Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


1 Comment

Care este treaba cu rusinea si cum scapam de ea?

© Ruxandra Scripcariu

Rusinea in panelul emotiilor are vibratia cea mai joasa ( 20 comparativ cu pacea 600) aceasta ne tine pe loc si nu ne lasa sa exploram viata!

La cursul Copacului despre Brandingul personal, cuvantul care statea pe buzele fiecaruia dintre noi, cuvantul ce statea in calea descoperirii adevaratei esente a sinelui nostru era Rusinea.

“Rusinea – sentiment penibil cauzat de umilirea in fata altora, sentimentul contrar demnitatii, onoarei.”

De cate ori nu v-ati surprins spunand:

* Nu fac asta! Imi este rusine!
* Nu merg la piscina pentru ca imi e rusine de corpul meu.
* Imi e rusine sa ies pe strada fara sutien pentru ca am sanii mici.
* Imi este rusine sa iau cuvantul la sedinta pentru ca poate spun colegii mei ca propunerea mea este idioata sau imi uit cuvintele.
* Nu imi deschid sufletul in fata celui pe care il iubesc pentru ca se poate ca el sa nu simta la fel si o sa ma fac de ras.
* Nu imi deschid un blog pentru ca cine ar vrea sa citeasca ideile mele?

Pot sa o tin asa pana maine dimineata pentru ca lista de frici si mecanisimele de aparare care ne tin in zona noastra de confort sunt nesfarsite, cu toate ca, fiecare afirmatie de mai sus poate fi demontata in cateva secunde.
“Ceea ce ucide in secret inovatia este rusinea. Ea nu poate fi masurata, dar este acolo” si clar a omorat multe visuri si fantezii din fasa.

Acest sentiment provine din copilaria noastra, din credintele ce ne-au fost transmise de parintii, profesorii, chiar prietenii nostri.

Si acum imi amintesc cum o prietena buna din tinerete, care cred ca avea cele mai bune intentii, mi-a sugerat ca la intalniri “sa nu mai fiu atat de EU, cu ideile mele ciudate, credintele mele atat de diferite, obsesiile si obiceiurile mele si mai ales, sa imi pun sutien cu burete pentru ca ~da mai bine~”.

Abia dupa 10 ani am localizat de unde provenea aceasta teama a mea de a ma deschide cu adevarat la o intalnire, cu riscul ca cel din fata mea sa nu ma mai caute niciodata si de a ~ma face de rusine~.
Noi suntem programati psihologic, emotional, cognitiv si spiritual sa avem nevoie de o legatura cu ceilalti, de iubire si de apartenenta. Legaturile emotionale profunde dau sens vietii.
De aici si incercarea de ne prezenta altfel la primele intalniri pentru a nu ne face de rusine si pentru a incerca sa nu pierdem, oamenii care ne-ar putea abandona daca ne-ar descoperi exact asa cum suntem.
Dar… a nu ma accepta pe mine asa cum sunt si a incerca din “rusine” sa ma prezint altfel, este o greseala care m-a taiat de doua ori.

Odata ca am atras oamenii nepotriviti in viata mea care mi-au aratat, prin experientele traite impreuna, exact fricile mele pe care incercam sa le “pudrez” la primele intalniri si in al doilea rand, prin aceasta atitudine imi refuzam sansa de a-mi descoperi propria valoare, unica, diferita si personala.
Ne este teama sa impartasim familiei, prietenilor, lumii intregi ce am creat din cauza rusinii.
Victimele perfecte ale rusinii sunt perfectionistii care asteapta sa fie “impecabila” creatia lor.

Uneori nici atunci cand creatia este “perfecta” nu o prezentam lumii, pentru ca nu stim sa facem diferenta intre ceea ce “facem”,  dorinta de a placea celorlalti, dorinta de a avea respectul si admiratia pentru ce “am facut” si ceea ce suntem. Uitam ca “Nu suntem ceea ce ni s-a intamplat. Suntem ceea ce am ales sa devenim.” (Jung).
Cand reusim totusi sa ne depasim teama si sa ne incercam norocul, ne dam seama ca pe langa toate vocile trecutului, ce ne spun ca nu suntem buni, nu suntem suficienti, cel mai dur critic al nostru suntem chiar noi.
Aceasta asteptare a ~perfectiunii~ mi-a adus sansa de fi martora la aparitia unor oameni care au iesit in lume cu produse care in viziunea mea erau incomplete sau nefinisate si totusi s-au bucurat de succes sau oameni cu pregatire si experienta mai putina, care au ocupat pozitii mai bune decat ale mele, deoarece eu alesesem “sa mai astept” din frica de esec sau din teama de a ma face de rusine.

