Senzualitate Sacra – Curs De Eliberare Si De Crestere A Energiei
Program magic de recuperare a puterii tale senzuale sacre, de peste 5 ore sub ghidajul meu. Te vei conecta cu intimitatea ta sacra ce iti da energie, stralucire si un boost de imunitate. Te vei elibera de credintele limitative legate de sexualitate. Iti vei dezlantui creativitatea. Iti vei dezvolta puterea de manifestare. Vei avea mai multa intredere in tine. Vei straluci si vei deveni un magnet pentru a atrage tot ce este mai bun jurul tau.
Conecteaza-te cu puterea energiei tale sacre intime!
Iubita mea, acest curs are o valoare personala foarte mare pentru mine si a curs autentic intr-un moment perfect dupa incheierea unor capitole de suferinta si respingere iar acum sunt in faza de conectare cu partea cea mai inalta din mine si imbratisarea acestui nou drum al alegerii de sine si al frecventei vibratiilor autentice.
Stai ca peste 90% dintre femeile cu care am lucrat cred ca sunt “folosite” de-a lungul unui act sexual?
Daca esti aici eu vreau sa pleci cu ideea ca iti cresti energia prin intimitatea sacra, ca te vindeci si te inalti catre Divin si ca….. senzualitatea sacra incepe cu tine nicidecum cu partenerii tai.
Sexualitatea noastra divina este insasi forta vietii, cea mai mare energie de pe Planeta pe care daca nu o valorifici transmiti mesaje Universului ca nu-i imbratisezi darul de a trai si a celebra viata.
Tu meriti sa traiesti frumos!
Te invit sa experimentezi un curs Transformational si Revelator ce cuprinde in prima parte a sa “Vindecarea si eliberarea de blocaje” ( 12 capitole) si in a doua “ Cresterea energiei”( 10 capitole).
In acest curs vei avea acces la un fusion de informatii delicioase si atractive din coaching, dezvoltare personala, tantra, tehnici tibetane, yoga si meditatie, meditatii active Osho, eliberare emotionala, Tapping Eft si nu in ultimul rand, accesarea experientelor a mii de femei cu care am lucrat in ultimii ani.
De cate ori ai fost propria piatra indreptata impotriva intimitatii tale?
De cate ori ai lasat o voce exterioara tie, o mama, sora, prietena, un partener de cuplu sa-ti abuzeze sacralitatea ta feminina printr-o parere sau experienta personala?
Suntem aici impreuna sa facem o transformare MAJORA, sa ne luam puterea sexualitatii noastre inapoi, sa ne deschidem, sa dansam feminitatea noastra, sa facem dragoste in fiinta noastra!
Asadar, te intreb:
Ai stima de sine scazuta?
Esti lipsita de incredere?
Dai vina pe barbati ca nu esti satisfacuta?
Esti genul care depune multe eforturi si care se chinuie sa obtina lucruri?
Te simti sau esti singura?Iti este “rusine” cu tine?
Esti deconectata de corpul tau si de placere?
Atragi parteneri nebenefici?
Ai un blocaj in a fi atinsa sau a atinge?
Te confrunti cu afectiuni medicale ale aparatului reproducator?
Esti in incapacitatea de a crea bariere intre tine si ceilalti?
Esti lipsita de curiozitate, motivatie, imaginatie?
Traiesti foarte mult in minte?
Simti nevoia sa te mulezi dupa cerintele celorlalti?
Experientele sexuale trecute ti-au impactat relatia ta senzuala cu tine?
Nu iti cunosti sau nu iti exprimi nevoile intime?
Atunci acest curs este menit sa te sustina in procesul tau de autocunoastere, explorare, vinecare si expansiune.
Te intrebi ce va aduce acest curs transformational in viata ta … La finalul acestui curs o sa obtii:
Te vei conecta cu senzualitatea ta sacra ce iti da energie, stralucrie si un boost de imunitate.
Iti vei dezlantui creativitatea
Iti vei devolta puterea de manifestare
Vei avea mai multa intredere in tine
Vei straluci si vei deveni un magnet pentru toti cei din jurul tau
Iti vei da voie sa te bucuri de viata ta sexuala si adevaratul ei potential
fugim de ideea de moarte si de lectiile ei. Povestea de mai jos este despre viata si libertate,despre moarte constienta si frumusetea din spatele alegerii ei. Pe Dani, omul superb care a fost nu il cunosc, dar ii cunosc pe finii sai Larisa si Ferdi pe care ii iubesc cu toata fiinta. Larisa a ales sa-si serbeze ziua sa pe 1 martie cu prietenii la clasa de yoga de la studioul pentru ca odata cu plecarea lui Dani multi s-au trezit in urma sa.
La revedere, prietene! Ne vor lipsi zâmbetul tău și cuvintele sincere prin care făceai lumea un loc mai bun.
Undeva, pe Valea Coștilei în Bucegi, zăpada cade din cer într-o liniște deplină. De jur împrejur se înalță culmile albe și cerul senin-senin, de nu-ți mai poți ține ochii deschiși. Tăcerea asta de început de lume și frumusețea neatinsă a muntelui erau motivele ce-l făceau pe Daniel să se aventureze pe munți iar și iar, fie că era vorba de Mont Blanc sau Retezat, de vârful Khan Tengri sau Bucegi.
