Draga copac,

 

Ana este o buna prietena in livada. Si datorita ei, in mare parte sunt ceea ce sunt. Ma ajuta, ma sustine, ne ajutam sa crestem impreuna si separat.

Ana a simtit sa scrie un articol despre darurile Sufletului:

“Crăciunul este sărbătoarea mea preferată, nu neapărat pentru că primesc şi ofer cadouri, dar mai ales pentru că sărbătorim naşterea şi noi începuturi, iar eu ador începuturile şi entuziasmul ce le învăluie. Nu cred că găseam o perioadă mai potrivită pentru un subiect tare drag mie şi anume: mesajele de la Divinitate.

            Vorbesc cu Dumnezeu la fel cum vorbesc cu proprii părinţi. El este singurul care mă înţelege pe deplin şi tot pe El mă enervez când îmi dă palme greu de digerat şi lecţii pe care nu le înţeleg. Pe vremea când credeam că oamenii buni merită doar mângâieri ne certam foarte des. Adică… Îl certam foarte des.

            Odată chiar nu m-am rugat două săptămâni de supărare şi m-am culcat în cel mai întunecat întuneric pe care ochiul şi sufletul l-ar putea simţi.  Am înţeles într-un final că nu aş fi devenit niciodată atât de „Eu” dacă mă ţinea pe palme de pene pufoase şi forma cioplirilor Lui a luat un contur imposibil de obţinut doar cu teorii citite în cărţi. Mi-am iubit în timp toate „catastrofele”, mai mari sau mai mici.

            Acum ne iubim matur şi calm. Strâng din dinţi când lucrurile sunt incerte, dar am curaj să Îl întreb ce vrea de la mine. Eu sunt dispusă să învăţ. Divinitatea răspunde… trebuie doar să ai urechi să auzi şi voinţă să primeşti. Iar răspunsurile vin când te aştepţi mai puţin, când întrebările vin din suflet nu din cap şi mai ales când nu eşti crispat, stresat, îngrijorat.

Într-o duminică am ajuns mai devreme la slujbă și dacă de obicei Îi cer diverse lucruri, acum, fiind într-o perioadă de transformare şi schimbare, am simţit să Îi spun că știu că până şi El abia așteaptă să plec din locul acesta de plafonare, că ştiu că nu mi-a dat atâtea daruri ca să stau în zona de confort și că îi mulţumesc pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a sădit în mine… ştie El care şi eu le ştiu şi acum mi le şi recunosc. Nu mă aşteptam să-mi şi răspundă… şi totuşi a făcut-o!

Nu aveam de unde să ştiu că  predica din ziua respectivă era parabola cu înmulţirea talanţilor – Un om le-a dat celor 3 slugi ale sale cate 5 talanţi, 2 talanţi şi  unuia 1, cel cu 5 i-a înmulţit şi a adus încă 5 înapoi stăpânului, cel cu 2 a adus încă 2 talanţi şi cel cu 1 l-a îngropat şi a adus tot 1 talant înapoi). Peste potrivirea aceasta se celebra şi ziua săracilor (dar nu neaparat a celor care nu au bani ci a celor care „nu au nimic de oferit”). Foarte corect concluziona preotul că nouă tuturor ni s-au dat niște daruri la naştere, ni s-a oferit un talent anume și că la final, ca și în parabolă, vom fi chestionaţi în legătură cu ce am făcut noi cu darurile ce ne-au fost oferite. Le-am îngropat sau le-am înmulțit? Rolul nostru este să le înmulțim, să le multiplicăm pentru a le oferi lumii înapoi. Mi s-a părut amuzant… ba chiar cu dedicație slujba asta :)) I-am făcut cu ochiul şi am înţeles mesajul.

Indiferent ce semnificaţie are pentru noi acest dar, indiferent ce formă are, că este vorba de bani ca în parabolă, că este vorba de un talent care bucură alte suflete, trebuie multiplicat şi oferit celor care nu îl au.

„Noi românii, de multe ori, ne mulţumim cu puţin” spunea într-un interviu Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, am zâmbit pentru că afirmaţia venea pe fondul multor frământări care pregătiseră terenul pentru a înţelege o astfel de frază. Nu cred că este doar trist că acest popor face treaba aceasta dar este şi păcat… şi la propriu şi la figurat. Avem fiecare darurile noastre, să ne plafonăm în zona de confort din lipsă de încredere, din cauza fricilor sau chiar din lene este un mare, mare păcat.

O să ni se ceară socoteală la final. Ce am ales să facem cu darurile noastre, cu pasiunea noastră, cu talentul nostru, cu ce am primit noi şi alţii „nu au”? Fiecare am primit ceva. Toţi am semnat un Contract Sacru (Ştefania Magidson în cartea sa „Magicianul Alb” consideră că toţi am semnat la începutul vieţii un contract cu tema noastră din cursul vieţii). Ce misiune sau datorie avem de îndeplinit?

Contract, datorie, responsabilitate, talent oricum am vrea să îl denumim… avem temă să îl înmulţim. Pentru că până la urmă scopul tuturor pe acest pământ este foarte simplu: Să evoluăm, să creştem. „Când o floare sau un copac încetează să mai crească moare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi” – L. Bourbeau.

            Eu sigur nu vreau să mor cu toate darurile în braţe. Vreau să le recunosc, să le înmulţesc şi apoi să le dăruiesc. Eu nu vreau „să mă mulţumesc cu puţin”.

Aţi păţit vreodată lucruri care nu aveau o explicaţie logică? Aţi simţit vreodată o atingere angelică? Aţi primit vreodată un mesaj ce ştiaţi sigur că este răspunsul la o frământare personală?

Vă îmbrăţişez şi vă doresc sărbători magice! Să primească sufletul vostru exact ce vă doriţi!

Namaste!”

 

Daca rezonezi cu noi, te asteptam pe saltea ❤