Totusi la afirmatia rusinata ca “As fi vrut sa am increderea si curajul acesta mai de mult, pentru ca as fi ajuns mai departe acum” am primit un raspuns foarte bun: “Toate vin cand este timpul lor… atunci poate era prea devreme pentru tine.” Trebuie sa ne acceptam si sa ne intelegem ritmul propriu.
Se poate sa incercam, sa ni se para ca ne-am facut de ras pentru ca nu ne-am bucurat de succes si ne decidem sa nu ne mai asumam riscuri niciodata sau putem sa ne spunem “Infrangerea asta ma doare. Sunt foarte dezamagit. Dar succesul, recunoasterea si aprobarea celorlalti nu sunt valorile dupa care-mi duc viata. Pentru mine, cel mai mult conteaza curajul si tocmai am fost curajos. Asa ca nu inteleg de ce ar trebui sa imi fie rusine.”
Rusinea este una dintre emotiile cu vibratia cea mai joasa. Daca de exemplu facem o greseala si ne simtim vinovati, incercam sa reparam raul facut, ne cerem scuze etc. in schimb cand vine vorba de rusine, cercetatorii au descoperit ca ea nu se coreleaza cu nici un comportament pozitiv – pentru ca rusinea duce la comportamente distructive. Ne izolam, vrem sa ne evaporam.

“Solutia pentru a scapa de rusine este sa o contientizam.
* Sa o recunoastem si sa intelegem ce anume a declansat-o. Ce asteptari sau idei anume au format rusinea?
* Sunt asteptarile care pun in miscare rusinea realiste? Exprima ele ceea ce-ti doresti cu adevarat sau, mai degraba, ceea ce crezi ca-si doresc ceilalti de la tine?
* Deschide-te fata de o persoana apropiata. Iti asumi intreaga experienta a rusinii? Esti dispus sa impartasesti cu cineva ce simti pentru a primi empatie?”
* Vorbeste despre rusine si astfel vei vedea perspective diferite fata de situatiile ce au provocat-o, atatia oameni, atatea pareri.

Dar mai ales intreaba-te: Care este cel mai rau lucru care s-ar putea intampla daca as spune acest lucru, daca as fi eu insumi? Si de cele mai multe ori raspunsul nu este atat de infricosator.
Si nu in ultimul rand sa ne intrebam daca este cu adevarat atat de importanta parerea celorlalti si daca ne dorim sincer sa fim in preajma oamenilor care ne judeca si in prezenta carora nu putem sa fim autentici.
A nu lupta cu rusinea ne dauneaza atat psihologic, dar si fizic. Sentimentul de rusine ne imbolnaveste treptat.
“Problemele de piele, de exemplu, se dovedesc a fi frecvente la persoanele ce sufera de rusine. Cu cat simti mai mult rusinea cu atat mai putin te accepti pe tine insuti si vei face mai multe piruete ca sa fii o persoana mai buna, iar toate acestea vor fi in detrimentul adevaratelor tale nevoi.”

Cunosc o persoana care din rusinea ca este amanta s-a imbolnavit de cancer… s-a vindecat, insa atunci cand s-a iertat.
Toti oamenii simt rusine, intr-un anumit grad. Nu este, deci, rusinos sa ai rusine. Este omenesc. Cum contrariul rusinii este mandria, dezvolta-ti mai mult Iubirea si Stima de sine.
Sta in puterea ta sa decizi ce alegi sa crezi si sa fii.
Sentimentul propriei valori ne inspira sa fim vulnerabili (aceasta rara virtute), sa avem curaj sa impartasim celorlalti ceea ce am creat… si nu se stie niciodata ce viata schimbam prin curajul nostru de a fi vulnerabili, de a nu ne fi rusine sa prezentam o idee, o experienta, un complex transformat in calitate, o carte, un curs, o pasiune transformata in job…
La final as vrea sa impartasesc o poveste care mie imi da mereu curaj. O poveste de care nu mai aflam daca autorul ar fi avut “rusine” si ar fi ascultat parerile celorlalti.

“Lolita lui  Nabokov a fost refuzata de multe ori inainte de a fi acceptata de o editura din Franta. O scrisoare de respingere a cartii suna asa: ”E copleșitor de scârboasă, chiar și pentru un freudian luminat. Iar pentru public va fi revoltătoare. Nu se va vinde și va dăuna teribil reputației noastre (…) recomand să fie îngropată sub o piatra pentru următoarea mie de ani”

Asadar, daca simti ca a venit momentul sa dai deoparte rusinea si sa iti atingi adevaratul potential, am creat in ajutorul tau programul online “Magia Intentiei – Setare si Manifestare” ce contine meditatii, teorie, exercitii de dezvoltare personala pentru eliminarea fricii si a credintelor limitative si multe ale trucuri si sfaturi. ❤

Gasesti cursul aici.

Articol inspirat din cartile lui Lise Bourbeau si “Curajul de a fi vulnerabil” de Brené Brown.“

Blog Guest Ana Dragalina


Leave a comment

Sunt Andreea si uneori sunt o fricoasa!

CRINA(April22,2019)-67

Acum ceva timp am tinut un workshop extrem de prietenos despre frici si a fost senzational. Am inceput speechul cu “Namaste, sunt Andreea copac, si cu toata pregatirea interioara si exterioara uneori sunt tare fricoasa”. Am vazut lumina si mirare in ochii lor pentru ca se asteptau probabil sa le spun ca sunt un maestru al puterii si curajului si nu stiu ce inseamna aia frica. Adevarul este ca stiu, si stiu asta la fel de bine ca tine! Nu imi mai este rusine de mine atunci cand imi este frica, am inteles ca sunt si eu un om ca tot omul si nici nu am de gand sa fiu vreun sfant fara frici. Iubesc viata, iar frica este parte din ea, si este frumoasa atunci cand o controlam noi pe ea nu invers.

