Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


8 Comments

O zi la tara in FAMILIA Copac.

Draga copac,

as vrea sa incep postul de astazi cu adanca recunostinta pentru parintii mei, pentru toate valorile pe care ni le-au insuflat de cand eram mici, pentru unitatea familei noastre, respectul pentru radacini, iubirea pe care au sadit-o intre noi surorile, pentru copilaria frumoasa pe care ne-au asigurat-o, pentru iubirea pentru natura si animale, pentru casa de la tara pe care au construit-o cu truda pentru ca ai nostri copii sa zburde liberi in papusoi, si pentru simplul fapt ca s-au intalnit, au trecut peste cele bune dar si peste cele grele impreuna, si ca datorita lor, suntem noi azi aici si contribuim putin- putin sa facem lumea asta un pic mai recunoscatoare.

In scoala invatam ca familia sta la baza societatii. Banal, dar cat de adevarat. Istoria ne invata ca familia este rezervorul uman al omenirii, primul nucleu al civilizației, ca a însemnat stabilitate în timp si speranta pentru viitor, dar noi am cam uitat.

Acum cateva zile, mi-am invitat copacii la o duminica in FAMILIA Copac, la casa noastra de la tara ingrijita cu multa dragoste de parintii mei, si construita de acestia langa casa parinteasca a bunicilor, unde ne cataram in copaci cand eram mici, unde jucam batatura la nuntile din familie, unde ne giugiuleam la poarta cu baietii din sat(haha!), si ne juleam genunchii pe bicicletele Pegas.

Am experimentat o zi plina in FAMILIE. Am facut yoga in livada, ne-am desenat povestile vietii pe hartie, am desenat mandale dagice,am adus omagii pentru strabunii nostri, am dansat constient, am cantat mantre, am probat rochite din @Livadacurochii si nu in ultimul rand am mancat la masa campeneasca bucatele pregatite cu multa dragoste de parintii mei.

Nu stiu cum se nimereste, dar fiecare intalnire ma invata cate o lectie. Subiectul acestei escapade la tara a fost FAMILIA si pretuirea si respectul ei indifirent de circumstantele in care ne aflam. Copacii prezenti si-au luat unul lectia de la celalalt, cativa dintre acestia si-au pierdut cativa membrii ai familiei fara sa apuce sa -si impartaseasca toate emotiile, iar altii, au parintii in viata langa ei insa se confrunta cu diverse divergente. Poate a fost un motiv si un scop sa se intalneasca intre ei la masa mea, si sa realizeze, ca orice membru al familiei este sfant, si trebuie pretuit atata timp cat este in viata, acceptat si respectat, si ca, este in masura noastra, a generatiei prezente si viitoare sa corectam greselile parintilor nostri, faurind un viitor mai linistit si mai bun pentru copiii nostri.

Draga mama, draga tata, va rog sa ma iertati pentru momentele cand nu am apreciat grija si iubirea voastra, cand nu am valorificat efortul vostru, cand v-am luat in ras sau v-am adresat cuvinte grele si urate, cand nu v-am respectat  si nu v-am oferit in schimb iubirea pe care voi mi-ati oferit-o. Ceea ce sunt astazi, se datoreaza in mare parte primilor ani din viata pe care i-am petrecut la sanul vostru, unde m-am simtit in siguranta si am primit increderea si caldura de care aveam nevoie.

Pentru mine a fost o experienta minunata, sa pot contribui cu un pic, un picut in “trezirea” unor copacei in cautare de raspunsuri si de solutii, sa facem prezentul nostru si viitorul copiilor nostri un pic mai bun.

Va multumesc din inima ca mi-ati calcat pragul familiei mele, si va rog sa va respectati si sa va iubiti parintii indiferent de relatia pe care o aveti cu ei, sa aduceti acceptare si omagiu celor care v-au parasit, si sa va luati un angajament sa pretuiti actuala sau viitoarea voastra familie prin incredere si iubire fara limite, ducand lantul iubirii eterne mai departe.

