta si frumos m-am decis sa particip la un workshop de pictura ( Healing Journey – A Journey of  Self Discovery and Inner TRANSFORMATION)  care era impartasit de o renumita pictorita din USA. Workshopul consta in exprimarea sentimentelor/emotiilor prin pictura si dans fara  a avea nevoie de cunostinte prealabile de pictura sau un specific tip de dans/coregrafie. Am paricipat un pic scepica la inceput, stiind ca nu am nici un talent in ceea ce priveste pictura, dar in schimb imi placea sa dansez. Pe parcursul workshopului, cu surprindere mi-am dat seama ca nu ma puteam opri din pictat, eram intr-o transa care imi umplea inima de fericire . Am invatat apoi de la Dana cum sa organizez si ghidez aceste workshopuri .

Pana la urma am simtit nevoia sa plec din Ashram unde ma simteam iar prea protejata  si …plictisita,  lipsea ceva,  nu era locul meu. Deja facusem toate cursurile, vazusem cum functioneaza o comunitate spirituala si invatasem tot ceea ce ma interesase. Explorasem directii in interiorul mintii care nu credeam ca exista. Am trait singura in padure 40 de zile , intr-un cort , fara mancare. Da, este posibil ! Atunci cand iti propui ceva cu multa tarie si convins ca ceea ce faci este bine pentru tine, corpul urmeaza mintea. Prin mediatie si yoga poti cunoaste aspecte  foarte profunde ale mintii si emotiilor umane. A fost o experienta care m-a eliberat de multe frici si care m-a invatat cat de putine lucruri avem nevoie in viata pentru a fi fericiti. Atunc , in acea ”singuratate” m-am gasit pe mine, complet expusa, fara nici una mediu extern care sa-mi atraga atentia de la ceea ce se intampla in interiorul meu , mi-am acceptat toate emotiile asa cum veneau , le-am trait si le-am lasat sa plece . A fost cel mai frumos “ job” pe care l-am avut pana atunci in viata . Jobul de a ma elibera de ceea ce nu mai este folositor.

La un moment dat am simtit ca timpul meu in ashram expirase si trebuia sa zbor  in alta directie. Dar unde ?   Am trait iar in cateva tari, am incercat diferite joburi  sezoniere dar in acelasi timp am incercat  a da curs dorintei de a face ceea ce-mi place si de a afla care sunt darurile mele cu care am venit inzestrata  in viata aceasta . De mic copil am stiu sa fac haine, fara sa ma fi invatat nimeni asta si mi-am adus aminte cat de mult imi placea sa stau ore uitand de timp si spatiu pana terminam o bluzita sau o fustita . Asa ca am inceput sa fac haine si bijuterii crosetate si cu pietre semipretioase si se la vand on line sau la un magazine al unei prietene din Altea, Spain. https://www.facebook.com/Indigo-by-Ann-449435571815097/

Am incercat dar nu a functionat atat de bine pe cat ma astepa, sau nu era ceea ce trebuia sa fac, asa ca m-am mutat iar  din Spania, iar  Italia si intr-un sfarsit am aterizat in Elvetia.

Aici este locul unde traiesc de 3 ani, locul unde am deblocat complet instictul creativ, ignorat aproape o viata intrega si am dat curs creativatatii sa se manifeste in toate directiile, prin toate planurile.  Impreuna cu prietenul meu contruim un instrument muzical numit hangpan, lucram cu metal iar eu creez decoratiunile de pe intrumente. Imi place sa lucrez cu lemn si am inceput sa fac lampi . Dar cel mai mult ma atrage pictatul pe canvas(panza), lemn, pereti, tricouri, etc.  Este forma in care ma exprim cel mai usor si complex si care imi umple sufletul de pace si bucurie . Este forma prin care meditez, uitand de timp si spatiu,  forma prin care ma unesc cu ceea ce eu numesc Dumnezeu, acel ceva care respira prin acest corp, care se manifesta acum liber prin acest corp numit Ana.  Am ales sa adopt  numele de artist Ana Paz pentru ca este conectat la ceea ce este o parte din mine, la  cultura spaniola care m-a cizelat ca om, asa cum a facut-o si  cultura romana in care am crescut, copil fiind. Este un nume simplu care reprezinta noua  viata pe care am creat-o  constient, simpla,  fara complicatii.

