Suntuncopac

Suntuncopac si sunt aici pentru tine la studioul meu


Leave a comment

Fetitele cresc în dorinţă şi ambiţie de a obţine ceva, în timp băieţii cresc cu frică să nu piardă ceva

DSC_0723 modified

Draga copac,

Vreau sa impart cu tine un concept interesant din psihosexologie, care te poate ajuta si pe tine sa intelegi un pic lupta asta intre feminin-masculin, intre EL si EA.

Marele Freud afirma ca femeile de mici “suferă” de invidia de p***s. Fetiţele descoperă că băieţii au ceva ce ele nu au şi dezvoltă de mici o invidie. În schimb baietii de mici observă că fetiţelor le lipseşte ceva şi cred că din cauză că “au greşit” ceva  l-au pierdut. Acestea sunt premisele care dau naştere unor dorinţe si nevoi diferite … de mici femeile se ambiţionează să obţină ceva ce consider că le oferă bărbaţilor avantaje, în timp ce băieţii se dezvoltă cu frică să nu greşească şi să fie…. castraţi.

” Invidia de p***s ” incepe la fetite cu tranziţia de la ataşamentul de mama la competiţia cu aceasta pentru atenţia tatălui, ele considerând-o pe mama vinovată de “lipsa” lor. Această invidie este eliminată de femei prin trei metode: când dau naştere, prin căsătorie sau având funcţii de putere. Deşi este o teorie controversată şi contrazisă de mulţi, mai ales de feministe, nu se poate să nu ne întrebăm dacă are totuşi şi consecinţe pe termen lung. Fetitele cresc în dorinţă şi ambiţie de a obţine ceva, în timp băieţii cresc cu frică să nu piardă ceva. Aceasta fiind doar una dintre abordările care ne despart şi ne diferenţiază inca de mici.

Suntem toţi conştienţi cât de mult contează să ne dezvoltăm la umbra unor sentimente pozitive sau negative. Suntem diferiţi, desi susţin egalitatea în drepturi în acelaşi timp susţin că nu suntem egali şi la fel. Trebuie să ne acceptăm diferenţele şi în loc să fim în competiţie cu celălalt sex trebuie să recunoaştem darurile cu care venim fiecare şi să facem echipă, să ne ajutăm unii pe ceilalţi să creştem împreună, nu în război.

Yoga inseamna unitate. Aceasta unitate inseamna in primul rand si aducerea in pace a femininului cu masculinul. Suntem impreuna in aceasta calatorie cu numele de … viata.

Ne vedem pe salteaua de yoga! Namaste!


Leave a comment

Cand nu te mai vrea inapoi

Draga copac,

 

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă dragă ce-mi spunea că are o întâlnire cu cineva după care suferă de 2 ani. Am rămas foarte surprinsă să o observ atât de emoţionată şi de plină de speranţă. Încerca să se încurajeze că poate nu mai simte nimic, că poate este doar o întîlnire de încheiere… dar am sesizat în inima ei speranţa “că poate”. M-a sunat apoi dezamăgită să-mi spună că întâlnirea a fost ok dar că el o doreşte doar ca prietenă, nu o doreşte ca femeie, nu visează noaptea la ea şi tot ea concluziona “un bărbat care te vrea, nu te lasă să aştepţi atât de mult, nu le lasă în incertitudine, nu îşi asumă riscul de a te pierde.”

Deşi nu îmi plăcea să văd suferinţa ei m-am bucurat să văd că după atât de mult timp de visat şi de asteptat, după atât de mult timp în care s-a blocat într-o persoană, in care nu şi-a dat voie să se elibereze şi să cunoască pe altcineva, acum realiza că este momentul să “let go”. Avea dreptate, atunci când lucrurile trebuie fie nu există “moment nepotrivit”, “indisponibil emotional”… pur şi simplu, persoana respectiva nu este pentru tine. Să te blochezi în cineva, să menţii legătura doar cu speranţă şi fantezie şi mai ales cu amintirea a ceea ce a fost, nu poate decât să-ţi facă rău ţie şi nimic mai mult.

Am pentru tine câteva întrebări pe care să ţi le pui dacă vreodată te descoperi în această situaţie.

