Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Sunt Andreea si uneori sunt o fricoasa!

CRINA(April22,2019)-67

Acum ceva timp am tinut un workshop extrem de prietenos despre frici si a fost senzational. Am inceput speechul cu “Namaste, sunt Andreea copac, si cu toata pregatirea interioara si exterioara uneori sunt tare fricoasa”. Am vazut lumina si mirare in ochii lor pentru ca se asteptau probabil sa le spun ca sunt un maestru al puterii si curajului si nu stiu ce inseamna aia frica. Adevarul este ca stiu, si stiu asta la fel de bine ca tine! Nu imi mai este rusine de mine atunci cand imi este frica, am inteles ca sunt si eu un om ca tot omul si nici nu am de gand sa fiu vreun sfant fara frici. Iubesc viata, iar frica este parte din ea, si este frumoasa atunci cand o controlam noi pe ea nu invers.

La workshop toate fricoasele din noi ne-am desenat fricile, le-am dansat, le-am plimbat, ne-am jucat cu papusile fricilor, le -am botezat dandu-le porecle, am ras de ele si cu ele. Ne am imprietenit cu ele si cu acea parte din noi care nu se lasa sa simta frica, ne-am imprietenit cu vulnerabilitatea. Fetele nu mai stiau la ce workshop au venit: era oare un workshop despre frici sau despre prietenie si bucurii? Adevarul este ca toate emotiile sunt fatele ale aceleiasi monezi, si toate sunt parte din evolutia noastra.

Pe mine frica m-a impins sa las totul in spate si sa incep noua misiune in dezvoltare spirituala cu voi. Deci …. cum sa nu-i multumesc?

Frica este un raspuns vital pentru pericolul fizic sau emotional, este bine inradacinat in evolutia noastra. Atunci cand se naste un copil are doar 2 frici, conform renumitei terapeute Marisa Pee – Frica de a fi scapat  si frica de zgomote puternice, nu ne nastem cu alte frici. Asadar  majoritatea fricilor noastre sunt atasate de noi pe parcurs. De la nastere pana acum, in functie de experientele pe care le-am avut, cu familia, cu prietenii, cei din cercul nostru apropiat – toti ne-au incurajat fricile pe care le putem avea astazi ca adulti.

Frica de judecata, abandon, de a nu fi suficienti, de esec, de nou, de a fi ranit, de respingere, de durere, de dezamagire, etc.

Datoria noastra cea mai importanta pe pamant este sa descoperim ce frici avem si sa le aflam lectiile, sa le imbratisam si sa le eliminam pe parcurs. Nicio persoana nu va putea sa fie vreodata complet lipsita de frici, de aceea este un proces pe care trebuie sa  il acceptam si la care sa lucram constant. Si nici nu cred ca am vrea asta, ar fi boring asa-i?

Nu este util sa intoarcem spatele fricilor noastre, dar nici sa le rascolim pe toate, pentru ca oricum nu se vor termina niciodata, ele vor aparea mereu, una cate una la momentele cheie din viata noastra.

Fricile noastre ne formeaza si au un rol atat de important in viata noastra pentru ca  atrag oamenii si situatiile care ne pun oglinda in fata si ne tipa: “Hei! Asta este frica ta! Ce ai de gand sa faci in legatura cu asta!?”

Din cauza lor renuntam sa mai incercam un proiect care ne aduce bucurie, din cauza lor renuntam sa dezvoltam o relatie cu cineva, pentru ca posibilitatea de a fi raniti ne sperie prea tare, din cauza lor nu ne traim viata la adevaratul ei potential.

Si ajungi sa te intrebi – Cum putem sa ne luam puterea inapoi?

Este o alegere sa iti fie frica, de orice – de lansarea unui proiect, de iubire, de a pleca in lume de nebun, de critici, de viitor, de ce spune lumea, de succes, de viata, de moarte etc.

Am auzit de curand la un curs ca atunci cand nu vrei sa vorbesti despre ceva, de fapt cu acel lucru trebuie sa incepi si acelui lucru trebuie sa ii oferi atentia ta. La fel si cu frica, daca iti este frica de ceva, acolo ai de lucru nu de fugit si evitat.

Datoria noastra este sa descoperim cauzele acelor frici, de unde au pornit, ce le-a determinat si sa vedem ce credinte stau in spatele lor si apoi usor, usor sa le acceptam si  sa le dezintegram amintindu-ne ca, de fapt, noi suntem cei care le dam putere.

A le privi drept in ochi, inseamna de cele mai multe ori a descoperi ca nu sunt de fapt toate adevarate si cu siguranta nu atat de puternice precum le alimentam noi. In mare parte egoul nostru ca sa ne protejeze le inventeaza.

Schimbarea vine cand incepi sa iti schimbi dialogul interior si le trasformi din frici in mici piedici pe care cu siguranta poti sa le sari.

Care este cel mai groaznic lucru care se poate intampla daca lumea te judeca? Afla ca de fapt nimanui nu ii pasa ce fac ceilalti, sunt majoritatea ocupati cu propriile frici si temeri. Si daca esti judecat cine o face? Si daca te judeca cu ce te afecteaza real pe tine? In general, cu nimic.