Iubire si recunostinta,

din FAMILIA  Copac ❤

PS: Stiu ca mai vreti sa facem o editie, dar saraca mama, sper sa ma mai primeasca in vizita cu voi copacii, dupa ce i-am ingropat borcane la radacinile copacilor cu fricile noastre. :))))

 

 

 


Leave a comment

“O poveste magica”- de Maria, un copac din livada

Draga Copac,

planificasem sa scriu mai tarziu povestea Mariei, insa azi este ziua ei si m-am gandit sa-i fac o surpriza. PAM -PAM! La multi ani, Mariaaaaaa!

Pe Maria am cunoscut-o personal cand si-a luat o rochita din Livada ( Maria asteptam poze in talpile goale cum ne-ai promis !).  😀

Ei, si pentru ca eram cu Yanna dupa mine, m-a insotit la o plimbare in micul parculet de la Amzei.

Si stand noi pe bancuta am descoperit multe lucruri comune: ca iubeste la nebunie copiii, pe ai ei si pe ai celorlalti, ca este binecuvantata cu un sot minunat, ca este fericita cu ceea ce face, si nu in ultimul rand ca a avut curajul la un moment dat, sa-si ia viata in maini, sa iasa din zona de confort si sa -si inceapa propria poveste magica, o poveste simpla, simpla dar atat de frumoasa.

Maria este un copac recunoscator, cu bucuriile mici pe care i le-a dat viata:

“Iti citesc povestile zilnic…ma bucur ca te-am “descoperit” si te felicit in  felul cel mai simplu, te felicit ca iti traiesti atat de frumos viata, in lumea asta nebuna…unde alergam uneori, fara scop…dar atunci cand apar copiii, apare si scopul 🙂 si ma bucur ca scrii si in zilele in care viata nu este mereu roz, in care nu mai ai mereu putere sa fii zen…zile prin care trecem cu totii, dar care se sfarsesc frumos, langa cineva drag.
Iti voi scrie tot ce-mi trece prin suflet in momentele acestea.
Voi incepe cu momentul in care MAGIA a aparut in viata mea, acel moment este cel in care a aparut “printul meu”, jumatatea mea :).
Am avut mereu o viata frumoasa, am fost mereu optimista cu incredere in Dumnezeu si mereu am luptat pentru mai mult.
Nu am avut prea multi iubiti pentru ca nici unul, se pare, ca nu era pe placul meu…si nu vroiam sa fiu intr-o relatie de dragul de a fi…daca nu are EL, nici nu are rost sa fiu cu cineva, mai bine ma indrept spre cariera…(gandeam eu atunci) dar din pacate sufeream si ma intrebam de ce nu apare si printul meu.
Dupa un an de la moartea tatalui meu printr-o prietena comuna, care vroia sa ne faca cunostinta de vreo doi ani, unul altuia…dar se pare ca pentru nici unul dintre noi nu ar fi fost un moment bun…Eu sufeream si nu eram deloc pregatita de o relatie, el era intr-o relatie si nu putea iesi…
In luna august, putin dupa ziua mea, aceasta prietena draga se gandeste ca de ziua mea, impreuna cu prietenul ei (actualul meu sot) ma vor duce in Viena (orasul in care visam sa merg). Din seara in care l-am vazut (a fost atat de dragut si a venit sa-mi ia bagajul) m-am si indragostit de el…nici nu am putut sa dorm de emotie. august 2008
Daca pe drum nu ne-am spus nimic, in prima seara ne-am plimbat pana la 4 dimineata prin Viena, povestind si vorbind despre viata 🙂
Ne-am intors fericiti si am inceput sa fim prieteni…pe data de 5 octombie ne-am sarutat prima data si de atunci o facem zilnic  <3.
El este printul meu, jumatatea mea frumoasa, care ma completeaza si are grija de sufletul si de fericirea mea.
Pe data de 10 iunie 2010 ne-am casatorit si la cateva zile dupa nunta, am primit cel mai frumos CADOU de la Doamne Doamne…un ingeras 🙂 pe nume David, care a adus si mai multa fericire, iubire si implinire in vietile noastre. Desi ne gandeam ca vom fi parinti pe la 30 de ani, desi nu eram pregatiti din nici un punct de vedere….faptul ca a venit pe lume acest ingeras intr-un moment de cumpana…am invatat sa crestem impreuna, am invatat impreuna cum putem sa fim parinti mai buni, cum sa ne iubim si mai mult, cum sa radem mai cu foc si cum sa fim copii mereu.
Dupa doi ani si jumatate a aparut pe lume Diana, surioara cea zambareata a lui David…copilul pe care nu l-am simtit cand a crescut, cel care mereu ne pupa, ne imbratiseaza, rade, iti aduce pantofii la usa si e pregatita de plecare in orice moment.
David mi-a spus de curand ca m-a ales special pe mine ca sa-l cresc frumos, cum doar eu pot… 🙂 si in fiecare zi ma invata ca lucrurile grele dispar, uneori vin altele dar ca noi, impreuna, toti 4, putem sa facem orice 🙂
In acest timp, impreuna cu sotul meu si David, am clatit GRADINITA MAGICA, unde copiii cresc frumos, unde sunt iubiti si apreciati.
Locul unde parintii isi pot lasa copilul fara nici o grija pentru ca este inconjurat de dragoste si respect. Unde impreuna cu ei am crescut si noi. Cand am deschis, dupa lungi cautari, cand eram pe punctul de a renunta, Sfanta Fecioara Maria ( am semnat contractul pe 15 august) a adus acesta cladire de vis in viata noastra…erau doar David si Alexandra, nepotica mea…bob cu boc, copiii s-au adunat si acum sunt peste 50 de copii si parinti care ne au trecut pragul.
Locul de munca unde ma duc cu drag, unde sunt intampinata cu pupici si imbratisari, de unde invat ca cel mai bine este sa zambesti si ca daca esti suparat este cel mai usor sa uiti si sa te “joci” cu altceva…zambetul, puritatea, inocenta celor mici ma ajuta sa muncesc mult si sa nu simt, sa fiu fericita si implinita acasa si la munca.
Iar ingerasii mei ma fac sa fiu cea mai fericita persoana de pe pamant sotul meu ma faca sa ma simt cea mai iubita, frumoasa si apreciata femeie.
Sunt un om norocos pe care Dumnezeu l-a binecuvantat cu o familie MAGICA.
Multumesc mult! “
Si noi te iubim Maria, si iti dorim o viata magica alaturi de toti copiii tai magici, mici si mari :).
La multi ani, din inimi de copaci!