N-o să vorbim dramatic despre Dani. Nu i-ar fi plăcut și ar fi râs: “Frăție, ce-i asta?” O să-i lăsăm pe cei care l-au iubit și l-au înțeles să spună lecția pe care Dani ne-a lăsat-o. “Cred că marile lui iubiri în viață am fost eu și muntele, în aceeași măsură. Nu știu dacă ar fi putut să renunțe la vreuna dintre ele. Oricum, și eu am considerat că n-ar trebui”, spune cu sinceritate Octavia, soția lui. Muntele i-a legat și le-a dat amândurora ceva ce prețuiau mai presus de orice. “Daniel era o persoană liberă, poate ăsta e cuvântul care-l descrie cel mai bine: “libertate”. A făcut întotdeauna ce și-a dorit și ce a simțit.”
Muntele a fost mereu parte din viața și din dragostea lor. Cele mai frumoase momente le-au scris în aerul tare al vârfurilor. În masivul Retezat, pe o vreme cumplită și având ca martor un câine zgribulit, Daniel a îngenuncheat și i-a promis Octaviei că o va face fericită toată viața. “M-a cerut de soție în mijlocul viscolului. Eram doar noi doi și totul a fost atât de romantic”, povestește Octavia.
Marmota de pluș era mascota fiecărei expediții pe munte.
Acum, când muntele l-a luat pe Daniel pentru totdeauna, Octavia simte că nu poate fi supărată nici pe munte, nici pe Daniel. Deși îi e cumplit de greu. Rucsacul, casca spartă a lui Dani și marmota de pluș norocoasă, pe care o purta mereu cu el pe munte, sunt singurele lucruri ce au fost recuperate în urma avalanșei. Căutările lui Daniel vor continua, cel mai probabil, la primăvară. “Mi-au povestit ceilalți patru prieteni cu care era pe munte în ziua accidentului că era foarte fericit. Și ultimele chestii despre care a vorbit erau despre mine, despre noi. E important pentru mine să știu că a fost fericit”, spune cu vocea sigură. Între ei n-au rămas cuvinte nespuse sau regrete, doar un mare gol pe care nimic nu-l va mai putea umple. “O să-mi fie cel mai dor de afecțiunea lui, mă îmbrățișa foarte mult. A fost un sprijin mereu, cu o dragoste foarte sinceră. Dragostea lui era ca în filme.”
„MUNTELE ERA COMBUSTIBILUL LUI” Daniel a început să simtă amețeala plăcută a înălțimilor în munții Retezat, aflați aproape de orașul natal, Hunedoara. Mai întâi ca o îndrăgosteală de liceu, când ajuta salvamontiștii la marcări de trasee, sau ca ranger în Parcul Național Retezat. Apoi ca o pasiune calmă, matură și calculată în care a investit timp și energie și pe care o împărtășea cu cei dragi: “Când ajungea la munte, ne arăta fiecare vârf în parte și ne spunea povestea lui. Avea încărcate în inimă și în creier toate hărțile munților. Muntele ii dădea oxigen. Muntele era combustibilul lui,” spune Adelina Maria, prietenă apropiată a lui Daniel și omul care l-a adus în familia LEADERS.
Toți îl știu pe Daniel ca fiind extrem de prudent. Lua mereu în calcul riscurile și se pregătea temeinic. Știa că, de cele mai multe ori, pe munte e vorba de cum te organizezi, mai mult decât despre rezistență fizică. De aceea, Octavia ar vrea să le spună tuturor să nu se mai frământe căutând vinovați. “Aș vrea ca prietenii lui și apropiații să nu fie supărați pe el, să nu fie supărați nici pe munte. Să nu considere că a fost vina cuiva. El făcea ture din astea destul de des și nu cred că acum erau condiții mai speciale ca în alte dăți. Cred că, pur și simplu, a fost un mare-mare ghinion. Erau cinci persoane în grup și doar el a căzut…”
Pentru Adrian Fako, bun prieten al lui Daniel și omul alături de care a trăit una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții lui, expediția pe vârful Khan Tengri, ce s-a întâmplat este încă de neconceput. “Nu trebuie să justifici nimic nimănui când se întâmplă ceva pe munte, pentru că nu poți să înțelegi contextul. Daniel era precaut, avea experiență, nu se aventura. Modul cum aborda lucrurile era ca în business: trebuie să fii precaut, dar, dacă ești prea precaut, nu te apuci de nimic. Și-atunci când te apuci și încerci?”
Adrian și Daniel se știu de ani buni, s-au întâlnit prima dată prin anul 2006 în Retezat, apoi, patru ani mai târziu, au legat o prietenie durabilă în București, în timpul facultății. I-au unit muntele și pasiunea pentru antreprenoriat. Sunt prieteni de pe vremea când urcau pe munte cu pungi în bocanci și aveau week-end-uri în care se gândeau cum să facă rost de un milion de lei pentru a-și lua bilet de tren până la munte. “De la poza lui de profil până la pozele de pe pereții de-acasă, totul era despre munții înalți pe care a fost sau pe care voia să meargă. Daniel n-o făcea pentru că cineva îți dă o medalie și te apreciază, ci pentru că avea o pasiune pentru a merge pe munte.”
DANIEL NU AVEA PRIETENI, AVEA O FAMILIE În nopțile reci pe munte, când se spun vrute și nevrute la adăpostul cortului, Adrian și Daniel au vorbit și despre eventualitatea în care unul dintre ei nu s-ar mai întoarce. Și cum le-ar plăcea ca ceilalți să gestioneze situația. “Dani ar fi vrut ca noi toți să fim mult mai calmi și echilibrați, să căutăm soluții reale, fără să ne agităm, fără să consumăm energie și resurse în van. I-ar fi plăcut să avem grijă unii de alții și să știm că, dacă te închizi în tine, rămâi acolo și e greu și neplăcut”, o spune cu vocea tremurând și nu știi dacă e conexiunea la Internet proastă sau emoțiile au devenit prea puternice. Adrian nu e în țară, altfel ar fi fost și el unul din cei 50 de oameni care l-au căutat pe Daniel prin zăpadă zile la rând pe Valea Coștilei.
