Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

“Baiatul cu inima de piatra si fata care-si crestea aripile” de Cristina Tigroiaca

Draga copac,

 

imi aduc aminte de Cristina la prima noastra intalnire, la initierea in yoga. Atunci le-am impartit niste carti oracol si ei i-a picat Imbratisarea animalului putere- Tigrul. Parca o aud “Dar mie nu mi se potriveste…:)”, urmand ca la finalul cursului sa realizeze ca era Tigroaica aceea interioara care urla dupa recunoastere si imputernicire, era trezirea ei la viata.

De atunci a trecut ceva, Tigroaica a inceput aceasta frumoasa calatorie a cunoasterii Sinelui, astfel incat la un moment dat a fost atat de incantata de ce a gasit incat chiar si-a tatuat tigroaica pe brat :). Apoi a urmat o pauza de 2-3 luni, nu am mai vazut- o pe Tigroaica pana acum cateva zile la 108 salutari cand dupa curs ne-a povestit “ca s-a indragostit un pic” si ca treaba asta a scuturat-o, a dat-o cu putere de pamant dar a ajutat-o sa prinda si aripi si sa se cunoasca mult mai bine.

Am ramas foarte impresionata cand dupa clasa, eram la Alt Shift cu mai multi colegi de la Yoga si a insistat sa ne citeasca o poveste speciala terapeutica despre trairile ei. Nu mai spun nimic, te las si pe tine sa intri in terapia scrisului alaturi de Tigroaica si de noi:

A fost o data ca niciodata, o fata Cristina, indragostita pana peste cap de un baiat Petru Iulian. Baiatul, avea o inima de piatra si fata credea ca, asemenea vulcanilor care erup, asa se va topi si piatra lui din inima. Fata, nu si dorea nimic mai mult decat ceea ce ar fi putut sa -i ofere baiatul cu inima de piatra. Aveau amandoi aceleasi vise. Sa calatoreasca prin lumea larga, altfel decat isi doresc oamenii obisnuiti. Sa observe lucrurile, care sunt ascunse ochiului, cele care conteaza doar pentru cei pregatiti sa le vada. Fata il vedea cel mai frumos baiat din lume si cel mai placut om cu care ea si ar fi dorit sa fie. El avea o voce pe care fata ar fi ascultat o la nesfarsit. Avea multe calitati care- i placeau fetei. Fata si baiatul cu inima de piatra au petrecut clipe impreuna. Dar nu au petrecut timp impreuna, pentru ca, amandoi si au dat seama ca timpul nu exista. Nu au vorbit despre asta dar atunci cand se uitau unul in ochii celuilalt, stiau ! Fetei ii placea sa se uite in ochii lui pentru ca vedea acolo vesnicia. O data, l -a facut sa rada cu ochii, poate chiar de mai multe ori, si ea, atunci a fost foarte fericita. Atunci,cand se gandea la asta ( o facuse de mii de ori ) se pierdea in privirea lui si intra intr un labirint foarte intortochiat. Labirintul acela era adevarat si ducea chiar in locul unde ar fi trebuit sa fie inima lui. Si fata, petrecea foarte mult timp plimbandu se prin acest labirint, fiind foarte fericita si visand si dansand. Am uitat sa va spun ca fata, era o fata vesela si plina de viata si frumoasa. Fata, pana atunci, avuse se o viata plina de complicatii si de compromisuri si ea nu se cunostea pe ea, pentru ca avea un obicei de a se darui persoanelor de langa ea. Fata era inca naiva si pura si de aceea era atat de fericita prin labirintul baiatului cu inima de piatra. Pentru ca, baiatul o lasa sa salasluiasca acolo. Era de fapt, sufletul lui. Dar el nu- si cunostea sufletul pentru ca el nu voia sa se plimbe cu ea prin labirint. Si atunci, fata si a dat seama ca baiatul avea un mare secret. Atunci, fetei i- a venit o idee. Mergea zilnic acolo si se uita dupa ceva anume. Si a cautat ea ce a cautat, zile si nopti si a trecut prin toate starile, pentru ca era deznadajduita. A ras, a plans, a jelit, a topait, a cantat si iar a plans. A plans cel mai mult, din cate s a plans pe aceasta lume. Si plangand ea asa, langa inima piatra a lui, pentru ca acolo ajunse se dupa mult vreme, a observat ca in mijlocul pietrei era, asa, ca o crapatura. Si parca se intrezarea ceva acolo. Crestea ceva. Dar in acelasi timp, fata, simtea ca si ei ii creste ceva pe spate. Nu se putea uita pe spatele ei pentru ca nu avea oglinda acolo. El nu suporta oglinzile si nu avea asa ceva. Atunci fata, a inceput sa aiba rabdare. Pana atunci, nu prea stia ce e aceea rabdarea. Si uite asa, fata a trebuit sa se gandeasca mult la ea si la ce isi doreste si la ce ar face o fericita. Pentru ca nu avea ce sa faca altceva si pentru ca baiatul a fost incantat sa o aiba pe ea acolo chiar daca inima lui era de piatra. Si el inca nu stia ca ii creste ceva in inima. Si nici ea nu stia ce i va creste pe spate. Amandoi aveau niste simtaminte dar nici unul nu stia sa si le explice. Era, un fel de dezamagire. Amandoi simteau asa, dar nu au facut nimic pentru asta, amandoi erau foarte obisnuiti cu dezamagirile. Dupa ceva vreme, s a intrezarit ce era acolo in inima lui. Crestea o floare. Exista niste flori pe lumea asta, care cresc in stanca si se numesc floare de colt. Poate mai sunt si alte flori care cresc in stanci dar baiatului aceasta floare ii crestea. Si fetei ii cresteau pe spate niste aripi. Cand aripile se facusera mai mari ea le a putut vedea, doar intorcand privirea. Si atunci fata, a fost atat de uimita ca nu a stiut ce altceva sa faca, decat, sa il cheme si pe el acolo. Era vorba doar de ei doi. Nimeni, de pe lume nu stia despre ei. Intr un fel, erau singuri pe lume. Nimanui nu le pasa de soarta lor. Si atunci, s au intalnit in acel loc atat de sacru, unde lui ii crestea o floare in inima de piatra, poate de acea ei ii placea numele lui, de Petru, pentru ca seamana putin cu piatra, si au stat nemiscati si s au privit in ochi. Si fata avea un infinit in ochi, asa ca si el s ar fi putut plimba prin infinitul acela frumos al ei. Dar asta, numai el stie, pentru ca el, nu prea vorbea si nu impartasea nimic din ce facea si simtea. Spunea el, ca nu simte nimic si atunci ea nu avea ce sa faca decat sa l creada ca asa este. Si, uitandu se unul in ochii celuilalt si pierzandu se in infinitul celuilalt au realizat dintr o data ca de fapt fiecare se uita la el insusi. Amandoi au realizat, ca, de aceea nu i placeau lui oglinzile. Se pare ca el stia mai bine decat ea, nedorindu si oglinzi. Pentru ca, numai asa s au putut vedea cu adevarat. Si se uitau uimiti unul la celalalt si tot descopereau minunatii. Si ei nici nu stiau ca au atata frumusete si atata putere in ei. Nici nu vorbeau pentru ca nu trebuia. Nu era nevoie de cuvinte aici, era dincolo de orice lucru…. Si in acelasi timp, crestea si floarea in inima lui de piatra si cresteau si aripile ei. Cand si au dat seama ca au crescut, pe amandoi, i a cuprins o tristete. Dar o tristete fericita. Numai ei puteau intelege aceasta tristete fericita. Chiar daca ar fi incercat sa explice cuiva, nu ar fi inteles nimeni si nimanui nu i ar fi pasat ce simt ei. Si, ei stiau, ca nu, nu ar fi avut cui sa spuna. Nici unul nu avea pe nimeni altcineva. Si amandoi au lasat linistea dintre ei sa vorbeasca, chiar daca ea ar fi vorbit vrute si nevrute cu el, dar pentru ca ea voia sa l respecte, a lasat si ea linistea sa vorbeasca. Si a fost bine. Da. A fost bine. El s a ales cu o floare atat de rara in inima lui. Nu v am spus, ca foarea asta poate fi nemuritoare si e la fel de frumoasa si peste mii de ani. Si ea, s a ales cu niste aripi superbe si mari si incantatoare si cu care va putea sa zboare peste mari si tari si peste toate minunatiile pamantului si poate zbura chiar si in sufletele unor oameni pe care ea va stii ca vor fi minunati. Poate va fi doar unul, dar asta va afla ea, si va fi suficient. Ea stie de multa timp ca un singur om are tot universul cuprins in el. Si atunci ea, a plecat din sufletul lui si din labirintul acela in care a stat ceva vreme. Si el nu a zis nimic. Nu stim, ce gandeste el, pentru ca v am spus ca lui nu i place sa vorbeasca. Doar, a lasat o pe fata acolo, la el in suflet si putem sa tragem concluzii ca si lui ia placut de ea. Si nu voi termina povestea ca si celelalte povesti. Ca au trait fericiti pana la adanci batraneti. Astea sunt pentru oamenii foarte obisnuiti pe care ii intalnesti peste tot. Povestea mea e chiar speciala si nu veti mai gasi un baiat cu inima de piatra si cu o floare de colt in ea si nici o fata cu aripi atat de frumoase zburand pe ici pe colo poate chiar si prin dreptul ferestrei voastre. E suficient sa ridicati din cand in cand privirea si poate aveti norocul sa o vedeti. Ca este chiar un noroc, este o fata cum nu s a mai vazut si daca o vei cunoaste o sa afli. Poate chiar baiatul cu floarea de colt in inima lui de piatra o va vedea vreodata pe fereastra cand isi va ridica privirea.”