MEET THE TREE AND TELL YOUR STORY Daca simti ca ai si tu o poveste care ar putea inspira livada de copaci, o declaratie de dragoste, o lectie despre iertare, pasiuni, viata si iubire, te rog scrie-mi in privat, si impreuna vom creiona o vorba calda pentru comunitatea de aici. Sunt convinsa ca multi au nevoie sa auda experientele tale care definesc iubirea. Nu trebuie sa fii vreun geniu in ale scrisului, eu sunt aici sa te ghidez si sa-ti armonizez cuvintele, povestea. Mi-ar placea mult de tot sa te cunosc!

  ❤


1 Comment

De-a mama si de-a tata

de-a mama si tata

Draga mea fetita,

Asculta-ma aici:

 

te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai  soptit de multa vreme nimic aici, iar tu ai facut atatea in toata aceasta perioada: te-ai ridicat in fund,  in 4 labute, m-ai strigat “mama”, apoi ai strigat “tata”, apoi ai cantat, ai gustat primele mancaruri, altele decat hrana sanului meu.

Chiar daca nu ti-am mai scris demult, iti repet a mia oara cat de recunoscatoare iti sunt ca ai venit in viata mea, in viata noastra si cate lucruri bune a trezit clopotelul guritei tale, in fiecare zi in sufletul nostru.

Mirosi a viata. Ne aduci aminte ca traim, ca suntem norocosi ca ne avem unul pe altul, si ca te avem pe tine. Ca suntem sanatosi.

