Vreau sa impart cu tine un concept interesant din psihosexologie, care te poate ajuta si pe tine sa intelegi un pic lupta asta intre feminin-masculin, intre EL si EA.
Marele Freud afirma ca femeile de mici “suferă” de invidia de p***s. Fetiţele descoperă că băieţii au ceva ce ele nu au şi dezvoltă de mici o invidie. În schimb baietii de mici observă că fetiţelor le lipseşte ceva şi cred că din cauză că “au greşit” ceva l-au pierdut. Acestea sunt premisele care dau naştere unor dorinţe si nevoi diferite … de mici femeile se ambiţionează să obţină ceva ce consider că le oferă bărbaţilor avantaje, în timp ce băieţii se dezvoltă cu frică să nu greşească şi să fie…. castraţi.
” Invidia de p***s ” incepe la fetite cu tranziţia de la ataşamentul de mama la competiţia cu aceasta pentru atenţia tatălui, ele considerând-o pe mama vinovată de “lipsa” lor. Această invidie este eliminată de femei prin trei metode: când dau naştere, prin căsătorie sau având funcţii de putere. Deşi este o teorie controversată şi contrazisă de mulţi, mai ales de feministe, nu se poate să nu ne întrebăm dacă are totuşi şi consecinţe pe termen lung. Fetitele cresc în dorinţă şi ambiţie de a obţine ceva, în timp băieţii cresc cu frică să nu piardă ceva.Aceasta fiind doar una dintre abordările care ne despart şi ne diferenţiază inca de mici.
Suntem toţi conştienţi cât de mult contează să ne dezvoltăm la umbra unor sentimente pozitive sau negative. Suntem diferiţi, desi susţin egalitatea în drepturi în acelaşi timp susţin că nu suntem egali şi la fel. Trebuie să ne acceptăm diferenţele şi în loc să fim în competiţie cu celălalt sex trebuie să recunoaştem darurile cu care venim fiecare şi să facem echipă, să ne ajutăm unii pe ceilalţi să creştem împreună, nu în război.
Yoga inseamna unitate. Aceasta unitate inseamna in primul rand si aducerea in pace a femininului cu masculinul. Suntem impreuna in aceasta calatorie cu numele de … viata.
De ce iubim? De ce ne casatorim? De ce facem dragoste?De ce facem copii?De ce avem nevoie de drame? De ce suntem parasiti?
Zilele astea ma uitam la poza asta in care rad cu gura pana la urechi si mi se vede rujul pe dinti, dar nu pare ca-mi pasa si ma gandeam ca fac opt ani de relatie cu sotul meu, wow, parca nu-mi vine sa cred.
Uneori, ma uit la el cu atata iubire si imi este inca atat de drag si alteori ma scoate din sarite cu regulile curateniei casei si alte tampenii, incat imi imaginez ca am o drujba si –l tai pe el dragul meu sot mesteacan de la radacina :)). Si varianta in care eu il scot din sarite este de luat in calcul :)).
Ma gandeam ca la inceput atunci cand ne ciondaneam, puneam destul de mult la suflet ne inchideam in noi si nu invatam niciunul nimic din certurile noastre. Acum reusim sa ne detasam, sa ne privim precum niste observatori, si sa realizam ca suntem impreuna in chestia asta ca sa evoluam nu ca sa ne tragem in jos si sa pierdem timpul cu prostii.
Am invatat sa comunicam, si chiar daca comunicarea uneori este mai violenta decat ar fi expusa in cartile cu “love birds”, ea este reala, este a noastra, este autentica si ne ajuta sa intelegem chestii despre noi.
Incercam sa ne punem unul in papucii ceilulalt si ne privim si ne reflectam ca niste oglinzi. Niciodata unul nu-l poate schimba pe celalalt dar ne putem schimba noi perceptia, viziunea, atitudinea asupra situatiilor. Ne putem folosi de comportamentul jumatatilor noastre ca sa ne reflectam cele mai adanci parti din noi, parti care ne plac sau poate nu ne plac deloc .
Partenerii nostri sunt o invitatie catre evolutia noastra. Radacinile noastre se intalnesc ca sa ducem ceva mai departe. Un pic din noi, si din cei ce au fost in urma noastra.