Oamenii care au reusit sa faca lucruri marete a fost surzi la critici si comentarii, si-au urmat inima, au avut curaj si au reusit.

Care este cel mai groaznic lucru care se poate intampla daca esti parasit( frica de abandon)? Afla ca nimic, de obicei cand cineva pleaca din viata ta face loc pentru ceva mai bun si mai folositor pentru tine.

Care este cel mai groaznic lucru care se poate intampla daca nu iti iese un proiect? Afla ca este doar o lectie si ce va urma dupa aceasta experienta iti va fi si mai benefic.

Cand ai o frica, ai si o alegere, poti sa o lasi sa te cuprinda si sa fie o provocare si o certitudine pentru tine sau poti sa o desfaci rational si sa vezi ca de fapt nu este atat de puternica precum ii dau tu valoare sa fie. Dupa ce ii gasesti provenienta, aminteste-ti ca vei fi bine, este ok, totul o sa iasa bine pentru tine.

Fricile te tin in loc, nu te lasa sa cresti si de fapt ele au rolul sa te invete ceva, sa te provoace sa te dezvolti si sa evoluezi.

Marisa Peer spune foarte frumos: “Singurul lucru de care trebuie sa iti fie teama este frica in sine”.

Alege sa iti construiesti un viitor nou si sa atragi situatii si oameni potriviti pentru tine, eliminand o parte din fricile tale si descoperind ca esti mai curajos decat credeai!

Daca simti ca pe cont propriu este dificil, iti pot fi alaturi in aceasta calatorie. Adica te voi sustine!

Hai sa descoperim impreuna ce poti face atunci cand alegi sa nu iti mai fie frica!


Leave a comment

“Umbra mea, Frica ” de Ana din livada

draga copacel,

la unii oameni vorbeste “sclipirea” prin ei. Ana este unul dintre ei si sunt onorata sa o cunosc si sa iti impartasesc povestea sa despre prietenele sale umbrele si fricile. Daca rezonezi cu povestea eu te asteapta cu iubire la cursul sau din aprilie, detalii aici.

Pana in urma cu aproximativ 4 ani traiam total deconectata de mine insami. Ajunsesem sa cred ca toti oamenii sunt impotriva mea, ca intregul univers este impotriva mea si astfel traiam intr-o stare de victima de care nici macar nu eram constienta. Ma identificam cu absolut tot ce simteam si credeam ca sunt pedepsita de soarta, ca nu sunt demna de a fi iubita si ma revoltam pe tot ce era in exterior. Imi inchisesem inima si devenisem astfel o femeie de gheata,o razboinica neinfricata ce vedea doar atacuri din partea celorlalti, atacand la randul meu si mai puternic, pentru a ma proteja. Eram eu impotriva tuturor. Sau asa credeam pe atunci. La inceputul anului 2015, o simpla schimbare de atitudine mi-a schimbat total si pentru totdeauna modul in care percepeam viata si pe cei din jur. Fiind ingenunchiata de propria insatisfactie, de propriul sentiment de nevrednicie, m-am intrebat atunci: Cine sunt eu? Care este rolul meu aici? Cum as putea sa fiu cu adevarat fericita? Din acel moment, in fata mea s-a creionat un traseu nou, un drum magic care m-a condus in cele mai profunde colturi ale mintii mele subconstiente. Mi s-a aratat de unde vine toata suferinta mea, trecand printr-un profund proces de constientizare a ranilor interioare, a modului in care eu insami ma respingeam si a faptului ca traiam crezand ca sunt nedemna de iubire, ca nu sunt suficient de buna si ca orice as face… este in zadar. Fiecare pas facut in aceasta calatorie interioara imi dezvaluia ceva si cu fiecare dezvaluire simteam cum ceva in interiorul meu se transforma. Ma simteam ca o nimfa care este pe punctul de a deveni libelula si nu este constienta de mutatia genetica prin care trece. Au fost luni de zile cand experimentam diverse stari de constiinta, atat de multe si atat de dese incat credeam ca o iau razna. Nu m-am oprit, am continuat cautarea interioara si atunci am intalnit-o pe Ea. Pe Umbra mea. In decembrie 2015 a fost momentul in care i-am perceput cu adevarat povestea, fara sa ma mai identific cu ea. Umbra reprezinta polaritatea personalitatii noastre exprimata constient. Umbra este totalul convingerilor, credintelor si caracteristicilor pe care le reprimam. In umbra gasim toate partile din noi de care nu suntem constienti sau pe care le respingem. Din acel moment viata mea s-a transformat inca o data, din acel moment am inceput cu adevarat sa-mi iau puterea inapoi si sa ma recreez pe mine. Intalnirea mea cu Umbra poate parea un film SF pentru unii, insa este cu adevarat o binecuvantare. Initial 11 zile si 11 nopti am stat de vorba cu aceste aspecte din mine, percepandu-le ca pe o entitate separata de mine, desi tot ceea ce ele imi spuneau, imi veneau in constient sub forma unor ganduri. La finalul celor 11 zile, am cerut ajutor crezand ca sunt atacata sau posedata de vreun demon ceva, insa ulterior totul s-a revelat de la Sine. Am inceput sa le cunosc pe fiecare in parte, sa le ascult povestea, sa le vad iubirea din spatele actiunilor si sa le iubesc si eu la randul meu. Am inceput sa integrez una cate una, facand pace cu ele si dandu-le locul care li se cuvine de drept in viata si inima mea. Am cunoscut partea din mine care era agresiva, pe cea care era nedreapta, pe cea care judeca, pe cea care era aroganta, am cunoscut propria superioritate si inferioritate, pe cea care abandona si pe cea care trada etc… le-am ascultat povestea fiecareia dintre ele si am inteles astfel cat de mult ma iubeau si cata nevoie aveau ele de iubirea si acceptarea mea, nu a altora… ci a mea. Am inteles cat de mult incercau sa ma protejeze de fapt si cat de agresiva si nedreapta eram eu cu ele. Am inteles cat de multe aspecte din mine abandonasem si respinsesem. Cu fiecare integrare facuta, toate aceste aspecte mi-au oferit un dar, m-au ajutat sa le includ in viata si actiunile mele intr-un mod constructiv si benefic pentru mine si ceilalti. Mi-au oferit o putere de care nu eram constienta pana atunci, puterea iubirii de sine. Intoarce-ti si tu fata catre propriile umbre si asculta-le povestile, imbratiseaza-ti fricile si cauta sa vezi iubirea din spatele lor, patrunde adanc in propria suferinta si iti garantez ca te vei ridica intocmai ca pasarea Phoenix, iar atunci lumea ta va fi mai colorata si iubirea va fi tot ceea ce vei vedea… oriunde te vei uita. Esti demn de iubire si intotdeauna ai fost! Fii bland si intelegator cu tine, ofera-ti iubire neconditionata si totul se va schimba!