Daniel era extrem de mândru de cele două expediții pe “șaptemiari”. Visa să urce curând și pe un vârf de peste 8000 de metri.
În aceste zile, Daniel a făcut din nou ceea ce știa să facă cel mai bine: a adus oamenii împreună și a scos ce e mai bun din ei. “Sunt oameni care au dat la lopată pe munte, deși era poate prima dată când au urcat în condițiile astea, alții care și-au asumat toate riscurile pentru a-l găsi, alții care și-au sunat toate contactele în miezul nopții, cerând drone, colțari, haine. E incredibil. Asta făcea el mereu. Avea un magnet la oameni fundamental buni, ne punea împreună și ne transforma într-o familie”, spune și Adelina Maria.
Pentru Adrian, amintirea expediției din Khan Tengri va rămâne mereu o experiență specială. Deși n-au reușit să atingă vârful din cauza condițiilor meteo, lecțiile învățate au fost neprețuite. Au plecat patru oameni din România spre Kazahstan. Lui Adi, fratele lui Daniel, i s-a făcut rău în timpul cățărării și a făcut o pneumonie urâtă, celălalt prieten – Mișa, a cedat și el pe la 5000 de metri. Mai rămăseseră doar Daniel și Adrian și decizia firească ar fi fost ca Dani să se întoarcă în țară cu fratele lui. “Era foarte greu în condițiile astea să-i cer să urce în continuare. Dar Dani, după ce s-a asigurat că fratele lui e în siguranță, a găsit puterea să nu renunțe. Ar fi regretat toată viața dacă n-ar fi încercat în continuare. Și, deși n-am reușit să ajungem în vârf, n-aș schimba experiența asta pentru nimic în lume. Brusc, s-a schimbat vremea și, la ultima tabără, pe la 6400 de metri, a trebuit să ne întoarcem.”
Pe munte, Daniel era un camarad desăvârșit. Te puteai baza pe el la orice, de la pus cortul, săpat în zăpadă, la cărat și gătit. “Nu trebuia să am cu Dani discuții, să-i spun fă și tu asta că n-ai făcut suficient. Făceam mișto că lui tot timpul îi era mai frig la mâini decât îmi era mie, iar mie mai frig la picioare și cum am putea rezolva asta,” povestește Adrian Fako. Glumele și grija față de celălalt erau atuurile lui când treceau prin momente dificile.
Trei ani mai târziu, în 2016, Daniel și fratele lui și-au luat revanșa. Au urcat pe un alt “șaptemiar”, Korjenevskaya, în Tadjkistan. “A lipsit în jur de o lună, la fiecare expediție. Ultima oară, ar mai fi încercat și un alt munte din zonă, dar a avut degerături la degete și a trebuit să se întoarcă. Mă rog, aveam și nunta în câteva săptămâni. A zis totuși să ajungă”, spune Octavia zâmbind.
Pe lângă munte, Adrian și Daniel împărtășeau interesul pentru antreprenoriat și, așa cum spune Octavia, a reușit cu brio să-și aducă pasiunea în carieră, înființând o firmă de alpinism utilitar. „Era atașat emoțional de firmă, era puiul lui. Și vedea în ea tot un fel de familie, avea aceiași angajați de foarte mult timp, avea o relație de prietenie cu cei trei oameni din nucleu. Și m-a emoționat că și ei au mers pe munte acum să-l caute pe Daniel.” Ca o dovadă a pasiunii lui Daniel pentru înălțimi și business, Octavia își dorește să țină în viață firma în continuare.
LIDER GENEROS, “STÂLP” ȘI REPER PENTRU CEI DIN JUR Despre oamenii care nu mai sunt se spun, de obicei, lucruri mari. În cazul lui Daniel, toate sunt adevărate și ne-a fost foarte greu să păstrăm un echilibru. Cu zâmbetul lui din suflet și cu disponibilitatea de a ajuta și de a face lucrurile temeinic, nu aveai cum să nu-l îndrăgești și să-l respecți. Daniel a fost un lider care oferea din timpul, experiența și iubirea lui fără să ceară nimic în schimb. “Era omul ăla fundamental bun, cu valori de neclintit, cu viziune, mereu la curent cu tot ce se întâmplă, mereu vertical, fără să rănească pe cineva, mereu cu argumentele la el, cu o putere de muncă incredibilă și, de departe, cel mai optimist și pasionat om pe care l-am întâlnit”, îl descrie Adelina Maria.
Cosmin Neacșu este prieten bun și naș de cununie pentru Octavia și Daniel. Încă nu se obișnuiește să vorbească la trecut despre Daniel, pentru că încă nu poate să creadă că Daniel nu mai e. “Obișnuiam să facem multe adunări la mine acasă, cu mulți prieteni. O gașcă mare mereu și majoritatea – tineri părinți cu copii mici. De fiecare dată când apărea Dan, toți copiii fugeau la el. Avea o atracție magică în fața lor. Poate aura lui, bunătatea lui, calmul lui, spiritul lui…”, își amintește Cosmin.
Daniel aduna oameni în jurul lui fără să-și propună și inspira prin felul în care găsea echilibru între viața personală, familie și carieră. “Inspira încredere celor din jur. Și forță. Da, cred că era un lider”, spune și Octavia. În urechile tuturor prietenilor sună cuvintele lui pline de înțelegere “Cum ți-a fost ziua, scumpa mea?” sau “Ce mai faci tu, frăție?” Și nu era nimic de complezență în vorbele lui, de aceea toți prietenii îi cereau sfatul. “Fie ca era o decizie la limita valorilor și aveai nevoie de o analiză profundă, fie că voiai să-ți iei un apartament, să mergi la un interviu, să faci un copil sau să slăbesti, Daniel te sfătuia mereu fără să te îngrădească și reușea mereu să scoată din noi tot ce era mai frumos. Doamne, cât de frumoși eram toți prin ochii lui”, spune cu emoție Adelina.