1. Ce din tine crede că nu merită mai mult? E ceva din tine care crede că nu meriţi să fii iubit(ă)? Această afirmaţie poate fi doborâtă imediat, toţi merităm să iubim şi fim iubiţi, am fost creaţi pentru a experimenta iubirea sub toate formele ei. Nimeni nu are nimic în plus sau în minus la acest capitol. Indiferent de trecutul tău, de ce crezi că ai făcut sau nu, toţi merităm fim iubiţi, trebuie doar să credem asta şi să ne dăm voie, eliberându-ne de credinţele false care ne ţin blocati. 2. Consideri că nu eşti suficient(ă) încât să meriţi pe cineva care care să te dorească doar pe tine? Iubirea nu are explicaţii, pur şi simplu se întâmplă. Indiferent de ce ai auzit în trecut, adevărul este că niciodată nu vei fi suficient pentru persoanele nepotrivite. Această credinţă există doar în capul tău şi este o muncă personală, mai de durată sau nu, să o scoţi din capul tău pentru totdeauna.

3. Ce model de iubire ai primit acasă? Îţi este benefic sau ţi-ar folosi mai mult să te eliberezi de el? Modelul parental ne influenţează foarte mult relaţiile dar la un moment dat când devenim conștienţi de asta puterea de schimbare stă doar în mâinile noastre. Nu trebuie învinovăţit nimeni pentru asta, nici părinţii, nici noi, trebuie doar să ne dăm seama în ce fel ne afectează şi să luă măsuri.

4. Ce frici te ţin în loc? Îţi este frică de iubire? Îţi e este frică de “pentru totdeauna”, vrei o relaţie doar pentru că îţi este frică de singurătate? Vrei să umpli un gol?

5. Eşti varianta cea mai bună pe care o poţi oferi celuilalt sau încă eşti în formare? Încă te descoperi şi o perioadă de singurătate ți-ar fi mai benefică? Sunt mulţi factori care ne ţin blocaţi şi prin recunoaşterea lor, observarea lor, tranformarea lor ne putem schimba viaţa.

Nu este o muncă uşoară, poți căuta răspunsuri unde simţi, în cărţi, în cursuri, la psihologi, în yoga… răspunsurile sunt mereu în tine, acestea sunt doar instrumente care ne ghidează către ce trebuie să găsim în interiorul nostru. Îţi recomand o carte minunată – Cele cinci răni care ne împiedica să fim noi înşine de Lise Bourbeau, iţi va mai adăuga câteva întrebări şi îţi va aduce multe răspunsuri.

Namaste, ne vedem la clase sa ne vindecam!


Leave a comment

“Lasa-te plecat”- de un copacel caruia i s-a tras covorul de sub picioare dar a renascut

 

draga copac,

stii povestea aceea cu studentii care isi intrec profesorii?  Asa este “Migdalul”, caruia i-am urmarit evolutia de mai bine de 2 ani, intreg caruselul de emotii, lectii si revelatii care au ajutat-o sa se intoarca la ea, in suflet, acasa. Si da, “Migdalul” este un exemplu clar si viu al beneficiilor yoga pentru minte, trup si…. suflet.

 

Lasa-te inspirat:

“Ma trezesc intr-o dimineata cu aceleasi ganduri de rutina: munca, trebuie sa scot catelul, el pleaca si iar m-a pupat pe fuga. Oare stie ca intr-o zi, poate intr-o dimineata, ala va fi cel din urma sarut?! Nu stie si nici eu nu stiu ca aia e dimineata la care ma gandesc, ca urmatoarele momente in care buzele ni se vor apropia vor aduce altceva, poate un “pe curand. o viata frumoasa. ai grija de tine, Chiar ai grija caci eu nu voi mai fi fizic langa tine” sau “altfel sufletul meu nu stie sa iti zica un simplu ‘pa, ma bucur ca ne-am revazut’ “ si de fiecare data vor fi cu lacrimi, afara sau inauntru.

Da, aia a fost ziua in care am simtit ca mi s-a tras covorul de sub picioare, ca universul colorat construit era de fapt din nisip si la o bataie puternica de vant, nici macar o Furtuna, s-a daramat, fara sa mai lase o usa sau o fereastra in urma, sa am de unde reconstrui. Si chiar daca sunt eu cel mai talentat arhitect al lumii mele, cu viziuni si perspective si curaj de a o la impreuna de la 0, e nevoie de doi si de o perspectiva similara.

