Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Activia m-a intrebat cum traiesc eu InSync

dsc_0949-modified

Draga copac,

Multa lume imi spune : “Vai, ce dragut de tine, stai toata ziua,  te fotografiezi fericita in rochii cu spatele gol si talpile goale in pozitii de yoga, fara nici o grija, fara nici un stres…”

Este adevarat ca, in acest moment, starea mea este una foarte buna, insa am  muncit enorm cu mine ca sa ajung aici. Duc o munca de auto-cunoastere si dezvoltare personala continua ca sa-mi intretin aceasta stare de spirit. La propunerea brandului Activia, odata cu lansarea initiativei ”Traieste InSync”,  impartasesc cateva dintre lucrurile care ma inspira sa ma simt in armonie cu mine si sa-mi valorific la maxim potentialul si calitatile.

Ca in oricare alt domeniu, este nevoie de perseverenta si vointa. Totusi, nu tot timpul sunt vesela. Uneori ochii mei sunt tristi, alteori plang, zambetul meu este dezamagit sau privirea mea este stearsa. Ca si tine, sunt o femeie cu experiente, o femeie care a si suferit, o femeie careia i-a fost frica de ea insasi, de relatia ei.  In final, insa, am devenit o femeie care se accepta exact asa cum este. Am invatat ca ceea ce ma tinea pe loc se afla inauntrul meu. Treptat, mi-am dat seama ca trebuie sa-mi reevaluez relatia cu vocea mea interioara si sa o folosesc in avantajul meu.

Pana la urma, este vorba despre acceptare si blandete!

Si ca sa realizezi ca sunt o femeie ca si tine, vreau sa-ti mentionez cateva din momentele mai grele si cum am reusit eu sa le depasesc. Iata cum am reusit sa imi gasesc armonia in viata profesionala si cea personala, sa fiu in sincron si sa devin InSync cu mine si cu ceilalti:

  • Primul moment in care am luat decizia de a incepe blogul/proiectul meu de yoga si dezvoltare personala, “Suntuncopac”, a fost acum 4 ani. Nimeni in afara de sotul si sora mea nu a avut incredere in mine. Toti spuneau ca sunt nebuna. Mi-am pierdut multi prieteni, insa am castigat altii noi. Si, totusi, iata ca visul meu – yoga,  a devenit un trend , a luat amploare si a devenit un stil de viata.  Ma bucur ca am avut incredere in visul meu. Cum am reusit? Mi-am urmat intuitia, vocea din interior care ma asigura in permanenta ca merg pe drumul cel bun. Mi-am transformat vocea critica interioara in cel mai de nadejde aliat.
  • Imbratisarea feminitatii si a deschiderii mele emotionale mi-a adus, uneori, perceptii diferite din partea altor femei. Oamenii judeca fara sa cunoasca povestile celorlalti. Da, imi iubesc corpul si feminitatea si nu consider ca trebuie sa le ascund. Cred ca ne-a fost dat sa evoluam impreuna in aceasta viata. Cred cu tarie ca pot fi spirituala si pe tocuri si in talpile goale, si cred ca pot fi extrem de buna in ceea ce fac si cu ruj pe buze. Cum trec peste aceste obstacole si cum reusesc sa raman InSync? Ma iubesc si mai mult, ma accept, ma inteleg. Iubindu-ma pe mine, inteleg si respect mai usor lumea inconjuratoare care, uneori, din suferinta proiecteaza lucruri in exterior.
  • Relatia cu sotul meu – cum reusesc sa mentin echilibrul astfel incat sa ma simt InSync in relatia mea? Desi este sufletul meu pereche, relatia cu el nu este tot timpul roz. Partenerii nostri sunt oglinzile noastre menite sa ne ajute sa ne vedem mai bine. Sotul meu este extrem de diferit fata de mine, fiind foarte pragmatic, serios, rational, obsedat de curatenie, fix opusul meu. Eu sunt visatoare si afectuoasa. Diferentele acestea intre noi duc uneori la certuri si usi inchise. Cum trec peste? Realizez ca iubirea noastra este perfecta,  insa comunicarea nu este. Realizez ca lucrurile care ma deranjeaza la el sunt fix lucrurile pe care ar trebui sa le imbunatatesc la mine.  Inspir, expir cand sunt nervoasa , meditez, spun rugaciuni, si ma uit la fetita noastra care este rodul iubirii noastre pure. Apoi ma uit in ochii lui si ii multumesc ca m-a ajutat sa ma regasesc;
  • Rolul de mama – cum imbin acest rol cu celelalte din viata mea . Da, am avut o sarcina usoara si fiica mea este un inger, insa am muncit mult ca sa ajung in acest punct. Am citit sute de carti de parenting, de relaxare, respiratie si pregatire a mamei, am meditat, am facut yoga, am avut incredere in mine. Accept uneori ca nu sunt perfecta, accept ca ofer cat si cum pot, si inteleg ca trebuie sa am grija de mine inainte sa-i pot oferi ei particele din mine. Am incredere ca reusesc pentru ca totul porneste din interiorul meu, din modul in care imi rezolv propriile conflictele launtrice si devin mai echilibrata.
  • Facturile – cum nu las sa ma acapareze grijile financiare. Am renuntat la 15 ani de cariera in marketing/management. Am lasat in spate studii, cursuri, multi  bani investiti in perfectionarea mea in acest domeniu… pentru a sta in lotus ! Este grozav, nu exista job mai bine platit decat cel care-ti ofera  linistea. Sunt, insa, luni petrecute la studio in care ma intreb daca-mi pot acoperi chiria, pentru ca am cheltuieli foarte mari. Cum trec peste ele? Cu incredere ca pasiunea, iubirea si intentiile bune intotdeauna vor fi rasplatite. Si asa este, din neant apar proiecte pe langa, comenzi la rochii, retreats, invitatii la evenimente,  care ma ajuta sa nu ma blochez in aceasta sfera si sa evoluez;
  • Creativitatea este atuul meu principal, dar care uneori ma oboseste. Sunt un spirit extrem de creativ, am har la scris, toate clasele mele sunt diferite, la fel si exercitiile de coaching. Totusi, desi este un dar, uneori se transforma intr-o provocare. Si, deseori,obosesc tare.  Ca sa pot sa-mi intretin creativitatea si  sa-mi ating potentialul maxim cand vine vorba de inspiratie, citesc o carte la 3-4 zile, merg in continuare la multe cursuri de inspiratie si meditez. Aceste lucruri nu vin din neant, ci printr-un efort si o munca sustinute continuu.
  • Cum depasesc momentele melancolice si mahnirea. Uneori sunt furioasa si mai scap cuvinte nu foarte frumoase, alteori fara motiv cad pe ganduri in contemplatie si tristete duse la extrem. Hei, sunt si eu om, e normal! 🙂 Cum reusesc sa ma recalibrez, sa imi gasesc momentul InSync care ma ajuta sa merg mai departe? Realizez ca eu nu sunt egala cu gandurile si actiunile mele . Imi accept umbrele si incerc sa ma inteleg, sa aflu lucruri noi despre mine, sa ma recalibrez. Ce functioneaza cel mai bine? Sa transform supararea si furia in arta. De aceea, scriu articole, pictez, dansez si merge tare bine!

Inchei prin a-ti spune ca suntem toate la fel. Toate venim pe aceasta lume ca sa experimentam! Uneori nu traim numai bucurii, ci mai trecem si peste obstacole, lucru care este normal si care ne conduce, in cele din urma, catre un drum frumos.! Toate avem nevoia de a fi iubite si de a iubi, insa, sa nu uitam sa ne iubim si pe noi insene! Cand avem o relatie buna cu criticul nostru interior ne simtim bine si in echilibru cu noi insene si cu restul lumii. Aceasta influenta pozitiva se reflecta in toate aspectele noastre. Tu cum traiesti InSync? Te invit sa urmaresti pagina de Facebook Activia luni de la ora 18.00, cand alaturi de Oana Stoianovici (coach transformational), vom impartasi modul in care ne gasim echilibrul in fiecare zi.