Fa pace cu tine. Namaste!”


Leave a comment

Imbratisarea haosului emotional in adolescenta prin yoga si meditatie

Iubita adolescenta,

Ca si tine am trecut pe acolo, in aceasta infloritoare dar si nebuloasa perioada de transfomare in femeie. Am multe amintiri frumoase de atunci dar am si multe rani, frici, neincrederi pe care le-am carat multa vreme in spate si mi-ar fi placut sa fie cineva constient in spatele meu care sa -mi spuna “este oki si va fi extraordinar! Ai incredere in tine! Esti frumoasa si curajoasa si vei face o schimbare majora in lume!”. Si ca este oki sa fii si trista, si melancolica, si dezamagita si confuza atata timp cat primesti totul ca parte din evolutia ta.

Intr-un vis mi s-a spus ca pot ajuta adolescente in aceasta calatorie a descoperirii de Sine ajutandu-le sa capete increderea in Sine, sa infloreasca , asa ca iata-ma aici :), chiar cred ca te pot ajuta prin experienta mea de fosta adolescenta si de ghid in yoga, sa te centrezi si sa te accepti. Sa prinzi radacini dar si ramuri spre cer.


Perioada de adolescenta este extrem de importanta si definitorie pentru viata de adult, in alegerea partenerului, viata profesionala, spirituala si definirea ca OM asadar stabilirea unor piloni de alegere a gandurilor, gestionare a emotiilor si accesare a darurilor acestei varste sunt binevenite.

Beneficiile Yoga, Mindfulness-ul si Meditatia sunt demonstrate chiar si de oamenii de stiinta de la Harvard Medical School, astfel incat dupa 10 saptamani de practica grupul ales pentru cercetare a aratat rezultate incredibile in gestionarea stresului, cresterea concentrarii la scoala, reducerea anxietatilor si fricilor, cresterea increderii in sine si o stare de bine in general .
Yoga, meditatia, respiratia sunt metode  excelente pentru tineri, ce ii ajuta sa faca fata emotiilor ce ii coplesesc si schimbarilor prin care trec in aceasta perioada.

Yoga si exercitiile de respiratie au urmatoarele beneficii pentru adolescenti: 

• Reducerea stresului – Practica yoga include tehnici de respiratie ce ajuta la recapatarea energiei si eliminarea stresului.
• Reglarea greutatii – Stresul poate duce la o alimentatie necorespunzatoare ce are ca rezultat variatia greutatii corporale. Aceste schimbari pot avea loc si din cauza schimbarilor hormonale. Yoga previne aceste schimbari.
• Cresterea rezistentei – Multe posturi din yoga ajuta la construirea unui corp armonios si puternic.
• Imbunatatirea imaginii de sine – Adolescentii au de obicei o imagine se sine slaba, uneori chiar incerca sa se schimbe pentru a se putea integra. Yoga promoveaza constientizarea de sine si acceptarea.
• Imbunatatirea respiratiei –  Yoga ajuta adolescentii sa respire corect (respiratia abdominala) si sa se relaxeze.
• Imbunatatirea functionarii cognitive – Eliminand stresul, anxietatea si supararile, yoga duce la o memorie mai buna si performante, rezultate mai bune la teste, acuratete si viteza.
• Imbunatatirea posturii – Asanele ajuta la corectarea posturii ducand la un spate drept.
• Imbunatatirea concentrarii – Exercitiile de respiratie ajuta la concentrare si ii invata pe adolescenti cum sa stea mai mult timp concentrati asupra unei teme.

