Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

“Cand Fat Frumos o intalneste pe Ileana Cosanzeana”… de o ingerasa din livada

13153409_1080372368691046_1265586299_n

Draga Copac,

pe Anca am cunoscut-o in livada :). In Livada cu rochii ! Concret se marita in curand, si ne-a ales pe noi sa-i facem o rochita boema, simpla de zana.  Din panza. Ce bucurie pentru noi, pentru ca ne plac la nebunie zanele, insa cel mai mult ne plac povestile din spatele lor ❤

Asa ca, am fost tare, tare curioasa sa aflu povestea Ancai:

“Am crezut mereu in iubire si in Fat Frumos.  Al meu Fat Frumos. Am  mers mereu prin lume cu inima deschisa, am primit toate experientele asa cum au venit ele chiar daca asta a insemnat sa-mi fie greu uneori. Toate isi au rostul lor. Nici una dintre aceste experiente nu m-au oprit din a ma ridica si a continua sa visez la El , sa sper, sa simt , sa stiu ca este undeva acolo.

La fiecare relatie inceputa mi se umplea inima de speranta si fluturasii zburau liberi prin fiinta mea. Credeam ca el este alesul. De fiecare data nu era asa. Am ajuns intr-un punct  in care  am realizat ca exista un tipar al relatiilor mele si ca ceva nu se leaga dar nu stiam atunci ce . Dumnezeu mi-a trimis mesagerii sai si cu ajutorul lor am inteles de ce-urile si mi-am continuat drumul mai  increzatoare, mai relaxata, mai eu.

Am intrat intr-o relatie ce a durat ani buni  si care devenise comfortabila, in care eram doi prieteni buni ce se sprijineau unul pe celalalt. Exista intelegere si respect. Aveam insa, nevoie de mai mult si mi-a luat ceva timp sa inteleg ca eu sunt cea de pe primul loc, ca fericirea mea este prioritara. Asa ca am decis intr-un final sa ne separam drumurile , ramanand prieteni .

M-am mutat singura si am cautat si mai adanc in mine. Eram libera, doream sa apara EL. Fat –Frumosul meu. Mi-am dat seama ca nu sunt femeie ci o femeie masculinizata care stia prea putin despre receptivitate si primire, despre blandete si asezare.  In felul  acesta el nu putea  sa apara, nu eram pregatita. Cineva aacolo sus insa, mi-a pregatit mie o scoala extraordinara prin care am trecut in acest an. O scoala despre relatii, despre feminin si masculin, despre yin si yang, despre fetite si parinti, femei –mame si femei-iubite, despre rani si vindecarea lor, incredere si  stare de bine cu mine.

 Am lucrat intens sa fiu femeia aceea calda, blanda, senzuala, simpla, tacuta cand e nevoie si puternica in alte situatii. Am facut tot ce am stiut pentru a nu ma mai purta si vorbi ca un barbat, pentru a invata ce inseamna sa ceri ajutorul, sa lasi controlul atunci cand e nevoie, sa nu vrei sa demonstrezi ceva, sa fii tu si atat. Am inceput atunci sa inteleg despre autenticitate, deschidere, fragilitate.

In minunata luna aprilie a aparut El. A aparut atunci cand eu imi faceam treaba, ajutand oamenii sa se regaseasca, intr-un moment in care nu mai cautam, nu mai tanjeam, nu mai asteptam ci eram eu , atenta la mine si la ceea ce aveam de implinit.

Eram déjà fascinata de acest  om, doream sa vorbesc cu el,  sa aflu cine e, sa inteleg mai multe despre drumul lui . Parea atat de sigur pe el, de rezervat, de misterios, de barbat.  La masa ne aruncam priviri si zambete, din capete diferite. Stiam doar ca imi e drag si in seara incheierii acelui eveniment i-am zis ca vom avea ocazia sa stam de vorba poate dupa , candva.  Locuind in capete diferite ale tarii habar nu aveam daca ne vom mai revedea, daca ne vom auzi candva sau nu dar eram bucuroasa. Undeva, intr-un anume moment eu m-am uitat la el si vorbe mi-au zburat din gura fara sa fie ale mele : noi ne stim de undeva , de candva…vom vedea noi. Si atat.