Leave a comment

Se spune ca dragostea este oarba, insa eu vreau sa cred ca e lumina

DSC_0557

Draga copac,

De ce iubim? De ce ne casatorim? De ce facem dragoste?De ce facem copii?De ce avem nevoie de drame? De ce suntem parasiti?

Zilele astea ma uitam la poza asta in care rad cu gura pana la urechi si mi se vede rujul pe dinti, dar nu pare ca-mi pasa si ma gandeam ca fac opt ani de relatie cu sotul meu, wow, parca nu-mi vine sa cred.

Uneori, ma uit la el cu atata iubire si imi este inca atat de drag si alteori ma scoate din sarite cu regulile curateniei casei si alte tampenii, incat imi imaginez ca am o drujba si –l tai pe el dragul meu sot mesteacan de la radacina :)). Si varianta in care eu il scot din sarite este de luat in calcul :)).

Ma gandeam ca la inceput atunci cand ne ciondaneam, puneam destul de mult la suflet ne inchideam in noi  si nu invatam niciunul  nimic din certurile noastre. Acum reusim sa ne detasam, sa ne privim precum niste observatori, si sa realizam ca suntem impreuna in chestia asta ca sa evoluam nu ca sa ne tragem in jos si sa pierdem timpul cu prostii.

Am invatat sa comunicam, si chiar daca comunicarea uneori este mai violenta decat ar fi expusa in cartile cu “love birds”, ea este reala, este a noastra, este autentica si ne ajuta sa intelegem chestii despre noi.

Incercam sa ne punem unul in papucii ceilulalt si ne privim si ne reflectam ca  niste oglinzi. Niciodata unul nu-l poate schimba pe celalalt dar ne putem schimba noi perceptia, viziunea, atitudinea asupra situatiilor. Ne putem folosi de comportamentul jumatatilor noastre ca sa ne reflectam cele mai adanci parti din noi, parti care ne plac sau poate nu ne plac deloc .

Partenerii nostri sunt o invitatie catre evolutia noastra. Radacinile noastre se intalnesc ca sa ducem ceva mai departe. Un pic din noi, si din cei ce au fost in urma noastra.

Stii, se spune ca dragoastea este oarba, insa mie nu-mi place vorba asta. Eu vreau sa cred ca e drumul spre lumina.Mie imi place dragostea aia constienta, prezenta, vie care ma ajuta sa ma definesc, sa ma conturez, sa ma cunosc si sa cresc . Imi place dragostea care ma lasa sa fiu eu, nu ceea ce asteapta partenerul meu de la mine.

Asa ca te intreb si pe tine copacule:

  • Care sunt intentiile tale cand intri intr-o relatie?
  • Te-ai gandit vreodata ca iti schimbi partenerul dupa chipul si asemanarea ta?
  • Partenerul tau te ajuta sa prinzi mai multa incredere in tine?
  • Te respecti atunci cand esti cu cineva?
  • Cat cantaresti tu si cat partenerul intr-o relatie?
  • Cat de orb te lasi a fi in relatia ta?
  • Cand intri intr-o relatie esti tu sau ceea ce vrea partenerul tau sa vada?
  • Ce parti din tine accepti si nu accepti atunci cand esti cu cineva?
  • Ce ai vrea sa traiesti printr-o relatie? Ce vreti sa impartasiti?
  • Ce castigi in fiecare zi alaturi de jumatatea ta?
  • Cine esti tu si cine este partenerul tau?

Eu cred ca ne intalnim si suntem doi, ca sa mergem impreuna ACASA.

Si mai cred  ca suntem impreuna ca sa ne ajutam sa ne recuperam sufletele pierdute in asteptarile celorlalti.

 


8 Comments

O zi la tara in FAMILIA Copac.