La workshop toate fricoasele din noi ne-am desenat fricile, le-am dansat, le-am plimbat, ne-am jucat cu papusile fricilor, le -am botezat dandu-le porecle, am ras de ele si cu ele. Ne am imprietenit cu ele si cu acea parte din noi care nu se lasa sa simta frica, ne-am imprietenit cu vulnerabilitatea. Fetele nu mai stiau la ce workshop au venit: era oare un workshop despre frici sau despre prietenie si bucurii? Adevarul este ca toate emotiile sunt fatele ale aceleiasi monezi, si toate sunt parte din evolutia noastra.

Pe mine frica m-a impins sa las totul in spate si sa incep noua misiune in dezvoltare spirituala cu voi. Deci …. cum sa nu-i multumesc?

Frica este un raspuns vital pentru pericolul fizic sau emotional, este bine inradacinat in evolutia noastra. Atunci cand se naste un copil are doar 2 frici, conform renumitei terapeute Marisa Pee – Frica de a fi scapat  si frica de zgomote puternice, nu ne nastem cu alte frici. Asadar  majoritatea fricilor noastre sunt atasate de noi pe parcurs. De la nastere pana acum, in functie de experientele pe care le-am avut, cu familia, cu prietenii, cei din cercul nostru apropiat – toti ne-au incurajat fricile pe care le putem avea astazi ca adulti.

Frica de judecata, abandon, de a nu fi suficienti, de esec, de nou, de a fi ranit, de respingere, de durere, de dezamagire, etc.

Datoria noastra cea mai importanta pe pamant este sa descoperim ce frici avem si sa le aflam lectiile, sa le imbratisam si sa le eliminam pe parcurs. Nicio persoana nu va putea sa fie vreodata complet lipsita de frici, de aceea este un proces pe care trebuie sa  il acceptam si la care sa lucram constant. Si nici nu cred ca am vrea asta, ar fi boring asa-i?

Nu este util sa intoarcem spatele fricilor noastre, dar nici sa le rascolim pe toate, pentru ca oricum nu se vor termina niciodata, ele vor aparea mereu, una cate una la momentele cheie din viata noastra.

Fricile noastre ne formeaza si au un rol atat de important in viata noastra pentru ca  atrag oamenii si situatiile care ne pun oglinda in fata si ne tipa: “Hei! Asta este frica ta! Ce ai de gand sa faci in legatura cu asta!?”

Din cauza lor renuntam sa mai incercam un proiect care ne aduce bucurie, din cauza lor renuntam sa dezvoltam o relatie cu cineva, pentru ca posibilitatea de a fi raniti ne sperie prea tare, din cauza lor nu ne traim viata la adevaratul ei potential.

Si ajungi sa te intrebi – Cum putem sa ne luam puterea inapoi?

Este o alegere sa iti fie frica, de orice – de lansarea unui proiect, de iubire, de a pleca in lume de nebun, de critici, de viitor, de ce spune lumea, de succes, de viata, de moarte etc.

Am auzit de curand la un curs ca atunci cand nu vrei sa vorbesti despre ceva, de fapt cu acel lucru trebuie sa incepi si acelui lucru trebuie sa ii oferi atentia ta. La fel si cu frica, daca iti este frica de ceva, acolo ai de lucru nu de fugit si evitat.

Datoria noastra este sa descoperim cauzele acelor frici, de unde au pornit, ce le-a determinat si sa vedem ce credinte stau in spatele lor si apoi usor, usor sa le acceptam si  sa le dezintegram amintindu-ne ca, de fapt, noi suntem cei care le dam putere.

A le privi drept in ochi, inseamna de cele mai multe ori a descoperi ca nu sunt de fapt toate adevarate si cu siguranta nu atat de puternice precum le alimentam noi. In mare parte egoul nostru ca sa ne protejeze le inventeaza.

Schimbarea vine cand incepi sa iti schimbi dialogul interior si le trasformi din frici in mici piedici pe care cu siguranta poti sa le sari.

Care este cel mai groaznic lucru care se poate intampla daca lumea te judeca? Afla ca de fapt nimanui nu ii pasa ce fac ceilalti, sunt majoritatea ocupati cu propriile frici si temeri. Si daca esti judecat cine o face? Si daca te judeca cu ce te afecteaza real pe tine? In general, cu nimic.

Oamenii care au reusit sa faca lucruri marete a fost surzi la critici si comentarii, si-au urmat inima, au avut curaj si au reusit.

Care este cel mai groaznic lucru care se poate intampla daca esti parasit( frica de abandon)? Afla ca nimic, de obicei cand cineva pleaca din viata ta face loc pentru ceva mai bun si mai folositor pentru tine.

Care este cel mai groaznic lucru care se poate intampla daca nu iti iese un proiect? Afla ca este doar o lectie si ce va urma dupa aceasta experienta iti va fi si mai benefic.