In acea ultima seara s-a produs magia, scanteia. Stateam aproape, pe cate un scaun si in interiorul meu parca revenisem la 15 ani ;  Imi spuneam” Doamne daca m-ar lua de mana, doar atat.” In secunda urmatoare  asta s-a si intamplat. Timpul a stat in loc. Spuneam in gand “multumesc, multumesc, multumesc” …ne-am ridicat , ne-am privit si am zis : hai sa disparem , avem de vorbit. Ne-am retras si timpul s-a oprit in acea noapte. Jumatate din el doar ne-am privit sorbindu-ne, zambind, lacrimand, intelegand….cealalta jumatate ne-am tinut in brate si am vorbit vrute si nevrute.  Ce stiu este ca in ochii lui am regasit tot universal, ma vedeam pe mine dansand impreuna cu el la inceputurile lumii si nu este o metafora. Nu au existat intrebari, nu am stiut cum il cheama, ce face, cine e, ce ii place, nici nu m-a interesat .Doar existam unul langa altul, regasiti dupa cine stie cata vreme.  Eternitatea se juca cu noi si timpul incremenise in fata iubirii.

El a spus : intai ne-am iubit si apoi ne-am indragostit si am inceput sa ne cunoastem. De atunci este la fel.  Intre timp, ne-am casatorit. Nici acum nu este nevoie sa vorbim prea mult, nici acum nu avem intrebari sau nelamuriri, nu exista confuzie, nentelegeri, argumente, dispute.  Exista din acea noapte, linistea, pacea, siguranta, usurinta, fluiditatea iubirii dintre noi. Si Dumnezeu mereu cu noi si intre noi daruindu-ne clipe pe care nici macar nu le-am visat.  Traim ceea ce se scrie in carti, ceea ce marii maestri spun despre iubire, intimitate, flacari gemene, regasiri si trairi.
Totul vine catre noi, totul curge firesc, toate ni s-au asezat rand pe rand, ca si randurile intr-o carte de povesti. Chiar si atunci cand exista teste de trecut le discutam, suntem complet deschisi si sinceri unul in fata ceiluilalt. Nu ne ferim sa ne aratam slabiciunile si sa ne spunem nesigurantele.  Le primim pe toate cu incredere si cu iubirea care ne conduce catre teluri comune, catre acceptare, intelegere, intelepciunea de a fi in doi.
Cautarea s-a terminat. Mi-am gasit Fat-Frumosul. Am gasit cealalta parte a mintii mele, a inimii mele, a sufletului meu, a trupului meu, a fiintei mele. Gandim impreuna, rostim impreuna, simtim impreuna, credem impreuna, stim impreuna, curgem impreuna si existam in cea mai frumoasa poveste de iubire care a fost scrisa vreodata.

Viata bare filmul este acum realitatea noastra. Credeti , nu renuntati si fiti femei! El va aparea in acea clipa magica si va va invata ce inseamna sa fiti iubite doar pentru ca existati, sa fiti adorate, complimentate zi de zi doar pentru ca sunteti. 

In cea mai normala zi, in cea mai banala clipa, imbracata in haine sport, la munte, cu parul prins si nemachiata el m-a vazut si s-a regasit complet in mine inca din primul moment. Restul….trebuie trait. “

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY

Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!


Leave a comment

“Poza de familie fericita” se intretine si se lustruieste in fiecare zi

DSC_0278

Draga copac,

Asculta-ma aici:

Abia intoarsa din tabara, am ramas cu mintea si cu  inima in “talpile goale”.

Am o melodie de la Mirabai Ceiba pe care o ascult obsesiv ( dupa “A Hundred Blessings – de Rumi).
Si tot ascultand -o eu asa, se facu’ ora ca sotul meu sa plece la spital si dand sa-l pup la plecare imi spuse mai in joaca sau mai in serios ca nu ma pupa ca si-a adus aminte ca l-am suparat in tabara cu nu stiu ce prostie despre care va voi vorbi mai jos :).
Nu stiu ce mi-a venit sa-i zic, ca-l rog sa ma pupe ca niciodata nu stii daca va fi pentru ultima oara sau nu, si sa inchidem usa impacati.
La scurt timp dupa, m-a sunat sora mea, sa-mi zica ca taticul unei fetite de la mama din clasa (mama e invatatoare), a sunat-o pe mama sa-i comunice desfigurat….. ca fetita lui nu va mai veni la scoala in noul an, pentru ca a murit impreuna cu mama ei intr-un accident de masina….

Oare povestea lor care a fost? Oare ei si-au spus toate lucrurile inainte sa-si ia la revedere?