Daca simti ca acest mesaj este pentru tine, te astept cu drag la clasele de grup, la sedintele private ( unde pot aborda si tehnici speciale de EFT tapping adolescenti sau Theta Healing)  sau in retreaturile dedicate pentru adolescente.

Namaste! Imi pasa de tine si pot sa te invat si pe tine cum sa te indragosesti de tine!


Leave a comment

Jurnalul unei anxioase, de Irina, un copacel din livada

 

Draga copac,

cel de-al 5-le retreat in Bali a fost cu peripetii. Exact pe picior de plecare unul dintre cei mai mari vulcani ai lumii, Agung din Bali statea sa erupa, alerta gradul 4.

Eu am stiut/ intuit ca va  fi bine, dar presiunea organizatorica imi sadise si mie o oarescare samanta in sufletel. 4 participanti renuntasera de frica cu cateva ore/zile inainte. Frica. Frica . Frica.

Totusi, cand am pasit pe pamant balinez am facut o rugaciune ca ne-a primit, am facut o meditatie cu totii de protectie, iertare  si recunostinta si am inteles ca odata ce am depasit frica am cules cu totii atat de multe roade. M-am abandonat in ceea ce este.

Mai jos vreau sa impartasesc cu tine, trairile celei mai anxioase dintre participante, draga noastra Irina care si-a rezolvat o mare parte din frica de frica prin aceste experiente impreuna:

“O saptamana inainte de plecarea in Bali..sunt atat de entuziasmata incat deja imi fac bagajele, in sfarsit visul meu de multi ani se implineste!!! Nimic nu imi poate sta in cale, pasaportul e in poseta, hainele impachetate, banii schimbati, concediul luat.

La un moment dat, primesc pe grupul de facebook un link cu o stire legata de vulcanul Agung, cum ca ar fi posibil sa erupa. Sunt linistita, sigur e doar o stire exagerata.

Cateva zile mai tarziu incepe sa ma roada curiozitatea si incep sa caut si pe alte site-uri si stirile nu arata deloc bine, alarma este gradul 4 din 4 iar vulcanul sigur va erupe. Prietenii incep sa ma intrebe daca sunt sigura ca vreau sa ma duc. Fiind o fire anxioasa de fel, frica incepe sa creasca in sufletul meu si odata cu ea si ‘dar daca-urile’. Daca o sa erupa? Daca o sa mor? Daca raman blocata acolo? Daca ma accidentez? Si daca nu mor si nu ma accidentez, daca raman socata de panica creata? “Dar daca-urile” au inceput sa se inmulteasca pe zi ce trecea astfel incat aveam o stare de agitatie continua si nu mai puteam dormi noaptea, fiind asaltata de filmele horror din capul meu.

Pe grupul retreat-ului, parerile erau impartite, cei mai multi erau entuziasmati in continuare, parca chiar si-ar fi dorit sa erupa vulcanul pentru a le ramane in amintire, cateva persoane deja se gandeau sa renunte.

I-am innebunit cu intrebari: v-ati luat masti? aveti bani la voi? planul b care este, incotro ne indreptam daca erupe vulcanul?

Eu eram din ce in ce mai dezorientata, in ce tabara ma incadram? Ce imi lipsea mie si aveau ceilalti de voiau sa se duca orice s-ar fi intamplat? Ma simteam oarecum precum o paria ce le strica cheful celorlalti punand non stop intrebari.

Fiind o combinatie intre un tipar sentimental si unul structural, cand e vorba de situatii extreme, imi este foarte greu sa iau o decizie pentru ca inima si intuitia imi spun ceva  dar  creierul le refuza poftele si le anuleaza.

De multe ori am ales sa imi reduc la tacere intuitia si am regretat . De data aceasta imi doream din tot sufletul sa o ascult dar nu stiam cum. Astfel incat miercuri seara inainte sa dau raspunsul final, am sunat-o pe Adriana, colega mea de antrenamente la coaching si am rugat-o sa ma asculte si sa imi puna intrebari pentru a-mi face ordine in ganduri si simtiri. O ora am turuit fara noima, vorbind ba din inima, ba din gandire. Dupa o serie de intrebari, una din ele m-a scos la liman desi frica era la undeva 7-8, o intensitate destul de mare.

–          Irina ce se intampla daca ramai si ce se intampla daca pleci?

–          Pai daca raman , o sa regret din nou ca nu am facut ce imi doresc si simt din cauza fricii. Daca plec, posibil sa resimt in continuare frica dar mai apoi voi fi mandra ca am depasit-o si voi ramane cu amintiri si experiente de neuitat  (simteam ca asa o sa fie).