Ma uit la tine cand dormi cum ti se umfla abdomenul, si inimioara ta iti pompeaza sangele miscandu-ti usor tricoul de pe piept, si nu imi vine sa cred ce miracol traiesc. Nu am fost niciodata mai fericita, mai implinita mai linistita. Merg pe strada cu tine si imi vine sa cant si sa dansez. Nu imi pasa ca ma arata lumea cu degetul. Sunt fericita, fericita tare si  recunoscatoare iti sunt tie si Cerului pentru pacea ce imi este data sa o traiesc.

Stiu ca m-ai ales pentru ca ai planuri cu mine. Vrei sa ma ajuti sa evoluez, sa mai cresc un pic, sa inteleg niste lucruri, aparent banale dar totusi esentiale: cine sunt si care e misiunea mea.

Sper sa nu te dezamagesc vreodata, iar daca te voi dezamagi si nu imi voi da seama, te rog sa ma ierti.

Aveai doar 5 luni cand mi-ai spus mama, si atunci am stiut ca am meritat sa port acest nume si iti multumesc. Stiu ca atunci cand nu ma zaresti prin camera, ma cauti cu privirea, iar mirosul sanului meu inca te linisteste atunci cand esti agitata. Cand am inceput diversificarea am fost un pic trista. Stiam ca laptele meu, paraul iubirii care te-a crescut pana acum va seca din ce in ce mai mult, si va face loc “unor ambalaje”  pe care le vei gasi poate “mai dulci si mai bune”.

Nu uita te rog cu cata dragoste te-am alaptat in fiecare secunda si o voi mai face atat cat vei mai avea nevoie de mine, nu uita ca prin seva mea ti-am transmis tot curajul meu, toata increderea, linistea, armonia, intelepciunea, lumina mea.

 Ma uit la chipul tau angelic  cum soarbe din mine pacea si parca vad un tablou cu ingeri.

Cine spune ca raiul nu este aici, in camera noastra atunci cand imi respiri cu gurita ta mica la piept  si cand  tu te joci asa de frumos cu noi   “de-a mama si de-a tata”?


Leave a comment

La Yoga Fun Family si noi parintii am fost copii

Draga copac,

Acum o saptamana impreuna cu Aloha Kids (Octavia-educator si profesor certificat in Yoga pentru copii), am organizat impreuna un eveniment pentru copaceii mici si mari, in parcul Herastrau, la prietenii nostri de la Roaba de Cultura.

Am spus povesti, am cantat, am jucat jocuri, am dansat si desenat mandale, si nu in ultimul rand ne-am distrat cu o calatorie magica in padure unde am imitat pozitiile yogine ale animalelor din padure.

Amandoua fiind mame, am incercat sa impartasim participantilor de la eveniment cate putin din sclipirea noastra din ochi si din inima, din bucuria de a trai alaturi de copiii nostri, intr-un mod liber non-competitiv, plin de iubire si respect. Am incercat sa le povestim cat de importanta este comuniunea sincera parinte-copil inca de la cele mai fragede varste, cat de important este timpul de calitate pe care il primeste copilul in familie, si cat de vindecatoare este iubirea.

Relatia dintre copil-parinte este una dintre cele mai stranse legaturi existente pe Pamant! Chiar daca de cele mai multe ori nu aratam asta copilului, ea exista, ei o simt, dar au nevoie sa le-o dovedim, iar noi asta am facut la Yoga Fun Family.

La Yoga Fun  si noi parintii am fost copii.

Multumim Love Moments pentru minunatele fotografii si Echo Kids si Magic kids pentru promovarea evenimentului.

Revenim si cu filmulet.


Leave a comment

Fericirea unui copil nu este in cosul de cumparaturi

yoga

Draga copac,

Fericirea nu este in cosul de cumparaturi sau intr-un like pe facebook. Nu este ceva ce poti sa castigi, sa primesti sau sa consumi. Fericirea este ACUM!