In acesti 6 ani care au  trecut  dupa ce mi-am dat demisia si am abandonat o pare din mine, de care nu mai aveam nevoie, am trait in diferie tari facand joburi sezoniere, am descoperit filozofia hindu, yoga, meditatia , Ayurveda, veganismul, fizica quantica si cum sa traiesti intr-un ashram – comunitate spirituala, cum sa traieti singur si sa-ti descoperi sistemul de credinte, ceea ce iti  defineste viata. Cum sa-ti creezi viata pe care o vrei, m-am reinventat de nenumarate ori si am descoperit ca cel mai frumos in viata este sa-ti asculti sufletul chiar daca asta inseamna o schimbare radicala si poate definitiva a vietii tale. Sa fac ceea ce-mi place in fiecare moment, sa nu am nici o constrangere si sa fiu libera de a experimenta ceea ce simt , de a ma exprima asa cum simt , pentru mine, acum,  este cea mai mare bogatie existenta pe aceasta planeta. Si, ca orice poveste frumoasa care se termina cu happy end, mi-am gasit si “printul” . Sau poate el m-a gasit pe mine. Ne-am intalnit dansand , dar nu intr-o discoteca sau bar ci la un art workshop numit “5Rhythm dance” acum 3 ani. De atunci suntem nedespartiti , avem aceeasi pasiune pentru orice tip de sport , am trait 6 luni intr-o caravana si de un an si jumatate ne-am stabilit intr-un mic satuc de munte la poalele Alpilor.  Amandoi avand aceasta chemare  de a da frau liber dorintei creative care se afla in fiecare din noi si care se manifesta in fiecare diferit .

Bineneteles calatoria, povestea nu se termina aici. Prin arta descopar  alte aspect ale mele si de fiecere data cand incep sa pictez, panza reflecta ca o oglinda starea pe care o am. Imi spune daca sunt grabita in a vedea rezultatul final si ma obliga sa incetinesc, sa fiu in clipa prezenta. Cateodata am o anumita viziune despre ceea ce vreau sa pictez dar culorile se amesteca complet diferit si ma invata sa accept orice schimbare cu curiozitate si incredere in ceea ce o sa se intample. De fiecare data cand sunt in fata unei panze noi, complet alba, imi aduce aminte ca viata este la fel, o panza alba, blank, neutra, lipsita de insemnatate si ca in mine sta toata puterea creativa de a picta ceea ce simt in fiecare moment.

Sa avem un drum minunat plin de noi insine :)! “

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

 


Leave a comment

Spune-i ce simti

DSC_0125 modified

Draga copac,

Nu am fost dintotdeauna “un copac”. A fost o vreme cand privirea mea era doar inspre exterior. Al meu si al celorlalti. Cand imi aranjam mai mult decolteul si mai putin sufletul 🙂 . A fost o vreme cand in relatiile mele cautam doar competitia, un maraton de atentie si drama queen stories 🙂 .

Pe atunci ma pasionau mai putin cartile de dezvoltare personala si yoga si mai mult iesirile pe la Quando si Office :D.

Totusi, chiar daca nu aveam foarte multa experienta in intelegerea umana, intuitia imi spunea sa traiesc cu emotie si sa o impartasesc sincer cu ceilalti. Intotdeauna spuneam ce simteam si ce imi doream de la cel de langa mine. Ce ma doare si ce ma face fericita. Chiar si cu riscul de a fi luata de fraiera, de a fi umilita, am avut curajul intotdeauna sa lupt pentru iubire. Sa plang si sa urlu de durere. Sau sa tip cand inima imi exploda de bucurie.

Cred ca o femeie care este in contact cu emotiile ei este foarte castigata.  Vad foarte multe cazuri in jurul meu de cupluri care nu comunica despre ceea ce simt si ma doare asta. Ar prefera sa vorbeasca cu un strain insa nu cu cel cu care imparte patul.

Daca m-ai intreba de un ingredient al relatiei, ti-as spune comunicarea emotiilor autentice. Spune-i exact ce simti si vice versa.

Poate un barbat sa faca fata la emotiile noastre? La fricile, sperantele, dorintele, asteptarile, ideile stupide? Bineinteles ca da!

Daca iubesti pe cineva il iubesti cu toate cicatricile si florile din el.