Stiti, vorbeam cu “Lamaiul”, un copac din tabara, cum ca atunci cand vezi o familie, un cuplu, aparent Happy -Joy- Joy de inramat si pus pe perete, habar nu ai ce lupta duce familia aia, si ce se ascunde in spatele unei “poze de familie“. Multa lume imi zice, vai ce norocosi sunteti, asa de perfecti, asa de poveste. Da, avem o poveste, dar ea nu este de acea perfectiune din filmele americane. Este perfecta doar pentru noi, cei doi actori din ea, in toata imperfectiunea ei, si in fiecare zi, lucram ca zambetul nostru din poze sa fie cat mai aproape de cel real din spatele ei.
Si povestea noastra are povestea ei. “Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi. Se mai rupe, se mai zgarie, se mai lipeste cu scotch. Fericirea se intretine, si uneori se lupta pentru ea, se lupta tare! Dar  merita.
Eu sunt impreuna cu sotul meu de 7 ani. Este omul care m-a echlibrat si m-a ajutat sa devin ceea ce sunt, iar eu la randul meu sper ca am reusit sa-l ajut sa devina ceea ce este acum.  Este cel care mi-a oferit sensul vietii mele de mama. Cum ziceam, poate la nunta el a fost print si eu printesa si poza era perfecta, dar exista si parti din relatie, aparent banale, unde incercam amandoi din rasputeri sa ajungem la un sens comun.

“Mesteacanul (sau cateodata Teiul)” meu este obsedat, dar obsedat cu ordinea si curatenia, iar lucrul asta uneori imi scoate “namaste-ul” din sarite :D. In weekendul intalpile goale, omul meu, lustruia pe jos, in camera de hotel cu prosoapele din baie, pentru ca am intrat incaltata la baie :). Iar Copacu’ are si el “bubele” lui, atat de visatoare, aeriana si atata merg cu talpile goale si prin mintea mea si a lui incat asta il scoate din sarite. Insa cel mai rau il scoate din sarite cand ii vorbesc urat, si atunci are mare dreptate pentru ca mi-o merit pe deplin. Cel mai des rad copios si ma supun regulilor staliniste de curatenie, dar alteori ma enervez atat de tare, incat ranesc prin cuvintele mele.

Foarte des vorbesc la evenimentele mele despre “Puterea cuvantului” si cum poate el schimba sau distruge o viata. Stiti, probabil ma tot repet pentru ca am nevoie sa-mi repet in primul rand mie, si sa-mi aud vocea care sa-mi spuna ca nu este ok sa lansez in univers niste cuvinte incarcate cu energie negativa si care ajung in final sa raneasca….
Ceea ce pentru mine este normal pentru el poate fi anormal si invers.
Ideea este ca, punctual cautam solutii: de exemplu acum ne ciupim grav daca mai pronuntam unul altuia cuvine urate gen : “groaznic, urat, scarbos, horror, sila, scarba etc”.

Vreau sa fiu un om mai bun. Vreau sa gasesc puterea in fiecare zi de a-l intelege pe cel de langa mine, si de a ma pune in papucii lui.
Uneori este greu, si alteori realizez cat de greu poate fi sa se puna el in papucii mei  de zapacita in talpile goale.

Insa ne-am facut o promisiune. INTOTDEAUNA, DAR INTOTDEAUNA oricat ne-am certa, si oricate cuvinte urate ne-am spune, sa fie o explozie de moment si sa sa ne impacam intr-o clipita, sa nu inchidem usa si sa nu ne culcam suparati pe perna fara sa stim ca am primit binecuvantarea celuilalt.

“Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi.

Rugati-va sa primiti intelepciunea de a-l intelege pe cel de langa voi. 

Spuneti ce aveti de spus acum, pentru ca nu stiti daca maine veti mai avea aceasta sansa .

Sunt binecuvantata cu o jumatate minunata. Si asa sunteti si voi cu jumatatile voastre.

DSC_9641

A Hundred Blessings – Rumi
When Love comes suddenly and taps

on your window, run and let it in,
but first shut the door of your reason,
even the smallest hint chases love away,
like smoke that drowns the freshness
of the morning breeze.
To reason, Love can only say
the way is barred, you can’t pass through,
but to the lover it offers a hundred blessings.
Before the mind decides to take a step,
Love has reached the seventh heaven.
Love has climbed the Holy Mountain.
I must stop this talk now and let
Love speak from its nest of silence.


1 Comment

Juraminte pentru o viata

Audio play:

Draga Tei,

azi se face un an de cand ne-am unit sufletele in biserica de lavanda si brazi.

Lasa-ma sa-ti citesc din  nou juramintele pe care atunci ti le-am rostit in hohote de plans in cupola dintre brazi, pe 15 iunie 2013.

