Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Activia m-a intrebat cum traiesc eu InSync

dsc_0949-modified

Draga copac,

Multa lume imi spune : “Vai, ce dragut de tine, stai toata ziua,  te fotografiezi fericita in rochii cu spatele gol si talpile goale in pozitii de yoga, fara nici o grija, fara nici un stres…”

Este adevarat ca, in acest moment, starea mea este una foarte buna, insa am  muncit enorm cu mine ca sa ajung aici. Duc o munca de auto-cunoastere si dezvoltare personala continua ca sa-mi intretin aceasta stare de spirit. La propunerea brandului Activia, odata cu lansarea initiativei ”Traieste InSync”,  impartasesc cateva dintre lucrurile care ma inspira sa ma simt in armonie cu mine si sa-mi valorific la maxim potentialul si calitatile.

Ca in oricare alt domeniu, este nevoie de perseverenta si vointa. Totusi, nu tot timpul sunt vesela. Uneori ochii mei sunt tristi, alteori plang, zambetul meu este dezamagit sau privirea mea este stearsa. Ca si tine, sunt o femeie cu experiente, o femeie care a si suferit, o femeie careia i-a fost frica de ea insasi, de relatia ei.  In final, insa, am devenit o femeie care se accepta exact asa cum este. Am invatat ca ceea ce ma tinea pe loc se afla inauntrul meu. Treptat, mi-am dat seama ca trebuie sa-mi reevaluez relatia cu vocea mea interioara si sa o folosesc in avantajul meu.

Pana la urma, este vorba despre acceptare si blandete!

Si ca sa realizezi ca sunt o femeie ca si tine, vreau sa-ti mentionez cateva din momentele mai grele si cum am reusit eu sa le depasesc. Iata cum am reusit sa imi gasesc armonia in viata profesionala si cea personala, sa fiu in sincron si sa devin InSync cu mine si cu ceilalti:

  • Primul moment in care am luat decizia de a incepe blogul/proiectul meu de yoga si dezvoltare personala, “Suntuncopac”, a fost acum 4 ani. Nimeni in afara de sotul si sora mea nu a avut incredere in mine. Toti spuneau ca sunt nebuna. Mi-am pierdut multi prieteni, insa am castigat altii noi. Si, totusi, iata ca visul meu – yoga,  a devenit un trend , a luat amploare si a devenit un stil de viata.  Ma bucur ca am avut incredere in visul meu. Cum am reusit? Mi-am urmat intuitia, vocea din interior care ma asigura in permanenta ca merg pe drumul cel bun. Mi-am transformat vocea critica interioara in cel mai de nadejde aliat.
  • Imbratisarea feminitatii si a deschiderii mele emotionale mi-a adus, uneori, perceptii diferite din partea altor femei. Oamenii judeca fara sa cunoasca povestile celorlalti. Da, imi iubesc corpul si feminitatea si nu consider ca trebuie sa le ascund. Cred ca ne-a fost dat sa evoluam impreuna in aceasta viata. Cred cu tarie ca pot fi spirituala si pe tocuri si in talpile goale, si cred ca pot fi extrem de buna in ceea ce fac si cu ruj pe buze. Cum trec peste aceste obstacole si cum reusesc sa raman InSync? Ma iubesc si mai mult, ma accept, ma inteleg. Iubindu-ma pe mine, inteleg si respect mai usor lumea inconjuratoare care, uneori, din suferinta proiecteaza lucruri in exterior.
  • Relatia cu sotul meu – cum reusesc sa mentin echilibrul astfel incat sa ma simt InSync in relatia mea? Desi este sufletul meu pereche, relatia cu el nu este tot timpul roz. Partenerii nostri sunt oglinzile noastre menite sa ne ajute sa ne vedem mai bine. Sotul meu este extrem de diferit fata de mine, fiind foarte pragmatic, serios, rational, obsedat de curatenie, fix opusul meu. Eu sunt visatoare si afectuoasa. Diferentele acestea intre noi duc uneori la certuri si usi inchise. Cum trec peste? Realizez ca iubirea noastra este perfecta,  insa comunicarea nu este. Realizez ca lucrurile care ma deranjeaza la el sunt fix lucrurile pe care ar trebui sa le imbunatatesc la mine.  Inspir, expir cand sunt nervoasa , meditez, spun rugaciuni, si ma uit la fetita noastra care este rodul iubirii noastre pure. Apoi ma uit in ochii lui si ii multumesc ca m-a ajutat sa ma regasesc;
  • Rolul de mama – cum imbin acest rol cu celelalte din viata mea . Da, am avut o sarcina usoara si fiica mea este un inger, insa am muncit mult ca sa ajung in acest punct. Am citit sute de carti de parenting, de relaxare, respiratie si pregatire a mamei, am meditat, am facut yoga, am avut incredere in mine. Accept uneori ca nu sunt perfecta, accept ca ofer cat si cum pot, si inteleg ca trebuie sa am grija de mine inainte sa-i pot oferi ei particele din mine. Am incredere ca reusesc pentru ca totul porneste din interiorul meu, din modul in care imi rezolv propriile conflictele launtrice si devin mai echilibrata.
  • Facturile – cum nu las sa ma acapareze grijile financiare. Am renuntat la 15 ani de cariera in marketing/management. Am lasat in spate studii, cursuri, multi  bani investiti in perfectionarea mea in acest domeniu… pentru a sta in lotus ! Este grozav, nu exista job mai bine platit decat cel care-ti ofera  linistea. Sunt, insa, luni petrecute la studio in care ma intreb daca-mi pot acoperi chiria, pentru ca am cheltuieli foarte mari. Cum trec peste ele? Cu incredere ca pasiunea, iubirea si intentiile bune intotdeauna vor fi rasplatite. Si asa este, din neant apar proiecte pe langa, comenzi la rochii, retreats, invitatii la evenimente,  care ma ajuta sa nu ma blochez in aceasta sfera si sa evoluez;
  • Creativitatea este atuul meu principal, dar care uneori ma oboseste. Sunt un spirit extrem de creativ, am har la scris, toate clasele mele sunt diferite, la fel si exercitiile de coaching. Totusi, desi este un dar, uneori se transforma intr-o provocare. Si, deseori,obosesc tare.  Ca sa pot sa-mi intretin creativitatea si  sa-mi ating potentialul maxim cand vine vorba de inspiratie, citesc o carte la 3-4 zile, merg in continuare la multe cursuri de inspiratie si meditez. Aceste lucruri nu vin din neant, ci printr-un efort si o munca sustinute continuu.
  • Cum depasesc momentele melancolice si mahnirea. Uneori sunt furioasa si mai scap cuvinte nu foarte frumoase, alteori fara motiv cad pe ganduri in contemplatie si tristete duse la extrem. Hei, sunt si eu om, e normal! 🙂 Cum reusesc sa ma recalibrez, sa imi gasesc momentul InSync care ma ajuta sa merg mai departe? Realizez ca eu nu sunt egala cu gandurile si actiunile mele . Imi accept umbrele si incerc sa ma inteleg, sa aflu lucruri noi despre mine, sa ma recalibrez. Ce functioneaza cel mai bine? Sa transform supararea si furia in arta. De aceea, scriu articole, pictez, dansez si merge tare bine!

Inchei prin a-ti spune ca suntem toate la fel. Toate venim pe aceasta lume ca sa experimentam! Uneori nu traim numai bucurii, ci mai trecem si peste obstacole, lucru care este normal si care ne conduce, in cele din urma, catre un drum frumos.! Toate avem nevoia de a fi iubite si de a iubi, insa, sa nu uitam sa ne iubim si pe noi insene! Cand avem o relatie buna cu criticul nostru interior ne simtim bine si in echilibru cu noi insene si cu restul lumii. Aceasta influenta pozitiva se reflecta in toate aspectele noastre. Tu cum traiesti InSync? Te invit sa urmaresti pagina de Facebook Activia luni de la ora 18.00, cand alaturi de Oana Stoianovici (coach transformational), vom impartasi modul in care ne gasim echilibrul in fiecare zi.


Leave a comment

Fericirea unui copil nu este in cosul de cumparaturi

yoga

Draga copac,

Fericirea nu este in cosul de cumparaturi sau intr-un like pe facebook. Nu este ceva ce poti sa castigi, sa primesti sau sa consumi. Fericirea este ACUM!

Jungla urbana in care ne aflam tinde sa-ti arate ca fericirea este undeva in exterior: o casa si o masina frumoasa,un cadou,  un job bine platit, o vacanta exotica. Uneori, prinsi un pic in vartejul asta al unei false fericiri, noi parintii, tindem sa credem ca fericirea copiilor nostri ar avea cam acelasi fundament.