Daniel credea în puterea comunității și a faptelor de zi cu zi care pot schimba lumea în bine.
Ca să-și desăvârșească calitățile native, Daniel a studiat și a căutat oportunități de a se dezvolta. Așa a ajuns, în anul 2010, la LEADERS School, unul dintre programele Fundației LEADERS, destinate tinerilor antreprenori. Aici și-a conturat viziunea, și-a găsit echilibrul și a început să pună bazele propriei afaceri. A rămas aproape de noi de-a lungul anilor, fie când a fost vorba să inspire generații noi din LEADERS, fie când am vrut să construim o comunitate puternică. “El mi-a zis imediat că vrea să contribuie, că el crede mult în forța comunității, că e nevoie să devenim o voce, să ne asumăm lucruri și să luptăm pentru ele. La prima întâlnire a comunității LEADERS, Daniel a spus că vrea să se uite la știri cu copilul lui și să-i zică: uite, la schimbarea asta am contribuit și eu”, spune Adelina.
LECȚIA LUI DANIEL Mulți dintre cei apropiați lui Daniel se întreabă de ce a trebuit ca unui om atât de bun să i se întâmple ceva atât de absurd și nedrept. Octavia crede cu tărie că scopul lui în viață a fost să adune mulți oameni frumoși pe lângă el, pentru a-i pregăti ei un fel de familie. A simțit-o în dăruirea prietenilor care și-au riscat viața să-l caute pe munte, în căldura și grija lor de a sta în fiecare seară cu ea, acasă, doar să n-o lase singură în momentele astea. “Daniel ne învață să avem mai multă răbdare, să avem întotdeauna un cuvânt bun pentru ceilalți, să luăm mai ușor provocările vieții care până la urmă nu sunt atât de importante. Să zâmbim mai mult, să luăm fiecare zi ca și cum e cea mai bună zi din viața noastră. Să nu renunțăm la lucrurile care ne fac fericiți, să fim liberi și să ne trăim viața așa cum ne dorim”, crede Octavia.
Pentru Adrian Fako, prietenul lui Daniel, lecția este una pe care o știa, dar își dorește să nu i se fi confirmat niciodată atât de dur. “Tot ce am vorbit în anii ăștia despre munți, riscuri și oameni dragi, este adevărat. Muntele înseamnă să încerci să gestionezi riscul, să fii uneori la limită, o treci, și poate nu te întorci. E adevărat și asta. Nu știu ce ar putea face Daniel mai mult pentru ceilalți. Asta a făcut întotdeauna. Sper ca povestind despre el unor generații noi de la LEADERS, fiecare să desprindă ceva din asta și să se dezvolte ca oameni. Nu este o lecție nici pozitivă, nici negativă, e vorba de impact. Și așa sper să rămână în amintirea tuturor”, explică cu emoție Adrian.
Și nu sunt puțini cei asupra cărora Dani a avut impact. Pentru că lui Daniel nu i-ar fi plăcut tonul grav și dramatic al unei înmormântări, Octavia se gândește să adune la un eveniment de rămas-bun oamenii care l-au iubit și fiecare să povestească o amintire cu semnificație despre Daniel. “Ca să-mi mențin echilibrul, mă gândesc tot timpul la ce mi-ar spune el în aceste momente. Cred că mi-ar spune să-mi continuu viața cu putere, să nu mă închid în mine, să fiu deschisă la orice oportunitate mi se ivește. Și că, probabil, o să ne mai vedem la un moment dat…”, spune cu lacrimi în ochi Octavia.
Undeva, pe un munte înalt, ninge liniștit și senin. Data viitoare, când o să ridicați ochii spre cer și fulgii vi se vor lipi de gene, să zâmbiți și să aveți un gând bun pentru Daniel. Sigur i-ar plăcea asta. Și, stați liniștiți, vi se pare. Pe obraji nu vă curg lacrimi, sunt doar fulgi de nea care se topesc.
Sunt multe feluri prin care ne putem otravi, prin mancarea nesanatoasa, prin stresul si oboseala la care ne supunem, prin gandurile noastre, prin actiunile noastre. La fel este si barfa,o otrava pentru societate si pentru sufletul nostru.
Eu am fost mult timp o barfitoare. Vorbeam lucruri despre altii care nu erau necesare deloc blande si deseori neadevarate, atat despre persoane pe care nu le cunosteam foarte bine, insa din pacate deseori si despre persoane dragi, iubiti, prieteni, rude. Stiu… urat! Deseori am fost si eu subiectul barfelor si poate inca mai sunt. Urat din nou :)!
Insaaaaaa oricand ne putem schimba, oricand putem alege un nou fel de a ne trai viata. Oricand putem deveni responsabili pentru gandurile, vorbele si actiunile noastre!
Eram mai fericita facand asta? Eram mai puternica? Nicidecum! Eram doar pierduta de sufletul meu, cu multe rani, pe care in loc sa le ling si sa le mangai le proiectam ca un caine batut asupra celorlalti. Cu totii avem aceste rani, unii poate nu suntem constienti de ele, dar ele exista.
Dar ce e barfa? “Barfa este atunci cand nu oferi iubire si poate cauza mult rau persoanelor invocate. Barfa inseamna sa dai negativitate si asta este exact ceea ce primesti inapoi. Barfa este periculoasa pentru persoana barfita dar mai ales ii atinge pe cei care barfesc pentru ca se intoarce multiplicat la ei” Rhonda Byrne.