Daca ai si tu o poveste care poate inspira padurea de copacei te rog scrie-mi la suntuncopac@gmail.com

 

Namaste!


Leave a comment

Este oki sa nu fii pe placul tuturor

Draga copac,

Este oki sa nu fii pe placul tuturor.  Intelegerea acestui lucru iti ofera o libertate imensa, ca si cum ai ales sa iesi din cusca si sa iti oferi timp. ….din cusca mintii tale pentru ca doar acolo este limitarea majora.

Eu clar nu -s pe placul tuturor si nu ma astept sa ma placa si sa ma iubeasca toata lumea. Multi  ma vad inteleapta, frumoasa si ispirationala, altii plictisitoare, nepriceputa si falsa. Destui de  multi ma vad nebuna :). Atat de mult am fost “neplacuta” de unii( chiar colegi de breasla) incat la un moment dat au incercat sa-mi blocheze pagina de facebook sau sa-mi dea review-uri  de pe conturi false. Fiecare face cum, cat poate , insa Universul isi face intotdeauna treaba .Am invatat sa respect fiecare parere,fiecare are calatoria lui si este responsabil pentru gandurile, faptele cuvintele sale. Am ajuns intr-un punct in care sunt oki cu toate aceste etichete….. asta pentru ca nu-mi apartin. Ce vine din exterior apartine gandurilor colective si nu are nicio treaba cu ceea ce suntem de fapt. Nici eu habar nu am inca cine sunt si cum sunt, cum poate sti cineva din exterior mai bine ca mine asta?

Sunt departe de  a fi perfecta si sunt ok cu asta.

Nu arat perfect, nu scriu si nu vorbesc perfect, nu sunt un profesor de yoga perfect, nu-s o mama si o sotie perfecta,   nu ma comport exemplar, nu-s o sfanta si nici nu vreau sa fiu. Nu vreau si nici nu ma astept sa fiu vreodata ….perfecta si nu concurez cu nimeni. Nu vreau sa iau nimanui painea. Mai am mult de invatat si de imbunatatit si sunt constienta de asta.

Vreau doar ca in fiecare zi sa fiu un om mai bun  si sa inteleg mai multe din cele din jurul meu.Vreau sa –mi aduc aminte cine sunt. Sa fiu impacata ca traiesc in mine. Sa ma intalnesc cu sufletul meu si sa-mi zambesc cu bunatate.

Poate nu este vorba intotdeauna despre a castiga ceva, a fi in competitie cu cineva, a fi altcineva.

******

Iti spun aceste lucruri pentru ca vreau sa stii ca si eu am fost ca tine. Un moment in care imi petreceam toata viata multumind pe ceilalti, incercand sa-i conving pe cei care nu ma plac sa ma placa. Am pierdut ceva? Da clar, TIMPUL meu! Tu cum stai cu al tau? Se spune ca unul dintre cele mai mari regrete  pe care un om le are pe patul de moarte este ca si-a petrecut intreaga viata incercand sa fie pe placul celorlalti si uitand complet de chemarea sufletului lor. Asa ca eu am ales intr-un punct, sa pun punct acestor asteptari absurde de a fi placuta de toata lumea. Nici nu-ti dai seama cata libertate mentala mi-a adus aceasta eliberare, cat spatiu a facut in fiinta mea.