–          Ok, deci daca ramai o sa te simti vinovata, daca pleci posibil sa simti frica. Care emotie te hraneste mai mult?

Intrebarea aceasta, ce emotie ma hraneste mai mult a fost revelatoare. Mi-am dat seama ca frica ma hraneste, odata ce trec de ea, creste increderea in sine si ma pot bucura cu adevarat de viata , pe cand dupa vinovatie, nu urmeaza decat si mai multa vinovatie, distantare de propria persoana si o gramada de regrete.

Asa ca am luat decizia pe loc, ma duc orice ar fi. Noapte de dupa decizie a fost crunta. Desi luasem decizia, ma comportam ca si cum e posibil sa nu ma mai intorc. Stiu, exageram dar pentru o persoana ce a avut un accident de masina cu un an inainte perspectiva este usor diferita, si deloc roz, credeti-ma.

M-am asigurat ca le-am zis celor dragi ‘te iubesc’ inainte de a pleca, alui meu i-am compus si cateva poezii de dragoste, sa fiu sigura ca le las toata iubirea mea.

A doua zi in aeroport aflu ca au mai renuntat doua persoane, practic din grupul de panicati eram singura ce mai ramasese dar cumva deja frica fusese consumata, poate pentru ca o recunoscusem, dialogasem cu ea si nu am incercat sa o inchid cu forta in mine si sa o ignor. Asta este, mi-am zis : cum o vrea Domnul! Ciudata expresie pentru o persoana nu foarte spirituala, cumva in astfel de momente, vrei nu vrei, te apropii mai mult de tot: de tine, de cei dragi si de ce nu…de Divinitate.

Ajunsa in Bali, mi-am dat seama ca toate ‘dar daca-urile’ din creierul meu erau doar niste proiectii negativiste si nu aveau nici o legatura cu linistea si paradisul de acolo.

Pe parcursul retreat-ului, am mai dat nas in nas cu frica, caci doar e parte din mine. Intr-o singura zi m-am lovit de trei ori la piciorul operat si m-am speriat  ca o sa trec iarasi prin calvarul de acum doi ani. Apoi m-am dus sa fac snorkeling desi habar n-am sa inot. M-am pierdut in targ (teama de abandon) fara sa pot suna pe nimeni, aparent roaming-ul nu functiona.  La intoarcerea din Gili , valurile ne-au dat emotii mari, leganand de mama focului barca. Frica, frica, frica…si totusi sunt teafara si am ramas cu multe alte emotii mult mai frumoase: iubire, recunostinta, mandrie, fericire si as putea sa enumar la nesfarsit.

Culmea, la unul din exercitiile pregatite de Andreea, constand intr-o piesa de teatru menita sa simbolizeze o emotie am picat in grupul ‘frica’, poi credeti ca se putea altfel?  Cu ocazia aceasta am scris si o mica poezie ce m-a ajutat sa imi gasesc solutia perfecta pentru a face pace cu frica.  Nimic nu este intamplator si sunt recunoscatoare si fericita pentru ca s-a intamplat astfel.

“Frica, un sentiment deloc comod si greu de controlat
De vrei sa o ascunzi, nu iti da pace
Te urmareste orice ai face
De te cuprinde te blocheaza
Sa stai in loc ea te forteaza
Si totusi…cum o faci sa dispara?
Sa poti fi tu insati iara
Fara convingeri limitate
Cu incredere pasibd spre libertate
Poate sa te imprietenesti cu ea?
Sa o intrebi si sa o asculti ce vrea?
Sa ii multumesti ca are incredere in tine dar….
Doar tu stii si poti sa faci ce e mai bine pentru viata ta
Sa ai nevoie sa ii asculti inima
O iei in brate si o trimiti in lumina
Spunandu-i ca nu va fi singura
Si alte frici o sa mai  vina”

Multi ani am fugit de emotiile negative in loc sa le ascult, sa le recunosc ca fiind umane si ca parti din mine. Si in loc sa le fac sa dispara cumva le-am dat putere, atat de multa ele ajunsesera sa aleaga in locul meu, mereu situatii si evenimente, care sa nu ma scoata deloc din zona de comfort. Am fost in safety zone dar nu am facut ce mi-am dorit, fapt care de-a lungul timpul mi-a hranit neputinsa si lipsa stimei de sine.

Mi-am recunoscut frica, am ascultat-o si ma felicit si imi multumesc pentru acest lucru: pentru ca mi-am oferit ocazia sa traiesc experiente de neuitat alaturi de niste omuleti minunati, sa invat sa ma reconectez la mine si la ceilalti si sa imi ascult intuitia. Sa imi ofer cea mai frumoasa experienta de pana acum.

Sunt sigura ca voi mai da nas in nas cu fricile dar le voi ruga sa ma insoteasca, de manuta impreuna,  in necunoscut. Si de nu vor vrea , duca-se in lumina, unde se afla si celelalte frici de pana acum, cu care am facut pace!

Asa ca dragilor, fie sa va ascultati inima si intituitia si sa va urmati calea, oricare ar fi aceea!