Fiecare parinte isi doreste ca al lui copil sa fie fericit este evident, dar totusi, fericirea inteleasa de un copil poate fi total diferita fata de fericirea perceputa de noi adultii.
Ceea ce pentru noi poate parea banal pentru un copil este un miracol: o floare, un copac, o buburuza, un porumbel. De aceea noi suntem mai tot timpul posomarati, iar ei cu gura la urechi.Si atunci ma intreb, cine creste pe cine? Cine pe cine invata?
Intelegand ca fericirea unui copil de “acum” poate se poate proiecta si in viitorul lui de adult, noi parintii ar trebui sa ne folosim de aceasta cheie si sa-i ajutam sa evolueze cat mai armonios.
Si astfel, poate ar trebui sa intelegem, ca nu cel mai impopotonat botez, cel mai scump carucior, cel mai performant telefon, cea mai populara bona sau cea mai costisitoare scoala privata ar aduce zambetul pe chipul copilului nostru, ci poate ar trebui:

  • sa le multumim ca ne-au ales pe noi ca parinti si sa le spunem ca vom face tot posibilul sa ii ajutam sa evolueze ca spirite in mediul nostru;
  • sa le oferim timpul nostru, cat mai mult din timpul nostru;
  • sa-i implicam cat mai mult in activitatile noastre uzuale: la cumparaturi, in bucatarie, cand facem sport, curatenie etc..
  • sa-si vada parintii fericiti -fiecare luati separat, dar si impreuna;
  • sa le oferim prezenta in timpul petrecut cu ei, nu o holograma de parinte cu mintea la birou sau la cumparaturi;
  • sa le aratam insistent iubirea nostra infinita, sa le spunem “te iubesc” fara retineri si sa le oferim caldura bratelor noastre ori de cate ori au nevoie sa se adaposteasca;
  • sa ii lasam sa isi traiasca copilaria;
  • sa-i ascultam cand ne spun de lucrurile care le plac sau le displac, si sa tinem cont de parerea lor;
  • sa-i ajutam sa-si exprime parerile, emotiile, sentimentele, curiozitatile, fricile;
  • sa le intelegem limbajul corpului;
  • sa scoatem “copilul din noi” cat mai des la joaca cu copilul nostru;
  • sa ii asiguram ca sunt protejati si in siguranta la sanul nostru;
  • sa ii incurajam sa petreaca cat mai mult timp in natura;
  • sa ii lasam sa fie EI, nu ceea ce noi nu am resusit sa devenim;
  • sa le crestem increderea in ei si sa ii apreciem pentru tot ceea ce fac;
  • sa le aratam ca suntem modele demne de urmat, sa fie mandri sa ne calce pe urme;
  • sa le cultivam dragostea pentru frumos si simtul artistic;
  • sa radem, sa cantam in baie cu ei, sa dansam, sa facem glume, sa chicotim cu ei, sa le transmitem o energie pozitiva si armonioasa inca de la cele mai fragede varste;
  • sa le insuflam sa aleaga sa fie suflete mai bune, mai luminoase si mai armonioase decat am fost noi;

Copiii nostri sunt cea de-a doua sansa oferita de Creator sa avem o relatie parinte-copil asa cum ne-am dorit si cred ca este important sa intelegem ca drumul spre fericire incepe din copilarie, iar noi parintii suntem un factor decisiv in fericirea de adult a copiilor nostri. Apoi, se spune ca fiecare copil trebuie sa-si depaseasca parintii, adica sa mearga mai departe in lumina.Fiecare generatie trebuie sa -si aduca contributia. Asta inseamna ca noi ar trebui sa facem o treaba buna in viata asa, si poate, doar doua cadouri ar trebui sa le facem ca sa fie fericiti: unul ar fi radacinile si celalalt aripile.


2 Comments

Tineti un jurnal pentru copilul vostru

picioruse

.

Ascultati-ma aici:

Dragi copaci,

Am impresia ca nu imi ajunge timpul. Sa o miros. Sa o sarut. Sa o ascult cum gangureste si cum rade in hohote. Sa o privesc cum se linisteste la sanul meu si cum imi zambeste cu coltul gurii.
Lucrurile se intampla prea repede, si uneori, am impresia ca nu fac fata la asa progres din partea ei. In fiecare zi se schimba. In fiecare zi e mai aproape de a fi un om in toata firea. In fiecare zi e mai departe de “mine” si mai aproape de “ea”.
Cand sunt cu ea, parca nu sunt eu. Parca este copilul din mine, de care mi-a fost asa de dor, insetat sa iasa la joaca, insetat de cunoastere, libertate si iubire neconditionata. Uneori, ii plang in hohote in poala ei mica, si imi sterg lacrimile cu talpile ei, pentru ca nu imi vine sa cred cat de fericita sunt. Ma rog sa raman sanatoasa mult timp de acum inainte sa pot sa -i fiu alaturi atata timp cat va avea nevoie de aripa mea.
Au trecut aproape trei luni, si uneori, nasterea ei, prima intalnire a noastra pare asa departe. Uneori… toate aceste prime experiente par sa fi avut loc acum 100 de ani. Nu vreau sa uit si nici ea nu as vrea sa uite cat de mult ne-am iubit din prima clipa cand i-am dat suflare.
Asa ca, am hotarat sa ii tin un jurnal si i-am facut o adresa de mail unde o tin la curent cu viata ei. Si i le voi da la momentul potrivit cand  isi va pune si ea intrebarea, care mie mi-a schimbat de curand traiectoria vietii: “dar eu cine sunt?”
In jurnal, copilul din mine, scrie experientele vazute prin ochii ei. Ii scriu in detaliu tot ce face, ce aude, ce vede, ce atinge,  tot ce invata, tot ce incepe sa iubeasca, ii iau amprentele picioarelor, ii scriu despre ce ii citesc, ce ii cant, ce ii pictez. Ii lipesc poze.

Sper ca astfel va incepe sa se cunoasca.

Stiu ca exista in piata si cateva jurnale comerciale, am si unul asa, dar un jurnal clasic asa cum am avut noi cand eram mici da aripi imaginatiei de zi cu zi. Cateva franturi din jurnalul nostru: “25 martie. draga jurnal, dupa cum se vede astazi am avut ora de pictat. Mama profita de mine cand atipesc, imi mazgaleste talpile in culori tipatoare si facem astfel tabloase impreuna. Simt ca sunt iubita” ; “mama imi citeste des, ea crede ca eu nu inteleg , dar de fapt inteleg totul. Azi am retinut ceva de genul:D-zeul tau interior iti atrage mediul si familia de care ai avea nevoie sa descoperi iubirea in urmatoarea viata”; “astazi a fost ziua lui tati. Am participat la prima petrecere din viata mea; ai mei s-au distrat asa de tare, incat la un moment dat m-au uitat pe hol. Sunt foarte amuzanti impreuna, as vrea sa ramanem pentru totdeauna asa de fericiti cum suntem acum”; “1 aprilie.draga jurnal, viata e frumoasa.Azi am fost in parc, si am mirosit prima floricica”; “draga jurnal, azi tati mi-a luat o chitara mica si mi-a zis ca abia ma asteapta sa cantam impreuna. Cand plang imi zdrangane cu aceasta chitara neacordata, dar ce-i drept, imi place”; “draga jurnal, imi privesc in ochi parintii si stiu ca am ales bine. Sunt linistita.”
In fiecare zi ii fac mii de poze si filmulete. I-am inregistrat ganguritul, rasetul si plansul. Nu o data mi s-a intamplat sa pierd poze foarte dragi, asadar, pe langa faptul ca m-am hotarat sa i le printez, i-am facut si o adresa de mail unde ii trimit zilnic sau o data la cateva zile, poze/inregistrari cu ea de care simt ca ar vrea sa-si aminteasca la un moment dat. Pe mail, ii tin un fel de jurnal online, dar privit din ochii mei, fiecare mail fiind semnat cu: “te iubeste mama”.

Incerc sa fiu cat mai prezenta. Sa nu pierd nimic. Vreau sa fiu acolo cand va deveni EA, o entitate individuala desprinsa de mine.

Daca inchid ochii pentru o secunda, parca ne vad peste cativa ani. Ea, o faptura minunata, cu ochii jucausi si parul impletit in spic, sufland fericita in tort, pentru ca a mai trecut un an. Eu, o faptura cu ochii un pic mai obositi, parul un pic mai carunt, cantandu-i  “la multi ani” si dandu-i “parola” inceputului ei.