 

Cand cineva te place sau nu te place, vreau sa stii ca nu are nicio treaba cu tine! Are legatura doar cu convingerile, educatia, perceptiile persoanei in cauza. Fiecare vede in exterior oglinda sa. Cu cat vedem mai mult “urat” in exterior si dorim sa schimbam , cu atat este un semnal de alarma ca avem de lucru sa ne imblanzim fiinta, pentru ca realitatea exterioara este o proiectie a realitatii interioare. Vezi “Cele 4 legaminte” de Don Miguel Ruiz. ( A nu lua lucrurile la modul personal)

 

Deseori in sedintele private de yoga pe care le tin, copacii doresc sa gaseasca solutii sa fie placuti de toti si toate si sa nu dezamageasca. Observ cat de mult timp isi pierd depunand eforturi sa schimbe convingeri limitate din exterior. Sunt surprinsi cand le spun ca este oki sa nu fii placut de toti si toate si ca este o eliberare sa accepti asta pentru ca iti ofera o sansa incredibila sa fii adevarat, sincer, transparent cu tine, sa nu te minti. Iti ofera o sansa sa -ti manifesti compasiunea fata de oameni, intelegerea ca suntem diferiti ca suntem cu totii raniti si atunci cand suntem raniti dorim sa ranim la randul nostru. Acceptand asta, te face mai puternic, mai autentic, mai viu si mai uman.

 

Este oki sa nu fii pe placul tuturor. Practica Ahimsa si fii pe placul tau, fii bland cu tine, intelegator, bun si detasat si vei cuceri astfel intreaga lume. Mai ales pe cea din inima ta.

Elibereaza-te si priveste in gradina ta, pentru ca timpul e scurt si are nevoie de apa sa infloreasca.

Namaste! Ne vedem pe saltelute!

 

 


Leave a comment

#metoo-ul Lianei, coach sexualitate somatica

Dragi copacei,

pentru ca in socialmedia femeile au ales sa nu taca si au initiat campania #metoo care genereaza multe controverse, am fost curioasa sa aflu parerea unui specialist, asadar mai jos gasiti povestea Lianei, coach sexualitate somatica:

 

“Am ales ca povestea mea cu #metoo să se termine cu bine. Asta pentru că nu cunosc alt mod de a fi, face sau povesti 🙂

 

Cum și când am trăit experiența #metoo

În urmă cu trei ani am cunoscut un bărbat de care am fost atrasă și cu care mi-am dorit o relație. Văzusem în el câteva calități care îmi plăcuseră: sensibilitate, dorință de cunoaștere, deschidere spre spiritualitate, spre lectură, spre nutriție, sport și practici orientale. Acestea erau lucruri foarte atrăgătoare pentru mine iar combinația pe care am văzut-o în el mi s-a părut foarte frumoasă.

Spre dezamăgirea mea, el nu și-a dorit o relație cu mine, în schimb mi-a propus să rămânem prieteni. Am acceptat, dorindu-mi să-l am în jurul meu totuși. Felul în care vedeam că erau îmbinate în el acele calități pur și simplu îl făceau valoros pentru mine.

Treptat însă interacțiunea noastră a dus tot spre o atracție și spre o interacțiune senzuală și sexuală.

Într-un final a propus să încercăm să avem o relație. Pe parcursul unei săptămâni din luna iulie, chiar mijlocul verii, mi-a dat însă semne că nu eram ceea ce își dorea. Iar în ultima zi din săptămână, într-o duminică, mi-a arătat ceea ce credea despre mine și despre interacțiunea noastră ca parteneri.

A numit acea zi ritualul meu de inițiere. Mi-a spus atunci că nu voia să aibă o relație cu mine fiindcă nu făcusem nimic în viața mea de până la acel moment ca să merit relația cu el. Cu toate acestea, petrecuse acea săptămână cu mine aparent nu fiindcă propusese să avem o relație, ci fiindcă voia să îmi acorde ocazia să mă uit atent la mine și să văd ceea ce eram și ce meritam.

Mi-a mai spus că după ce avea să plece, eu aveam să îl caut în fiecare bărbat pe care aveam să-l întâlnesc ulterior.

A petrecut acea duminică agresându-mă emoțional și psihologic. Cum a arătat agresiunea mea?

Psihologic și emoținal am auzit o zi întreagă cum nu eram bună să-i fiu o parteneră, cum aveam corpul nepotrivit, imaginea nepotrivită, experiențele de viață nepotrivite, atitudinea și comportamentul nepotrivit, cum alte femei erau mai bune, frumoase, pricepute sau de succes decât mine, cum modul în care făceam dragoste era deviant, cum nu eram încă pregătită pentru un drum spiritual fiincă aveam un organism prea slab, cum de fapt el ceruse o relație cu mine ca să iasă din zona lui de confort.

Am auzit cum suferința avea să fie prietena mea cea mai dragă și recomandarea să o iau aproape de inima… Toate acele lucruri au fost toate sfâșietoare pentru mine fiindcă mă deschisesem lui mai mult decât doar ca o prietenă și ajunsesem să mă atașez emoțional de el. Atât ca prieten (ce propusese inițial să fim) dar și ca bărbat cu care îmi dorisem o relație.

Spre norocul meu, agresiunea fizică care a venit la pachet cu acele cuvinte dureroase pe parcursul unei întregi zile, a fost extrem de redusă ca timp și ca intensitate. Însă pot spune că impactul asupra mea însă a fost la fel de chinuitor. Acea zi m-a epuizat fizic, emoțional și psihic.

Nu am știut că acel bărbat vedea în mine ceea ce credea de fapt despre sine. Și cu siguranță nu am știut niciodată ceea ce însemna abuzul și agresiunea. De nici un fel. Psihologică, emoțională și fizică. Chiar și atunci când mi se întâmpla fizic… Nu aveam reperele pentru așa ceva, până atunci nu văzusem și nu cunoscusem așa ceva. Și nu am știut în acel moment că ele de fapt asta erau. Atunci eram în șoc.