Jungla urbana in care ne aflam tinde sa-ti arate ca fericirea este undeva in exterior: o casa si o masina frumoasa,un cadou,  un job bine platit, o vacanta exotica. Uneori, prinsi un pic in vartejul asta al unei false fericiri, noi parintii, tindem sa credem ca fericirea copiilor nostri ar avea cam acelasi fundament.

Fiecare parinte isi doreste ca al lui copil sa fie fericit este evident, dar totusi, fericirea inteleasa de un copil poate fi total diferita fata de fericirea perceputa de noi adultii.
Ceea ce pentru noi poate parea banal pentru un copil este un miracol: o floare, un copac, o buburuza, un porumbel. De aceea noi suntem mai tot timpul posomarati, iar ei cu gura la urechi.Si atunci ma intreb, cine creste pe cine? Cine pe cine invata?
Intelegand ca fericirea unui copil de “acum” poate se poate proiecta si in viitorul lui de adult, noi parintii ar trebui sa ne folosim de aceasta cheie si sa-i ajutam sa evolueze cat mai armonios.
Si astfel, poate ar trebui sa intelegem, ca nu cel mai impopotonat botez, cel mai scump carucior, cel mai performant telefon, cea mai populara bona sau cea mai costisitoare scoala privata ar aduce zambetul pe chipul copilului nostru, ci poate ar trebui:

  • sa le multumim ca ne-au ales pe noi ca parinti si sa le spunem ca vom face tot posibilul sa ii ajutam sa evolueze ca spirite in mediul nostru;
  • sa le oferim timpul nostru, cat mai mult din timpul nostru;
  • sa-i implicam cat mai mult in activitatile noastre uzuale: la cumparaturi, in bucatarie, cand facem sport, curatenie etc..
  • sa-si vada parintii fericiti -fiecare luati separat, dar si impreuna;
  • sa le oferim prezenta in timpul petrecut cu ei, nu o holograma de parinte cu mintea la birou sau la cumparaturi;
  • sa le aratam insistent iubirea nostra infinita, sa le spunem “te iubesc” fara retineri si sa le oferim caldura bratelor noastre ori de cate ori au nevoie sa se adaposteasca;
  • sa ii lasam sa isi traiasca copilaria;
  • sa-i ascultam cand ne spun de lucrurile care le plac sau le displac, si sa tinem cont de parerea lor;
  • sa-i ajutam sa-si exprime parerile, emotiile, sentimentele, curiozitatile, fricile;
  • sa le intelegem limbajul corpului;
  • sa scoatem “copilul din noi” cat mai des la joaca cu copilul nostru;
  • sa ii asiguram ca sunt protejati si in siguranta la sanul nostru;
  • sa ii incurajam sa petreaca cat mai mult timp in natura;
  • sa ii lasam sa fie EI, nu ceea ce noi nu am resusit sa devenim;
  • sa le crestem increderea in ei si sa ii apreciem pentru tot ceea ce fac;
  • sa le aratam ca suntem modele demne de urmat, sa fie mandri sa ne calce pe urme;
  • sa le cultivam dragostea pentru frumos si simtul artistic;
  • sa radem, sa cantam in baie cu ei, sa dansam, sa facem glume, sa chicotim cu ei, sa le transmitem o energie pozitiva si armonioasa inca de la cele mai fragede varste;
  • sa le insuflam sa aleaga sa fie suflete mai bune, mai luminoase si mai armonioase decat am fost noi;

Copiii nostri sunt cea de-a doua sansa oferita de Creator sa avem o relatie parinte-copil asa cum ne-am dorit si cred ca este important sa intelegem ca drumul spre fericire incepe din copilarie, iar noi parintii suntem un factor decisiv in fericirea de adult a copiilor nostri. Apoi, se spune ca fiecare copil trebuie sa-si depaseasca parintii, adica sa mearga mai departe in lumina.Fiecare generatie trebuie sa -si aduca contributia. Asta inseamna ca noi ar trebui sa facem o treaba buna in viata asa, si poate, doar doua cadouri ar trebui sa le facem ca sa fie fericiti: unul ar fi radacinile si celalalt aripile.