“……. te iubeste mama”


Leave a comment

De ce repetam la nesfarsit aceleasi relatii lipsite de armonie?

pattern

Draga copac,

stii cainele care se invarte in jurul cozii? 🙂
Ei bine, am multe cunostinte care se invartesc in jurul cozii iubirii neintelese, si care, se implica in aceleasi relatii lipsite de armonie la nesfarsit. Se intreaba de ce altii au mai mult noroc, de ce li se intampla numai lor sa sufere, sa fie dezamagiti sau parasiti, si spera, ca intr-un final, va aparea ca din senin un partener cu bagheta magica, care sa le ofere ceea ce ei isi doresc: iubire, intelegere, respect, fidelitate, incredere, etc..
Desi cazurile sunt diferite, totusi, ele au la baza acelasi pattern care se repeta. De obicei, aceste persoane invinuiesc partenerii sau alti factori externi, si nu isi pun o intrebare interioara sufletului lor: de ce atrag un anumit tip de parteneri? de ce cauta relatii bolnavicioase? cat de incompleti sunt ei astfel incat cauta sa umple acest gol in ceilalti? cat de dependenti sunt, si de unde vine aceasta dependenta? ce nu accepta la ei insisi, de poate respinge si pe ceilalti? ce masca poarta atunci cand se conecteaza cu partenerii lor, sunt ei insisi sau imaginea pe care partenerii ar astepta-o de la ei? se indragostesc de parteneri indisponibili pentru ca considera ca nu merita o dragoste adevarata, reala, curata?
Viata bate filmul, si la orice colt, ne invata lectia ei.

Ca in orice alta situatie, daca un lucru nu este rezolvat la timpul si locul potrivit acesta se va tot repeta la nesfarsit.
Partenerii nostri sunt oglinzile noastre. Tot ceea ce ne deranjeaza la ei, sunt de fapt, lucrurile pe care nu le -am rezolvat cu noi dintr-o anumita perspectiva. O relatie ar trebui sa ne ajute sa ne cunoastem, sa ne vedem atat partile bune cat si pe cele rele. In loc sa ii acuzam pe altii, poate ar trebui sa facem un travaliu interior si sa vedem de ce are nevoie sufletul nostru. Sufletul nostru primeste iubirea noastra, sau respingerea noastra? Daca noi nu ne iubim, ceilalti cu siguranta nu o vor face in locul nostru.
Mintea noastra ne pacaleste si ne face sa credem ca mai intai avem nevoie sa castigam iubirea celorlalti pentru a fi confortabili cu iubirea de sine, ne face sa purtam niste masti prin care sa impresionam cu ceea ce nu suntem. Mastile atrag alte masti, si tot asa..
In viata ne apar persoanele de care avem nevoie pentru a ne  cunoaste mai bine.Cand ceva nu merge bine intr-o relatie, este ca un semnal de alarma ca ceva trebuie iertat, acceptat si reparat in interior. Fie ca o relatie ne face sa suferim, ea totusi trebuie privita precum o oportunitate de cunoastere interioara. D-zeu nu ne da niciodata mai mult decat putem duce.
Asa ca daca vei observa ca niste scenarii neplacute se repeta in viata ta, in loc sa pui piept, si sa aduni furie si ura, incearca un pic sa te detasezi, sa faci un pas inapoi si sa incerci sa te intelegi si sa nu judeci pe celalalt. Iar pe tine sa te ierti. Gandeste-te cu ce ai putea sa-ti mai hranesti sufletul pentru a nu mai cauta aceasta implinire/completare/dependenta in exterior. Incearca sa te pui si in papucii celuilalt si sa te privesti prin ochii lui, sa te analizezi, si cu compasiune si iubire sa identifici ce parte din tine te respinge si implicit respinge mai departe. Incearca sa fii sincer cu tine, sa te ierti, sa te accepti, sa te iubesti.
De asemenea poti sapa un pic in copilaria ta, poate o situatia similara ai trait-o cu parintii tai, ti-a ramas in subconstient, si nu ai acceptat-o. Poate este cazul sa inchei un capitol mai vechi.

O alta concluzie ar avea la baza, legea atractiei, care spune  ca tot ceea ce apare in viata  noastra este atras de noi, si toate se intampla in relatie directa cu ceea ce gandim, intrucat orice gand este o forta, are o putere foarte mare. Daca atunci cand esti in cautarea  unei relatii te gandesti din start ca nu va merge sau vei cunoaste persona nepotrivita, pai asa va fi. Noi ne gandim prea mult la ceea ce NU VREM, nu la ceea CE VREM, si din pacate exact ce nu vrem atragem. Asa ca in loc sa te gandesti de fiecare data ca nu vrei sa te implici in relatii nearmonioase, ca nu vrei sa fii dezamagit din nou, mai bine te gandesti ca meriti sa iti intalnesti  intalniti sufletul pereche cu care sa traiesti o iubire curata.