Stii, se spune ca dragoastea este oarba, insa mie nu-mi place vorba asta. Eu vreau sa cred ca e drumul spre lumina.Mie imi place dragostea aia constienta, prezenta, vie care ma ajuta sa ma definesc, sa ma conturez, sa ma cunosc si sa cresc . Imi place dragostea care ma lasa sa fiu eu, nu ceea ce asteapta partenerul meu de la mine.
Asa ca te intreb si pe tine copacule:
Care sunt intentiile tale cand intri intr-o relatie?
Te-ai gandit vreodata ca iti schimbi partenerul dupa chipul si asemanarea ta?
Partenerul tau te ajuta sa prinzi mai multa incredere in tine?
Te respecti atunci cand esti cu cineva?
Cat cantaresti tu si cat partenerul intr-o relatie?
Cat de orb te lasi a fi in relatia ta?
Cand intri intr-o relatie esti tu sau ceea ce vrea partenerul tau sa vada?
Ce parti din tine accepti si nu accepti atunci cand esti cu cineva?
Ce ai vrea sa traiesti printr-o relatie? Ce vreti sa impartasiti?
Ce castigi in fiecare zi alaturi de jumatatea ta?
Cine esti tu si cine este partenerul tau?
Eu cred ca ne intalnim si suntem doi, ca sa mergem impreuna ACASA.
Si mai cred ca suntem impreuna ca sa ne ajutam sa ne recuperam sufletele pierdute in asteptarile celorlalti.
Abia intoarsa din tabara, am ramas cu mintea si cu inima in “talpile goale”.
Am o melodie de la Mirabai Ceiba pe care o ascult obsesiv ( dupa “A Hundred Blessings – de Rumi).
Si tot ascultand -o eu asa, se facu’ ora ca sotul meu sa plece la spital si dand sa-l pup la plecare imi spuse mai in joaca sau mai in serios ca nu ma pupa ca si-a adus aminte ca l-am suparat in tabara cu nu stiu ce prostie despre care va voi vorbi mai jos :).
Nu stiu ce mi-a venit sa-i zic, ca-l rog sa ma pupe ca niciodata nu stii daca va fi pentru ultima oara sau nu, si sa inchidem usa impacati.
La scurt timp dupa, m-a sunat sora mea, sa-mi zica ca taticul unei fetite de la mama din clasa (mama e invatatoare), a sunat-o pe mama sa-i comunice desfigurat….. ca fetita lui nu va mai veni la scoala in noul an, pentru ca a murit impreuna cu mama ei intr-un accident de masina….
Oare povestea lor care a fost? Oare ei si-au spus toate lucrurile inainte sa-si ia la revedere?
Stiti, vorbeam cu “Lamaiul”, un copac din tabara, cum ca atunci cand vezi o familie, un cuplu, aparent Happy -Joy- Joy de inramat si pus pe perete, habar nu ai ce lupta duce familia aia, si ce se ascunde in spatele unei “poze de familie“. Multa lume imi zice, vai ce norocosi sunteti, asa de perfecti, asa de poveste. Da, avem o poveste, dar ea nu este de acea perfectiune din filmele americane. Este perfecta doar pentru noi, cei doi actori din ea, in toata imperfectiunea ei, si in fiecare zi, lucram ca zambetul nostru din poze sa fie cat mai aproape de cel real din spatele ei. Si povestea noastra are povestea ei. “Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi. Se mai rupe, se mai zgarie, se mai lipeste cu scotch. Fericirea se intretine, si uneori se lupta pentru ea, se lupta tare! Dar merita.
Eu sunt impreuna cu sotul meu de 7 ani. Este omul care m-a echlibrat si m-a ajutat sa devin ceea ce sunt, iar eu la randul meu sper ca am reusit sa-l ajut sa devina ceea ce este acum. Este cel care mi-a oferit sensul vietii mele de mama. Cum ziceam, poate la nunta el a fost print si eu printesa si poza era perfecta, dar exista si parti din relatie, aparent banale, unde incercam amandoi din rasputeri sa ajungem la un sens comun.