Cand ai o frica, ai si o alegere, poti sa o lasi sa te cuprinda si sa fie o provocare si o certitudine pentru tine sau poti sa o desfaci rational si sa vezi ca de fapt nu este atat de puternica precum ii dau tu valoare sa fie. Dupa ce ii gasesti provenienta, aminteste-ti ca vei fi bine, este ok, totul o sa iasa bine pentru tine.

Fricile te tin in loc, nu te lasa sa cresti si de fapt ele au rolul sa te invete ceva, sa te provoace sa te dezvolti si sa evoluezi.

Marisa Peer spune foarte frumos: “Singurul lucru de care trebuie sa iti fie teama este frica in sine”.

Alege sa iti construiesti un viitor nou si sa atragi situatii si oameni potriviti pentru tine, eliminand o parte din fricile tale si descoperind ca esti mai curajos decat credeai!

Daca simti ca pe cont propriu este dificil, iti pot fi alaturi in aceasta calatorie. Adica te voi sustine!

Hai sa descoperim impreuna ce poti face atunci cand alegi sa nu iti mai fie frica!


Leave a comment

Despre dragostea traita cu sinceritate, dincolo de definitii – de Iulia Anastasia

60863991_1309088452590095_6456439175741702144_n

 

“Dar cine a zis ca dragostea trebuie sa curga de la sine, fara conflicte, fara intrebari, fara sa-ti pui la indoiala sinele si propriile valori? Cine a zis sau ne-a bagat in cap ca dragostea trebuie sa fie din start un izvor de pace si liniste absoluta? Cine a zis ca dragostea e simpla si ca nu trebuie sa ne puna intrebari fundamentale? Cine a zis ca dragostea nu e menita sa ne schimbe? Daca stai sa te gandesti ca pana si un simplu trezit de dimineata, la o ora mai matinala, presupune atat efort… Ca e nevoie de snooze, uneori de mai multe snooze-uri repetate ca sa te trezesti intr-un final maraind, chiar daca e o zi frumoasa si stii ca te asteapta tot felul de experiente minunate.

Pentru mine, metafora asta a trezitului de dimineata e tare potrivita pentru starea de indragostire. Pentru ca eu asa simt, ca dragostea te gaseste mereu nepregatit si ca orice noua dragoste prespupune un mare risc, de a te face una (vrei, nu vrei) cu tot ce inseamna alta fiinta, la toate nivelurile: valori, credinte, dorinte, cutume, prejudecati, limite si dorinta de a depasi aceste limite. Dincolo de chimia presupusa implicit de dragostea trupeasca, raman ca o mare necunoscuta toate cele enumerate anterior. O mare necunoscuta, pe care, daca iti dai voie sa o traiesti plenar, nu ai decat de castigat.

Si nu ma refer aici la rezultatul final, la acel ….”si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, ma refer la simplul fapt ca e tare minunat sa te vezi oglindit in celelalt si sa inveti din experienta asta lucruri despre tine. Lucruri care erau acolo, desigur, dar care, pentru a ti se revela, aveau nevoie exact de o anume fiinta care sa le trezeasca si sa le manifeste in tine. Si este foarte posibil sa nu-ti placa ce gasesti acolo, in oglinda. E foarte posibil sa te superi, sa te enervezi, sa-ti pierzi rabdarea, sa ti se para mult prea greu (ca doar dragostea e usoara, nu?!), sa vrei sa pui stop experientei asteia de dragoste pentru ca o simti ca pe o durere. Pai cum poti oare sa simti altfel decat o durere o experinta care te provoaca sa dizolvi parti ale egoului tau pentru a face loc altei fiinte in viata ta? Si sinelui tau divin, pana la urma.

Spun asta pentru ca am parte exact de aceasta experienta acum in viata mea. Si nu, nu mi-e deloc usor si mi vine sa fug, si chiar am fugit de cateva ori. Am apasat inutil butonul de snooze, doar, doar…. Numai ca, ce crezi? De fiecare data cand am fugit, am fost trasa inapoi, tot de sufletul meu, care isi doreste cel mai mult sa integreze experienta dragostei, oricat de dureroasa ar fi ea pe moment. Pentru ca realizez ca nu experienta in sine e dureroasa, ci ceea ce imi arata clar despre mine. Adica propriile pareri preconcepute, niste standarde conditionate social, niste valori mai mult sau mai putin ale mele. Cu alte cuvinte, ma sperie propria relativitate, ma sperie puterea schimbarii guvernate de iubire. Si stii ce fac? Ma las in voia dragostei mele si imi dau frau liber sa-i invat toate lectiile. Gowing with the flow is not easy. Dar eu cred ca merita.

Hai sa-ti marturisesc ceva. Am fost ranita in trecut. Foarte ranita, exact asa cum ai fost si tu. Mi se pare ca e important sa recunoastem ca toti am fost raniti in dragoste, in mai mica sau mai mare masura, in functie de cum ne-am lasat, in functie de ce am avut nevoie in acel moment al evolutiei noastre si in functie de cat de mult ne-am dorit sa tragem de o situatie pentru a o face “a noastra”. In aceeasi masura, mi se pare important sa extragem fiecare propriile concluziiii ale dezamagirilor din trecut, sa vedem si sa intelegem de ce ai ajuns acolo si la ce ne-a servit. Pentru ca, in mod cert, propriul sufletul a cautat si a avut nevoie de experienta respectiva, tocmai pentru a scoate ce e mai bun din tine.