Universul, D-zeul tau interior nu vrea sa te faca sa suferi. El te ajuta doar sa te cunosti mai bine. El vrea ca tu sa iti rezolvi patternul din radacina ta interioara pentru a -ti gasi curajul de a-l controla in exterior, prin relatiile cu ceilalti. El vrea ca tu sa traiesti in pace cu ganduri pozitive pentru a-ti oferi exact aceleasi experiente pozitive in schimb.
Incearca sa- ti identifici singur   lectia. Odata identificata si acceptata, poti lua masuri pentru ca lucrurile sa se intample exact asa cum vrei in viata ta, si vei incepe sa atragi oameni care sa te ajute sa cresti.

Nu in ultimul rand, incearca sa privesti cu recunostinta fiecare experienta din viata ta(buna sau rea), pentru ca uneori, cele mai dureroase sfarsituri poarta numele de cele mai frumoase inceputuri. ❤

Reale. Curate. Sincere. Armonioase.

Sufletul tau pereche este foarte aproape de tine:).


Leave a comment

Armonia in cuplu are loc cand reusim sa ne exprimam in mod echilibrat cele doua principii: feminin si masculin

Draga copac,

Zilele trecute m-am certat un pic cu sotul meu. Dupa cum va ziceam, dragul de el, e putin obsedat cu ordinea si curatenia, iar eu, draga de mine, in aceasta perioada din viata, putin obsedata sa nu fac nimic, adica sa ma joc cu fetita mea, sa pictez, sa citesc si sa visez, haha! 🙂
Ce zicea omul, avea perfecta dreptate, mi-o meritam, dar el vroia sa auda din gura mea: ” am gresit, nu mai fac.” Ei bine, cu toata copaceala din mine, nu am fost in stare decat sa-i trantesc usa in nas si sa termin cu “sa fii sanatos!!”. Uneori, poti sa citesti stative de carti si sa meditezi cat vrei, ca tot nu stii sa te comporti, mai copacule!
In timp ce-mi repetam in gand “Inger, ingerasul meu”,( rugaciunea mea preferata ca  sa ma calmez ), ma intrebam, ce o fi fost in capul meu sa ma bat cu pumnii in piept asa, pentru ce? Pana la urma, doar vroia sa auda si el ca are dreptate, sa se simta barbat.
Nici nu au trecut 5 minute si amandoi am realizat ca nu am vrut sa ” lasam de la noi”, ca am gresit (el pentru atitudinea ceausista, eu pentru cea alde’ Dl. Goe), si ne-am impacat. 😀
Dar eu nu m-am oprit aici, am vrut sa-mi studiez un pic comportamentul si sa fac niste conexiuni. Si am ajuns la principiul yin si yang, la faptul ca amandoi nu am lasat in conversatia noastra sa se exprime partea feminina din noi.

In fiecare dintre noi, in fiecare lucru si situatie, exista atat principii masculine cat si feminine. Principiul feminin este exprimat prin blandete, intelegere, parte artistica, intuitie, dorinte.Este partea posesiva si receptiva.
Principiul masculin este exprimat prin logica, vointa, ratiune, putere, curaj, dorinta de afirmare si de a avea dreptate.
Concret, sotul meu s-a lasat condus doar de logica si rational, de ce e corect sau nu, adica ceea ce i-a spus mintea lui: “e murdar, e dezordine, e vina ta sotie!”. Nu a ascultat de inima lui, adica de faptul ca poate aveam si eu o scuza, un punct de vedere (gen ca am preferat sa fac lucruri mai importante ptr inima mea 😀 ?). Iar eu, am uitat de latura mea feminina pentru ca nu m-am abandonat situatiei, imbratisand in aceasta cearta, barbatul din mine.
Hermeticii fac diferenta intre aspectul de “mie” (energia feminina din noi) si “eu” (energia masculina).Adeseori, suntem blocati la nivel psihic doar in planul “eu”-mental si uitam sa ascultam de inima (“mie”). Principiul feminin este acea parte a fiintei umane care te indeamna sa te abandonezi, sa faci lucruri irationale, sa-ti urmezi intuitia, sa intri in contact cu puterea ta creatoare, sa-ti demonstrezi tandretea si blandetea. Insa, noi femeile vrem sa le dovedim barbatilor ca si noi suntem capabile de forta si curaj. Acestea, ca şi folosirea aspectului raţional al intelectului, sunt caracteristici ale principiului masculin. Principiul feminin creează ideile, iar cel masculin isi foloseste ratiunea pentru a le pune in aplicare.