Si totusi de ce barfim? Poate ca sa ne simtim superiori, poate din mandrie si razbunare, poate pentru ca ne plictisim, poate pentru a deveni mai populari si a fi integrati in alte grupuri de barfa, poate pentru a fi bagati in seama, poate din furie sau nefericire interioara. Mai de graba ultima varianta, pentru ca toate proiectiile astea din exterior sunt niste iluzii, cand de fapt barfa atunci cand o proiectam arata cat de suferinzi suntem in interior, ce rani purtam dupa noi in carca, de la familie, din generatiile trecute, arata fix relatia cu noi insine. Un om care barfeste pe ceilalti este un om care se barfeste pe el insusi, este un om nesigur, care nu se iubeste, nu se respecta si nu se cunoaste. Eu am trecut pe aici si este tare dureros sa traiesti in singuratatea sufletului, insa in momentul in care am gasit blandetea fata de mine am gasit-o si in interior. De fiecare data cand barfim, oglindim o parte din interiorul nostru si alegem sa otravim mai mult sufletelul nostru, in loc sa-l bandajam si sa-l ingrijim.
Deci ce-i de facut? Pai e simplu! Este de observat si de ales pentru noi! De fiecare data cand ne surprindem barfind pe cineva sa ne intrebam ce parti din noi oglindeste, ce barfim de fapt la noi si cum putem sa ne imblanzim mai mult relatia cu noi insine. Sa ne intrebam care sunt nevoile noastre de am gandit acele lucruri urate, ce emotii ne incearca si cum putem sa imbunatatim dialogul spiritual cu noi insine. Ce putem face pentru cei pe care i-am “otravit” cu gandurile si cuvintele noastre ( in inima noastra)? Pai sa le trimitem lumina si iertare fata de noi si fata de persoana in cauza, sa gasim motive de recunostinta pentru prezenta lor in viata noastra, sa le multumim pentru ca ne ajuta sa ne descoperim, sa le trimitem acceptare si iubire, sa ne vizualizam pe amandoi ca parte din aceeasi constiinta si prin rejectarea celuluilalt intelegem ca de fapt ne rejectam parti din noi, sa practicam Ho’oponopono si multe alte lucruri, important este sa avem vointa sa schimbam lucruri in noi si in ceilalti.
Eu am invatat sa ma imblanzesc in minte si in cuvant prin yoga si meditatie. Gasind acea iubire fata de noi pe saltea este natural sa proiectam aceeasi iubire si in exterior. Nu spun ca sunt o sfanta nicidecum, inca mai cad in capcana atractiva a barfei, dar daca o fac macar ma observ constient si invat din greseli.
pentru ca in socialmedia femeile au ales sa nu taca si au initiat campania #metoo care genereaza multe controverse, am fost curioasa sa aflu parerea unui specialist, asadar mai jos gasiti povestea Lianei, coach sexualitate somatica:
“Am ales ca povestea mea cu #metoo să se termine cu bine. Asta pentru că nu cunosc alt mod de a fi, face sau povesti 🙂
Cum și când am trăit experiența #metoo
În urmă cu trei ani am cunoscut un bărbat de care am fost atrasă și cu care mi-am dorit o relație. Văzusem în el câteva calități care îmi plăcuseră: sensibilitate, dorință de cunoaștere, deschidere spre spiritualitate, spre lectură, spre nutriție, sport și practici orientale. Acestea erau lucruri foarte atrăgătoare pentru mine iar combinația pe care am văzut-o în el mi s-a părut foarte frumoasă.
Spre dezamăgirea mea, el nu și-a dorit o relație cu mine, în schimb mi-a propus să rămânem prieteni. Am acceptat, dorindu-mi să-l am în jurul meu totuși. Felul în care vedeam că erau îmbinate în el acele calități pur și simplu îl făceau valoros pentru mine.
Treptat însă interacțiunea noastră a dus tot spre o atracție și spre o interacțiune senzuală și sexuală.
Într-un final a propus să încercăm să avem o relație. Pe parcursul unei săptămâni din luna iulie, chiar mijlocul verii, mi-a dat însă semne că nu eram ceea ce își dorea. Iar în ultima zi din săptămână, într-o duminică, mi-a arătat ceea ce credea despre mine și despre interacțiunea noastră ca parteneri.
A numit acea zi ritualul meu de inițiere. Mi-a spus atunci că nu voia să aibă o relație cu mine fiindcă nu făcusem nimic în viața mea de până la acel moment ca să merit relația cu el. Cu toate acestea, petrecuse acea săptămână cu mine aparent nu fiindcă propusese să avem o relație, ci fiindcă voia să îmi acorde ocazia să mă uit atent la mine și să văd ceea ce eram și ce meritam.
Mi-a mai spus că după ce avea să plece, eu aveam să îl caut în fiecare bărbat pe care aveam să-l întâlnesc ulterior.
A petrecut acea duminică agresându-mă emoțional și psihologic. Cum a arătat agresiunea mea?
Psihologic și emoținal am auzit o zi întreagă cum nu eram bună să-i fiu o parteneră, cum aveam corpul nepotrivit, imaginea nepotrivită, experiențele de viață nepotrivite, atitudinea și comportamentul nepotrivit, cum alte femei erau mai bune, frumoase, pricepute sau de succes decât mine, cum modul în care făceam dragoste era deviant, cum nu eram încă pregătită pentru un drum spiritual fiincă aveam un organism prea slab, cum de fapt el ceruse o relație cu mine ca să iasă din zona lui de confort.