 


3 Comments

Chakrele si ciclul vietii tale din 7 in 7 ani

  

CLICK FOTO pentru a vedea mai bine!

Draga copacel,

in fiecare joi am seara de meditatie( te astept si pe tine de la 20.00),  iar joia trecuta am facut o meditatie foarte interesanta dupa  tabel al dezvoltării umane a chakrelor,conceput pentru a da o ilustrare grafică a ciclului de șapte ani al dezvoltării umane în conformitate cu tratatele credibile Chakra Vidya. 

Tabelul arată evoluția ideală a unui individ, dar, bineînțeles, trebuie să ținem cont, de asemenea, de caracteristicile specifice fiecărui individ în parte. Principiile generale sunt prezentate în felul următor:

Conform acestei filozofii, viața noastră se mișcă în cicluri de 7 ani care corespund fiecăreia dintre cele 7 chakre situate în corpul nostru luminat. Avem o chakră dominantă pentru fiecare ciclu, corespunzător fiecărui rând din tabel. În primii 7 ani de viață (vârsta de 1-7 ani), suntem influențați de chakra rădăcină, de la vârste cuprinse între 8 și 14 ani – chakra sacrală, de la 15 la 21 – plexul solar și așa mai departe.Putem folosi această cunoaștere a acestor cicluri de chakra pentru a ne ajuta să ne planificăm viața mai eficient. Odată ce suntem conștienți de schimbările viitoare de conștiință energetică, putem fi mai bine pregătiți pentru aceasta în viitor!

Dar ce sunt chackrele ? Invataturile vechi descriu omul ca fiind alcatuit dintr-un corp fizic si un corp eteric (subtil). Legatura dintre corpul fizic si cel subtil este realizata prin intermediul chakrelor (in sanscrita „chakra” inseamna „roata”). Ca niste flori de lotus, chakrele corpului uman sunt vortexuri (spirale) energetice.Exista 7 chakre principale prin intermediul carora circula energia (lumina). Ele sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale (din crestetul capului pana la baza coloanei vertebrale – coccis) in punctele principale ale sistemului nervos central (ex: sacral, lombar, toracal, cervical).  Conceptul de chakra il regasim atat in hinduism cat si in budism.

Am gasit un articol interesant aici   pe care l-am tradus si reinterpretat pentru tine, astfel incat si tu poate vei trage propriile tale concluzii care te vor ajuta in ghidajul tau in viata.

In aceste cicluri de 7 ani, urcăm și o altă scară de 7 chakre (care corespunde rândului de sus al chakrelor de pe tabel și coloanelor pe care le reprezintă), care ne conduc de la chakra rădăcină la chakra coroanei. Aceste influențe ne afectează (în mod ideal) pe o bază anuală. Fiecare ciclu începe cu frica (chakra rădăcinii) și fiecare ciclu se termină cu spiritualitatea (chakra coroanei).

    După încheierea unui ciclu de 7 ani, intrăm în prima etapă a celui de-al doilea ciclu de ani. Acesta este anul nostru de criză, deoarece primul an al unui nou ciclu se află sub influența Chakrei Roșii: Frica.

    O altă ocazie remarcabilă este atunci când suntem sub influența a două din aceleași centre de chakre – acest lucru este indicat de casetele gri din tabel. Aceștia sunt anii în care această chakră specială este cea mai dominantă în viața ta.

    Fiecare chakră din acest tabel este reprezentată de aceste teme cheie asociate cu fiecare centru energetic:

CHAKRA RĂDĂCINĂ – FRICA / MULADHARA

CHAKRA SACRALĂ – SENTIMENTE / SWADHISTHANA 

CHAKRA PLEXULUI SOLAR – PROACTIVITATE / MANIPURA 

CHAKRA INIMII – ARMONIE / ANAHATA

CHAKRA BAZEI GÂTULUI – FILOZOFIE (CHAKRA COMUNICĂRII) / VISUDHA 

CHAKRA CELUI DE-AL TREILEA OCHI – ÎNŢELEPCIUNE / AJNA

CHAKRA COROANEI – SPIRITUALITATE / SAHASRARA

 

Între 1 – 7 ani: Chakra rădăcină:  Frica

 

1 an (teama + teama): Supravietuirea. Copilul de un an este motivat de chakra rădăcinii în ambele dimensiuni. Deoarece chakra rădăcinii este în primul rând chakra de supraviețuire -instinct, acești mici omuleţi sunt motivați de teamă și singurul lor scop în această perioadă este pur și simplu supraviețuirea.

2 ani (teama + sentimente): La vârsta de 2 ani, încep să apară sentimentele la copil,  începe să aibă preferințe despre ceea ce vor sau nu să facă

3 ani (frica + proactivitate): La vârsta de 3 ani, copilul începe să studieze lumea, începe să exploreze lumea din jurul lui și să pună întrebări “ce este asta?”

4 ani (teama + armonie): În această perioadă copilul începe să găsească bucuria de a comunica cu oamenii din jurul lui. Copilul devine mai sociabil, corpul copilului devine și mai stabilizat.