Dupa jumatate de an de cand nu imi mai masor viata in timp scurs sau planuri, de cand timpul parca mi s-a daruit si s-a condensat si expandat, pot raspunde cu inima deschisa celor care inca ma intreaba de ce ne-am separat : din respect. Acum, pentru mine o relatie constienta se bazeaza pe respect, iubire si libertate. Credeam ca si pe intelegere, insa e de fapt vorba de acceptare. Acceptare a ceea ce nu inteleg in celalalt, tocmai pentru ca nu e treaba mea sa imi inteleg partenerul, in niciun tip de conexiune. Suntem diferiti si asta e ok si e perfect ca e asa, insa din respect si iubire, accept ceea ce nu inteleg, iar in momentul in care nu mai pot accepta, atunci cand incep sa judec sau sa fiu judecat, tot din respect si iubire, aleg sa plec.

Lasa-te plecat. Lasa in urma intrebarile clasice  (de ce, de ce noi, de ce mie, cu ce am gresit?!), ia cu tine un rucsac cu strictul necesar sa iti traiesti durerea si pleaca cu o singura intrebare catre tine « ce e bun in asta si eu nu vad? » si ramai in intrebare. Cand vei fi pregatit, raspunsul va veni la tine.

Accepta socul initial, durerea, fricile ce vin navala. Plangi, plangi chiar daca simti ca asa iti vei petrece restul vietii. Vorbeste daca vrei. Taci daca simti. Stai singur sau inconjoara-te de ce orice si oricine. Pleaca singur intr-o calatorie, chiar si un weekend. Intr-un loc minunat, iar acolo pune pauza, nu te gandi ca nu asa era planul, sa fii singur, ci fi acolo si bucura-te de tot ce iti ofera varianta ta pe care o redescoperi in acel loc. Lacrimile parca le-ai lasat in aeroport la plecare. Nu iti mai vine sa plangi, nici de mila, nici de drag, nu te mai intreaba nimeni (nici tu pe tine) ce faci mai departe : vrei alt job, te muti din tara, iti mai creditezi viata, cand, cand, cand?! Acolo esti in vacanta si pentru cei cu care interactionezi nu ai nicio eticheta, esti doar un zambet cu lumina in ochi.

Te intorci si cu pasi mici incepi  sa te reconstruiesti. Ia-ti o zi libera. Una si saptamana viitoare daca ai nevoie. Fi bland cu tine, asa cum nu ai fost cu nimeni vreodata. Spune-ti cat te iubesti si ce minunat esti si curajos si ca esti cel mai puternic om din lume. Pentru ca esti acolo, te privesti in oglinda, iti vezi amintirile curgand prin lacrimi si iti zambesti stramb, incurajator, spunandu-ti ca te iubesti si ca nu ai cum sa fi singur vreodata, pentru ca te-ai gasit! Fi prietenul tau cel mai bun, fi tot ce ai tu nevoie, fi tu pentru tine.

Educa-te sa nu mai fi cel care se asteapta ceilalti sa fi. Invata-te sa te respecti, pe tine – inima, minte si corp. Nu te mai agata de bani, ci lasa-i sa curga, sa te ajute in vindecare. Fa orice ai nevoie sa fi tu cu tine, fara distractii de la sentimentele tale, de la durere si tot ce aduce ea din spate, de la radacina fiintei tale.

M-am folosit de toate instrumentele (carti, filme, oameni, evenimente), insa intimitatea emotiilor mele am cunoscut-o prin Yoga – orice tip de yoga, alege-l comunicand cu tine, acceptandu-ti limitele de moment (poate power yoga nu ti se mai potriveste acum, sau poate chiar asta te ajuta). Yoga a fost salvarea mea. Nu fuga de mine, ci catre mine. Pe salteluta de yoga mi-am adus lacrimile, furia, disperarea din unele zile, pacea si intelegerea din celelalte. Astfel, in afara saltelei am putut sa ma manifest dincolo de ego ranit, de degetele societatii indreptate catre mine, am gasit in vocea interioara iertarea, puterea sa nu jignesc alte inimi si sa ma bucur pentru fericiri care nu mai tin de mine, dar care apartin omului pe care am ales sa il iubesc cel putin o viata, indiferent de noi.

