Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

“Poza de familie fericita” se intretine si se lustruieste in fiecare zi

DSC_0278

Draga copac,

Asculta-ma aici:

Abia intoarsa din tabara, am ramas cu mintea si cu  inima in “talpile goale”.

Am o melodie de la Mirabai Ceiba pe care o ascult obsesiv ( dupa “A Hundred Blessings – de Rumi).
Si tot ascultand -o eu asa, se facu’ ora ca sotul meu sa plece la spital si dand sa-l pup la plecare imi spuse mai in joaca sau mai in serios ca nu ma pupa ca si-a adus aminte ca l-am suparat in tabara cu nu stiu ce prostie despre care va voi vorbi mai jos :).
Nu stiu ce mi-a venit sa-i zic, ca-l rog sa ma pupe ca niciodata nu stii daca va fi pentru ultima oara sau nu, si sa inchidem usa impacati.
La scurt timp dupa, m-a sunat sora mea, sa-mi zica ca taticul unei fetite de la mama din clasa (mama e invatatoare), a sunat-o pe mama sa-i comunice desfigurat….. ca fetita lui nu va mai veni la scoala in noul an, pentru ca a murit impreuna cu mama ei intr-un accident de masina….

Oare povestea lor care a fost? Oare ei si-au spus toate lucrurile inainte sa-si ia la revedere?

Stiti, vorbeam cu “Lamaiul”, un copac din tabara, cum ca atunci cand vezi o familie, un cuplu, aparent Happy -Joy- Joy de inramat si pus pe perete, habar nu ai ce lupta duce familia aia, si ce se ascunde in spatele unei “poze de familie“. Multa lume imi zice, vai ce norocosi sunteti, asa de perfecti, asa de poveste. Da, avem o poveste, dar ea nu este de acea perfectiune din filmele americane. Este perfecta doar pentru noi, cei doi actori din ea, in toata imperfectiunea ei, si in fiecare zi, lucram ca zambetul nostru din poze sa fie cat mai aproape de cel real din spatele ei.
Si povestea noastra are povestea ei. “Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi. Se mai rupe, se mai zgarie, se mai lipeste cu scotch. Fericirea se intretine, si uneori se lupta pentru ea, se lupta tare! Dar  merita.
Eu sunt impreuna cu sotul meu de 7 ani. Este omul care m-a echlibrat si m-a ajutat sa devin ceea ce sunt, iar eu la randul meu sper ca am reusit sa-l ajut sa devina ceea ce este acum.  Este cel care mi-a oferit sensul vietii mele de mama. Cum ziceam, poate la nunta el a fost print si eu printesa si poza era perfecta, dar exista si parti din relatie, aparent banale, unde incercam amandoi din rasputeri sa ajungem la un sens comun.

“Mesteacanul (sau cateodata Teiul)” meu este obsedat, dar obsedat cu ordinea si curatenia, iar lucrul asta uneori imi scoate “namaste-ul” din sarite :D. In weekendul intalpile goale, omul meu, lustruia pe jos, in camera de hotel cu prosoapele din baie, pentru ca am intrat incaltata la baie :). Iar Copacu’ are si el “bubele” lui, atat de visatoare, aeriana si atata merg cu talpile goale si prin mintea mea si a lui incat asta il scoate din sarite. Insa cel mai rau il scoate din sarite cand ii vorbesc urat, si atunci are mare dreptate pentru ca mi-o merit pe deplin. Cel mai des rad copios si ma supun regulilor staliniste de curatenie, dar alteori ma enervez atat de tare, incat ranesc prin cuvintele mele.

Foarte des vorbesc la evenimentele mele despre “Puterea cuvantului” si cum poate el schimba sau distruge o viata. Stiti, probabil ma tot repet pentru ca am nevoie sa-mi repet in primul rand mie, si sa-mi aud vocea care sa-mi spuna ca nu este ok sa lansez in univers niste cuvinte incarcate cu energie negativa si care ajung in final sa raneasca….
Ceea ce pentru mine este normal pentru el poate fi anormal si invers.
Ideea este ca, punctual cautam solutii: de exemplu acum ne ciupim grav daca mai pronuntam unul altuia cuvine urate gen : “groaznic, urat, scarbos, horror, sila, scarba etc”.

Vreau sa fiu un om mai bun. Vreau sa gasesc puterea in fiecare zi de a-l intelege pe cel de langa mine, si de a ma pune in papucii lui.
Uneori este greu, si alteori realizez cat de greu poate fi sa se puna el in papucii mei  de zapacita in talpile goale.

Insa ne-am facut o promisiune. INTOTDEAUNA, DAR INTOTDEAUNA oricat ne-am certa, si oricate cuvinte urate ne-am spune, sa fie o explozie de moment si sa sa ne impacam intr-o clipita, sa nu inchidem usa si sa nu ne culcam suparati pe perna fara sa stim ca am primit binecuvantarea celuilalt.

“Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi.

Rugati-va sa primiti intelepciunea de a-l intelege pe cel de langa voi. 

Spuneti ce aveti de spus acum, pentru ca nu stiti daca maine veti mai avea aceasta sansa .

Sunt binecuvantata cu o jumatate minunata. Si asa sunteti si voi cu jumatatile voastre.