Am auzit cum suferința avea să fie prietena mea cea mai dragă și recomandarea să o iau aproape de inima… Toate acele lucruri au fost toate sfâșietoare pentru mine fiindcă mă deschisesem lui mai mult decât doar ca o prietenă și ajunsesem să mă atașez emoțional de el. Atât ca prieten (ce propusese inițial să fim) dar și ca bărbat cu care îmi dorisem o relație.
Spre norocul meu, agresiunea fizică care a venit la pachet cu acele cuvinte dureroase pe parcursul unei întregi zile, a fost extrem de redusă ca timp și ca intensitate. Însă pot spune că impactul asupra mea însă a fost la fel de chinuitor. Acea zi m-a epuizat fizic, emoțional și psihic.
Nu am știut că acel bărbat vedea în mine ceea ce credea de fapt despre sine. Și cu siguranță nu am știut niciodată ceea ce însemna abuzul și agresiunea. De nici un fel. Psihologică, emoțională și fizică. Chiar și atunci când mi se întâmpla fizic… Nu aveam reperele pentru așa ceva, până atunci nu văzusem și nu cunoscusem așa ceva. Și nu am știut în acel moment că ele de fapt asta erau. Atunci eram în șoc.
Ce cred despre experiența aceasta? Cum de mi s-a întâmplat mie?
Mult timp după acea zi de duminică am crezut că eram o femeie respingătoare, care nu avea nimic frumos sau atrăgător în ea să inspire în bărbatul pe care și-l dorea. Mult timp am plâns ca să adorm, aproape am scâncit de durere de la ecoul acelor cuvinte, am avut dureri în stomac iar pieptul părea că mi se sfâșie. Am intrat în disperare și în confuzie totală.
Asta fiindcă nu am știut. Chiar așa i-am spus și lui când am deschis prima oară discuția cu el despre o relație: „Nu știu și nu am repere ce relație îți dorești tu.”
În realitate ceea ce nu știam era să recunosc cum arăta un bărbat traumatizat și abuzat. Și cum arăta o relație traumatică și abuzivă. Nu văzusem până atunci așa ceva. Și cu siguranță nici după aceea – lucru pentru care sunt recunoscătoare tuturor celor pe care i-am cunoscut.
Nu am știut că acel bărbat nu putea să-mi ofere nimic altceva decât un comportament abuziv și traumatic fiindcă fusese la rândul său traumatizat și abuzat. Atunci când l-am întrebat dacă suferise vreodată în iubire, inițial a refuzat să recunoască. Abia într-un târziu a recunoscut ce i se întâmplase, suferise emoțional, dar a ținut să sublinieze că depășise acel moment și că acel episod nu îl mai afecta.
Gândindu-mă înapoi, în opinia mea nu doar că nu depășise acel episod dureros pentru el, dar el însuși s-a abuzat pe sine prin felul în care a interacționat cu mine. Spun asta fiindcă refuz să cred că un bărbat care se iubește și se respectă pe sine intenționează să facă femeia de lângă el, care dorește să îl iubească și să aibă o relație cu el, să sufere sau să o chinuie într-un așa mod… în afară de un bărbat care suferă cumplit și care nu știe sau nu vrea să își recunoască și rezolve suferința sau trauma pe care o are înăuntrul său.
Cum am început să-mi revin.
După câteva luni, am reușit să eliberez cea mai mare parte din încărcătura emoțională. Am mers la un psihoterapeut specializat în psiho-sexualitate, am inclus în alimentația mea sucurile presate la rece din legume și fructe și mi-am întărit corpul foarte mult în acel fel, am cerut sprijin prietenilor și cunoscuților mei fără să îmi fie rușine să povestesc ceea ce pățisem, am participat la un ultramaraton (puțini știu că eu alergam încă de când eram mică pentru a-mi descărca supărarea, tristețea sau durerea și că ultramaratonul din 2014, de care puțini m-au crezut în stare atunci, a fost de fapt descărcarea unei dureri emoționale foarte mari pe care am avut-o și totodată a fost ocazia să îmi dau seama ce putere aveam înăuntrul meu de fapt – fizică și psihologică).
Cu toate acestea, am depășit partea cea mai mare a durerii prin sprijinul unui alt bărbat, care îl cunoscuse bine pe cel cu care am trăit experiența abuzivă. Acest om m-a ținut pur și simplu în brațe și mi-a dat voie să plâng peste 3 ore. A fost dispus doar să îmi audă povestea, chiar dacă nu avea sens pentru el nimic din ce spuneam și chiar dacă nu eram coerentă în exprimare. Acela a fost cel mai uman și frumos dar pe care l-am primit de la un bărbat. Nu, acel bărbat nu este în jurul meu și nici nu va fi. Dar ceea ce a făcut atunci pentru mine a însemnat enorm și îi port și acum recunoștință în sinea mea. Dintr-un anumit punct de vedere am renăscut în acele ore, în brațele lui. Și cred că bărbații care permit așa un spațiu femeilor din jurul lor sunt foarte rari și ar trebui păstrați în jurul nostru.
Pe acest fundament am reînceput să mă construiesc apoi din interior. Și a fost o reconstruire înceată și cât se poate de îngăduitoare la adresa mea.
Atunci când am început să îmi revin, un lucru fundamental pe care mi l-am spus a fost acesta: aveam să-mi respect întotdeauna căutarea mea de cunoaștere și de structură. Eu una nu aveam să mă mai las pe seama lui nu știu în mâinile altcuiva fără să îl cunosc foarte bine.
Acea abordare funcționase pentru mine atât înainte cât și după ce l-am cunoscut pe cel cu care am trăit experiență abuzivă. Doar în prezența lui dădusem voce și putere lui《nu știu》. Cu acel bărbat îmi dorisem să fac lucrurile altfel decât le făceam de obicei. Voiam să mă eliberez, să renunț la control, să îmi dau voie să fiu altfel decât eram în esență. Așa am creat eu spațiul în care acel abuz a putut exista.