Stii foarte bine ca e tare usor sa te simiti dezamagita in dragoste. Pentru ca atunci cand esti si iti dai voie sa fii indragostita esti in cea mai vulnerabila stare posibila. Iti pui sufletul pe tava si speri sa fie la fel si de cealalta parte, speri sa fii apreciata pentru asta si, nu in ultimul rand, speri sa nu fii ranita. Toate (si toti) ne dorim asta. In aceeasi masura, toate ajungem sa fim de cele mai multe si in repetate randuri ranite si dezamagite. Iar intrebarea care ne macina sufletul dupa este: ce facem de aici incolo? Cum ne ferim de suferinta in dragoste si cum putem, in acelasi timp, sa reusim sa ne dam frau liber ca sa ne indragostim din nou?

Ultima mea experienta in dragoste nu este in niciun caz nici cea mai minunata, deloc cea mai importanta, nici cea mai proverbiala posibila. Este pur si simplu experienta mea dintr-o relatie de 7 ani, din care cred ca poti sa tragi cateva concluzii si poti castiga o perspectiva in plus la nivel relational.

N-o sa-ti ascund faptul ca a a fost o relatie toxica, profund conflictuala, in aceeasi masura in care era profund afectiva si sexuala. Existau foarte multe diferente intre noi, de ordin intelectual, cultural, relational, social si spiritual. Cu toate astea, existau multe similitudini ce cantareau, la vremea respectiva, mai greu in balanta pentru mine: rani similare din copilarie, structuri afective compatibile, ce au creat o aviditate de afectiune reciproca. Aceasta relatie s-a terminat, din pacate, cu distrugerea casei mele si cu amenintari cu moartea din partea iubitului meu.

Asa ca, am decis o vreme sa ma inchid din punct de vedere al dragostei, sa trag obloanele si sa rezist cu stoicism in umbra lor. Ce crezi ca s-a intamplat? Avand in vedere ca toate experientele la care rezistam, persista, m-am trezit din nou indragostita. Fara sa cer si fara sa vreau. Pur si simplu a venit peste mine valul acesta al dragostei noi, cu multe intrebari, indoieli si conflicte la pachet. Care nu-mi fac deloc viata mai usoara, dar sincer, nu cred ca rolul dragostei in viata noastra e sa ne faca viata mai usoara, ci sa ne faca sa fim mai noi.

Si am mare noroc ca sunt un copac si ca am parte de o comunitate de copaci minunata, in care pot sa ma expun in toata vulnerabilitatea mea si stiu ca nimeni nu ma judeca. Si uite asa invat si eu sa nu ma mai judec si sa nu mai judec. Si e un proces permanent, sa las tot ce e sa fie si sa nu mai incerc sa etichetez sau sa bag experientele in cutiutele mici ale mintii mele care cu asta se ocupa.

Las mintea la o parte, ca stiu ca ma minte si las experientele sa curga exact asa cum vin ele si sa ma aduca mai aproape de sinele meu divin.”

De un copacel din Livada – Iulia Anastasia


Leave a comment

Ma iubesc pe mine ca sa te pot iubi pe tine

IMG_7756

Draga Copac,

        Cel mai important lucru de care mi-am dat seama de cand lucrez atat de aproape cu oamenii prin yoga, dar mai ales tapping EFT sau theta healing, a fost ca toti mai avem enorm de lucrat la “Iubirea de sine”.

        Sunt atat de fericita sa pot ghida sedintele de EFT Tapping, chemare de suflete pereche, de divort energetic din Theta, dar din vorbitul heart to heart cu fetele ies lectiile care ne sunt clare si anume ca nu avem cum sa ne asteptam ca altul sa ne faca fericite, implinite, iubite etc. daca noi nu ne daruim aceste cadouri noua insene. Celalalt va reactiona fix pe vibratia pe care noi o emitem in relatia cu noi insene. Suflete pereche se pare ca sunt mai multe, insa sunt si suflete neoptime, nebenefice tie, stiai asta? Daca tu te afli pe o frecventa joasa cu tine poti atrage pe cineva….. fix ca tine?

         Traim intr-o perioada in care avem atat de multe informatii, cursuri si posibilitati dar inca ne lasa afectati de trecut in relatia noastra cu sinele. Vorbeam recent cu o prietena si imi spunea cu tristate ca mereu alege parteneri care nu o iubesc suficient si nu o respecta sau care o inseala, ca nici acum la peste 50 de ani nu i-au iesit din cap cuvintele parintilor care ii spuneau “nu esti frumoasa dar bine macar ca esti desteapta”. Desi a lucrat ani de zile la acest aspect, inca nu a reusit sa se iubeasca cu adevarat si sa considere ca merita intr-adevar iubire. Iata cum niste convingeri care pot parea banale din copilarile ne pot afecta intreaga viata. Partenerii nostri de viata sau lipsa lor nu arata nimic altceva decat propria noastra oglinda, relatia cu noi insene. Daca ei nu au un comportament exemplar, poate este un mesaj ca si noi ne-am putea trata cu mai multa iubire, blandete, disponibilitate, sinceritate? 