“Mesteacanul (sau cateodata Teiul)” meu este obsedat, dar obsedat cu ordinea si curatenia, iar lucrul asta uneori imi scoate “namaste-ul” din sarite :D. In weekendul intalpile goale, omul meu, lustruia pe jos, in camera de hotel cu prosoapele din baie, pentru ca am intrat incaltata la baie :). Iar Copacu’ are si el “bubele” lui, atat de visatoare, aeriana si atata merg cu talpile goale si prin mintea mea si a lui incat asta il scoate din sarite. Insa cel mai rau il scoate din sarite cand ii vorbesc urat, si atunci are mare dreptate pentru ca mi-o merit pe deplin. Cel mai des rad copios si ma supun regulilor staliniste de curatenie, dar alteori ma enervez atat de tare, incat ranesc prin cuvintele mele.
Foarte des vorbesc la evenimentele mele despre “Puterea cuvantului” si cum poate el schimba sau distruge o viata. Stiti, probabil ma tot repet pentru ca am nevoie sa-mi repet in primul rand mie, si sa-mi aud vocea care sa-mi spuna ca nu este ok sa lansez in univers niste cuvinte incarcate cu energie negativa si care ajung in final sa raneasca….
Ceea ce pentru mine este normal pentru el poate fi anormal si invers.
Ideea este ca, punctual cautam solutii: de exemplu acum ne ciupim grav daca mai pronuntam unul altuia cuvine urate gen : “groaznic, urat, scarbos, horror, sila, scarba etc”.
Vreau sa fiu un om mai bun. Vreau sa gasesc puterea in fiecare zi de a-l intelege pe cel de langa mine, si de a ma pune in papucii lui.
Uneori este greu, si alteori realizez cat de greu poate fi sa se puna el in papucii mei de zapacita in talpile goale.
Insa ne-am facut o promisiune. INTOTDEAUNA, DAR INTOTDEAUNA oricat ne-am certa, si oricate cuvinte urate ne-am spune, sa fie o explozie de moment si sa sa ne impacam intr-o clipita, sa nu inchidem usa si sa nu ne culcam suparati pe perna fara sa stim ca am primit binecuvantarea celuilalt.
“Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi.
Rugati-va sa primiti intelepciunea de a-l intelege pe cel de langa voi.
Spuneti ce aveti de spus acum, pentru ca nu stiti daca maine veti mai avea aceasta sansa .
Sunt binecuvantata cu o jumatate minunata. Si asa sunteti si voi cu jumatatile voastre.
❤
A Hundred Blessings – Rumi When Love comes suddenly and taps
on your window, run and let it in, but first shut the door of your reason, even the smallest hint chases love away, like smoke that drowns the freshness of the morning breeze. To reason, Love can only say the way is barred, you can’t pass through, but to the lover it offers a hundred blessings. Before the mind decides to take a step, Love has reached the seventh heaven. Love has climbed the Holy Mountain. I must stop this talk now and let Love speak from its nest of silence.
Ieri, sotul meu ma intreba daca suntem impreuna de cinci ani…..eu ii zic ca nu, nu prea sta bine cu memoria, parca suntem de sapte. 😀
Am glumit pe tema asta si am realizat ca de ceva vreme, uneori uitam si nici nu ne mai intereseaza cand ne-am cunoscut, ce varste avem, uitam ca am inaintat in ani si nu mai suntem niste pusti ca atunci cand am facut cunostinta prima data. Asta pentru ca nu mai este competitie intre noi, ne e pur si simplu bine impreuna, iar timpul nu mai conteaza atata timp cat trecem prin el in doi.
Este drept ca relatia noastra este bazata pe sinceritate, incredere si atractie, dar am stat si m-am gandit ce face relatia noastra mai sanatoasa ca multe alte relatii din jurul nostru…..
Oare relatia noastra e definita doar de vacantele minunate petrecute impreuna, de iesirile cu prietenii sau in familie, de serile la film in doi sau de faptul ca dimineata ne gaseste in brate? Nu, nu este vorba doar de timpul frumos petrecut este vorba si de obstacolele peste care am trecut impreuna si despre faptul ca de fiecare data, la finele zilei, oricat de grea ar fi fost ea, ne spunem inca ( cel mai des in gand) “te iubesc”.