Ca să fiu înțeleasă bine, consider că este util și sănătos să 《renunțăm》în viață. Încurajez pe toată lumea să facă din când în când. Dar încurajez să renunțăm la așteptări sau pretenții, nicidecum la cunoașterea, structura sau lucrurile care știm că funcționează pentru noi sau de care avem nevoie ca să funcționăm. Nu recomand să renunțăm la efortul de a ne îmbunătăți pe noi înșine sau la ceea ce știm că este fundamental pentru noi. Aceasta din urmă s-ar numi o atitudine ingorantă. Iar în cazul meu, ignoranța mea de atunci a dus la o experiență abuzivă în raport cu cel pe care mi-l doream ca partener de viață.
Ce știu despre mine. Ce ar putea să caute în interior fiecare femeie abuzată.
Nu știu alte femei cum sunt, dar atunci când sunt în elementul meu eu una pun preț pe cunoașterea de sine, pe structură, pe stabilitatea în raportul cu bărbatul pe care mi-l doresc alături și pe siguranță (fizică, emoțională și psihologică). Mulți oameni (inclusiv femei) îmi spun că sunt prea serioasă, prea intimidantă din acest motiv, dar adevărul este că eu așa știu și așa pot să mă deschid unui bărbat pe care mi-l doresc. Și nu văd o problemă în asta.
Nici unul din aceste lucruri nu înseamnă pentru mine rigiditate, lipsă de spontaneitate sau flexibilitate. Ele înseamnă însă fundamentul pe care pot construi mai departe. Fie că vorbim despre proiecte, despre relații, despre hobby-uri… sau orice altceva.
Cu aceste nevoi interioare ale mele și prin manifestarea acelor lucruri în raport cu ceilalți, mi-am oferit mie și celor din jurul meu experiențe frumoase și evoluție. Iar pentru asta pot să vorbească două mișcări sociale în protecția mediului făcute în România (curățenie și împădurire), iar mai nou efortul meu de a ne deschide România și spre dezvoltarea sexuală.
Eroarea mea de judecată din 2014 a fost să merg împotriva naturii mele și nevoilor mele emoționale și fizice. Am renunțat atunci la ceea ce știam despre mine și m-am lăsat ghidată de cineva care nu mă iubea și nu mă aprecia.
Ce le urez tuturor femeilor care au fost vreodată agresate
Cel mai mare lucru m-a ajutat pe mine să învăț să fiu blândă cu mine însămi. Și îngăduitoare. Nu am știut atunci multe lucruri despre bărbați și despre mine însămi. Dar la un moment dat am înțeles că vindecarea avea să vină atunci când încetam să-mi reproșez mie însămi neputința și neștiința mea. Îngăduința și bândețea au fost primele lucruri pe care mi le-am oferit.
Am căutat femei care m-au îndrumat și m-au sprijinit emoțional. Acestora m-am deschis și le-am povestit ceea ce trăisem. Aceste femei au fost în jurul meu să mă încurajeze și să mă ajute să mă relaxez. Eu cu mine însămi.
Nu, nu urăsc bărbații, nu i-am urât niciodată și nici nu voi face așa ceva. Îmi plac bărbații și chiar sunt recunoscătoare celui care m-a ajutat atunci, dar și celor cărora le-am mai povestit prin ceea ce am trecut. Recent a contat enorm să aud cum un bărbat, cu o practică spirituală, și-a cerut scuze în numele tuturor bărbaților care folosesc scuza spiritualității prost înțelese să se poarte oribil cu o femeie.
În perioada aceata lucrez la a ierta acel episod prin care am trecut. Și fac asta cu ajutorul tuturor oamenilor care îmi vin alături și cu care mă ajută să construiesc lucruri frumoase: relații, proiecte, prietenii sau pur și simplu mesaje care să ajute și alți oameni să se vindece.
Aceasta este calea spre vindecare: iertarea (de sine, în primul rând, apoi și a celorlalți) și apoi orientarea spre oamenii care ne iubesc, ne apreciază și ne înțeleg.
Acesta este unul din motivele pentru care m-am orientat către coaching-ul în sexualitate. Deși nu realizăm sau nu ne place asta, mulți dintre noi avem nevoie de un fundament solid în sexualitate, de o cale să ne înțelegem și cunoaștem mai bine propria sexualitate și ce înseamnă ea pentru fiecare dintre noi, de resurse interioare să ne ascultăm și să devenim conștienți de mesajele pe care ni le transmite corpul nostru (mai ales în sexualitate). Și avem nevoie să învățăm să relaționăm cu ceilalți într-un mod cât mai armonios. Asta mi-am propus încă de acum 3 ani să fac. Întâi a fost pentru mine, apoi am decis să împart și cu alți oameni din jurul meu. Cei care sunt deschiși și dispuși să se tranforme sau să continue să dezvolte inclusiv în planul sexual.
Despre autorul guest post-ului:
Începând cu anul 2014 Liana a început să exploreze practici ale câtorva tradiții orientale (Yoga, Tai Chi), aspecte de bază privind sănătatea (nutriție, juicing, fitoterapie) cât și aspecte de bază ale sexualității umane. Din anul 2016 a început formarea oficială în calitate de coach în sexualitate somatică (denumirea oficială: sexological bodyworker, un domeniu nou pentru România). Iar prin demersul prezentat pe website-ul ei bilingv, a decis să dezvolte percepția societății privind educarea și dezvoltarea în sexualitate umană, informarea și stabilirea reperelor constructive pe acest subiect. Intenția ei este să dezvolte o comunitate de oameni cu aceeași viziune și dorință de cunoaștere și dezvoltare.”