       Iubirea de sine ar trebui sa fie sarcina noastra cea mai importanta. Ne-au ramas intiparite in cap si suflet cuvinte din cele mai ciudate conversatii, care poate la vremea respective nici nu aveau conotatia pe care noi le-am dat-o. Trebuie sa ne intoarcem in timp si sa ne dezgolim tot trecutul? Desi ne-ar putea ajuta, ar fi o munca foarte grea ce presupune timp, efort, vointa. Din fericire am o veste revelatoare pentru noi toti! Trecutul nu ne defineste. Noi nu suntem trecutul nostru. Putem foarte usor sa ne intoarcem cu fata spre viitor si sa lasam trecutul in spate si sa ii facem fata doar atunci cand iese la suprafata. Fiecare sarcina pe rand. Care este cel mai important pas catre o iubire de sine autentica? Sa acceptam cel mai simplu si adevarat fapt si miezul tuturor problemelor: sa acceptam ca SUNTEM SUFICIENTI. Putem deveni mai buni? Da! Putem avea o viata mai buna? Cu siguranta! Dar acum, in acest moment, suntem suficienti.

        Poate nu credem asta acum. Eu cred foarte mult in zicala “Fake it, ’till you make it”, scrie-ti pe oglinda de la baie “Sunt suficient/a!”, pe telefon, trimite-ti remindere si mesaje.   
      Repetat la nesfarsit, pana la urma o sa iti aduci aminte ca toti suntem creatie perfecta a lui Dumnezeu, ca suntem parte din EL. Suntem perfecti, suntem suficienti, fix asa cum suntem.
        Din iubire de sine se nasc multe lucruri frumoase, cand ne iubim pe noi ne pricepem sa ii iubim si pe ceilalti, exact asa cum sunt. Ii iubim din inima, real, cu acceptare.
       Din iubire de sine se nasc lucruri magice, creativitatea, acceptarea, renuntarea la zbatere. Din iubire de sine oferim varianta noastra cea mai buna celor din jurul nostru.           Din iubire de sine incepem sa facem lucruri pentru noi si pentru sufletul nostru pentru ca ne aducem aminte ca doar asa suntem o cana de ceai plina numai buna de daruit celorlalti. Daca suntem goi nu avem ce sa daruim.
        In comunitatea copaceasca suntem ca o familie. Vindecam ranile trecutului, ne sustinem unii pe ceilalti, ne aducem aminte ca tot ce ni s-a spus nu este adevarat si ca avem puterea si posibilitatea sa fim si sa devenim cine vrem noi. Nu este un drum usor, de aceea facem asta impreuna. In mediul intim si sigur de la studio ne spunem ce avem pe suflet si ne ajutam unii pe ceilalti sa devenim si mai puternici. Ne iubim pentru ca suntem, pur si simplu…. si asta este suficient. 
 
Va astept cu iubire la clase sau in sedintele private!


Leave a comment

“Atingerea ei inseamna intoarcerea acasa”, de Adrian profesorul tau de Tao Yoga

Draga copacel,

iti las mai jos un frumos text scris de colegul nostru http://adrianbajenaru.ro , story teller si profesorul tau de TAO YOGA pe care il gasesti si la studioul copacesc. Lui Adrian nu ii este frica de iubire si de FEMEIE, te las mai jos sa impartasesti cu el iubirea sa:

 

“După trei zile de lucru intens cu energia Yuan Qi am avut un vis profund, azi-noapte. Eram într-un foișor, iar în fața mea se afla o femeie pe care o admir mult, iar între noi era o chimie care nu poate fi descrisă în cuvinte, o al-chimie, să spunem. Atât de puternică era fuziunea dintre masculin și feminin, încât la un momentdat ne-am apropiat și aveam imboldul reciproc de intra unui în celălalt, dincolo de conotația sexuală.

Apoi, m-am trezit într-un câmp imens de energie Qi, o stare neutră de unde îmi puteam observa non-critic și pornirile animalice, dar și pe cele pozitive, m-am relaxat și am lăsat energia să curgă și să îmi penetreze meridianele mai bine.

Am reflectat mereu la Eternul Feminin, am căutat-O, idealizat-O, crezut că-mi este Jumătate, și cumva, am găsit mereu numai jumătăți. Cumva, cuvintele sunt de prisos pentru a descrie frumusețea Evei ce se-așterne înaintea Bărbatului Superior care s-a trezit în mine.