Atata vreme cat bărbatul sau femeia incearca sa aiba putere asupra cuiva, respectivul nu este in contact cu propria sa putere.
Cand vom reusi sa exprimam in mod echilibrat cele doua principii, in noi si in intreaga lume, va domni armonia.

Deci draga sot, da, am gresit, nah ca ai avut dreptate, promit sa incerc sa intretin mai bine curatenia, dar si tu, mai lasa de la tine lucrurile astea serioase, si vino la joaca cu noi <3!
Inspirata si armonizata de: Lise Bourbeau


1 Comment

Corpul meu la doua luni postpartum

Draga copac,

Doua luni postpartum si azi s-a produs o minune. M-am uitat in oglinda si am inceput sa-mi recunosc vechiul meu prieten, corpul meu.

L-am luat in brate si i-am multumit ca a fost intelegator, rabdator, iubitor in toata aceasta perioada. Si i-am cerut scuze pentru ca imediat dupa ce am nascut, l-am intrebat cine e, al cui e, pentru ca nu recunosteam ca imi apartine burta care, inca ma facea sa par insarcinata in cinci luni.
Totusi, per total, l-am iubit si eu.
In sarcina am castigat doisprezece kg. Am lasat sase la spital si de atunci am mai pierdut doar un kilogram. Asta pentru ca,alaptand exclusiv,  am mai multa pofta de mancare ca in lunile de sarcina. Nu vreau sa grabesc cu nimic procesul de revenire completa, sunt foarte fericita ca fetita mea este sanatoasa si sunt fericita ca locuiesc in corpul meu.

Ma simt extrem de norocoasa: abdomenul s-a retras destul de bine, pielea isi recapata luminozitatea, muschii incep sa prinda si ei contur, dar nah, mai am pana la patratelele pe care le afisam in vara trecuta.
Sunt convinsa ca practica yoga m-a ajutat foarte mult toata sarcina sa accept toate schimbarile din viata mea, sa nu cunosc depresiile postpartum si sa imi mentin o minte si un corp sanatos.
Doctorul meu mi-a zis sa nu ma apuc de sport pana in trei-patru luni. Oare o sa ma omoare daca afla ca la trei saptamani stateam in downward dog sau lumanare? 🙂 . Nu lua ca exemplu ceea ce iti voi spune acum, pentru ca fiecare traieste cu experienta lui, dar eu am simtit ca pot sa ma antrenez de cand am implinit trei saptamani de la cezariana. Am simtit ca al meu corp imi spune ca este ok sa incep cu usurelul sa-l trezesc la viata. Am inceput cu exercitii usoare pentru brate  si spate cu benzile elastice, pentru ca tinand-o foarte mult pe Yana in brate, nu mai aveam deloc putere in ele, nici macar in plansa nu mai puteam sa stau. Apoi am inceput sa-mi antrenez picioarele tot cu resistance bands. De ce benzile elastice? Nu stiu, le-am gasit in recuzita sotului si pur si simplu mi s-au parut amuzante iar antrenamentul cu ele este chiar eficient. Bineinteles, am practicat si yoga in fiecare zi, dar in niciunul dintre cazuri (benzi sau yoga), nu am pus presiune pe abdomen.

Vrei sfatul meu magic referitor la revenirea cat mai rapida a abdomenului? Alapteza exclusiv, dar cu zambetul de buze si bea patru litri de apa pe zi.

Referitor la alimentatie, am primit mii de pareri si sfaturi ce sa mananc, ce sa nu mananc pentru ca laptele meu sa fie de calitate si bebele sa nu faca colici. Bineinteles ca nu am ascultat pe nimeni,ci doar de nevoile corpului meu. Iarasi, te rog sa nu iei exemplul meu decat daca simti ca rezonezi cu mine, pentru ca pentru fiecare este diferit, dar eu in principiu am avut aceeasi alimentatie ca in timpul sarcinii (peste, legume, fructe, lactate, supe, freshuri, cereale integrale, oleginoase, seminte etc). Ce-i drept, am simtit sa mananc un pic mai mult din cauza alaptarii, dar nu m-am impotrivit de niciun fel acestei nevoi. Fetita mea  este este tot timpul peste greutatea clasica si nu a avut colici niciodata.

Faptul ca am avut grija de mine prin antrenamentul regulat si stilul de alimentatie propriu, nu numai ca m-a ajutat sa-mi recuperez corpul, dar  mi-a dat  putere sa ma conectez la cine sunt acum, la noua femeie, la noua mama, la noul om.