DSC_9641

A Hundred Blessings – Rumi
When Love comes suddenly and taps

on your window, run and let it in,
but first shut the door of your reason,
even the smallest hint chases love away,
like smoke that drowns the freshness
of the morning breeze.
To reason, Love can only say
the way is barred, you can’t pass through,
but to the lover it offers a hundred blessings.
Before the mind decides to take a step,
Love has reached the seventh heaven.
Love has climbed the Holy Mountain.
I must stop this talk now and let
Love speak from its nest of silence.


2 Comments

Tineti un jurnal pentru copilul vostru

picioruse

.

Ascultati-ma aici:

Dragi copaci,

Am impresia ca nu imi ajunge timpul. Sa o miros. Sa o sarut. Sa o ascult cum gangureste si cum rade in hohote. Sa o privesc cum se linisteste la sanul meu si cum imi zambeste cu coltul gurii.
Lucrurile se intampla prea repede, si uneori, am impresia ca nu fac fata la asa progres din partea ei. In fiecare zi se schimba. In fiecare zi e mai aproape de a fi un om in toata firea. In fiecare zi e mai departe de “mine” si mai aproape de “ea”.
Cand sunt cu ea, parca nu sunt eu. Parca este copilul din mine, de care mi-a fost asa de dor, insetat sa iasa la joaca, insetat de cunoastere, libertate si iubire neconditionata. Uneori, ii plang in hohote in poala ei mica, si imi sterg lacrimile cu talpile ei, pentru ca nu imi vine sa cred cat de fericita sunt. Ma rog sa raman sanatoasa mult timp de acum inainte sa pot sa -i fiu alaturi atata timp cat va avea nevoie de aripa mea.
Au trecut aproape trei luni, si uneori, nasterea ei, prima intalnire a noastra pare asa departe. Uneori… toate aceste prime experiente par sa fi avut loc acum 100 de ani. Nu vreau sa uit si nici ea nu as vrea sa uite cat de mult ne-am iubit din prima clipa cand i-am dat suflare.
Asa ca, am hotarat sa ii tin un jurnal si i-am facut o adresa de mail unde o tin la curent cu viata ei. Si i le voi da la momentul potrivit cand  isi va pune si ea intrebarea, care mie mi-a schimbat de curand traiectoria vietii: “dar eu cine sunt?”
In jurnal, copilul din mine, scrie experientele vazute prin ochii ei. Ii scriu in detaliu tot ce face, ce aude, ce vede, ce atinge,  tot ce invata, tot ce incepe sa iubeasca, ii iau amprentele picioarelor, ii scriu despre ce ii citesc, ce ii cant, ce ii pictez. Ii lipesc poze.

Sper ca astfel va incepe sa se cunoasca.

Stiu ca exista in piata si cateva jurnale comerciale, am si unul asa, dar un jurnal clasic asa cum am avut noi cand eram mici da aripi imaginatiei de zi cu zi. Cateva franturi din jurnalul nostru: “25 martie. draga jurnal, dupa cum se vede astazi am avut ora de pictat. Mama profita de mine cand atipesc, imi mazgaleste talpile in culori tipatoare si facem astfel tabloase impreuna. Simt ca sunt iubita” ; “mama imi citeste des, ea crede ca eu nu inteleg , dar de fapt inteleg totul. Azi am retinut ceva de genul:D-zeul tau interior iti atrage mediul si familia de care ai avea nevoie sa descoperi iubirea in urmatoarea viata”; “astazi a fost ziua lui tati. Am participat la prima petrecere din viata mea; ai mei s-au distrat asa de tare, incat la un moment dat m-au uitat pe hol. Sunt foarte amuzanti impreuna, as vrea sa ramanem pentru totdeauna asa de fericiti cum suntem acum”; “1 aprilie.draga jurnal, viata e frumoasa.Azi am fost in parc, si am mirosit prima floricica”; “draga jurnal, azi tati mi-a luat o chitara mica si mi-a zis ca abia ma asteapta sa cantam impreuna. Cand plang imi zdrangane cu aceasta chitara neacordata, dar ce-i drept, imi place”; “draga jurnal, imi privesc in ochi parintii si stiu ca am ales bine. Sunt linistita.”
In fiecare zi ii fac mii de poze si filmulete. I-am inregistrat ganguritul, rasetul si plansul. Nu o data mi s-a intamplat sa pierd poze foarte dragi, asadar, pe langa faptul ca m-am hotarat sa i le printez, i-am facut si o adresa de mail unde ii trimit zilnic sau o data la cateva zile, poze/inregistrari cu ea de care simt ca ar vrea sa-si aminteasca la un moment dat. Pe mail, ii tin un fel de jurnal online, dar privit din ochii mei, fiecare mail fiind semnat cu: “te iubeste mama”.

Incerc sa fiu cat mai prezenta. Sa nu pierd nimic. Vreau sa fiu acolo cand va deveni EA, o entitate individuala desprinsa de mine.

Daca inchid ochii pentru o secunda, parca ne vad peste cativa ani. Ea, o faptura minunata, cu ochii jucausi si parul impletit in spic, sufland fericita in tort, pentru ca a mai trecut un an. Eu, o faptura cu ochii un pic mai obositi, parul un pic mai carunt, cantandu-i  “la multi ani” si dandu-i “parola” inceputului ei.

“……. te iubeste mama”