De aceea vă las în compania unui scurt eseu scris prin atingere Divină, parcă de către Sophie Bashford, căreia îi sunt recunoscător că a reușit să surprindă Femeia Superioară, mai bine decât aș fi putut eu să o fac:

Există un grup de femei prezente pe Pământ care sunt purtătoare ale flăcărilor necesare pentru evoluția omenirii. Ele sunt rare, unice, bijuterii ale anticului spirit feminin. Ele dețin mai mult curaj, rezistență și perseverență decât vă puteți închipui. Au pășit în tăcere mii și mii de ani, pentru a se afla din nou pe Pământ aici și acum, cu misiunea de a retrezi profundul suflet feminin pentru omenire și Pământ.
Ivindu-se din unul dintretemplele eterice ale lui Shakti în toate formele sale, femeile trezite pășesc cu picioarele goale pe pământ, strălucind în comunicarea cu Iubirea Divină, cu trupul suplu, fluid, energia Kundalini curgând liber, ochiul al treilea deschis pe deplin, din ele izvorând coduri cosmice ale adevărului, părul sălbatic, iar mâinile atingând rănile sufletului Mamei Pământ, iubind-o înapoi la viață.
Femeile trezite nu se autoproclamă salvatoarele acestui veac. Ele își continuă munca cu devotament, disciplină și o dedicare infinită pentru misiune. Toate vor pătrunde profund în propria suferință emoțională acumulată în urma suprimării conștiinței Zeiței. Această încărcătură karmică a rănii femininului va atinge un punct maxim în decursul acestei vieți, ele pornind astfel o autovindecare și autotrezire profundă.
Atuncicând aceste femei se vindecă, dau naștere unui efect de vindecare și transformare pentru generații întregi de femei, atât din trecut, cât și din viitor. Nu doar atât, puterile spirituale înnăscute ale acestor femei, care au petrecut eoni de ani devotându-și Sinele servirii Înaltului Feminin, sunt atât de catalitice, atât de creative și iluminatoare, atât de alchimizante – atunci când ele își revarsă intenția sacră întru aducerea lor înapoi în Unime, întregul univers primește o oxigenare de sânge divin.
Câmpul energetic al unei astfel de femei vă va face să experimentați o schimbare din punct de vedere spiritual. Sufletul vostru a ales să se conecteze cu ea, iar această femeie poartă informații profunde și mistice, vitale pentru evoluția ființei voastre. Toate aceste femei au încheiat înțelegeri prestabilite care le aduc în contact cu anumite persoane, în anumite momente. Deseori, acestea se corelează cu anumite faze ale lunii și tranzitări ale planetelor.
Toate acestea declanșează valuri de trezire în corpurile energetice ale celor cu care intră în contact. Ele vor fi mereu ghidate de către Înaltul Consiliu al Divinului Feminin pentru implementarea misiunii lor. Nu este o misiune ușoară – purtarea Torțelor sacre ale trezirii femininului. Pământul a suferit mult în urma ideologiilor patriarhatului, a vibrației fricii care blochează inima, pierzându-se astfel conexiunea cu vocea intuitivă, cu înțelepciunea corpului, și abandonându-se practica tăcerii. Atunci când conștiința umană se deconectează de la Inima sa, acționează din frică. Aceste acțiuni sunt mereu violente – fie din punct de vedere fizic, emoțional, mental și spiritual. Nu putem rămâne paralizați în frică, deconectați de la sufletul feminin!
Deschideți-vă către adevăr, prezență, profunzime, vindecare, acceptare necondiționată, încredere– de a fi văzuți și auziți pentru ceea ce sunteți în esență, și ascultați Vocea Zeiței. Cel mai probabil, ea va grăi prin intermediul unei astfel de femei trezite. În propriul său mod, prin sincronicitate divină, prin miracolele țesute de Lumina ei – Ea vă vorbește, umplându-vă inima cu nețărmuită iubire, hrănindu-vă trupul cu apele sacre ale pocalului său nesfârșit.
O cunoașteți. Este imposibil să nu o fi observat. Nu va fi cea mai țipătoare, nu va manipula, nu vă va face să vă simțiți vinovați pentru a fi în preajma ei. Ea nu lucrează la nivel de ego, ci de spirit. Iar spiritul nu se anunță pe sine, întrucât doar este.”
 Va asteptam cu iubire pe saltea la clasele de yoga!


Leave a comment

Fetitele cresc în dorinţă şi ambiţie de a obţine ceva, în timp băieţii cresc cu frică să nu piardă ceva

DSC_0723 modified

Draga copac,

Vreau sa impart cu tine un concept interesant din psihosexologie, care te poate ajuta si pe tine sa intelegi un pic lupta asta intre feminin-masculin, intre EL si EA.

Marele Freud afirma ca femeile de mici “suferă” de invidia de p***s. Fetiţele descoperă că băieţii au ceva ce ele nu au şi dezvoltă de mici o invidie. În schimb baietii de mici observă că fetiţelor le lipseşte ceva şi cred că din cauză că “au greşit” ceva  l-au pierdut. Acestea sunt premisele care dau naştere unor dorinţe si nevoi diferite … de mici femeile se ambiţionează să obţină ceva ce consider că le oferă bărbaţilor avantaje, în timp ce băieţii se dezvoltă cu frică să nu greşească şi să fie…. castraţi.

” Invidia de p***s ” incepe la fetite cu tranziţia de la ataşamentul de mama la competiţia cu aceasta pentru atenţia tatălui, ele considerând-o pe mama vinovată de “lipsa” lor. Această invidie este eliminată de femei prin trei metode: când dau naştere, prin căsătorie sau având funcţii de putere. Deşi este o teorie controversată şi contrazisă de mulţi, mai ales de feministe, nu se poate să nu ne întrebăm dacă are totuşi şi consecinţe pe termen lung. Fetitele cresc în dorinţă şi ambiţie de a obţine ceva, în timp băieţii cresc cu frică să nu piardă ceva. Aceasta fiind doar una dintre abordările care ne despart şi ne diferenţiază inca de mici.