Ce cred eu ca a ajutat relatia noastra: Faptul ca suntem buni unul cu altul. Da, pur si simplu incercam sa ne privim unul pe altul cu aceeasi bunatate si intelegere cu care ne privim fiica. Recunostinta pentru inca o zi impreuna. “Celui care are i se va mai da, celui care nu are, i se va lua chiar si ce are”. Pur si simplu apreciem fiecare zi impreuna cu tot ceea ce are ea sa ne ofere. Faptul ca ne facem timp unul pentru altul.Niciodata nu am crezut in scuzele “nu am timp”.Sa ne straduim sa ne gasim timp impreuna, inseamna sa ne aratam ca ne pasa, inseamna ca ne intereseaza sa ne auzim problemele dar si lucrurile bune din viata noastra, sa ne impartim gandurile si trairile noastre.Daca vreau sa-i arat ca-l iubesc , este vital sa-i arat ca sunt acolo pentru el. Oricand, oriunde. Faptul ca nu vrem sa punem stapanire pe timpul si spatiul celuilalt, pentru ca am inteles ca daca vrem ca relatia noastra sa creasca, fiecare dintre noi trebuie sa creasca impreuna dar si separat, pentru ca nu ne pierdem unul departe de altul, ci ne regasim. Am invatat sa mai lasam de la noi:).Ce rost are sa concuram unul cu altul? Ce rost are sa luptam impotriva celuilalt, sau singuri cand putem sa castigam atat de mult, pur si simplu colaborand impreuna? In cercul relatiei, puterea unei ei consta de fapt in puterea fiecarui membru in aceasta cursa impreuna de e se stradui sa faca lucrurile sa mearga. Ne privim printr-un filtru pozitiv. Ce rost are sa ne focusam pe calitatile pe care nu le are partenerul nostru? Ce rost are sa ne otravim cu nemultumiri si dezamagiri? Asa ca vedem ceea ce dorim sa vedem unul la altul, ceea ce ajuta la sanatatea relatiei noastre, vedem partea luminoasa si buna din noi. Un “te iubesc” in somn si o fapta buna in timpul zilei. Nu -i nevoie sa ne lipim postit-uri pe frunte cu “te iubesc” ca sa ne aratam ca ne iubim, pentru ca stim ca actiunile cantaresc mai mult decat cuvintele: cum ne tratam in fiecare zi, cum ne dovedim ca ne pare rau in diverse situatii, cum ne ingrijoram unul pentru altul, cum ne aparam unul pe altul in fata celorlalti, cum ne aratam prin gesturi si actiuni mici ca ne pasa… Vorbim. Da ne vorbim, de toate! Ne permitem sa ne deschidem inimile, ne ascultam, ne punem unul in “soshonii” celuilalt, ne oferim ajutorul, ne aratam ca nu suntem singuri. Ne cerem iertare si ne multumim.
Pe atat de cliseu, pe atat de normal: ne iubim. Iar iubirea noastra nu vine din faptul ca fiecare dintre noi a gasit persoana potrivita, ci din efortul natural de a face relatia sa mearga. Multe sunt problemele pe care le-am intampinat dar intotdeauna, intotdeauna solutiile sunt diverse forme de iubire.
Pe curand,
Ma grabesc sa ajung acasa, pentru ca stiu ca “acasa” nu este un loc, ci o persoana; sau doua acum ❤
Faptul ca esti singur, este un indiciu ca mai bine asa decat cu cine nu trebuie:).
Este un indiciu ca mai bine singur cu tine, decat singur intr-o relatie.
Un indiciu ca trebuie sa-ti consolidezi relatia cu tine,
Si cand “te vei iubi pe tine” , vei fi pregatit sa intalnesti adevarata dragoste.
Acea dragoste care penetreaza cele mai adanci parti din sufletul tau,
Care-ti permite sa fii vulnerabil si totusi sa te simti in siguranta.
Acea dragoste care te infasoara ca un tifon, si nu te lasa in pace pana nu iti suge toata suferinta si durerea. Acea dragoste care intelege ca uneori este ok sa nu ne intelegem pe noi.
Acea dragoste care-i permite inimii sa bata cu un ticait mai putin atunci cand sunteti o zi despartiti.
Acea dragoste care- ti face corpul sa creada ca inca este atins, chiar si atunci cand atingerea inceteaza.
Acea dragoste care sa te inspire si sa te ude si sa te ajute sa cresti.
Acea dragoste care te face sa te intrebi: cum de sunt atat de norocos?
Acea dragoste care te va face sa intelegi ca a meritat sa astepti.
Suntuncopac 