In ziua in care am realizat unde am ajuns, ca am incheiat ciclul pentru mine, am inteles fericirea. Fericirea fiecarei zile, prin care aleg sa ma traiesc clara, adevarata, completa eu cu mine! (avand ca bonus un corp super misto dupa atatea emotii manifestate prin yoga :)). )”

 

 


2 Comments

Ne ocupam de noi doar cand suntem “down”?

 

Draga copacel,

Ce ne face sa ne intoarcem la sufletul nostru? Raspunsul nu este prea placut dar… de obicei suferinta. Suferinta este o metoda minunata sa devenim constienti de ce se petrece in interiorul nostru. O despartire provizorie, una definitiva, moartea cuiva drag, o asteptare cu un rezultat dezamagitor, boala noastra sau a celor dragi, esecurile profesionale, nerealizarile noastre apasatoare sau pur si simplu vesnica goana dupa ceea ce credem ca ne va aduce fericire, nelinistea si zbaterile pana ajungem “acolo”, toate sunt momente cheie ce determina pana la urma munca noastra cea mai importanta pe acest pamant: Dezvoltarea personala. Dar ce inseamna aceasta “Dezvoltarea personala”? Suntem bombardati peste tot cu acest termen dar nu se stie exact ce presupune. O explicatie minunata pe care o da Lise Bourbeau este: “Omul nu este constient decat in proportie de 10% de ceea ce se intampla in interiorul sau. Dezvoltarea personala inseamna sa ne dam seama ca exista 90% talente, dorinte si alte atribute benefice pe care le avem in noi si pe care nu le-am folosit din cauza ca nu ne cunoastem suficient pe noi insine. Aceasta simpla constientizare ne da mari sperante. Cu cat invatam sa ne cunoastem mai bine, cu atat devenim mai constienti de puterea noastra interioara.” De fapt asta inseamna intoarcerea la noi, aceasta dezvoltare personala de care vorbeste toata lumea. Puterea noastra nu sta in bratele nimanui, nu are termen limita, nu este la parintii sau copiii nostri, nu este nici in bratele unui partener “minune”, visat si asteptat. Sa nu ne mai limitam si amanam pana cand ceva sau cineva va veni sa ne ajute sa ne schimbe viata sau perspectivele. Puterea este doar in noi. Sa ne facem placerile, sa ne urmam pasiunile, sa alegem sa fim fericite pur si simplu cu resursele actuale, indiferent de ce furtuni ne strabat viata acum, asta inseamna dezvoltare personala. Yoga este o minunata forma de dezvoltare personala, insa ca in orice alt domeniu este nevoie de disciplina si perseverenta. Am cunoscut persoane care folosesc timpul singuratatii ca sa se vaite de ce le lipseste, nu stiu sa gaseasca utilitatea acestui timp si li se pare ca fericirea se poate accesa doar in doi. Am cunoscut si persoane care dedica acest timp pentru a se dezvolta personal, alegere absolut minunata si recomandabila, dar care atunci cand intalnesc pe cineva renunta treptat la toate aceste procese si se intorc la sine doar cand relatia s-a stricat :). Adica concret si la yoga, observ unele copacite care apeleaza la yoga doar atunci cand sunt “down”, apoi dispar cand lucrurile se reaseaza in exteriorul lor, si iar sunt down si iar revin si tot asa…  Si tocmai asta este pattern-ul asta problematic … acest proces al dezvoltarii personale nu se termina niciodata, nici cand ti-ai intalnit iubirea vietii, nici cand ai copii, nici cand ti s-a indeplinit vreun scop. Mereu, mereu trebuie sa ne facem timp pentru noi. Dezvoltarea personala prin orice fel de instrument presupune perseverenta si disciplina.  Si responsabilitate. Chit ca este vorba de o pasiune doar a nostra, o clasa de yoga sau de meditatie, un masaj sau cinci minute inainte de culcare in care sa ne intrebam sufletul ce mai face, ce vrea cu adevarat, ce vrea sa realizeze, este fericit? Daca raspunsurile la aceste intrebari nu vin lin si clar atunci inseamna ca ai mare nevoie sa te cunosti mai bine si sa te asezi fata in fata cu tine mai des. Cineva “ne-a mintit” candva ca “daca o sa avem acel lucru” si “daca o sa facem acel ceva” o sa fim fericiti. Fericirile acestea pe care le cautam cu ardoare de obicei sunt trecatoare. Ce ne ofera fericire azi, maine poate sa ne ia presul de sub picioare. Si ce facem atunci? Disperam sau ne intoarcem la noi? Descoperirea puterii personale inseamna descoperirea fericirii autentice, a fericirii ce nu poate fi clatinata. Eu va rog sa nu uitati niciodata ca bucuria de viata nu sta niciodata in bratele altcuiva. Bucuria, placerile, fericirile mari sau mici, ne sunt accesibile oricand si oricum, trebuie doar sa ne dam voie sa fim asa cum suntem acum si sa ne deschidem bratele in fata darurilor Universului, fie ele si suferinte. Vacanta aceea pe care visezi sa o petreci alaturi de cineva ofera-ti-o tie acum, acel curs de care vrei sa te apuci, acea pasiune amanata, acea schimbare de imagine pentru care nu ai curaj, acele visuri lasate in asteptare din cauza gurii lumii, toate aceste lucruri sa ti le oferi si o sa vezi ca si celelalte visuri si preocupari se vor aranja de la sine.