Ce cred despre experiența aceasta? Cum de mi s-a întâmplat mie?

Mult timp după acea zi de duminică am crezut că eram o femeie respingătoare, care nu avea nimic frumos sau atrăgător în ea să inspire în bărbatul pe care și-l dorea. Mult timp am plâns ca să adorm, aproape am scâncit de durere de la ecoul acelor cuvinte, am avut dureri în stomac iar pieptul părea că mi se sfâșie. Am intrat în disperare și în confuzie totală.

Asta fiindcă nu am știut. Chiar așa i-am spus și lui când am deschis prima oară discuția cu el despre o relație: „Nu știu și nu am repere ce relație îți dorești tu.”

În realitate ceea ce nu știam era să recunosc cum arăta un bărbat traumatizat și abuzat. Și cum arăta o relație traumatică și abuzivă. Nu văzusem până atunci așa ceva. Și cu siguranță nici după aceea – lucru pentru care sunt recunoscătoare tuturor celor pe care i-am cunoscut.

Nu am știut că acel bărbat nu putea să-mi ofere nimic altceva decât un comportament abuziv și traumatic fiindcă fusese la rândul său traumatizat și abuzat. Atunci când l-am întrebat dacă suferise vreodată în iubire, inițial a refuzat să recunoască. Abia într-un târziu a recunoscut ce i se întâmplase, suferise emoțional, dar a ținut să sublinieze că depășise acel moment și că acel episod nu îl mai afecta.

Gândindu-mă înapoi, în opinia mea nu doar că nu depășise acel episod dureros pentru el, dar el însuși s-a abuzat pe sine prin felul în care a interacționat cu mine. Spun asta fiindcă refuz să cred că un bărbat care se iubește și se respectă pe sine intenționează să facă femeia de lângă el, care dorește să îl iubească și să aibă o relație cu el, să sufere sau să o chinuie într-un așa mod… în afară de un bărbat care suferă cumplit și care nu știe sau nu vrea să își recunoască și rezolve suferința sau trauma pe care o are înăuntrul său.

Cum am început să-mi revin.

După câteva luni, am reușit să eliberez cea mai mare parte din încărcătura emoțională. Am mers la un psihoterapeut specializat în psiho-sexualitate, am inclus în alimentația mea sucurile presate la rece din legume și fructe și mi-am întărit corpul foarte mult în acel fel, am cerut sprijin prietenilor și cunoscuților mei fără să îmi fie rușine să povestesc ceea ce pățisem, am participat la un ultramaraton (puțini știu că eu alergam încă de când eram mică pentru a-mi descărca supărarea, tristețea sau durerea și că ultramaratonul din 2014, de care puțini m-au crezut în stare atunci, a fost de fapt descărcarea unei dureri emoționale foarte mari pe care am avut-o și totodată a fost ocazia să îmi dau seama ce putere aveam înăuntrul meu de fapt – fizică și psihologică).

Cu toate acestea, am depășit partea cea mai mare a durerii prin sprijinul unui alt bărbat, care îl cunoscuse bine pe cel cu care am trăit experiența abuzivă. Acest om m-a ținut pur și simplu în brațe și mi-a dat voie să plâng peste 3 ore. A fost dispus doar să îmi audă povestea, chiar dacă nu avea sens pentru el nimic din ce spuneam și chiar dacă nu eram coerentă în exprimare. Acela a fost cel mai uman și frumos dar pe care l-am primit de la un bărbat. Nu, acel bărbat nu este în jurul meu și nici nu va fi. Dar ceea ce a făcut atunci pentru mine a însemnat enorm și îi port și acum recunoștință în sinea mea. Dintr-un anumit punct de vedere am renăscut în acele ore, în brațele lui. Și cred că bărbații care permit așa un spațiu femeilor din jurul lor sunt foarte rari și ar trebui păstrați în jurul nostru.

Pe acest fundament am reînceput să mă construiesc apoi din interior. Și a fost o reconstruire înceată și cât se poate de îngăduitoare la adresa mea.

Atunci când am început să îmi revin, un lucru fundamental pe care mi l-am spus a fost acesta: aveam să-mi respect întotdeauna căutarea mea de cunoaștere și de structură. Eu una nu aveam să mă mai las pe seama lui nu știu în mâinile altcuiva fără să îl cunosc foarte bine.

Acea abordare funcționase pentru mine atât înainte cât și după ce l-am cunoscut pe cel cu care am trăit experiență abuzivă. Doar în prezența lui dădusem voce și putere lui《nu știu》. Cu acel bărbat îmi dorisem să fac lucrurile altfel decât le făceam de obicei. Voiam să mă eliberez, să renunț la control, să îmi dau voie să fiu altfel decât eram în esență. Așa am creat eu spațiul în care acel abuz a putut exista.  

 

Ca să fiu înțeleasă bine, consider că este util și sănătos să 《renunțăm》în viață. Încurajez pe toată lumea să facă din când în când. Dar încurajez să renunțăm la așteptări sau pretenții, nicidecum la cunoașterea, structura sau lucrurile care știm că funcționează pentru noi sau de care avem nevoie ca să funcționăm. Nu recomand să renunțăm la efortul de a ne îmbunătăți pe noi înșine sau la ceea ce știm că este fundamental pentru noi. Aceasta din urmă s-ar numi o atitudine ingorantă. Iar în cazul meu, ignoranța mea de atunci a dus la o experiență abuzivă în raport cu cel pe care mi-l doream ca partener de viață.

 

Ce știu despre mine. Ce ar putea să caute în interior fiecare femeie abuzată.

Nu știu alte femei cum sunt, dar atunci când sunt în elementul meu eu una pun preț pe cunoașterea de sine, pe structură, pe stabilitatea în raportul cu bărbatul pe care mi-l doresc alături și pe siguranță (fizică, emoțională și psihologică). Mulți oameni (inclusiv femei) îmi spun că sunt prea serioasă, prea intimidantă din acest motiv, dar adevărul este că eu așa știu și așa pot să mă deschid unui bărbat pe care mi-l doresc. Și nu văd o problemă în asta.

Nici unul din aceste lucruri nu înseamnă pentru mine rigiditate, lipsă de spontaneitate sau flexibilitate. Ele înseamnă însă fundamentul pe care pot construi mai departe. Fie că vorbim despre proiecte, despre relații, despre hobby-uri… sau orice altceva.