Draga copac,

as vrea sa incep postul de astazi cu adanca recunostinta pentru parintii mei, pentru toate valorile pe care ni le-au insuflat de cand eram mici, pentru unitatea familei noastre, respectul pentru radacini, iubirea pe care au sadit-o intre noi surorile, pentru copilaria frumoasa pe care ne-au asigurat-o, pentru iubirea pentru natura si animale, pentru casa de la tara pe care au construit-o cu truda pentru ca ai nostri copii sa zburde liberi in papusoi, si pentru simplul fapt ca s-au intalnit, au trecut peste cele bune dar si peste cele grele impreuna, si ca datorita lor, suntem noi azi aici si contribuim putin- putin sa facem lumea asta un pic mai recunoscatoare.

In scoala invatam ca familia sta la baza societatii. Banal, dar cat de adevarat. Istoria ne invata ca familia este rezervorul uman al omenirii, primul nucleu al civilizației, ca a însemnat stabilitate în timp si speranta pentru viitor, dar noi am cam uitat.

Acum cateva zile, mi-am invitat copacii la o duminica in FAMILIA Copac, la casa noastra de la tara ingrijita cu multa dragoste de parintii mei, si construita de acestia langa casa parinteasca a bunicilor, unde ne cataram in copaci cand eram mici, unde jucam batatura la nuntile din familie, unde ne giugiuleam la poarta cu baietii din sat(haha!), si ne juleam genunchii pe bicicletele Pegas.

Am experimentat o zi plina in FAMILIE. Am facut yoga in livada, ne-am desenat povestile vietii pe hartie, am desenat mandale dagice,am adus omagii pentru strabunii nostri, am dansat constient, am cantat mantre, am probat rochite din @Livadacurochii si nu in ultimul rand am mancat la masa campeneasca bucatele pregatite cu multa dragoste de parintii mei.

Nu stiu cum se nimereste, dar fiecare intalnire ma invata cate o lectie. Subiectul acestei escapade la tara a fost FAMILIA si pretuirea si respectul ei indifirent de circumstantele in care ne aflam. Copacii prezenti si-au luat unul lectia de la celalalt, cativa dintre acestia si-au pierdut cativa membrii ai familiei fara sa apuce sa -si impartaseasca toate emotiile, iar altii, au parintii in viata langa ei insa se confrunta cu diverse divergente. Poate a fost un motiv si un scop sa se intalneasca intre ei la masa mea, si sa realizeze, ca orice membru al familiei este sfant, si trebuie pretuit atata timp cat este in viata, acceptat si respectat, si ca, este in masura noastra, a generatiei prezente si viitoare sa corectam greselile parintilor nostri, faurind un viitor mai linistit si mai bun pentru copiii nostri.

Draga mama, draga tata, va rog sa ma iertati pentru momentele cand nu am apreciat grija si iubirea voastra, cand nu am valorificat efortul vostru, cand v-am luat in ras sau v-am adresat cuvinte grele si urate, cand nu v-am respectat  si nu v-am oferit in schimb iubirea pe care voi mi-ati oferit-o. Ceea ce sunt astazi, se datoreaza in mare parte primilor ani din viata pe care i-am petrecut la sanul vostru, unde m-am simtit in siguranta si am primit increderea si caldura de care aveam nevoie.

Pentru mine a fost o experienta minunata, sa pot contribui cu un pic, un picut in “trezirea” unor copacei in cautare de raspunsuri si de solutii, sa facem prezentul nostru si viitorul copiilor nostri un pic mai bun.

Va multumesc din inima ca mi-ati calcat pragul familiei mele, si va rog sa va respectati si sa va iubiti parintii indiferent de relatia pe care o aveti cu ei, sa aduceti acceptare si omagiu celor care v-au parasit, si sa va luati un angajament sa pretuiti actuala sau viitoarea voastra familie prin incredere si iubire fara limite, ducand lantul iubirii eterne mai departe.