Uneori, ne imbracam cu “armuri grele” ca sa parem de neatins, sa parem altfel decat suntem: mai puternici, mai echilibrati. Eu cred ca efortul de a ne reprima emotiile in cuplu cred ca de multe ori ne poate respinge partenerul, chiar daca am crede contrariul.

Asta inseamna ca indiferent de consecinte, oricine ai fi, orice ai simti, te opresti din ceea ce faci, si iti iei o secunda sa-ti identifici emotia cu care te confrunti. Simti compasiune fata de tine si fata de chestia aia magica, pe care o simti in interior. Emotia din tine, care urla precum un copil mic dupa atentie, sa fie recunoscuta. Dupa ce ai acceptat-o si imbratisat-o, impartaseste-o cu el. Nici nu stii ce cadou minunat va puteti face.

Cand o emotie slaba dpdv energetic ma trece aiurea, de exemplu o “frica” necunoscuta, imi iau cateva secunde sa o observ, sa o accept, sa o inteleg apoi cand vorbesc cu Misha la telefon si ma intreaba ceva banal de Yana (de exemplu ce a mancat), ii spun repede ce a mancat, apoi am grija sa ii spun ce simt. “Uite stiu ca esti grabit, dar voiam sa –ti spun ca nu stiu ce am dar acum imi este frica. Nu stiu, mi-e frica sa dau gres, sa dezamagesc. Asta simt acum si voiam sa-ti spun si tie asta”.  El ma pune sa ii descriu in detaliu ce simt. Si numai facand aceasta terapie de a descrie in detaliu emotia mea, ma ajuta cumva sa o fac sa plece asa cum si a venit. Imi este deajuns ca ma asculta. Nu am nevoie intotdeauna de sfaturile lui.

Doar sa stiu ca este acolo si ii pasa de ce simt.

Tu ce simti acum?

Te astept in retreatul pentru cupluri. Vreau sa fiu o sotie, o mama si o femeie mai buna, asa ca vreau sa evoluez in partea mea de relatie. De aceea fac aceasta intalnire, ca sa invatam unii de la altii despre acest mers in doi. Detalii aici .


Leave a comment

De ce chiar si cuplurile fericite insala?

19

Draga copac,

Era 9 fara ceva si ma indreptam inspre cei doi copacei unde ma antrenez Tai –Zi ( Tai-Chi) o data pe saptamana cu Otilik. Si cum mergeam eu la pas rapid, un miros de colonie barbateasca tipatoare m-a facut sa incetinesc pasul. Nu pot sa spun ca-mi placea. Era genul de miros care striga dupa atentie.

Am intors discret capul, si pe o banca, un domn dichisit  cu camasuta calcata bine si servieta de piele se pupacea focos cu o domnisoara foarte tanara. O fractiune de secunda am avut nevoie ca sa-i vad privirea. Era indragostit. Era pierdut in coapsele ei tzepene. Iar in ochii ei am citit admiratia. Era evident ca era genul de amor matinal interzis, inainte de sedinta cu angajatii, ca oricum “cine trece prin parc la ora aia?”

In cateva secunde mi-am facut mii de ganduri, i-am judecat cu rautate, l-am judecat pe el, cum stiu ca nu imi este permis sa fac. Vocea din mine tot striga disperata “dar cine esti tu sa-ti dai cu parerea? Vezi-ti de Tai-chiul tau!”

Dar totusi, iti spun sincer, ma durea. Am simtit golul, frenezia, ecstasy-ul  si durerea lor. Ma gandeam la fata, de ce s-ar multumi cu atat de putin? Ma gandeam la el, la cat de mult se regasea si a reinviat in ea, ma gandeam la sotia lui, care-si pregatea poate copiii fericita pentru scoala.

Ma bag ca musca in lapte, insa ma tot intreb, de ce inselam?

Sunt foarte incantata ca mi-am facut curajul sa organizez retreatul pentru cupluri, pentru ca aceasta ocazie imi da sansa sa studiez mai mult terapia pentru cupluri, intimitatea, nevoile si golurile lor. Si astfel ajung sa inteleg un pic, printre altele,  si ambele posturi cel care este  inselat si cel care inseala.

