Draga Copac,

Povestea de azi este despre NIMIC, cum spune autorul ei, Cornel de la Laboratorul de ganduri. 🙂

Dar il las pe el sa descrie NIMIC-ul :
“Cred ca povestea poate avea cate ceva din toate si tot sa ramana impersonala pentru ca este o poveste despre cautarea de catre fiecare dintre noi a sensului vietii. Tin minte ca am citit la Carlos Castaneda ca cele mai valoroase povesti ale noastre trebuie sa fie doar la suprafata personale pentru ca, in adancul lor, sa ascunda ceva impersonal, care sa priveasca pe toata lumea.

Asa ca povestea mea incepe cu un licean de clasa a 9-a care jucase hochei pe gheata de la 4 ani si ceva si care nu prea stia nimic in plus. Pana in clasa a 10-a citise 2 carti – Enigma Otiliei si inca una al carui titlu nu si-l mai aminteste. Totusi, reusise sa “se descurce” in cam toate imprejurarile: avea note peste medie la scoala, desi din 4 ani de liceu a lipsit un an si ceva, se ducea pe la Olimpiade, in special la stiintele exacte, era in lotul national de hochei. Destinul lui parea scris in mare parte, pentru ca foarte rar ne punem intrebari legate de destin atunci cand ne merge bine.

Doar ca a avut un accident, o mana rupta care, timp de peste 6 luni l-a oprit sa faca tot ceea ce stia mai bine sa faca. Stii cum e sa privesti nimicul in ochi? Cam asa se simtea si el. Desi a mai jucat hochei 2 ani dupa asta doar ca sa-si demonsteze siesi ca poate, simtea deja ca ceea ce numea “viata lui” se terminase. Privea nimicul in ochi si nu simtea decat angoasa. Dar ii placea. Il atragea. Era ceva misterios la acest `nimic` si il uimea acest lucru. 

In aceasta stare a inceput sa caute ce fac oamenii atunci cand sunt uimiti. Si a gasit filosofia – putea sa gaseasca multe altele, dar asa a fost sa fie. Si pe urma a gasit India. Si a gasit Upanisadele. L-a gasit pe Platon si pe Carlos Castaneda. L-a gasit pe Einstein si pe Plotin. Si toate se amestecau in mintea lui si din ceea ce era nimic s-a nascut un intreg univers pe care nu-l putea ordona. Angoasa a ramas, uimirea a ramas, insa nimicul a fost inlocuit cu haosul. Chiar daca adesea punem egal intre nimic si haos, ele sunt, totusi, diferite. Unul e ca o cadere libera intr-o prapastie fara fund, cel de-al doilea e ca sentimentul pe care-l ai cand stai neclintit pe treptele de la metrou la ora de trafic maxim si toti oamenii roiesc pe langa tine, se lovesc de tine dar nici unul nu te observa. Haosul este ceva, dar ceva prea complicat pentru a prinde cu mintea. Nimicul (nu) este nimic.

 Apoi s-a hotarat sa dea la Filosofie, pentru ca a auzit ca asa ar avea o sansa sa isi puna ordine in viata. Si a inceput sa citeasca cu aceeasi pofta cu care altadata patina si i se parea ca totul s-a intamplat intr-o alta viata, pe care acum abia daca poate sa si-o aminteasca. India din nou. Dar si Grecia antica. Poate ca faptul ca a fost mereu atras de antici nu e decat o urmare a faptului ca incerca sa-si lase trecutul in urma, dar pana la urma a invatat sa il ia cu el ca sprijin. Nu stiu! Ideea e ca, dupa 3 ani de citit, a inceput sa scrie despre nimicsi sa-si puna ideile in ordine. Si a observat ca nimicul nu este ceva care trece si cu care ne confruntam in clipe de tristete si singuratate, ci este ceva care ne pandeste mereu si care ne da  fiori in continuu. Sensul vietii noastre se naste din nimic si, tocmai de aceea, nu este altceva decat o ipostaza a acestui nimic. Iubirea se naste din nimic. Fericirea se naste din nimic. Dar cu cat imbatranim, uitam acest lucru pentru ca se pun in fiecare an pojghite subtiri pe sufletele noastre, ca la o ceapa, pentru a acoperi nimicul pe care-l avem chiar in inima noastra. Si atunci cautam cauze si explicatii a ceea ce se intampla in viata noastra, cand, de fapt, toate acestea nu sunt decat masti ale nimicului, in care acesta ni se arata.

A durat mult pana ca “eroul” nostru sa-si puna cat de cat ordine in lumea interioara. Nu stie nici acum daca a reusit. Dar a ramas cu “gustul nimicului”. Este gustul aventurii si al misterului care ne face sa cautam dincolo de ce avem, sa cautam libertate, sens si fericire. Acest sentiment exista ascuns in fiecare dintre noi, sub straturile sufletului si scuturile pe care le folosim zilnic pentru a aparea ca oameni normali, supusi normelor sociale. De aceea, daca nimicul nu explodeaza pur si simplu la un moment dat printr-un eveniment-limita al vietii (cum s-a intamplat cu liceanul nostru), el trebuie cautat cu indarjire. Fiecare, pentru a-si da sens propriei vieti trebuie sa dea la o parte vesmintele sufletului si sa priveasca nimicul gol golut.

Dar cel mai adesea, nu avem timp de asa ceva sau nu stim de unde sa incepem. Cred ca, in speranta ca pot naste un astfel de “ragaz” si “reper”  mi-a venit prin minte ca dupa ce faci lucruri pentru tine este frumos sa faci lucruri si pentru altii. Asa a luat nastere proiectul despre care iti vorbeam, asa a luat nastere Laboratorul de Ganduri.

Dupa cum vezi, povestea lui e legata de povestea mea, este urmarea oarecum normala a ei. Nimic mai mult. 🙂

Cu bine,
un fruct.”

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!