Abia intoarsa din tabara, am ramas cu mintea si cu inima in “talpile goale”.
Am o melodie de la Mirabai Ceiba pe care o ascult obsesiv ( dupa “A Hundred Blessings – de Rumi).
Si tot ascultand -o eu asa, se facu’ ora ca sotul meu sa plece la spital si dand sa-l pup la plecare imi spuse mai in joaca sau mai in serios ca nu ma pupa ca si-a adus aminte ca l-am suparat in tabara cu nu stiu ce prostie despre care va voi vorbi mai jos :).
Nu stiu ce mi-a venit sa-i zic, ca-l rog sa ma pupe ca niciodata nu stii daca va fi pentru ultima oara sau nu, si sa inchidem usa impacati.
La scurt timp dupa, m-a sunat sora mea, sa-mi zica ca taticul unei fetite de la mama din clasa (mama e invatatoare), a sunat-o pe mama sa-i comunice desfigurat….. ca fetita lui nu va mai veni la scoala in noul an, pentru ca a murit impreuna cu mama ei intr-un accident de masina….
Oare povestea lor care a fost? Oare ei si-au spus toate lucrurile inainte sa-si ia la revedere?
Stiti, vorbeam cu “Lamaiul”, un copac din tabara, cum ca atunci cand vezi o familie, un cuplu, aparent Happy -Joy- Joy de inramat si pus pe perete, habar nu ai ce lupta duce familia aia, si ce se ascunde in spatele unei “poze de familie“. Multa lume imi zice, vai ce norocosi sunteti, asa de perfecti, asa de poveste. Da, avem o poveste, dar ea nu este de acea perfectiune din filmele americane. Este perfecta doar pentru noi, cei doi actori din ea, in toata imperfectiunea ei, si in fiecare zi, lucram ca zambetul nostru din poze sa fie cat mai aproape de cel real din spatele ei. Si povestea noastra are povestea ei. “Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi. Se mai rupe, se mai zgarie, se mai lipeste cu scotch. Fericirea se intretine, si uneori se lupta pentru ea, se lupta tare! Dar merita.
Eu sunt impreuna cu sotul meu de 7 ani. Este omul care m-a echlibrat si m-a ajutat sa devin ceea ce sunt, iar eu la randul meu sper ca am reusit sa-l ajut sa devina ceea ce este acum. Este cel care mi-a oferit sensul vietii mele de mama. Cum ziceam, poate la nunta el a fost print si eu printesa si poza era perfecta, dar exista si parti din relatie, aparent banale, unde incercam amandoi din rasputeri sa ajungem la un sens comun.
“Mesteacanul (sau cateodata Teiul)” meu este obsedat, dar obsedat cu ordinea si curatenia, iar lucrul asta uneori imi scoate “namaste-ul” din sarite :D. In weekendul intalpile goale, omul meu, lustruia pe jos, in camera de hotel cu prosoapele din baie, pentru ca am intrat incaltata la baie :). Iar Copacu’ are si el “bubele” lui, atat de visatoare, aeriana si atata merg cu talpile goale si prin mintea mea si a lui incat asta il scoate din sarite. Insa cel mai rau il scoate din sarite cand ii vorbesc urat, si atunci are mare dreptate pentru ca mi-o merit pe deplin. Cel mai des rad copios si ma supun regulilor staliniste de curatenie, dar alteori ma enervez atat de tare, incat ranesc prin cuvintele mele.
Foarte des vorbesc la evenimentele mele despre “Puterea cuvantului” si cum poate el schimba sau distruge o viata. Stiti, probabil ma tot repet pentru ca am nevoie sa-mi repet in primul rand mie, si sa-mi aud vocea care sa-mi spuna ca nu este ok sa lansez in univers niste cuvinte incarcate cu energie negativa si care ajung in final sa raneasca….
Ceea ce pentru mine este normal pentru el poate fi anormal si invers.
Ideea este ca, punctual cautam solutii: de exemplu acum ne ciupim grav daca mai pronuntam unul altuia cuvine urate gen : “groaznic, urat, scarbos, horror, sila, scarba etc”.
Vreau sa fiu un om mai bun. Vreau sa gasesc puterea in fiecare zi de a-l intelege pe cel de langa mine, si de a ma pune in papucii lui.
Uneori este greu, si alteori realizez cat de greu poate fi sa se puna el in papucii mei de zapacita in talpile goale.
Insa ne-am facut o promisiune. INTOTDEAUNA, DAR INTOTDEAUNA oricat ne-am certa, si oricate cuvinte urate ne-am spune, sa fie o explozie de moment si sa sa ne impacam intr-o clipita, sa nu inchidem usa si sa nu ne culcam suparati pe perna fara sa stim ca am primit binecuvantarea celuilalt.
“Poza de familie” se intretine si se lustruieste in fiecare zi.
Rugati-va sa primiti intelepciunea de a-l intelege pe cel de langa voi.
Spuneti ce aveti de spus acum, pentru ca nu stiti daca maine veti mai avea aceasta sansa .
Sunt binecuvantata cu o jumatate minunata. Si asa sunteti si voi cu jumatatile voastre.
❤
A Hundred Blessings – Rumi When Love comes suddenly and taps
on your window, run and let it in, but first shut the door of your reason, even the smallest hint chases love away, like smoke that drowns the freshness of the morning breeze. To reason, Love can only say the way is barred, you can’t pass through, but to the lover it offers a hundred blessings. Before the mind decides to take a step, Love has reached the seventh heaven. Love has climbed the Holy Mountain. I must stop this talk now and let Love speak from its nest of silence.
Suntuncopac 