Imi pare rau ca sunt siropoasa, am inregistrat audio-ul de cateva ori, dar nu am putut sa nu traiesc fiecare cuvant si sa nu plang din nou 🙂 🙂 :)!

“Prietenul meu cel mai bun,

Cand eram mica, eram o fetita prostuta si visatoare care credea in povesti cu printi  frumosi care jurau credinta si dragoste pe viata.

Ca orice copil speram ca-mi va veni si mie randul sa traiesc un basm alaturi de persoana potrivita.

Insa am crescut un pic si intrand in contact cu lumea reala, am constatat ca viata nu este tocmai ca in povesti si filme. Ca intre oameni exista nelinisti si suferinte, minciuni , dezamagiri si lacrimi, si ca printii sunt de fapt….. niste actori.

…… asta pentru ca nu te-am intalnit pe tine….

Acum,  uitandu-ma inapoi la trecutul meu,  simt ca  experientele traite, dezamagirile, regretele, toate alegerile, greselile … toate au meritat, pentru ca de fapt ce au facut,  a fost sa ma aduca la tine.Daca as fi schimbat cel mai mic detaliu, nu te-as fi cunoscut pe tine,  cel care mi-ai adus linistea.

Cu tine, de multe ori, mi se pare ca traiesc un vis. Uneori este atata pace in mine incat parca astept sa vina ceva rau care sa ma trezeasca la realitate.

La cei 31 de ani ai mei, nu mi-e rusine sa -ti spun, ca eu mai cred in povestile cu printi, si fiecare dintre noi, la orice varsta mai are dreptul sa creada asta!!!! Printul meu fara cal, dar cu o super -tare bicicleta ai fost tu,  Misha! Din primul moment in care mi-ai deschis usa blocului in care acum locuim, pentru o sedinta de kiroterapie, si am vazut ochii tai calzi, am stiut ca pe usa in care am intrat in viata ta, vor iesi zilnic la joaca copiii nostri.

Esti cel mai bun prieten al meu, esti cel care m-a invatat sa iubesc animalele, sa fac curat la standarde de hotel 😀 , cel care are grija de mine. Tu esti cel care are incredere in mine in fiecare zi, cel  care m-a facut un om mai bun.

Multumesc parintilor nostri  pentru ca s-au iubit si pentru drumul pe care l-au croit pana acum pentru noi, si le promit lor, cat si tie, ca vom avea o calatorie minunata.

Abia astept sa traim cu pasiune si sinceritate fiecare clipa de acum in colo, si sa ne pastram si la batranete curajul de a ne deschide inima unul altuia asa cum facem acum.

Fie ca aceste doua bastoane, sa fie primele in care ne vom sprijini unul pe altul la batranete.”

 

semnat,

un liliac.

 

Eu azi sunt recunoscatoare pentru un an sfant cu tine.

 

Tu pentru ce esti recunoscator azi?

 


5 Comments

Nunta sufletelor- home made

Draga tei si draga liliac,

Dimineti la rand m-am trezit zilele acestea,  cu o usoara emotie in suflet. Ca si cum ceva trebuie sa se intample. Ca si cum trebuia sa fac ceva, sa spun ceva.

Asta pentru ca acum un an, pe vremea asta, pregateam una din cele mai frumoase zile din viata noastra: ziua in care ne-am unit sufletele: 15 iunie 2013.

Asa ca m-am gandit in postul de azi sa-ti descriu putin povestea nuntii noastre,  iar pe 15 iunie, iti voi recita juramintele pe care le-am facut sotului meu, “teiul”. ❤

Pe sotul meu “teiul” l-am cunoscut acum 6 ani si ceva. Cand l-am vazut prima oara am stiut ca -mi voi uni sufletul cu el, noi in talpile goale,  undeva la o biserica departe, cu doi martori. Pentru ca el mi-a oferit linistea si admiratia de a sta la trunchiul lui.

In final, a fost greu sa ramanem la doi martori, dar am facut un compromis pentru 50 de invitati: doar cele mai apropiate rude si prieteni. Stiu ca am suparat multi cunoscuti, dar daca ar fi sa dau timpul inapoi am face la fel:).

Ne-am dorit o nunta altfel. O nunta simpla, fara prea mult ‘fixativ’  si mancare pana cand ti se face rau.  Asa ca ne-am ocupat singuri, cu ajutor din partea domnisoarelor de onoare de fiecare element mic si mare din aceasta zi de poveste.