Iubire si recunostinta,

din FAMILIA  Copac ❤

PS: Stiu ca mai vreti sa facem o editie, dar saraca mama, sper sa ma mai primeasca in vizita cu voi copacii, dupa ce i-am ingropat borcane la radacinile copacilor cu fricile noastre. :))))

 

 

 


1 Comment

De-a mama si de-a tata

de-a mama si tata

Draga mea fetita,

Asculta-ma aici:

 

te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai  soptit de multa vreme nimic aici, iar tu ai facut atatea in toata aceasta perioada: te-ai ridicat in fund,  in 4 labute, m-ai strigat “mama”, apoi ai strigat “tata”, apoi ai cantat, ai gustat primele mancaruri, altele decat hrana sanului meu.

Chiar daca nu ti-am mai scris demult, iti repet a mia oara cat de recunoscatoare iti sunt ca ai venit in viata mea, in viata noastra si cate lucruri bune a trezit clopotelul guritei tale, in fiecare zi in sufletul nostru.

Mirosi a viata. Ne aduci aminte ca traim, ca suntem norocosi ca ne avem unul pe altul, si ca te avem pe tine. Ca suntem sanatosi.

Ma uit la tine cand dormi cum ti se umfla abdomenul, si inimioara ta iti pompeaza sangele miscandu-ti usor tricoul de pe piept, si nu imi vine sa cred ce miracol traiesc. Nu am fost niciodata mai fericita, mai implinita mai linistita. Merg pe strada cu tine si imi vine sa cant si sa dansez. Nu imi pasa ca ma arata lumea cu degetul. Sunt fericita, fericita tare si  recunoscatoare iti sunt tie si Cerului pentru pacea ce imi este data sa o traiesc.

Stiu ca m-ai ales pentru ca ai planuri cu mine. Vrei sa ma ajuti sa evoluez, sa mai cresc un pic, sa inteleg niste lucruri, aparent banale dar totusi esentiale: cine sunt si care e misiunea mea.

Sper sa nu te dezamagesc vreodata, iar daca te voi dezamagi si nu imi voi da seama, te rog sa ma ierti.

Aveai doar 5 luni cand mi-ai spus mama, si atunci am stiut ca am meritat sa port acest nume si iti multumesc. Stiu ca atunci cand nu ma zaresti prin camera, ma cauti cu privirea, iar mirosul sanului meu inca te linisteste atunci cand esti agitata. Cand am inceput diversificarea am fost un pic trista. Stiam ca laptele meu, paraul iubirii care te-a crescut pana acum va seca din ce in ce mai mult, si va face loc “unor ambalaje”  pe care le vei gasi poate “mai dulci si mai bune”.

Nu uita te rog cu cata dragoste te-am alaptat in fiecare secunda si o voi mai face atat cat vei mai avea nevoie de mine, nu uita ca prin seva mea ti-am transmis tot curajul meu, toata increderea, linistea, armonia, intelepciunea, lumina mea.

 Ma uit la chipul tau angelic  cum soarbe din mine pacea si parca vad un tablou cu ingeri.

Cine spune ca raiul nu este aici, in camera noastra atunci cand imi respiri cu gurita ta mica la piept  si cand  tu te joci asa de frumos cu noi   “de-a mama si de-a tata”?


Leave a comment

La Yoga Fun Family si noi parintii am fost copii

Draga copac,

Acum o saptamana impreuna cu Aloha Kids (Octavia-educator si profesor certificat in Yoga pentru copii), am organizat impreuna un eveniment pentru copaceii mici si mari, in parcul Herastrau, la prietenii nostri de la Roaba de Cultura.

Am spus povesti, am cantat, am jucat jocuri, am dansat si desenat mandale, si nu in ultimul rand ne-am distrat cu o calatorie magica in padure unde am imitat pozitiile yogine ale animalelor din padure.