Cateodata inselam. Alteori suntem inselati de altii. Chiar si de viata. Ester Pherel, terapeut pentru cupluri, spunea ca inainte monogamia insemna sa ai un singur partener pe viata, acum monogamie inseamna sa ai un singur partener intr-un moment anume  😀

Uneori, chiar si cuplurile fercite se insala. Tehnologia este atat de ofertanta sa te ademeneasca inspre asta. Nici nu trebuie sa iesi din casa ca sa inseli. Poate nu ai atins niciodata persoana respectiv dar faptul ca ti-ai imaginat ca vrei sa o saruti este poate mult mai puternic decat ore in sir in cearsafuri de satin.

Esther spune ca in cuplu, fiecare dintre parti are doua nevoi: nevoia de siguranta si sustinere si nevoia de mister si de nou. Chiar si in cuplurile fericite. Nevoia de siguranta ajunge la un moment dat sa fie mult mai slabita decat nevoia de “experiment”, si de aceea este mai usor sa calcam stramb.

Cei care inseala vor sa se schimbe pe ei, nu pe jumatatile lor. Vor sa se simta vii.   Esther spune ca de fapt nu cautam pe altcineva, ci cautam o versiune mai buna a noastra care se oglindeste in persoana X, altcineva decat partenerul nostru. Traim intr-o perioada in care se vorbeste foarte mult despre cea mai buna versiune a ta, insa suntem foarte creativi, si uneori, putem intelege acest lucru precum o alta relatie.

Asa ca draga domn, imi pare rau daca am gandit urat despre tine. Am proiectat in tine toate fricile mele, insa am inteles acum ca tu vrei doar sa te simti mai viu, iar domnisoara te ajuta sa vezi partea asta impaienjenita din tine.

Cat despre cei care sunt inselati, adevarul este ca uneori suntem cumva parte dintr-un program. Uneori lucrurile tin de noi, insa alteori sunt in karma noastra. Uneori trebuie sa ne infruntam cu aceasta durere ca sa putem evolua. Cred ca am facut intelegeri puternice acolo sus cu partenerii nostri inainte de a veni pe pamant.

Asa ca daca este sa trag o concluzie, in urma a ceea ce spune acest terapeut,  chiar si cuplurile fericite ajung sa se insele uneori,   atunci cand una dintre jumatati se uita in oglinda si nu se mai regaseste, nu mai este fericita in pielea ei. Si pana la urma nu este vorba despre “celalalt” oricat am da vina pe el. Intotdeauna este vorba despre noi. Daca am putea mentine acea flacara vie in sufletul nostru, daca ne- am indragosti de noi in fiecare zi cand ne-am privi, daca ne-am trata cu admiratie si bunatate, atunci nu am mai avea nevoie sa aruncam lasoul in jurul nostru in speranta ca vom gasi pe cineva care sa aduca la suprafata aceste parti inecate din noi.

Esther a fost intrebata la un moment dat daca ar recomanda cuiva vreo aventura. Aceasta a raspuns ca nu ar recomanda, asa cum nu ar recomanda unui om sanatos sa faca cancer 🙂 . Insa, daca se intampla, ca si in cazul unora din cei bolnavi de cancer, este  lectie si o oportunitate sa renasca, sa invie parti uitate din ei si din partenerul de viata de pana atunci.

Uneori si eu sunt deseori intrebata: “nu iti este frica ca Misha te va insela? Petrece atat de mult timp la spital in compania altor oameni singuri”… Raspunsul meu este ca nu, nu imi este frica. Daca o va face, atunci este parte din karma lui, si va trebui sa se lupte cu aceste consecinte pana la finele vietii. Si poate si dupa 🙂

Tot ce pot face eu, este sa am grija sa-mi tin karma mea curata, sa pun capul linistita pe perna, sa ma mentin vie, iubitoare de viata, si indragostita de mine. Sa-mi zambesc in oglinda in fiecare zi, si sa-l ajut astfel prin starea mea de spirit sa vada si el cele mai frumoase parti din el.

Tot ce pot face eu este sa oglindesc in mine, partea din el pe care o iubeste.

Si vice versa. Eu cand il privesc pe el sa vad ce admir in mine.

Ps!Daca simti ca rezonezi cu mine, si ai un partener deschis sa aprofundeze mai mult, va invit in tabara pentru cupluri. Detalii aici.