Cu aceste nevoi interioare ale mele și prin manifestarea acelor lucruri în raport cu ceilalți, mi-am oferit mie și celor din jurul meu experiențe frumoase și evoluție. Iar pentru asta pot să vorbească două mișcări sociale în protecția mediului făcute în România (curățenie și împădurire), iar mai nou efortul meu de a ne deschide România și spre dezvoltarea sexuală.

Eroarea mea de judecată din 2014 a fost să merg împotriva naturii mele și nevoilor mele emoționale și fizice. Am renunțat atunci la ceea ce știam despre mine și m-am lăsat ghidată de cineva care nu mă iubea și nu mă aprecia.

 

Ce le urez tuturor femeilor care au fost vreodată agresate

Cel mai mare lucru m-a ajutat pe mine să învăț să fiu blândă cu mine însămi. Și îngăduitoare. Nu am știut atunci multe lucruri despre bărbați și despre mine însămi.  Dar la un moment dat am înțeles că vindecarea avea să vină atunci când încetam să-mi reproșez mie însămi neputința și neștiința mea. Îngăduința și bândețea au fost primele lucruri pe care mi le-am oferit.

Am căutat femei care m-au îndrumat și m-au sprijinit emoțional. Acestora m-am deschis și le-am povestit ceea ce trăisem. Aceste femei au fost în jurul meu să mă încurajeze și să mă ajute să mă relaxez. Eu cu mine însămi.

Nu, nu urăsc bărbații, nu i-am urât niciodată și nici nu voi face așa ceva. Îmi plac bărbații și chiar sunt recunoscătoare celui care m-a ajutat atunci, dar și celor cărora le-am mai povestit prin ceea ce am trecut. Recent a contat enorm să aud cum un bărbat, cu o practică spirituală, și-a cerut scuze în numele tuturor bărbaților care folosesc scuza spiritualității prost înțelese să se poarte oribil cu o femeie.

În perioada aceata lucrez la a ierta acel episod prin care am trecut. Și fac asta cu ajutorul tuturor oamenilor care îmi vin alături și cu care mă ajută să construiesc lucruri frumoase: relații, proiecte, prietenii sau pur și simplu mesaje care să ajute și alți oameni să se vindece.

Aceasta este calea spre vindecare: iertarea (de sine, în primul rând, apoi și a celorlalți) și apoi orientarea spre oamenii care ne iubesc, ne apreciază și ne înțeleg.

Acesta este unul din motivele pentru care m-am orientat către coaching-ul în sexualitate. Deși nu realizăm sau nu ne place asta, mulți dintre noi avem nevoie de un fundament solid în sexualitate, de o cale să ne înțelegem și cunoaștem mai bine propria sexualitate și ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi, de resurse interioare să ne ascultăm și să devenim conștienți de mesajele pe care ni le transmite corpul nostru (mai ales în sexualitate). Și avem nevoie să învățăm să relaționăm cu ceilalți într-un mod cât mai armonios. Asta mi-am propus încă de acum 3 ani să fac. Întâi a fost pentru mine, apoi am decis să împart și cu alți oameni din jurul meu. Cei care sunt deschiși și dispuși să se tranforme sau să continue să dezvolte inclusiv în planul sexual.

Despre autorul guest post-ului:

 

Începând cu anul 2014 Liana a început să exploreze practici ale câtorva tradiții orientale (Yoga, Tai Chi), aspecte de bază privind sănătatea (nutriție, juicing, fitoterapie) cât și aspecte de bază ale sexualității umane. Din anul 2016 a început formarea oficială în calitate de coach în sexualitate somatică (denumirea oficială: sexological bodyworker, un domeniu nou pentru România). Iar prin demersul prezentat pe website-ul ei bilingv, a decis să dezvolte percepția societății privind educarea și dezvoltarea în sexualitate umană, informarea și stabilirea reperelor constructive pe acest subiect. Intenția ei este să dezvolte o comunitate de oameni cu aceeași viziune și dorință de cunoaștere și dezvoltare.”


Leave a comment

Povestea unui cuplu in Honeymoon cu alte… 25 de femei . De Ferdi& Larisa

Draga copac,

noul meu job mi-a dat sansa sa cunosc multi oameni si sa ma oglindesc si sa cresc prin ei.  Ii iubesc pe toti, insa am cateva persoane despre care as vorbi o viata. De exemplu despre cuplul Larisa si Ferdi care au ales acum jumatate de an sa vina cu mine si Crina  in Bali in retreat si cu alte 25 de femei, ei fiind in Honeymoon :)! Atat de wow mi s-a parut cererea lor de HoneyYogaMoon in Bali, incat am vrut neaparat sa-i cunosc bine inainte, mai ales pe Dl Ferdi, sa ma asigur ca nu este carat cu forta, ca nu-si da ochii peste cap, ca vine nesilit de nimeni pe propria vointa :)). Si am cunoscut cele mai frumoase perechi de ochi din Univers, am cunoscut o iubire pura si blanda, au fost un exemplu pentru noi in tabara si de fiecare data cand ma viziteaza la studio parca simt cum locul meu este binecuvantat cu samanta iubirii.  Ii las pe ei sa va povesteasca despre relatia cu copacii, cu ei, cu oamenii si cu viata:

“Anul trecut pe vremea asta eu si Ferdi ne pregateam de cea mai tare petrecere a vietii noastre alaturi de toti oamenii frumosi care si-au pus amprenta asupra universului nostru. Am ales sa vorbim despre dragostea ce ne-o purtam unul altuia, despre trecut, prezent si viitor, despre familie si prieteni, printr-un simbol care era foarte aproape de sufletul nostru: Copacul.