5 ani (frica + filozofie): Până la vârsta de 5 ani, la această mică persoană încep încercările de a înțelege lumea. Aceasta este, de obicei, începutul educației pentru copil.

6 ani (frica + înțelepciune): La vârsta de 6 ani, copilul va trece pentru prima dată prin experiențele de viață și va încerca să-și transfere cunoștințele altora.

7 ani (frica + spiritualitate): La 7 ani, copilul simte prima dată atracţie pentru mister si partea necunoscută a lumii.

 

Între 8 – 14 ani: Chakra sacrală – Sentimente

 

8 ani (sentimente + frică): La 8 ani, copilul este motivat de sentimentele sale și de frică. El înțelege greșit noile sale dorințe care se trezesc în el. La 8 ani, se trezesc funcțiile hormonale în corpul copilului.

9 ani (sentimente și sentimente): La vârsta de 9 ani, copilul va simți, de obicei, prima lui îndrăgostire, prima lui experiență de dragoste ce nu are legătură cu părinții. Pentru prima dată, sentimentele copilului vor scăpa de sub control.

10 ani (sentimente și proactivitate): La 10 ani, sub influența  sentimentelor cât și a simțului lor de proactivitate – tind să se concentreze asupra primelor încercări de a stabili o relație cu sexul opus.

11 ani (sentimente + armonie): Copiii de 11 ani, sub influența sentimentelor lor și a motivației pentru armonie, simt dorinţa de a experimenta prietenia sub diverse forme. 

12 ani (sentimente + filozofie): La vârsta de 12 ani, copilul începe să înțeleagă diferența dintre sexe. De asemenea, devine interesat să cunoască filozofia prieteniei și a iubirii.

13 ani (sentimente + înțelepciune): La vârsta de 13 ani, proaspătul adolescent începe să înțeleagă principiile loialităţii, onestității și ale moralității.

14 ani (sentimente + spiritualitate): Aici adolescentul are tendinţa să-și spiritualizeze relația cu alți oameni. Încercă să o facă mai profundă și mai semnificativă în diverse feluri. Tinerii tind să scrie poezii și alte lucruri de acest fel pentru a aprofunda aprecierea și înțelegerea naturii subtile a vieții.

 

Între 15 – 21 de ani: Chakra Plexului Solar – Proactivitate

 

15 ani (proactivitate + frică): La 15 ani intră într-o perioadă de proactivitate în viață – totuși, la vârsta de 15 ani, aceștia sunt motivați în primul rând de frică. Deci, în acest stadiu, de 15 ani, de obicei începe să experimenteze temeri legate de dragoste, teamă de viitor, teama de a se îndepărta de acasă.

16 ani (proactivitate + sentimente): La vârsta dulce de 16 ani (Sweet16) este momentul în care tinerii se angajează pentru prima dată într-o formă activă de iubire, o relație. Aceasta este vârsta la care sunt capabili să experimenteze plăcerea. 

17 ani (proactivitate + proactivitate): La 17 ani adolescentul începe să cadă profund în iubirea egoistă – este o iubire care se bazează pe dorința de a se bucura de o altă persoană și de a o numi dragoste.

18 ani (proactivitate + armonie): La 18 ani, tânărul adult simte dorința de a înțelege totul, vrea să înțeleagă oamenii, relațiile, fericirea, viața …

19 ani (proactivitate + filozofie): La 19 ani încep filozofiile despre iubire și despre ideea vieții de familie, încep să dezvolte o opinie despre modul în care cred că aceste lucruri ar trebui “să fie” în viața lor.

20 de ani (proactivitate + înțelepciune): La 20 de ani, li se oferă ocazia să pună în aplicare filozofiile dobândite în “viața reală”. Este perioada primelor noastre conştientizări despre viață și unde se îndreaptă. De obicei în jurul acestei vârste experimentăm şi prima despărţire. 

21 de ani (proactivitate + spiritualitate): La vârsta de 21 de ani începe căutarea părţii spirituale a partenerului. Ei încep să-și dorească un partener care este capabil să se dezvolte spiritual împreună cu ei. 

 

Între 22 – 28 de ai: Chakra Inimii – Armonie 

 

22 de ani (armonie + frică): La vârsta de 22 de ani, de obicei se experimentează fie teama de a trăi împreună cu partenerul lor pentru tot restul vieții, fie teama de a rămâne singur pentru tot restul vieții.

23 de ani (armonie + sentimente): La 23 de ani, la tânărul adult încep să apară sentimente de respect față de sentimentele altora. Încep să înțeleagă în cele din urmă nevoile oamenilor din jurul lor.

24 de ani (armonie + proactivitate): La 24 de ani, individul începe să aibă grijă de toate aspectele vieții și de membrii familiei. Având în vedere că, atunci când erau mai tineri, părea că se puteau concentra asupra unui singur aspect la un moment dat, la 24 de ani, mai multe domenii ale vieții ar putea începe să se armonizeze lent şi ei se simt mai motivați să aibă grijă de ele.