Acea putere care sta ascunsa in tine, da-i voie sa iasa. Te rog.

Te astept pe salteluta sa ne ocupam de noi. Doar de sufletul nostru. Sa-l ingrijim si sa-l iubim astfel incat nu va mai fi nevoie sa cerseasca in exterior.

Namaste!


Leave a comment

Spune-i ce simti

DSC_0125 modified

Draga copac,

Nu am fost dintotdeauna “un copac”. A fost o vreme cand privirea mea era doar inspre exterior. Al meu si al celorlalti. Cand imi aranjam mai mult decolteul si mai putin sufletul 🙂 . A fost o vreme cand in relatiile mele cautam doar competitia, un maraton de atentie si drama queen stories 🙂 .

Pe atunci ma pasionau mai putin cartile de dezvoltare personala si yoga si mai mult iesirile pe la Quando si Office :D.

Totusi, chiar daca nu aveam foarte multa experienta in intelegerea umana, intuitia imi spunea sa traiesc cu emotie si sa o impartasesc sincer cu ceilalti. Intotdeauna spuneam ce simteam si ce imi doream de la cel de langa mine. Ce ma doare si ce ma face fericita. Chiar si cu riscul de a fi luata de fraiera, de a fi umilita, am avut curajul intotdeauna sa lupt pentru iubire. Sa plang si sa urlu de durere. Sau sa tip cand inima imi exploda de bucurie.

Cred ca o femeie care este in contact cu emotiile ei este foarte castigata.  Vad foarte multe cazuri in jurul meu de cupluri care nu comunica despre ceea ce simt si ma doare asta. Ar prefera sa vorbeasca cu un strain insa nu cu cel cu care imparte patul.

Daca m-ai intreba de un ingredient al relatiei, ti-as spune comunicarea emotiilor autentice. Spune-i exact ce simti si vice versa.

Poate un barbat sa faca fata la emotiile noastre? La fricile, sperantele, dorintele, asteptarile, ideile stupide? Bineinteles ca da!

Daca iubesti pe cineva il iubesti cu toate cicatricile si florile din el.

Uneori, ne imbracam cu “armuri grele” ca sa parem de neatins, sa parem altfel decat suntem: mai puternici, mai echilibrati. Eu cred ca efortul de a ne reprima emotiile in cuplu cred ca de multe ori ne poate respinge partenerul, chiar daca am crede contrariul.

Asta inseamna ca indiferent de consecinte, oricine ai fi, orice ai simti, te opresti din ceea ce faci, si iti iei o secunda sa-ti identifici emotia cu care te confrunti. Simti compasiune fata de tine si fata de chestia aia magica, pe care o simti in interior. Emotia din tine, care urla precum un copil mic dupa atentie, sa fie recunoscuta. Dupa ce ai acceptat-o si imbratisat-o, impartaseste-o cu el. Nici nu stii ce cadou minunat va puteti face.