Intr-o seara, pe cand sapam printre rafturile ticsite ale online-ului despre aranjamente florale copacesti, invitatii de nunta, destinatii de luna de miere si alte asemenea, ma IZBESC de blogul Andreei www.suntuncopac.com. “Ia uite dom’le ce intamplare” imi zic eu in gand, intrigata de potrivirea nemaipomenita. Le sunt si astazi recunoscatoare algoritmilor care au facut posibila aceasta intalnire virtuala 🙂 . Si incep sa citesc cu sufletul la gura despre ea si despre retreat-ul din Bali in care aveam sa traim una dintre cele mai intense experiente de pana atunci. Ii arat si lui Ferdi super entuziasmata ce-am gasit (tocmai ce concluzionasem zilele trecute ca Bali ramane pe short list-ul nostru pentru luna de miere), dupa care parca ma intristez un pic. Incep sa ma gandesc ca poate nu e tocmai cea mai potrivita activitate pentru un cuplu de proaspat casatoriti, poate nu o sa fie pe placul lui, poate nu ar trebui sa ma las condusa de primul instinct. El in schimb, nu avea nici o indoiala! Dupa cateva zile, stabilim o intalnire sa ne cunoastem cu Andreea si sa vorbim mai pe indelete despre retreat, sa ne convingem daca e sau nu potrivit pentru noi. Si cam asta a fost – inceputul! 🙂

Calatoria in Bali a insemnat pentru noi vreo cativa ani dati pe fast forward de autocunoastere, bucurie, recunostinta si mult mai multa dragoste decat credeam ca suntem in stare sa ne purtam unul altuia si celor din jur. Am avut multe lectii de invatat de la oglinzile din jurul nostru (aka “sotiile lui Ferdi” cum aveam sa glumim pana la finalul retreat-ului J) ), de la oamenii vesnic zambitori si primitori ai Bali-ului, orezariile inverzite, marea turcoaz si nispul alb.

Dupa cele 10 zile petrecute alaturi de copaceii din retreat, ne-am retras si noi ca un cuplu mai normal la cap pe o insula romantica, bungalow pe plaja, doar noi si soparlitele. Nu ne dadeam inca seama ce ne-a lovit, incercam sa integram toate experientele, sa ne facem un pic de ordine in ganduri. Dupa care ne-am oprit din atata gandit si cu zambetul tamp pe fata, ne-am bucurat de ultimele zile pe plaja pustie :).

Intorsi acasa, inca avem grija de semintele pe care le-am sadit in noi atunci. Eu sunt proaspata studenta la Psihologie, iar Ferdi isi urmareste propria lui cale. Am devenit mai curajosi. Intentiile noastre sunt mai clare, faptele au devenit mai concrete.

 Andreea este o inspiratie. O iubim mult. Ii multumim pentru ca este.

Larisa & Ferdi”


2 Comments

Ne ocupam de noi doar cand suntem “down”?

 

Draga copacel,

Ce ne face sa ne intoarcem la sufletul nostru? Raspunsul nu este prea placut dar… de obicei suferinta. Suferinta este o metoda minunata sa devenim constienti de ce se petrece in interiorul nostru. O despartire provizorie, una definitiva, moartea cuiva drag, o asteptare cu un rezultat dezamagitor, boala noastra sau a celor dragi, esecurile profesionale, nerealizarile noastre apasatoare sau pur si simplu vesnica goana dupa ceea ce credem ca ne va aduce fericire, nelinistea si zbaterile pana ajungem “acolo”, toate sunt momente cheie ce determina pana la urma munca noastra cea mai importanta pe acest pamant: Dezvoltarea personala. Dar ce inseamna aceasta “Dezvoltarea personala”? Suntem bombardati peste tot cu acest termen dar nu se stie exact ce presupune. O explicatie minunata pe care o da Lise Bourbeau este: “Omul nu este constient decat in proportie de 10% de ceea ce se intampla in interiorul sau. Dezvoltarea personala inseamna sa ne dam seama ca exista 90% talente, dorinte si alte atribute benefice pe care le avem in noi si pe care nu le-am folosit din cauza ca nu ne cunoastem suficient pe noi insine. Aceasta simpla constientizare ne da mari sperante. Cu cat invatam sa ne cunoastem mai bine, cu atat devenim mai constienti de puterea noastra interioara.” De fapt asta inseamna intoarcerea la noi, aceasta dezvoltare personala de care vorbeste toata lumea. Puterea noastra nu sta in bratele nimanui, nu are termen limita, nu este la parintii sau copiii nostri, nu este nici in bratele unui partener “minune”, visat si asteptat. Sa nu ne mai limitam si amanam pana cand ceva sau cineva va veni sa ne ajute sa ne schimbe viata sau perspectivele. Puterea este doar in noi. Sa ne facem placerile, sa ne urmam pasiunile, sa alegem sa fim fericite pur si simplu cu resursele actuale, indiferent de ce furtuni ne strabat viata acum, asta inseamna dezvoltare personala. Yoga este o minunata forma de dezvoltare personala, insa ca in orice alt domeniu este nevoie de disciplina si perseverenta. Am cunoscut persoane care folosesc timpul singuratatii ca sa se vaite de ce le lipseste, nu stiu sa gaseasca utilitatea acestui timp si li se pare ca fericirea se poate accesa doar in doi. Am cunoscut si persoane care dedica acest timp pentru a se dezvolta personal, alegere absolut minunata si recomandabila, dar care atunci cand intalnesc pe cineva renunta treptat la toate aceste procese si se intorc la sine doar cand relatia s-a stricat :). Adica concret si la yoga, observ unele copacite care apeleaza la yoga doar atunci cand sunt “down”, apoi dispar cand lucrurile se reaseaza in exteriorul lor, si iar sunt down si iar revin si tot asa…  Si tocmai asta este pattern-ul asta problematic … acest proces al dezvoltarii personale nu se termina niciodata, nici cand ti-ai intalnit iubirea vietii, nici cand ai copii, nici cand ti s-a indeplinit vreun scop. Mereu, mereu trebuie sa ne facem timp pentru noi. Dezvoltarea personala prin orice fel de instrument presupune perseverenta si disciplina.  Si responsabilitate. Chit ca este vorba de o pasiune doar a nostra, o clasa de yoga sau de meditatie, un masaj sau cinci minute inainte de culcare in care sa ne intrebam sufletul ce mai face, ce vrea cu adevarat, ce vrea sa realizeze, este fericit? Daca raspunsurile la aceste intrebari nu vin lin si clar atunci inseamna ca ai mare nevoie sa te cunosti mai bine si sa te asezi fata in fata cu tine mai des. Cineva “ne-a mintit” candva ca “daca o sa avem acel lucru” si “daca o sa facem acel ceva” o sa fim fericiti. Fericirile acestea pe care le cautam cu ardoare de obicei sunt trecatoare. Ce ne ofera fericire azi, maine poate sa ne ia presul de sub picioare. Si ce facem atunci? Disperam sau ne intoarcem la noi? Descoperirea puterii personale inseamna descoperirea fericirii autentice, a fericirii ce nu poate fi clatinata. Eu va rog sa nu uitati niciodata ca bucuria de viata nu sta niciodata in bratele altcuiva. Bucuria, placerile, fericirile mari sau mici, ne sunt accesibile oricand si oricum, trebuie doar sa ne dam voie sa fim asa cum suntem acum si sa ne deschidem bratele in fata darurilor Universului, fie ele si suferinte. Vacanta aceea pe care visezi sa o petreci alaturi de cineva ofera-ti-o tie acum, acel curs de care vrei sa te apuci, acea pasiune amanata, acea schimbare de imagine pentru care nu ai curaj, acele visuri lasate in asteptare din cauza gurii lumii, toate aceste lucruri sa ti le oferi si o sa vezi ca si celelalte visuri si preocupari se vor aranja de la sine.