Amandoua fiind mame, am incercat sa impartasim participantilor de la eveniment cate putin din sclipirea noastra din ochi si din inima, din bucuria de a trai alaturi de copiii nostri, intr-un mod liber non-competitiv, plin de iubire si respect. Am incercat sa le povestim cat de importanta este comuniunea sincera parinte-copil inca de la cele mai fragede varste, cat de important este timpul de calitate pe care il primeste copilul in familie, si cat de vindecatoare este iubirea.

Relatia dintre copil-parinte este una dintre cele mai stranse legaturi existente pe Pamant! Chiar daca de cele mai multe ori nu aratam asta copilului, ea exista, ei o simt, dar au nevoie sa le-o dovedim, iar noi asta am facut la Yoga Fun Family.

La Yoga Fun  si noi parintii am fost copii.

Multumim Love Moments pentru minunatele fotografii si Echo Kids si Magic kids pentru promovarea evenimentului.

Revenim si cu filmulet.


Leave a comment

Pentru noi doi, “acasa” nu este un loc. Este o persoana.

DSC_0028

ASCULTA-MA AICI:

Draga copac,

Ieri, sotul meu ma intreba daca suntem impreuna de cinci ani…..eu ii zic ca nu, nu prea sta bine cu memoria, parca suntem de sapte. 😀
Am glumit pe tema asta si am realizat ca de ceva vreme, uneori uitam si nici nu ne mai intereseaza cand ne-am cunoscut, ce varste avem, uitam ca am inaintat in ani si nu mai suntem niste pusti ca atunci cand am facut cunostinta prima data. Asta pentru ca nu mai este competitie intre noi, ne e pur si simplu bine impreuna, iar timpul nu mai conteaza atata timp cat trecem prin el in doi.
Este drept ca relatia noastra este bazata pe sinceritate, incredere si atractie, dar am stat si m-am gandit ce face relatia noastra mai sanatoasa ca multe alte relatii din jurul nostru…..
Oare relatia noastra e definita doar de vacantele minunate petrecute impreuna, de iesirile cu prietenii sau in familie, de serile la film in doi sau de faptul ca dimineata ne gaseste in brate? Nu, nu este vorba doar de timpul frumos petrecut este vorba si de obstacolele peste care am trecut impreuna si despre faptul ca de fiecare data, la finele zilei, oricat de grea ar fi fost ea, ne spunem inca ( cel mai des in gand) “te iubesc”.
Ce cred eu ca a ajutat relatia noastra:
Faptul ca suntem buni unul cu altul. Da, pur si simplu incercam sa ne privim unul pe altul cu aceeasi bunatate si intelegere cu care ne privim fiica.
Recunostinta pentru inca o zi impreuna. “Celui care are i se va mai da, celui care nu are, i se va lua chiar si ce are”. Pur si simplu apreciem fiecare zi impreuna cu tot ceea ce are ea sa ne ofere.
Faptul ca ne facem timp unul pentru altul.Niciodata nu am crezut in scuzele “nu am timp”.Sa ne straduim sa ne gasim timp impreuna, inseamna sa ne aratam ca ne pasa, inseamna ca ne intereseaza sa ne auzim problemele dar si lucrurile bune din viata noastra, sa ne impartim gandurile si trairile noastre.Daca vreau sa-i arat ca-l iubesc , este vital sa-i arat ca sunt acolo pentru el. Oricand, oriunde.
Faptul ca nu vrem sa punem stapanire pe timpul si spatiul celuilalt, pentru ca am inteles ca daca vrem ca relatia noastra sa creasca, fiecare dintre noi trebuie sa creasca impreuna dar si separat, pentru ca nu ne pierdem unul departe de altul, ci ne regasim.
Am invatat sa mai lasam de la noi:).Ce rost are sa concuram unul cu altul? Ce rost are sa luptam  impotriva  celuilalt, sau singuri cand putem sa castigam atat de mult, pur si simplu colaborand impreuna? In cercul relatiei, puterea unei ei consta de fapt in puterea fiecarui membru in aceasta cursa impreuna de e se stradui sa faca lucrurile sa mearga.
Ne privim printr-un filtru pozitiv. Ce rost are sa ne focusam pe calitatile pe care nu le are partenerul nostru? Ce rost are sa ne otravim cu nemultumiri si dezamagiri? Asa ca vedem ceea ce dorim sa vedem unul la altul, ceea ce ajuta la sanatatea relatiei noastre, vedem partea luminoasa si buna din noi.
Un “te iubesc” in somn si o fapta buna in timpul zilei. Nu -i nevoie sa ne lipim postit-uri pe frunte cu “te iubesc” ca sa ne aratam ca ne iubim, pentru ca stim ca actiunile cantaresc mai mult decat cuvintele: cum ne tratam in fiecare zi, cum ne dovedim ca ne pare rau in diverse situatii, cum ne ingrijoram unul pentru altul, cum ne aparam unul pe altul in fata celorlalti, cum ne aratam prin gesturi si actiuni mici ca ne pasa…
Vorbim. Da ne vorbim, de toate! Ne permitem sa ne deschidem inimile, ne ascultam,  ne punem unul in “soshonii” celuilalt, ne oferim ajutorul, ne aratam ca nu suntem singuri. Ne cerem iertare si  ne multumim.