Pana cu doua saptamani inainte de nunta, credeam ca nunta noastra va avea loc intr-un loc de vis, in Plaiul Foii,  in natura la http://popasulcraiului.ro. Aici aveam un scenariu complet, cu cai , ponei si calesti, dar  din pacate pana atunci nu primisem inca oferta exacta asa ca am decis ca trebuie sa ne relocam. :). Cam curajosi am fost daca ma gandesc bine acum, nu stiu ce alti miri nu aveau nimic planuit cu doua saptamani inainte.

Cumva planetele s-au aliniat si in cateva zile am gasit printr-o minune si biserica si locatia in care conceptul nostru se putea adapta usor.

Iata cateva din lucrurile care au facut din aceasta zi una luminata:

  • Pe “tei” mi-am dorit mult sa-l vad in alb ca mine in aceasta zi, asa ca a purtat un costum facut la comanda dupa modelul lui Aaron Taylor-Johnson din Anna Karenina care i-a venit minunat ; Ah, si cizme lungi de calaret ❤ ! Eu  am purtat o rochita foarte simpla  Parlor, din matase, fara corsete care-ti taie respiratia, cocuri , sclipici si tocuri cui.  Cred ca ce m-a facut sa luminez a fost coroana de trandafiri vii din par.
  • Domnisoarele de onoare au fost ca niste “zane”;
  • Inainte sa plecam la biserica fiecare ne-am scris unul pe pantoful/cizma celuilalt un mesaj pe care sa-l purtam toata ziua;
  • Nu ne-am vazut in ziua nuntii inainte de biserica, dar mainile noastre s-au intalnit in tocul usii 10 secunde! A fost unul din cele mai emotionante momente din viata mea;
  • Nu m-am visat niciodata in vreo limuzina, yacht sau elicopter mergand spre intalnirea cu ” teiul”, asa ca daca nu am putut sa -l suprind cu caleasca cu cai albi cum imi planificasem pentru munte, am ales… un trabant! 😀
  • Imi plac florile la nebunie, dar niciodata nu am inteles averile date pe aranjamentele florale de nunta.Asa ca am contactat un producator de lavanda proaspata, iar in loc de vaze sofisticate am  folosit borcane pe care le-am decorat cu dantela,  si cred astfel  ca am immiresmat nuntasii cu o amintire placuta; marturiile le-am facut cu mana mea, tot din manunchiuri de lavanda.
  • Intre copaci am organizat o expozitie foto cu multe din pozele noastre de cand ne-am cunoscut pana in ziua nuntii; iar intr-o lada de picnic am pus pozele parintilor, si bunicilor de la casatorie, cu multumiri pentru ca s-au iubit si ne-au deschis drumul noua!
  • Pe iarba am amenajat o zona de picnic, cu borcane cu lumanari,  perne si paturi unde se”odihneau” domnisoarele;
  • Nuntasii nu au baut din pahare, dar au avut borcane personalizate , iar MISHU’s BAR le-a servit o limonada a dragostei delicioasa;
  • Mi-am dorit mult o capela in care sa ne spunem juramintele, asa ca noi si invitatii am venit pe rand in fata si ne-am impartasit sentimentele si gandurile bune!  A fost un soc de emotii pentru toti vorbitorii, dar in final, zic ca s-a meritat. 😀
  • In timpul juramintelor mele, i-am facut cadou sotului “tei” prima pereche de bastoane colorate ! El are galben. Eu mi-am ales roz! Le avem in casa si acum, pentru ziua cand vom avea nevoie sa ne sprijinim in ele;
  • Am avut doua dansuri: primul a fost cel cu coregrafie inspirata din Anna Karenina, si a implicat si domnisoarele de onoare, pe ritmul celor de la Piano Guys- Beethoven’s Secrets, si un dans rusesc cu invarteli, batut din picioare  si scheme cum nu ma gandeam vreodata ca pot sa fac;

Din pacate nu avem filmare de la nunta, pentru ca al nostru cameraman, in care ne-am pus sperantele unor amintiri pe masura, a fugit din tara, cu filmarile si banii a zeci de nuntasi :(, :(, dar in fine, nu  au cum sa iasa toate parfumate nu?

Inchei prin  a va spune, ca am trait un vis.  Un vis mai frumos decat cel pe care mi-l imaginam.

Indiferent de varsta si circumstante, cred ca fiecare avem dreptul sa traim ceea ce visam. Si sa luptam pentru asta.

Sa visam altfel. Eu am visat la cel mai simplu  basm : in care un tei si un liliac, si-au unit sufletele in talpile goale in miros de lavanda.

 

Visul tau care este? Tu pentru ce esti recunoscator azi?