Acea putere care sta ascunsa in tine, da-i voie sa iasa. Te rog.

Te astept pe salteluta sa ne ocupam de noi. Doar de sufletul nostru. Sa-l ingrijim si sa-l iubim astfel incat nu va mai fi nevoie sa cerseasca in exterior.

Namaste!


Leave a comment

Activia m-a intrebat cum traiesc eu InSync

dsc_0949-modified

Draga copac,

Multa lume imi spune : “Vai, ce dragut de tine, stai toata ziua,  te fotografiezi fericita in rochii cu spatele gol si talpile goale in pozitii de yoga, fara nici o grija, fara nici un stres…”

Este adevarat ca, in acest moment, starea mea este una foarte buna, insa am  muncit enorm cu mine ca sa ajung aici. Duc o munca de auto-cunoastere si dezvoltare personala continua ca sa-mi intretin aceasta stare de spirit. La propunerea brandului Activia, odata cu lansarea initiativei ”Traieste InSync”,  impartasesc cateva dintre lucrurile care ma inspira sa ma simt in armonie cu mine si sa-mi valorific la maxim potentialul si calitatile.

Ca in oricare alt domeniu, este nevoie de perseverenta si vointa. Totusi, nu tot timpul sunt vesela. Uneori ochii mei sunt tristi, alteori plang, zambetul meu este dezamagit sau privirea mea este stearsa. Ca si tine, sunt o femeie cu experiente, o femeie care a si suferit, o femeie careia i-a fost frica de ea insasi, de relatia ei.  In final, insa, am devenit o femeie care se accepta exact asa cum este. Am invatat ca ceea ce ma tinea pe loc se afla inauntrul meu. Treptat, mi-am dat seama ca trebuie sa-mi reevaluez relatia cu vocea mea interioara si sa o folosesc in avantajul meu.

Pana la urma, este vorba despre acceptare si blandete!

Si ca sa realizezi ca sunt o femeie ca si tine, vreau sa-ti mentionez cateva din momentele mai grele si cum am reusit eu sa le depasesc. Iata cum am reusit sa imi gasesc armonia in viata profesionala si cea personala, sa fiu in sincron si sa devin InSync cu mine si cu ceilalti:

  • Primul moment in care am luat decizia de a incepe blogul/proiectul meu de yoga si dezvoltare personala, “Suntuncopac”, a fost acum 4 ani. Nimeni in afara de sotul si sora mea nu a avut incredere in mine. Toti spuneau ca sunt nebuna. Mi-am pierdut multi prieteni, insa am castigat altii noi. Si, totusi, iata ca visul meu – yoga,  a devenit un trend , a luat amploare si a devenit un stil de viata.  Ma bucur ca am avut incredere in visul meu. Cum am reusit? Mi-am urmat intuitia, vocea din interior care ma asigura in permanenta ca merg pe drumul cel bun. Mi-am transformat vocea critica interioara in cel mai de nadejde aliat.
  • Imbratisarea feminitatii si a deschiderii mele emotionale mi-a adus, uneori, perceptii diferite din partea altor femei. Oamenii judeca fara sa cunoasca povestile celorlalti. Da, imi iubesc corpul si feminitatea si nu consider ca trebuie sa le ascund. Cred ca ne-a fost dat sa evoluam impreuna in aceasta viata. Cred cu tarie ca pot fi spirituala si pe tocuri si in talpile goale, si cred ca pot fi extrem de buna in ceea ce fac si cu ruj pe buze. Cum trec peste aceste obstacole si cum reusesc sa raman InSync? Ma iubesc si mai mult, ma accept, ma inteleg. Iubindu-ma pe mine, inteleg si respect mai usor lumea inconjuratoare care, uneori, din suferinta proiecteaza lucruri in exterior.
  • Relatia cu sotul meu – cum reusesc sa mentin echilibrul astfel incat sa ma simt InSync in relatia mea? Desi este sufletul meu pereche, relatia cu el nu este tot timpul roz. Partenerii nostri sunt oglinzile noastre menite sa ne ajute sa ne vedem mai bine. Sotul meu este extrem de diferit fata de mine, fiind foarte pragmatic, serios, rational, obsedat de curatenie, fix opusul meu. Eu sunt visatoare si afectuoasa. Diferentele acestea intre noi duc uneori la certuri si usi inchise. Cum trec peste? Realizez ca iubirea noastra este perfecta,  insa comunicarea nu este. Realizez ca lucrurile care ma deranjeaza la el sunt fix lucrurile pe care ar trebui sa le imbunatatesc la mine.  Inspir, expir cand sunt nervoasa , meditez, spun rugaciuni, si ma uit la fetita noastra care este rodul iubirii noastre pure. Apoi ma uit in ochii lui si ii multumesc ca m-a ajutat sa ma regasesc;
  • Rolul de mama – cum imbin acest rol cu celelalte din viata mea . Da, am avut o sarcina usoara si fiica mea este un inger, insa am muncit mult ca sa ajung in acest punct. Am citit sute de carti de parenting, de relaxare, respiratie si pregatire a mamei, am meditat, am facut yoga, am avut incredere in mine. Accept uneori ca nu sunt perfecta, accept ca ofer cat si cum pot, si inteleg ca trebuie sa am grija de mine inainte sa-i pot oferi ei particele din mine. Am incredere ca reusesc pentru ca totul porneste din interiorul meu, din modul in care imi rezolv propriile conflictele launtrice si devin mai echilibrata.
  • Facturile – cum nu las sa ma acapareze grijile financiare. Am renuntat la 15 ani de cariera in marketing/management. Am lasat in spate studii, cursuri, multi  bani investiti in perfectionarea mea in acest domeniu… pentru a sta in lotus ! Este grozav, nu exista job mai bine platit decat cel care-ti ofera  linistea. Sunt, insa, luni petrecute la studio in care ma intreb daca-mi pot acoperi chiria, pentru ca am cheltuieli foarte mari. Cum trec peste ele? Cu incredere ca pasiunea, iubirea si intentiile bune intotdeauna vor fi rasplatite. Si asa este, din neant apar proiecte pe langa, comenzi la rochii, retreats, invitatii la evenimente,  care ma ajuta sa nu ma blochez in aceasta sfera si sa evoluez;
  • Creativitatea este atuul meu principal, dar care uneori ma oboseste. Sunt un spirit extrem de creativ, am har la scris, toate clasele mele sunt diferite, la fel si exercitiile de coaching. Totusi, desi este un dar, uneori se transforma intr-o provocare. Si, deseori,obosesc tare.  Ca sa pot sa-mi intretin creativitatea si  sa-mi ating potentialul maxim cand vine vorba de inspiratie, citesc o carte la 3-4 zile, merg in continuare la multe cursuri de inspiratie si meditez. Aceste lucruri nu vin din neant, ci printr-un efort si o munca sustinute continuu.
  • Cum depasesc momentele melancolice si mahnirea. Uneori sunt furioasa si mai scap cuvinte nu foarte frumoase, alteori fara motiv cad pe ganduri in contemplatie si tristete duse la extrem. Hei, sunt si eu om, e normal! 🙂 Cum reusesc sa ma recalibrez, sa imi gasesc momentul InSync care ma ajuta sa merg mai departe? Realizez ca eu nu sunt egala cu gandurile si actiunile mele . Imi accept umbrele si incerc sa ma inteleg, sa aflu lucruri noi despre mine, sa ma recalibrez. Ce functioneaza cel mai bine? Sa transform supararea si furia in arta. De aceea, scriu articole, pictez, dansez si merge tare bine!