Suntem toţi conştienţi cât de mult contează să ne dezvoltăm la umbra unor sentimente pozitive sau negative. Suntem diferiţi, desi susţin egalitatea în drepturi în acelaşi timp susţin că nu suntem egali şi la fel. Trebuie să ne acceptăm diferenţele şi în loc să fim în competiţie cu celălalt sex trebuie să recunoaştem darurile cu care venim fiecare şi să facem echipă, să ne ajutăm unii pe ceilalţi să creştem împreună, nu în război.

Yoga inseamna unitate. Aceasta unitate inseamna in primul rand si aducerea in pace a femininului cu masculinul. Suntem impreuna in aceasta calatorie cu numele de … viata.

Ne vedem pe salteaua de yoga! Namaste!


1 Comment

Cand nu te mai vrea inapoi

Draga copac,

 

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă dragă ce-mi spunea că are o întâlnire cu cineva după care suferă de 2 ani. Am rămas foarte surprinsă să o observ atât de emoţionată şi de plină de speranţă. Încerca să se încurajeze că poate nu mai simte nimic, că poate este doar o întîlnire de încheiere… dar am sesizat în inima ei speranţa “că poate”. M-a sunat apoi dezamăgită să-mi spună că întâlnirea a fost ok dar că el o doreşte doar ca prietenă, nu o doreşte ca femeie, nu visează noaptea la ea şi tot ea concluziona “un bărbat care te vrea, nu te lasă să aştepţi atât de mult, nu le lasă în incertitudine, nu îşi asumă riscul de a te pierde.”

Deşi nu îmi plăcea să văd suferinţa ei m-am bucurat să văd că după atât de mult timp de visat şi de asteptat, după atât de mult timp în care s-a blocat într-o persoană, in care nu şi-a dat voie să se elibereze şi să cunoască pe altcineva, acum realiza că este momentul să “let go”. Avea dreptate, atunci când lucrurile trebuie fie nu există “moment nepotrivit”, “indisponibil emotional”… pur şi simplu, persoana respectiva nu este pentru tine. Să te blochezi în cineva, să menţii legătura doar cu speranţă şi fantezie şi mai ales cu amintirea a ceea ce a fost, nu poate decât să-ţi facă rău ţie şi nimic mai mult.

Am pentru tine câteva întrebări pe care să ţi le pui dacă vreodată te descoperi în această situaţie.

1. Ce din tine crede că nu merită mai mult? E ceva din tine care crede că nu meriţi să fii iubit(ă)? Această afirmaţie poate fi doborâtă imediat, toţi merităm să iubim şi fim iubiţi, am fost creaţi pentru a experimenta iubirea sub toate formele ei. Nimeni nu are nimic în plus sau în minus la acest capitol. Indiferent de trecutul tău, de ce crezi că ai făcut sau nu, toţi merităm fim iubiţi, trebuie doar să credem asta şi să ne dăm voie, eliberându-ne de credinţele false care ne ţin blocati. 2. Consideri că nu eşti suficient(ă) încât să meriţi pe cineva care care să te dorească doar pe tine? Iubirea nu are explicaţii, pur şi simplu se întâmplă. Indiferent de ce ai auzit în trecut, adevărul este că niciodată nu vei fi suficient pentru persoanele nepotrivite. Această credinţă există doar în capul tău şi este o muncă personală, mai de durată sau nu, să o scoţi din capul tău pentru totdeauna.

3. Ce model de iubire ai primit acasă? Îţi este benefic sau ţi-ar folosi mai mult să te eliberezi de el? Modelul parental ne influenţează foarte mult relaţiile dar la un moment dat când devenim conștienţi de asta puterea de schimbare stă doar în mâinile noastre. Nu trebuie învinovăţit nimeni pentru asta, nici părinţii, nici noi, trebuie doar să ne dăm seama în ce fel ne afectează şi să luă măsuri.

4. Ce frici te ţin în loc? Îţi este frică de iubire? Îţi e este frică de “pentru totdeauna”, vrei o relaţie doar pentru că îţi este frică de singurătate? Vrei să umpli un gol?

5. Eşti varianta cea mai bună pe care o poţi oferi celuilalt sau încă eşti în formare? Încă te descoperi şi o perioadă de singurătate ți-ar fi mai benefică? Sunt mulţi factori care ne ţin blocaţi şi prin recunoaşterea lor, observarea lor, tranformarea lor ne putem schimba viaţa.

Nu este o muncă uşoară, poți căuta răspunsuri unde simţi, în cărţi, în cursuri, la psihologi, în yoga… răspunsurile sunt mereu în tine, acestea sunt doar instrumente care ne ghidează către ce trebuie să găsim în interiorul nostru. Îţi recomand o carte minunată – Cele cinci răni care ne împiedica să fim noi înşine de Lise Bourbeau, iţi va mai adăuga câteva întrebări şi îţi va aduce multe răspunsuri.

Namaste, ne vedem la clase sa ne vindecam!