25 de ani (armonie + armonie): La 25 de ani se experimentează adevărata armonie a vieții. Toate zonele din viața lor devin stabile, calme și liniștite. În acel moment, individul poate avea prima depresie sau poate experimenta plictiseala, rutina (pentru că nimic nu se mai îmbunătățește – totul este stabil și la fel).

26 de ani (armonie + filozofie): La 26 de ani, încep gândurile serioase despre semnificația vieții și despre adevăratul scop al individului pe această planetă.

27 de ani (armonie + înțelepciune): La vârsta de 27 de ani, individul începe să-și stabilească propriile filosofii și opinii legate de creşterea copiilor – cum să fie părinte, cum ar trebui să acționeze o mamă sau un tată, cum ar trebui să fie crescut un copil.

28 de ani (armonie + spiritualitate): La 28 de ani, individul simte dorința de a educa copii sau de a-și lăsa oarecum amprenta în această lume.

 

Între 29 – 35 de ani: Chakra Bazei gâtului – Filozofie

 

29 de ani (filozofie + frică): La vârsta de 29 de ani, individul începe să-și dezvolte o teamă în legătură cu viitorul. De asemenea, începe să se simtă suspicios față de “prostia” sa.

30 de ani (filozofie + sentimente): La 30 de ani încearcă să-şi dovedească faptul că sentimentele pot aduce fericire, că armonia sentimentelor poate aduce fericire. 

31 de ani (filozofie + proactivitate): La 31 de ani, individul încearcă să-şi  justifice acțiunile și activitățile în viață. Se caută motivele din spatele acestor acţiuni, de ce aceste lucruri sunt necesare. Începe dezvoltarea raţiunii. 

32 de ani (filozofie + armonie): La vârsta de 32 de ani se face prima încercare de a-și combina scopul vieții cu munca. 

33 de ani (filozofie + filozofie): La această vârstă, datorită dezvoltărilor personale, se naşte “filozoful”.

34 de ani (filozofie + înțelepciune): La vârsta de 34 de ani, individul își cultivă capacitatea de a se adapta la locul de muncă și la viața de familie. Ei învață să facă schimbările necesare pentru a găsi fericirea acolo.

35 de ani (filozofie + spiritualitate): La 35 de ani, individul găsește o semnificație spirituală în viața sa profesională și de familie, etc. Începe să reorienteze toate zonele diferite ale vieții sale sub ochii dezvoltării spirituale.

 

Între 36 – 42 de ani: Chakra celui de-al treilea ochi – Înţelepciunea. 

 

36 de ani (înțelepciune + frică): La vârsta de 36 de ani începe să se teamă de a socializa cu alți oameni înțelepți – deoarece se teme să-și piardă echilibrul în viață.

37 de ani (înțelepciune + sentimente): La 37 de ani, individul începe prima încercare de a-și controla simțurile. Experimentează bucuria primelor realizări filozofice.

38 de ani (înțelepciune + proactivitate): La 38 de ani, individul își începe comunicarea activă și asocierea cu alți oameni înțelepți și dezvoltați spiritual.

39 de ani (înțelepciune și armonie): Cei de 39 de ani se găsesc în sistemul înțelepților. 

40 de ani (înțelepciune + filozofie: La 40 de ani, individul își cultivă capacitatea de a-și dovedi punctele de vedere în faţa celorlalţi. 

41 de ani (înțelepciune + înțelepciune): La 41 de ani, în urma dezvoltărilor personale, se naște “înțeleptul”.

42 de ani (înțelepciune + spiritualitate): La 42 de ani, individul va ajunge la realizarea că înțelepciunea duce în cele din urmă la spiritualitate și la Dumnezeu.

 

Între 43 – 49 de ani: Chakra Coroanei – Spiritualitate 

 

43 de ani (spiritualitate + frică): La 43 de ani, individul trăiește o teamă de a se cufunda complet în spiritualitate. 

44 de ani (spiritualitate + sentimente): La 44 de ani, individul începe să găsească plăcere spirituală, începe procesul de spiritualizare a sentimentelor.

45 de ani (spiritualitate + proactivitate): La 45 de ani, începe sistematizarea mentală şi organizarea spirituală. 

46 de ani (spiritualitate + armonie): La 46 de ani începe să caute armonie spirituală și comunicare spirituală.

47 de ani (spiritualitate + filosofie): La 47, individul începe să înțeleagă filosofia dezvoltării spirituale.

48 de ani (spiritualitate + înțelepciune): La 48 de ani, se dezvoltă capacitatea de a da sfaturi spirituale.

49 de ani (spiritualitate + spiritualitate): La 49 de ani, individul începe să transmită ceea ce ştie despre cele mai înalte idealuri spirituale – cum ar fi dragostea altruistă și dragostea lui Dumnezeu.

 

Putem folosi această cunoaștere a acestor cicluri de chakra pentru a ne ajuta să ne planificăm viața mai eficient. Odată ce suntem conștienți de schimbările viitoare de conștiință energetică, putem fi mai bine pregătiți pentru aceasta în viitor!

Sursa articol aici. Sa va fie cu folos!