Inchei prin a-ti spune ca suntem toate la fel. Toate venim pe aceasta lume ca sa experimentam! Uneori nu traim numai bucurii, ci mai trecem si peste obstacole, lucru care este normal si care ne conduce, in cele din urma, catre un drum frumos.! Toate avem nevoia de a fi iubite si de a iubi, insa, sa nu uitam sa ne iubim si pe noi insene! Cand avem o relatie buna cu criticul nostru interior ne simtim bine si in echilibru cu noi insene si cu restul lumii. Aceasta influenta pozitiva se reflecta in toate aspectele noastre. Tu cum traiesti InSync? Te invit sa urmaresti pagina de Facebook Activia luni de la ora 18.00, cand alaturi de Oana Stoianovici (coach transformational), vom impartasi modul in care ne gasim echilibrul in fiecare zi.


Leave a comment

Retreat Suntuncopac la Cluj ( dezvoltare personala si yoga)

cropped-22.jpg

Draga femeie,

daca esti aici inseamna ca nu m-a inselat intuitia cand intr-o dimineata m-am trezit cu dorinta de a organiza un retreat copacesc  la Cluj de yoga si dezvoltare personala. De pretuire  a feminitatii.

Eu am descoperit ca suntuncopac acum aproape patru ani. Dupa un vis. De atunci viata mea a luat o alta intorsatura.Stiu ca este ciudat, dar in vis mi s-a aratat clar numele acestui proiect, faptul ca voi organiza aceste tabere spirituale, ca voi fi inconjurata de oameni buni si curiosi sa afle cine sunt si care este misiunea lor.Acest  vis m-a pus pe ganduri si m-a facut sa realizez ca  respir  acelasi aer cu copacul, ca sunt parte din acest imens Univers. Ca sunt libera. Ca sunt vie.

Acest vis m-a facut sa inteleg  ca nu trebuie sa-mi fie frica de moartea fizica ci de moartea in fiecare zi  in care nu constientizez ca traiesc. Mi-am dat seama ca mor in fiecare zi daca nu citesc, daca nu ascult muzica, daca nu ma uit la cer, daca nu calatoresc,daca pierd timpul la televizor, daca nu iubesc ceea ce fac, daca nu visez, daca nu cunosc oameni noi, daca nu creez ceva nou in fiecare zi, daca nu iubesc animalele si natura, daca nu sunt recunoscatoare pentru ceea ce am in fiecare secunda.Daca nu merg in talpile goale cat mai mult posibil. Daca nu-mi explorez feminitatea.

Acest vis mi-a dat curaj sa incep de la 0, astfel incat, dupa 14 ani de munca in zona de management, comunicare & marketing ,mi-am dat demisia am plecat 3 luni intr-o jungla din Bali unde m-am certificat pe yoga si mi-am deschis propriul studio. Iti spun mai multe cand ne vedem!

Dar inainte de toate, eu sunt o femeie ca si tine. Care a suferit. Care a ras in lacrimi. Care a iubit si care se iubeste. Care nu inceteaza sa invete.O femeie curioasa sa te cunoasca.   Femeia din tine vrea sa te intalnesti  cu alte femei minunate, care abia asteapta sa imparta cu tine   pasiunea, iubirea, frumusetea, curajul,increderea  si binecuvantarea de a fi femei in viata asta.

Cum ar fi sa-ti faci un cadou in luna aprilie  si sa –ti oferi sansa de a te intalni cu tine in cea de-a 13-a tabara de feminitate din tara? In cea mai simpla, modesta, vulnerabila, senzuala si blanda forma a ta? Sa te intalnesti cu tine cunoscand inca 20 de perechi de ochi la fel ca ai tai. Poate tristi, poate veseli. Sinceri.  Ochi in cautare de iubire. Iubire de sine si de tine.

Locul tau este in tabara de dezvoltare personala, yoga, respiratie, meditatie si creativitate din 12-14 mai, intr-o locatie de vis la doar 30 de minute de Cluj- pensiunea Meander.Daca vrei  sa intri in povestea retreaturilor de pana acum, arunca-ti un ochisor aici   aici ,aici, aici  sau aici. Iar aici si aici ai niste videouri dragute facute de sotul meu.

Image may contain: 17 people, people smiling, people standing, child, tree, outdoor and nature

Femeia e blanda….Vrei sa ne aducem aminte asta impreuna?

Continue reading