Sunt convinsa ca inainte de multe alte nevoi superficiale, fetita mea are nevoie sa stie ca o creste cu iubire o mama care se simte bine in pielea ei: puternica, sanatoasa si care se simte frumoasa.

Inchei prin a va spune( fara sarcasm!),  ca iubesc  linia negra care inca imi strabate burta, si nu vreau sa o grabesc sa dispara. Imi aduce aminte de aceasta experienta minunata prin care am dat viata unui suflet si  care, m-a facut o femeie mai frumoasa, un om mai evoluat  si o mama binecuvantata.

O nastere nu te urateste, te innobileaza.

Namaste!


2 Comments

Cum e sa nu faci nimic

Draga copac,

Ultimii 15 ani din viata mea au fost extrem de “ocupati”. Sunt un om al proiectelor, task-urilor si deadline-urilor, sunt un om serios si responsabil caruia ii place sa aiba tot timpul ceva de facut si rezolvat. Well, de cand am nascut nu am facut nimic. :D. De cand stau acasa am trait experiente magice, dar recunosc ca a fost putin ciudat sa nu am niciun plan sa nu  fac … nimic. Adica,  am fost foarte ocupata sa schimb scutecele si sa o iubesc, iar asta mi-a ocupat tot timpul, dar daca m-ai intreba concret ce am facut ti-as raspunde naiv “uhhhmm nimic!?”.

La inceput mi-a placut la nebunie aceasta vacanta  de facut “nimic”, dar recunosc ca am avut momente cand am fost destul de critica cu mine si ma simteam un pic vinovata ca ziua trece fara niciun plan. Este presiunea asta sociala in care trebuie sa arati ce ai facut.Sa invinuim Facebook? Instagram? Media? Angajatorii? Nu stiu, dar presiunea este aici, o simt.

Fetita mea este foarte cuminte, si recunosc ca daca as fi un pic mai organizata as avea timp sa fac multe lucruri, doar ca in jobul nou de mama, toate indatoririle astea au fost asa noi, incat ziua trecea asa de repede si cand puneam capul pe perna ma intrebam: doamne, cand a trecut ziua? Ce am facut azi? Nimic!

Dar azi, ma uitam la fetita mea cat de repede creste, si cum nu o mai cuprind hainutele, si am  realizat insa ca “nimic-ul meu ” este “nimic-ul meu”, ca nu trebuie sa impresionez pe nimeni, si ca nimeni nu se uita mai mult si mai atent la mine,  ca mine insami. Nimeni nu ar trebui sa ne zica cum sa ne petrecem o zi. Doar noi avem aceasta putere, asa ca hai sa o folosim inspre fericirea noastra. Sa ne bucuram de rutina celei mai simple zile. Viata este mai scurta decat realizam asa ca poate face sens doar sa ne-o petrecem cu cei dragi.

Totusi, am incercat sa organizez mai bine acest “nimic”,  si in fiecare zi sa fac un “nimic” interesant. Spre exemplu, sa organizez un studio foto, in care sa schimb decorul de fiecare data si sa surprind evolutia fetitei mele prin foto amuzante. Sau sa pictam impreuna. Am facut primul tablou impreuna, folosind amprentele manutelor si picioarelor ei ( ps: elefantii sunt mainile noastre, copacii sunt talpitele ei). De asemenea, am incercat sa ma organizez sa citesc ceva in fiecare zi, si sa-i citesc si ei cate o poveste. O poveste cu talc. Sa invatam cate un cantecel in fiecare zi.  Sa facem sport in fiecare zi ( ea bicicleta, eu yoga sau exercitii cu benzi elastice) este o adevarata provocare, dar ne prinde tare bine.Sa ne uitam la un film pe zi.  Si lista continua in fiecare zi. Acum, mai nou, mi-am propus sa-mi iau o masina de cusut si sa-i fac hainute:). Ah, si bine ca a venit vremea buna iar sa luam la picior muzeele, parcurile, expozitiile, pietele, targurile. Bineinteles, fac tot posibilul sa continui sa scriu pe blog.

Deci, da, mi-am dat permisiunea sa nu fac nimic. Un nimic numit iubire. Ca mama. Ca persoana. Doar sa fiu aici si acum, cu mine, cu fetita si sotul meu.

Deci cum e sa nu faci nimic? E bineeeeee :))))))