Cand o emotie slaba dpdv energetic ma trece aiurea, de exemplu o “frica” necunoscuta, imi iau cateva secunde sa o observ, sa o accept, sa o inteleg apoi cand vorbesc cu Misha la telefon si ma intreaba ceva banal de Yana (de exemplu ce a mancat), ii spun repede ce a mancat, apoi am grija sa ii spun ce simt. “Uite stiu ca esti grabit, dar voiam sa –ti spun ca nu stiu ce am dar acum imi este frica. Nu stiu, mi-e frica sa dau gres, sa dezamagesc. Asta simt acum si voiam sa-ti spun si tie asta”.  El ma pune sa ii descriu in detaliu ce simt. Si numai facand aceasta terapie de a descrie in detaliu emotia mea, ma ajuta cumva sa o fac sa plece asa cum si a venit. Imi este deajuns ca ma asculta. Nu am nevoie intotdeauna de sfaturile lui.

Doar sa stiu ca este acolo si ii pasa de ce simt.

Tu ce simti acum?

Te astept in retreatul pentru cupluri. Vreau sa fiu o sotie, o mama si o femeie mai buna, asa ca vreau sa evoluez in partea mea de relatie. De aceea fac aceasta intalnire, ca sa invatam unii de la altii despre acest mers in doi. Detalii aici .


Leave a comment

“De ce nu ma placi?”

respingere

 

 

Draga copac,

asculta-ma aici:

Astazi vreau sa-ti vorbesc despre ….respingere.

Am primit multe suturi in fund din diverse locuri si de la diversi oameni, inclusiv de la mine. Poate uneori am plans de mi s-a uscat sufletul sau m-am facut neagra de furie.

Totusi, toate suturile astea m-au adus azi in punctul de acum si aici, pentru care sunt foarte recunoscatoare, si as vrea sa impartasesc asta si cu tine.

Acum multa vreme, cand un om al pesterii era dat afara din comunitate, un lucru era sigur: il pastea moartea. Oamenii aveau nevoie de oameni pentru a supravietui, iar lucrurile astea mi se pare ca nu s-au schimbat prea mult pana azi.

Chiar daca pesterile de “ieri” sunt “zgarie –norii” de azi, tot traim o lume a dislike-urilor, a rejectarii, a refuzului.

Daca nu primim destule like-uri la o poza, daca suntem parasiti de un partener sau daca suntem dati afara de la un job, egoul ne este lovit enorm si ajungem sa ne confruntam cu emotii precum dusmania, invidia, tristetea, dezamagirea, confuzia, frica, neincrederea, separarea sau sa ne punem intrebari de genul:

Cu ce este mai bun X ca mine?

De ce nu ma placi?

Ce am facut gresit?

De ce nu merit sa…?

Atunci cand suntem respinsi de cineva sau ceva, daca nu suntem destul de prezenti si puternici increderea in sine ne poate fi afectata destul de grav, ajungem sa ne depreciem si sa ne invinovatim.

Si totusi ce este respigerea asta? De ce ne doare asa de rau?

De ce avem nevoie de aprobarea celorlalti ca sa ne confirmam cine suntem?

Am simtit ca pot sa te fac sa vezi partea plina a paharului, si sa te fac sa intelegi ceva ce am inteles si eu: respingerea de fapt nu este o respingere propriu- zisa a societatii, este de fapt o redirectionare a ta spre ceva mai bun. Mai mult de atat, atunci cand suntem respinsi si ajungem sa suferim, de fapt, nu ceilalti ne fac sa suferim, singuri ne facem rau, singuri ne chinuim.

Asa ca nu mai lua lucrurile asa de serios, si mai fa si tu haz de necaz 🙂

Nu mai lua lucrurile asa de personal, pentru ca surpriza, NU ESTE VINA TA. Nu e ceva personal.

Daca cineva te refuza este problema lui nu a ta: nu inseamna ca tu nu esti destul de bun in ceva, inseamna ca celalalt este incapabil sa vada adevaratele tale valori sau pur si simplu valorile lui nu se intalnesc cu ale tale.

Gandeste-te ca nu a fost sa fie, si ca lucruri mult mai bune iti sunt scrise in stele 😀

Ah, si nu uita, nimeni nu te poate face sa te simti inferior, decat cu aprobarea ta, tu esti atat cat/ce iti permiti sa fii!

Acceptare si iubire,

Copacu’

Foto: suntuncopac

Muzica fundal: My Chemical Romance

Locatia : Victorian Rose

Outfit: Livada cu rochii