Pe  atat de cliseu, pe atat  de normal: ne iubim. Iar iubirea noastra nu vine din faptul ca fiecare dintre noi a gasit persoana potrivita, ci din efortul natural de a face relatia sa mearga. Multe sunt problemele pe care le-am intampinat dar intotdeauna, intotdeauna solutiile sunt diverse forme de iubire.

Pe curand,

Ma grabesc sa ajung acasa, pentru ca stiu ca “acasa” nu este un loc, ci o persoana; sau doua acum ❤


1 Comment

Sa devenim ceea ce suntem


DSC_0283

Buna Copac,

Azi am avut o reflectie: sa ramanem ceea ce suntem.

Acum ceva timp ma ciondaneam cu sotul meu pe numele fiicei noastre. El vroia sa o numim doar Anastasia eu mai simteam nevoia unui al doilea nume, dar pe care nu-l gasisem  inca. Pentru ca s-a nascut in cea de- a doua zi de Sf Ion, am auzit o soapta sa o numesc si Yana (Ioana in greaca) si se pare ca am ales bine pentru ca de curand am aflat ca are si origini grecesti…..
L-am convins intr-un final pe sot, si iata ca-mi strig  cu drag fetita Yana acum 😀   dar in fine,  nu despre asta voiam sa va vorbesc ci despre faptul ca am realizat zilele astea ca am ales pentru ea, asa cum ai mei au ales multe lucruri pentru mine. Poate nu-i place numele asta, si acum va trebui sa-l care dupa ea toata viata. Poate nu-i va conveni ca am ales pentru ea sa-i dau gauri in urechiuse din spital….Poate va comenta ca scriu despre ea pe acest blog, si tot asa…
Pe scurt, facem alegeri pentru copiii nostri, si cumva este normal, dar apoi educatorii, invatatorii, profesorii, doctorii, partenerii de viata, sefii  etc aleg si ei pentru copiii nostri si tot asa. Societatea isi da cu parerea inca de la nastere in identificarea noastra ca fiinte, a ceea ce suntem.
Nu este de mirare ca la un moment dat, nu mai stim cine suntem si nu mai stim sa ne traim propria viata ci o traim pe a altora. Suntem ceea ce altii vor sa vada.Suntem ceea ce altora le este pe plac. Suntem ceea ce pe altii ii face fericiti.  Credem ca viata noastra trebuie sa indeplineasca asteptarile celorlalti.
Poate ar trebui sa insistam sa ramanem ceea ce suntem. Poate nu ar mai trebui sa cerem permisiunea sa ne traim viata noastra si  nu versiunile celorlalti asupra vietii noastre.
Ai nevoie de curaj sa cresti intelept si sa devii la un moment dat ceea ce esti.
Si uite asa, astazi este prima zi din restul vietii tale.